Eroziunea costieră

1.1. Mediul costier

Pe harta globului pământesc se
poate observa că apa mărilor şi a
oceanelor ocupă ce mai mare parte din
suprafaţa terestră. Din suprafaţa totală a
Terrei, de 510 mil. km2, apa ocupă circa
361 mil. km2 sau 70,8 %, iar uscatul
149 mil. km2 sau 29,2 %. În cadrul
bazinelor oceanice şi marine se pot
distinge mai multe regiuni
morfohidrografice: regiunea litorală
(sau costieră), platforma continentală,
povârnişul continental (fig. 15.1) şi
regiunea abisală. Regiunea litorală
constituie limita dintre uscat şi mare,
supusă în general acţiunii valurilor şi
curenţilor marini, reprezentând circa Figura 1.1. Reprezentarea schematică a celor
mai importante elemente morfologice ale unei
0,4 % din suprafaţa totală a
regiuni costiere: (A) joasă; (B) înaltă
oceanului.

Eroziunea costieră este rezultatul unor factori naturali variabili, printre care se numără
creșterea nivelului mării, impactul valurilor și a curenților marini, care erodează și
îndepărtează treptat rocile, solul și nisipul de-a lungul coastei. Eroziunea este un fenomen ce
afectează toate zonele litorale, în special în timpul furtunilor și altor evenimente naturale care
intensifică procesul de erodare. Pe lângă variabilitatea naturală, eroziunea costieră este
accelerată și de către intervențiile antropice.
1.1.1. Procese de eroziune (abraziune)
Eroziunea rocilor in situ care intră în alcătuirea regiunilor costiere este provocată, în
principal, de acţiunea combinată a trei tipuri de procese, şi anume: procese mecanice datorate
valurilor şi curenţilor, fizico-chimice (de meteorizaţie) şi procese determinate de acţiuni
biologice.
1.1.2. Procese mecanice datorate valurilor şi curenţilor
Pentru cea mai mare parte dintre zonele litorale, valurile constituie principalul agent de
eroziune însă, rezultatul acţiunii lor este diferit, în funcţie de caracteristicile şi energia
acestora, precum şi de natura rocilor asupra cărora acţionează. De asemenea, intensitatea
procesele de eroziune exercitate de către valuri şi curenţi este în relaţie directă cu adâncimea
apei de la baza falezelor. Modul de acţiune al valurilor şi curenţilor asupra ţărmului se
realizează sub diverse forme: şocul (izbirea); compresia aerului din cavităţi cu dezvoltarea
unei anumite presiuni hidrostatice; aspirarea; "bombardarea" cu pietriş şi nisip; etc.,
1.1.3. Procese fizico-chimice (de meteorizaţie)
 Zonele costiere sunt afectate de aceleaşi procese de meteorizaţie fizice sau chimice
care acţionează şi asupra rocilor din interiorul continentelor însă, în prezenţa apei de mare şi a
ciclului umezire-uscare indus de către maree apar situaţii specifice. Alternanţa fazelor de
umezire cu cele de uscare a rocilor datorită variaţiilor de înălţime ale mareelor favorizează
acţiunea mai multor procese de meteorizaţie cunoscute sub denumirea generică de
meteorizaţie la nivelul stratului de apă (water-layer weathering).
1.1.4. Procese de eroziune biologică
Acestea se desfăşoară cu precădere în partea inferioară a domeniului litoral şi se referă
la:perforarea rocilor, schimbarea pH-ului, estomparea acţiunii erozive a valurilor şi curenţilor
etc. Perforarea rocilor este realizată de aşa-numitele organisme litofage (unele moluşte, arici
de mare, unele microorganisme) care cu ajutorul secreţiilor acide contribuie la formarea unor
scobituri, alveole, galerii de până la câţiva cm. Eficacitatea acestora este în funcţie de natura
rocii, astfel încât rocile sedimentare sunt mult mai susceptibile la eroziunea biogenă, decât
cele vulcanice.

1.2. Caracteristici generale

Caracteristicile și consecințele acestor fenomene variază în funcție de tipologia
fiecărei regiuni, ceea ce face dificilă găsirea unei soluții universale pentru diminuarea
impactului asupra activităților umane și asupra ecosistemelor.
Schimbările climatice joacă și ele un rol însemnat în dinamica zonelor de
eroziune/acreție. Procesele implicate în modelarea plajelor sunt dictate, în primul rând, de
regimul valurilor. La rândul lui, acesta este influențat de viteza și direcția vântului, precum și
de tipologia furtunilor. Cum schimbările climatice pot modifica frecvența și magnitudinea
acestor evenimente, ne putem aștepta la dezechilibre și în ceea ce privește eroziunea costieră.
Creșterea nivelului mării este, de asemenea, responsabilă în mod direct și tranșant de
accelerarea proceselor de eroziune.

1.3. Situația din România

Într-un context mai larg, dacă vorbim despre disponibilitatea sedimentelor în toată
zona costieră românească, se constată o diminuare a acestora în ultimele decenii. Acest
fenomen a fost cauzat de intervențiile omului pe litoralul românesc și din cadrul bazinului
Dunării. Existența unui flux stabil de sedimente este necesară păstrării unui echilibru al
țărmului, inclusiv al dimensiunii plajelor. Ceea ce nu mai are loc acum în mod natural, sau se
întâmplă insuficient, și anume înnisiparea plajelor, necesită intervenția umană.
Construcțiile barajelor pe cursul Dunării și al afluenților săi, începând cu anii 1960-
1970, au scăzut semnificativ debitul solid (adică sedimentele transportate de apele râului)
înregistrat la gurile de vărsare. În plus, construcțiile costiere precum digurile porturilor Midia,
Constanța, sau jetiurile de la Sulina au acționat ca o barieră în calea acestor sedimente venite
din nord, vitregind plajele litoralului sudic de materialul necesar menținerii lățimii plajelor.
Nu în ultimul rând, pe lângă diminuarea cantităților totale de aluviuni transportate de
fluviu, despre care aminteam mai sus, schimbările din ultimele decenii ale tiparelor de
precipitatii, în special în bazinul inferior al Dunării, au contribuit la modificarea modului în
care aceste sedimente fluviale sunt expulzate în mare pe parcursul unui an. Astfel, în loc de o
distribuire temporală uniformă a concentrației de sedimente în suspensie, observăm apariția
unor fenomene excepționale, caracterizate prin debite solide foarte mari, pentru perioade mici
de timp. Aceste puseuri de aluviuni, intercalate cu perioade de relativă acalmie, se pot traduce
într-o concentrație mai scăzută a sedimentelor în suspensie în zonele sudice.
O altă descriere a mecanismelor care guvernează procesele de eroziune și acreție,
precum și a modului de distribuire a sedimentelor pe litoralul românesc, este disponibilă și
într-un material anterior.
Apariția sectoarelor de eroziune costieră înseamnă o reziliență mai scăzută în fața unor
fenomene precum inundațiile, cauzate de furtuni, de creșterea nivelului mării sau de efectul
combinat al acestora. Totodata, se pot pierd ecosisteme importante din punct de vedere al
biodiversității. Nu în ultimul rând, scăderea lățimii plajelor are efecte asupra turismului. Mai
puțin loc pentru șezlonguri, mai puțini turiști, deci încasări mai slabe pentru operatorii
economici. Acolo unde infrastructura de transport sau diferite construcții se află în apropierea
liniei țărmului, eroziunea accelerată le poate pune în pericol.
1.4. Soluții pentru combaterea eroziunii costiere
Pentru contracararea fenomenelor de eroziune costieră, un proiect de infrastructură
mare a fost demarat și implementat de către statul român prin intermediul Apelor Române
Dobrogea – Litoral. Este vorba despre „Reducerea Eroziunii Costiere, Faza II (2014-2020)”,
cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa
Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea
riscurilor, Obiectiv specific 5.1 Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate
de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în
principal de inundații și eroziune costieră.
Conform descrierii oficiale, “scopul acestui proiect este să asigure adaptarea la
schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscului prin protecția la eroziune a liniei
țărmului în condiții medii anuale și în timpul evenimentelor cu perioada de recurență de până
la 1/100 ani, pentru o durată de viață proiectată de 50 ani.”
În momentul de față au fost supuse lățirii o serie de plaje, precum cele din Mamaia,
Constanța sau Eforie, urmând ca în perioada următoare sa fie abordate și cele din Costinești,
Olimp, Neptun, Jupiter sau Saturn. Alimentările cu nisip ale plajelor de pe sectorul românesc
au avut largi ecouri în presa națională. Acestea s-au datorat, cu precădere, nemulțumirilor
referitoare la o pantă prea abruptă la intrarea în mare, o distanță considerabilă de parcurs până
la apă sau compoziția nu tocmai plăcută a nisipului grosier utilizat pentru lărgirea plajei.
În cazul acestor operațiuni de înnisipare și lărgire a plajelor, perioada imediat
următoare finalizării lucrărilor se caracterizează printr-o tendință de echilibrare a acestor
sectoare, în mod natural. Prin echilibrare se poate înțelege atât modificarea profilului
transversal al plajei, adică modificări ale pantei de intrare în apă, precum și o redistribuire a
nisipului în cadrul unei celule (de multe ori o astfel de celulă este delimitată de diguri
perpendiculare pe linia țărmului). Și pentru că toate aceste lucrări au fost efectuate astfel încât
să asigure stabilitatea țărmului în contextul schimbărilor climatice, deci pe termen lung, avem
nevoie de metode de monitorizare adecvate, care să echilibreze dorința unei precizii mari a
măsurătorilor cu efortul necesar obținerii acestora.
Webbibliografie
https://www.infoclima.ro/acasa/eroziunea-costiera-vazuta-din-satelit
http://ecomagis.rmri.ro/sites/default/files/Influenta%20procesului%20de%20eroziune%20in
%20zona%20costiera%20Olimp-Vama%20Veche_0.pdf
https://prezi.com/c1sxg6nj60xg/eroziunea-costiere/