Sunteți pe pagina 1din 1

1.

După cel de-al Doilea Război Mondial, multe părţi ale Europei erau în
ruină. Planul Marshall a fost primul program de reconstrucție conceput de Statele
Unite ale Americii.
2. În 5 iunie 1947, secretarul de stat american George Marshall a
prezentat planul său de reconstrucţie economică. În 19 iunie 1947, Franţa a
organizat o conferinţă pentru discutarea Planului Marshall, invitând reprezentanţii
câtorva state est-europene, incluzând URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria,
Polonia, România şi Iugoslavia. Sovieticii au obligat următoarele țări : Polonia,
Cehoslovacia, Albania, Bulgaria, Iugoslavia, România, Ungaria şi Finlanda, să
refuze ajutorul SUA. Așadar numai țările din vestul Europei au luat parte la Panul
Marshall.
3. Planul a fost benefic atât pentru țările din vestul Europei , cât și
economiei americane . Statele Unite ale Americii au oferit 20 miliarde de dolari,
cu condiţia că naţiunile europene să realizeze împreună un plan raţional de
folosire a fondurilor. Banii au fost folosiţi pentru a cumpără bunuri din SUA care
au fost transportate pe Oceanul Atlantic pe nave comerciale americane.
4. Scopul acestuia a fost acela de a ajuta Europa după război şi de a
preveni extinderea comunismului.
5. Consecințele planului Marshall :- a reuşit să izoleze influenţa
socialistă din Europa de Vest
⁃ ţările europene au fost determinate să coopereze din nou în chestiuni
economice şi politice

S-ar putea să vă placă și

  • Graffiti
    Graffiti
    Document1 pagină
    Graffiti
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Vladislav I
    Vladislav I
    Document1 pagină
    Vladislav I
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Temă
    Temă
    Document1 pagină
    Temă
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Iarna În Orașul MEU
    Iarna În Orașul MEU
    Document10 pagini
    Iarna În Orașul MEU
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Baza de Numerație
    Baza de Numerație
    Document8 pagini
    Baza de Numerație
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Simbol Is Mul
    Simbol Is Mul
    Document3 pagini
    Simbol Is Mul
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Vladislav I
    Vladislav I
    Document1 pagină
    Vladislav I
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Hosszu Jaszmina
    Hosszu Jaszmina
    Document3 pagini
    Hosszu Jaszmina
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Terorismul Non-Islamic
    Terorismul Non-Islamic
    Document2 pagini
    Terorismul Non-Islamic
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Hosszu Jaszmina
    Hosszu Jaszmina
    Document3 pagini
    Hosszu Jaszmina
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Hosszu Jaszmina
    Hosszu Jaszmina
    Document3 pagini
    Hosszu Jaszmina
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Biologie
    Proiect Biologie
    Document4 pagini
    Proiect Biologie
    jaszmina hosszu
    Încă nu există evaluări