Noț iuni generale despre iazuri

Iazurile sunt de două feluri: cu apă curgătoare sau cu apă stătătoare. Iazurile se formează cu
ajutorul unui baraj așezat transversal pe albia unui râu, a unui pârâu, a unei depresiuni sau văi (Fig.
1). Pentru evacuarea apelor de prisos sau pentru golirea completă, iazurile trebuie să posede
amenajări speciale. Pentru scoaterea apei din iaz se construiesc instalații de priză. Iazurile se pot
forma prin executarea unei săpături și a unui rambleu care rețin apa ce se scurge de pe versant
(Fig.2). Aceste iazuri sunt de asemenea prevăzute cu o instalație pentru evacuarea apelor și, dacă
este necesar, cu instalații de priză.

Fig. 1. Schema unui iaz în depresiune Fig. 2. Schema iazului în săpătură

Alegerea locului pentru amenajarea iazului

La alegerea locului pentru iaz și baraj trebuie să se țină cont de condițiile de ordin economic,
hidrogeologice și cele sanitare și de posibilitatea evacuării apei de prisos.
Condiții de ordin economic
 Este recomandat ca iazul să fie așezat în apropierea punctului de utilizare a apei (în
apropierea unui punct populat, a unui sector irigabil etc.).
 Iazul se amplasează cu lungimea lui transversal pe direcția vânturilor dominant în acea
regiune.
 Barajul trebuie amplasat astfel încât să nu se producă afuierea taluzului său din aval din
cauza râpilor din apropiere.
 Trebuie să fie ales un loc care să necesite o cantitate minimă de lucrări de pămât pentru
construcția barajului și a instalațiilor de evacuare a apei și să permită în același timp
acumularea unei cantități maxime de apă în iaz.

1
 Condițiile hidrologice
Pentru asigurarea umplerii cu apă a iazului, acesta trebuie să aibă un bazin de
recepție cu o suprafață suficient de mare. Dacă în albia cursului de apă sunt așezate în
amonte și ale iazuri, este necesar să se vadă daca regimul hidrologic al acestui curs de apă
asigură umplerea noului iaz până la nivelul proiectat.

Condițiile hidrogeologice
Solurile albiei și ale versanților râului, ale depresiunii și ale văii unde se proiectează
construcția iazului trebuie să fie impermeabile; dacă acolo se găsesc soluri ca: nisip, calcare
fisurate, îngrămădiri neconsolidate de bolovăniș sau prundiș, argile nisipoase sau nisipuri
argiloase poroase, trebuie să se renunțe la amenajarea iazului în acel loc.

Asigurarea descărcării apei din iaz

De obicei, capacitatea iazului este mult mai mică decât volumul apei afluente. De aceea,
trebuie să se prevadă descărcarea surplusului de apă acumulat în iaz în timpul ploilor torențiale, al
ploilor de lungă durată sau al inundațiilor de primăvară, prin construirea unui deversor.

Prospecțiunile

Amenajarea unui iaz nu poate fi admisă fără efectuarea prealabilă a prospecțiunilor. Acestea
trebuie să furnizeze următoarele date:
1. Dacă locul proiectat pentru iaz și baraj este potrivit prin caracterul terenurilor care constituie
albia și malurile, precum și în înălțimea acestora din urmă;
2. Suprafața bazinului de recepție al iazului și cantitatea de apă care va intra din acest bazin în
iaz: cu alte cuvinte dacă este suficientă cantitatea de apă care se scurge din bazinul de
recepție pentru umplerea iazului;
3. Cantitatea maximă de apă care se va scurge în iaz în timpul viiturilor;
4. Înălțimea care se poate da barajului, având în vedere înălțimea malurilor cursului de apă;
5. Cantitatea totală de apă cae poate fi acumulată în iaz față de înălțimea proiectată a barajului;
câtă apă din această cantitate totală va putea fi folosită pentru irigație și câtă se va evapora,
se va infiltra prin fundul și malurile iazului sau se va transforma în gheață;
6. Lățimea și lungimea iazului pentru înălțimea proiectată a barajului;
7. Cantitatea de aluviuni care va intra în iaz;
8. Dacă pământul este potrivit pentru terasamentul barajului și din ce locuri este mai avantajos
să se ia acest pământ;

2
 9. Dacă se prevede circulația peste baraj;
10. Ce fel de instalații de scurgere a apei trebuie construite pentru iaz: golire de fund sau
deversor;
11. Locul cel mai potrivit pentru construirea instalațiilor de descărcare a apei, ținând seama de
amplasarea dată a iazului; tipul lor și materialul din care trebuie executate aceste construcții;
12. Modul în care trebuie abătută sau reținută apa în timpul construirii barajului, când acesta
este executat pe un râu;
13. Modul în care iazul trebuie protejat împotriva apelor de scurgere impurificate;
14. Locurile de lângă iaz unde trebuie dispuse punctele pentru adăparea vitelor, pentru scăldat
etc.
15. Măsurile care trebuie luate pentru consolidarea iazului și a versanților;
16. Locurile unde trebuie făcute plantații de pomi și arbuști și speciile acestora.

Determinarea capacității iazului, volumul util

Se calculează mai întâi volumul util de apă în iaz, adică volumul pe care trebuie să-l aibă
iazul pentru a asigura toată cantitatea de apă necesară. Cunoscând numărul și componența
consumatorilor de apă, precum și normele și timpul consumului de apă, se poate determina ușor
volumul util necesar de apă în iaz.

Volumul inutilizabil al iazului

O parte din apă se va pierde prin evaporare; o parte, prin infiltrație prin fundul și malurile
iazului și o parte se va transforma în gheață. Un anumit volum al iazului se va umple cu nămol;
acest volum, cu un mic strat de apă deasupra lui, care nu poate fi luat de priză, se numește volumul
mort al iazului.
Pierderi prin evaporare
Mărimea stratului de apă care se pierde prin evaporare se determină la calculul iazului, după
datele stațiilor meteorologice celor mai apropiae sau după formula lui V.K. Davadov:

𝑒 = 0,55𝑑 0,8 (1 + 0,12𝑣)

unde:
e – valoarea medie zilnică a evaporării (în mm), (pe an);
d – valoarea medie zilnică a deficitului de umiditate (în mm);
v – viteza medie zilnică a vântului (în m/s).
Valorile d și v se obțin de la stația meteorologică cea mai apropiată.

3
 Pierderi prin infiltrație
Pentru calculele preliminare ale pierderilor prin infiltrație, valoarea lor se determină
aproximativ folosindu-se Tab. 1.
Tab. 1. Valorile aproximative ale pierderilor prin infiltrație

Mărimea infiltrației

În procente din volumul

Condițiile hidrogeologice ale fundului și malurilor iazului
În grosimi ale stratului de iazului
apă în m (pe an)
Pe an Pe lună

1) Terenuri impermeabile și ape subterane la mică

0,5 5 - 10 0,5 – 1,0
adâncime (condiții favorabile)

2) Terenuri slab permeabile (condiții medii) 0,5 – 1,0 10 - 20 1,0 – 1,5

3) Roci permeabile neacvifere (condiții nefavorabile) 1,0 – 2,0 20 - 40 1,5 – 3,0

În primii ani, pierderile prin infiltrație sunt de obicei mai mari decât în anii următori și pot
depăși în mod considerabil valorile de proiectare.

Aluviunile
Pentru determinarea rezervei moarte de apă trebuie calculat volumul pe care îl ocupă
aluviunile. Pentru determinarea stratului de aluviuni care pot fi depuse în iaz, trebuie folosite datele
din iazurile vecine care au un caracter analog cu al bazinului de recepție, în ceea ce privește
mărimea, relieful, gradul de brăzdare, vegetația solului etc. În acest scop trebuie măsurat într-un iaz
existent stratul de aluviuni depuse. Stratul maxim de aluviuni se formează în partea superioară a
iazului; în partea inferioară se depun mai puține aluviuni.
Trebuie menționat faptul că, de-a lungul malurilor iazului se constată uneori straturi groase
de nămol obținut în urma lunecării malurilor sau a afuierii lor. Aceste depuneri nu pot intra în
categoria aluviunilor care vin din bazinul de recepție. Grosimea aluviunilor trebuie măsurată numai
în partea superioară și cea inferioară a iazului, luându-se media aritmetică a ambelor măsurători.
Dacă se notează prin S suprafața oglinzii iazului, prin h grosimea medie a aluviunilor, prin n
numărul de ani care au trecut de la ultima curățire a iazului și prin Sb suprafața bazinului de
recepție, de pe 1 km2 al suprafeței bazinului de recepție a intrat anual în iaz volumul de aluviuni V:

𝑆 ∙ ℎ 1 𝑘𝑚2 3
𝑉= ∙ m
𝑛 𝑆𝑏 𝑘𝑚2

Aceste date pot fi luate pentru proiectarea iazului.

4
 Pentru calculul aproximativ a volumului de aluviuni care intră în iaz în decursul unui an, se
poate folosi formula lui B.V. Poleacov (fără a ține seama de aluviunile de fund):

𝑎 ∙ 𝑖 ∙ 𝑀𝑂 ∙ 𝑆𝑏 ∙ 𝛽 3
𝑉= m
103 𝛾

Unde:
a – coeficientul de afuiere; de obicei de iau următoarele valori pentru acest coeficient: în
cazul terenurilor puternic afuiabile a = 8...6, în cazul terenurilor cu afuiere moderată a = 6...4, în
cazul terenurilor cu afuiere medie a = 2...1, iar în cazul terenurilor foart slab afuiabile a < 1;
i – panta văii (râului);
MO – modul mediu anual al scurgerii în l/s pe 1 km2 (datele se obțin de la stația hidrometrică
cea mai apropiată);
Sb – suprafața bazinului de recepție, în km2;
β – numărul de secunde dintr-un an, egal cu 31,5 x 106;
ϒ – greutatea volumetrică a unui metru cub de aluviuni, care se ia între 0,5 și 1,0 t (cu cât
sunt mai mici particulele aluviunilor, cu atât mai mare este greutatea lor volumetrică).

Examinarea sectorului

Pentru a se putea face o apreciere prealabilă a locului ales pentru baraj și iaz, trebuie să se
facă o examinare a acestui loc, precum și a bazinului de recepție extinzând această examinare la o
distanță de 0,5 – 1,0 km în aval de baraj. Examinarea constă în următoarele: se notează înălțimea și
înclinarea malurilor, rocile care alcătuiesc malurile și fundul văii, lățimea și panta acesteia din
urmă, existența ochiurilor de apă izolate sau a curentului apei precum și locul de unde vine apa; se
cercetează locurle unde apele subterane ies la suprafață; se verifică dacă nu există pe versant surpări
sau alunecări de teren; se măsoară lungimea, adâncimea și lățimea (la baraj) iazurilor existente în
amonte pe cursul de apă.
La examinarea bazinului de recepție se determină caracterul vegetației solului, existența
”sărăturilor”, gradul de împădurire, suprafața mlașninilor și a arăturilor, utilizarea economică, starea
sanitară. Datele sunt trecute într-un carnet, la care se atașează planul sectorului iazului întocmit în
timpul examinării.

5
 Lucrările topografice

În vederea proiectării, trebuie să existe un plan al sectorului iazului, la o scară de cel puțin
1:10 000 și curbe de nivel având echidistanța de 1 m. Dacă nu există un asemenea plan, el trebuie
întocmit. Pentru aceasta se execută lucrări topografice prin axa barajului și albia iazului.
Scara ridicării topografice trebuie să fie de 1:5000, curbele de nivel având echidistanța de 1
m.
Nivelmentul după axa barajului se efectuează în două sensuri, iar nivelmentul liniilor
transversale într-un singur sens.
În urma lucrărilor topografice trebuie să se întocmească:
1. Profilul transversal după axa barajului;
2. Profilul longitudinal după fundul văii;
3. Profilul longitudinal și transversal după linia deversorului;
4. Planul sectorului iazului (cu curbe de nivel);
5. Planul sectorului deversorului (cu curbe de nivel).

Determinarea cotelor apei în iaz și a suprafeței de inundare (oglinda

iazului)

Având planul sectorului iazului cu curbe de nivel cu echidistanța de 1 m, se determină

suprafețele delimitate de fiecare curbă de nivel în amonte de axul barajului, începând de la curba de
nivel cea mai joasă, iar apoi se determină volumele între curbele de nivel vecine. Dacă notăm S prin
S1 suprafața delimitată de prima curbă de nivel, volumul V1 între fundul văii și prima curbă de nivel
0+𝑆1
va fi de m3 (distanța între secțiunile orizontale este egală cu 1 m). În cazul suprafeței S2
2
delimitate de cea de a doua curbă de nivel, volumul V2 între aceasta și prima curbă de nivel va fi de
𝑆1 +𝑆2
m3, etc. Volumul V al apei, care a ajuns la nivelul celei de a patra curbe de nivel, va fi:
2

V = V1 + V2 + V3 + V4

Calculele efectuate se trec într-un tabel, sau se construiesc diagrame.

După volumul calculat al iazului se poate determina, folosind planul, tabelul sau diagramele,
cota până la care se va ridica nivelul apei în iaz în cazul acumulării acestui volum și care vor fi în
acest caz lungimea, lățimea iazului și suprafața oglinzii.

6
 Cercetările hidrogeologice

Prin cercetările hidrogeologice trebuie să se rezolve următoarele probleme:

1. Ordinea de stratificație, grosimea și compoziția rocilor care constituie fundul iazului și
versanții, precum și adâncimea la care se află apele subterane;
2. Gradul de permeabilitate a terenurilor din fundul iazului și din malurile iazului;
posibilitatea apariției unor noi orizonturi acvifere după umplerea iazului până la nivelul
de proiectare și posibilitatea scurgerii apei în cursurile de apă vecine;
3. Posibilitatea formării de mlaștini în zona litorală;
4. Calitatea terenului pentru corpul și nucleul de etanșare a barajului.
Explorarea se face – (1) în aliniamentul barajului proiectat; (2) într-un aliniament transersal
iazului – aproximatv la mijlocul lumgimii iazului; (3) după linia viitorului deversor. În fiecare
aliniament se execută cel puțin trei puțuri, dintre care unul în talveg (albie), iar cele două marginale
pe versanți; la înălțimea viitoarei creste a barajului. După linia deversorului, se execută cel puțin
două puțuri: unul în apropierea capului deversorului, iar cel de al doilea în partea mijlocie. Înafară
de aceasta se execută unul sau două puțuri pe locul carierelor, în scopul determinării calității
terenului care urmează a fi folosit pentru nucleul de etanșare și corpul barajelor.
Pentru întocmirea unui profil complet, în special sub baraj, este necesar ca fundul puțului
dispus la o cotă superioară să fie mai jos (pe orizontală) decât partea superioară a puțului situat la o
cotă mai joasă.
Dacă terenurile sunt argiloase nisipoase omogene, adâncimea de explorare trebuie să ajungă
până la 6 m, iar dacă sunt neomogene trebuie să se ajungă până la stratul impermeabil și să se sape
în el pe o adâncime de 1,5 m. Cotele tuturor punctelor, în care se face explorarea, trebuie raportate
la cota reperului. Probe de fiecare rocă sunt scoase din carotieră, învelite în hârtie, prevăzute cu o
etichetă, cu număr de ordine și așezate într-o cutie specială destinată acestui scop. Pe etichetă se
notează aliniamentul, numărul sondajului, indicația poziției sale, numărul de ordine corespunzător
numărului din jurnalul de foraj, denumirea rocii și adâncimea de la care a fost luată proba.

În urma explorării se întocmesc profilele

litologice după aliniamentele menționate (Fig.3) și
după linia deversorului.

Fig. 3. Profilul litologic

7
 Locul explorat se poate considera potrivit pentru amenajarea iazului:
1. Dacă fundul și versanții văii sunt constituiți din roci impermeabile,
2. Dacă versanții sunt constituiți din roci impermeabile, iar în albie există un orizont
acvifer sub care se află un strat impermeabil;
3. În cazul când în albie și versanți există un orizont acvifer așezat deasupra unui strat
impermebil, numai dacă nivelul apelor subterane se ridică sub maluri la o înălțime mai
mare decât nivelul de proiectare al apei din iaz, permeabilitatea rocii care constituie
stratul acvifer trebuie să fie slabă.
Condițiile geologice sunt defavorabile și trebuie să se renunțe la amenajarea iazului în
cazurile când:
1) Stratul de nisip se subțiază la talpa versanților văii și nivelul apelor subterane scade de la
vale spre cumpăna apelor;
2) Sub stratul impermeabil al fundului și versanților văii se află roci fisurate (cretă, calcar,
etc.) care nu sunt impermeabile;
3) Există fenomemne carstice.

Determinarea pierderilor prin infiltrație

Pierderile prin infiltrație se determină pe cale experimentală pe teren în rocile tipice ale
regiunii iazului (argile nisipoase, nisipuri argiloase mărunte, etc.). Determinarea permeabilității
rocilor uscate se face în puțuri executate pe fundul și malurile iazului. În acest scop, pe fundul
puțului, adâncit până la roca ce urmează să fie încercată, se face la o margine o scobitură cu
secțiunea de 1000 cm2 și o adâncime de 5 cm. Această adâncitură se umple cu apă, mențindu-se tot
timpul nivelul apei. După 2-3 ore de la începutul experienței se notează intervalele de timp în care
s-a turnat un anumit volum (0,5 – 1 l) necesar pentru menținerea nivelului constant. Aceste intervale
de timp cresc, în mod treptat, iar apoi devin constante; cu aceasta se termină experiența.
Coeficientul de filtrare se calculează cu formula:
𝑄
𝐾= m/s (gradientul de presiune se suprapune egal cu unitatea).
𝑓

Exemplu
La sfârșitul experienței pentru determinarea coeficientului de filtrare s-a turnat pentru
menținerea nivelului constant în scobitură 0,5 l de apă în 16 min. Prin urmare:
0,5
𝑄= = 0,000 000 52 m3 /s
1000 ∙ 16 ⋅ 60
f = 1000 cm2 = 0,1 m2
0,000 000 52
𝐾= = 0,000 005 2 m/s
0,1

8
 Se consideră admisibile, în ceea ce privește infiltrațua la menajarea iazurilor, terenurile care
au un coeficient de filtrare exprimat printr-o fracție zecimală de ordinul milioanelor. În cazul când
se obține o fracție de ordinul sutimilor de mii sau mai mare, terenul se consideră periculos sub
raportul infiltrației.
Cunoscând coeficientul de filtrare se pot determina pierderile de apă din iaz.
Exemplu
1. Albia iazului și versanții pe întreaga lungime a iazului sunt constituite din terenuri
permeabile, sub care se află un strat impermeabil având panta înspre o vale vecină (Fig. 4).

Fig. 4. Infiltrația apei dintr-un iaz cu terenuri permeabile

În mod aproximativ debitul de filtrare se poate determina după formula următoare:
𝐾 (𝐻 2 − ℎ0 2 ) 3
𝑄= 𝑚 /𝑠
2𝐿
În care:
K – coeficientul de filtrare (în m/s);
H – nivelul de umplere a iazului (în m);
h0 – nivelul apei în depresiunea de drenaj (în m):
L – distanța între iaz și depresiunea de drenaj.

2. Fundul iazului este constituit pe o mare adâncime din roci neacvifere slab permeabile.
Pierderile din iaz sunt egale în acest caz cu:

𝑄 = 𝐾 ∙ 𝑆 m3 /s ,
unde S este suprafața oglinzii iazului.
3. Sub baraj se află un strat de teren permeabil având o grosime de T m, așezat peste un teren
impermeabil (Fig. 5).

Fig. 5. Infiltrația din iazuri slab permeabile

Lățimea barajuui la partea inferioară este de 2b m. Înălțimea apei în iaz este de H m.
9
Infiltrația sub baraj va avea un debit:
𝐻
𝑄 = 𝑇𝐾 ⋅ m3 /s
2𝑏 + 𝑇
Pentru fiecare metru liniar din lungimea barajului (2b+T este lungimea totală a drumului de
infiltrare).
4. Malul iazului este format din argile nisipoase acoperite cu un strat de deluviu mult mai puțin
permeabil. Trebuie să se determine valoarea infiltrației în jurul barajului pentru o lățime b’ a
curentului de apă și pentru celelalte date arătate în Fig. 6.

Fig. 6. Infiltrația din iazuri în jurul barajului

K1, K2, K3 sunt coeficienții de fitrare a diferitelor terenuri din care este constituit malul. Atunci:
𝑏 ′ (ℎ12 − ℎ23 )
𝑄= m3 /s
𝑙1 𝑙2 𝑙3
2 (𝐾 + 𝐾 + 𝐾 )
1 2 3

Valorile aproximative ale coeficienților de filtrare și de porozitate sunt prezentate în Tab. 2.

Tab. 2. Valorile aproximative ale coeficienților de filtrare K și de porozitate (p)

K , m/zi p
Denumirea terenurilor
De la – până la Valoarea medie De la – până la Valoarea medie

Pietriș 200 – 100 150 0,28 – 0,36 0,32

Nisip grosier cu pietriș 100 – 50 75 0,28 – 0,36 0,32

Nisip grosier 50 – 30 40 0,30 – 0,38 0,34

Nisip de mărime mijlocie 30 – 10 20 0,30 – 0,38 0,34

Nisip mărunt 10 – 5 7,5 0,38 – 0,40 0,37

Nisip mărunt argilos 5–1 3 0,38 – 0,40 0,37

10
 Posibilitatea formării de mlaștini în zona litorală
Dacă în malurile iazului există roci uscate permeabile care intră în zona nivelului viitor al
apelor, la umplerea iazului apa va pătrunde în aceste roci uscate. Comparând cota orizontului de
proiectare a apei în iaz cu cotele sectoarelor joase ale zonei litorale, se constată dacă se vor
forma mlaștini în aceste sectoare. Dacă formarea de mlaștini în porțunile litorale nu poate fi
evitată, este necesar să se prevadă umplerea lor cu pământ.

Determinarea calității terenului pentru corpul barajului și pentru nucleul de etanșare

La construcția barajelor de pământ, se ține seama de terenuri ca material de construcție și ca
fundație pentru construcția barajului. De felul și proprietățile terenurilor depinde construcția
diferitelor părți ale barajului și într-o însemnată măsură dimensiunile lui generale.
Clasificarea generală a terenurilor este împărțirea lor în terenuri coezive (argiloase) și
necoezive (nisipoase).
Terenurile coezive. Proprietăți
a. Coeziunea între particulele din care ele sunt constituite;
b. Plasticitatea, adică proprietatea de a-și schimba forma sub influența forțelor
exterioare, fără să producă discontinuități în masa lor;
c. O mare compresibilitate (contracția în cazul uscării și umflarea în cazul afundării în
apă);
d. O mare capacitate de absorbție a apei;
e. Permeabilitate redusă.
Terenurile necoezive. Proprietăți
a. Lipsa coeziunii;
b. Compresibilitate și capacitate de absorbție a apei relativ mică
c. Permeabilitate mare.

În funcție de conținutul procentual în teren a particulelor argiloase, prăfoase, nisipoae și de

pietriș, terenurile au denumirile prezentate în Tab. 3.

11
 Tab. 3. Clasificarea terenurilor

Conținului de particule în %

Argiloase Prăfoase Nisipoase De pietriș

Denumirea terenurilor

2 – 20 mm
0,05 - 0,5
0,005 mm

1 – 2 mm
0,5 – 1
0,05 mm

mm

mm
0,005 –
Argilă grea > 60

Argilă 30 – 60

Argilă nisipoasă grea 20 – 30

Argilă nisipoasă ușoară 10 – 15

Nisip argilos greu 6 – 10

Mai puțin decât
cele
Nisip argilos ușor 3–6
nisipoase
Nisip mărunt <3 > 50

Nisip de mărim mijlocie <3 > 50

Nisip grosier <3 > 50

Pietriș - >50

La construcția iazurilor, compoziția pământului după mărimea particulelor poate fi

determinată pe teren după aspectul exterior și prin pipăit. Pentru aceasta, în Tab. 4 se prezintă o altă
clasificare a terenurilor .

12
 Tab. 4. Determinarea compoziției pământului pe teren după aspectul exterior
În cazul tăierii cu
Denumirea Senzația prin Examenul cu lupa Starea sub forma Starea sub forma În cazul rulării în
cuțitul în stare Alte semne
pământurilor frecare în mână sau ochiul liber uscată umedă stare umedă
umedă
Prin frecarea
pământului în În stare uscată dau
Dau o suprafață
stare umedă nu se prin trasare o
Nu se văd Vâscoase plastice Dau rulouri lungi netedă, pe care nu
Argile simt particule Tari, în bulgări urmă lucioasă.
particule de nisip lipicioase subțiri de 0,5 mm se văd particule
nisipoase, bulgării Urma îngustă și
de nisip
se sfarmă foarte fină
greu
Se vede clar Bulgării nu sunt
Prin frecare se În stare uscată dau
prezența tari și prin lovituri Ruloul mai gros și Se simte prezența
simt particulele de Plasticitatea slabă, o urmă de culoare
Argile nisipoase particulelor de de ciocan se mai scurt decât în particulelor de
nisip, Bulgării se puțin lipicioasă mată. Urma este
nisip pe fonsul sfarmă în grupa precedentă nisip
sfarmă ușor mai adâncă
unui praf fin particule mărunte
Particulele de
Bulgării se sfarmă
nisip predomină. Particulele de
ușor și se Ruloul aproape că
Nisipuri argiloase Bulgărașii se nisip predomină Nu sunt plastice - -
fărămițează prin nu se formează
sfarmă fără asupra argilei
lovitură
greutate
Nu se simt Se văd numai Nu există Ruloul nu se
Nisipuri Nu sunt plastice - -
particule argiloase particule de nisip coeziune formează

13
 Cercetările hidrologice
Calculând volumul necesar al iazului se constată dacă e posibilă umplerea acestui volum cu
apa care se scurge din bazinul de recepție al iazului. Pentru aceasta este necesar să se dispună de o
hartă a regiunii bazinului de recepție cu curbe de nivel (de dorit la scara de 1:25 000 – 1:50 000) sau
un plan topografic detaliat. Pe hartă (plan) se delimitează bazinul de recepție și se calculează
suprafața lui. Pentru calculul suprafeței se folosește planimetrul sau se împarte suprafața în figuri
simple, calculându-se suprafețele fiecărei figuri și însumând aceste suprafețe.
Dacă nu există date directe asupra normei de scurgere pentru bazinele de recepție mici, care
sunt caracteristicile de obicei iazurilor, se poate folosi pentru calcule aproximative formula:
𝑊 = 31,54 ⋅ 103 𝑀0 𝑆𝑏 m3
În care: W – scurgerea din bazinul de recepție pe an, în m3;
Sb – suprafața bazinului de recepție, în km2;
M0 – modulul mediu anual al scurgerii, în l/s.
În această formulă Sb se determină în modul arătat mai sus, iar M0 se ia pentru regiunea
considerată după datele celei mai apropiate stații hidrometrice.
Exemplu
Să se determine scurgerea anuală într-o vale lângă orașul Gorki pentru M0 = 5,5 l/s și un
bazin de recepție de 2 km2:
W = 31,54 ∙ 1000 ∙ 5,5 ∙ 2 = 346 940 m3
Comparându-se mărimea scurgerii de pe bazinul de recepție dat cu volumul iazului calculat
anterior, se va stabili dacă există posibilitatea umplerii iazului pentru un an mediu, din punctul de
vedere al precipitațiilor de apă. Dacă pe cursul de apă al aceluiași bazin de recepție, în amonte de
locul proiectat pentru iaz, există și alte iazuri, din scurgerea calculată pentru bazinul de recepție
comun trebuie scăzută cantitatea de apă care va servi pentru umplerea iazurilor din amonte și
calculul trebuie efectuat numai pentru cantitatea de apă rămasă.
Scurgerea nu este uniformă în decursul anului și valoarea ei variază. Înafară de aceasta, nici
scurgerea totală a fiecărui an nu e constantă, ea mărindu-se sau micșorându-se în comparație cu
scurgera medie calculată pentru mai mulți ani. Este necesar să se cunoască mărimea scurgerii
maxime a anilor ploioși, dar să nu se facă calculul secțiunilor orificiilor de descărcare a apei pentru
debitul maxim al anului celui mai ploios, care se repetă foarte rar și poate să nu revină în timpul
exploatării iazului, ci pentru un debit care are o asigurare de 5%, adică se întâmplă odată la 20 ani și
prin urmare poate avea loc în timpul existenței rezervorului de apă.
Debitul maxim este provocat de o topire intensă a unei mari cantități de zăpadă căzută în
timpul iernii sau de ploi torențiale. Ambele cauze pot da naștere la viitura maximă în cazul unor
suprafețe mici ale bazinelor de recepție. De aceea debitul maxim trebuie determinat separat pentru
14
apele provenite din topirea zăpezilor și pentru apele provenite din ploi, luându-se pentru calcul
valoarea maximă.
Pentru deterninarea debitului maxim al apelor provenite din topirea zăpezilor se poate folosi
formula lui D.L. Socolovski:
0,28 ⋅ 𝛿 ⋅ 𝛿 ′
𝑄𝑚𝑎𝑥 = 4
m3 /s
√𝑆𝑏 + 1
În care:
Qmax – debitul maxim, în m3/s;
A – scurgerea elementară în mm/h;
Sb – suprafața bazinului de recepție în km2;
δ – coeficientul prin care se ține seama de acoperirea cu lacuri și mlaștini a bazinului de
recepție;
δ’ – coeficientul de împădurire.
Coeficientul δ de acoperire cu lacuri și mlaștini se determină după formula:
δ = 1,0 + 0,60 log(α + 0,20β + 1),
unde:
α – suprafața lacurilor, în procente față de suprafața bazinului de recepție;
β – suprafața mlaștinilor în procente față de suprafața bazinului de recepție.
Coeficientul de împădurire:
δ’ = 1 – ϒS,
unde:
ϒ – un coeficient cuprins între 0,30 pentru pădurile de foioase din zona de silvo-stepă și 0,60
pentru pădurile nordice de tipul taigei;
S – suprafața pădurilor, în procente față de suprafața bazinului de recepție.

Pentru calculul debitului maxim al apelor provenite din ploi se recomandă formula lui D.L.
Socolovski:
0,28𝐻𝑡 ⋅ 𝛼 ⋅ 𝑆𝑏
𝑄𝑚𝑎𝑥 = ⋅ 𝑓 m3 /s
𝑡
În care:
Ht – cantitatea de precipitați căzută în timpul unei ploi având o durată t (în mm);
α – coeficientul de scurgere;
Sb – suprafața bazinului de recepție (în km2);
t – timpul de creștere a viiturii (în ore);
f – coefientul de formă al hidrografului.
15
 Pentru determinarea elementelor formulei date servesc următoarele relații:
- Cantitatea teoretică a precipitațiilor
1
𝐻𝑡 = 𝐶 ⋅ (60𝑇)3 mm
În care: C – parametru torențial (în mm/min);
T – durata de calcul a ploii (în ore).
- Parametrul torențial C se determină după formula:
C = A + B log N,
În care: A și B – parametrii care se determină după tabelele ce există la stațiile meteorologice și
în literatură;
N – numărul de ani ai probabilității ploii torențiale.
- Durata de calcul T a ploii se determină după fornula:
T = μ ∙ t,
În care μ – coeficientul de încetinire a scurgerii, egal aproximativ cu:
𝜇 = (𝑡 + 1)−0,20
- Coeficientul de scurgere α se determină aproximativ după tabele specifice.
- Timpul t de creștere a viiturii pentru bazinele de recepție mici se consideră egal cu timpul tv
al scurgerii viiturii și se determină după formula:
𝐿
𝑡 = 𝑡𝑣 =
3,6 𝑣
În care: L – lungimea râului (talvegului) de la izvoare până la baraj în km;
v - viteza maximă a curentului apei în m/s.
- Viteza v se determină după formula:
𝑣 = 17𝑖 0,40 ⋅ ℎ0,50
În care: i – panta talvegului;
h – adâncimea medie a apei în m.
În cazul când lipsesc datele asupra pantelor și adâncimii, viteza se poate determina după Tab. 5.
Tab. 5. Vitezele maxime ale curentului în m/s, în cazul viiturilor provocate de ploile torențiale
Râurle mici cu adâncimi mai
Caracterul râului și relieful Alte râuri
mici de 1 m în timpul viiturilor
Râuri cu mlaștini 0,3 – 0,5 0,4 – 0,8
Râuri obișnuite de șes 0,8 – 1,2 1,0 – 1,5
Râuri semi-muntoase sau cu un
relief deluros al bazinului de 1,5 – 2,5 2,0 – 2,5
recepție
Râuri de munte 2,5 – 3,5 2,5 – 4,0

16
 - Coeficientul f al formei hidrografului se ia pentru râurle și văile mici egal f = 1,2 iar pentru
râurile mijlocii f = 1,04 – 0,92.
Este bine ca valorile debitului maxim obținute după formulele menționate mai sus să fie
verificate în conformitate cu condițiile locale. Pentru aceasta se face o examinare a versanților
cursului de apă (al văii) în aliniamentul barajului proiectat, cu scopul de a găsi urmele rămase
de la trecerea apelor mari. Dacă aceste urme nu există în aliniament, cercetările sunt continuate
pe o distanță de 1 – 2 km în amonte sau în aval. Dacă această urmă a fost găsită la o distanță de
L metri în amonte de aliniamentul barajului, la o cotă H1, nivelul apelor mari în aliniamentul
barajului pentru o pantă i a talvegului, trebuie să aibă cota:
H = H1 – L ∙ i
Având profilul în aliniamentul barajului, se notează pe acesta nivelul obținut pentru apele
mari și se măsoară pe acest profil suprafața ω în metri pătrați, delimitată de linia profilului și
orizontul apelor mari și perimetrul udat P. Apoi de determină R raza hidraulică:
𝜔
𝑅=
𝑃
După formula 𝑣𝑚 = 𝐶√𝑅 ⋅ 𝑖 m/s se determină viteza medie, luându-se valoarea
coeficientului C după formula următoare (pentru valori i mai mari de 0,0005):
1
23 + 𝑛
𝐶=
23𝑛
1+
√𝑅
Unde: n = 0,03 – 0,04 pentru râurile cu mlaștini sau cu albia acoperită cu vegetație și n =
0,025 -0,030 pentru văi uscate sau râuri fără mlaștini și cu albia neacoperită cu vegetație.
Obținând vm, se determină debitul după formula:
Q = ω ∙ vm m3/s.
Debitul obținut se compară cu debitele care au fost calculate anterior după formulele
debitelor pentru apele provenite din topirea zăpezilor și din ploi.
În cazul când rezultatele diferă, se ia pentru calcule debitul care s-a obținut datorită urmelor
rămase pe versanți după trecerea viiturii.

17