CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

ILUMINATUL ARTIFICIAL

Baze Teoretice - Fotometrie

Iluminatul artificial este modul clasic de utilizare a energiei electrice şi totodată, cel mai
ineficient mod de utilizare a energiei electrice.
Randamentul de utilizare a energiei electrice pentru instalaţiile de iluminat este de maxim
10%.
Instalaţiile de iluminat electric trebuie să realizeze un anumit nivel de iluminare şi anumite
condiţii de calitate.
Tendinţa actuală este trecerea de la proiectarea instalaţiilor pe bază de iluminări, la
dimensionarea pe bază de luminanţe - mărimi care influenţează direct ochiul omenesc.
În instalaţiile noi de iluminat se studiază şi compoziţia spectrală a radiaţiei luminoase, legată
de culorile suprafeţelor şi obiectelor iluminate, avându-se în vedere influenţa psihologică şi
fiziologică a mediului ambiant asupra omului.
1
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Mărimi şi unităţi fotometrice (principale)

Lumina este construită din radiaţii electromagnetice ale căror lungimi de undă,  (frecvenţe,
f) sunt sesizate de ochiul omenesc.
Acestea sunt:  = 380 nm … 760 nm;
c km
 ; c  300000
f s
unde: c=viteza de propagare a luminii în vid.
Spectrul luminos complet (lumina zilei) se caracterizează prin 7 culori fundamentale
ROGVAIV.

Ultraviolet Violet Indigo Albastru Verde Galben Orange Roşu Infraroşu

380 nm 760 nm

2
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Ultraviolet Violet Indigo Albastru Verde Galben Orange Roşu Infraroşu

380 nm 760 nm


Radiaţiile care genereaza culori calde, sunt cele cu lungimi de unda mari (roşii).

Radiaţiile care genereaza culori reci, sunt cele cu lungimi de unda mici (violete).
Ochiul omenesc este capabil să fie excitat la maxim de culoarea galben verzuie –
caracterizată prin lungimea de undă de 556 nm.

Lumina este caracterizată prin mărimi energetice evaluate în unităţi de măsură

energetice şi prin mărimi fotometrice evaluate în unităţi de măsură fotometrice.

3
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

a) Fluxul energetic (  e )

Orice radiaţie electromagnetică reprezintă şi un transport de energie. Fluxul energetic e,

reprezintă energia emisă, transportată sau primită sub formă de radiaţii în unitatea de timp.
dQe
e 
dt
unde: Qe – este energia radiantă exprimată în Joule.
Unitatea de măsură a fluxului energetic este Wattul [W].

4
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

b) Intensitatea luminoasă (I )

Este mărime fundamentală pentru lumină.

Caracterizează acţiunea luminoasă într-o anumită direcţie.
Intensitatea luminoasă I  a unei surse luminoase într-o anumită direcţie se defineşte ca
raportul dintre fluxul luminos d şi mărimea unghiului solid d care cuprinde acest flux.

d

I


d Observatorul fotometric de
I  ; referinţă
d
(ochiul mijlociu)

5
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

[1 lm ]
1cd  .
[1 steradian ]
Unitatea de măsură pentru intensitatea luminoasă este candela (cd) şi este unitate
fundamentală în sistemul internaţional (SI).
Candela este intensitatea luminoasă după direcţia normală a unei suprafeţe de 1/60 [cm 2] a
radiatorului integral (corp negru) aflat la temperatura de solidificare a platinei T=2046,5 K.
Intensitatea luminoasă a unei surse variază cu direcţia în spaţiu.
Sursa luminoasă este uniformă, dacă intensitatea luminoasă este aceeaşi în toate direcţiile.
 t   I  d  I  d  4    I
Pentru o sursă neuniformă se poate defini o intensitate luminoasă medie în unghiul solid .

I med 

Luând în considerare fluxul luminos total emis de sursă, se poate defini o intensitate
luminoasă medie sferică:
t
I med sferica 
4

6
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

c) Fluxul luminos ()

Fluxul luminos  emis sau primit de un corp este fluxul de energie radiantă e emis sau
primit de acel corp, evaluat după senzaţia luminoasă pe care o produce, sau o altă definiţie este
următoarea:
Fluxul luminos  este partea din fluxul energetic percepută de ochiul omenesc ca senzaţie
vizuală.
Eficacitatea luminoasă spectrală relativă, se defineşte astfel:

v 
 e
d
  fluxul luminos;
d
d e
 e  fluxul energetic, ambele radiate pe o anumită lungime de undă
d
   680  v   e [lm] 1 Wl  680 lm

7
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

V

556 nm

400 550 600 650 700 800  [nm]

Fluxul luminos emis în întreg spaţiul de o sursă uniformă este:

 t   I  d  I  d  4    I

8
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Fotometrie - Eficienta luminoasa

Fotometria este domeniul care se ocupă cu studiul radiaţiilor electromagnetice ce au lungimi de

undă – λ cuprinse între 380 nm şi 780 nm. Mai precis, fotometria se ocupă cu studiul radiaţiilor
electromagnetice percepute de ochiul uman – spectrul vizibil. Fotometria analizează spectrul vizibil
aşa cum este el sesizat de ochiul uman.
Valoarea fluxului radiant (exprimat în watt) a două radiaţii electromagnetice de lungimi de undă
diferite dar de puteri egale este identică. Nu acelaşi lucru putem spune şi despre modul în care
acestea sunt percepute de ochiul uman. O undă electromagnetică cu lungimea de undă de 555 nm şi
o valoare a fluxului radiant de 1 W, va fi percepută mult mai intens decât o radiaţie
electromagnetică cu lungime de undă de 400 nm şi o valoare similară a fluxului radiant.
În urma determinărilor fotometrice efectuate pe un număr foarte mare de subiecţi, a rezultat faptul
că, ochiul uman are sensibilitatea maximă pentru radiaţia cu lungimea de undă 555 nm (culoarea
verde). Sensibilitatea ochiului scade pentru valori mai mici sau mai mari de 555 nm până la valoarea
0 pentru lungimea de undă de 380 nm, respectiv 780 nm. Ilustrarea sensibilităţii ochiului funcţie de
lungimea de undă se face prin curba eficienţei luminoase pe a cărei axă X regăsim lungimea de undă
iar pe axa Y eficienţa luminoasă exprimată în lumen/watt.
9
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

10
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Unitatea de măsură a fluxului luminos este lumenul (lm), definită în funcţie de unitatea de
măsură a intensităţii luminoase (cd), deoarece pentru aceasta s-a realizat etalonul fundamental de
măsură.
Lumenul este fluxul luminos emis într-un unghi solid de un steradian de către o sursă
punctiformă care are intensitatea luminoasă de o candelă după axa unghiului solid.

d) Iluminarea (E)

Iluminarea E a unei suprafeţe într-un punct al acesteia este raportul dintre fluxul luminos d primit
de elementul de suprafaţă din jurul acestui punct şi aria dA a elementului de suprafaţă.
d
E
dA
Unitatea de măsură a iluminării în SI este luxul (lx) definit ca iluminarea suprafeţei care
primeşte un flux luminos de un lumen, uniform repartizat pe un metru pătrat.
11
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Iluminarea medie a unei suprafeţe este:


Emed 
A
Pentru calculul iluminării într-un punct P al unei suprafeţe, dată de o sursă punctiformă
O, amplasată la înălţimea h se utilizează o relaţie derivată:

d  I   d
dA  cos 
d 
r2
d I   d I   dA  cos  I   cos 
Ep    
dA dA dA  r 2 r2
I   cos 
Ep  (Lege Fundamentala, dedusa initial experimental)
r2

12
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

I r
h  N

d dAcos
i
P
dA

Această relaţie exprimă cele două legi fundamentale ale iluminării:

1. Legea pătratelor distanţelor:

- iluminarea unei suprafeţe este invers proporţională cu pătratul distanţei (=constant).
- iluminarea variază cu cosinusul unghiului de incidenţă (r=constant).

Pe o suprafaţă iluminarea poate avea valori diferite: E min, Emed, Emax.

13
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

e) Excitanţa sau radianţa luminoasă (R)

Este o densitate de flux luminos însă spre deosebire de iluminare este o densitate de flux
emis.
Excitanţa luminoasă într-un punct al unei suprafeţe este raportul dintre fluxul luminos d
emis de suprafaţa elementară dA din jurul acelui punct şi mărimea acestei suprafeţe:
d
R
dA
Valoarea medie a excitanţei luminoase este:

Rmed 
A
Această mărime se aplică şi suprafeţelor care reflectă sau transmit fluxul luminos.
Unitatea de măsură a excitanţei luminoase este tot lumenul pe metrul pătrat (lm/m2) definit
ca şi luxul, cu deosebirea că se referă la fluxul luminos emis de o suprafaţă.

14
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

f) Luminanţa sau strălucirea (L)

Luminanţa este mărimea fotometrică percepută direct de ochi şi se referă atât la izvoarele de
lumină cât şi la suprafeţele iluminate.

N
dA dI 
L
dA  cos 

dI 
P dI 

Luminanţa L într-un punct P al suprafeţei unei surse, într-o anumită direcţie (direcţie care
formează cu normala N la suprafaţă în punctul respectiv un unghi  ), este definită ca raportul dintre
intensitatea luminoasă dI  în direcţia considerată şi aria proiecţiei ortogonale a elementului de
suprafaţă dA din jurul acelui punct pe un plan perpendicular pe această direcţie.
15
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Pentru aparatele (corpurile) de luminanţă constantă în toate direcţiile, care se mai numesc şi
corpuri perfect difuzate, relaţia se scrie sub forma:
I
L (Legea lui Lambert)
A  cos 
Unitatea de măsură pentru luminanţă în SI este nitul (nt) sau cd/m2, definit ca luminanţa
uniformă a unei suprafeţe plane de un metru pătrat a cărei intensitate luminoasă după direcţia
normală la suprafaţă este de o candela.

g) Cantitatea de lumină (Q)

Cantitatea de lumină Q este produsul dintre fluxul luminos  şi durata de timp t.

t
Q     dt
0

Această mărime indică energia emisă de o sursă luminoasă sau primită de o suprafaţă, energie
măsurată după senzaţia luminoasă pe care o produce.
Unitatea de măsură în SI este lumensecundă (lms).

16
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

h) Expunerea luminoasă sau exponanţa (H)

Este o mărime care reprezintă densitatea de suprafaţă a cantităţii de lumină primită, sau
produsul dintre iluminare şi surata sa:

dQ t
H   E  dt
dA 0

Această mărime intervine în fotografiere şi în studiul facultăţilor vizuale.

Unitatea de măsură în SI este luxsecundă (lxs).

17
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Surse electrice de lumină

Mărimi caracteristice
Pentru caracterizarea proprietăţilor emisive ale surselor electrice de lumină se întrebuinţează
două mărimi: eficacitatea luminoasă şi temperatura de culoare.
Eficacitatea luminoasă (v) se defineşte ca raportul dintre fluxul luminos emis v şi puterea
v
consumată P: v 
P
v = 7,5 …15 lm/w – lămpi cu incandescenţă;
v = 40 … 50 lm/w – lămpi cu descărcări în vapori de mercur (Hg)
v = 50 … 70 lm/w – lămpi cu descărcări în vapori de mercur (Hg) de înaltă
presiune;
v = 50 … 70 lm/w – lămpi cu descărcări în vapori de mercur (Hg) de înaltă
presiune;
v = 60 … 150 lm/w – lămpi cu descărcări în vapori de sodiu (Na) de joasă
presiune.
v = 70 … 125 lm/w – lămpi led
18
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Această mărime se măsoară în lumen supra watt (lm/W).

Un lumen/watt este eficacitatea luminoasă a unei surse de lumină care emite un flux luminos
de un lumen pentru o putere consumată de un watt.
Temperatura de culoare (T) a unei surse de lumină este temperatura în grade Kelvin, la care
trebuie încălzit corpul negru pentru a avea aceeaşi culoare cu sursa considerată.
T=[K]
Prin temperatura de culoare se poate caracteriza printr-un singur număr compoziţia spectrală
a radiaţiilor emise de o anumită sursă de lumină.

Exemplu:
- lămpi cu incandescenţă T = 2700-3000 K;
- lampă fluorescentă T = 3000-7000 K;
- lampă descarcare T = 3500-6000 K;
- led T = 4000-8000 K;
- lumina zilei T = 5500-6500 K.
- cer senin T = 8500-12000 K.
19
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Clasificarea surselor electrice de lumină

Sursele de lumină moderne sunt în mod exclusiv alimentate cu energie electrică.

După modul de producere a radiaţiilor luminoase, sursele de lumină (lămpile) se clasifică în 4
categorii:
1. Lămpi cu incandescenţă;
2. Lămpi cu descărcări;
3. Lămpi fluorescente cu descărcări;
4. Lămpi led

20
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

I. BAZELE FOTOMETRIEI – Abordare Subiectiva

1.1. Generalităţi. Ochiul ca receptor de radiaţii luminoase

1.1.1. Generalităţi
Fotometria este partea opticii care studiază caracteristicile energetice ale luminii şi senzaţiile luminoase
produse de aceasta. Ea stă la baza tehnicii iluminatului şi a măsurătorilor fotometrice.
În sens mai larg, fotometria include atât măsurătorile efectuate în domeniul vizibil, cât şi în domeniul
ultraviolet şi în cel infraroşu.
Fotometria operază cu două sisteme de mărimi şi unităţi:
- mărimi şi unităţi energetice, care caracterizează lumina din punctul de vedere al energiei transportate;
- mărimi şi unităţi fotometrice, care caracterizează lumina din punctul de vedere al senzaţiei luminoase pe
care aceasta o produce.

21
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Metodele de măsurare ale mărimilor cu care operează fotometria se împart şi ele în două
categorii:
- metode subiective – când receptorul de radiaţii luminoase este ochiul uman;
- metode obiective – alţi receptori fotosensibili (emulsii fotosensibile, fotoelemente, termoelemente, etc.)

1.1.2. Ochiul ca receptor de radiaţii luminoase

1.1.3. Senzaţia de luminozitate produsă de lumină asupra ochiului se manifestă prin:

- senzaţia de intensitate, care este dependentă de energia care cade pe unitatea de suprafaţă a retinei;
- senzaţia de culoare – ochiul percepe diferit radiaţiile monocromatice diferite, adică are o sensibilitate
spectrală.
Sensibilitatea ochiului este diferită de zero pentru lungimi de undă cuprinse în intervalul dintre lungimea de
undă a radiaţiilor roşii violet roşu ) şi depinde de fluxul de energie radiantă incidentă. Din
acest punct de vedere, vederea umană se poate clasifica în mai multe categorii:
- vedere transfotopică – la fluxuri de energie radiantă foarte mari;

22
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

- vedere fotopică (diurnă) – la fluxuri de energie radiantă mari;

- vedere scotopică (crepusculară) – la fluxuri de energie radiantă mici;
- vedere transscotopică – la fluxuri de energie radiantă foarte mici;
Ochiul are proprietatea de adaptare, devenind mai sensibil la lumină slabă şi mai puţin sensibil la lumină
intensă.
Capacitatea de percepere a radiaţiei de către ochi este diferită la lungimi de undă diferite, în sensul că ochiul
uman percepe diferit două surse de lumină de aceeaşi putere, dar cu lungimi de undă diferite. De exemplu, dacă se
iluminează două jumătăţi ale unei suprafeţe albe cu două radiaţii monocromatice de lungimi de undă diferite dar
care emit acelaşi flux energetic, se constată că ochiul percepe cele două radiaţii ca şi cum ele ar avea fluxuri
energetice diferite. S-a constatat că ochiul uman prezintă o sensibilitate maximă la radiaţia vizibilă cu lungimea de
undă 0 = 555 nm pentru vederea diurnă. În cazul vederii crepusculare, această valoare se deplasează spre lungimi
de undă mai mici ~ 500 nm). Dacă în experienţa de mai sus, una din cele două radiaţii (radiaţia de referinţă) are
lungimea de undă 0 = 555 nm şi fluxul energetic e0 iar cealaltă are acelaşi flux dar o lungime de undă diferită, ,
se constată că ochiul este cu atât mai puţin sensibil la această radiaţie (prin comparaţie cu radiaţia de referinţă) cu
0 . Cu cât ochiul este mai puţin sensibil la o anumită radiaţie de
lungime de undă , cu atât va trebui mărit mai mult fluxul energetic al acestei radiaţii, faţă de fluxul radiaţiei
de referinţă pentru a da aceeaşi senzaţie luminoasă.

23
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Sensibilitatea diferită a ochiului uman la radiaţii de lungimi de undă diferite se poate exprima printr -o
mărime fizică numită sensibilitate spectrală relativă a ochiului, V , definită prin relaţia:
 e0
V  (3. 1)
 e

24
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Sensibilitatea spectrală relativă reprezintă deci raportul dintre fluxul energetic al radiaţiei de referinţă, de
lungime de undă 0 = 555 nm, la care ochiul prezintă sensibilitatea spectrală maximă şi fluxul energetic al unei
radiaţii de lungime de undă  vizuală. Cum la 0 ochiul are
e e0 deci V  este o mărime
adimensională, cu valori cuprinse între 0 (în afara
domeniului spectral vizibil) şi 1 (la lungimea de undă
V 1,0
0). Reprezentarea grafică a variaţiei sensibilităţii
spectrale relative în funcţie 0,8 de lungimea de undă este
prezentată în figura 3.1, unde se constată că, pentru
aşa-numitul observator 0,6 normal (rezultat din
medierea unui mare număr de măsurători),
sensibilitatea ochiului este 0,4 maximă pentru lungimea
de undă 0 = 555 nm 0,2 (culoarea vede-gălbui)
scăzând practic la zero în regiunea violetă, pentru 
 450 nm şi în regiunea roşie, pentru   700 nm.
400 500 600 700 [nm]
Curba punctată reprezintă sensibilitatea spectrală
relativă a ochiului la vederea Figura 3. 1 crepusculară, de unde se
poate constata că, în acest caz, intervalul spectral de sensibilitate se micşorează, iar maximul sensibilităţii se
deplasează spre lungimi de undă mai mici (efect Purkinje).
25
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Din punct de vedere al opticii geometrice, ochiul este un sistem

optic ce dă imagini reale (figura 3.2.a). El este format din următoarele
P Cr elemente: globul ocular, de formă aproximativ sferică, format dintr-un
S R ţesut exterior, numit sclerotică şi unul interior, numit coroidă,
C a) pigmentată cu un pigment negru; în partea anterioră se găseşte corneea
transparentă, C, de formă sferică. Aceasta, împreună cu cristalinul, Cr,
o lentilă biconvexă nesimetrică, cu raze de curbură variabile şi cu
indicele de refracţie mediu 1 egal cu 1,400, formează camera anterioară
a ochiului, umplută cu un lichid numit umoarea apoasă, A, având
2 mm indicele de refracţie egal cu 1,336. În faţa cristalinului se găseşte
pupila, P, care este o diafragmă cu deschidere variabilă, ce reglează
fluxul luminos ce pătrunde în ochi. Umoarea sticloasă, S, este un lichid
F1 cu indicele de refracţie egal cu 1,336, ce umple camera posterioră a
b)
V r F2 globului ocular. Imaginea se formează pe retină, R, situată în partea
dinapoi a globului ocular şi în structura căreia se află celule
15 mm 20 mm fotosensibile, numite, după forma lor, conuri şi bastonaşe. Primele sunt
specializate pentru vederea diurnă, fiind mai puţin sensibile dar
adaptate pentru vederea cromatică, în timp ce celelalte sunt foarte
Figura 3. 2
1
Indicele de refracţie al cristalinului scade de la centru (1,406) spre exterior (1,386).
26
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

sensibile la fluxuri de lumină slabe (vedere scotopică) dar mai puţin adaptate pentru vederea în culori.
Porţiunea retinei care conţine ce mai mare densitate de celule fotosensibile se numeşte pata galbenă, cu
diametrul de circa 2mm şi, în special regiunea centrală a acesteia, numită fovea centralis, cu diametrul de 0,2÷0,4
mm). Conurile şi bastonaşele conţin iodopsină şi rodopsină, substanţe care sub acţiunea luminii suferă modificări
chimice, excitând astfel nervul optic.
În mod obişnuit (neacomodat), ochiul formează pe retină imaginea unor obiecte situate la distanţe mari
(teoretic, la infinit). Pentru ca obiectele mai apropiate să formeze o imagine tot pe retină, este necesar ca ochiul să
se acomodeze, ceea ce se realizează instinctiv, prin contracţia muşchiului ciliar care măreşte curbura cristalinului,
modificându-i astfel în mod convenabil convergenţa. Distanţa la care se poate afla un obiect astfel ca el să poată fi
văzut clar prin acomodarea ochiului este cuprinsă între două limite: distanţa minimă ( punctum proximum), de 20÷25
cm pentru un ochi normal şi distanţa maximă (punctum remotum), la infinit.
Pierderea elasticităţii cristalinului (de regulă, odată cu înaintarea în vârstă) duce la apariţia presbitismului ,
care se corectează prin lentile specifice, pentru vederea de aproape sau la distanţă.
Există însă şi alte defecte ale ochiului, care se manifestă chiar la vârste mici. Astfel, dacă convergenţa
ochiului neacomodat este prea mare, focarul imagine al cristalinului este situat înaintea retinei; punctum proximu m
şi punctum remotum se apropie, situându-se la aproximativ 5 cm, respectiv aproximativ 1 m. Defectul, numit
miopie, se corectează cu lentile divergente. Dacă convergenţa ochiului neacomodat este prea mică, focarul imagine
al cristalinului este situat în spatele retinei; punctum proximum se îndepărtează la distanţe mai mari de 25 cm, iar
punctum remotum poate deveni virtual. Defectul, numit hipermetropie, se corectează cu lentile convergente.

27
CNRI - Curs ‘ Specialist in Iluminat ’

Capacitatea de separare a ochiului, numită acuitate vizuală, este determinată de densitatea celulelor
fotosensibile, deci de distanţa medie dintre acestea. În fovea centralis, conurile se găsesc la distanţe de aproximativ
imagini distincte, acestea trebuie deci să se formeze la o distanţă de cel puţin

Câmpul vizual al ochiului are o deschidere de aproximativ 120 pe verticală, respectiv 150 pe orizontală.
Pentru studiul simplificat al ochiului ca instrument optic se foloseşte modelul ochiului redus (figura 3.2.b),
considerat ca un dioptru sferic cu indice de refracţie n = 1,33, rază de curbură r = 5 mm, vârful V la 2 mm în spatele
corneei, centrul pe faţa posterioră a cristalinului, cu distanţe focale de 15 şi respectiv 20 cm.

28