Informații despre George Bacovia

George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - d. 22

mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la
şcoala simbolismului literar francez. Numele său real e
George Vasiliu.
Poetul s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu
şi a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să
înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează
clasa întâi la un pension din Bacău. Într-o toamna rămâne
închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în
turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această
întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în
1899. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte
bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra
şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică.
În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul ”Tinerimii
române” pentru desen artistic de pe natură.
În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se
retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina
cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în
1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului
Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se înscrie la
Facultatea de Drept din Bucureşti. Publică în suplimentul
literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb.
În 1915 editează la Bacău, în colaborare,
revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub
mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu
Alexandru Macedonski. În iulie apare în librării
volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este
trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.În
perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1931 i se
naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea
Scriitorilor Români (S.S.R) îi aprobă o pensie lunară de
1000 lei. Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală,
unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte
volumul antologic Poezi.În 1944 apare volumul
intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate
anterior. În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul
Minelor şi Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanţe
burgheze, pentru care va fi criticat de autorităţile
comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50
este repus în circulaţie. Moare în ziua de 22 mai 1957 în
locuinţa sa din Bucureşti.Este autorul unor volume de
versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în
literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici
moderni francezi pe care-i admira. La început, văzut ca
poet minor de critica literară, va cunoaşte treptat o
receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca
cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei
mai importanţi poeţi din poezia română modernă.
Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet
simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își depășește
epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în
primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după
ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise,
influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din
volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în
fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată
de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia
un neosimbolist (George Călinescu) sau "o bisericuță
dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie
poetică insuficientă. Abia după cel de-al Doilea Război
Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai
noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M.
Petroveanu), cu anumite curente
ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul
automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu
școli filozofice cum ar fi existențialismul (Ion Caraion)
etc.
Volume
 Plumb, București, 1916
 Scîntei galbene, Bacău, 1926

 Bucăți de noapte, București, 1926

 Poezii, București, 1929

 Cu voi..., București, 1930

 Poezii, prefață de Adrian Maniu, București, 1934

 Comedii în fond, București, 1936

 Opere, București, 1944

 Stanțe burgheze, București, 1946

 Poezii, București, 1956 (ediție revăzută și adăugită de

autor, 1957)
Ediții postume
 Gaudeamus. Versuri. Versi.
 Plumb. Versuri.
Poezia lui poate fi pusa in parallel cu simbolismul francez:
"Simbolismul poetului este acela din tradiție sumbră
a baudelaireanismului, care a cântat ploaia insinuantaă
rece, provincia, uratul funebru,monotonia burgheza,
tristetea autumnala (G. Calinescu).Cele mai importante teme și
motive simboliste din lirica bacoviană sunt:
 Plumbul — care sugerează o existență cenușie supusă tragic
gravitatiei universale: grea, apasatoare, dezolanta, consumata
sub un cer de plumb, traversat diametral de corbii
mortii{Amurg de iarna).Plumbul este culoarea amurgurilor
"de huma" ale toamnei bacoviene; metalul - infiltrat in "zarea
grea de plumb" se intoarce pe pamant sub forma de ninsoare
"gri", acoperindoamenii si lucrurile cu valul putreziciunii.
Plumbul este un simbol esential in lirica bacoviana. al carei
sens major este alunecarealenta in moarte a oamenilor, a
lucrurilor si a lumii, sub greutatea de plumb a
destinuluiuniversal.
Orasul bacovian este targul de provincie aflat sub semnul
plumbului si caracterizat printr-oatmosfera de "coplesitoare
dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori
cangrenati,limitata intr-un peisagiu de mahala de oras
provincial, intre cimitir si abator" (E.Lovinescu).Orasul
bacovian reprezinta o faza in curgerea ireversibila spre
moartea lucrurilor:imaginea mahalalelor in care "mai neagra
noaptea pare", a suvoaielor "triste" care inundacasele si a
zidurilor vechi "ce stau in daramare" {Sonet) caracterizeaza
degradareamateriei;in acest spatiu, fluviul heraclitean a
acoperit esentele primordiale si din curgerealui n-a mai ramas
decat malul.In poezia Moina noaptea e "murdara", copiii -
"galbeni", iar frigul - de mormant; toatecontin sugestia
degradarii elementelor intr-o alunecare ireversibila in noroiul
universal careinghite totul. Extinsa si asupra umanului,
senzatia putrezirii capata un aspect "aproapecosmic" (Al. Piru)
in poezia Cuptor:"Sunt cativa morti in oras, iubito, Chiar
pentru asta am venit sa-ti spun; Pe catafalc, decaldura-n oras,
incet, cadavrele se descompun ".In orasul bacovian (in care
"Scartaie toamna din crengi ostenite"), rotatia anotimpurilor
nuinseamna si trecerea vremii, caci uniformitatea creeaza
impresia unui timp tarator

 
Orasul bacovian este un spatiu in care viata reprezinta o fateta
a damnarii primordiale.Ploaia depresiva acompaniaza"
continuu autumnalul: este ploaia-moina ca regim nocturn
alorasului ("Orasul doarme ud in umezeala grea" —
Nocturna). Noaptea, stand singur in camera lui si ascultand
ploaia, poetul traieste o experientaunica: identificarea cu omul
preistoric; eludand timpul, cei doi devin legati prin ploaie.
Culorile universului bacovian sunt cele ale bolii, agoniei si
mortii: galbenul frunzelor toamnei, ca insotitor al negrului
funerar ("O femeie in doliu pe strada/ O frunza
galbenatremura dupa ea");
rosul — reprezentand convertirea in sange a lacrimilor
Cosmosului("Si-nsangerat, amurgul/ Patrunde-ncet prin
geamuri");
violetul este strigatul sufletuluitraumatizat de inserarea de
toamna (Amurg violet);
printre culorile bacoviene se include,evident, cenusiul
plumbului.
Poezia care sintetizeaza motivele ploii, mortii si culoritor este
Negru. Aici, poetul ofera"viziunea infernala a unei ploi negre,
de carbune" (Calinescu), atmosfera de iad post-ardere, in care
totul s-a redus la scrum, fiind coplesitoare: "Vibrau scantei de
vis... noian denegru,/ Carbonizat, amorul fumega/ Parfum de
pene arse si ploua.../Negru, numai noian denegru..."
Motivul golului: golul spatial este echivalent cu pustiul
camerei, al orasului cu pietedezolante, luminate de becuri
agonice, al pamantului-mormant.Golul temporal este apanajul
vesniciei, este haosul care refuza Facerea, un spatiu al
mortii:"Imensitate, vesnicie,Tu, haos care toate-aduni...In
golul tau e nebunie, —"(Pulvis)Motivul agoniei se propaga
prin cunoscutele cercuri concentrice ale universului
liric bacovian.Cel mai mic punct al acestuia este omul ("Si
galbeni trec bolnavi/ Copii de la scoala");urmeaza natura cu
crengi care scartaie ca niste schelete si gradini cangrenate si, in
sfarsit,Universul — pentru care toamna si amurgurile
constituie semnele agoniei timpului