UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA

BUCURESTI
Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului
Specializarea: Geomatica pentru Ingineria Mediului
Disciplina: Schimbari climatice – cauze si efecte. Cod DA2

S4. Fenomene meteorologice extreme si elemente specifice ale parametrilor

meteorologici in sezonul rece al anului

• Definiţii, terminologie, clasificări

• Geneză, manifestare, tipologie, repartiţie geografică, clasficare pentru: ceaţă, chiciură,
polei, grindină, depuneri solide

Prezenţa abundentă a apei în natură şi faptul că punctul de îngheţ, respectiv de topire (0˚C)
este depăşit cu uşurinţa la orice latitudine de la o anumită înalţime, iar de la latitudinile medii, în
anotimpul rece, chiar la suprafaţa solului, face posibilă, în condiţiile unei anumite dinamici a
atmosferei, apariţia de fenomene atmosferice. Unele dintre acestea pot fi direct legate de prezenţa
apei – hidrometeorii, altele sunt derivate, electrometeorii şi fotometeorii. Din categoria
hidrometeorilor în acest capitol sunt trataţi ceaţa, grindina, bruma, viscolul, poleiul, chiciura şi
depunerile de gheaţă pe conductori, iar dintre electrometeori sunt analizate fenomenele orajoase
(keraunice).
Manifestarea cu intensitate a acestor fenomene determină în mod obişnuit pagube pentru
unele sectoare economice, punând de asemenea în pericol bunurile şi chiar viaţa oamenilor, de aceea
ele sunt socotite fenomene meteorologice de risc.
Ceaţa este un hazard climatic/fenomen atmosferic periculos care poate produce pagube
materiale şi/sau pierderi de vieţi omeneşti printr-o singură caracteristică: reducerea vizibilităţii.
Aceasta poate fi cauza pentru întârzierea deplasării mijloacelor de transport, accidente rutiere,
aviatice, navale etc. Unul din cele mai mari dezastre aviatice din istorie, respectiv prăbuşirea unui
avion cu 747 pasageri la bord în Insulele Canare (27.03.1977) s-a datorat vizibilităţii reduse indusă
de fenomenul de ceaţă. În SUA, ceaţa produce anual pagube de peste 1 mil. $, fără a include aici
pierderile datorate întârzierilor din transporturi. În perioada 1982-1991 au fost raportate în SUA
6804 decese în accidente rutiere din cauza ceţii.
Datorită caracterului aparent non-violent, cu instalare graduală, caracterul de hazard al ceţii
este în general subestimat.
Ceaţa este un fenomen asimilabil genetic şi structural norilor, diferenţa fiind dată de
contactul cu suprafaţa activă. Ceaţa reprezintă un fenomen meteorologic care constă din particule
lichide sau solide de apă care plutesc într-un volum de aer, căruia îi reduc vizibilitatea la mai puţin
de 1 km. Ceaţa se produce atunci când aerul nu mai poate include toată cantitatea de umezeală pe
care o conţine.
Ceaţa se formează prin două procese majore:
1) prin răcire – aerul se răceşte sub temperatura punctului de rouă
2) prin evaporare şi amestec – în atmosferă ajung mai mulţi vapori de apă, prin evaporare.
 Odată generat, fenomenul de ceaţă este menţinut prin intermediul adaosului de noi particule
în suspensie care joacă rolul de nuclee de condensare. Cu alte cuvinte, aerul trebuie să-şi menţină
nivelul de saturare fie prin răcirea continuă, fie prin continuarea proceselor de evaporare şi amestec.
Ceaţa nu are o zonalitate distinctă, putându-se forma oriunde pe Terra. În funcţie de procesul
genetic care stă la baza formării ei, ceaţa se clasifică în 5 categorii:
a) ceaţa de advecţie frontală: se produce atunci când o masă de aer cald se deplasează deasupra
unei suprafeţe reci, aceasta producând răcirea temperaturii aerului până la temperatura
punctului de rouă; poate însoţi şi precipitaţiile, respectiv atunci când precipitaţiile cad într-un
aer extrem de uscat şi de cald, se poate produce transformarea picăturilor în vapori de apă,
rezultând ceaţa; este frecventă la pasajul fronturilor calde deasupra unei suprafeţe acoperită
cu zăpadă, la trecerea aerului tropical peste o suprafaţă acvatică de la latitudini mai mari sau
în areale cu upwelling;
b) ceaţa de evaporare: este generată de excesul de vaporii de apă rezultat în urma proceselor de
evaporare care au loc deasupra suprafeţelor acvatice;
c) ceaţa de radiaţie: este rezultatul răcirii radiative pronunţate a suprafeţei active în special în
nopţile senine, cu deplasări foarte limitate ale aerului; este mai comună toamna şi, de obicei,
nu are o durată semnificativă;
d) ceaţa de advecţie mecanică: rezultată din răcirea adiabatică a aerului forţat mecanic să urce
un versant.
e) ceaţa de upwelling: produsă de curenţii de upwelling.

O altă caracteristică aparte a fenomenului de ceaţă este faptul că nu există restricţii sezoniere,
fenomenul având posibilităţi de manifestare în toate anotimpurile.

In funcţie de forma şi aspectul acestui fenomen se disting: ceaţă joasă, ceaţă la distanţă, ceaţă
în bancuri, ceată cu cer vizibil, ceaţă cu cer invizibil, ceaţă care depune chiciură, ceaţă care îngheaţă
(comună în areale montane, se formează atunci când ceaţa deja formată ia contact cu o suprafaţă
extrem de rece; necesită temperaturi de sub -35˚C, ceea ce o face mai frecventă la latitudini mari),
ceaţă artificială.
Principalele elemente cantitative care se au în vedere la monitorizarea climatică a ceţii sunt
frecvenţa şi durata acesteia într-un areal, factorii genetici şi proprietăţile fizice ale fenomenului
(durată, grosime etc.).
Prezenţa ceţii indiferent de forma sub care se prezintă are un impact negativ asupra activităţii
de transport pe teritoriul Romaniei (rutier, naval, aerian, prin conductori).
Numărul zilelor cu ceaţă a fost analizat pe tot teritoriul ţării de la un număr de peste 100 de
staţii meteorologice, pentru care s-au calculat valorile medii pe intervalul de referinţă al prezentei
lucrări (1961-2000)..

Lunile Anual
Staţii I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Constanţa 8.4 8.1 6.3 5.3 3.2 1.5 1.4 0.9 1.6 2.7 6.6 8.1 52.1

Bucur.Ban 10.9 8.0 3.8 1.3 0.9 0.5 0.2 0.4 1.0 4.3 9.5 11.4 52.2

Câmpina 8.2 6.4 4.5 1.0 0.3 0.2 0.1 0.1 0.4 1.5 6.8 8.0 37.5

Predeal 9.7 9.0 8.0 8.4 7.8 6.2 6.1 5.9 6.4 7.1 9.9 11.2 95.7
Sinaia 1500 13.3 13.4 13.8 12.8 11.3 10.1 9.1 8.2 11.6 13.8 14.4 14.8 146.6

Vf.Omu 15.8 14.8 16.7 18.3 21.1 22.9 14.4 21.9 20.8 17.3 16.7 16.7 227.4

Iaşi 7.0 4.7 4.0 1.0 0.6 0.3 0.2 0.6 1.0 3.0 5.5 6.5 34.4

Timişoara 11.2 7.6 3.6 1.6 1.3 1.5 1.3 1.4 1.8 3.8 6.9 10.9 52.9

Tg. Mureş 11.4 6.0 2.0 0.9 1.5 1.5 1.8 2.0 3.2 4.9 6.6 9.4 51.2

Numărul mediu lunar şi anual de zile cu ceaţă

Numărul mediu anual de zile cu ceaţă (harta 14.1.1.) oscilează între mai puţin de 50 de
zile (14 zile la Ştei, Tulnici), până la mai mult de 150 de zile (251 de zile la Ceahlău Toaca). Cea
mai redusă frecvenţă, sub 40 de zile pe an, se întâlneşte în zona Deltei, partea estică a Podişului
Moldovei, precum şi în zonele joase din Câmpia de Vest şi pe areale izolate din Podişul
Transilvaniei. In zona Subcarpaţilor de Curbură se remarcă de asemenea un număr redus de zile cu
ceaţă, aceasta datorându-se în special efectelor föhnale din zonă. Odată cu creşterea altitudinii,
numărul zilelor cu ceaţă creşte depăşind 200-250 de zile pe an pe cele mai înalte culmi (251 zile la
Ceahlău Toaca, 247 de zile la Vlădeasa 1800 m).

Repartiţia teritoriala a numărului anual mediu de zile cu ceaţă (1961-2000)

Figura 14.1.1 Repartiţia teritoriala a numărului anual mediu de zile cu ceaţă (1961-2000)
Cea mai ridicată frecvenţă lunară a ceţii din cursul anilor se întîlneşte iarna (decembrie-
ianuarie), iar cea mai scăzută în lunile de vară (iunie-august). In regiunile montane cu altitudine
ridicată (peste 2000 m), datorită intensificării convecţiei termice (mai-iunie), numărul zilelor cu
ceaţa este mai ridicat uneori vara decât iarna.
Numărul maxim anual de zile cu ceaţă are cea mai ridicată frecvenţă în zonele montane
cu altitudine ridicată, depaşind 300 de zile (322 zile la Vf. Omu, 304 zile la Vf. Ţarcu). Cele mai
mici valori (sub 40 de zile) sunt întâlnite în zonele cu o intensă circulaţie locală a maselor de aer
(Berzasca, Ştei), sau în zonele supuse unei circulaţii descendente a aerului (Tulnici, Pătârlagele).

BRUMA

Ca fenomen meteorologic, bruma face parte din grupa hidrometeorilor, reprezentând o

depunere de gheaţă pe obiectele de pe sol, cu aspect general cristalin, provenită direct din
sublimarea vaporilor de apă conţinuţi în aerul ambiant. Imbracă cel mai frecvent forme de solzi, ace,
pene, sau evantaie. Condiţiile atmosferice, necesare formării brumei sunt: vânt slab (pâna la 2 m/s)
sau calm, umezeala relativă mai mare de 80 %, nebulozitate redusă care favorizează radiaţia
nocturnă. Uneori se poate forma brumă şi in condiţiile unei umezeli relative mai mici de 50 %, când
temperatura aerului este de 00C, iar temperatura solului coboară până la -100C. Perioada de formare
mai frecventă a brumei este imediat după apusul sau răsăritul Soarelui, şi în cursul nopţii.

Repartiţia teritoriala a valorilor medii a numărului maxim anual de zile cu bruma (1961-2000)
 Numărul mediu lunar şi annual de zile cu brumă

L U N I L E
STATIA I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUA
LA
Brasov 8 6.7 9 3.6 0.4 0.9 7.9 10. 8.4 55.2
3
Buc. Ban 8 8 8.1 1.8 0.1 0.1 3.8 7.5 9.5 46.9
Calarasi 10.8 9.7 8.2 1.9 0.2 0.3 4.6 8.1 11.7 55.5
Campina 13.1 10.8 9.4 3.1 0.2 0.4 6.3 12. 15.9 71.3
1
Constanta 7 6.3 4.3 0.4 0.6 3.7 6.5 28.8
Deva 6.5 7.4 8.6 2.3 0.2 0.2 5.4 8.1 7.1 45.8
Iasi 12.8 10.3 9.9 2.7 0.3 0.5 5.9 10. 13.2 66.1
5
M. Ciuc 3.2 3.5 7.7 6.7 1.3 0.2 0.1 3.4 10. 11 5.3 53.3
9
Predeal 14.9 13 11. 7.6 1.3 0.3 0.1 2.7 10. 14. 15.7 91.4
1 5 2
Sinaia 6.3 5.6 4.7 1.9 0.5 0.1 0.1 1.9 6.1 6.9 6.9 41
Suceava 2.8 2 4.9 2.6 0.4 0.7 6.4 7.3 3.9 31
Tg. Mures 4 5 9.5 3.7 0.3 0.9 8.2 9.1 5 45.7
Timisoara 11.1 10.8 10. 2.5 0.1 0.2 4.6 8.8 10.7 59.1
3
Vf. Omu 0.5 0.8 0.9 0.8 0.8 0.5 0.2 0.2 1 1.8 0.9 0.7 9.1

Numărul mediu anual de zile cu brumă. Deoarece acest fenomen are o importanţă foarte
mare pentru agricultură pot fi scoase în evidenţă, la nivelul ţării, zonele de relief cu altitudine medie
şi joasă, excluzând regiunile înalte, unde importanţa acestui fenomen este minimă şi unde se poate
face cu greu diferenţa între brumă şi zăpezile ce persistă majoritatea anului.
Cel mai redus număr mediu anual de zile cu brumă se semnalează în zona Deltei Dunării şi a
litoralului Mării Negre, unde acesta nu depaşeşte 30 de zile pe an. In Dobrogea centrală, Câmpia
Olteniei, zonele subcarpatice şi vestul Podişului Moldovenesc, numărul anual de zile cu brumă
oscilează între 30-40 zile. Partea de nord-est a Câmpiei Române, zona centrală a Podişului
Moldovenesc, Câmpia Moldovei, sudul Podişului Transilvaniei, depresiunile intramontane Giurgeu-
Ciuc, piemonturile Transilvane, vestul şi nordul Podişului Dobrogei, înregistrează anual un număr
de 40-50 de zile cu brumă. Peste 50 de zile cu brumă se semnalează în partea centrală a Câmpiei
Române, Câmpia de Vest, nordul Podişului Transilvaniei şi estul Podişului Moldovenesc.
Numărul maxim anual de zile cu brumă din perioada de referinţă, inregistrează cele mai
scăzute valori (sub 50 de zile), în zona litoralului şi a Deltei Dunării (33 zile la Sf. Gheorghe, 48 zile
la Constanţa). Cel mai ridicat număr maxim anual de zile cu brumă depăşind 90 de zile, se întâlneşte
în estul Podişului Moldovenesc, Câmpia Crişurilor, Câmpia Timişului, în depresiunile intramontane
Gheorghieni, Ciuc, Braşov şi în Câmpiile înalte ale Piteştilor şi Targoviştei (111 zile la Chişinău
Criş, 113 zile Curtea de Argeş, 101 zile Iaşi).
Prezintă interes stiinţific şi mai ales practic, şi datele medii de producere a ultimei brume din
cursul primaverii şi a primei brume din cursul toamnei, precum şi durata medie a intervalului anual
fară brumă .
In medie, ultima brumă de primăvară se produce în zonele montane şi depresionare (spre
sfârşitul primăverii) (1.VI. Vf. Ţarcu, 28.V. Poiana Stampei), în timp ce în zona deltei şi a
litoralului, sub influenţa aerului maritim, se produce cu circa doua luni mai devreme (27.III. Sf.
Gheorghe, 28.III. Constanţa).

Durata medie a intervalului fără brumă

STATIA Data ultimei brume Data primei brume Durata in zile a

intervalului fara bruma
CEA MEDI CEA CEA ME CEA CEA MEDI CEA
MAI A MAI MAI DIA MAI MAI A MAI
TAR TIMP TARZ MICA MAR
ZIE URIE IE E
Brasov 26.III 24.IV 5.VI 15.IX 5.X 28.X 114 163 203
Buc. Baneasa 18.III 12.IV 3.V 29.IX 16.X 20.XI 149 186 232
Calarasi 20.III 14.IV 9.VI 24.IX 12.X 16.XI 116 180 227
Campina 17.III 18.IV 31.V 6.IX 8.X 6.XI 130 172 211
Constanta 26.II 28.III 4.V 14.X 11.X 18.XII 186 227 289
I
Deva 18.III 17.IV 13.V 14.IX 16.X 16.XI 149 181 225
Iasi 29.III 21.IV 20.V 9.IX 6.X 22.X 134 167 197
Miercurea C 9.IV 8.V 27.VI 22.VII 19.I 16.X 62 133 176
I X
Predeal 6.IV 14.V 24.VI 19.VII 22.I 28.X 71 130 189
I X
Sinaia 28.II 27.IV 13.VI 5.VIII 23.I 22.XI 80 148 266
X
Suceava 2.II 19.IV 20.V 9.IX 5.X 17.XI 134 168 229
Tg. Mures 29.III 22.IV 15.V 8.IX 3.X 24.X 130 163 202
Timisoara 20.III 16.IV 16.V 25.IX 16.X 9.XI 138 182 221
Vf. Omu 7.I 28.V 26.VI 4.VIII 28.I 23.XII 33 122 257
I X

Durata medie a intervalului fară brumă este ridicată pentru zonele de câmpie, zonelor
supuse efectelor föhnale, deltă şi litoral (227 zile Constanţa, 219 zile la Sf. Gheorghe, 200 zile
Buzău). Zonele cu altitudine ridicată, au un interval mic de zile fără brumă (98 zile Iezer), sau chiar
mai puţin la altitudini de peste 2000 m.
Data medie de producere a primelor brume (de toamnă) oscilează între primele zile ale
lunii septembrie pentru zonele înalte (6.IX. la Iezer), înaintând mult spre iarnă în zona deltei şi a
litoralului (2.XI. Sf. Gheorghe Deltă, 11.XI. Constanţa).
 VISCOLUL

Transportul de zapadă la înalţime, reprezintă “un ansamblu de particule de zăpadă ridicate de

vânt de la suprafaţa solului până la înălţime mare, având ca efect reducerea vizibilităţii verticale şi
orizontale”. Atunci când fenomenul este violent, practic nu este posibil de stabilit dacă este vorba
numai de zăpada viscolită de pe sol sau în acelaşi timp şi de ninsoare (viscol general).
Condiţiile sinoptice favorabile producerii acestui fenomen sunt întrunite atunci când
deasupra Mării Mediterane exista o activitate ciclonică intensă, în timp ce deasupra Europei se
dezvoltă dorsala Anticiclonului Euroasiatic de iarna sau se extinde spre sud Anticiclonul Scandinav.
Contactul maselor de aer reci cu cele calde, provoacă o creştere a gradientului baric orizontal, ceea
ce provoacă intensificarea puternică a vântului. Pozitia geografică a lanţului carpatic influenţează
pătrunderea aerului rece şi dens astfel încât acesta invadează cu violenţă sectorul estic şi sudic al
ţării.
Cel mai redus număr de zile cu viscol se produce în zonele adapostite de advecţia aerului
rece din nord-est şi est, adică în Podişul Transilvaniei şi Câmpia de Vest (1-2 zile anual). In
regiunile situate în exteriorul lanţului carpatic, se înregistrează un număr mai ridicat de zile cu viscol
(3-5 zile pe an) cum ar fi în Podişul Central Moldovenesc, Câmpia Moldovei, Bărăgan, zona
centrală a Podişului Dobrogean. Cel mai ridicat număr de zile cu viscol se semnalează în regiunile
montane cu altitudine ridicată (peste 1800 m) şi depăşeşte 20 zile (115 zile la Vf. Omu, 103 zile la
Ţarcu).

Repartiţia teritoriala a valorilor medii a numărului de zile cu viscol (1961-2000)

Printre viscolele foarte puternice care s-au produs în ţară s-a remarcat în mod
deosebit cel din 3-5 februarie 1954. (Gh. Diaconescu, 1954).
 POLEIUL

Acest fenomen meteorologic constă în depunerea unui strat subţire de gheaţă densă, mată sau
transparentă, ce apare la sol şi pe obiecte, mai ales pe partea expusă vântului. Acesta apare ca
urmare a îngheţării picăturilor de apă ce cad pe o suprafaţă puternic răcită.
Fenomenul se produce cel mai frecvent la temperaturi cuprinse între 0 şi –30C şi este unul
dintre cele mai periculoase fenomene atmosferice, având un impact negativ pentru toate tipurile de
transport (rutiere, aeriene, prin cablu). Dintre depunerile de gheaţă pe conductori, poleiul, fiind
depunerea cu cea mai mare densitate (0,40-0,95 g/cm3), ce poate duce la creşteri mari ale greutăţii,
putându-se produce tensionări mari sau chiar ruperi de cabluri, relee, etc.
Numărul mediu anual de zile cu polei (fig. 14.6 şi tab. 14.6.1.) a înregistrat valori mici pe
teritoriul ţării noastre nedepăşind 1 zi pe an, în jumătatea estică a Deltei Dunării, Munţii Apuseni
(1400-1500 m), sudul Podişului Transilvaniei, şi cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali (1 zi la
Sf. Gheorghe-Deltă, Sibiu, Iezer). Cel mai mare număr mediu anual (peste 5 zile) se întâlneşte în cea
mai mare parte a Podişului Moldovenesc, Bărăgan şi vestul Podişului Dobrogean (6 zile la Griviţa, 6
zile la Corugea).
Numărul mediu lunar de zile cu polei (fig. 14.6) oscilează între 1-2 zile la majoritatea
staţiilor, numai în intervalul decembrie-februarie. Mai mult de 2 zile cu polei se înregistrează în
zonele situate lângă cursuri mari de apă (2,3 zile la Galaţi, 2,1 zile la Feteşti, în lunile ianuarie şi
decembrie), sau în Podişul Bârlad (2,5 zile la Bârlad în decembrie), expus iarna circulaţiei estice.

Repartiţia teritoriala a numărului maxim anual de zile cu polei (1961-2000)

Numărul maxim anual de zile cu polei, a înregistrat valori reduse (sub 5 zile) în zona
piemontană şi montană a Munţilor Apuseni, la altitudini ce nu depăşesc 1500 m. In Podişul
Transilvaniei şi în mare parte a Cămpiei de Vest, numărul anual de zile cu polei oscilează între 5-10
zile. In general zonele de câmpie au cele mai ridicate valori ale numărului de zile cu polei, depăşind
15 zile (21 zile la Griviţa, 28 zile la Galaţi). La staţia meteorologica Vlădeasa 1800 m s-a înregistrat
cel mai ridicat număr de zile cu polei (52 zile).

Numărul mediu lunar şi annual de zile cu polei

L U N I L E
STATIA I II III IV V VI VII VII IX X XI XII ANUA
I LA
BRASOV 0.3 0.1 0.1 0.1 0.5 1.1
BUC. BANEASA 1.2 0.6 0.3 0.1 0.5 1.3 4.0
CALARASI 2.1 0.7 0.3 0.5 1.5 5.1
CAMPINA 1.1 0.8 0.4 0.1 0.1 0.4 1.1 4.0
CONSTANTA 1.8 0.8 0.1 0.2 0.4 3.3
DEVA 0.8 0.1 0.1 0.6 1.6
IASI 2.1 0.6 0.3 0.5 1.5 5.0
MIERCUREA C. 0.7 0.3 0.1 0.5 1.1 2.7
PREDEAL 0.8 0.6 0.3 0.1 0.3 1 1.4 4.5
SINAIA 0.8 0.2 0.4 0.1 0.5 0.6 0.7 3.3
SUCEAVA 0.8 0.6 0.5 0.1 0.5 0.7 3.2
TG. MURES 1.4 0.2 0.2 0.7 2.5
TIMISOARA 1.2 0.4 0.1 0.1 1.1 2.9
VF. OMU 0.1 0.1 0.5 0.5 0.3 0.2 0.4 0.5 0.4 0.1 3.1

CHICIURA

Reprezintă o depunere de gheaţă pe obiecte, provenită în general din îngheţarea picăturilor

de apă supraracită din ceaţă sau nor. Se disting două feluri de chiciură: chiciură moale şi chiciură
tare.
Chiciura moale (cristalină) – reprezintă o depunere fragilă, constituită din ace fine sau solzi
de gheaţă. Pe conductorii aerieni şi ramurile arborilor, are formă de ghirlande pufoase ce cad uşor la
scuturare. Chiciura moale se produce pe timp geros şi calm sau în condiţii de vânt slab. Depunerile
sunt mai mari pe părţile proeminente, ascuţite şi în general nu depăşesc 1 cm. Atunci când procesul
de depunere durează mai multe zile, grosimea poate depaşi chiar 5 cm.
Depunerea chiciurei cristaline pe conductorii aerieni este cu atât mai mare cu cât conductorul
este mai subţire. Condiţiile de formare a chiciurei cristaline le reprezintă: prezenţa ceţii, a aerului
ceţos sau a norului la nivelul staţiei, precum şi prezenţa picăturilor de apă suprarăcită în masa de
ceaţă sau în masa norului şi a temperaturii negative ale aerului, de regulă sub –80C şi cu calm sau
vânt slab (2-3 m/s). Intensitatea fenomenului de depunere creşte proporţional cu scăderea
temperaturii, frecvenţa sau intensitatea cea mai mare, observându-se în domeniul temperaturilor mai
mici de –150C. Pe vreme foarte geroasă (sub –300C) fenomenul poate fi observat chiar în lipsa ceţii,
însă depunerea este foarte lentă.
 Repartiţia teritoriala a numărului anual mediu de zile cu chiciură (1961-2000)

Chiciura tare (granulară) – are un aspect granular, cu ramificaţii cristaline şi se depune în

condiţiile unui vânt de intensitate cel puţin moderată. Aspectul este de pană, flamură, lamă, având
grosimi mari în special în direcţia unde suflă vântul. Chiciura tare se formează prin îngheţarea
rapidă a picăturilor de apă din ceaţă, rămase în stare lichidă d. Spre deosebire de chiciura moale
aderă foarte puternic la obiectele pe care se depune. Temperaturile aerului în timpul depunerii sunt
cuprinse între -20C şi - 100C. Intensitatea depunerii creşte odată cu viteza vântului, grosimea
depunerii în zonele de munte putând depăşi 1 m. Grosimea depunerii este în general mai mică pe
conductorii cu diametrul mare. Chiciura tare suferă transformări în funcţie de temperatură. Astfel,
odată cu intensificarea gerului şi cu reducerea vitezei vântului, densitatea scade şi chiciura tare este
inlocuită cu chiciura cristalină. Odată cu creşterea temperaturii şi cu mărirea picăturilor de ceaţă,
densitatea chiciurei granulare creşte şi aceasta se transformă treptat în polei.
Cele două tipuri de chiciură, constitue prin efectul lor, un factor major de risc, pentru
activităţile antropice, transporturile prin cablu, pentru antene, relee si pentru agricultură. In
continuare redăm frecvenţa cumulată a celor două tipuri de chiciură pe obiectele de la sol, observată
vizual sau prin măsurători cu chiciurometrul.
Numărul mediu anual de zile cu chiciură
Cel mai redus număr cu astfel de zile (sub 5 zile) se înregistrează în regiunea Deltei Dunarii şi a
litoralului, Podişul Mehedinţi şi Defileul Dunării, Podişul Someşan şi rama vestică a Apusenilor.
Intre 15 si 50 de zile cu chiciură se semnalează în zonele montane până la 1800 m altitudine, iar cel
mai ridicat număr de zile cu chiciură (peste 100 zile) pe vârfurile cele mai înalte (Vf. Ţarcu 142 zile,
124 zile Vf. Omu).
 Numărul maxim anual de zile cu chiciură oscilează între 4 zile în Depresiunea Petroşani şi
203 zile la Vf. Omu. Cel mai redus număr maxim anual de zile cu chiciură este înregistrat în zona
Deltei si a litoralului (6 zile Sf. Gheorghe-Deltă, 9 zile Constanţa). Numărul acestor zile creşte odată
cu altitudinea (20-30 zile în podişuri) şi ajunge la peste 100 de zile la altitudini mari (194 zile Vf.
Tarcu).

Depuneri de gheaţă pe conductori aerieni

Prin “Depuneri de gheaţă pe conductori aerieni”, se înţelege acoperirea acestora cu gheaţă de

diferite feluri (de la cea transparent-sticloasă la cea cristalină), precum şi cu lapoviţă. Depunerile au
loc prin îngheţarea apei suprarăcite (sub formă de ceaţă, aer ceţos, burniţă, ploaie), prin procesul de
sublimare şi prin aderarea şi îngheţarea fulgilor de zăpadă sau a lapoviţei. Ca urmare a modului
diferit de formare, depunerile de gheaţă pot fi formate din polei, chiciură tare sau moale, lapoviţă şi
zăpadă care ingheaţă. Depunerile pot fi simple sau compuse. Cele simple din acţiunea unui singur
fenomen, iar cele compuse sunt formate din două sau mai multe depuneri simple. Măsurătorile si
observaţiile asupra depunerilor de gheaţă pe conductorii aerieni se fac cu ajutorul chiciurometrului,
rezultând o serie de parametri extrem de importanţi în special în domeniul transporturilor prin cablu:
diametrele mari şi mici, greutăţile, felul depunerilor, densitatea si durata. Astfel depunerea gheţii pe
conductorii aerieni duce la modificarea condiţiilor de trecere a curentului electric provocând
perturbaţii în funcţionarea lor normală. De menţionat în depunerile asimetrice ale gheţii pe
conductorii aerieni determină tensionarea şi vibrarea lor, iar în cazuri cu depuneri groase şi cu
densităţi mari se pot produce tensionări mecanice ce pot merge până la rupere (în condiţii de vânt
tare).Intervalele de timp cu cele mai frecvente depuneri de gheaţă sunt pentru regiunile de câmpie şi
podiş sfârşitul toamnei şi începutul primaverii, iar în zonele montane înalte aproape tot anul (august-
iulie).
Depunerile maxime anuale de gheaţă sunt caracterizate prin: greutatea maximă (g/m) şi
corespunzător ei diametrele mari (D) şi mici (d) măsurate în mm; densitatea depunerii (g/cm3); felul
depunerii, durata maximă a unui caz. De menţionat că numărul cazurilor cu depuneri de gheaţă este
cu mult mai mic decât al numărului de zile cu depuneri, întrucât un caz de depunere poate însuma şi
mai mult de 150 de ore (ex. la Vlădeasa 1800 m au fost 45 de cazuri ce au depăşit ca durată 150 de
ore).
 Depuneri maxime anuale de ghiaţă şi caracteristicile acestora.

STATIA Masa Densitate Felul depunerii Nr. de Durata maxima a

maximă cazuri unui caz(Ore)
(g\mg) D d g/cm
BRASOV 544 91 81 0.10 ninsoare 1 >150
BUC. BAN. 32 14 14 0.24 chiciura tare 1 51-100
CALARASI 360 40 28 0.42 polei 8 >150
CAMPINA 80 18 14 0.45 polei chiciura t. 3 101-150
CONSTANTA 136 23 18 0.45 polei chiciura m 3 101-150
DEVA 320 52 27 0.30 chiciura tare 8 51-100
IASI 808 75 61 0.23 aversa ninsoare 2 >150
M. Ciuc. 184 36 22 0.31 chiciura tare 4 101-150
PREDEAL 560 86 59 0.14 aversa ninsoare 7 101-150
SINAIA 640 82 80 0.12 chiciura moale 2 >150
SUCEAVA 160 52 40 0.10 chiciura t. m. 4 101-150
TG. MURES 112 20 14 0.27 ninsoare 1 >150
TIMISOARA 136 31 24 0.24 ninsoare 1 >150
VF. OMU 13224 365 120 0.38 chiciura tare 17 >150

Din datele obţinute în urma măsurătorilor efectuate cu chiciurometrul se observă că în

regiunile joase de relief, sau în depresiuni, greutăţile maxime nu depăşesc 100 g/m; iar diametrele
(mari şi mici) corespunzătoare nu depăşesc 30-35 mm; Bucureşi-Băneasa, la o greutate maximă de
32 g/m diametrele sunt 14 mm atât cel mare cât şi cel mic, depunerea fiind chiciură tare, cu o
densitate de 0,24 g/cm3. Greutatea maxima, creşte odată cu altitudinea, astfel că la înălţimi mari,
unde condiţiile locale permit depuneri de chiciură tare şi polei (ce are cea mai mare densitate), sub
viteze mari ale vântului, să se depăşească 5.000 g/m; ex. Ceahlău Toaca 6.592 g/m, Lăcăuţi 6.960
g/m, Vf. Ţarcu 12.640 g/m, Vlădeasa 1800 m, 11.080 g/m, maximul atins la Vf. Omu, 13.224 g/m,
diametrele mari depăşind şi ele 200 mm.

27 Noiembrie 2019