Tema 1.

Bazele teoretico-metodologice ale diagnosticului economico-financiar

(DEF)
1.1 Metode aplicate în DEF și tipologia lor
1.2 Formarea modelolor factoriale și lărigera lor în sistemele deterministe
1.1 Metode aplicate în DEF și tipologia lor.
Diagnosticul economico-financiar DEF are scopul de a determina starea
sănătății economico-financiare a întreprinderii în baza anumitor indicatori. Acesta
se efectuiază nu doar în situația în cînd înterprinderea se află în dificultate dar și
atunci cînd aceasta are o stare bună de sănătate, însă se dorește obținerea
rezultatelor mai performante. Problemele diagnosticului au fost dezvăluite de
savanții francezi E. Cohen, J. Micol, J.Thibouet și savanții români Maria
Niculescu, Dumitru Mîrgulecu, Pietru Brezeanu, Silvia Petrescu.
Semnificația DEF constă în constatarea stării economico-financiare a
întreprinderii prin măsurarea performanțelor și aprecierea dificultăților, cît și
identificarea cauzelor care au generat satrea acuală, stabilind puncatele forte și
slabe, riscurile și oportunitățile.
Conținutul DEF:
1. Cercetarea stării reale a întreprinderii și identificarea diferențelor sau a
elementelor ce defavorizează activitatea desfășurată.
2. Determinarea punctelor forte și spabe cu prezentarea riscurilor și a
oportunităților.
3. Elaborarea măsurilor de redresare a situației economico-financiare.
4. Elaborarea srategiilor de dezvoltare a entității.
Etapele diagnosticării sunt:
1. Stabilirea problemelor pentru efectuarea diagnosticului;
2. Asigurarea cu informația necesară din situațiile financiare, registrele
contabile;
3. Efectuarea analizei economico-financiare evaluînd punctele forte, punctele
slabe apreciind acțiunea factorilor pozitivi și negativi.
Puncte forte – calitatea înaltă a produselor și serviciilor, servicii post-vînzare
promte, forță de muncă calificată, rețea de distribuire puternică;
Puncte slabe – cunoașterea insuficientă a pieții, produse și srevicii scumpe ne
corelete cu capacitatea de cumpărare a consumatorilor, personal de distribuire slab
calificat.
4. Transpunerea în practică a măsurilor de înlăturarea a dificultăților existente
și de ameliorare a situațiilor econimico-finaciare.

1
Principalul demer al DEF o constituie alaniza ecomonico-financiare, deoarece ea
este baza metodologică de diagnosticare. Analiza economico-financiară contribuie
la realizarea tuturor fazelor DEF și anume:
1. De poziționare a entității în sectorul de activitate;
2. De evaluare a potențialului economico-financiar;
3. De elaborare a opțiunilor strategice fig. 1.1.
Figura 1.1 Aportul analizei economico-financiare la realizarea diagnosticului
Fazele diagnosticului economico- Contribuția analizei economico-
financiar finaciare
1.Faza de poziționare a întreprinderii în Determinarea poziției economico-
sectorul de activitate financiare a întreprinderii după
indicatorii: VPF, VV, PB, PPI, PN,
Profit operațional
2.Faza de evaluare a potențialului 1.Estimarea eficienței economic al
economico-financiar potențialului uman, tehnico-material
2.Aplicarea stabilității financiare,
sovabilității și capacității de plată.
3.Faza de elaborare a opțiunilor Evaluarea pentru fiecare opțiune
strategice stretegică a performanțelor viitoare, a
echilibrului financiar și al altor aspecte
ce vizează stabilitatea financiară.

Obiectivele DEF:
1. Evaluarea performanțelor economico finaciare în baza de profit și pierdere,
datelor evidenței contabile și a bilanțului;
2. Evaluarea poziției financiare cu depistarea cauzelor ce au condus la
formarea dezechilibrului financiar;
3. Evaluarea riscurilor la care este expusă întreprinderea;
4. Elaborarea măsurilor de amelioarare a situațiiei economico-financiare.
În funcție de scopul diagnosticului acesta poate fi:
1. Diagnostic global - care presupune analiza de ansamblu a patrimoniului
după următoarele etape:
 Apaliza activității de producție și comercializare;
 Aprecierea eficienței utilizării potențialului uman și tehnico-material;
 Analiza costurilor de producție și a cheltuielilor întreprinderii;
 Analiza rezultatelor financiare și al rentabilității;
 Analiz situațiilor financiare ale întreprinderii.
2. Diagnosticul parțial – vizează doar unele componente ale activității
întreprinderii (ex. analiza situație financiare)

2
 2.2 Metode aplicate în DEF și tipologia lor
Prin metode ale DEF se subînțelege totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora se
efectuiază prelucrarea analitcă a informației economice. DEF operează cu metode
și tehnici specifice analizei economice. Concomitent în DEF se utilizează metode
economice, matematice, economico-statistice și a cercetărilor operaționale.
Toate metodele DEF es clasifică după următoarele grupe:

1. Metode de studiere prealabilă și apreciere calitativă a informație economice

(mărimele medii și relative, seriile dinamice/ritul de creștere, grupări
statistice, comparația, divizarea și descompunerea)

2. Metode de calcul cantiativ a legăturilor cauzale dintre factorii și indicatorii

rezultativi (metoda balanțieră, diferențelor absolute, diferențelor relative,
substituțiilor în lanț, recalculării, participării prin cotă, metoda integrală,
metoda soldului nedescompus)

3. Metoda scorurilor care include diferite modele de evaluare a riscurilor de

faliment (Modelul Altman, Ion Anghil, Toffler, Conan-Holder, Savit Kola)

4. Metode ale analizei regresionale (metoda de corelație și regresie)

5. Metodele cercetărilor operaționale (metoda progarmării liniare, calcului

marginal, lanțurilor Marcov)
Metoda integrală – constă în obținerea unei acțiuni mai precise a factorilor,
deoarece are la bază repartizarea în mod egal a resturilor neîmpărțite între factori.
Se aplică forma multiplicativă de legătură (înmulțirea și împărțirea) în sistemele cu
2 sau 3 factori.
În sistemul factorial de 2 factori de tipul R = a• b (1) calculul influienții factorilor
se efectuiază după următoarele relații:
Δa • Δb
1.1 ΔR a = Δa • b0 + 2 ;
Δa • Δb
1.2 ΔR b = Δb • a0 + 2 ;
Calculul influienței factorilor în sistemul factorial de 3 factori cum ar fi:
R = a • b – c (2) calculul se efectuiază dupa relațiile:
1 1
2.1 ΔR a = 2 Δa [(b0 • c1 ) +(b1 • c0 )] + 3 Δa • Δb •Δc
1 1
2.2 ΔR b = 2 Δb [(a0 • c1 ) +(a1 • c0 )] + 3 Δa • Δb •Δc

3
 1 1
2.3 ΔR c = 2 Δc [(a0 • b1 ) +(a1 • b0 )] + 3 Δa • Δb •Δc

Problemă
În baza informațiilor din tabelul 1.1 să se calculeze modificarea VPF sub influiența
următorilor factori.
1. Modificarea efectivului de muncitori
2. Modificării productivității medii anuale a unui muncitor
Indicatori Metoda de AP AC Abaterea
calcul
A B 1 2 3
VPF, mii lei VPF 338531 372423 +33892
Efectivul mediu de M 1009 1013 +4
muncitori, pers.
Nr. mediu de zile TZ 204 181 -23
Z= M
lucrate pe an de un
muncitor
Durata zilei de Th 6,84 7,87 +1,03
h= TZ
muncă, ore
Productivitatea VPF 335511,4 367643,63 +32132,23
ѿ= M
•100
medie anuală a unui
muncitor, lei
Productivitatea VPF 1644,66 2031,18 +386,52
WZ = TZ
medie pe zi a unui
muncitor
Productivitatea VPF 240,38 258,05 +17,67
Wh = Th
medie pe oră a unui
muncitor

TZ – nr. total de om-zile lucrate de toți muncitorii pe an

Th – nr. total de om-ore lucrate pe an de toți muncitorii
Rezolvare:
VPF = M • Wm – formula dependenței factorilor
1. Calculăm influiența factorilor la modificarea VPF după metoda intagrală
ΔM • ΔWm
1) ΔVPFM = ΔM • Wm0 + 2 = 4• 335511,4+ 4•32132,23 : 2 =
+1406,31 mii lei

4
 ΔM • ΔWm
2) ΔVPFWm = ΔWm • M0 + 2 = 32132,23• 1009 + 4•32132,23: 2 =
32485,69 mii lei
3) BIF = 1406,31 + 32485,69 = +33893
Conculzie: Conform calculelor efectuate se constată creșterea VPF sub activitate
pozitivă a ambilor factori, însă o influiență decisivă a exercitat-o majorarea
productivității muncii a unui muncitor (Wm) cu 32132,23 lei. Sub influiența
acestui factor VPF a crescut cu 32485,69 mii lei sau cu 95,85% (+32458,62:33893
* 100%). Creșterea efectivului de muncitori cu 4 persoane a acționat pozitiv
contribuind la majorarea VPF cu 1406,31 mii lei sau cu 4,15%.
Metoda soldului nedescompus – se aplică la forma multiplicativă de legătură în
sistemul cu 2 și 3 factori.
Metoda soldului nedescompus prevede următoarele operațiuni de calcul:
1. Se calculează influiența deplină a factorilor aplicînd metoda diferențelor
apsolute. Astfel, în sistemul de în sistemul factorial de tipul R = a•b calculul
influienței factorilor se efectuiază:
1.1 ΔRa = (a1Δa – a0)
1.2 ΔRb = a1 • (b1Δb – b0)
2. Se calculează influiența pură a factorului calitativ, deoarece la factorul
cantitativ influiența pură coincide cu influiența deplină.
1.3 ΔR b՚ = Δb• a0
3. Se calculează restul nedescompus ca diferența dintre influiența deplină și
pură a factorului calitativ
1.4 RN = ΔRb – ΔRb՚
4. Se rapartivează restul nedescompus în mod egal între factori
RN
1.5 RNa,b = 2
5. Se calculează coieficientul de repartizare a RN proporțional acțiunei pure a
factorilor.
1.6 KRN = RN : ΔRa + ΔRb՚
6. Repartizăm restul nedescompus (RN) proporțional acțiunei pure a factorilor
1.7 RNa = ΔRa • KRN
1.8 RNb = ΔRb՚ • KRN
7. Se calculează influiența precisă a factorilor la modificarea indicatorului
rezultativ prin însumarea influienței pure și a restului nedescompus.
1.9 ΔRap = ΔRa + RNa
1.10 ΔRbp = ΔRb՚ + RNb

5
Metoda scorurilor – este direcționată pentru diagnosticarea riscului de faliment la
care se expune entitatea la activitatea viitoare. Metoda se bazează pe agregarea
unor rate ce caracterizează rentabilitatea și situația financiară a entității într-o
n

funcție scor de timp Z = a + ∑ gi• xi

i=1

a – constată funcția scor

gi – coieficient de corelație (valoarea normativă a ratei) care ne arată cu cît se va
modifica Z dacă rata respectivă va crește sau va scădea cu o unitate
xi – valoarea efectivă a ratei respective calculată în baza situațiilor finaciare
Z – scorul funcției care se obține prin calcule și arată în care stadie se află
întreprindere. Indică gradul de vulnerabilitate (dificultate) a entității, adica
probabilitatea dacă întreprinderea va întîmpina greutăți financiare sau va avea o
situație finaciară echilibrată.
Fondatorul metodei este savantul american Edvar Altman. În anul 1968 el a
elaborat primul model
Modelul Altman Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X5 + 0,6 X4 +1 X5
FRN
X1 – Total Active , FRN = DC * AC - ponderea activelor circulante nete în
componența patrimoniului
Profit Net Reinvestit
X2 – Total Active
- cota profitului net capitalizat în activele totale

Profit pînă laimpozitare

X3 - Total Active
– rentabilitatea activelor totale
Capital Social
X4 - DTL
- rata de acoperire a DTL cu capital social, ce ne arată care
este capacitatea întreprinderii de a contracta împrumuturi pe termen lung reflectănd
un nivel de garanție la posibilitatea de recuperare a DTL.
VV
X5 - Total Active – numărul de rotații a activelor totale care ne arată de cîte ori
venitul din vînzări a reînoit activele totale.
Conform modelului Altman valoarea Z ne arată următoarea gradație a riscului de
faliment:
1. Z < 1,8 întreprinderea se află în prag de faliment
2. 1,8 < Z < 2,7 întreprinderea se află în situație financiară dificilă apropiată de
pragul falimentului
3. Z > 2,7 situația financiară a întreprinderii este bună , ea este solvabilă
(capabilă să-și schite datoriile)
6
Conform modelului se observă că din toate ratele cea mai înaltă valoare a riscului
îi revine lui X3 – rentabilitatea activelor. Aceasta înseamnă că dacă X3 are valoare
pozitivă cind entitatea are probleme la achitarea datoriilor pe seama numerarului,
profitabilitatea activelor va contribui la ameliorarea lichidității pe seama altor
grupe de active circulante (creanțe,stocuri, investiții).
În baza modelului Altman au fost elaborate mai multe versiuni ale funcției scor. De
exemplu
Modelul Conan-Holder Z = 0,24 X1 + 0,22 X2 +0,16 X3 – 0,87 X4 – 0,1 X5
Modelul Toffler Z = 0,53X1 + 0,13X2 + 0,18X3 + 0,16X4
Conform modelului Toffler exită următoarele gradații de apreciere
1. Z< 0,2 entitatea se află înfaliment
2. Z є [ 0,2; 0,3] entinatea are o fituație financiară dificilă
3. Z > 0,3 risc mic de faliment
Metoda analizei regresionale – se aplică pentru a identifica următoarele aspecte:
1. Legătura dintre variabila dependentă și factoriii independenți, cît și pentru
formalizarea matematică a ecuație de regresie. Ecuațiile de regresie poate fi:
 Liniare y = a+bx
 Parabolice y = a +bx +cx2
a+b
 Hiperbolice y = x
 Exponențiale y = a + bx
2. Intensitatea legăturii în baza coeficientului de corelație
 R < 0,2 legătură foarte slabă
 R є [ 0,2; 0,4] legătură slabă
 R є [ 0,4; 0,6] legătură medie
 R є [ 0,6; 0,8] legătură strînsă
 R > 0,8 legătură înaltă
3. Pentru a identifica valorile coeficiențelor de regresie. După numărul de
caracteristici în sistemul factorial deosebim corelații simple și multiple.
Corelațiile simple – cînd în modelul matematic există doar legături dintre variabilă
și un singur factor y = a +bx
Corelații multiple – cînd în modelul matematic există legătura dintre variabila
independentă și mai mulți factori y = a0 + a1x1 + a2x2 + a3x3
De exemplu: ecuația de regresie a randamentului terenului agricol se exprimă
după următoarea exuație y = 2410,3 + 0,811 x1 + 0,217 x2 + 0,486 x3
y – randamentulm terenului agricol, adică valoarea productivității agricole
globale la un hectar de teren agricol
7
x1 – gradul de asigurare cu mijloace fixe (valoarea mijloacelor fixe la un hectar
teren agricol)
x2 – cantitatea de îngrășeminte încorporate la un hectar
x3 – valoarea subvencțiilor la un hectar teren agricol
Înterpretarea se face după coeficienții de regresie. În cazul dat coeficientul ecuație
ne atestă că randamentul terenului agricol se va majora dacă:
1.Gradul de asigurare cu mijloace fixe va creste cu 1000 lei, aceasta va mări
randamentul cu 811 lei.
2.Creștera cantității de ingrășăminte încorporat cu 100 kg substanță activă va
contribui la majorarea randametului cu 217 lei.
3.Creșterea sumelor de subvencții la hectar cu 1000 lei va conduce la majorarea
randamentului cu 486 lei.
Metoda calculului marginal. Calculul marginal se aplică în următoarele
compartimente ale DEF :
= în analiza productivității muncii;
= în analiza costurilor marginale;
= în analiza profitului marginal.
Conform teorii marginale a productivității muncii diagnosticul prevede aplicarea
următorilor indicatori:
1. Productivitatea totală (PT) care exprimă valoarea producției fabricate sau
serviciilor prestate în decursul anului calendaristic.
2. Productivitatea muncii medie care exprimă valoarea produsului total ce
revine la o unitate de factor variabil: la un muncitor; la un om/zi, la un
om/oră
TP
AP = M (TZ ; Th) AP – productivitatea medie
3. Productivitatea muncii marginale care reflectă modificarea produsului total
în funcție de modificarea factorului variabilei cu o unitate conform formulei
ΔTP TP 1−TP 0
MP = ΔM
=
M 1−M 0
4. Coieficientul de elasticitate care exprimă raportul dintre MP și AP
MP
E= AP

În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate există 3 zone ale randamentului

factorilor de producție
1. E ≥ 1 – zona randamentelor crescătoare
8
 2. 0 < E <1 – zona randamentelor descrescătoare
3. E < 0 – Zona randamentelor negative
În tabelul 1.2 vom calcula productivitatea medie marginală și coeficientul de
elasticitate.
Tabelul 1.2. Aplicarea calcului marginal în diagnosticul productivității muncii
Nr. de Timpul Produsul Productivitate Productivitate Coeficientul Zona
observați efectiv total VPF, a medie a a muncii de elasticitate
i utilizat mii lei muncii marginale E= Wmg/
ѿ = VPF/ TZ Wz
lei
1 0 0 0 0 0 1
2 10 8000 800 800 1
3 20 20000 1000 1200 1,2
4 30 45000 1500 2500 1,66
5 40 80000 2000 3500 1,75
6 50 100000 2000 2000 1
7 60 115000 1916 1500 0,78 2
8 70 128000 1829 1300 0,72
9 80 140000 1650 1200 0,69
10 90 145000 1611 500 0,61
11 100 148000 1480 300 0,2
12 110 148000 1345 0 0
13 120 147000 1225 -100 -0,08 3
14 130 145000 1115 -200 -0,18

1200 = 20000-8000/ 20-10

Conform calculelor din tabel putem menționa că întreprinderea nu va accepta
utilizarea în procesul de producție mai mult de 50000 om/zile, deoarece la acest
nivel se obține cea mai înaltă valoare a productivității marginale de 3500 lei. Dacă
entitatea ecceptă utilizarea mai mult de 50000 lei om/zile aceasta nu este rațional,
deoarece fiecare unitate de muncă reduce atît productivitatea medie cît și
productivitatea marginală.
1.3 Formarea modelelor factoriale și lărgirea lor
Formarea modelelor factoriale se efectuiază în funcție de forma de legătură:
1. Aditivă (+; -)
2. Multiplicativă (x; :)
3. Combinată (+; -; x; :)
În practica diagnosticării există mai multe variante de formare a modelelor de
formare a modelelor factoriale.
9
 Prima variantă prevede transformarea formulei de calcul a indicatorului rezultativ
prin îmulțire numărătorului și numitorului cu unul și acelaș indicator.
Pimp
De exemplu, dacă în formula de calcul a rentabilității activelor Ra = A
•100%
Vom îmulți numărătorul și numitorul cu VV atunci vom obține modelul factorial
Pimp VV VV Pimp
(1) Ra = A
•
VV
=
A
•
VV

VV/ A – nr. de rotație a activelor

Pimp/ VV – profitabilitatea vînzărilor (cît profit pînă la impozitare generează la un
leu VV)
În modelul factorial (1) calculul influienței factorilor se poate efectua după
modelul: diferențelor apsolute, substituției în lanț, metoda integrală. În așa mod pot
fi transformate și alte formule de calcul ale indicatorilor rezultativi.
De exempu dacă formula de calcul a rentabilității capitalului propriu vom înmulți
numărătorul și numitorul cu Profitul pînă la impozitare și cu valoarea medie a
activelor, atunci putem obține modelul factorial 2 care constă din 3 factori
Profit net
Rcap. propriu = Capital propriu
•100

Profit net Pimp A A Profit net Pimp

Rcap. propriu = Capital propriu • Pimp • A = Capital propriu • Pimp • A (2)

Rcap. propriu = Pîrghia financiară

A/ Capital propiu – pîrghia financiară care ne arată că la primele 100% finanțarea
se efectuiază din surse proprii, iar la restu surse împrumutate
Profit net/ Pimp – presiunea fiscală care ne arată cît constituie cota profitului net
în componența Pimp. Cu cît este mai mare cota cu atît este mai redusă povara
fiscală.
Pimp / A – rentabilitatea activelor
Calculul influienței factorilor în modelul 2 se efectuiază aplicînd metoda
substituției în lanț.
A doua variantă de formare a modelelor factoriale constă în împărțirea formulei de
calcul a indicatorului rezultativ la unul și acelaș parametru.
De exemplu dacă în formula de calcul a randamentului mijloacelor fixe RMF =
VPF
MF

10
vom împărți numărătorul și numitorul la efectivul mediu de muncitori (M) vom
obține modelul factorial (3)
VPF M Wm
RMF = :
MF M = Imf (3)

Îmf – înzestrarea cu mijloace fixe a forței de muncă

În modelul factorial 3 calculaul influienței factorilor poate fi calculat aplicînd
metoda substituției în lanț sau produsul legăturilor directe și indirecte
Wm 1 Wm 0
3.1ΔRMFWm = −
Imf 1 Imf 1

Wm 0 Wm 0
3.2ΔRMFÎmf = −
Imf 1 Imf 0

A treia variantă de formare a modelului factorial constă în descompunerea

numărătorului și numitorului formulei de calcul a indicatorului în factorii detaliați
(elemente componente).
De exemplu în formula de calcul a rentabilității factorilor de producție
Pimp
R MP= MP
• 100 vom descompune Pimp și MP în factori detaliați atunci vom
obâine modelul factorial (4)
Rop+ Rimp+ Rf + Rex
RMP = MF + AC
• 100 (4)
În modelul factorial (4) parametrii numărătorului și numitorului sunt factori
detaliați care influiențează asupra rentabilității mijloacelor de producție în
proporție de acea cotă pe care o dețin asupra factorului general. Conform
modelului (4) influența factorilor detaliați se va calcula aplicînd metoda participării
prin cotă, deoarece persistă forma combinată de legătură.
De exemplu influiența Rop se va calcula astfel
ΔR
ΔRMPRop = ΔRop •
ΔPimp – coeficient de participare a factorului general în
modificarea rentabilității
Pimp 1 Pimp 0
ΔRMPPimp = MP 1
−
MP 1

Lărgirea modelelor factoriale de regulă se efectuiază prin înlocuirea unui factor

calitativ cu factorii detaliați.
De exemplu dacă în sistemul factorial 2

11
 A Profit net Pimp
Rcap. propriu = Capital propriu • Pimp • A (2) în loc de rentabilitatea activelor
Pimp VV Pimp
vom scrie factorii detaliați A
= A
=
VV
atunci vom obține modelul factorial (5)
A Profit net VV Pimp
Rcap. propriu = Capital propriu • Pimp • A • VV (5)

Pentru calculul influienței factorilor în modelul 5 se aplică metoda substituției în

lanț. Lărgirea modelelor factoriale în sistemul factorial VPF = M • Wm (6) vom
proceda în mod analogic prin descompunerea factorului calitativ
Wm = M = Z = h = Wh , atunci vom obâine modelul factorial (7)
VPF = M• Z• h• Wh (7)
Z – nr. mediu de zile lucrate pe an de un muncitor
h – durata zilei de muncă în ore
Wh – productivitatea medie pe oră
Modelul 7 exprimă dependența VPF față de factorii detaliați de muncă. Calculul se
efectuiază prin metoda substituției în lanț.

12