Suport de curs - MENTENANȚĂ ASISTATĂ ÎN SISTEME DE FABRICAȚIE

MENTENANŢA SISTEMELOR

Sfârşitul anilor ’70 a fost teatrul unei mini-revoluţii industriale. Până atunci, era suficientă
întreţinerea echipamentelor industriale în aşa fel încât acestea s ă producă la maximul capacităţii lor
şi prin urmare, utilizatorul nu făcea decât întreţinerea, adică repunerea în funcţiune a
echipamentelor industriale după apariţia unei defecţiuni, examinând deci sistemul fără a stăpâni
disponibilitatea lui pentru producţie. În ultimii ani, în economia mondială, sub presiunea unor
factori precum complexitatea şi automatizarea crescândă a echipamentelor, integrarea şi progresul
constant al tehnologiilor, fiabilitatea crescândă a sistemelor, costul din ce în ce mai ridicat al
investiţiilor şi exigenţa clienţilor (din ce în ce mai puternică) în materie de siguranţă de funcţionare,
s-a trecut însă de la între ţinerea şi repararea echipamentelor la mentenanţ a acestora.
Implementarea unui serviciu de mentenanţă, ca funcţie importantă a unei organizaţii, a
condus şi conduce la posibilitatea de a anticipa, de a prevedea defecţiunile şi de a planifica
intervenţiile care să permită evitarea acestora.
Funcţia de mentenanţă reprezintă, în medie şi în cost direct 4% din cifra industrială de
afaceri, iar dacă se includ şi costurile indirecte această valoare atinge 7-8% (urmare a impactului
complementar datorat costurilor induse de non-disponibilitate).
Această funcţie se dotează cu specialişti, a căror calificare este din ce în ce mai ridicată şi în
domenii din ce în ce mai diferenţiate.
Mentenanţa posedă metode specifice şi instrumente din ce în ce mai sofisticate.
Implementarea unui astfel serviciu, ca o funcţie integrată a unei organizaţii va permite:
¾ managementul mentenanţei prin gestiunea ratio-urilor reprezentative, analiza staţionărilor
producţiei, stă pânirea costurilor mentenanţei şi optimizarea alegerii politicilor de
mentenanţă;
¾ utilizarea de metode de mentenanţă ce conduc la planificarea acţiunilor preventive, de
lubrifiere, de gestiune a pieselor şi subansamblelor de schimb, la pregătirea intervenţiilor;
¾ adaptarea resurselor, în particular, formarea şi calificarea oamenilor în funcţie de sistemele
utilizate, gestiunea interfeţelor cu alte entităţi ale organizaţiei (conducere, serviciile de
resurse umane, financiar, calitate, tehnic, aprovizionare, post-vânzare).
Patru axe de progres sunt afectate mentenanţei:
♦ creşterea productivităţii sistemului, adică a cantităţii de produse la un preţ cât mai bun, de o
manieră stabilă în timp;
♦ participarea la îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor, respectiv a bunurilor fabricate şi
a serviciilor oferite;
♦ garantarea securităţii bunei funcţionări a sistemului şi a oamenilor ce îl deservesc;
♦ garantarea protecţiei mediului.

Definirea mentenanţei

Mentenanţa nu este o descoperire a lumii moderne. Vechimea acestei activităţi se pierde în

timp, ea fiind prezentă de-a lungul întregii istorii a omenirii, fie că a fost sau nu conceptualizată.
Cert este că dezvoltarea societăţii omeneşti, însoţită de o puternică revoluţie în domeniul tehnicii, a
fost sprijinită de dezvoltarea acestui tip de activitate.
Fiind în atenţia oamenilor de ştiinţă încă din fazele de început ale tehnicii, termenul
„mentenenţă” are multiple definiţii, care încearcă să scoată în evidenţă diferite aspecte. De exemplu,
în „Grand dictionnaire universel du XIXe siècle” de Pierre Larousse, Paris, 1873, găsim următoarele
explicaţii:
MAINTENIR (a menţine) – conservation, défense, protection ... adică conservare, apărare,
protecţie ... ;
De asemenea, în acelaşi dicţionar mai întâlnim şi următorii termeni:
ENTRETIEN (întreţinere) – soin qu’on prend e mentenir une chose en état; dépense qu’on
y consacre ... adică ceea ce se întreprinde pentru a menţine un
lucru în bună stare; cheltuieli destinate ... ;
REPARATION (reparaţie) – action de remise en marche ... adică acţiune de repunere în
funcţiune ... .
În ceea ce priveşte aceeaşi termeni, în „Encyclopaedia Britannica”, 1998, găsim următoarele
explicaţii:
MAINTENANCE – to hold in an existing state ... adică a menţine în starea existentă;
REPAIR (reparaţie) – to restore to the good condition ... adică a readuce în bune condiţii;
ENTERTAIN (întreţinere) – to maintain in a good condition ... adică a menţine în bună condiţie.
Se observă că există o diferenţă semnificativă între „mentenanţă”, „reparaţie” şi
„întreţinere”, aspect sesizat şi în „Dicţionarul explicativ al limbii române”, 1975:
A MENŢINE – a păstra ceva în aceeaşi stare sau formă în care se află la un moment dat, a
face să dureze ... ;
A REPARA – a face propriu pentru folosire, a reface, a menţine ... ;
A ÎNTREŢINE – a păstra în stare bună, în bune condiţii; a face să dureze, a menţine ... .
În dicţionarul amintit, toţi termenii româneşti îşi au ca origine limba franceză şi, prin
urmare, în literatura de specialitate românească se consideră că, în limbajul curent, termenul de
„mentenanţă” îşi găseşte justificarea cu unele remarci:
♦ mentenanţa implică activităţi de întreţinere şi reparaţii;
♦ este eronat să se admită că doar efectuarea de activităţi de întreţinere şi reparaţii reprezintă
“mentenanţă”.
♦
În consecinţă, prin mentenanţă trebuie înţeles un ansamblu de activităţi tehnico-
organizatorice, care au ca scop asigurarea obţinerii unor performanţe maxime pentru bunul
considerat (utilaj, clădire, instalaţie, etc.).

De altfel, această opinie existentă în literatura românească din domeniu, este susţinută de
normele franceze din domeniul mentenanţei, care subliniază următorul aspect: ... o combinaţie de
activităţi tehnice, administrative şi de management ... repun în funcţiune sau menţin în condiţii de
siguranţă în funcţionare ...
Alte completări în ceea ce priveşte acest termen ar fi cele legate de costuri (1990), durata de
viaţă a utilajelor (1992) sau de risc şi siguranţă în funcţionare (1994), dar şi de extinderea utilizării
terminologiei în domeniul resurselor umane (1987) şi în ceea ce priveşte protecţia mediului (1993).
În literatura de specialitate din România, termenul „mentenanţă” a fost utilizat cu precădere
după anul 1989, până la această dată fiind substituit în mod frecvent cu “întreţinere şi reparaţii”
(datorită conotaţiilor politice). Era consacrată totuşi, terminologia „mentenabilitate” care nu a putut
fi înlocuită printr-un echivalent românesc care să poată descrie întreaga complexitate a acestui
indicator.
În concluzie, în prezent, în literatura de specialitate românească din domeniu se consideră că
termenul care caracterizează cel mai cuprinzător fenomenul analizat este „mentenanţă”, iar aceasta
are drept componente de bază activităţile de întreţinere şi reparaţii, dar şi cele administrative şi
manageriale, în întreaga lor complexitate. Se consideră că mentenanţa reprezintă o treaptă
superioară a deservirii mijloacelor fixe, către care trebuie să aspire toate organizaţiile, o nouă
cultură şi o optică modernă, care conduce la obţinerea unei eficienţe maxime a activităţii
economice.
În general, organizaţiile româneşti aplică mai mult “întreţinere şi reparaţii” decât
„mentenanţă”, mai ales că în contextul actualei crize economice, multe dintre ele se confruntă cu un
proces de involuţie, care se manifestă pregnant şi în acest domeniu.
Deoarece, rolul mentenanţei este încă adeseori subestimat, iar funcţia sa productivă nu este
pe deplin recunoscută, se poate afirma că se va realiza în mod real „mentenanţă” doar după ce
firmele româneşti vor parcurge un proces îndelungat de transformări şi evoluţie tehnico-economică
şi socială.
Prin urmare, „mentenanţa” trebuie să devină obligatoriu un partener al producţiei şi de
aceea, misiunea prezentului curs este de a sensibiliza factorii de răspundere din firmele româneşti în
legătură cu rolul şi importanţa managementului activităţilor de mentenanţă asupra progresului vieţii
economice şi sociale din România.

Domeniile de acţiune şi responsabilitate ale mentenanţei

Acestei funcţii de bază a oricărei organizaţii moderne, îi revin patru responsabilităţi

fundamentale (fig. de mai jos) şi o serie de implicaţii asupra activităţii de producţie a organizaţiei.

Domenii de acţiune şi responsabilitate ale mentenanţei

Conservarea Exploatarea
Protecţia Securitatea
potenţialului infrastructurii
mediului muncii
productiv tehnice

Domeniile de acţiune şi responsabilitate ale mentenanţei

 n Conservarea potenţialului productiv
Pentru a asigura conservarea potenţialului productiv al unei organizaţii, responsabilităţile
mentenanţei se concretizează în acţiuni destinate:
Î diagnosticului permanent al stării tehnice a utilajelor şi instalaţiilor;
Î remedierii disfuncţionalităţilor constatate;
Î reparării şi repunerii în funcţiune a echipamentelor în caz de avarie;
Î realizării de activităţi de instalare, amenajare, proiectare de noi metode de mentenanţă în
vederea utilizării optime a noilor echipamente.
Aceste activităţi cu caracter pur tehnic se vor fundamenta pe baza unor politici şi strategii
manageriale specifice mentenanţei. Aprecierea eficienţei se va realiza în concordanţă cu o serie de
indicatori specifici de apreciere a performanţei (se vor prezenta pe parcursul cursului).

o Exploatarea infrastructurii tehnice

Prin infrastructură tehnică se înţelege ansamblul de reţele de canalizare, depozitare şi
distribuţie a utilităţilor necesare desfăşurării activităţilor specifice organizaţiei (instalaţii electrice,
termice, de apă, aer sub presiune, abur, gaze etc.). Serviciului de mentenanţă îi vor reveni
responsabilităţi referitoare la:
Î diagnosticul permanent al stării generale de funcţionare a reţelelor de utilităţi;
Î executarea de activităţi specifice de întreţinere şi reparaţii;
Î proiectare şi instalarea de noi reţele de utilităţi;
Î controlul calităţii şi cantităţii fluidului transportat;
Î reducerea consumurilor şi pierderilor în transportul şi distribuţia utilităţilor.
În spiritul activităţilor descrise mai sus, unii autori consideră că în această categorie de
activităţi trebuie introdusă şi exploatarea parcului logistic al organizaţiei, caz în care funcţia
logistică este combinată cu cea de mentenanţă. În alte abordări însă, activitatea de logistică este
considerată ca fiind ea însăşi funcţie de bază a organizaţiei, asistată de cea de mentenanţă în mod
similar funcţiei de producţie.
În organizarea clasică a majorităţii firmelor româneşti se întâlneşte o organizare care
presupune existenţa unui compartiment „mecano-energetic” şi a altuia „logistic”.

p Protecţia mediului
Prin natura sa, un serviciu de mentenanţă trebuie să realizeze numai activităţi care sunt în
concordanţă cu principiile respectului faţă de om şi mediul său ambiant. În acest sens, activităţile
specifice ce revin prin excelenţă compartimentului sunt:
Î diagnosticul permanent al stării tehnice al utilajelor şi instalaţiilor în cea ce priveşte
emanaţia de gaze;
Î prevenirea scurgerilor de fluide;
Î controlul permanent al nivelului de poluare datorat activităţilor specifice întreprinderii şi
luarea de măsuri de încadrare a acestuia în limitele legale;
Î mentenanţa şi exploatarea instalaţiilor de reciclare, recuperare, filtrare etc., a fluidelor
reziduale.
În multe abordări ale managementului mentenanţei, calitatea serviciilor este strâns legată de
implicaţiile acestora asupra mediului ambiant. În acest sens, trebuie amintit că Mentenanţa
Productivă Totală reţine ca obiectiv de bază „poluare 0”.

q Securitatea muncii
Protecţia muncii constituie subiectul unor multiple legi, decrete sau hotărâri
guvernamentale, care reglementează exploatarea în deplină securitate a utilajelor şi instalaţiilor
specifice fiecărei ramuri economice în parte. Deşi normele de protecţie se adresează direct
persoanelor implicate în gestiunea şi exploatarea diferitelor tipuri de echipamente, se consideră că
serviciul de mentenanţă are implicaţii majore în asigurarea securităţii prin activităţi specifice cum ar
fi:
Î menţinerea în bună stare de funcţionare a dispozitivelor de alarmă specifice diferitelor tipuri
de utilaje sau instalaţii;
Î mentenanţa de ansamblu a echipamentelor, prevenind apariţia unor accidente de proporţii,
care pot induce punerea în pericol a personalului de exploatare;
Î elaborarea de norme interne de securitate a muncii, în concordanţă cu orice modificare
intervenită în structura de bază a utilajelor cu ocazia reparării sau modernizării;
Î efectuarea de studii privind securitatea exploatării noilor tipuri de utilaje şi elaborarea de
norme specifice;
Î dezvoltarea de metode de intervenţie rapide şi în deplină securitate a personalului ţi
mijloacelor fixe.
În toate activităţile de mentenanţă ce se desfăşoară într-o firmă, securitatea personalului va fi
considerată mai presus de aspectele legate de productivitate sau cost. De altfel, în managementul
modern, protecţia muncii şi regulile acesteia sunt considerate ca fiind factori de motivare a
angajaţilor.
Sisteme de mentenanţă

La baza organizării modului de desfăşurare a activităţilor de mentenanţă stau aspecte legate

de amplasarea întreprinderii, profilul de activitate, caracteristicile mijloacelor de producţie existente
etc.
Abordarea sistemică presupune considerarea următoarelor forme de organizare a
mentenanţei care, în funcţie de resursele alocate şi de obiectivele urmărite, sunt destinate a asigura
disponibilitatea optimă a sistemelor tehnice (fig. de mai jos):

Sisteme de mentenanţă

Mentenanţă preventivă Mentenanţă corectivă

Mentenanţă Mentenanţă Mentenanţă Mentenanţă Mentenanţă

sistematică condiţională previzionară curativă paliativă

Sisteme de mentenanţă

a) Mentenanţa corectivă
Mentenanţa corectivă reprezintă „ansamblul de activităţi realizate după defectarea unui
mijloc de producţie sau după degradarea funcţiei sale în mod neprevăzut. Aceste activităţi constau
în localizarea defectelor şi diagnosticul acestora, repunerea în funcţiune cu sau fără modificări şi
controlul bunei funcţionări”. Se descompune în două subtipuri:
„ Mentenanţa curativă, care reprezintă „activităţi de mentenanţă corectivă, care au ca
obiectiv repunerea unui mijloc de producţie într-o stare specifică de funcţionare, care îi
permite îndeplinirea funcţiilor sale”. Aceste activităţi pot fi reparaţii, modificări sau
amenajări care au ca obiect suprimarea defecţiunilor;
„ Mentenanţa paliativă (paleativă), ce presupune „activităţi de mentenanţă corectivă
destinate a permite unui mijloc de producţie, în mod provizoriu, îndeplinirea integrală
sau parţială a funcţiilor sale”. Se apelează în mod curent la depanare, această
mentenanţă paliativă fiind în principal constituită din acţiuni cu caracter provizoriu care
trebuiesc urmate de acţiuni curative.
 b) Mentenanţa preventivă
Mentenanţa preventivă este „mentenanţa care are ca obiect reducerea probabilităţilor de
defectare sau degradare a unui bun sau serviciu”. Tipurile de mentenanţă preventivă pe care le
putem aminti sunt următoarele:
‰ Mentenanţa sistematică, respectiv „mentenanţa realizată prin activităţi de
întreţinere, reparaţii curente, revizii şi reparaţii capitale, constituite într-un plan tehnic
normat de intervenţii, specific fiecărui tip de utilaj în parte”.
‰ Mentenanţa condiţională, cu semnificaţia „mentenanţei realizate prin intermediul
urmăririi parametrilor de uzură ai elementelor sau subansamblurilor cheie ale utilajelor,
prin intermediul unor instrumente specifice (analizoare de uzură, de vibraţii, de ulei etc.)”,
urmând ca intervenţiile de mentenanţă să fie realizate înainte de apariţia defectului;
‰ Mentenanţa previzionară, care reprezintă „mentenanţa preventivă subordonată
analizei de evoluţie urmărită de parametrii semnificativi ai degradării bunului, ce permite
întârzierea şi planificarea intervenţiilor”.
O modalitate de comparare a eficienţei sistemelor menţionate anterior se poate realiza prin
intermediul costurilor totale medii de mentenanţă pe unitatea de timp.

Nivele de dezvoltare a mentenanţei

Organizarea serviciilor de întreţinere şi reparaţii poate fi considerată drept criteriu de

apreciere a competitivităţii unei firme. Ca urmare, gradul de dezvoltare a mentenanţei este descris
de un anumit nivel, determinat de:
Æ sistemele de mentenanţă utilizate;
Æ strategia adoptată în desfăşurarea activităţii;
Æ organizarea serviciului;
Æ tehnicile, instrumentele şi metodele utilizate.

Literatura de specialitate ne pune la dispoziţie clasificări ale activităţilor pe patru nivele de

evoluţie a mentenanţei. Cert este însă că nu se poate face o distincţie clară între nivele, putând
identifica o multitudine de etape de dezvoltare intermediare. Conform clasificării considerată în
literatura de specialitate ca fiind cea mai concludentă, mentenanţa unei întreprinderi se poate
clasifica în următoarele nivele (tab. de mai jos).
 Nivele de dezvoltare a mentenanţei

Tip de mentenanţă Organizarea Strategii Instrumente şi metode Exemple de

serviciului de
Nivel

întreprinderi
mentenanţă

1 • condiţională - tendinţă de - Mentenanţa - tehnici de mentenanţă - firme siderurgice şi

• previzionară organizare ca un Productivă Totală asistate de calculator chimice, staţii pilot
serviciu de (MPT) - studii de fiabilitate şi - companii aeriene de
cercetare, cu echipe - utilaje noi disponibilitate vârf
specializate - orientarea
investiţiilor
- mentenanţa bazată
pe fiabilitate (MBF)
2 • sistemică - serviciu de - orientarea - gestiunea mentenanţei - firmele cu procese
• condiţională mentenanţă investiţiilor asistată de calculator continue sau de înalt
centralizat- - concentrarea (GMAO) risc (nucleare,
descentralizat activităţii - analiza modului de companii aeriene etc.)
- se subcontrac- utilaje noi, în mică defectare, a efectului şi
tează activităţi măsură criticităţii (AMDEC)
- mentenanţa bazată - sisteme expert în
pe fiabilitate (MBF) mentenanţă
3 • sistematică - serviciu de - diversificarea - gestiunea mentenanţei - marile firme cu
• condiţională, mentenanţă activităţii asistată de calculator procese de producţie
numai pentru centralizat, cu - orientarea (GMAO), în mică discontinue
anumite utilaje tendinţă slabă de investiţiilor măsură - firme cu profil
descentralizare - subcontractare, în - aplicaţii informatice productiv, cu slabe
mică măsură mai puţin integrate tendinţe spre cercetare
4 • corectivă, în cea - serviciu de - diversificarea - slab reprezentate - firme cu procese de
mai mare măsură mentenanţă puţin activităţii producţie discontinue,
• sistematică, structurat, cu neautomatizate
ocazional repartizarea - întreprinderi cu nivel
activităţii între tehnologic scăzut
sectoarele
productive

Încadrarea activităţilor de mentenanţă în unul din nivelele de mai sus se realizează pe baza
unei analize diagnostic specifice. Unele cercetări, ale specialiştilor francezi din domeniu, au condus
la punerea la punct a unui chestionar care, pe baza unei grile de apreciere, face posibilă
cuantificarea nivelului de dezvoltare a mentananţei.

Nivelele de complexitate a activităţilor de mentenanţă

În tabelul anterior s-a realizat o clasificare a firmelor în funcţie de gradul de

organizare şi dezvoltare a mentenanţei. Din punctul de vedere a complexităţii activităţilor
desfăşurate, se întâlnesc următoarele categorii de activităţi de mentenanţă:
 activităţi de mentenanţă de nivelul I;
 activităţi de mentenanţă de nivelul II;
 activităţi de mentenanţă de nivelul III.
 La nivelul activităţilor de mentenanţă de nivelul I se vor întâlni activităţi de mentenanţă
relativ simple, care vor fi efectuate în principal de operatori de producţie, în cadrul procesului de
automentenanţă.
În acest mod vor fi rezolvate sarcini curente de întreţinere, cum ar fi:
Æ curăţirea de ansamblu şi a zonei de lucru a utilajului;
Æ păstrarea ordinii la locul de muncă;
Æ lubrifierea;
Æ reglarea unor parametri de funcţionare;
Æ verificarea nivelului fluidelor, a tensiunii de strângere a diferitelor componente, a
întinderii curelelor de transmisie etc.;
Æ întocmirea unor fişe ce vor conţine date referitoare la parametrii tehnologici
obţinuţi şi timpul efectiv de funcţionare, precum şi arhivarea acestora;
Æ alte activităţi preventive, de mică dificultate;
Æ alertă asupra disfuncţionalităţilor necesar a fi rezolvate de specialişti.
Efectuarea acestor activităţi nu necesită îndemânări deosebite din partea operatorilor de
producţie; singura problemă ar fi cea a disponibilităţii acestora de a realiza sarcini care prin tradiţie
reveneau mentenorilor.

Activităţile de mentenanţă de nivelul II, au un grad mai ridicat de dificultate, prin urmare
nu se rezolvă prin automentenanţă ci vor fi efectuate de către mentenori, specialişti în prestarea de
activităţi de întreţinere şi reparaţii specifice, şi se referă la:
Æ activităţi curente corective;
Æ intervenţii preventive-sistematice, cu grad ridicat de dificultate;
Æ amplasări/reamplasări ale utilajelor.

În cadrul activităţilor de mentenanţă de nivelul III, se realizează consultanţa şi

supervizarea activităţilor de mentenanţă de înaltă calificare sau cu grad redus de repetitivitate,
apărute în mod excepţional. Acest gen de activităţi cad fie în sarcina experţilor din compartimentul
de mentenanţă, fie a celor din terţe firme sau a constructorilor utilajelor sau instalaţiilor respective,
pe perioada de garanţie sau post-garanţie.
Cele „6 mari pierderi” datorate activităţilor de mentenanţă

Principalele categorii de pierderi înregistrate în cazul neglijării activităţilor de mentenanţă

sunt datorate în special:

(1) timpului de oprire accidentală, în care maşina este oprită datorită unei defecţiuni. În acest caz,
se pierde producţia maşinii pe perioada identificării disfuncţionalităţii şi înlăturării acesteia. Prin
aplicarea unor tehnologii moderne de mentenanţă, ca şi prin prevenirea apariţiei defectelor, această
categorie de pierderi poate fi mult diminuată şi ţinută sub control;

(2) timpului necesar pentru schimbarea, reglarea şi adaptarea utilajului, în scopul realizării unui
nou tip de produs. În această perioadă maşina nu produce, aflându-se într-o stare asemănătoare celei
de oprire accidentală. Această categorie de pierderi se poate reduce prin flexibilizarea sistemului de
fabricaţie;

(3) micro-opririlor utilajelor pentru: curăţire la sfârşitul unei "curse", remedierea unui produs care
are o mică defecţiune sau evacuarea altuia necorespunzător, alimentare, lipsa momentană a
operatorului etc. Unele din aceste pierderi sunt dependente de tehnologie şi specificul utilajului şi
pot fi mult ţinute sub control, altele depind în mare măsură de organizarea producţiei şi a muncii;

(4) încetinirii funcţionării (utilajul desfăşurându-şi activitatea sub parametrii normali) fie ca urmare
a dificultăţii operaţiei realizate, fie datorită incapacităţii operatorului de producţie de a stăpâni şi
utiliza tehnica din dotare. Această categorie de pierderi nu se poate sesiza decât prin analiza
funcţionării utilajului şi a producţiei obţinute pe un interval îndelungat de timp;

(5) defectelor de calitate, consecinţă a funcţionării necorespunzătoare a mijlocului de producţie. Se

consideră că starea maşinii în momentul în care execută un produs defect este echivalentă cu
nefuncţionarea acesteia;

(6) defectelor de demaraj, apărute în cazul introducerii în funcţionare a unui nou utilaj sau a unei
linii tehnologice. Primele produse sunt realizate „de probă”, pe baza lor reglându-se ulterior
procesul, ca urmare se vor constitui în pierderi asemănătoare defectelor de calitate. Se pot reduce
printr-o bună organizare a activităţilor de pregătire a producţiei.
 În funcţie de timpul total de funcţionare a utilajului, în figura de mai jos s-au reprezentat
schematiccategoriile de pierderi discutate anterior.

TIMP BRUT DE FUNCŢIONARE

Timp net de Rebuturi Non-productivitate Opriri

funcţionare Pierderi de Defecte de Încetiniri Micro- Timp de Opriri
demaraj calitate opriri schimbare a accidentale
producţiei

Cele „6 mari pierderi” datorate mentenanţei

Aşa cum rezultă, pierderile menţionate au ca rezultat micşorarea timpului util de funcţionare
a utilajelor, conducând la pierderi de productivitate şi reducerea utilizării capacităţii de producţie.

Strategii ale activităţii de mentenanţă

Am menţionat anterior că mentenanţa are multiple implicaţii asupra activităţii firmei, un

aspect scos în evidenţă fiind cel strategic. Strategia reprezintă o conduită managerială şi
organizatorică care va conduce la îndeplinirea obiectivelor la nivel de afacere sau firmă.
Se consideră că analiza activităţilor de mentenanţă nu ar fi completă dacă nu se reuşeşte să
se scoată în evidenţă şi aspectele legate de strategie. Având în vedere conjuncturile specifice în care
se poate afla o firmă la un moment dat, se pot enumera trei alternative strategice de abordare a
activităţii de mentenanţă, şi anume:

¾ efectuarea de activităţi de mentenanţă specifice;

¾ subcontractarea mentenanţei;
¾ achiziţionarea de utilaje noi (şi renunţarea la mentenanţă).

Ţinând cont de complexitatea şi specificul acţiunilor implicate de fiecare strategie în parte,

acestea sunt clasificate în: strategii pure şi strategii combinate.
În figura de mai jos este prezentată o repartizare a direcţiilor de acţiune în funcţie de
alternativelestrategice.
 OBIECTIVELE
MENTENANŢEI

ALTERNATIVA ALTERNATIVA ALTERNATIVA

STRATEGICĂ I STRATEGICĂ II STRATEGICĂ III

Executarea de Subcontractarea Achiziţionarea de

activităţi proprii de activităţii de utilaje noi
mentenanţă mentenanţă

Strategii: Strategii: Strategii:

1. Mentenanţa
Productivă Totală (MPT)
2. Orientarea investiţiilor 1. Mentenanţa 1. Mentenanţa
3. Restrângerea Productivă Totală (MPT) Productivă Totală (MPT)
activităţii 2. Orientarea investiţiilor 2. Orientarea investiţiilor
4. Concentrarea 3. Mentenanţa Bazată pe 3. Mentenanţa bazată pe
activităţii Fiabilitate (MBF) fiabilitate (MBF)
5. Diversificarea
activităţii
6. Mentenanţa Bazată pe
Fiabilitate (MBF)

Strategii ale activităţii de mentenanţă

a) Strategii pure de mentenanţă

Ţinând cont de metodele şi tehnicile de management al mentenanţei utilizate, se întâlnesc
următoarele strategii pure:

♦ Strategia Mentenanţei Productive Totale – S1, se bazează pe principiile Mentenanţei

Productive Totale, respectiv Mentenanţa Productivă, automentenanţa şi „5S” aplicate de
către toţi angajaţii firmei, educaţi şi instruiţi corespunzător. Reprezintă o formă modernă de
abordare strategică a activităţilor de întreţinere şi reparaţii, ce asigură desfăşurarea fluentă a
procesului de producţie, în condiţiile obţinerii unor produse de cea mai bună calitate.
Este strategia considerată, în literatura de specialitate, ca fiind cea mai novatoare în
domeniul mentenanţei (din acest motiv va fi dezvoltată pe larg ulterior).
♦ Strategia orientării investiţiilor firmei – S2, care presupune consultarea staff-ului
compartimentului de mentenanţă în ceea ce priveşte achiziţionarea de utilaje şi instalaţii.
Aplicând această strategie, s-ar putea înlătura situaţiile în care, considerând drept criteriu
principal „preţul”, se recurge adeseori la cumpărarea de utilaje „second hand”, care, pe
termen scurt, aduc unele avantaje firmei datorită economiilor şi cheltuielilor de investiţii,
dar inhibă competitivitatea pe termen mediu şi lung, datorită creşterii accelerate a costurilor
mentenanţei.

♦ Strategia de restrângere a activităţilor de mentenanţă (strategia „supravieţuirii”) – S3,

care presupune reducerea drastică a bugetului acordat compartimentului de mentenanţă,
conducând la amânarea sau suprimarea activităţilor de întreţinere şi reparaţii planificate
anterior. Se aplică în condiţiile în care o firmă îşi restrânge sfera de acţiune sau are
dificultăţi în utilizarea capacităţii de producţie. Este cea mai periculoasă strategie pe care o
poate adopta o firmă, “supravieţuirea” fiind grea şi cu consecinţe grave în activitatea pe
termen mediu şi lung. Conduce însă la economii de resurse pe termen scurt.

♦ Strategia de concentrare a activităţii de mentenanţă – S4, care urmăreşte orientarea

atenţiei către activităţi specifice de întreţinere şi reparaţii, necesare bunei desfăşurări a
procesului de producţie. Se urmăreşte acumularea unei experienţe în domeniu şi obţinerea
unei eficienţe ridicate a intervenţiilor. Pe termen mediu şi lung se creează premiza
stabilizării bugetului acordat şi chiar reducerea lui.

♦ Strategia de diversificare a activităţilor desfăşurate – S5, implică prestarea de activităţi

specifice de mentenanţă către alte firme, din acelaşi domeniu sau domenii conexe. Se
urmăreşte valorificarea potenţialului neutilizat al compartimentului, precum şi a experienţei
acumulate de-a lungul timpului. Pe termen mediu şi lung apare posibilitatea îmbunătăţirii
metodelor de muncă, valorificarea know-how-ului acumulat, transferul acestuia dintr-un
domeniu în altul, precum şi perfecţionarea activităţii. În plus, se aduc contribuţii la creşterea
cifrei de afaceri, implicit a beneficiului firmei. Din experienţele unor firme în domeniu, a
rezultat că, fără a presta activităţi către terţi, strategia tinde să devină deosebit de
costisitoare;
♦ Strategia Mentenanţei Bazată pe Fiabilitate (MBF) – S6, care presupune alocarea
fondurilor destinate activităţilor de mentenanţă în funcţie de impactul pe care acestea îl au
asupra rezultatelor firmei. Se încearcă identificarea punctelor critice ale funcţionării
sistemelor de producţie, direcţionând resursele în scopul asigurării fiabilităţii maxime în
 punctele cheie ale sistemului de producţie. Se utilizează cu precădere principiile de limitare
a studiului şi economia de acţiuni. Extinsă la nivel global, MBF poate deveni o strategie de
implementare a Mentenanţei Productive Totale;
♦ Strategia utilajelor noi - S7, care presupune folosirea exclusivă a utilajelor noi, aflate în
termenul de garanţie. Este cea mai costisitoare alternativă în ceea ce priveşte investiţiile,
puţin firme având puterea financiară de a o aplica, chiar şi în ţările bogate ale lumii. Se obţin
avantaje legate de nivelul tehnic şi tehnologic, care va fi întotdeauna la vârf pe plan
mondial. Problemele ridicate de mentenanţa utilajelor sunt minime, ele revenind furnizorilor
sau constructorilor, după caz. În momentul expirării termenului de garanţie, utilajele se vând
şi se achiziţionează altele noi, cu performanţe de ultimă oră. Problema care se pune este cea
a amortizării, deoarece, chiar şi în condiţiile unei productivităţi ridicate, aceasta are o
influenţă puternică asupra structurii costurilor de producţie, conducând la o creştere
accentuată a acestora.
Multe din firmele româneşti sunt, din nefericire, „beneficiare” ale respectivei opţiuni,
achiziţionând „second hand” utilaje disponibilizate cu această ocazie, în unele cazuri plătind numai
dezafectarea şi transportul acestora în ţară.

b) Strategii combinate de mentenanţă

În practică, în funcţie de situaţiile specifice întâlnite, este dificil şi ineficient în acelaşi timp
a aplica numai o singură metodă, tehnică sau strategie de mentenanţă. Managementul presupune
aplicarea rapidă şi eficientă a acelei combinaţii de strategii care să conducă, rapid şi eficient, la
succes. Este şi raţiunea pentru care se consideră că mentenanţa devine profitabilă dacă se găseşte o
„reţetă” optimă de combinare a strategiilor enumerate anterior. În plus, combinarea alternativelor
strategice se va realiza ca urmare a disponibilului de resurse ce pot fi alocate de către firmă,
activităţii de mentenanţă.

Concluzii

Mentenanţa tinde să evolueze din domeniul tehnic, unde era responsabilă în principal de
aspectele tehnice ale întreţinerii şi reparării utilajelor, spre latura strategică a activităţii
întreprinderii. Implicaţiile sale sunt complexe şi la nivelul tuturor funcţiilor întreprinderii, motiv
pentru care se va avea în vedere implicarea mentenanţei într-un demers tip Management Productiv
Total.
Rezultatele practice culese din piaţă demonstrează că întreprinderile româneşti, în general,
nu aplică încă o strategie coerentă în desfăşurarea mentenanţei, evidenţiindu-se de cele mai multe
ori aspectele legate de resursele consumate şi mai puţin cele referitoare la câştigurile directe şi
indirecte dobândite.

- Studiu de caz -
Analiza strategiilor de mentenanţă adoptate de diferite firme româneşti

Pentru a defini o situaţie actuală în ceea ce priveşte direcţiile strategice adoptate în

domeniul mentenanţei de diferite firme româneşti, s-au analizat situaţiile concrete întâlnite în 10
întreprinderi în care s-a avut acces la informaţii, din tot atâtea domenii de activitate. A rezultat că
strategiile utilizate de respectivele întreprinderi sunt cele prezentate în tabelul de mai jos.

Strategii utilizate de firmele româneşti analizate

Nr. Strategia
crt.
Firma Domeniul de activitate Alternative Observaţii
1 2 3 4 5 6 7
1 F1 Mecanic I x x firmă cu tradiţie în
activitatea de
mentenanţă
2 F2 Confecţii textile din II, III x x firmă nouă, fără
ţesături şi tricot tradiţie în domeniu
3 F3 Îmbunătăţiri funciare I x x firmă în plin proces
de restructurare
4 F4 Reparaţii material rulant I x x firmă în plin proces
de restructurare
5 F5 Fabricaţie ţevi şi profile I, II x x firmă cu tradiţie în
sudate activitatea de
mentenanţă, utilaje
cu uzură avansată
6 F6 Tricotaje I, II x x x firmă cu tradiţie în
activitatea de
mentenanţă, 70%
din utilaje în
conservare
7 F7 Energetic I, III x x firmă cu
departament
puternic de
cercetare şi
proiectare în
fiabilitate şi
mentenabilitate
8 F8 Transport I, II, III x x firmă cu parc de
maşini înnoit
sistematic
9 F9 Confecţii textile II, III x x firmă cu
management
modern al
producţiei,
predispus spre
înnoirea
mijloacelor fixe
10 F10 Ţesătorie I, II x x x firmă cu tradiţie în
activitatea de
mentenanţă
 Fără avea pretenţia că rezultatele prezentate se pot generaliza la nivelul întregii economii
naţionale, se consideră totuşi că rezultatele de mai sus conduc la unele concluzii şi anume:

Ö pentru a se adapta condiţiilor de mediu economic, firmele recurg la combinarea a două-trei

strategii pure;
Ö strategia Mentenanţei Productive Totale nu este adoptată de firmele studiate; de fapt
filozofia acesteia este necunoscută de majoritatea managerilor mentenanţei;
Ö firmele au devenit foarte atente în ceea ce priveşte orientarea investiţiilor firmei, avizul
compartimentului de mentenanţă fiind considerat ca important în achiziţionarea noilor
utilaje în mai toate ramurile industriale;
Ö întreprinderile cu grave probleme în desfăşurarea activităţilor de producţie restrâng
ponderea activităţilor de mentenanţă, ca alternativă de redresare a finanţării producţiei;
Ö se observă o tendinţă de specializare a domeniului mentenanţei; subcontractarea anumitor
activităţi devine mai rentabilă chiar şi pentru firmele cu tradiţie în activităţi de întreţinere
şi reparaţii;
Ö strategia utilajelor noi este aplicată mai ales în industria uşoară, unde investiţiile nu sunt
foarte costisitoare. Domeniul energetic este favorizat de poziţia strategică deţinută în
economie;
Ö se poate afirma că este extrem de important ca firmele să cunoască care sunt avantajele
oferite de diferite metode specifice ale managementului mentenanţei.