Ion Barbu - Dupa melci comentariu

Poezia "Dupa melci", publicata in 1921, face parte din ciclul poemelor initiatice, in care procesele de cunoastere tind

sa redobandeasca valoarea actelor primordiale, cand incantatiile magice aveau putere creatoare. Printr-o privire de ansamblu, se remarca mai multe secvente tematice in structura poeziei: imaginea unei comunitati arhaice, in care copilul, prin tipologia celui ales, repeta procese de cunoastere fundamentale; nivelul mitic, al realitatii primordiale, atemporale, in care se patrunde prin invocatie magica; dezlantuirea puterilor primordiale, pe care, intr-o adevarata noapte valpurgica (Marin Mincu), ucenicul vrajitor nu le mai poate stapani; esecul repetarii invocatiei magice pentru ameliorarea raului comis printr-un proces inadecvat de cunoastere. Proiectia in spatiul magic este sustinuta prin forma baladesca a discursului poetic. Mai intai apare copilul nazdravan, care iese in lume, prin selectie succesiva, aparent mai putin inzestrat de natura: "Dintratatia frati mai mari:/ Unii morti/ Altii plugari;/ Dintr-atatia frati mai mici:/ Prunci de treaba,/ Scunzi, peltici,/ Numai eu. rasad mai rau/ Mai nauc, mai natarau/ Dintr-atatia (prin ce har?)/ Ma brodisem sui, hoinar." Iesirea din rand, din matca, arata nevoia de compensare a fiintei, de implinire, prin cunoastere adanca, prin intrare in orizontul nevazut al lumii, in vremurile mitice, ale creatiei primordiale. Reconstituirea hartii mitologice determina o adevarata aventura, in care copilul, lipsit de capacitatea de intelegere transcendenta, rateaza cu usurinta, prin predestinare: "Eram mult mai prost pe-atunci...". Prima secventa a poeziei figureaza o lume cu tenta de atemporalitate, arhaica, in fapt una ludica, populata de "tanci ursuzi", "desculti si uzi", "Fetiscane/ (Cozi plavane)", prezentate in registru comic: "infasate-n lungi zavelci/ O porneau in turma bleaga". Impresia este de alcatuire intamplatoare a universului social, fapt sugerat de impactul expresiv al sintagmelor "turma bleaga", "tarla noastra de pitici", pentru care explorarea lumii are scop initiatic, de cunoastere precoce, prin insistenta asupra cadrului spatiotemporal precizat in ipostaze primavaratice, "de Paresimi", "prin Faurar", "la sfintii Mucenici", si mai ales prin simbolistica unui cules arhaic de "Ierburi noi, craite, melci...". Bordeiul "umed", simbol al grotei stravechi, semnifica o resuscitare a principiului increatic originar. Faptul ca perceptia lumii se realizeaza in registru ludic traduce intentia poetului de a recrea lumea sub semnul inocentei infantile, care "mentine treaza sensibilitatea pentru revelarea adevarurilor primare" (Marin Mincu). Trecerea de la real la ireal se realizeaza prin intermediul unui totem, melcul, o fiinta cu o simbolistica profunda, aceea a Increatului ascuns in spirala cochiliei, simbol al temporalitatii proiectate spre infinit. Granitele realului se rup, in fata intruziunii legilor transcendente, puse in miscare, prin descantec, de copilul inocent, devenit ucenic vrajitor. Melcul apare ca un pretext de a reconstitui lumea vegetala perfecta, de a o transforma dupa dorinta copilului. O voce tainica, incantatorie, ademeneste "melcul bland", situat in mormantul "de foi ude,/ Prin lastari si vrejuri crude", pe care omul vine "sa-! dezgroape", adica, prin vocatie demiurgica, sa trezeasca spiritul ascuns al Increatului. Prin invocarea unui totem, copilul se joaca, fara a-si da seama de fragilitatea formelor biologice, cu acest ghem de viata, incercand sa descopere, prin dezghiocarea lui, intregul univers: "— Melc, melc,/ Cotobelc,/ Ghem vargat/ Si ferecat;/ Lasa noaptea din gaoace/ Melc natang, si fa-te-ncoace." Melcul, prin insasi existenta sa retrasa, reprezinta o ordine naturala care nu trebuie deranjata, ci ocrotita, pentru ca, in caz contrar, se ajunge la tulburarea ordinii generale, a ierarhiei cosmice, consecintele rasfrangandu-se negativ, in caz de esec, asupra initiatului. Copilul joaca aici rolul unui ucenic vrajitor care dezlantuie fortele negative ale adancurilor, fara posibilitatea de a le mai opri. Planul ireal al existentei presupune aparitia fantasmelor si a fantomelor, a varcolacilor si a babelor stirbe, a tuturor intruparilor grotesti ale tenebrelor. Asistam la o manifestare de bolgie dantesca, la crearea unei atmosfere fantastice, tenebroase, in genul romanticilor germani, ca Hoffmannsthal, Tieck sau Goethe. Aici, fantasticul desemneaza un univers al imaginatiei infantile, creat prin invocarea lumii magice, nepatrunse. O data cu venirea serii, din orizontul intunecat, misterios, al lumii, apar fiinte infernale, "nazdravana de padure", "capcauni", pe care ii privesc piezis "ochi bubosi", ca in tablourile suprarealiste. Toate epitetele sugereaza deplasarea spre sarja, spre baroc, prin acel principiu binecunoscut, "eblouir Ies yeux": "Nazdravana de padure/ Jumulita de secure,/ Scurt, furis/ inghitea din luminis./ Din lemnoase vagauni,/ Capcauni/ ii vedeam piezis/ Cum casca/ Buze searbade de iasca;// Si intorsi/ Ochi bubosi/ innoptau sub frunti pestrite/ De paroase,/ De barboase/ Joimarite". Pana si "o gusata cu gateji" apare ca o fiinta ce semnifica efectele unei mutilari fizice, fara potentialitate estetica superioara, imaginea parand sa apartina, in cele din urma, unui demon: "Chiondoras/ Cata la cale;/ De pe sale,/ Cand la deal si cand la vale,/ Curgeau betele taras./ Iar din plosca ei de guse/ De matuse/ Un taios, un aspru: harrsi..." Lumea creata de un demiurg fals, fara puterea de a o stapani, este diforma, un bestiar al formelor izvorate dintr-o imaginatie terifianta, amplificand spaimele existentiale ale copilului neexperimentat. Sunetele sunt, la randul lor, aspre, impresionand neplacut timpanele, intr-un tremur al fiintei care scapa in

/ Melc natang. din care omul s-a retras la vreme. indemnand la somn. Viul. In cele din urma. in schimb. melc. a magilor eminescieni sau a inteleptilor indieni. De aceea. Retragerea din fata avalansei hibernale este benefica pentru copil: "Si trudit./ inca bine n-ajunsesem/ Ca porni. tulburator al linistii de la inceputuri. incapabila de a redobandi nemurirea initiala. Natura. transformat in ucenic vrajitor./ Mi-a fost frica si-am fugit!" Degringolada elementelor naturii este starnita de tulburarea ordinii magice: "Toata noaptea viscoli. in plan real. in toata urgia sa: "Podul lumii se surpase". in "zale reci". al faptelor si gesturilor lipsite de stralucire. Prin urmare. in asteptarea consumarii evenimentului declansat de tulburarea Increatului. Un tablou al unei morti cotidiene. de nastere si de viata eterna. incetinel?/ Tremura-n ghioaca./ Rasucit sa faramara./ Plans dogit. se produce deplasarea in sens invers. Copilul. asupra intregii lumi biologice. "scorojit" de apasarea frigului. sucita". apartine demiurgilor autentici./ Langa vatra prigonit/ Privegheam prelung taciunii". copilul incearca in zadar sa redea viata fragilei fiinte: puterea suprema.". fara putere de resurectie. improvizat." Amintirea acestei incercari. Printr-o simetrie subtila. in spatiul comun. iar "o frunza moarta" ii tine loc de mormant. sa-i dea din nou viata: "— Melc. se destainuie in aceasta alegorica inlantuire a faptelor: copilul prinde acele "puncte de confluenta" ale sacrului disipat in profan. ordinea reala revine in matca prestabilita. intr-o realitate sacra./ Melc natang!" Epitetul de "natang" poate fi extins. varga. duium. poate!". ipostaziat in manifestari neasteptate. prin extrapolare. prin descantec. magic. Ea glumea!" in postura unui demiurg spontan. este incapabil sa reziste furiilor naturii. baba Dochia insasi se tulbura de "guri spurcate" ce "sufla-n vant". intr-un moment in care puterile magice au scapat din stapanirea omului: "Melcul. carcasa materiala a melcului se sfarama cu zgomot: "Doua coarne de argint. reprezinta chiar timpul primordial. Crucificarea melcului. soarele se reinstaureaza. proiectata in timpul fantastic al unei nopti valpurgice. de o "nuia". in a treia parte a poeziei. Singura si eterna. instinctiva. situate treptat intr-un trecut indepartat: "— Iarna coarnele se frang. om sau melc./ Cand un sarpe-i musca gheara. nu inselatori sau improvizati. divinul. stand intr-un salas atemporal." Natura se dezlantuie acum. Fenomenul de "camuflare a sacrului in profan".. este totala: el este prins.. [noaptea hotarelor dintre lumi. ramasa neschimbata in orizontul cosmic. este natura. salasluieste de acum numai in memorie: melcul este luat si conservat in podul casei. dominand peisajul tulburat al noptii Joimaritelor. de la ireal la real. ca principiu al biologicului. iar timpul se asterne asupra faptelor tragice.. Un fenomen atat de simplu ca moartea nu poate fi eliminat de fiinte cu o putere magica redusa. Copilul. vraja se destrama. in forma ludica. de a dezlantui magicul. ferita de vijelie. de care I vorbea Mircea Eliade.. inevitabilul s-a produs: melcul a murit. in acest spatiu. sa vie/ O vifornita tarzie/ De Paresimi. ce-ai facut/ Din somn cum te-ai desfacut?/ Ai crezut in vorba mea/ Prefacuta. portile taramului celuilalt. prin accesarea variabilelor lumii reale. e noaptea-aceea. iar limba ii este "vanata. prost. este incapabil sa resusciteze melcul. in poemul "Dupa melci" asistam la o reiterare. incearca sa patrunda in aceste taine.. pentru a deschide. rand pe rand apar personaje mitologice.Plans prelung cum scoate fiara.cele din urma cu fuga: "./ Muget aspru si largit/ De vuia din funduri seara. a mitului .. Noaptea este singulara prin manifestare: "Hei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful