George Bacovia

Generația de scriitori de la 1900 - 1949.

Sunt relevanți pentru ce-a de-a doua jumătate a secolului XX. Influențează mult ceea ce se va
întâmpla în postmodernismul românesc.

Repere biografice:
✔ George Bacovia, pe numele său real, Gheorghe Andone Vasiliu, se naște pe 17 septembrie
1881 în orașul Bacău într-o familie de comercianți, tatăl, Dimitrie și mama, Zoe Vasiliu.
✔ Se manifestă ca un copil inadaptat, însingurat, încă de timpuriu interiorizând această energie
care se resimte în opera sa viitoare.
✔ De la vârsta de șase ani studiază limba germană. Cântă din școala primară la vioară. Nu i s-au
păstrat compozițiile, motivul fiind faptul că, nesigur și nemulțumit de ceea ce creează, poetul
își distrugea singur lucrările.

Opera:
✔ Începe să scrie prin a imita. (Imitarea părții de construcție, stilistica; prozodia, ritmul, felul în
care un poem este construit din punct de vedere tehnic.)
✔ O foarte mare importanță o are sonoritatea.
✔ în 1900 figurează înscris la Școala Militară din Iași, retrăgându-se din cauza regimului de
disciplină excesivă apoi în 1903 finalizează liceul în Bacău, înscriindu-se ulterior la cursurile
Facultății de Drept din București.
✔ Bacovia urăște școala și constrângerile ei.
✔ Începe să frecventeze saloanele literare bucureștene fiind influențat în special de
Macedonski.De altfel Macedonski îl ajută de-a lungul timpului, inclusiv îl încurajează să
publice.
✔ Începe colaborarea cu mai multe reviste, revista Arte din Iași. Renunță la cursurile facultății de
Drept rămânând încă un an în București.Se reîntoarce în Bacău în 1906.
✔ În perioada aceasta, 1906 - 1907 i se declanșează depresia. Se izolează de cunoscuți. I se
schimbă și stilul, poemele devin mai întunecate (Lacustră).
✔ Se reînscrie la Drept de data aceasta la Iași, colaborează pe partea literară cu mai multe
reviste. În 1916 se licențiază în Drept, înscriindu-se în baroul din Bacău dar nu profesează
avocatura. Lucrează ca profesor suplinitor la Școala Primară din Bacău, copist la Prefectura
din Bacău sau ajutor de contabil. Demisionează.
✔ În 1914, se internează pentru dezalcoolizare la sanatoriul doctorului Mărgăritescu în
București.
✔ Își strânge textele pentru volumul de poezii Plumb, publicat în 1916.
✔ Tot în 1916 se reangajează copist la Direcția învățământului secundar și superior din
Ministerul Instrucțiunii.
✔ În perioada războiului se refugiază la Iași revenind ca funcționar în București între 1917 și
1919. În 1920 devine Șef de Birou la Ministerul Muncii.
 ✔ În anul 1924 îi apare a doua ediția a volumului Plumb. La Bacău lucrează ca suplinitor de
desen și caligrafie la Scoala comercială de băieți din Bacău.
✔ În 1925 devine director al revistei Ateneul cultural iar în anul următor, 1926 publică pe cont
propriu al doilea volum de poeme, Scântei galbene. Sub îngrijirea poetei Agatha Grigorescu
i se publică volumul de versuri Bucăți de noapte care reunește poezii din primele două
volume.
✔ Se căsătorește cu Agatha Grigorescu, stabilindu-se în București unde Agatha este profesoară.
Retipărește în 1929 volumele Plumb și Scântei galbene sub volumul denumit generic, Poezii.
✔ Pleacă de la revista Ateneu și redeschide sub conducerea sa, revista Orizonturi noi. Este
referent la Direcția Educației Poporului.
✔ În 1930 publică volumul Cu voi.
✔ miza scrierilor sale nu mai este estetică ci critică socială.
✔ Nevrozele se adâncesc. La finalul anului 1930 se mută singur la Bacău unde va locui fără să
mai reia legătura cu soția sa.
✔ I se naște unicul fiu, Gabriel.
✔ În 1932, Uniunea Scriitorilor îi aprobă o pensie de 1000 lei.Se reconciliază cu Agatha.
✔ În 1940 pensia i se mărește la 2000 lei urmând ca să obțină prin înființarea Casei de pensii a
scriitorilor, suma de 10000 lei.
✔ În 1945, după război este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului.
✔ În 1946 este editat volumul Stanțe burgheze.

Referințe critice:
● În sec XXI există un consens critic care-l desemnează pe Bacovia drept cel mai original poet
român.
● o legătură personală între text și cititor.
● teme care vin dintr-o angoasă personală.
● simplitatea abordării este la limita dintre genial și infantil.
Opinia criticilor:
▪ Este greu de încadrat Bacovia într-o anumită zonă.
▪ Este considerat un simbolist. Deconstruiește simbolismul dar reușește să-i păstreze esența.
▪ În același timp este văzut ca un antisimbolist.
▪ Unii îl consideră postmodernist sau avangardist. Este un modernist din punct de vedere istoric
dar nu al stilului.
▪ Poet pur
▪ poet sentimental, anitmuzical/ muzical
▪ textele bacoviene sunt vizionare sau avangardiste.
▪ Bacovia are o poezie inegală.
▪ 4 din 5 plachete sunt slabe (cf. Nicolae Manolescu)
▪ ”Stanțe burgheze” inaugurează un nou limbaj (N. Manolescu)
▪ Bogdan Lefter: formula poetică bacoviană Anulează așteptările.
▪ intensitate lirică. Comunicare directă. Traseu linear sau ascendent.
▪ capacitate de persuasiune.
▪ retorica lui Bacovia este una a eliminării înfloriturilor
▪ estetica sa vine dintr-o zonă viscerală.
▪ cruzimea prezentării unor situații.
▪ emoționalitate viscerală: ”jelania fiziologiei” ( Vladimir Streinu)
▪ paralelă între Van Gogh și Bacovia
 ▪ aspectul de decadent. Se referă la personalitatea lui.. Decadentism - deconstruiește până la
lucrurile elementare.
▪ poezia lui este esențială, întunecată
▪ ideea de labirint
▪ foarte rar apar metafore
▪ viziuni apocaliptice
▪ stranietatea vine din alăturarea imaginilor.
▪ reușește să spună direct, simplu, lucrurile estențiale.
▪ nu schimbă registrele.
▪ Duce la presiunea aproape fizică, sentiment de apăsare.
▪ Bacovia este primul poet care pune în discuție manifestările psihologice.

Poezia lui Bacovia reprezintă o neutralizare a constantelor poeziei moderne. Plumb este o
consecință a simbolismului modernist. Stanțe burgheze inaugurează un nou limbaj. În locul poeziei de
metafore, simboluri, elaborată discursiv, am avea una de ,,notare a realului în formă stenografică.
Bacovia oferă modelul tranziției spre postmodernismul de la finele secolului trecut. Nicăieri ca în
Plumb nu va mai fi poezia bacoviană atât de esențial lirică în atingerea intensității emoționale doar
prin repetiții simpliste, fără inutile dezvoltări tematice, oferind o spontaneitate absolută, o stângăcie
asemenea naivilor din pictură. Viziunile bacoviene nu sunt sufletești ci instinctuale, framăt al materie
ce se dezagregă, putrezește. Este singurul poet român care a coborât în infernul trăirilor lipsite de
lumina călăuzitoare a spiritului. Este o foială subumană și subconștientă fără expresie sau exprimată
atât de naiv încât arta lui te înduioșează. Se observă aspectul decadent al unei sensibilități, la origine,
eminesciene. Eminescu pare sănătos, vital, Bacovia pare nevrotic. Universul lui este un infern în care
totul moare oribil și inexorabil, sărăcăcois dar deloc sordid, într-o neorânduială care e a naturii
înseși.Odaia e rece precum un cavou, ferecată, închisoare: ,,Case de fier în case de zid,/Și porțile grele
se închid” în care nu ar sta nicio iubită.Instinctul este legat de moarte, putreziciune, inerție.

Patologicul baudlerian, anunțat la noi de Macedonski și emulii săi își realizează potențialul la
Bacovia. Poetul se vaită, delirează, vede pretutindeni semne funebre, cavouri, cadavre și își invocă
iubita în cele mai neplăcte contexte și stări de spirit. Din cercul strât al simțirii bacoviene nu există
scăpare. E un labirint de senzații și impresii. Motivele simboliste -ploaia, parfumurile, culorile sunt
aruncate într-o perspectivă abisală care cutremură: ,,De-atâtea nopți aud plouând,/Aud materia
plângând...”

Apa nu roade doar locuințele lacustre și lemnul pilonilor de sprijin, ci înseși temeliile
universului: ,,Un gol istoric se întinde,/Pe aceleași vremuri mă găsesc.../Și simt cum de atâta ploaie
/Pilonii grei se prăbușesc.” Sensul acestei monotonii, acestei apocaliptice viziuni poate fi
banalitatea crasă a orașului de provincie care este vinovată de producerea unor spaime ce par să-și
croiască drum spre prezent din văile ancestrale ale trecutului ființei umane: ,,Ninge grozav pe câmp
la abator/Și sânge cald se scurge pe canal;/Plină-i zăpade de sânge animal-/Și ninge mereu pe un trist
patinoar”.Niciodată nu au fost spuse lucruri atât de teribile într-o manieră mai directă și mai simplă,
aproape infantilă.

Capodopera ,,Decembre , tot așa de elementară ca mijloace, unde frica de iarnă și ger a lui
Alexandri ghemuit la gura sobei se transformă în cea mai aprigă teroare în fața exceselor unui
anotimp din care nu este scăpare decât în lectura unor povești de la poluri.
 Aceeași ninsoare care acoperă ca un lițoliu lumea, în timp ce iubita cântă la clavir un marș
funebru, o regăsim în ,,Nevroză”.Poetul trece lesne de la un regim excesiv la altul: în Cuptor, canicula
ucide oameni și descompune cadavre.

I Negoițescu consideră că:,,Dintr-un metal atât de oribil n-au scos poezie prea mulți seducători ai
Muzelor”. Pe lângă acest Cuptor, de o deznădejde totală, Stârvul lui Baudelaire, suculent și
viermănos, păstreză infinite resurse estetice, nu epuizează otrava, ca aridul poem
bacovian.”Stângăciile creează cele mai bune efecte, Bacovia recurge la un procedeu neobișnuit în
epocă. În poezia ,,În grădină ” finalul este: ,,Pe când, discordant și înfiorător, /Scârțâie toamna din
crengi ostenite.”

O serenadă lugubră este ,,Nocturnă”sub forma unei parodii.Umbra poetului ,,stă în noroi ca un
trist bagaj”sub ninsoarea,,zoioasă în dreptul unui geam dincolo de care ,, într-un pahar /o roză
galbenă se uită-n jos”. Amestecul nevrotic de boală și moarte este greu de suportat. Poetul este
monocord, introduce la noi poezia simbolistă, pe o singură voce, litanie nesfârșită și greu de înțeles.