G.

Bacovia s-a născut pe data de 5 septembrie 1881, ca fiu a lui Dimitrie Vasiliu și a Zoei
Vasiliu, născută Langa, este primul mare poet desprins din simbolism. Bacovia (Bacovia vine
de la Bacco Via= calea lui Bacchus, zeul vinului. Bacovia însuși a susținut că el a umblat pe
această cale.) este pseudonimul, numele literar pentru Vasiliu.

Bacovia debutează în anul 1916 cu vol. Plumb. De asemenea în anul 1926 apare vol Scântei
galbene, 1930 Cu voi…, 1936 Comedii în fond, 1946 Stanțe burgheze.

După cum susține I Negoițescu în Isto. Lit. rom vol I poezia bacoviană aparține de la primul
pănă la ultimul vol al poetului „celor mai specific expresii ale simbolismului”.

Gustul pentru literatură i-a fost însuflat lui Bacovia încă din anii 1891-1894. Fiind în clasa a
III-a gimanzială el scrie versuri, unele dintre care vor intra în primul său volum. De asemenea
citește pe lângă poeți români clasici și contemporani (Alecsandri, Eminescu, Coșbuc,
Vlahuță) și simboliști francezi ( de la Velarine și Rolliant pănă la Mallarme). Totodată
lecturează opera din clasicii latini, din romanticii francezi, germane, englezi, americani
( Edgar Poe).

După ce în anul 1899 Bacovia trimite la revista lui Macedonski „Literatorul” poeziile sale,
exprimându-și entuziasmul față de vol Excelsior al acestuia. În anul 1903 ajunge să-l
cunoască personal pe Macedonski. De asemenea citește la cenaclul acestuia diverse poezii.

Pănă la apariția unui vol propriu de poezii Bacovia a pubicat de-a lungul timpului în diverse
reviste, ziare sau publicați( Seara, Arta, Romanul literar, Liga conservatoire, Flacăra,
Ilustraținea națională etc.)

G. Călinescu afirmă în Isto lit rom de la org pana in prez faptul că Bacovia „moștenește de l a
Traian Demetrescu sentimentalismul proletar, ținuta de refractar, nostalgia maldivă
„filozofiile triste” și mai ales tonul de romanță sfâșietoare”

În Critice E. Lovinescu consideră lirica bacoviană ca „poezia cenesteziei immobile,

secrețiunea unui organism bolnav, după cum igrasia e lacrima zidurilor umede”. Totodată în
Isto lit rom contemp Lovinescu susține faptul că simbolismul poetului este unul de tip
baudelairianism, o poezie de atmosferă, care nu se reduce doar la un nihilism intellectual ci și
la unul esthetic, ilustrat prin poli insinuante, provincie, urât funebru, monotonie burgheză,
tristeță autumnal. Asemenea lui E Lovinescu și critici literari Șerban Cioculescu și Pompiliu
Constantinescu susțin acelas lucru.
Prototipii lui Bacovia rămân fără doar și poate Rodenbach, Rimbaud și Verlaine. De la
Baudelaire vin cadavrele în putrefacție, sânii surpați ai iubitei, iar de la J. Laforgue toamnele
insalubre, tusea , iar nevrozele, macabrul, sentimentalismul morbid au originea în Maurice
Rolliant. Umiditatea pluvial a lui Rodenbach ia la Bacovia aspect infernale: ploaia și ninsoare
aneliniștesc prin durată și imensitate.

Umezeala, ceața, crâșmele umede, murdare, frigul, pereți vechi, uzi pe cale de dărâmare toate
acestea devin „nervi”, exasperează.

Tot G. Călinescu susține că Bacovia „și-a creat un stil al pateticului, o varietate de Satanism,
cu punctul de plecare în Rolliant și Edgar Poe.” Acest lucru este ilustrat mai îndeosebi atunci
când eul liric stă singur în cavou, privind sicriele de plumb și ascultând scârțâitul coroanelor,
prin parc apar fantomele . Poetul plânge și râde sarcastic, pășește singur, iar atunci când intră
în casa iubitei îi ordonă acesteia să-i cînte un marș funebru. Odaia lui este sinistra, fantastică
și simbolică. Câns vine noaptea poetul se simte constrâns, iar pentru a se putea elibera fuge
dintr-o cameră în alta. Iubita îi cânta la pian un marș funebru, el cade in delir și îi mângâie
iubitei pletele.

Poezia lui Bacovia se caracterizează și printr-o retorică întoarsă „sfărâmarea până la anarhie a
solemnității, simulându-se pierderea șirului ideilor, pretenția de filozofie, declarația absurdă”.
Aceasta dă naștere unui fel de ermetism „însă din exces de naivitate, duc la un manierism
insuportabil”.În ciuda acestui lucru poetul are totuși puterea de „reînnoire și e remarcabilă
încercarea de folclor în stil ermetic, cu o întâlnire absurdă de mitologii și geografii disparate,
într-un cântec amestecat și himeric.”

Perpessicius relevă că simplitatea cu care Bacovia „sugerează un peisagiu, o dezvoltare

sufletescă, o nevroză, o senzație geologică, misterioasă prin însăși depistarea ei ,ne dă măsura
acestui mare artist”

Bacovia rămâne pentru literatura și cultura româna „singura dramă sinceră pe care poezia
noastra, de la Eminescu încoace o cuprinde” Mihail Sebastian.Bacovia a trecut la cele veșnice
pe data de 22 mai 1957.