UNIVERSUL LIRIC BACOVIAN

Poetul român a cărui sensibilitate artistică s-a pliat cel mai bine pe estetica
simbolismului este George Bacovia.

Despre George Bacovia s-a afirmat că

nu a avut biografie, sau că biografia lui se
confundă cu opera. Totuși, viața poetului are
însemnătate și în datele ei exterioare, pentru
că îl dezvăluie pe adevăratul Bacovia:
plimbări nocturne, deviații de comportament,
depresii, nevroze, semnele crizei eului, așa
cum pasiunea pentru muzică și desen,
fascinația în fața experiențelor chimice se
regăsesc în universul său poetic.
Bacovia se află printre marile spirite
lirice ale sec al XX-lea atinse de răul ființei,
care provoca uneori nebunie sau sinucidere -
alături de Rainer Maria Rilke, Ezra Pound,
Fernando Pessoa, Cesare Pavese.
Edvard Munch - Strigătul

În lirica autohtonă, Bacovia este singular, în primul rând prin operă: „George Bacovia
este cel mai modern poet român din prima jumătate a acestui secol” (A.E. Baconski) și apoi prin
destin: „Dintre poeții români, Bacovia e singurul care a coborât în infern ” (Nicolae Manolescu).
Numele său real – Gheorghe Iorgu Vasiliu – a fost abandonat în favoarea pseudonimului
–G.B – care provine de la numele roman al orașului său natal, Bacău. Descoperirea vocației
lirice s-a făcut timpuriu, la 13 ani. De atunci, nevroza și poezia îl iau în stăpânire pe Bacovia,
care, în structura sa interioară este o conștiință tragică.
Criticul Eugen Lovinescu afirmă: „Există, într-adevăr, o atmosferă bacoviană (…) de
toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisagiu de mahala de oraș
provincial, între cimitir și abator”.

-1-
Universul liric creat de el este original şi se înscrie pe mai multe paliere de semnificaţii.

 SIMBOLISTICA ANOTIMPURILOR

- primăvara: nu este percepută ca un anotimp al regenerării, al germinaţie, ci ca o mişcare

mecanică în cerc, de unde nu se poate evada - lipsa speranţei: „O nouă primăvară pe vechile
dureri”;
- vara: materia se topeşte sub arşiţa verii - degradarea, descompunerea, putrefacţia;
- toamna: anotimp asociat depresiei - simbol al potopului, al apocalipsei, toate mişcările sunt
descendente: căderea ploii, căderea frunzelor din copaci;
- iarna: îngheţul interior

 SIMBOLURILE CROMATICE

Bacovia a intuit una dintre tendinţele liricii moderne: folosirea codurilor cromatice în
funcţie de trăirile interioare, nu de simbolurile lor consacrate. El mărturisea: „În poezie, m-a
obsedat totdeauna un sentiment de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată.” Predomină
monocromatismul – simbolizând monotonia şi lipsa pulsului vital.
Ex.
- albul: nu este culoare purităţii, ci a doliului, a cadavericului, a lipsei de viaţă, a vidului, a
nevrozei;
- roşul: lumea în declin (flacăra apocalipsei), sângele;
- galbenul: simbolizează paloarea, epuizarea forţei creatoare: „M-a obsedat galbenul, culoarea
deznădejdii”;
- violetul: asociat agoniei, destinului, spaimei
- negrul: nocturnul, neantul, carbonizarea

 SIMBOLISTICA SPAŢIILOR

A. Spaţiile se află în relaţie de:

a) încasetare: odaie - mahala - oraş provincial

b) înlănţuire: trecerea dintr-o odaie în alta

B. Spaţiul are trei paliere:

a) spaţiul exterior: oraşul, catedrala, crama, cârciuma, turnul, parcul, şcoala, liceul, muzeul,
abatorul, bâlciul, cazarma militară
b) spaţiul interior: odaia iubitei (refugiu psihologic, întoarcerea la spaţiul matricial), propria
odaie, salonul
c) spaţiul subpământean: pivniţa, cavoul

-2-
  IPOSTAZELE FIINŢEI

A. Fiinţele devin figuri simbolice, ca la expresionişti:

a) poetul: devine fie bufon tragic, fie un om prozaic

b) femeia: apare în ipostaze dihotomice: cocotă sau fecioară palidă
c) iubita: evoluează spre „amorul de plumb”

B. Drama eului este triplă:

a) drama existenţială: oboseala de a trăi, ostilitatea lumii din jur, neputinţa aflării unui refugiu
b) drama erotică: iubirea intră în declin, însingurarea
c) drama poetică: talentul poetic este resimţit ca o povară - ipostaza damnatului

C. Mişcările fiinţei:

a) Traiectorii fizice: plecarea, rătăcirea, fuga, valsul, hora - ca mişcări în cerc

b) Traiectorii spirituale, metafizice: damnarea, declinul, decadenţa

 SIMBOLISTICA INSTRUMENTELOR MUZICALE

A. INSTRUMENTELE MUZICALE:

- buciumul: sonorităţi vag folclorizante

- talanga: acompaniament al ploii
- ţambalul: beţia
- flaşneta: agonia
- pianul: lamentaţiile
- clavirul: marşul funebru
- vioara, violina: melancolia
- ghitara, lira, harfa: simboluri orfice (Orfeu - condiţia poetului coborât în Infern în căutarea
iubitei)
- flautul: calmarea interioară
- fluierul: iluzia transfigurării lumii
- piculina: tonalitate discretă, elegiacă

B. SONORITĂŢILE NATURII:

- foşnetul frunzelor putrezite

- scârţâitul ramurilor
- trosnetul, pocnetul, ecoul
- ţârâitul ploii
- plânsul păsărilor
- şoapta amurgului
-3-
  SIMBOLISTICA TITLURILOR

În general, titlurile poeziilor bacoviene se repetă cu mici variaţiuni – simbolizând, din nou,
monotonia, repetitivitatea, alergarea în cerc:
Ex: „Plumb de toamnă” (2 poezii), „Plumb de iarnă” (2 poezii), „Amurg antic”, „Amurg de
iarnă”, „Amurg de vară”, „Amurg de toamnă”; „Nervi de toamnă” (4 poezii), „Nervi de
primăvară” (2 poezii).
Apar multe titluri în limba latină: „Finis”, „Ego”, „Nihil”, „In somno”.

Concluzionând, putem vedea în existenţa bacoviană o „biografie catastrofică” în termenii lui

Gottfried Benn. Bacovia ilustrează toate cele trei trepte enunţate de Benn, pe care eul modern
le parcurge: eul târziu - eul rătăcit - eul stigmatizat.

-4-