1.

POLITICI DE MENTENANTA
1.1.Introducere
Conceptul modern de mentenanta a fost introdus dupa anul 1950, de catre
specialistii din armata Statelor Unite ale Americii, in cadrul aplicatiilor tehnologice cu
caracter militar. In acest domeniu se pot evidentia doua mari tendinte de abordare. Prima,
dominant determinista, se bazeaza pe concentrarea preocuparilor de mentenanta la
constructorul de echipamente. Acesta elaboreaza norme si reguli de exploatare, astfel
incit sa se asigure o functionare cit mai sigura. Utilizatorul trebuie sa respecte programul
de revizii si reparatii prestabilit, misiunea sa fiind legata de asigurarea fondurilor
necesare mentenantei si, evident, organizarii si realizarii mentenantei propriu-zise (in
multe situatii, insa, se apeleaza la companii specializate). A doua, determinata de
incercarea de reducere a cheltuielilor de mentenanta si de exigentele sporite de siguranta,
are un caracter predominant probabilist si se bazeaza pe evaluarea comportamentului
aleator al echipamentelor si adaptarea politicii de mentenanta la criteriile de optimizare
impuse. Se poate vorbi, in acest caz, de un management special, in care mentenanta
ocupa un rol important, mai ales sub aspectele ei preventive si proactive.
Scopul unui serviciu de mentenanta este mentinerea in functionare a
echipamentelor un timp cit mai indelungat si, de asemenea, reducerea numarului de
avarieri ale acestora. Avariile sunt foarte costisitoare si duc la cresterea cheituielior de
exploatare prin:
producerea de pierderi cauzate de intreruperea functionarii instalatiei sau a
echipamentelor dependente de aceasta;
activitati suplimentare legate de investigatia, interventia echipelor de reparatie si
inlaturarea defectului;
pierderi datorita diminuarii calitatii produsului finit;
generarea de costuri indirecte, cum ar fi:
-nerespectarea cheltuielilor propuse;
-fluctuatii nepermise in costul produsului;
-cheltuieli suplimentare datorate compensarii productiei lipsa;
-reducerea profitului.
Desi mentenanta are ca obiectiv marirea timpului de functionare prin reducerea
numarului de defectari sau avarii, aceasta nu inseamna ca obiectivul trebuie atins "cu
orice pret", ci in contextul gasirii unei solutii optime, care sa tina cont de cresterea
costurilor datorate maririi complexitatii mentenantei si a celor datorate numarului mai
mare de defectari. Pornind de la o definitie mai generala, mentenanta reprezinta
ansamblul de activitati destinate mentinerii instalatiei la nivelul de siguranta prevazut
si repararii acesteia, in cazul in care se produc defectari sau avarii. Mentenanta consta
in efectuarea unor operatii cu caracter preventiv (inspectii, testari periodice, curatiri,
lubrefieri, inlocuiri) sau corectiv (reparatii), asupra componentelor instalatiei, cu scopul
de a-i imbunatati performantele, a-i prelungi durata de viata si de a se evita defectele
neprevazute, ce pot avea consecinte dezastruoase sau costisitoare. De aceea este foarte
important sa se tina cont, pe tot parcursul functionarii progresiva (uzura, imbatrinire etc),
care duc la cresterea probabilitatii de defectare a componentelor si, mai ales, de
momentele de timp la care acestia devin critici.

1.2.Clasificarea politicilor de mentenanta

Pentru a se putea atinge obiectivele mentenantei, este foarte importanta
cunoasterea diferitelor metode de mentenanta si alegerea metodei potrivite, adaptate
cerintelor si exigentelor fiecarui tip de instalatie. O clasificare enerala imparte politicile
de mentenanta in doua mari categorii: mentenanta destinata refacerii instalatiei in urma
producerii defectelor, numita mentenanta corectiva, si cea destinata preintimpinarii
producerii acestora, numita mentenanta preventiva .
Mentenanta corectiva este folosita numai dupa producerea avariei si include
toate actiunile necesare pentru a reintroduce in functiune un echipament defect. Aceasta
nu inseamna neaparat ca o astfel de actiune nu a fost prevazuta si nu exista o procedura
pentru revenirea rapida in starea de functionare.
Aceasta politica de mentenanta se aplica, in general, in doua situatii :
echipamentele nu sunt vitale pentru functionarea sistemului si, in consecinta, nu
sunt continuu observate;
costul echipamentelor este mult mai mare decit costul produs de defectarea
neasteptata si de inlocuirea echipamentului.
Mentenanta preventiva are drept scop reducerea probabilitatii de producere a
defectelor. Ea se poate imparti in doua subcategorii:
mentenanta sistematica sau programata, la care componentele sistemului sunt
inlocuite la intervale regulate de timp, dupa un calendar prestabilit, si consta din operatii
de inlocuire, control si reglaj al pieselor supuse uzurii, imbatrinirii sau oboselii;
mentenanta predictiva sau conditionata, la care se intervine numai daca exista
un risc iminent sau se degradeaza puternic performantele sistemului, decizia de inlocuire
a pieselor depinzind de rezultatul studiului de diagnosticare efectuat dupa monitorizarea
sistemului.
Mentenanta sistematica se aplica pentru sistemele la care costurile de inlocuire nu
sunt prea mari, iar mentenanta predictiva pentru sistemele care au costuri de inlocuire
mari si a caror stare poate fi determinata prin teste nedistructive - analiza vibratiilor,
analiza reziduurilor de ulei, masurarea temperaturii etc. In ultimii ani s-a dezvoltat o
directie noua a mentenantei preventive, mentenanta proactiva, la care se actioneaza in
sensul eliminarii cauzelor care declanseaza procesele de degradare ale echipamentelor.
O data cu cresterea complexitatii sistemelor si a exigentelor, conceptul de
mentenanta a evoluat, iar activitatea aferenta a fost incadrata intr-un management special,
Un exemplu semnificativ il reprezinta mentenanta bazata pe fiabilitate (MBF). Principiile
de baza ale metodei au fost introduse pentru prima data in SUA, la sfirsitul anilor 1960,
in aeronautica, sub denumirea de MSG (Maintenance Steering Group). Conceptul de
RCM (Reliability Centercd Maintenance), dezvoltat in anul 1973 in domeniul militar din
SUA , are ca punct de plecare vechiul MSG. Normele RCM, ce descriu metodele de
dezvoltare a unui program de mentenanta, sunt respectate astazi de catre toate marile
companii aeriene. Performantele MBF permit reducerea costului necesar desfasurarii
activitatilor de mentenanta. pentru acelasi nivel de securitate impus. Din acest motiv a
fost adoptat si de companii din alte domenii, in functie de obiectivele lor specifice.
Mentenanta bazata pe fiabilitate corespunde unei politici de mentenanta care
identifica, intr-o prima etapa, componentele critice pentru functionarea instalatiei, a caror

defectare are un impact considerabil asupra obiectivelor propuse (securitate,

disponibilitate, costuri, mentenabilitate, calitate etc). Obiectivul MBF este de a evita
defectarea acestor componente critice, cu efecte ce se repercuteaza asupra costurilor de
exploatare directe si indirecte.
In a doua etapa sunt identificate conditiile in care anumite componente, desi
functionale, semnaleaza o defectare iminenta. In consecinta, obiectivul MBF este de a
clasifica defectele ce pot aparea in defecte functionale si defecte potentiale. Deci
defectarea potentiala reprezinta o conditie fizica identificabila, care indica o defectare
functionala iminenta.
Principiul unei mentenante preventive eficace este determinarea simptomelor ce
permit evaluarea limitei de degradare, astfel incit echipamentul sa fie folosit la maximum,
dar fara sa apara defectarea functionala. MBF nu face apel decit la acele metode de
mentenanta preventiva, eficace si aplicabile, care ajuta la prevenirea aparitiei modurilor
de defectare a componentelor critice.
Un program de mentenanta eficace, in conceptia MBF, planifica doar acele
metode necesare atingerii obiectivului propus pe tot parcursul functionarii sistemului.

Fig.1.1.Componentele programelor MBF

1.3.Politici de mentenanta preventiva
In prezent, cea mai folosita politica de mentenanta este mentenanta preventiva.Cu
scopul de a se mari performantele sistemului au fost dezvoltate si alte metode sau
combinatii ale metodelor considerate clasice. In cele ce urmeaza vor fi prezentate
metodele clasice, precum si cateva din metodele derivate din acestea.
1.3.1. Politica de inlocuire dupa virsta
Principiul acestei politici consta in inlocuirea unei componente a sistemului
intotdeauna dupa o durata prestabilita, T, de ore de functionare sau in momentul aparitiei
unui defect. Acest principiu necesita, prin urmare, tinerea unei evidente a momentelor de
inlocuire a componentelor.
Au fost propuse numeroase variante derivate din metoda de baza. Se propune
efectuarea unei reparatii minimale in momentul aparitiei unui defect sau o reparare
conditionata: in cazul producerii unei avarii, sistemul este inlocuit numai daca durata

medie de viata raportata la costul pentru sistemul inlocuit este mai mare decit durata
medie de viata raportata la costul pentru sistemul reparat. Altfel, sistemul este reparat la
defectare.
O alta metoda e cea bazata pe costul necesar efectuarii reparatiei. La defectarea
sistemului inainte de a atinge virsta T, se estimeaza costul de reparare. Daca acest cost
este mai mic decit o limita predeterminata, L, atunci sistemul este supus unei reparatii
minimale, iar daca este mai mare decit L, atunci este inlocuit cu unul nou, identic. Daca
sistemul a ajuns la virsta T si costul total necesar efectuarii reparatiilor in acest interval
nu a depasit limita L, atunci sistemul este inlocuit la prima avarie (de orice natura).

Fig.1.2. Strategiile si actiunile MBF

O alta generalizare a politicii de inlocuire este aceasta,si anume:plecand de la
politica clasica, sistemul este inlocuit preventiv la virsta T, dar, dependent de avariile

produse, el este supus unei reparatii de un anumit nivel. Gradul de reparare a sistemului
nu este fixat, ci reprezinta o variabila de decizie a unui controlor uman. Aceasta reparare
poate varia intre reparatia minimala ('as bad as ola") si reparatia perfecta ('as good as
new'). Costul necesar efectuarii reparatiei depinde de virsta componentei, de istoria
acesteia (numarul de reparatii deja efectuate si gradul de reparare pentru fiecare) si de
gradul de reparare impus.
1.3.2. Politica de inlocuire in bloc
Principiul acestei politici consta in inlocuirea planificata, simultana, a
componentelor sistemului la intervale regulate de timp, kT (k = 1,2,3,...). De asemenea,
se inlocuiesc in mod neplanificat toate componentele avariate, in momentul defectarii lor.
Daca sistemul este alcatuit din mai multe tipuri de componente, acelasi principiu este
valabil pentru fiecare tip de componenta in parte.
Acest principiu este mai practic decit cel de inlocuire dupa virsta, deoarece nu
necesita tinerea unei evidente a momentelor de inlocuire a componentelor. Din acelasi
motiv este nsa mai costisitor, caci la inlocuirile planificate se schimba componente inca
bune din punct de vedere functional, iar numarul de inlocuiri este mult mai mare decit la
metoda precedenta.
In prezent, aceasta politica este din ce in ce mai putin folosita in forma ei clasica.
Se folosesc generalizari ale acestei metode care, printr-o forma sau alta, cresc
performantele sistemului sau reduc costurile de intretinere ale acestuia.
0 prima generalizare este inlocuirea in bloc cu reparatie minimala; aceasta consta
in faptul ca la defectare componenta nu se inlocuieste, ci este supusa unei reparatii
minimale. Dar acest lucru nu este intotdeauna posibil.Dezvoltand aceasta metoda pentru
cazul in care defectul nu poate fi inlaturat prin reparatie minimala. Deci decizia efectuarii
reparatiei minimale poate fi luata cu anumite restrictii.
Un alt caz este atuncicand se propune inlocuirea componentei defecte numai daca
avaria se produce in intervalul (0,&), cu &<T impus. Daca avaria se produce in intervalul
(&,T), nu se intreprinde nici o actiune asupra componentei defecte. Metoda se poate
extinde prin introducerea unei inlocuiri in bloc si in momentul in care numarul de defecte
atinge o valoare specificata, k.
O alta politica este cea de inlocuire cu trei variabile, in care actiunea corectiva
depinde de virsta sistemului. Astfel, daca aceasta este:
1- mai mica decit T, (0T1<T"), sistemul este inlocuit cu unul nou;
2- intre T1 si T2 (0T1 < T2 < T), sistemul este supus unei reparatii minimale;
3- intre T2 si T, sistemul ramane inactiv.
In metoda clasica sistemul se inlocuieste preventiv la momentele de timp
kT (k = 1,2,3,...).In momentul producerii unei avarii insa componenta este inlocuita sau
este supusa unei reparatii minimale. Decizia de a efectua una din aceste actiuni este
bazata pe un mecanism aleator, care depinde si de virsta componentei si care reprezinta,
de fapt, costul necesar efectuarii reparatiei. Acest cost cuprinde doua parti: una
determinista (ce depinde de virsta componentei si de numarul de reparatii minimale deja
efectuate) si una aleatoare (care depinde de virsta componentei). Se mai poate propune o
inlocuire in bloc cu multiple posibilitati la defectare. Astfel, componenta este inlocuita cu
una noua, identica, sau cu una folosita, identica; suporta reparatii minimale sau ramane
inactiva pina la urmatoarea inlocuire planificata.
1.3.3. Politica de inlocuire oportuna

Aceasta politica de inlocuire se aplica numai sistemelor multicomponente. Astfel,

actiunea de mentenanta care se va desfasura pentru o componenta nu este predeterminata,
ci depinde de starea celorlalte componente care alcatuiesc sistemul. Cu alte cuvinte, se
profita de starea de nefunctionare a sistemului pentru efectuarea unor operatii asupra unor
componente pentru a efectua mentenanta preventiva pentru alte componente. Deci se
combina o actiune planificata cu o actiune ce se produce aleator (in functie de anumite
circumstante predefinite), cu scopul de a se imbunatati performantele sistemului sau
pentru a se obtine o functionare optima din punct de vedere economic.
Este preferabil o politica de inlocuire oportuna sa se foloseasca pentru sistemele
complexe, cu tipuri de componente diferite.In majoritatea cazurilor in care un subsistem
este scos din uz pentru inlocuire, reparatie sau verificare, este intelept sa se profite de o
asemenea ocazie pentru a se inlocui si alte componente. Astfel se economiseste timpul
necesar inlocuirii acestor componente in mod separat, la o data ulterioara. Decizia
inlocuirii unei componente bune, care inca functioneaza, trebuie luata respectind anumite
criterii, ceea ce implica cuantificarea consecintelor unei astfel de politici.
Una din metode este aplicabila sistemelor alcatuite din mai multe componente
independente si identice din punct de vedere statistic. Rata de defectare a acestora este
crescatoare in timp.In functie de evenimentul care se produce primul, o componenta este
inlocuita in momentul aparitiei unui defect sau in momentul in care durata de viata
depaseste o limita predefinita, T. In momentul schimbarii unei componente, se inlocuiesc
preventiv toate celelalte componente ale sistemului care au durata de viata cuprinsa in
intervalul (T-(w,T), cu w < T fixat.
O alta metodase spune ca decizia de inlocuire a unui sistem sa se faca tinind cont
de rata sa de defectare si nu de perioada de timp in care a functionat. Daca se presupune
un sistem alcatuit din mai multe componente diferite, fiecare cu o rata de defectare
crescatoare in timp, o componenta a acestuia este inlocuita in momentul defectarii, sau
preventiv, atunci cind rata sa de defectare a depasit o valoare limita admisibila, L. in
momentul inlocuirii unei unitati, se schimba preventiv toate componentele sistemului
care au rata de defectare in intervalul (L-v,T),cu v fixat.
1.3.4. Politica de inlocuire mixta
Exista foarte multe politici de mentenanta care nu pot fi integrate in tipurile de
mentenanta prezentate anterior, sau care reprezinta o combinatie a unor metode clasice de
mentenanta. In continuare se vor prezenta citeva dintre acestea.
Principalul dezavantaj al metodelor in care inlocuirea se face in functie de costul
necesar efectuarii reparatiei este faptul ca decizia de inlocuire depinde numai de costul de
reparare a acelei componente. Pe termen lung, reparatiile frecvente cu costuri mai mici
decit limita impusa nu influenteaza momentul de inlocuire a componentei, desi rata
costului total al reparatiei ar justifica o inlocuire. Cu alte cuvinte, ar fi posibila o
economie din punct de vedere financiar, daca decizia de inlocuire ar depinde de intreaga
istorie a procesului de reparatie. Acest dezavantaj este inlaturat daca se tine cont de rata
costului de reparare. Astfel, la aparitia unei avarii sistemul este inlocuit imediat ce rata
medie actuala a costului de reparatie a componentei atinge sau depaseste o anumita limita
critica.
O alta metoda este cea in care decizia de inlocuire se ia in functie de anumiti
parametri. Astfel, sistemul se inlocuieste periodic la virsta T, la producerea celui de-al Nlea defect sau la atingerea unei limite critice de uzura, Z.

Pentru sistemele care, in timpul functionarii, sunt supuse la stres se poate aplica o
alta metoda. Aceasta presupune ca, in urma operatiilor de mentenanta preventiva (ajustari
periodice, reglari etc.) efectuate la momentul t, densitatea de defectare revine la forma pe
care o avea la momentul (t -), unde t este mai mic sau cel mult egal cu intervalul de
mentenanta preventiva. Este foarte importanta diferentierea intre nivelul densitatii de
defectare si forma acesteia relativ la degradarea in timp a sistemelor. Nivelul densitatii
de defectare reflecta extinderea degradarii sistemului. Forma densitatii de defectare la
un moment dat reflecta rata cu care se degradeaza sistemul.
Conform acestor metode, in momentul producerii unei avarii, componenta poate fi
reparata, inlocuita sau pur si simplu ignorata. Decizia de adoptare a unei metode sau a
alteia se ia dupa studierea unei anumite portiuni, aleatoare, dar finita, din durata de viata a
componentei.
Notiunea de inlocuire secventiala este relevanta numai pentru o durata limitata de
timp, si nu infinita, cum s-a presupus la politicile de mentenanta anterioare. De asemenea,
principiul este si el diferit. Astfel, durata de timp dupa care se planifica inlocuirile nu mai
este aceeasi, ci depinde de timpul de functionare care a mai ramas. Cu alte cuvinte,
urmatorul moment de inlocuire planificata este ales astfel incit costul mediu pe perioada
care a mai ramas sa fie minim. Deci nu se cunoaste de la inceput distributia momentelor
de inlocuire planificata, ci dupa fiecare inlocuire se calculeaza urmatoarea perioada de
functionare programata. Evident ca aceasta flexibilitate introdusa nu numai ca duce la o
marire a complexitatii politicii de mentenanta, ci permite si obtinerea unor costuri de
mentenanta inferioare celor de la inlocuirea dupa virsta.
1.4.Evolutia mentenantei bazata pe fiabilitate
Analizele politicilor de fiabilitate in industria aeronautica in decursul anilor 19601970 a dus la dezvoltarea Centrului de Mentenanta bazata pe Fiabilitate si a conceptelor
sale.Practica a demonstrat ca legatura intre varsta si rata de defectare nu exista si bazele
premiselor fiabilitatii in functie de timp sunt false in majoritatea pentru majoritatea
echipamentelor.Incepand cu 1960 pana in 1980,mentenanta preventiva,a fost cea mai
avansata tehnica si s-a folosit de facilitati progresiste ale fiabilitatii.Mentenanta
Preventiva are la baza doua principii:
-1).exista o stransa legatura intre uzura echipamentului si rata de defectare
-2).componentele individuale si probabilitatea echipamentului de a se defecta se pot
determina statistic,si binenteles,partile pot fi inlocuite sau reparate inainte de a se defecta.
Mentenanta Preventiva presupune ca probabilitatile de defectare sunt determinate
statistic pentru fiecare masina si fiecare componenta in parte si se recomanda inlocuirea
sau intretinerea inainte de aparitia defectului.Spre exemplu,o pratica des intalnita in trecut
era aceea de a inlocui sau reconditiona piesa dupa un numar de ore de functionare
bazanduse pe ideea ca rata de defectare a piesei creste direct proportional cu timpul de
functionare. Aceasta idee s-a dovedit a fi ineficienta.
Figura 3 arata distributia defectelor a unui grup de 30 de rulmenti identici instalati
intr-o masina care testeaza timpul lor de viata pana la defectare.Larga variatie in viata
rulmentilor este evidenta impiedicand folosirea conceptului bazata pe fiabilitatea functie
de timp.Axa X-silor este pentru fiecare rulment testat in functie de timp iar axa Y-lor este
pentru a arata numarul de turatii realizate inaintea defectarii a fiecarui rulment in parte.De
remarcat este faptul ca rulmentii au fost testati la sarcini mai mari decat cele la care au

fost proiectati pentru a accelera rata de defectare.Aceasta este procedura standard folosita
in testarea rulmentilor pentru a determina timpul de viata al unui rulment.
30 de rulmentirle MBFJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJ

Fig.1.3.Distribuirea defectelor la un numar de 30 de rulme

In toate cercetarile,este notat ca exista o diferenta intre realitate si speranta de
viata la care sunt proiectate pentru majoritatea echipamentelor si componentelor.De fapt,
s-a descoperit ca,in multe cazuri,comportarea de-a lungul vietii depaseste standardele
prevazute in proiecte.Aceasta lipsa de durabilitate la oboseala pentru rulmenti are un real
impact asupra conceptelor de determinare a duratei de viata a echipamentelor rotative.Se
deduce din cele de mai sus ca toate intervalele de intretinere ar trebuie schimbate functie
de mediu unde este folosita fiecare piesa.De fapt,intervalele de intretinere se vor indesi in
mediile abrazive ,erozive,sau corozive pentru ca proprietatile materialelor sufera
schimbari datorita oboselii.
Dezvoltarea de noi tehnologii in timpul anilor 90,incluzand si microprocesoarele
au sporit cultura bazata pe calculator in industria fortelor de munca si au facut posibil
determinarea reala a conditiei in care se afla echipamentele.Aceste noi costuri
tehnologice si lipsuri de corelare intre varsta si defectare din multe articole ale
echipamentelor au dus la cresterea confuziilor in conditiile de monitorizare.
S-a colaborat indelung pentru a se determina ce actiuni de intretinere
trebuiesc facute si pentru a se afla cine trebuie sa faca acest lucru,si ce parti de material
trebuiesc verificate si toate acestea trebuiesc efectuate cat mai eficient cu putinta.
1.5. Modelarea mentenanei
Abordarea problematicii mentenanei este o activitate complex, datorit dublului
aspect pe care il are mentenan; prin influena sa, pe de o parte, asupra performanelor
sistemului sub aspectul siguranei in funcionare, a disponibilitii i fiabilitii sale i, pe
de alt parte, asupra economicitii funcionrii acestuia. Prin modelare se evalueaz
parametrii ce definesc procesul de mentenan, in corelare cu performanele sale de
comportament sau economice. Se poate optimiza, astfel, nu numai sigurana, ci i nivelul

stocului pentru piesele de rezerv, numrul echipelor de reparaii, disponibilizarea

echipamentelor necesare efecturii mentenanei etc. In acest paragraf se vor prezenta
citeva modele pentru calculul disponibilitii i al costului de intreinere, pentru fiecare
tip de mentenan in parte (Scheffler [13]).
1.5.1. Modelarea mentenanei corective
Dac se consider cazul cel mai simplu, in care nu se efectueaz inlocuiri
periodice, ci doar inlocuiri in momentul apariiei unui defect, atunci timpul mediu dintre
inlocuiri este chiar timpul mediu dintre defectri, MTBF (Mean Time To Failure). Dac se
noteaz cu R(t) fiabilitatea sistemului la momentul de timp t (fig.4 a), atunci timpul dintre
inlocuiri rezult din relaia:
Tc MTBF

R(t )dt

(1)

R(t)

R(t)

Tc

Tp

(b)
Fig.1.4 Fiabilitatea sistemului in cazul unei politici de mentenanta corectiva(a) si preventiva(b)

Se noteaza cu Tm timpul mediu de mentenanta(timpul mediu necesar unei

inlocuiri).In fig. 4(a) se prezint succesiunea n timp a evenimentelor, unde t0 reprezint
punerea n funciune a sistemului,t1 i t3 momentele de defectare i t2 momentul n care se
termin nlocuirea. Disponibilitatea de timp a sistemului poate fi scris sub forma:

Tc
Tm
T
Dc
1
1 m
Tc Tm
Tc Tm
Tc

(2)

Costul mediu al mentenantei corective pe unitatea de timp este:

C p Cd
Tc

(3)

unde:
-Cp reprezint costul unei inlocuiri - atit costul unui echipament nou, cit si costul necesar
efectuarii inlocuirii;
-Cd reprezinta costul penalizarilor -pretul platit pentru intreruperea neprogramata a
functionarii sistemului, pierderea productiei,despagubiri pentru nelivrarea la timp a
produsului finit.

1.5.2.Modelarea mentenanei preventive

In cadrul unei politici de mentenanta preventiva, componenta (sistemul) este
inlocuita (inlocuit) preventiv dup o perioad de timp T, cu un cost Cp.
Dac ea se defecteaza in intervalul (0,T), atunci este inlocuit cu una noua, identica, la un
cost Cd.
Timpul mediu de funcionare neintrerupta, in acest caz (vezi figura 4 b), este:
T

Tp

R(t )dt

(4)

In figura 5 b este prezentata succesiunea timpilor de funcitionare i mentenanta,

unde t1i t3 reprezinta momentele de oprire programata (pentru efectuarea mentenantei
preventive), t2 i t4 momentele de punere n functiune, iar t5 momentul de defectare. Tm
reprezint durata de reparare, iar durata de efectuare a mentenanei.
F

Tc

Tm

t0

t1

t2

MP

Tc

t0

t3

MP

t1

Tc

Tc

t2

Tm

t3

t4

t5

Fig.1.5. Succesiunea in timp a evenimentelor in cazul unor politici de

mentenanta corectiva(a) si preventiva (b)

In aceste conditii se poate calcula r,timpul mediu de functionare pe durata (0,T):

(5)
Disponibilitatea sistemului se poate scrie sub forma:

r R (t ) Tm (1 R (t ))

r

Dp
1
1 r

Tp r
Tp r
T p
Tp

(6)

Politica de mentenanta preventiva devine ,pentru un T suficient de mare(mult mai

mare decat MTBF),mentenanta corectiva.Deci daca T ,din relatia (5) se observa ca
rTm,iar din relatia (4) TpTc,deci disponibilitatea va fi aceeasi:

Dp 1 r

Tp

T
T 1 m
Tc

Dc

(7)

Costul mentenantei pentru o perioad de timp T se compune din dou parti:

costul inlocuirii programate, Cp (la expirarea perioadei T), i
costul inlocuirilor neprogramate, n Cd, unde n reprezint numarul de defecte
produse n perioada (0,T).
Cum defectarea sistemului este aleatoare, nCd reprezint o variabila aleatoare a
n

carei valoare medie este

C d if (i ) , unde f(i) reprezint probabilitatea de producere a

i 1

i defecte n intervalul (0,T). Pentru un T suficient de mic, f(i)<f(i+1) (i = 2,3,...,n) i se

poate face aproximarea:
n

if (i) P

(8)

i 1

producerea a cel putin unei avarii in (0,T)1-R(T).

Deci costul mediu al mentenantei pe unitatea de timp este:
p

C p (1 R (T ))C d

(9)

Tp

1.5.3.Modelarea mentenanei predictive

Aceasta politica se aplica pentru cazurile in care costul de inlocuire a unui
echipament este mult prea mare pentru a justifica o inlocuire la intervale regulate de timp.
De aceea, asa cum se prezinta i n figura 6, sistemul este testat la anumite intervale de
timp, unde Ti reprezint timpul dintre testari (i = 1,2,...), iar
este timpul necesar
testarii.
t

R(t)

P1

P2

PI

Fig.1.6.Fiabilitatea sistemului in cazul unei politici de mentenanta predictiva

Timpul mediu pana la prima inspectie este:

 T 1 R (T1 ) Tm (1 R (T1 ))

(10)
T 1 T 2 si

Timpul de nefunctionare pana la a doua inspectie va fi T1 2

generalizand pentru n inspectii se obtine:
n
n
n

T n R(Ti ) Tm n R(Ti ) nTm (Tm ) R (Ti )

(11)
1
i 1
i 1
i 1

In acest caz , timpul mediu de functionare neintrerupta pe perioada celor n

inspectii este:

Tmn

Tn

R(T )dt

(12)

Disponibilitatea sistemului pe durata desfasurarii a n inspectii este:

DT1 n

T p1 n
T p1 n p1 n

p1 n
1

T p1n

(13)

Pentru aceasta politica de mentenanta costul mediu pe unitatea de timp este:

n

C p nC d (C d C e ) R(Ti )
i 1

(14)

T p1n

unde Ce este costul necesar efectuarii inspectiei la momentul Ti , cu i=1,2...n

1.6. Indicatori de performanta ai politicilor de mentenanta
Datorita multitudinii politicilor de mentenanta si dorintei de a se avea un control
asupra operatiilor ce sunt realizate in cadrul acestora, se definesc o serie de indicatori de
performanta si eficienta. Acesti indicatori ajuta, din punct de vedere economic, la:
luarea deciziei optime;
compararea performantelor obtinute in anul respectiv cu cele din alti ani;
testarea beneficiului adus de o politica de mentenanta;
cunoasterea (evaluarea) bugetului necesar operatiilor de mentenanta pentru anul
urmator.
Indicatorii pot avea caracter economic, de comportament sau de performanta. Cei
mai importanti dintre acestia sunt prezentati n cele ce urmeaz:
Indicatori economici:
C
rc M ;
CP
(15)
CM
rm
CE
unde:
rc,rm-sunt costul specific al mentenantei, respectiv al utilizarii stocurilor;
CM,Cp - costul total al mentenantei, respectiv costul total al produciei;
CE - costul de conservare a echipamentelor nefolosite.
Indicatori de disponibilitate:

R1s
D0

Tp
TT

TF
;
TP

TF
DR
;
TF T A

(16)

TF
.
TF TM
unde:
R1s
-este raportul in serviciu al echipamentului,
D0,, DR, DG -disponibilitatea operationala, disponibilitatea reala, respectiv
disponibilitatea globala;
TF,TA
-timpul de functionare, respectiv timpul de avarie;
TM,TP
-timpul de mentenant, respectiv timpul de productie;
TT
- timpul total (durata de via) a echipamentului .
Indicatori de performanta:
Cel mai semnificativ indicator din aceasta clasa e performanta de timp a
sistemului:
T
PS FP
(17)
TT
unde TFP e timpul folosit productiv.
DG

Acesti indicatori pot fi folositi pentru:

urmarirea economicitatii si performantei sistemului;
scoaterea in evidenta a problemelor legate de mentenanta;
evaluarea eficientei oricarei imbunatatiri;
luarea de decizii privind optimizarea sistemului.