Poezia "Dupa melci", publicata in 1921, face parte din ciclul poemelor initiatice, in care procesele de cunoastere tind

sa redobandeasca valoarea actelor primordiale, cand incantatiile magice aveau putere creatoare. Printr-o privire de ansamblu, se remarca mai multe secvente tematice in structura poeziei: imaginea unei comunitati arhaice, in care copilul, prin tipologia celui ales, repeta procese de cunoastere fundamentale; nivelul mitic, al realitatii primordiale, atemporale, in care se patrunde prin invocatie magica; dezlantuirea puterilor primordiale, pe care, intr-o adevarata noapte valpurgica (Marin Mincu), ucenicul vrajitor nu le mai poate stapani; esecul repetarii invocatiei magice pentru ameliorarea raului comis printr-un proces inadecvat de cunoastere. Proiectia in spatiul magic este sustinuta prin forma baladesca a discursului poetic. Mai intai apare copilul nazdravan, care iese in lume, prin selectie succesiva, aparent mai putin inzestrat de natura: "Dintratatia frati mai mari:/ Unii morti/ Altii plugari;/ Dintr-atatia frati mai mici:/ Prunci de treaba,/ Scunzi, peltici,/ Numai eu. rasad mai rau/ Mai nauc, mai natarau/ Dintr-atatia (prin ce har?)/ Ma brodisem sui, hoinar." Iesirea din rand, din matca, arata nevoia de compensare a fiintei, de implinire, prin cunoastere adanca, prin intrare in orizontul nevazut al lumii, in vremurile mitice, ale creatiei primordiale. Reconstituirea hartii mitologice determina o adevarata aventura, in care copilul, lipsit de capacitatea de intelegere transcendenta, rateaza cu usurinta, prin predestinare: "Eram mult mai prost pe-atunci...". Prima secventa a poeziei figureaza o lume cu tenta de atemporalitate, arhaica, in fapt una ludica, populata de "tanci ursuzi", "desculti si uzi", "Fetiscane/ (Cozi plavane)", prezentate in registru comic: "infasate-n lungi zavelci/ O porneau in turma bleaga". Impresia este de alcatuire intamplatoare a universului social, fapt sugerat de impactul expresiv al sintagmelor "turma bleaga", "tarla noastra de pitici", pentru care explorarea lumii are scop initiatic, de cunoastere precoce, prin insistenta asupra cadrului spatiotemporal precizat in ipostaze primavaratice, "de Paresimi", "prin Faurar", "la sfintii Mucenici", si mai ales prin simbolistica unui cules arhaic de "Ierburi noi, craite, melci...". Bordeiul "umed", simbol al grotei stravechi, semnifica o resuscitare a principiului increatic originar. Faptul ca perceptia lumii se realizeaza in registru ludic traduce intentia poetului de a recrea lumea sub semnul inocentei infantile, care "mentine treaza sensibilitatea pentru revelarea adevarurilor primare" (Marin Mincu). Trecerea de la real la ireal se realizeaza prin intermediul unui totem, melcul, o fiinta cu o simbolistica profunda, aceea a Increatului ascuns in spirala cochiliei, simbol al temporalitatii proiectate spre infinit. Granitele realului se rup, in fata intruziunii legilor transcendente, puse in miscare, prin descantec, de copilul inocent, devenit ucenic vrajitor. Melcul apare ca un pretext de a reconstitui lumea vegetala perfecta, de a o transforma dupa dorinta copilului. O voce tainica, incantatorie, ademeneste "melcul bland", situat in mormantul "de foi ude,/ Prin lastari si vrejuri crude", pe care omul vine "sa-! dezgroape", adica, prin vocatie demiurgica, sa trezeasca spiritul ascuns al Increatului. Prin invocarea unui totem, copilul se joaca, fara a-si da seama de fragilitatea formelor biologice, cu acest ghem de viata, incercand sa descopere, prin dezghiocarea lui, intregul univers: "— Melc, melc,/ Cotobelc,/ Ghem vargat/ Si ferecat;/ Lasa noaptea din gaoace/ Melc natang, si fa-te-ncoace." Melcul, prin insasi existenta sa retrasa, reprezinta o ordine naturala care nu trebuie deranjata, ci ocrotita, pentru ca, in caz contrar, se ajunge la tulburarea ordinii generale, a ierarhiei cosmice, consecintele rasfrangandu-se negativ, in caz de esec, asupra initiatului. Copilul joaca aici rolul unui ucenic vrajitor care dezlantuie fortele negative ale adancurilor, fara posibilitatea de a le mai opri. Planul ireal al existentei presupune aparitia fantasmelor si a fantomelor, a varcolacilor si a babelor stirbe, a tuturor intruparilor grotesti ale tenebrelor. Asistam la o manifestare de bolgie dantesca, la crearea unei atmosfere fantastice, tenebroase, in genul romanticilor germani, ca Hoffmannsthal, Tieck sau Goethe. Aici, fantasticul desemneaza un univers al imaginatiei infantile, creat prin invocarea lumii magice, nepatrunse. O data cu venirea serii, din orizontul intunecat, misterios, al lumii, apar fiinte infernale, "nazdravana de padure", "capcauni", pe care ii privesc piezis "ochi bubosi", ca in tablourile suprarealiste. Toate epitetele sugereaza deplasarea spre sarja, spre baroc, prin acel principiu binecunoscut, "eblouir Ies yeux": "Nazdravana de padure/ Jumulita de secure,/ Scurt, furis/ inghitea din luminis./ Din lemnoase vagauni,/ Capcauni/ ii vedeam piezis/ Cum casca/ Buze searbade de iasca;// Si intorsi/ Ochi bubosi/ innoptau sub frunti pestrite/ De paroase,/ De barboase/ Joimarite". Pana si "o gusata cu gateji" apare ca o fiinta ce semnifica efectele unei mutilari fizice, fara potentialitate estetica superioara, imaginea parand sa apartina, in cele din urma, unui demon: "Chiondoras/ Cata la cale;/ De pe sale,/ Cand la deal si cand la vale,/ Curgeau betele taras./ Iar din plosca ei de guse/ De matuse/ Un taios, un aspru: harrsi..." Lumea creata de un demiurg fals, fara puterea de a o stapani, este diforma, un bestiar al formelor izvorate dintr-o imaginatie terifianta, amplificand spaimele existentiale ale copilului neexperimentat. Sunetele sunt, la randul lor, aspre, impresionand neplacut timpanele, intr-un tremur al fiintei care scapa in

in forma ludica. Ea glumea!" in postura unui demiurg spontan./ Melc natang!" Epitetul de "natang" poate fi extins. transformat in ucenic vrajitor. Retragerea din fata avalansei hibernale este benefica pentru copil: "Si trudit." Natura se dezlantuie acum./ Melc natang. copilul incearca in zadar sa redea viata fragilei fiinte: puterea suprema. vraja se destrama. iar "o frunza moarta" ii tine loc de mormant. rand pe rand apar personaje mitologice. incearca sa patrunda in aceste taine. Natura. duium. iar timpul se asterne asupra faptelor tragice. se destainuie in aceasta alegorica inlantuire a faptelor: copilul prinde acele "puncte de confluenta" ale sacrului disipat in profan. Copilul./ Mi-a fost frica si-am fugit!" Degringolada elementelor naturii este starnita de tulburarea ordinii magice: "Toata noaptea viscoli. fara putere de resurectie. sucita"./ Cand un sarpe-i musca gheara. De aceea. Copilul. Singura si eterna. este incapabil sa reziste furiilor naturii. prin descantec. melc. carcasa materiala a melcului se sfarama cu zgomot: "Doua coarne de argint. improvizat. prin accesarea variabilelor lumii reale. Noaptea este singulara prin manifestare: "Hei. ce-ai facut/ Din somn cum te-ai desfacut?/ Ai crezut in vorba mea/ Prefacuta./ Plans dogit. al faptelor si gesturilor lipsite de stralucire. a magilor eminescieni sau a inteleptilor indieni. este natura./ Muget aspru si largit/ De vuia din funduri seara. in plan real. intr-un moment in care puterile magice au scapat din stapanirea omului: "Melcul. inevitabilul s-a produs: melcul a murit. ordinea reala revine in matca prestabilita./ Rasucit sa faramara.. "scorojit" de apasarea frigului. incapabila de a redobandi nemurirea initiala. proiectata in timpul fantastic al unei nopti valpurgice. Un tablou al unei morti cotidiene. in a treia parte a poeziei. instinctiva. sa vie/ O vifornita tarzie/ De Paresimi. nu inselatori sau improvizati. prin extrapolare. soarele se reinstaureaza. salasluieste de acum numai in memorie: melcul este luat si conservat in podul casei. Fenomenul de "camuflare a sacrului in profan". in schimb. ferita de vijelie. e noaptea-aceea. sa-i dea din nou viata: "— Melc./ Langa vatra prigonit/ Privegheam prelung taciunii"." Amintirea acestei incercari. a mitului . baba Dochia insasi se tulbura de "guri spurcate" ce "sufla-n vant"./ inca bine n-ajunsesem/ Ca porni. pentru a deschide. in asteptarea consumarii evenimentului declansat de tulburarea Increatului. se produce deplasarea in sens invers. iar limba ii este "vanata. magic.. Prin urmare. prost.. Crucificarea melcului. Un fenomen atat de simplu ca moartea nu poate fi eliminat de fiinte cu o putere magica redusa. de la ireal la real. apartine demiurgilor autentici. tulburator al linistii de la inceputuri. in toata urgia sa: "Podul lumii se surpase". in spatiul comun. intr-o realitate sacra. de a dezlantui magicul. incetinel?/ Tremura-n ghioaca. ipostaziat in manifestari neasteptate. Printr-o simetrie subtila. in "zale reci". divinul. de o "nuia". In cele din urma. este incapabil sa resusciteze melcul. [noaptea hotarelor dintre lumi. este totala: el este prins. Viul. stand intr-un salas atemporal.Plans prelung cum scoate fiara. asupra intregii lumi biologice. varga.". reprezinta chiar timpul primordial. indemnand la somn. poate!". in acest spatiu.. om sau melc.. in poemul "Dupa melci" asistam la o reiterare. din care omul s-a retras la vreme. ramasa neschimbata in orizontul cosmic. situate treptat intr-un trecut indepartat: "— Iarna coarnele se frang.cele din urma cu fuga: ". dominand peisajul tulburat al noptii Joimaritelor. de nastere si de viata eterna. ca principiu al biologicului. portile taramului celuilalt.. de care I vorbea Mircea Eliade.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful