Nițică Claudiu

Cromatica bacoviană

“În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictură a cuvintelor sau
audiţiecolorată(…). Pictorul întrebuinţează în meşteşugul sau culorile: alb, roşu, violet. Le vezi
cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligenţa prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde
o culoare.”

George Bacovia

George Bacovia este un reprezentant semnificativ al simbolismului.Simbolismul este un

curent literar artistic manifestat la sfârșitul secolului al 19-lea,potrivit căruia fiecare obiect și
fenomen din lumea inconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutoul simbolurilor.

Universul liric bacovian este dominat de ,,toamne reci” , ,,nopți bantuite” , ,,străzi pustii”,
nevroze,depresii și gol sufletesc.Cromatica lui Bacovia este una limitată centrată pe câteva
motive tipic simboliste: urâtul,plictisul,tristețea și monotonia.Culoarea,esențial sugestivă,în loc
să reliefeze obiectul,dimpotrivă estompează conturul,îl dizolvă într-un fluid unic capabil să
impună o anumită stare de spirit.Culorile ca și instrumentele muzicle au rolul de a induce o
anumită stare sufletească.

Una din culorile cele mai valorificate in operele sale este culoarea neagra. În poezia
“Negru”, prin nenumărate repetări şi accentuari totul devine negru şi sumbru, florile sunt
carbonizate, sicriele sunt “negre, arse”, spaţiul întreg fiind cuprins de un “noian negru”. Această
persistenţă a negrului pare să învăluie universul, lumea spirituală şi cea materială, să o introducă
în haos şi întuneric. Eul poetic este obsedat de amor, care la rîndul său şi el(amorul) este
acoperit de această culoare: “amorul fumega-“, amorul său era unul în stingere, unul care nu
găseşte scînteia pentru a se reaprinde, el este inchis şi sufocat de negrul cel înconjoară. Acest
negru metalic îl ţine căptuşat ca într-un sicriu, “Sicrie negre, arse, de metal.

O altă culoare caracteristică lui Bacovia este culoarea violetă, care o putem regăsi în poezia
“Amurg violet”: Este o culoare dominantă, proiectată asupra peisajului şi mulţimii. Ea semnifică
amurgul, care este văzut ca sfîrşitul lumii, făcîndu-se aluzie şi la Apostoli. Este vazut oraşul care
merge spre un declin, omenirea intrînd într-un amurg, comparabil cu cel al zeilor din mitologiile
germanice. O altă semnificaţie a culorii este monotonia oraşului, datorită utilizării unei singure
Nițică Claudiu

nuanţe, violetul. Lumea la fel este una monotonă, una în declin, în stingere: “Mulţimea toată pare
violet,/Oraşul tot e violet”.
Culoarea albă in poezia “Decembre”, este intuită prin veşnica ninsoare, acel peisaj monoton
care îl îndreaptă pe eul liric în adîncul universului său apocaliptic. Culoarea ninsorii este un semn
al deznădejdii, culoarea care acoperă totul, inclusiv speranţele acestuia, şi le îngheaţă. Acestă
culoare îl face să se simtă captivat în casa iubitei, el nu mai doreşte să plece, caută un refugiu în
sînul iubitei şi îi cere căldura. Cloarea albă mai semnifică pentru eul liric şi resemnare. El este
conştient că nu va fi salvat chiar şi de dragostea sa: “Şi ningă… zăpada ne-ngroape.” Culoarea
albă îi învăluie universul şi îl consumă.

În poezia bacoviană culorile au un caracter plastic monoton, dar destul de accentuat. Această
accentuare, probabil cel mai bine se observă în poezia “Decor”. Albul şi negrul în plasticul
modern sunt considerate nonculori, sugerînd momentul în care încă nimic nu a luat formă. De
aceea dezolarea în universul eului lyric este absolută, lumea fiind într-o continuă pendulare între
aceste culori, între bine şi rău. Albul de la începuturi era considerat culoarea morţii. Ea
predomină în spitale, simbolizînd boala. Totuşi ea relevă şi sfîntul, binele. Negrul însă este
contrariul, o pasivitate totală. În unul din limbajurile istorice negru însemna “sabie”. Negru este
simbol al deznădejdii, întunericului, al răului. Ambele culori parca ar desparţi lumea în două, cea
luminoasă şi sfîntă, şi cea întunecată şi disperată, aşa cum a creat Dumnezeu lumea, universul şi
spiritul.

Trăirea existenţială a durerii, sentimentul de pustietate şi singurătate sunt elemente

impresioniste realizate însă de poet prin corespondenţe între sentiment şi culoare.

Nicolae Manolescu afirma ca ,,La el culoarea este nu numai persistentă şi obsesivă, dar şi de o
mare materialitate, ca la expresionişti.”