Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București

Centrul Universitar Pitești

Cromatica in lirica lui George

.Bacovia

Prof: lector univ.

Geambei Ileana-Lavinia
Student: Ion Ileana-Cosmina
Specializarea: Română-Engleză
Anul: II
George Bacovia, pseudonimul lui George Vasiliu, s-a născut pe 30 iulie 1881 în comuna
Bacău, România. A fost unul dintre cei mai importanți poeți simboliști români, cunoscut
pentru opera sa caracterizată de melancolie și pesimism. Viața lui Bacovia a fost marcată de
numeroase dificultăți și tuburări psihice, care au influențat profund creația sa literară.

1. Copilăria și educația:Bacovia s-a născut într-o familie modestă și a crescut într-un

mediu rural. A studiat la Bacău și apoi la Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” din
Bârlad. Mai târziu, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din
București.
2. Cariera sa literară:Bacovia a debutat în literatură în revista simbolistă “Literatorul”1,
unde și-a publicat primele poezii. Stilul său poetic a fost puternic influențat de
simbolismul francez și a fost caracterizat de utilizarea simbolurilor, a imagisticii
sumbre și a pesimismului. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără
“Plumb”, “Nebun de alb”, “Septembrie”, și “Morga”.
3. Turburările psihice:George Bacovia a suferit de tuburări psihice pe parcursul vieții
sale. Aceste tulburări, împreună cu dificultățile financiare și sentimentul de izolare, au
influențat puternic creația sa literară, oferindu-i o perspectivă sumbră asupra lumii și a
existenței umane.
4. Cariera sa didactică:După absolvirea facultății, Bacovia a devenit profesor de liceu și
a predat în diferite orașe din România.
5. Moartea:George Bacovia a murit la vârsta de 59 de ani, pe 22 mai 1957, la Bacău.
Moartea sa a fost trecută cu puțină atenție în presa vremii, ceea ce a accentuat izolarea
și marginalizarea pe care le-a simțit pe tot parcursul vieții.

Opera lui Bacovia a fost redescoperită și apreciată în decadele mai recente. Iar el este acum
recunoscut ca unul dintre cei mai importanți poeți români din perioada simbolistă.

Poeziile sale, caracterizate de melancolie profundă, pesimism și lirism, continuă să fie

studiate și iubite de cititori și critici literari.

Paleta lui Bacovia este una restrânsă, concentrată pe câteva teme tipice simboliste:urâțenia,
tristețea și monotonia. Culorile, în loc să sublinieze obiectul, dimpotrivă, îl estompează, îl
1
“Literatorul” -Literatorul a fost o revistă literară, înființată de Alexandru Macedonski. A apărut la București, cu
mari intermitențe, între 1880 și 1919.
dizolvă într-un fluid unic capabil să creeze o anumită atmosferă. Culorile, asemenea
instrumentelor muzicale, au rolul de a insufla o anumită stare de spirit.

“În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictură a cuvintelor sau audiţie
colorată(…). Pictorul întrebuinţează în meşteşugul sau culorile: alb, roşu, violet. Le vezi
cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligenţa prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi
corespunde o culoare.”- George Bacovia
Bacovia adoptă griurile, culorile palide, iar chair cele rare pete mai vii ce apar în poeziile sale
au o nuanță total diferită de simbolismul de bază. De exemplu, galbenul devine echivalentul
bolii și disperării ca în poezia “Scântei Galbene” :
“Amurgul galben m-a-ngălbenit, şi m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg”
Rozul, verdele și albastrul sugerează tristețea și generează nevroze așa cum se întâmplă în
poezia “Note de primăvară”:
“Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud!”
Violetul poate evoca în unele cazuri senzația de crepuscul sau poate crea o senzație de
halucinație prin prezența sa obsedantă așa cum arată în poezia “ Amurg Violet” :
“Amurg de toamnă violet..
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.”
Grigore Grigurcu afirmă:” Nici un poet român nu a reușit vreodată să atribuie violetului
bacovian o victorie mai mare.” Roșul devine culoarea amurgului și pare să izvorască dintr-o
sângerare universală ca în poezia “Amurg de vară”;
“Histerizate fecioare pale,
La ferestre deschise, palpită...
În amurguri roşii, nupţiale,
Stau pale, şi nu se mai mărită.

Eu trec, îmbătrânit, ca şi ele,

Şi-asemenea inima mea plânge -
Din treacăt, tuturor, în perdele,
Le pun câte-o roză de sânge.”
Albul delimitează reveria și infinitul acesteia, dar poate sugera și starea de nevroză așa cum
este ilustrată în poezia “Alb”:
“Orchestra începu cu-o indignare grațioasă.
Salonul alb visa cu roze albe -
Un vals de voaluri albe ...
Spațiu, infinit, de o tristețe armonioasă ...”
Negru declanșează o invazie distrugătoare, sugerând carbonizarea și trecerea în lumea
anorganică cum arată în poezia “Negru”;
“Carbonizate flori, noian de negru..
Sicrie negre, arse, de metal,
Veștminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru..”
În poezia „Plumb”, griul care abundă sugerează o stare de apăsare, greutate sufletească,
anxietate, plictiseală și absența orizontului din viața cotidiană. Multe nuanțe de gri pot fi
observate: fumul din gări, cerul înnorat de toamnă, amurgul, ceața și piețele pustii.
„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt-
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb... şi-am început să-l strig-
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb”
Bacovia nu obține sugestia printr-o tehnică impresionistă; nu există subtilități în culorile pe
care le utilizează, ci ele sunt concentrate, devenind strigăte ale sufletului și ale experienței
sale. El transpune durerea existențială, singurătatea și sentimentul de pustietate printr-o
corelație între starea interioară și culori. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece Mihail
Petroveanu îl descria pe Bacovia ca fiind un “compozitor în cuvinte și un pictor în expresii.”
Totuși, la Bacovia, elementele vizuale și culorile nu au rol decorativ, ci, mai degrabă,
funcționează pentru a ilustra o atmosferă și a configura un decor. Pe măsură ce viziunea lirică
se cristalizează, culorile sunt transformate din senzații pure în sentimente. Culorile nu fac
doar parte din mediul senzorial; ele conotează o gamă variată de stări sufletești. Numărul
culorilor pe care Bacovia le explorează liric este limitat, corespunzând cu numărul redus de
sentimente sugerate de poet (plictis, tristețe, anxietate, singurătate, monotonie, etc.)
De exemplu, melancolia este asociată cu sunetul viorii și clavirului, în timp ce starea de
nevroză este reprezentată prin verde crud, albastru și roz, cu o corespondență muzicală în
violoncel și flaut. Nicolaie Manolescu subliniază preferința – de fapt, obsesia – a lui Bacovia
pentru culori sugestive: „Violetul, negrul, albul, rozul, invadează obiectele ca niște prezențe
fizice, erodează personajele sau le pătează. Poetul pare să aplice vopsele direct pe pânză din
tub sau cu latul cuțitului. Aceste culori sunt uneori halucinante prin intensitate.”
O poezie care exemplifică această tehnică a sinestezei este “Amurg Violet”. Gama de culori
în poezie este uniformă, iar intensitatea senzației este creată prin repetarea persistentă a
culorii violet.
Structura poetică este conturată în linii sumare, spațiul este definit prin câteva elemente
esențiale, astfel încât decorul să fie de o austeritate și simplitate maximă. Cu toate acestea,
culoarea violet adaugă o anumită ambiguitate semantică și conferă compoziției poetice un
accent aproape ireal. Pare ca și cum dincolo de realitatea prezentă, poetul ar anticipa o altă
realitate, una aproape halucinantă, dar în același timp cu o aură fantastică, iluzorie și aproape
sacrală2:
“Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în depărtare, se conturează
Ca apostoli în odăjii violete
Orașul e tot violet
Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneșă, cochetă
Mulțimea toată pare violetă
Orașul tot e violet”
În ultima strofă, senzația de fantastic și de retragere într-un iluzoriu 3 devine și mai evidentă.
Poetul părăsește prezentul și spațiul actual pentru a se refugia într-un trecut ancestral,
influențat de invazia culorii violet. Poetul, cu o poziție privilegiată (din turn), care îi permite
să vadă întreg peisajul, devine martorul unui recul în istorie sau a unei intruziuni a mitului în
realitatea zilnică.
“Amurg de toamnă violet..
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.”
Amurgul, ca moment al zilei care favorizează introducerea unei atmosfere fabuloase,
împreună cu culoarea violet, duc la o viziune halucinantă în care realitatea cotidiană își
schimbă natura și devine mit și iluzie, cu accente aproape misterioase.

Titlul poeziei “Decor” a fost ales cu intenție. Poetul conturează o imagine urbană într-un
cadru hibernal, un decor marcat de imaginea parcului și a copacilor albi și negrii. Din

2
Sacral -Ceea ce este considerat sfânt, legat de religie sau sacru în cadrul unei credințe sau tradiții religioase
3
Iluzoriu-Ceea ce creează o iluzie sau o aparență falsă, înșelătoare, care nu corespunde realității
perspectiva structurării viziunii, putem obersva o alternanță între elementele statice și cele
dinamice, între mișcare și repaus. Astfel, catrenele conferă o senzație de imobilitate, inerție,
în timp ce versurile izolate sugerează o mișcare. Alternanța între alb și negru aduce cu ea un
contrast puternic între cele două culori, cu semnificații simbolice distincte: albul sugerează
viața, o viață în hibernare și mineralizată, în timp ce negrul poate evoca conotații ale vidului
sau ale morții. Poezia lui Bacovia, în ciuda caracterului reprezentativ al imaginilor, nu este
pur și simplu o reprezentare detailată a unui peisaj. Descrierea decorului, figurarea peisajului
nu reprezintă un scop în sine, ci sunt utilizate ca mijloc de a sugera stări sufletești, de a reda
emoții. Acest aspect a fost observat și de Nicolaie Manolescu:” Chiar de la prima lectură
remarcăm că nişte sintagme se repetă, într-o ordine anumită, şi că reprezentarea peisajului
de iarnă este puternic stilizată. Tabloul “descărnării” naturii este realizat prin alternanţa de
alb şi negru. Mimesisul este, la început, perceptibil. Primul vers poate fi citit referenţial:
copacii albi şi copacii negri sunt copacii desfrunziţi, ca şi carbonizaţi, acoperiţi de zăpadă.
Reluarea schemei (în versurile 6 şi 11) atacă însă impresia de descriere fidelă, fie şi numai
prin faptul că extinderea opoziţiei alb – negru la alte aspecte ale realităţii (penele păsării,
frunzele) introduce un criteriu de similaritate artificială: intuiţia e contrariată de codul
coloristic foarte simplu întrebuinţat de poet. Ne dăm seama că poetul nu descrie peisajul, ci
îl organizează în funcţie de două trăsături opuse, albul şi negrul, care nu au numai decât
corespondenţe stricte la realitate”.
Atmosfera pe care autorul o construiește în poezia “Decor” e una de maximă austeritate.
Elementele de natură sunt de o simplitate extremă, lor asociindu-li-se stări de spirit de
asemenea monocorde: tristețe, melancolie, solitudine. Repetiția unor cuvinte sau a unor
sintagme are rolul de a intensifica emoția, de a accentua și mai mult trăirile ori de a apăsa
accentele distribuite asupra unuia sau altuia dintre elementele ambianței lirice.
Simetriile și corespondențele poetice sau de structură sunt de altfel, foarte elocvente: primul
și al treilea catren sunt aprope identice, fapt ce are darul de a amplifica impresia de
monotonie, de nediferențiere pe care autorul ne-o comunică.
“Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar ...

Cu pene albe, pene negre

o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular ...
Cu pene albe, pene negre ...

În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;

Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ...”

Catrenul central aduce o notă de vitalitate în atmosfera înghețată a peisajului de iarnă, oferind
o senzație de mișcare accentuată. Poezia ilustrează antinoimiile 4 naturii, care exprimă
contrastele sufletești. De la simbolism, prin stilizarea sentimentelor și simplitatea peisajului,
poezia se îndreaptă către expresionism, dezvăluind potențialul artistic al unuia dintre cei mai
originali poeți români.
În multe poezii, culoarea joacă un rol semnificativ. Aceasta contribuie la evidențierea
anumitor sentimente, experiențe și altele. Cu toate aceastea, în lumea poetică Bacoviană,
culorile capătă sensuri diferite, sugerând cu totul alte stări de spirit și gânduri ale eului liric.
O altă nuanță distinctivă în poezia lui Bacovia este albul. În poezia “Decembre”, această
nuanță este sugerată de nesfârșita ninsoare, acel peisaj uniform care îl atrage pe eul liric în
profunzimile universului său apocaliptic. Albul ninsorii devine un simbol al disperării,
culoarea care acoperă totul, inclusiv speranțele sale, și le îngheață. Această nuanță îl face să
se simtă captiv în casa iubitei, unde nu mai dorește să plece, căutând adăpost în inima ei și
căldura ei. Culoarea alb semnifică și acceptarea pentrul eul liric. El conștientizează că nu va
fi salvat nici măcar de propria-i iubire:
“Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,

La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,

Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

4
Antinomii- Contradicții aparente sau opoziții fundamentale între două idei sau concepte, care sunt
incompatibile una cu cealaltă.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...

Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.”
Una dintre culorile cea mai intens explorate de “Alchimistul plumbului” este culoarea neagră.
În poezia “Negru”, prin repetiții frecvente și accentuări, totul devine negru și întunecat:florile
sunt carbonizate, sicriele sunt “negre și arse”, iar întregul univers este învăluit de un “abur
negru”. Această persistență a negrului pare să acapareze întregul univers, atât sfera spirituală,
cât și cea materială, introducându-le în haos și întuneric. Eul poetic este obsedat de iubire,
care la rândul ei, este învăluită de această culoare: “iubirea fumegă”, iubirea lui este într-un
stadiu de declin, în care nu mai găsește scânteia pentru a se reaprinde, fiind închisă și
sufocată de negrul înconjurător. Acest negru metalic îl ține închis asemenea unui sicriu,
“Sicrie negre, arse, din metal.”
Bacovia nota: ”Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că-mi
place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputînd comunica prea mult cu oamenii, stau de
vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică şi, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a
mi le reciti mai târziu”.
De altfel, soţia sa, Agatha Grigorescu-Bacovia, recunoaşte şi ea această identitate a poetului
într-un interviu luat de V. Netea, în 1943: “soţul meu fiind şi o fire muzicală. Unele din
poeziile sale mai înainte de a fi scrise cu litere au fost ţesute pe caiete de muzică, pe
portative, melodia sufletului precedând apariţia poeziei”.

Bibliografie:
https://www.ebacalaureat.ro/search-cromatica+in+poeziile+lui+bacovia.html accesat pe
18.10.2023
https://liceunet.ro/george-bacovia/plumb/cromatica-bacoviana accesat pe 18.10.2023
https://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/decembre.php accesat pe 18.10.2023
Manolescu N. Despre poezie. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1987
Petroveanu M. G. Bacovia: Bucureşti: E.P.L., 1966
Bulgăre Gh., Crihană M. Limbaj şi artă literară în opera scriitorilor români.
Bucureşti: Ed. Mondan, 1997.