1.

Organele de simţ ale delfinilor

Delfinii sunt mamifere acvatice şi toate caracterele lor distinctive, foarte deosebite
de ale altor mamifere, se datorează mediului de viaţă acvatic, în general marin, şi rareori de
apă dulce.
Mirosul este aproape inexistent, deoarece nările s-au modificat mult şi au migrat
deasupra capului
pentru a uşura respiraţia;
Văzul este puţin dezvoltat; ochiul are vedere normală în apă dar în aer delfinii sunt
miopi;
Ochii sunt foarte mici în comparaţie cu capul şi aşezaţi în colţurile gurii, împiedicând
viziunea binoculară, fiind foarte bine adaptaţi la salinitate;
Simţul tactil este foarte dezvoltat; organul de simţ - melonul - are forma unui sac ce
conţine o grăsime vâscoasă cu multe fibre nervoase;
Auzul este simţul cel mai dezvoltat şi mai important pentru viaţa delfinilor,
perfecţionându-se pentru o mai bună recepţie a sunetelor în apă. Deşi nu au corzi vocale,
delfinii au capacitatea de a emite sunete, cu ajutorul unor cute membranoase. Ei pot emite
20 de tipuri de sunete care exprimă diferite stări în care se găsesc, sau semnale de alarmă,
cereri de ajutor;
Ecolocaţia este capacitatea unor mamifere acvatice(de exemplu, delfinul) sau
terestre (de exemplu, liliacul)de „a vedea” cu urechile, prin recepţionarea suneteloracvatice
şi a ecourilor. Ecolocaţia se produce prinemiterea unor unde sonore, urmată de
recepţionarea şiinterpretarea ecoului.
În cazul delfinilor, undele sonore, odată emise,se lovesc de orice obiect aflat, în apă,
pe traiectoria lor.
Undele sonore se vor întoarce la delfini, deci la emiţător,sub forma unui ecou. Creierul
primeşte aceste informații și le permite delfinilor să interpreteze mesajul. După modul în
care ultrasunetele se întorc la delfin, acesta îşi poate localiza hrana, poate identifica
structura internă a obiectului din apă, putând astfel distinge între hrana preferată și cea
obişnuită, sau dacă acel obiect este sau nu comestibil. Cu ajutorul undelor sonore pe care le
emit,delfinii se pot deplasa, pot vâna şi comunica între ei. De aceea, vederea nu le este de
foarte mare ajutor.
Iată unul dintre motivele pentru care delfinii trăiesc într-o adevărată lume a
sunetelor. Delfinii folosesc ecolocaţia pentru deplasare şi orientare. Uneori apar defecţiuni
funcţionale ale sistemului
de ecolocaţie, ceea ce duce la migraţii dezorientate şi chiar eşuări ale delfinilor

1
2.Adaptă rile pă să rilor la zbor
Păsările sunt animale vieţuitoare vertebrate care au corpul acoperit cu pene şi sunt,
în general, adaptate la zbor. Păsările au apărut în acum aproximativ 150 milioane de ani prin
evoluţie dintr-un grup de reptile. În continuare vom vedea ce particularitaăţi anatomice ale
păsărilor le permit să zboare.
Privit în ansamblu, corpul păsărilor prezintă o conformaţie caracteristică pentru a
pluti şi a se deplasa în mediul aerian, posibilitate aproape unică la încrengătura
Vertebratelor.
Învelisul de pene al corpului păsărilor a constituit una din principalele condiţii de
cucerire a unui nou mediu de viaţă în care să poată fi folosită cea mai eficientă posibilitate
de deplasare locomoţia aeriană.
Păsările au pieptul foarte bine dezvoltat. La multe dintre speciile de zburătoare
pieptul cântăreşte aproape o treime din greutatea corporală. Muschii puternici sunt ataşaţi
de un os stren mare, care taie aerul asemenea chilei unei corăbii. La celălat capăt muschii
sunt ataşaţi osului humerus, integrat în anatomia aripilor.
Pentru a-şi ridica aripile când bat din ele, păsările nu îşi folosesc muschii umerilor aşa
cum s-ar crede ci posedă un sistem unic de tip scripete ce permite muschiilor situaţi mai jos
de aripa să tragă aripa în sus. Tendonul lung al muschiului supracoracoideus se inseră pe
lângă şi pe deasupra osului humerus pentru a ridica aripa atunci când muschiul se contractă
dedesubt. Astfel mişcarea de risicare a aripii este mult eficientizată
Pieptul păsărilor prezintă un os în forma de „V” numit iades, rezultat prin unirea celor
două clavicule la capătul ventral. Acesta are rol de sistem de rezistenţă, acţionând ca un arc.
La mamifere şi reptile flexibilitatea este datorată interconectărilor oasoase realizate
de către muschi. La păsări multe dintre aceste legături au fost eliminate prin sudarea unor
oase între ele. Care nu doar au redus din greutatea păsării, dar conferă o rigidate crescută pe
toată durata stresului zborului.
Cum membrele anterioare au fost transformate în aripi, a căror unică funcţie este
zborul, structura gâtului a devenit mai flexibilă şi mai mobilă.
Inima unei păsări este cu 40% mai mare decât a unui mamifer de aceeaşi statură.
Efortul zborului necesită o circulaţie intensă.
Au o vedere ageră, mult mai bună decât a omului, indiferent de specie, un miros mai
puţin dezvoltat şi simţul auzului este bine dezvoltat mai ales la prădătoare.
Păsările sunt o componentă importantă a a ecosistemelor în care trăiesc. Ele sunt o
verigă ce asigură echilibrul acestor ecosisteme. Pot fi considerate de exemplu ca şi factorul
care controlează dezvoltarea exagerată a unor specii de insecte sau rozătoare. Astfel,
dispariţia oricărei specii din ecosistemele pe care le ocupă poate aduce dezechilibre
importante.

2
3. Curozită ţi despre orgnele de simţ
Ştiai că...
 Culoarea ohilor se datrează unui pigment din iris
 Ochii noştri au întotdeauna aceeşi mărime de la naştere, dar nas şi uechile noatr
nu se opresc niciodaă din creştre
 Oamenii clipesc, în medie, de 15 ori pe minut.
 Ochiul uman poate diferenţa pste 10 milione de nuanţe
 Dacă u poţi să vezi cu un ochi, îţi pierzi aproape o cncime din vedere
 Femeile au simţul miosului i dezvoltat
 Femeie înrcinate au cel mai bun miros
 Nasul uman este cel mai sensibil ogan
 Simţul mirosului este puternic legat de memorie.
 Peste 70% din bolile existente se transmit prin secreţii in nasul omului
 Irosu etede 10 000de ori mai sensbi c gustul
 Pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii îşi pierd percepţia asupra gustului.
Până la vârsta de 20 de ani, jumătate dintre receptorii gustului dispar.
 Pielea e cel mai mare organ al corpului şi conţine peste 4 milioane de receptori.
 Duritatea pielii este dată de keratină
 Într-o viaţă, un om îşi reînnoieşte de cel puţin 1000 de ori sratu de piele
 Pielea umană găyduieşe peste 30de milioane de baterii diferite
 Oamenii pot distinge si percepe peste 400.000 de sunete diferite. Sunetele sunt
detectate de urechi.
 Ca şi ampretele digitale, amprentele de pe limbă sunt nice
 Prape 50% dintre bacteriile care trăiesc în gură se găsesc pe limbă
 În ureche avem oase care nu depăşesc mărimea unui bob de orez
 În ureche se află şi centul echlibrului

3
Un aspect de patologie (COVID-19)
COVID-19 este boala infecţioasă cauzată de coronavirusul cel mai recent descoperit.
Acest nou virus şi această boală nu au fost cunoscute înainte de apariţia focarului în Wuhan,
China. Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt febra, oboseala şi tusea uscată. Unii
pacienţi ar mai putea să aibă dureri de cap, congestie nazală, dureri în gât sau diaree,
pierderea simţului mirosului şi a gustului. Aceste simptome sunt de obicei uşoare, cu debut
treptat. Unele persoane se infectează, dar nu dezvoltă niciun simptom şi nu se simt rău.
Majoritatea oamenilor (aproximativ 80 %) se recuperează fără a avea nevoie de tratament
special. Aproximativ una din fiecare 6 persoane care suferă de COVID-19 devine grav bolnavă
şi prezintă dificultăţi de respiraţie. Poate fi mai severă la unele persoane și poate duce la
pneumonie sau dificultăți de respirație. Mai rar, boala poate fi fatală. Persoanele în vârstă și
persoanele cu afecțiuni medicale preexistente (cum ar fi diabetul și bolile de inimă) par a fi
mai vulnerabile la îmbolnăvirea severă cu virusul.

Nu există un tratament specific pentru boala cauzată de un nou coronavirus. Cu toate

acestea, multe dintre simptome pot fi tratate şi, prin urmare, tratamentul este în funcţie de
starea clinică a pacientului. Mai mult, îngrijirea de susţinere a persoanelor infectate poate fi
extrem de eficientă.

Noul Coronavirus este un virus respirator care se răspândeşte în primul rând prin
contactul cu o persoană infectată prin inhalarea unor particule provenite din tuse, strănut,
picături de salivă, secreţii nazale. Este importantă exersarea unei igiene respiratorii bune. De
exemplu, când strănutaţi sau tuşiţi, apropiaţi gura de partea inferioară a cotului sau folosiţi
şervetele pe care aruncati-le imediat la coşul de gunoi. Spălaţi-vă cât mai des pe mâini şi
folosiţi geluri antibacteriene pe bază de alcool. Persoanele care trăiesc sau călătoresc într-o
zonă în care circulă virusul 2019-nCoV pot prezenta risc de infecţie. Asistenţii medicali care
îngrijesc persoanele bolnave prezintă un risc mai mare şi trebuie să se protejeze apelând la
proceduri adecvate de prevenire şi control al infecţiilor.