George Bacovia

George Bacovia (George Andone Vasiliu) 17 septembrie 1881, Bacău– 22 mai 1957,
București a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul
unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu
vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet
minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la
recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai
importanți poeți din poezia română modernă.
Despre el s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își
depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb,
publicat în 1916 influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare,
în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată
de proza poetică.
Curiozități
Nu a fost un elev bun la învățătură. În clasele mici, a luat nota 8 la purtare, a fost
corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică și științe fizico-chimice.
Îi plăcea sportul, în special patinajul, înotul, gimnastica.
Iubea mult porumbeii. În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două
sute de porumbei din mai multe rase și de toate culorile. Fiecăruia îi dăduse câte un nume.
Tot în perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă intratabilă, derivată
din malaria și varicela netratate serios. A suferit toată viața din cauza acestei eczeme situate la
baza nasului.
La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din
Iași. N-a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat
îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur.
S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, după multe reexaminări, fără
a-și da bacalaureatul, obținând însă ca echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale
cu media anuală de 6,43. „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în
școală și prea puțină înțelegere”, a mărturisit poetul într-un interviu
Ca și liceul, nici studenția n-a fost ușoară: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept
din București după șase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor
nepromovate, a reușit să încheie doar primii trei ani. S-a înscris la Facultatea de Drept din
Iași, pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență. I s-a eliberat Cartea de
avocat, dar n-a profesat niciodată.
La 35 de ani, i-a apărut prima carte, volumul Plumb, sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-
un tiraj de 500 de exemplare.
Era un bărbat scund, cu o conformație plăpândă, avea ochii albaștri, iar ticul său era
să-și ciupească mustața. Era un om timid, tăcut și retras, „răspundea doar dacă era întrebat”,
după cum și-l amintea un cunoscut.
Nu citea foarte mult și nu avea scriitori preferați. Comentariile criticilor literari la
poemele sale i se păreau de-a dreptul fanteziste. Verbele sale favorite, conform frecvenței din
poezii, erau „plânge” și „ninge”.
De-a lungul vieții, a avut mai multe slujbe. Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era
greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia.
S-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană de ambii părinți încă din adolescență.
Despre poezie
Bacovia este creatorul unei poezii de atmosferă. Eugen Lovinescu observă că este o
atmosferă dezolantă : "de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitat în peisajul
de mahala de oraș provincial" plasat între cimitir și abator. Pretutindeni, în versurile
bacoviene plutesc tristețea, spaima de neant care davine obsedantă.
Volumele de poezii sunt sub influența lui Edgar Poe si mai ales a unor simboliști
francezi: Rollinat, Laforgue, Baudelaire și Verlaine. Influențele de factură simbolistă se
concretizează la Bacovia prin: gustul pentru satanic, prin atmosfera de nevroză, ideea morții.
George Bacovia se definește ca poet al toamnelor reci, al iernilor care creează impresia
de sfarșit de lume, al căldurilor toride, când cadavrele se află în descompunere sau al
primaverilor iritante, nevrotice (Cuptor, Decembre, Lacustră, Nervi de primavară). Cadrul de
manifestare îl constituie orașul de provincie în care totul este cenușiu, în parcurile solitare
cântă o fanfară militară : cafenelele sunt marcate de sărăcie. Pe acest fundal terifiant, alături
de copii, de fecioarele tuberculoase, de muncitoarea palidă și de poetul însuși, aflat într-o
continuă peregrinare, se mai proiectează: toamna, primavara, vara, frigul, golul, somnul,
răceala, umezeala, nevroza, descompunerea, plânsul, ploaia, tristețea. Într-o asemenea
ambianță poetul ramâne un inadapt, de unde nevoia sa de evadare din această lume.
Opera lui Bacovia este o lungă confesiune, confesiunea unui om copleșit de platitudinea vieții
cotidiene, de obsesia morții într-un imperiu al tristeții. În linia corespondentelor lui Baudelaire
(« parfum, culoare, sunet se-ngână și vorbesc ») Bacovia este adeptul audiției colorate.
Tristețea poetului, amăraciunea, melancolia sunt sugerate în maniera simbolistă de
peisajul dezolant al toamnei, imobilitatea singuratică a iernii, decorul banal al unui peisaj de
târg provincial.
Întâiul sau volum se deschide cu poezia Plumb, universul operei bacoviene este
melancolia, toamna care buciumă a agonie în țârâit de ploaie și fum. Violetul, ultima culoare a
spectrului luminii sugerează crepusculul, de asemenea cenușiul pe care îl evocă plumbul
sugerează apăsarea. Urmărind în acest univers poetic câteva teme, vom vedea că în ceea ce
privește poezia de dragoste, iubirea este o chestiune de decor, nesemnificativă, poetul
simbolist este plictisit chiar și în dragoste spre deosebire de romantici, la care iubirea era tema
predilectă.
Poezia simbolistă, în general, evocă o atmosferă de tristețe care împinge câtre moarte,
și din această stare poetul nu poate fi scos nici de către iubita sa. Decepția este deci foarte
puternică. Chiar în poezia Decembre, în care atmosfera de dragoste este mai senină, iubita nu
este asociată cu gândul morții, dar zilele poetului sunt una cu vijeli