SIMBOLISMUL

Motto:
„Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice gând”

(George Bacovia - Altfel)

Odilon Redon - „Floare de mlaştină”

I. APARIŢIE. CONTEXT

Etimologie: gr. „symbolon” - semn de recunoaştere

fr. „symbol” - simbol
fr. „symbolisme” - simbolismul
Simbolismul este un curent artistic, apărut în literatură, muzică şi pictură, care s-a manifestat
la sfârşitul sec. al XIX-lea în Franţa, Anglia, Germania, Spania, Rusia - ca o reacţie împotriva
parnasianismului (poezie rece, impersonală) şi a naturalismului (fotografierea precisă a
mediului social). Acest curent promovează un concept modern de poezie, bazat pe valoarea
muzicală a cuvintelor şi pe simbolismul imaginilor, prin care se sugerează trăiri sufleteşti vagi,
difuze.

II. MANIFESTE LITERARE

Precursorul curentului a fost poetul francez Charles Baudelaire, prin volumele de

versuri Florile răului şi Corespondenţe:
„Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă
(…) parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund”- (Corespondenţe)
Numele curentului a fost dat de Jean Moreas, care a publicat manifestul literar numit
Simbolismul (1886). Paul Verlaine a scris o Artă poetică, afirmând că în poezia simbolistă
trebuie să primeze muzicalitatea versurilor: „Muzica înainte de toate”. Mallarme scria: „A numi
un obiect înseamnă a răpi trei sferturi din farmecul poemului (…) a-l sugera, iată visul”.
În literatura română, teoreticianul curentului a fost Alexandru Macedonski, cu mai
multe manifeste literare: Despre logica poeziei (1880), Arta versului, Poezia viitorului, Despre
poezie .
-1-
III. PRINCIPII ESTETICE

1. Muzicalitatea versurilor, obţinută prin: rimă, ritm, aliteraţie, asonanţă, chiasm, anaforă,
epiforă, lait-motiv, refren, repetiţie, inversiune, verbe la modul gerunziu;

2. Folosirea simbolului;

3. Sugestia: simboliştii cred că frumuseţea poeziei se naşte din sugerarea treptată a stărilor
sufleteşti, nu din numirea lor directă;

4. Cultivarea imaginilor vagi, în care culorile sunt difuze, estompate prin tehnica
clarobscurului, precum în picturile impresioniştilor: Degas, Monet, Renoir, Cezanne. Spaţiile
poetice simboliste figurează, geometric, închiderea, repetarea monotonă a unui model existenţial
sau, dimpotrivă, lipsa de contur a unor întinderi;

5. Corespondenţele: sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realităţii.

Simbolismul urmăreşte exprimarea unor corespondenţe, raporturi sau legături între eul poetului
(universul mic) şi lume (universul mare);

6. Inovaţia prozodică: versul liber (verslibrismul), dislocări ale versului tradiţional. Rigoarea
formală se păstrează doar la speciile cu formă fixă: sonet, rondel;

7. Disocierea eului poetic de eul empiric, psihologic: Rimbaud scria: „Moi, c est un autre”
(„Eu sunt altul”);

8. Sinestezia: este un procedeu prin care se pun în relaţie realităţi receptate de simţuri diferite:
văz-auz, auz-miros.
Ex. „Primăvara – o pictură parfumată cu miros de violet”.
George Bacovia în Interviu, afirma: „În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de
culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată.”

9. Temele simboliste: natura – loc al corespondenţelor, spaţiile exotice, călătoria – ca formă de

evadare, iubiri de-o clipă, reveria iubirii, arta, muzica, condiţia artistului damnat, oraşul
tentacular, lumea citadină periferică, existenţa socială ca eşec, moartea, timpul ireversibil,
anotimpul agonic;

10. Motivele simboliste: eşecul, ratarea, solitudinea, înstrăinarea, boala, căderea, visul, somnul,
coşmarul, ploaia, ninsoarea, vântul, frigul, suspinul, strigătul, bocetul, geamătul, parcul, grădina,
statuia, florile, parfumul, cimitirul, cavoul, sicriul, urna, crama, cârciuma, beţia, metale, metale
preţioase, motivele cromatice, motive orfice, reveria, nostalgia, melancolia, depresia, isteria,
plânsul, nevroza, iritarea, dezgustul, dispreţul, nonconformismul, amurgul, nocturnul, masca,
marioneta, plictisul, monotonia, spleen-ul.
-2-
IV. REPREZENTANŢII SIMBOLISMULUI

a) În literatura universală: Charles Baudelaire, Jean Moreas, Arthur Rimbaud, Paul

Verlaine, Mallarme, Rainer Maria Rilke;

b) În literatura română: simbolismul a cunoscut trei etape:

1. Prima etapă: 1880-1904

-perioada teoretizării şi a experimentelor. Macedonski a înfiinţat revista şi cenaclul
Literatorul. Primele volume simboliste: Macedonski - Excelsior (1895), Ştefan Petică
–Fecioare în alb (1902), Dimitrie Anghel – În grădină (1905);

2. A doua etapă: 1908-1914

- s-a dezvoltat în jurul revistei Viaţa nouă condusă de Ovid Densusianu. Alături de el:
Ion Minulescu, Traian Demetrescu;

3. A treia etapă: 1914-1920

- Apogeul simbolismului românesc a fost atins prin creaţiile lui GEORGE BACOVIA.
(prezentare portofoliu)

-3-