Universitatea POLITEHNICA Timişoara

Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică

PROIECT DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Ş.l. Dr. Ing. Alin ARGEŞEANU

ABSOLVENT:

Narcis MIONECI

IUNIE
2014
 Universitatea POLITEHNICA Timişoara

Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică

Sisteme de Iluminat Folosind

LED-urile de Putere

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Ş.l. Dr. Ing. Alin ARGEŞEANU

ABSOLVENT:

Narcis MIONECI

IUNIE
2014
 CUPRINS

CAPITOLUL 1 GENERALITĂȚI ..................................................................................................... 5

CAPITOLUL 2 ELEMENTELE GENERALE PRIVIND LED-URILE ...................................... 20
2.1 Construcţie, principiu de funcţionare, tipuri, caracteristici............................................................ 20
2.2 Leduri de putere ................................................................................................................................. 23
2.3 Caracteristicile led-urilor de putere.................................................................................................. 24
2.3.1 Caracteristici mecanice .............................................................................................................. 24
2.3.2 Caracteristici termice .................................................................................................................. 26
2.3.4 Caracteristici electrice ............................................................................................................... 39
2.4 Metode de control .............................................................................................................................. 39
2.4.1 DIMMING ..................................................................................................................................... 39
CAPITOLUL 3 ALIMENTAREA LED-URILOR DE PUTERE.................................................. 42
3.1 Alimentarea în curent continuu ................................................................................................... 42
3.1.1 LED-uri de mare putere: tensiunea de intrare şi tensiunea directă..................................... 46
3.1.2 Durata de viaţă a balastului ....................................................................................................... 47
3.1.3 Matrici de LED-uri ....................................................................................................................... 48
3.2. Alimentarea în curent alternativ .................................................................................................. 50
CAPITOLUL 4 STRUCTURA CIRCUITULUI TIP BALIZĂ LUMINOASĂREALIZATĂ CU 3
LED-URI DE PUTERE ................................................................................................................... 52
4.1 Circuit de curent constant ................................................................................................................. 53
4.2 Controlul LED-urilor de putere ......................................................................................................... 57
4.3 Circuit LED de rezervă în caz de avarie ......................................................................................... 61
CONCLUZII ...................................................................................................................................... 64
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................... 65

4
 CAPITOLUL 1

GENERALITĂȚI

Unanim rescunoscut este faptul că lumina s-a dovedit a fi un fenomen foarte important
pentru om. Printre numeroasele avantaje ale acesteia, cu ușurință, se identifică înlesnirea greutăților
omului. Cu alte cuvinte, lumina ajută omul în realizarea activităţilor zilnice, de pildă. Ochiul,
element primordial, este reprezentant un organ prin care acesta îşi recepţionează majoritatea
informaţiilor cu privire la mediul înconjurător şi singurul cu care putem percepe întregul fenomen.
Astfel, în funcţie de intensitatea sau de proprietăţile sale, lumina poate influenţa într-o manieră
semnificativă percepţia omului, lucru ce a atras atenția specialiștilor din cele mai vechi timpuri.
Istoria iluminatului are o tradiție lungă. Se poate spune că cea mai veche sursă de lumină este
Soarele. Însă, din dorinţa de a-şi planifica mediul vizual omul şi-a creat surse proprii de lumină,
începând de la foc, lumânare şi până la primul bec incandescent şi apoi noile surse, lămpi
fluorescente, led-uri, toate fiind perfecţionate să ofere confort si securitate.
În ceea ce priveşte caracteristicile surselor de lumină şi a luminii în general, acestea sunt
comune tuturor, calitatea surselor de lumină este decisivă în satisfacţia vizuală a fiinţei umane,
iluminarea necorespunzătoare pe un termen lung poate deteriora ireparabil vederea umana.
Se discută în [1] problematica mărimilor și cea a unităților. Fluxul luminos Φ se află în
strânsă legătură cu fluxul energetic specific Φe, λ [W/nm]. Se defineşte cu relaţia (1.01).
ఒ ୀ଻଺଴

=  ఒ మୀସ଴଴
௘,ఒ () (1.01)
భ

Mărimea km reprezintă o constantă, iar în cazul în care km are o valoare egală cu 1, fluxul
luminos se masoară în Waţi-luminoşi [Wl], însă unitatea este una nepractică datorită valorilor pe
care le prescrie. Se renunţă la aceasta şi se alege km=683 lm/Wl, astefl rezultă fluxul luminos în
lumeni [lm], o unitate aleasă convenabil tehnic. Astfel, fluxul luminos este mărimea fundamentală
în iluminat, constituie fluxul radiant trasmis în spectrul optic, vizibil şi totodată detectat de ochilui

5
uman. Se discuta acest fapt şi în [2] care spune că fluxul radiant produs de 1 W produce un flux
luminos de 683 de lumeni. De asemenea, [3] vorbeşte despre fluxul luminos ca reprezentând
cantitatea de lumină emisă de o sursă şi percepută de oameni, având ca unitate de măsura lumenul.
[4] face referire la această problemă a relaţiei dintre lumen şi fluxul radiant, precum şi a influenţei
pe care o are asupra ochiului uman.
Această discuţie se regăseşte şi în [5] că lumenul (abreviere lm) este unitatea de măsură în
SI a fluxului luminos, și descrie cantitatea de lumină emisă de o sursă de lumină sau primită de o
suprafață. Este numită măsura fluxului luminos și este analoagă cu trecerea unui litru de apa pe
minut. Cu alte cuvinte, numărul de lumeni emiși de o sursă este un procent al scurgerii fluxului
energiei luminoase din lampă.
În lucrarea de specialitate [2], acelaşi termen prezintă cantitatea totală de lumină emisă de
către o sursă de lumină. Teoretic, radiaţia fluxului luminos se poate măsura în watt. Practic, nu se
ţine cont de sensibilitatea ochiului uman în spectrul vizibil, astfel sursa de lumină produce un efect
asupra ochiului şi acesta nu este reprodus corespunzător. Fluxul luminos, fiind măsurat în lumeni
(1.02), are în vedere şi sensibilitatea spectrală a ochiului.
[Φ] = Lumen (lm) (1.02)

Fig. 1.0 Figura ilustrează fluxul luminos emis de o sursă

De altfel, tot in [1] se aduce în discuţie intesitatea luminoasă. Direcţa α şi intensitatea

luminoasă se află în strânsă legatură, astfel că, intensitatea luminoasă pe o anumită direcţie α
reprezintă raportul dintre fluxul luminos dΦ radiat într-un unghi solid infinit mic dΩ (1.03):

ௗః
ఈ = ௗΩ. (1.03)

Dacă aceste două valori sunt finite (dΦ şi dΩ) rezultă o intensitate medie (1.04):

∆ః
௠ = ∆Ω (1.04)

6
 Candela este unitatea de măsură pentru intensitatea luminoasă [cd]. Candela este
caracterizată printr-un flux luminos de 1 lm emis dintr-un unghi solid de 1 steradian.
Măsura intensităţii luminoase este definită în [1] astfel: o sursă care emite o o radiaţie
monocromatică de frecvenţă 540*1012 Hz, care corespunde la λ0=555 nm în aer, are o intensitate
luminoasă pe o directie dată, aceasta este candela. Intensitatea energetică (1.05) rezultă de 1/683 W
pe steradian. Acest lucru este referit şi în [2], candela fiind definită ca o sursă de radiaţie care
radiază 1/683 W pe steradian la o frecvenţă de de 540*1012 Hz.
ௗః௘
௘ = ௗΩ
(1.05)

Intensitatea luminoasă a unei surse de lumină este un vector. Are, aşadar, o anumită mărime,
o anumită direcţie şi un anumit sens.
În [2] intensitatea luminoasă este definită prin analiza următorului fapt. Se consideră că o
lampă ideală cu o singură sursă radiază flux luminos uniform în spaţiu în toate direcţiile;
intensitatea sa luminoasă este, deci, aceeaşi în toate direcţiile. În practică, totuşi, fluxul luminos nu
este distribuit uniform. Aceasta rezultă parţial din cauza designului sursei de lumină şi parţial din
cauza sensului în care lumina este direcţionată.

Fig. 1.1 Intensitatea luminoasă a unei surse de lumină

ః
=Ω (1.06)

௟௠
 = ௦௥
(1.07)

௟௠
=   (1.08)
௦௥

Dacă ne referim la unitatea de masură a intensităţii luminoase, arată că ea este candela (cd).
Definită ca unitatea de bază în tehnologia iluminatului din care toate celelalte unităţi derivă, ea a
fost iniţial explicată ca intensitatea luminoasă a unei lumânări standard. În [3] se precizează că
intensitatea luminoasă se măsoara în candela şi reprezintă cantitatea de lumină care cade pe un

7
anumit unghi dat. Se aduce în discuţie faptul că pentru a afla numărul de lumeni într-o sferă, având
în vedere că 1 candelă este 1 lumen/steradian, se înmulţeşte acest număr cu 4π.
Distribuţia intensităţii luminoase a unei surse de lumină este ilustrată în [2] printr-un
spaţiu produce un grafic tridimensional.

Fig. 1.2 Distribuirea simetrică și rotațională a intensității luminoase

Tot în [2] o secţiune prin acest grafic rezultă într-o curbă de distribuţie a intensităţii
luminoase, care descrie intesitatea luminoasă într-un singur plan.

Fig. 1.3 Curba de distribuție a intensității luminoase

Abordând problema calcului intensităţii luminii pentru un bec, în lucrarea [3], se

demonstrează că pentru o lampă cu incandescenţă de 100 de waţi, care emite la începutul vieţii sale
1700 lumen, intensitatea luminoasă este de 135 candelă. Se cunoaşte că o sferă are 4π
steradiani,astfel, prin împarţirea fluxului luminos la 4π se poate determina această intensitate a
luminii.
O altă proprietate importantă a unei surse luminoase o reprezină iluminarea. Iluminarea
reprezintă în [2] modurile în care se evaluează densitatea fluxului luminos. Acesta indică cantitatea
de flux luminos de la o sursă de lumină care cade pe o suprafaţă dată.

8
 Fig. 1.4 Fluxul luminos emis de o sursă de lumină proiectat pe o suprafaţă

Iluminarea nu trebuie neaparat legată de o suprafaţă reală. Poate fi măsurată în orice punct
din spaţiu. Ea poate fi determinată din intensitatea luminoasă a unei surse de lumină. Aceasta scade
cu patratul distanţei de la sursa de lumină. [3] precizează că o anumită cantitate de lumină Φ care
cade pe o suprafaţă se defineşte ca fiind iluminarea şi se măsoară în lm/m2 sau lux. În sistemul
englezesc de măsură se iluminarea se măsoară în fc (foot-candle), care este lm/ft2. Factorul de
conversie este acela că un fc = 10.76 Lux. Se afirmă în [5] că iluminarea este termenul potrivit
pentru a descrie cantitatea de lumină recepţionată de un plan sau o suprafaţă. Cantitatea de lumină
care cade pe o suprafaţă sau un plan este masurată pe unităţi de lux. Se mai precizează faptul că se
poate masură iluminarea cu un instrument numit luminometru sau luxmetru. Un luminometru este
este un aparat care converteşte energia luminii în curent electric, care este masurăt de un
miliampermetru calibrat în lux.
Recepţia fluxului luminos este caracterizat de iluminare (E). În [1] iluminarea E este dată
de raportul dintre fluxul dΦ receptat de suprafaţa elementară dS, adică relaţia (1.09):

ௗః
=
ௗௌ
. (1.09)

Unitatea de masură este luxul. Un lux reprezintă iluminarea unei suprafeţe de 1 m2 care
captează un flux de 1 lumen.
Dacă valorile fluxului şi a suprafeţei elementare sunt finite (∆Φ si ∆S) se poate vorbi despre
o iluminare medie a unei suprafeţe prin relaţia (1.10):
∆Φ
௠ = . (1.10)
∆ௌ

Iluminarea oferă cele mai bune informaţii asupra cantităţii de lumină receptată pe o
suprafaţă. Tot în [1] sunt exemplificate anumite valori ale iluminării pentru diferite momente ale
zilei sau diferite locuri. Astfel, în perioada verii, la soare E > 100 000 lx, sub cerul acoperit 200 < E

9
< 10 000 lx, noaptea, la lumina lunii E > 0,25 lx, la lumina artificială dintr-un laborator E >= 300
lx, pe o stradă cu circulaţie intensă E >= 5 lx.
Așa cum reiese din [2], se aduc în discuţie mai multe tipuri de iluminări:
• iluminarea orizontală şi verticală în spaţiile interioare;

Fig. 1.5 Iluminarea orizontală şi verticală

• iluminarea medie, se determină ca raportul dintre fluxul luminos şi suprafaţa pe

care acesta cade;

Fig. 1.6 Iluminarea medie

• iluminarea într-un punct, se calculează ca intensitatea luminoasă raportată la

pătratul distanţei dintre sursa de lumină şi punctul dat.

10
 Fig. 1.7 Iluminarea într-un punct

Mai mult, se distinge şi iluminarea unei suprafeţe luminoase. Ea se determină ca fiind

raportul dintre intensitatea luminoasă şi aria suprafeţei pe care se proiectează lumina.
Pe lângă acestea, se mai întâlneşte în [1] o mărime similară iluminării, având aceeaşi unitate
de măsura, luxul. El este cunoscut ca emitanţa luminoasă, fiind acea mărime care caracterizează
radiaţia fluxului luminos a unei suprafeţe. Aceasta este reprezentată prin raportul dintre fluxul emis
dΦ şi suprafaţa elementară dS, adică relaţia (1.11):
ௗః
= ௗௌ
. (1.11)

În cazul în care valorile sunt finite se poate defini şi o excitanţă medie, adică relaţia (1.12):

∆ః
௠ = . (1.12)
∆ௌ

O altă mărime importantă în caracterizarea surselor de lumină este şi luminanţa. Tot în

lucrarea [1] se precizează că luminanţa este o mărime pasivă în raport cu iluminarea, însă o mărime
activă faţă de ochiul uman. Acest lucru este foarte însemnat atunci când se aduce în prim plan
relaţia dintre ochiul omului şi lumină. În ceea ce pivește unitatea de masură, și în acest caz ea este
candela pe metru pătrat [cd/m2], cunoscută în scrierile de specialitate şi ca nit [nt].
Cât despre plaja în care valorile luminanţei variază, se poate observa faptul că este una
relativ întinsă:
• soarele: 1,6*109 cd/m2, cer acoperit, dar luminos: 104 cd/ m2, lună: 2,5*103 cd/ m2;
• filament incandescent: 6-8*106 cd/ m2:
• lampă fluorescentă: 104 cd/ m2;
• hartie albă iluminată la 1000 lx: 250 cd/m m2;
• plafon şi pereţi într-o încăpere iluminată la 500-1000 lx:50-150 cd/ m2;
• stradă iluminată artificial: 0,5-2 cd/ m2.
11
 Şi în [2] se precizează că luminanţa este definită ca raportul dintre intensitatea luminoasă a
unei suprafeţe (cd) şi suprafaţa proiectată (m2). De asemenea, în [3] se discută problema luminanţei.
Cu alte cuvinte, luminanţa este un fel de combinţie între intensitatea luminoasă şi iluminare.
Luminanţa este cercetată şi în [5] Spune despre aceasta că are ca unitate candela pe metru pătrat
şi reprezintă luminozitatea măsurabilă a unei surse sau a unui obiect.
În cazul iluminării, lumina poate fi reflectată de suprafaţă sau transmisă prin suprafaţă. În
cazul reflexiei difuze (mate) şi a transmisiei difuze (opace) materialele de luminanţă pot fi calculate
din iluminare şi reflexie sau transmisie. În cadrul [2] autorul consideră o suprafaţă iluminată, dacă
se poate spune că este mată, luminanţa va fi produsul iluminării suprafeţei (lux) şi a reflexei
acesteia. Fluxul emis de aceasta (1.13) poate fi măsurat în lumeni pe metru pătrat, o măsură
numită mai potrivit‚ „luminous exitance”, pentru care folosirea unităţii de măsură lux va fi
neadecvată.
ூ
=஺ (1.13)
೛

௖ௗ
 = ௠మ (1.14)

În [5] se aminteşte că puterea de intrare a unei lămpi este masurată în Watt. În general,
lămpile de putere mare de un anumit tip, produc mai mulţi lumeni pe watt decât lămpile mai mici
ale aceluiaşi model. Numărul de lumeni pe watt a unei lămpi este denumit ca eficacitate. În privinţa
eficienţei sau a eficacităţii luminoase, [1] afirmă faptul că eficacitatea luminoasă a unei radiaţii
monocromatice K(λ) este dată de relaţia (1.15) şi se măsoară în [lm/W].

K(λ) = KmV(λ) (1.15)

Pentru o radiaţie complexă K este dat de următoarea relaţie (1.16):

ః
=ః . (1.16)
೐

În aceiaşi operă [1] se exemplifică valoarea eficacităţii pentru corpul negru, la T = 6500 K se
obţine K = 85 lm/W. Eficacitatea luminoasă este definită, pentru sursele de lumină, cu relaţia
(1.17):

ః
=௉ (1.17)
೐

În această relaţie Φ este fluxul emis de sursă, iar Pe este puterea consumată de aceasta,
unitatea de măsura fiind lm/W.

12
 În cazul în care se ia în considerare consumul energetic al aparatului anex rezultă
eficacitatea luminoasă globală eg (1.18):
ః
௚ = (1.18),
௉೎೒

unde Pcg este puterea totală consumată de sursa de lumină şi aparatajul anex.
Tot această mărime este dicutată şi în [2]. Eficienţa luminoasă descrie fluxul luminos al unei
lămpi în relaţie cu consumul de putere al acesteia şi este astfel exprimat în lumen pe watt (lm/W).
Valoarea maximă care se poate obtine teoretic atunci când puterea radiantă totală este transformată
în lumină vizibilă este 683 lm/W. Așadar, eficienţa luminoasă variază de la sursa de lumină la sursa
de lumină, dar întotdeauna rămâne sub această valoare optimă. [4] aduce în discuţie acelaşi lucru,
facând referire la raportul dintre fluxul luminos şi consumul de putere al unei surse de lumină.

ః
ƞ=
௉
(1.19)

௟௠
ƞ = ௐ
(1.20)

Referindu-se strict la anumite tipuri de surse de lumină, [5] scoate în evidenţă o serie de
exemple. Astfel, o lampă cu incandescentţă de 100 W are la ieşire aproximativ 1240 lm la 240 V,
astfel rezultă o eficacitate de 12.6 lm/W. Un tub fluorescent de 20 de W are aproximativ acelaşi
număr de lumeni la iesire, 1300, dar o eficacitate de 55lm/W. Lămpile cu filament au o luminozitate
mare (rănesc ochii dacă sunt privite direct), în timp ce lămpile cu fluorescenţă dau o lumină blândă,
care poate fi privită fără a crea un mare discomfort. Astfel, nici fluxul luminos şi nici eficacitatea nu
ne poate spune nimic despre cât de luminoasă este o lampă.
[5] spune că o lanternă de buzunar este intens luminoasă, dar nu putem ilumina cu aceasta o
întreagă clădire. Tuburile fluorescente, care nu sunt foarte luminoase, pot fi folosite pentru
luminarea unor cladiri întregi la un anumit nivel dorit de iluminare. Diferenţa este că lanterna, deşi
luminoasă, nu emite mulţi lumeni, în timp ce tubul fluorescent, chiar dacă nu este foarte luminos,
emite un număr mult mai mare de lumeni. Lanterna îşi concentrează numărul de lumeni într-o
suprafaţă mică, în timp ce numărul mai mare de lumeni al tubului fluorescent este distribuit pe
suprafaţa considerabil mai mare a acestuia, astfel tubul este mai puţin luminos. Astfel, pentru a
obţine o apreciere a strălucirii, este nevoie de cunoașterea suprafeței corpului care emite precum şi
numărul de lumeni emişi.

13
 O abordare asemănătoare se găseşte şi în [3], autorii descriu eficienţa ca fiind cealaltă mare
caracteristică a surselor de lumină. Câtă lumină produc pentru câtă energie se pune în ele. Luminile
cu incandescenţă sunt la baza piramidei în cazul de faţă. Ele sunt practic doar nişte mari rezistori.
De exemplu, un bec de 60 de W produce 830 lumeni, care înseamnaă doar 14 lm/W. Becurile de
putere mai mare au o eficienţă puţin mai mare, dar nu cu mult. Un bec de „lumina zilei” este chiar
mai rău în ceea ce priveşte eficacitatea, doar 3 sferturi din aceasta, deoarece un sfert din lumină este
absorbită intenţionat de sticlă în vederea schimbării culorii. Lămpile fluorescente au o eficacitate
considerabil mai bună. Un tub de 1.2 metri produce 2700 de lumeni la 32 W, o eficienţă de 84
lm/W.
O particularitate a iluminării este reprezentată în [2] de cantitatea de lumină sau energia
luminoasă, un produs al fluxului luminos emis şi timp, energia luminoasă exprimându-se în general
în klm*h.

Q=Φ*t (1.21)

[Q] = lm * h (1.22)

Abordând aceeaşi problematică, autorul defineşte în [1] cantitatea de lumină ca fiind dată
de relaţia (1.23):
்
 = ଴
 (1.23),

în care Φ [lm] reprezintă fluxul emis de o sursă în timpul T [s]. Mărimea Q este energia radiată de o
sursă de lumină sau receptată de o suprafaţă evaluată prin nivelul de intensitate a senzaţiei vizuale.
Pe de altă parte, expunerea luminoasa H a unei suprafeţe este în strânsă legătură cu
energia luminoasă receptată Q, astfel că se poate defini în funcţie de aceasta. Expunerea luminoasă
se mai poate defini şi în funcţie de iluminarea de suprafaţă E prin relaţia (1.24), adică:
ௗொ ்
=   .
ௗௌ ଴
(1.24).

H are ca unitate de măsură [lx*s].

Expunerea luminoasă este descrisă şi în [2] ca fiind produsul dintre iluminare şi timpul de
expunere. Se observă că expunerea luminoasă este folosită des în tehnica imprimării imaginii pe o
peliculă sau pe o bandă magnetică.
În ceea ce privește problema surselor de lumină, prima caracteristică de luat în considerare
este calitatea luminii. Se abordează în [3] două măsuri simple: temperatura de culoare corelată
(CCT în engleză) şi indexul de redare a culorilor (CRI în engleză). Dacă CCT descrie culoarea
temperaturii, de exemplu, galbenul este mai cald decât roşul, CRI arată cât de bine este reprodusă o

14
varietate de culori, de exemplu, un indice de 82 este mai bun decat unul de 60, iar unul de 100 este
considerat perfect.
Lumina soarelui la prânz are un CCT de 6500K. Un bec incandescent tipic are un CCT de
2850K şi un CRI de 100. Acesta din urmă este becul galben de bază şi standardul faţă de care sunt
comparate alte becuri. O variaţie în acest sens este becul incandescent de „lumina zilei’’. În acest
bec, sticla este colorată cu neodim, care absoarbe o parte din lumina roșie de la filamnet. Rezultatul
este un CCT superior și un CRI mai mic. Dar, pentru unele aplicații de iluminat, aceasta culoare mai
puțin galbenă este de preferat.

Fig. 1.8 Figura ilustrează sugestiv diagrama temperaturilor de culoare

Culorile fluorescente sunt disponibile într-o varietate de CCT si CRI. Cel mai comun tip,
utilizat în birouri, are un CCT de aproximativ 4100K si un CRI de 82. Acesta redă o culoare albă
rece, care se presupune a fi cea mai bună pentru a lucra.
Tehnic, CRI este, conform [6], masură a modului în care culori similare apar sub lumina
unei surse de test, comparate cu o sursă de referință care are aceeași culoare de temperatură
corelată. In practică este adesea cunoscut ca precizie a culorilor, o evaluare numerică a caliţăţii
culorilor produsă de o sursă de lumină. Becurile cu incandescenţă sunt referinţa pentru test
(punctaj 100), în timp ce un bec led bun va fi evaluat la 80 sau mai mult. Becurile incandescente şi
soarele sunt de bază, deoarece acestea emit lumina către toate punctele de-alungul spectrului vizibil,
în timp ce led-urile și tuburile cu fluorescenţă au un model intermitent, cu vârfuri sau ţepi.

15
 Fig. 1.9 Figura compară 3 niveluri de CRI, cea din urmă fiind mai potrivită ochiului uman,
dând senzaţia de confort şi energie

Tot lucrarea [6] prezintă modul de determinare a CRI, prin măsurarea culorii a opt
eşantioane/probe şi apoi luând media acestor evaluări. În timp ce numărul este reprezentativ pentru
precizia de ansamblu a culorilor, această metodă de testare nu este tocmai perfectă. Prin folosirea
unei valori medii, înseamnă că o anumită sursă de lumină ar putea fi foarte puternică în anumite
zone şi foarte slabă în altele. Pentru acest motiv şi altele, incluzând faptul că testul are 40 de ani
vechime – CRI este văzut ca un instrument mai puţin decât perfect, dar rămâne singurul de pe
eticheta cu date de iluminat de pe becuri. Există şi altele, culori mai saturate care pot fi folosite cu
scopul de a spori testarea, dar acestea nu sunt incluse în evaluarea normală a CRI. Cea mai notabilă
dintre acestea este roşul puternic (cunoscut şi sub numele de TCS09 sau R9), care serveşte ca un
suplinitor pentru anumite tonuri de piele, tipuri de produse alimentare, şi alte culori pe care le
întâlnim des. Când se vorbeşte de precizia culorii, multe firme de iluminat vor schimba valoarea
CRI şi vor oferi o valoare CRI R9 mai mare, dacă lămpile lor sunt capabile de aceasta. Când vine
vorba de măsurarea calităţii luminii, CRI este testul cel mai utilizat. Cu toate acestea, nu este
singura evaluare disponibilă.
Pe de altă parte, scara de calitate a culorii (CQS în engleză) este o metoda nouă de testare,
aflată ân curs de dezvoltare de către National Institute of Standards and Technology (NIST) şi are şi
un număr de susţinători. Metodele acesteia sunt precizate de asemenea de [6], spre deosebire de cele
ale CRI, sunt acelea că foloseşte 15 monstre de culori şi funcţionează pe o scară de 100 de puncte.
De exemplu, CRI tratează toate abaterile de la valoarea corectă ca fiind la fel, când este general ştiut
faptul că oamenii preferă culorile suprasaturate. Astfel, CQS se concentrează mai puţin pe
fidelitatea culorii şi mai mult asupra percepţiei. Producătorii pot proiecta în jurul valorii de test,
pentru a face o lampă ieftină, care va trece testele, dar care nu va fi capabilă să ofere caliatea
luminii pe care cumpărătorii o aşteaptă. Acest lucru va fi negativ atât pentru cumpărători cât şi
pentru industrie.
16
 În aceeași direcție se poate discuta şi nuanța de lumină. Nuanţa de culoare albă este
măsurată pe o scară de temperatură cu ajutorul gradelor kelvin (K). Acest lucru este important,
deoarece ne aşteptăm să vedem o anumită umbră de culoare de la iluminatul interior, aproximativ
2500K-3000K. Culorile mai calde sunt mai roşii şi au o temperatură de culoare mai mică, în timp
ce culorile reci sunt albastre şi au valori mai mari ale temeperaturii. Acest lucru ete opusul a ceea
ce se asteaptă, culorile reci având temperaturi mai mari.
Led-urile mai vechi şi tuburile fluorescente operau la temperaturi mai reci, consumatorii
nefiind multumiţi de culoarea rece, de spital pe care o emiteau. Noile becuri cu led-uri sunt în
măsură să îşi coboare temperatura de culoare pentru a se apropia de cea a becurilor incandescente,
în primul rând prin folosirea fosforilor îmbunătăţiţi. Un fosfor este un material care radiază lumină
fără a fi nevoie de încălzirea acestuia. Sunt adesea folosite în lămpi cu LED-uri, în tandem cu led-
urile. Un termen mult mai precis decât temperatura de culoare este temperatura de culoare corelată.
Becurile cu incandescenţă au o temperatură de culoare „adevarată”, dar temperatura de culoare este
aproximată pentru becurile cu led-uri, astfel, valoarea lor este înţeleasă ca fiind corelată.
Temperatura de culoare corelată este uneori definită ca temperatura absolută a unui corp radiator
negru a cărui cromatică seamănă cu cea a sursei de lumină.
Regula generală este aceea că tonurile mai calde vor duce la o eficienţă scăzută a lămpii.
Acest lucru se datorează necesităţii ridicate de fosfor roşu pentru a obţine un nivel scăzut de
temperatură de culoare, fiind mai puţin eficient decât fosforul galben. Acesta este cazul în care, nu
din cauza fosforului, ci din cauză că diferenţa de energie dintre fotonii albastrii emişi de led şi
fotonii roşii rezultanţi este mai mare decât cea dintre albastru şi galben.
Însă toate acestea au loc într-un anumit interval de timp. Tot în [2] se demonstrează că
sincronizarea acopera atat timpul de pornire, cat si flicker-ul. Lămpile cu incandescenţă sunt
simple. Când se aplică putere pe ele, acestea se aprind în jumatate de perioadă - la orice frecvenţă,
mult mai repede decât ochiul uman poate vedea. Şi imediat, acestea ajung la luminozitate maximă.
Lămpile cu fluorescenţă sunt mult mai complexe. Pentru a asigura o durată de viaţă bună a tubului,
filamentul este preîncălzit înainte de crearea arcului de plasmă. Timpul de preîncălzire este tipic de
700 ms, chiar observabil, şi câteodată se transformă în secunde. Odată ce tubul este pornit, poate
dura şi minute întregi până când acesta ajunge la luminozitate maximă. Acest timp de întârziere este
unul dintre obiecţiile majore aduse lămpilor cu fluorescenţă.
Flickerul se referă la ceea ce se întâmplă când o lumină se opreşte de fiecare dată când
curentul trece prin 0. Luminile cu incandescenţă sunt de asemenea un subiect al acestui efect, dar nu
sunt observabile deoarece filamentul se răceşte mult mai târziu. Fundamental, filamentul are o

17
constantă termală lungă. Acest lucru se poate vedea atunci când se opreste alimentarea unui bec
incandescent.
Tuburile fluorescente, spre deosebire, îşi sting arcul de plasmă în aproximativ 100 µsec.
Întâmplător, din această cauză operarea unui tub fluorescent la o frecvenţă de peste 10KHz are un
avantaj de 10% al eficacităţii comparativ cu operarea la o frecvenţă de 60 KHz. Așadar, acestea pot
fi văzute că se opresc şi pornesc de 60 sau 50 de ori pe secundă. Acest lucru produce un flicker
deranjant în lumină. Aceiaşi problemă deranjantă poate afecta şi luminile cu LED, din moment ce
acestea se opresc chiar mai repede decât plasmele fluorescente.
Problema este în conflict cu cerintele tehnologice. Desigur, ai putea pastră lampa pornită atât
timp cât se monteaza un condensator. Punerea unui condensator pe linia de curent produce un factor
de putere nefavorabil. Pentru lămpile cu LED, guvernul S.U.A. impune un factor de putere bun,
astfel aceasta opţiune nu este disponibilă, cel puţin nu ieftin. Se poate adăuga, de asemenea, un
condensator și la ieșire.
Pe de altă parte, foarte multe lumini sunt pe variatoare. În [3] se prezintă modul în care
funcţionează majoritatea variatoarelor: ele deconectează linia de la sarcină pe durata unei părţi de
perioadă. Acest lucru produce mai puţină putere şi, astfel, mai puţină lumină. Toate sursele de
lumină au diferite tipuri de probleme cu acest reglaj al luminii. Becurile incandescente scad în CCT
atunci când variază lumina şi devin din ce în ce mai roşii. Tuburile fluorescente pur şi simplu se
opresc atunci când se montează un variator pe acestea. În cazuri extreme, acestea pot lua chiar şi
foc.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu LED-urile. Acestea sunt făcute pentru a produce o lumină
constantă, nu vor funcţiona deloc cu un variator. Pe măsura ce tensiunea de alimentare este din ce
în ce mai puțină, curentul absorbit în acel timp va crește. La un moment dat, curentul absorbit pe
durata rămasă a părţii de perioadă va fi aşa de mare încât regulatorul va trebui să se închidă pentru a
se autoproteja. De asemenea, lămpile cu led pot fi proiectate să se stingă pe măsură ce reglajul
luminii taie o parte din perioadă, dar acestea au nevoie de un mod de a cunoaşte cât la sută din timp
perioada lipseşte.
Mai mult, circuitul regulatorului are nevoie să stea pornit pe durata timpului când perioada
este zero, şi are nevoie de o capacitate. Aceasta poate fi o altă problemă de factor de putere. O
problemă şi mai fundamentală pentru ambele, atât lămpile flourescente cât şi leduri, este
carateristica de economisire a energiei. Majoritatea dimmer-elelor au o anumită sarcină minimă,
ca 30 W. Acestea nu funcţionează corect cu sarcini foarte mici. Se pot porni şi opri haotic, cauzând
nefuncţionarea cum se cuvine a reglajului de lumină. În cazuri extreme, dimmerul poate chiar sa

18
ardă. O soluţie care a fost încercată este să se adauge o extra sarcină pentru a se menţine puterea
dimmerului, dar acest lucru înfrange defapt scopul principal, salvarea energiei.
Nu în ultimul rând, se analizaează în [3] și durata de viaţă. Dacă se înlocuieşte una dintr-o
multitudine de lămpi cu incandescenţă într-un montaj, este imediat aparent că becurile mai vechi au
un reglaj de lumină crescut în timp. Acelaşi lucru este valabil şi pentru lămpile fluorescente şi
pentru leduri. Diferenţele dintre acestea sunt în cât de mult durează viaţa acestora, şi ce se întâmplă
cu ele la sfârşitul vieţii becului. Când un producător de becuri incandescente susţine că durata de
viaţă a acestora este de 1000 de ore, acest lucru este o medie a timpului până când o lampă
încetează să mai funcţioneze.
După cum se pare, acest lucru este, de asemenea, timpul până când becul ajunge la 70% din
luminozitate faţă de momentul iniţial. În industria de iluminat, 70% din strălucire este considerat
punctul în care un bec este sesizabil mai puţin strălucitor. Lămpile cu fluorescenţă sunt mult mai
complicate decât cele cu incandescenţă, dar astfel, timpul lor de viaţă este, de asemenea, mai
complex. Lâmpile FL au o durată de viaţă care depinde atât de orele de operare cât şi de ciclurile de
pornire şi oprire, astfel, durata medie de viaţă depinde de tiparul de utilizare al acestora. Dacă un
tub FL este pus într-un circuit de detectare a miscării, viaţa acestuia poate fi redusă comparativ cu
cea a unui tub cu incandescenţă datorită numărului de porniri. Aceasta variaţie în utilizare produce
mai mult o răpire a duratei de viaţă pentru tuburile cu FL decât pentru becurile incandescente. Este
şi mai pronunţat în cazul led-urilor.
Din moment ce acestea sunt semiconductoare, ledurile au durate de viaţă extrem de
lungi, probabil sute de mii de ore, dar se sting mult mai repede până când încetează să mai
funcţioneze. O piesă bună utilizată într-un design bun poate avea şi 50 000 de ore până când să
atingă 70% din strălucire. Dar, spre deosebire de becurile cu filament, becul cu led mai poate fi
folosit şi după ce ajunge la 70% din strălucire. Astfel, guvernul S.U.A. a decis că un bec cu led este
‚mort’ după ce ajunge la 70% din luminozitate. Aceasta este evaluarea care este afişată pe cutie.
Însă, realitatea pentru consumatori este că ledurile continuă să funcţioneze la nesfârşit. Ca o
precauţie, se poate nota că nimeni nu are încă o idee reală despre distribuţia duratei de viaţă a
lămpilor cu led.

19
 CAPITOLUL 2

ELEMENTELE GENERALE PRIVIND LED-URILE

2.1 Construcţie, principiu de funcţionare, tipuri, caracteristici

Denumirea de LED provine din englezescul „light emitting diode”, fiind o diodă care emite
lumină. Se discută acest aspect în [7], led-ul fiind un semiconductor, care, dacă este alimentat va
produce o lumină şi o anumită caldură. O diodă conduce curentul într-o singură direcţie, acelaşi
lucru stând şi la baza funcţionării led-urilor. O diferenţă semnificativă dintre o diodă simplă şi un
led este faptul că led-ul are un curent mai mare care trece prin acesta. Aşa cum se precizează în [3]
majoritatea diodelor din prezent emit o anumită cantitate de lumină. Led-urile sunt optimizate să
producă cea mai mare cantitate de lumină a unei culori la o putere cât mai scăzută.
Datorită dezvoltării industriei iluminatului, tehnologia actuală a led-urilor le împarte în două
mari clase: dispozitive mici şi dispozitive de putere. Led-urile mici au devenit din ce în ce mai
populare încă din 1970. Acestea au fost şi sunt fabricate în diverse culori şi forme, roşu, portocaliu,
albastru, verde, cele mai populare fiind de tipul T1 ¾ (5 mm ), aşa cum se poate observa şi în figura
2.0.

20
 Fig. 2.0 Figură sugestivă pentru dimensiunile unui led de 5mm

În prezent, se produc şi se utilizează miliarde de asemenea dispozitive, atât de mică sau mare
dimensiune cât şi de mică sau mare putere. Tot în [3] se oferă ca exmplu un led obişnuit de mică
putere, cu un curent care îl străbate de 20mA. La o cădere de tensiune de 2.2 V rezultă o eficacitate
a luminii de doar 44 mW, fiind apoape egală cu căldura disipată. Led-urile mici albe au cădere de
tensiune mai mare, 3.6 V cu o eficacitate de 72 mW. Ca principal scop acestea sunt folosite doar ca
simple indicatoare, nu ca surse de lumină. De asemenea, în [7] relevă faptul că cea mai importantă
caracteristică a unui led este durata de viaţă. Această durată de viaţă este estimată de mulţi
producători la aproximativ 100 000 de ore de funcţionare, durată care nu se regăseşte în realitate.
Pentru a realiza o lanternă de 1 W este nevoie de câteva zeci de astfel de led-uri mici.
În ceea ce priveşte led-urile de putere, cele mai uzuale au o putere cuprinsă între 1 şi 3 W şi
funcţionează la un curent de 350 mA. Aceste dipozitive se folosesc, de obicei, în iluminat (lanterne,
lămpi, ecrane TV, proiectoare de lumină, faruri automobile, iluminat stradal).
Aşa cum se precizează şi în [8], aceste dispozitive de iluminat, led-urile, au la bază o serie
de caracteristici precum: eficienţă, durată de viaţă, culoare, emisie direcţională a luminii,
dimensiune, rezistenţă la şocuri, funcţionare la temperatură scăzută, aprindere instantanee,
rezistenţa la numeroase cicluri de aprindere-stingere, controlabilitate, fără emisie infraroşie sau
ultravioletă şi au un impact redus asupra mediului.
Atunci când se aduce în discuţie eficienţa acestor surse de iluminat, comparativ cu sursele
clasice (becurile cu incandescenţă), se observă o utilizare mai productivă a energiei electrice.
Construcţia led-urilor împreună cu sursele de alimentare contribuie la realizarea unui sistem care va
determina economisirea de energie electrică.

21
 Durata de viaţă a led-urilor o surclasează pe cea a surselor de incandescenţă sau cea a
surselor de lumină fluorescente (de la 35.000 până la 100.000 ore). Durata de viaţă măsoară nivelul
de lumină a led-urilor, cu cât durata este mai mare cu atât scade nivelul de lumină al acestor
dispozitive.
În cazul culorii, aceasta se obţine, aşa cum se arată tot în [8], prin folosirea anumitor
materiale semiconductoare.
Pentru direcţionarea luminii în vederea economisirii energiei se montează anumite
reflectoare sau dispozitive optice speciale. Folosirea led-urilor pe suprafeţe plan elimină utilizarea
în exces a energiei. Dacă se compară cu sursele clasice de iluminat, diferenţa este clară, sursele
tradiţionale emiţând lumina în toate direcţiile.
Abordând problematica dimensiunii, atât în [7] cât şi în [8], se face referire la faptul că
aceste dispozitive de iluminat au dimensiuni foarte compacte, iar în vederea iluminării echivalente
cu cea a corpurilor obişnuite de iluminat este nevoie de numeroase astfel de led-uri.
Un alt avantaj al surselor de lumină cu led îl reprezintă rezistenţa la şocuri şi vibraţii. Led-
urile sunt foarte rezistente la acţiuni externe şi nu se pot deteriora precum becurile clasice (ruperea
filamentului sau spargerea balonului de sticlă) fiind alegerea cea mai potrivită pentru ilminatul atât
extern cât şi intern precum şi la o temperatură scăzută (frigidere, congelatoare, camere reci).
Aprinderea se face instantaneu. Nu au nevoie de un timp de încălzire, pot fi repornite
imediat şi ajung la strălucire maximă foarte repede.
Led-urile sunt capabile să reziste la foarte multe cicluri de aprindere şi stingere, fiind
imposibilă arderea acestora, precum dispozitivele obişnuite de iluminat. Sunt potrivite pentru
aplicaţii cu senzori sau aplicaţii în care este nevoie de lumină de semnalizare.
Lămpile cu led pot fi controlate electronic pentru diminuarea nivelului de lumină sau a
nivelului de culoare.
Iluminatul cu led-uri nu emite radiaţii infraroşii sau ultraviolete precum becurile cu
incandescenţă sau cele fluorescente. Nu au nevoie de protecţie pentru a nu produce arsuri sau
deteriorări aşa cum au nevoie lămpile fluorescente economice.
În momentul actual este de dorit o renunţare la sursele vechi de lumină, surse poluante
(consumă multă energie, conţin gaze şi substanţe periculoase - mercur), şi se intenţionează
înlocuirea acestora, în viitorul apropiat, cu sursele noi, bazate pe led-uri, mult mai rezistente în
timp, cu un impact redus asupra mediului înconjurător.

22
2.2 Leduri de putere

Ca principiu, led-urile de puteri sunt foarte asemănătoare cu led-urile obişnuite de putere

mică. Diferenţa este că cele de putere mare pot opera la curenţi şi puteri mult mai mari. Acestea
sosesc într-o varietate mare de puteri: de la 1W, 2, 3, chiar şi până la 100W. Ca oricare surse de
lumină, led-urile de putere au la bază aceleaşi caracterisitici prezentate în capitolul anterior: flux
luminos, intensitate luminoasă, eficacitate, iluminare, temperatură de culoare corelată, indice de
redare a culorii.
Majoritatea led-urilor de putere sunt denumite în funcţie de caracteristicile amintite mai sus.
Pentru a exemplifica , am ales din [9] un modul LED de la marca Philips, cu denumirea Fortimo
LED SLM 2000 19W/830 L19 G3, unde:
• Fortimo : numele firmei folosit pentru led-urile de putere de calitate înaltă, eficiente,
inteligente şi durabile
• LED : sursa de lumină utilizată;
• SLM : suportul utilizat pentru montarea sursei de lumină;
• 2000 : 2000 lumen, fluxul luminos;
• 19W : 19 W consumul de putere al modulului;
• /830 : pentru un indice de redare a culorii >80, iar 30 pentru o temperatură de culoare
corelată de 3000 K;
• L19 : LES (Light Emitting Surface – suprafaţa de emitere a luminii) categoria 19
mm;
• G3 : indică numărul generaţiei 3.
Indicele de redare a culorii (CRI) pentru led-urile performante este de peste 80, chiar şi peste
90, temperatura de culoare corelată (CCT) situându-se între 3000 - 4000K, relatează referinţa [9].
În ceea ce priveste caracteristicile mecanice, led-urile de putere mare sunt construite pe un anumit
suport sau modul. Acest modul are rolul de a fixa led-ul şi de al bloca într-o anumită poziţie.
Datorită puterii mari disipate şi a curenţilor mari care îl străbat, led-ul de putere are nevoie de o
răcire corespunzătoare, rolul de radiator avându-l acel suport de fixare. De altfel, acesta permite şi
montarea unui reflector în partea superioară a LED-ului.
Marii producători clasifică LED-urile în funcţie de aplicaţiile în care aceste tipuri de LED-
uri sunt folosite: lămpi, magazine sau spitale, locuinţe, birouri, aer liber sau încăperi industriale,
arhitectură, echipamente portabile.

23
2.3 Caracteristicile led-urilor de putere

2.3.1 Caracteristici mecanice

Se poate spune [3] că un LED alb sau unul de putere mare are mai multe componente.
Astfel, există o componentă care emite lumina albastră, un chip, mai există un fosfor care
converteşte acea lumină albastră în lumină albă. Aceste două componente sunt acoperite de o
capsulă din silicon, cu rol de protecţie împotriva acţiunilor mecanice şi un suport pe care toate
aceste părţi se montează pentru a forma un întreg. Adiţional, se poate încorpora şi un reflector de
lumină.
În ceea ce priveşte chip-ul LED-ului, acesta este construit din diverse materiale, cu diverse
proprietăţi, fiecare firmă oferind date tehnice în catalog, însă despre LED în intregime nu doar
pentru o singură componentă.
Fosforul influenţează într-o mare măsura calitatea luminii, se adaugă în [10]. Pentru a crea
lumină albă de înaltă calitate, se suprapune fosforul peste chip-ul led-ului care emite lumina
albastră. Lumina albastră este absorbită şi rezultă o lumină de altă culoare, culoare care depinde de
elementele chimice care intervin la fabricarea fosforului. Aproximativ 95% din lumina pe care omul
o percepe provine din fosfor.
În [3] se precizează faptul că fosforul se degradează odată cu temperatura, cele mai
predispuse la acest fenomen sunt cele care emit culoare roşie. De asemenea, în [6] se precizează că
există şi variante în care fosforul este plasat separat de chip, această variantă fiind mai costisitoare
din punct de vedere constructiv. Acest lucru se doreşte datorită proprietăţilor superioare ale led-
urilor albastre comparativ cu acea combinaţie dintre fosfor şi led albastru, dar şi datorită posibilităţii
unei răciri mai bune. O răcire mai bună înseamnă şi o eficienţă mai bună, chip-ul sau chip-urile se
poziţionează astfel încăt să beneficieze direct de fenomenul de conducţie, prin contactul cu
radiatorul. Fosforul este montat la exterior (Fig. 2.1), realizând conversia luminii albastre într-o
lumină albă. Acesta poate acţiona şi ca un difuzor de lumină, umplând o încăpere mult mai bine
decât cea a unui singur LED.

24
 Fig. 2.1 Conversia luminii albastre în lumină albă

Capsula confecţionată din silicon este rezistentă mecanic şi transparentă din punct de vedere
optic. Tot în [3] se discută problema materialului din care este realizată această capsulă. La
începuturi se foloseau materiale epoxidice, datorită costului scăzut. Acest material se dovedea a fi
problematic, în sensul că se colora în galben odată cu trecerea timpului de utilizare, lucru datorat în
mare parte căldurii. S-a înlocuit ulterior cu siliconul, un material mult mai bun, dar este tot un
polimer care se îngălbeneşte în timp sub efectul căldurii. Acest lucru afectează culoarea emisă şi
reduce eficacitatea LED-ului.
Modulul pe care se montează toate aceste elemente poate crea probleme în cazul în care
acesta nu reflectă lumina corespunzător, absorbind o anumită cantitate de lumină şi afectând
eficienţa LED-ului. La fel ca şi reflectorul, suportul sau pachetul poate dobândi o culoare galbenă în
timp, datorită căldurii, lucru care afectează emisia de culoare precum şi absorţia acesteia. Un
exemplu de astfel de suport se regăseşte în Fig. 2.2. Adiţional aceste suporturi pot fi prevăzute cu
diferite crestături sau canale cu rol de blocare a componentelor pe care trebuie să le susţină.

25
 Fig. 2.2 Figura ilustrează dimensiunile unui modul LED

2.3.2 Caracteristici termice

Atunci când se aduce în discuţie temperatura, toate componentele folosite pentru a crea
LED-ul de lumină albă sau LED-ul de putere. Există un fenomen interesant atunci când se priveşte
relaţia dintre temperatură şi electricitate, şi anume, atunci când temperatura LED-ului creşte, mai
ales pe chip-ul acestuia, căderea de tensiune directă (numită şi forward voltage) scade. „Forward
voltage” este acea cădere de tensiune la care dioda, respectiv LED-ul începe să conducă, adică
permite curentului să circule prin acesta în direcţia normală de conducţie. În lucrarea [3] se
detaliază acest aspect, oferindu-se exemple înspre o mai bună înţelegere a acestui fenomen. Astfel,

26
se precizează că în documentaţii se oferă valori tipice pentru această scădere a tensiunii directe,
valorile încadrându-se între -2mV/°C şi -4mV/°C.
Se cunoaşte faptul că LED-ul se alimentează la un curent constant. Acest lucru determină
scăderea tensiunii directe, ceea ce va duce la o scădere a puterii LED-ului, precum şi la diminuarea
luminii. Se presupune o tensiune directă de 3.6V pentru o temperatură de 25°C, iar variaţia tensiunii
directe în funcţie de temperatură, dVf / dT, este aleasă din catalog la o valoare de -3.6mV/°C. Dacă
temperatura creşte cu 100°C, la 125°C, căderea de tensiune directă scade cu -3.6mV * 100°C = -
360mV, la 3.24V. Astfel, are loc o scădere cu 10% a căderii de tensiune directă din cea la
temperatura camerei, precum şi o scădere a puterii cu 10% şi o scădere a luminii LED-ului tot cu
10%.
Prin folosirea unei puteri constante, lumina LED-ului nu se modifică odată cu scăderea
tensiunii directe. Se poate măsura tensiunea pe LED şi creşterea curentului pe măsura ce tensiunea
directă scade pentru a menţine puterea constantă. Se presupune un curent care trece prin LED de
700mA la temperatura camerei şi rezultă o putere de 3.6V * 0.7A = 2.52W. Pentru exemplul
anterior, la temperatura de 125°C tensiunea scade la 3.24V, astfel, trebuie crescut curentul cu
2.52W / 3.24V = 778mA, o crestere cu 11% a acestuia.
Aşa cum s-a precizat anterior, efectele termice asupra performanţelor electrice depind mai mult de
chip-ul LED-ului. Efectele termice asupra opticii depind de restul componentelor. Cel mai întâlnit
efect este cel al diminuarii strălucirii şi eficacităţii LED-ului odată cu creşterea temperaturii.
În [3] se abordează acest aspect prin ilustrarea unui grafic a strălucirii funcţie de temperatură
pentru un LED de putere din gama Rebel, produs de firma Philips (Fig. 2.3). Dacă se analizează o
documentaţie standard, se observă o curbă a strălucirii în raport cu temperatura la un curent
constant. Având în vedere că cel mai utilizat mod de a alimenta un LED este prin curent constant,
este o curba chiar folositoare, dar îmbină două efecte. La temperatură ridicată eficacitatea scade, iar
curentul constant are ca efect faptul că puterea de intrare este de asemenea în scădere. Aşadar,
documentaţia arată defapt descreşterea strălucirii, nu a eficacităţii.

27
 Fig. 2.3 Grafic al strălucirii funcţie de temperatură

Graficul arată că de la 25°C la 125°C la curent constant, fluxul luminos scade de la 1.00 la
0.78. De reţinut este faptul că acea culoare albastru „royal” se măsoară în waţi, iar celelalte culori
de pe grafic se măsoară în lumeni. Documentaţia mai arată că variaţia căderii de tensiune directă
este dVf / dT = − 3 mV/ ° C, aşadar tensiunea directă scade de la o valoare de 3.15V la 2.85 la o
variaţie a temperaturii de 100°C. Puterea la intrare descreşte de la 3.15V * 350mA = 1.103W la
2.85 * 350mA = 0.998W, adică o scădere până la 90% a puterii de intrare. Eficacitatea scade de la
1.00 la 0.78/0.90 = 0.86, cu 14%.
Se mai disting şi alte efecte ale temperaturii asupra luminii pe lângă această scădere a
tensiunii directe. Se întâlneşte frecvent schimbarea culorii luminii odată cu schimbarea temperaturii.
Acest lucru se datorează unor mici transformări în fosfor, lucru care nu se precizează în majoritatea
documentaţiilor aferente LED-urilor de putere. Aşa cum s-a menţionat şi mai devreme, cel de
culoare roşie este cel mai predispus la astfel de fenomene, cu modificări în temperatura de culoare
corelată şi în indicele de redare a culorii.
Cu privire la temperatura maximă pe care un LED poate să o aibă, producătorii evaluează
aceste surse de lumină la 150°C, dar există şi unele cu o temperatură maximă de funcţionare de
85°C. În mare parte această limitare are la baza efectul de degradare a fosforului. In documentaţii se
specifică obligatoriu faptul că dupa 50 000 de ore de funcţionare, LED-ul ajunge la 70% din
intensitatea iniţială. În multe cazuri se doreşte o perioadă cât mai lungă până la scăderea intesităţii
luminii până la 70%, astfel se specifică o temperatură mai mică de funcţionare, reducându-se
degradarea fosforului. În practică, acest lucru se întamplă întotdeauna, alimentarea LED-ului la o
putere relativ mare şi menţinerea acestuia la o temperatură scăzută este relativ greu de obţinut.
28
2.3.2.1 Mică introducere despre analizarea termică

Se face în [3] corespondenţa dintre mărimile electrice şi cele termice. Astfel, rezistenţa
electrică împiedică trecerea curentului, în timp ce rezistenţa termică împiedică trecerea căldurii.
Capacitatea termică, în loc să înmagazineze energie şi să crească tensiunea precum cea electrică,
stochează căldură şi creşte temperatura.
Legea lui Ohm pentru electricitate se defineşte cu relaţia (2.01):
௎
 = ோ. (2.01)

Din relaţia (2.01) se poate spune că U = I * R, adică tensiunea este egală cu curentul înmulţit
cu rezistenţa. Similar pentru componentele termice, unitatea de măsură pentru rezistenţa termică
este °C/W, iar unitatea pentru puterea termică este W. Sugestivă in acest sens este Tabelul 2.0.
În [11] rezistenţa termică este definită ca o creştere a temperaturii unei componente pe
unitatea de putere disipată. Aşa cum s-a precizat anterior, această rezistenţă termică se măsoară în
°C/W. Aceasta este reciproca conductivităţii termice. Se precizează, de asemenea, că metalele au o
rezistenţă termică destul de scăzută şi sunt cele mai bune alegeri atunci când se pune problema
folosirii unui radiator, în timp ce aerul, plasticul sau lemnul sunt slabe conductoare de căldură, dar
sunt în schimb foarte buni izolatori.

Tabelul 2.0 Analogie între componentele electrice şi cele termice

Parametru electric Unitate electrică Parametru termic Unitate termică

Rezistenţă Ohm Rezistenţă termică °C/W

Capacitate Farad Capacitate termică J/°C

Curent Amper Putere termică W

Tensiune Volt Temperatură °C

29
2.3.2.2 Calculul rezistenţei termice

Studiul [3] demonstrează că se foloseşte din nou o analogie cu componentele electrice. Se

presupune o sursă de căldură care radiază în două căi, dintr-un mediu oarecare. Fiecare cale poate fi
un rezistor termic, acestea fiind situate în paralel. Astfel, căldura totală care se transferă este o
combinaţie dintre cele două rezistenţe termice. Fiind în paralel, rezistenţa se poate calcula cu
formula:
ோభ ∗ோమ
= . (2.02)
ோభ ାோమ

Temperatura ambientală este una constantă, asemenea unei surse de tensiune. Făcând tot o
analogie cu unităţiile de măsură electrice, se poate determina temperatura de funcţionare a sursei de
căldură:
- V = I*R + VDC;
- T = puterea termică * rezistenţa termică + Tambientală.
Se poate realiza un model simplificat de ansamblu de iluminat, după cum se spune în [11] cu
două elemente conectate în serie, cu o rezistenţă termică totală egală cu suma rezistenţelor termice a
celor două elemente. Primul element este reprezentat de pachetul LED-ului, de la joncţiune (j) la
punctul de lipire (sp) pe substratul de susţinere (Rth j-sp). Al doilea element este o combinaţie dintre
rezistenţa termică dintre punctul de lipire şi exteriorul ansamblului de iluminat (Rth sp-a).

Fig. 2.4 Modelul rezistenţei termice pentru un ansamblu de iluminat cu LED

Rezistenţa termică dintre joncţiunea LED-ului şi ambient Rth j-a este suma rezistenţelor de
mai sus cu relaţia (2.03):

Rth j-a = Rth j-sp + Rth sp-a. (2.03)

30
 Puterea disipată de LED (Pd) este obţinută prin înmulţirea căderii de tensiune la care LED-ul
începe să conducă (Vf - forward voltage), cu curentul care străbate LED-ul de la anod la catod (If –
forward current). Se poate scrie astfel, formula pentru temperatura joncţiunii unui LED (2.04):

Tj = Ta + (Rth j-a * Pd). (2.04)

Tot în [3] se ia ca exemplu pentru calcul un LED care disipa 3W, cu o rezistentă termică a
pachetului de 10°C/W de la joncţiune la carcasă. Carcasa are o rezistenţă termică de 12°C/W la
temperatură ambiantă, care are valoarea de 30°C. Se pune problema aflării temperaturii chip-ului
LED-ului.
Conform Fig. 2.5. temperatura ambientală este de 30°C. Se cunoaşte puterea pe care LED-ul
o disipă, precum şi rezistenţa termică a carcasei. Astfel, temperatura carcasei se poate calcula,
aceasta fiind 30°C + 3W * 12°C/W = 66°C. Aceiaşi putere de 3W parcurge şi rezistenţa termică de
10°C/W, temperatura chip-ului fiind 66°C + 3W * 10°C/W = 96°C.

Fig. 2.5 Exemplu pentru un model termic al unui LED

Pentru exemplul cu două căi de radiaţie a căldurii, se foloseste o matrice de LED-uri care
disipă 10W, montate pe un radiator cu două flanşe. Una dintre flanşe are o lungime de 3 cm şi
corespunde celor 40°C ale ambientului şi o rezistivitate termică de 100°C/W-m. Astfel, se poate
calcula reistenţa termică 100°C/W-m * 0.03m = 3°C/W. Cea de a doua flanşă are o lungime de 4.5
cm şi este realizată din acelaşi material. Cu aceleaşi calcule de mai sus se determină şi rezistenţa
termică a acestei flanse, fiind de 4.5°C/W. Lucrul care se cere este aflarea temperaturii LED-ului.
Fig. 2.6. este sugestivă în acest sens, cele două rezistenţe termice fiind conectate în paralel,
de la LED la ambient, ambele având aceiaşi temperatură la capăt, căldura trecând prin fiecare. Se
calculează rezistenţa echivalentă pentru cele două rezistenţe termice. Fiind in paralel se calculează
ଷ∗ସ.ହ
cu formula (2.02): ௘௖௛ = = 1.8 ° /. Temperatura de creştere este de 18°C, datorită celor
ଷାସ.ହ

10W care trec prin rezistenţe. Ambientul este la o temperatură de 40°C, iar temperatura LED-ului
este de 18°C + 40°C = 58°C.

31
 Pe una dintre cele două căi rezistenţa termică este de 3°C/W. Se ţine cont de temperatura de
creştere de 18°C, astfel, pe una dintre rezistenţe cade 18°C / 3°C/W = 6W. Cealaltă cale de
4.5°C/W duce o putere de 18°C / 4.5°C/W = 4W. Se însumează cele două puteri şi se observă ca
este egală cu 10W, lucru menţionat anterior. Se mai observă faptul că rezistenţa termică mai mică
duce o putere mai mare, în timp ce rezistenţa mai mare suportă o putere mai mică.

Fig. 2.6 Exemplu pentru un model termic al unui LED cu două căi paralele de transmitere a
căldurii

Se mai oferă încă un exemplu în [3], presupunându-se că o lampă cu un LED care

funcţionează la o temperatură de 25°C şi acel LED disipa 3W. Se obţine graficul din Fig. 2.7 prin
măsurarea temperaturii funcţie de timp cu o termocuplă. Se doreşte calculul rezistenţei termice şi a
capacităţii lămpii.
Se observă de pe grafic faptul că temperatura la care LED-ul se stabilizează este de 55°C.
Ambientul are 25°C, astfel, există o creştere a temperaturii cu 30°C peste temperatura ambientului.
Dată fiind puterea de 3W a LED-ului, se poate calcula rezistenţa termică 30°C / 3W = 10°C/W.
Pentru calculul capacităţii termice se ţine cont de constanta de timp termică. Această constantă
reprezintă 63% din diferenţa dintre valoarea iniţială şi valoare finală a unui sistem. Aşadar, 63% din
acea creştere de 30°C reprezintă 19°C. De pe figură se poate aprecia faptul că LED-ul ajunge la
25°C + 19°C = 44°C în aproximativ 140 de secunde, care este constanta termică de timp.
Capacitatea termică este egală cu constanta termică de timp împărţită la rezistenţa termică.
Cunoscându-se relaţia t = R * C (constanta timpului), se calculează capacitatea termică 140s /
10°C/W = 14J/°C.
Se consideră în electronică, pentru estimarea timpului în care temperatura se stabilizează, o
valoare de 5 ori mai mare ca acea constanta de timp. În cazul de mai sus acel timp de stabilizare
este de 5 * 140s = 700s = 12minute.

32
 Fig. 2.7 Temperatura LED-ului funcţie de timp

2.3.2.3 Temperatura ambientală

Se presupune tot în [3] montajul din Fig. 2.8. Este compus dintr-o rezistenţă de 1W
conectată la o sursă prin două fire conductoare. Există şi o masă pe care acest montaj este realizat.
Astfel, există trei căi prin care se conduce căldura, cele două fire conductoare şi aerul. Toate acestea
sunt echivalate în schemă cu o rezistenţă termică. Conductoarele conduc o anumită căldură şi disipă
căldura prin pierderile I²*R, dar nu foarte multă. Masa sau banca pe care montajul se află, daca este
realizată din metal, poate fi unul dintre mecanismele importante de reducere a căldurii din
rezistenţă. Aerul conduce şi el căldura, dar într-o măsura relativ mică.

Fig. 2.8 Figura ilustrează căile termice către ambient

33
 Pentru simplificare se consideră rezistenţa cu o baterie incorporată, pentru a reduce
conducerea sau generarea de căldură, neavând în componenţă fire şi rezistenţa este suspendată în
aer cu ajutorul unor corzi cu o rezistenţă termică mare, în vederea izolării acesteia de bancă.
Sunt reduse rezistenţele termice, astfel încât să ramână doar aerul. Temperatura rezistenţei
va creşte, nu va rămâne la temperatura aerului de 25°C. Pe Fig. 2.8. sunt ilustrate cele 3 metode prin
care aerul reduce căldura rezistenţei: conducţie, convecţie şi radiaţie. Primele două depind strict de
existenţa aerului. Conducţia termică a aerului este foarte mică, 0.02W/m-K, aerul fiind un izolator
bun, ignorarea conducţiei în cazul LED-urilor nu prezintă probleme.
Convecţia este mai complicată, ea depinde de mărimea şi forma obiectului care intră în
contact cu aerul, caracteristicile aerului, precum şi poziţia, dimensiunea şi forma obiectelor care se
situează în apropierea obiectului supus convecţiei.
În ceea ce priveşte radiaţia, aceasta are la bază legea lui Stefan-Boltzmann. Această lege
spune că un corp negru situat în spaţiu radiază energie într-o unitate de timp, fiind direct
proporţională cu puterea a patra a temperaturii sale absolute. Se mai cunoaşte şi sub denumirea de
radiaţia corpului negru. Astfel, un corp negru la o temperatură de 1000°K radiază 56 704W/m².

2.3.2.4 Radiator

Un mod bun de a reduce rezistenţa unei căi termice de conducţie este prin folosirea unui
radiator. Acesta este o piesă din metal care se ataşează direct sau indirect LED-urilor (Fig. 2.9).

Fig. 2.9 Exemplu de radiator pentru LED

34
 În [3] se arată că pentru o funcţionare corectă a radiatorului, trebuie să existe un contact
termic corespunzător al acestuia cu LED-ul. Acest lucru înseamnă o lipire solidă şi de durată, dar şi
o rezistenţă termică redusă către radiator. Dacă se suspendă LED-ul deasupra radiatorului sau se
poziţionează oriunde în prejma acestuia, nu se va reduce rezistenţa căii termice.
Cel mai uzual mod de lipire a LED-ului de radiator este cel prin pastă termoconductoare.
Conductivitatea termică a acestora variază, dar o valoare tipică pentru aceasta este de 1W/m-K.
Pentru a se determica conductivitatea termică dintre LED şi radiator, se înmulţeşte suprafaţa
acoperită cu pastă şi se împarte la grosimea acesteia.
Ca un exemplu, se poate considera că se lipeşte o suprafaţă de 5cm² şi se întinde pasta astfel
încât grosimea să fie de 1mm. Pentru calculul conductivităţii termice se ia în considerare
conductivitatea termică a pastei, astfel, 1W/m-K * 0.0005m² / 0.001m = 0.5W/°K. Rezistenţa
termică se calculează făcand raportul invers 0.001m / 1W/m-K * 0.0005m² = 2K/W.
O dată cu mărirea suprafeţei de contact dintre LED şi radiator se măreşte şi conductivitatea
termică. Astfel, creşte rezistenţa termică. Rezistenţa termică se mai poate mări şi dacă se foloseşte
un strat mai subţire de pastă. Pentru o bună funcţionare se doreşte o suprafaţă cât mai mare de
contact şi o grosime cât mai mică a pastei termoconductoare.

2.3.2.5 Ventilator

O altă rezistenţă termică care poate fi redusă este convecţia, conform cercetării propusă de
[3]. Convecţia în aer este destul de efectivă atunci când se pune problema răcirii, dar poate fi sporită
prin adăugarea unui ventilator. Principiul de funcţionare al unui ventilator este simplu, acesta
transportă o cantitate de aer către o suprafaţă încălzită, cu scopul de a o răci.
Un ventilator se măsoară în unităti de litri/minut. Pentru o realizare practică a unui ventilator
şi o răcire corectă, aceasta fiind mult mai complexă datorită miscării aerului, se ţin cont de o serie
de mărimi: dimensiunea şi forma ventilatorului, dimensiunea şi forma obiectului răcit, orientarea
obiectului răcit, precum şi a posibilelor obiecte care pot interfera cu fluxul de aer.
Debitul volumetric al aerului se notează cu G şi se măsoară în m3/secunde. [3] Dacă G se
ଵଶ∗௉[ௐ]
converteşte în litri/secundă atunci  = , unde P este puterea termică, iar  este variaţia de
௱்[°௄]

temperatură.
O problemă des întâlnită la ventilatoare este faptul că acestea au nevoie de o intrare şi o
ieşire, pentru a răci componentele, atunci când se montează într-un sistem. Daca este vorba de un

35
mediu capsulat, singurul lucru pe care un ventilator îl va face este acela de a menţine temperatura la
valori constante, aerul nefiind înlăturat, ci doar recirculat.
Ventilatoarele au nevoie de alimentare. Alimentarea în AC este convenabilă, dar se pune
problema protejării clienţilor. În cazul DC, se pot monta ventilatoare care consumă 5V sau 12V, dar
aceşti 5V trebuie să provină de undeva. Astfel, ventilatorul poate aduce o disipare de putere în plus,
iar acest lucru necesită o răcire suplimentară şi o scădere a eficacităţii luminii.

2.3.2.6 Răcirea activă şi răcirea pasivă

Răcirea activă, conform [9], presupune un flux de aer care este forţat să curgă printr-un
ventilator sau membrană, lucru care îmbunătăţeşte capacitatea de disipare termică a radiatorului.
Acest lucru are ca efect o reducere a dimensiunii radiatorului, precum şi o scădere a importanţei
orientării radiatorului. Ca efecte nedorite se întâlnesc zgomotele mai ridicare şi un consum mai
mare de energie.
Se definesc câteva ghiduri de proiectare:
- Sistemul de iluminat trebuie echipat cu o admisie de aer rece şi cu o priză de aer
cald. În acest sens, se poate observa Fig. 2.10;
- Fluxul de aer existent trebuie să fie neted şi nu trebuie să aibă restricţii, pentru a
limita vibraţiile, recircularea şi zgomotul;
- În Fig. 2.11 recircularea aerului cald, în interiorul sistemului de iluminat, ar trebui să
fie împiedicată, acest lucru ducând la o performanţă termică mai mică şi la un nivel
de zgomot mai ridicat;
- Sunt de evitat deschiderile mai puţin utile apropiate de ventilator, în carcasa corpului
de iluminat (Fig. 2.12), pentru a capta zgomotul produs de ventilator.

36
Fig. 2.10 Ghiduri de proiectare pentru soluţii de răcire activă (metodă corectă)

Fig. 2.11 Ghiduri de proiectare pentru soluţii de răcire activă (metodă incorectă)

37
 Fig. 2.12 Ghiduri de proiectare pentru soluţii de răcire activă (metodă incorectă)

Racirea pasivă are la baza faptul că aerul cald se ridică, creându-se un flux de aer de-a
lungul suprafeţelor. Acest lucru se mai numeste şi convecţie naturală. În cazul acestui tip de răcire,
dimensiunea radiatorului necesar este mai mare decat în cazul răcirii active. De asemenea, înaintea
oricărui calcul sau studiu, trebuie ţinut cont de fluxul de aer. Un lucru care ar putea afecta acest flux
de aer este forma radiatorului, dar şi poziţionarea acestuia. Aripirile radiatorului trebuie să fie
paralele cu direcţia fluxului de aer.
Ghiduri de proiectare pentru răcirea pasivă:
- Se doreşte limitarea numărului de interfeţe termice în calea termică de la modul la
ambient;
- Aripile sau pinii radiatorului necesită o grosime mai mare în vederea conducerii mai
ridicate a căldurii;
- Se preferă spaţii mai mari între pini decât spaţii mai mici;
- Prin folosirea unor materiale termoconductoare şi folosirea corespunzătoare a
acestora se obţine sporirea capacităţii de răcire a suprafeţei.

38
2.3.4 Caracteristici electrice

În ceea ce priveşte partea electrică a LED-urilor se ia în vedere conexiunea acestora cu o

sursă de alimentare, nivelul de siguranţă a acestora, precum şi realizarea împământării.
Pentru anumite tipuri de LED-uri, conectorii sunt alcătuiţi din mai multe cabluri, fiecare de culoare
diferită şi fiecare având o funcţie diferită. De asemenea, şi lungimea setului de cabluri este diferită.
Cu privire la siguranţa electrică, dispozitivele de iluminat se împart în două clase. Diferenţa
dintre acestea constă în nevoia utilizării unei legări la pământ. Pentru majoritatea tipurilor de LED-
uri tensiunea maximă de alimentare este de 60V, deci nu se pune problema folosirii unei
împământări. Alegerea alimentării unui modul de LED-uri va face diferenţa între a lega la pământ
sau nu întregul sistem.
Izolarea electrică nu este prezentă, radiatoarele pot fi atinse sau acestea se află în contact cu
unele componente exterioare tangibile. Unele module pot prezenta chiar şi şuruburi metalice pentru
montarea pe radiator.

2.4 Metode de control

2.4.1 DIMMING

În ceea ce priveşte controlul LED-urilor se disting două metode de dimming, analog şi prin
PWM. Modularea prin lăţime de puls se face prin alimentarea LED-urilor la curent constant şi
alternarea periodică a stării de pornit-oprit. Pe durata funcţionării (a stării de ON) LED-urile sunt
alimentate la curentul nominal. Acel procent de timp cât este alimentat se mai numeşte şi factor de
umplere (DC în engleză). Pe durata de timp off curentul mediu este mult mai mic, pentru a afla cu
exactitate valoarea acestuia se face produsul dintre factorul de umplere şi curentul nominal pe
durata stării de on.

39
 Fig. 2.13 Exemplificarea formei de undă pentru PWM

Se pune problema evitării flicker-ului, acest lucru relizându-se prin folosirea unei frecvenţe
peste 60 Hz pentru PWM.
O altă metodă pentru realizarea dimming-ului este cea prin reducerea curentului de
alimentare. Multe dintre aplicaţiile cu LED-uri nu vor fi afectate de schimbările de culoare produse
de această reducere de curent.
În figura alaturată este exemplificat un circuit de dimming. Condensatorul din figură este
utilizat pentru controlul zgomotului. FB reprezintă feedback-ul circuitului integrat. R3 este o
rezistenţă sensibilă la curent. Această rezistenţă R3 este folosită pentru a măsura curentul dintr-un
circuit şi pentru a-l translata într-o tensiune care la rândul ei poate fi măsurată. Au de obicei valori
scăzute pentru rezistenţe, aproximativ 50 miliohmi, dar chiar şi mai scăzute. R2 este folosită ca o
rezistenţă de divizare.

Fig. 2.14 Circuit dimming

40
 Ca principiu de funcţionare, pe măsură ce rezistenţa variabilă scade ca valoare, valoarea
tensiunii din integrat scade şi aceasta. Acest lucru duce la creşterea curentului prin LED-uri.
Rezistenţa R3 determină curentul minim prin LED, cu divizorul setat pe nivel maxim. Când
divizorul scade la zero, curentuş prin LED va tinde spre infinit, iar R4 este adăugată în serie cu
divizorul pentru a realiza un maxim pentru curent.

41
 CAPITOLUL 3

ALIMENTAREA LED-URILOR DE PUTERE

Se pot distinge două moduri de alimentare a LED-urilor, şi anume în curent continuu şi

curent alternativ. În cele ce urmează se vor trata ambele variante.

3.1 Alimentarea în curent continuu

Referinţa [12] precizează faptul că LED-urile funcţionează cel mai bine atunci când sunt
alimentate cu un curent constant. Acest lucru este specific oricărui LED, indiferent de culoare,
dimensiune sau putere. În cazul unei matrici de LED-uri se pune problema asigurării aceluiaşi
curent fiecărui LED. Plasarea LED-urilor în serie face ca fiecare LED să fie parcurs de acelaşi
curent.
În [3] se discută trei cazuri distincte care determină alegerea tipului de circuit de alimentare,
în funcţie de valorile tensiunilor sursei şi a LED-ului:
1. Cazul în care tensiunea sursei este întotdeauna mai mare decât tensiunea LED-ului;
2. Cazul în care tensiunea sursei este întotdeauna mai mică decât tensiunea LED-ului;
3. Cazul în care tensiunea sursei poate fi atât mai mare, dar şi mai mică decât tensiunea
LED-ului.
Pentru primul caz, atunci când tensiunea sursei este întotdeauna mai mare decât tensiunea
LED-ului, topologia folosită este cea a convertorului buck. Pentru a realiza creşterea curentului din
bobină, este necesară aplicarea unei tensiuni mai mari decât tensiunea de la ieşire. Dacă tensiunea
aplicată este mai scăzută decât cea de la ieşire, atunci curentul din bobină va scădea, iar tensiunea

42
de la ieşire va scădea şi aceasta, indiferent de durata în care tranzistorul era în starea de conducţie.
Totuşi, se poate întâmpla ca tensiunea de la ieşire să o egaleze pe cea de la intrare. Cu toate acestea
un convertor buck nu poate decât să convertească tensiunea de la intrarea circuitului într-o tensiune
la ieşire mai scăzută.

Fig. 3.1 Convertor Buck

Principiu de funcţionare constă în închiderea întrerupatorului, care este defapt un tranzistor,

ceea ce duce la creşterea curentului şi la înmagazinarea de energie. Când tranzistorul este blocat
energia stocată este eliberată către sarcină, formând un circuit închis prin diodă, bobină şi sarcină.
Tot în [12] se tratează primul caz. Astfel, dacă tensiunea de intrare este întotdeauna mai
mare decât suma tuturor tensiunilor directe maxime corespunzătoare fiecărui LED din şir, atunci se
întâlnesc două opţiuni: regulatoare liniare sau regluatoare buck. Un regulator liniar aduce
dezavantaje în ceea ce priveşte eficienţa şi temperatura, dar este una dintre cele mai simple opţiuni.
Pentru a produce curent constant, regulatorul liniar trebuie să fie unul ajustabil, care foloseşte o
pereche de rezistori de tip feedback.
Înlocuind rezistenţa feedback din partea superioară cu un şir de LED-uri, iar în partea
inferioară plasând o rezistenţă sensibilă la curent, induce în eroare vechea sursă de tensiune
constantă şi o determină să ajusteze tensiunea de la ieşire într-o măsură în care curentul ajunge să
treacă prin acea rezistenţă sensibilă la curent, egalându-se, astfel, feedback-ul tensiunii de la
circuitul integrat.
Regulatoarele liniare au avantajul simplicităţii. Acestea nu costă mult şi nu prezintă
interferenţe electromagnetice. Atât timp cât tensiunea directă în sirul de LED-uri nu depăşeşte
valoarea limită pentru tensiunea de ieşire, la care regulatorul încetează să mai reguleze (dropout
voltage = diferenţa minimă dintre intrare şi ieşire necesară menţinerii regulatorului în domeniul său
de funcţionare), acestea pot furniza curent constant.

43
 Dezavantajele constau în eficienţa scăzută şi disipare termică mai redusă. Pierderile într-un
regulator liniar se exprimă cu următoarea relaţie:

P = (VIN – n x VF) x IF. (3.01)

În relaţia (3.01) n este numărul de LED-uri dintr-un şir, VIN este tensiunea de la intrare, iar
VF şi IF sunt tensiunea directă respectiv curentul direct. La curenţi de 350mA sau chiar peste aceste
valori, cazul regulatorului liniar va avea nevoie de un radiator pentru răcire. Acest lucru va duce la
o creştere în dimensiune şi cost a întregului proiect. Se poate lua în calcul o metodă mult mai
eficientă, atunci când tensiunea de intrare depăşeşte tensiunea LED-ului, şi anume un regulator
coborâtor de tensiune sau buck. În ceea ce priveşte regulatoarele liniare, acestea trebuie să fie de tip
reglabil, aceiaşi metoda putându-se folosi pentru a modifica un convertor buck într-o sursă de
curent constant pentru LED-uri. Regulatorul buck are un randament ridicat şi nu are nevoie de un
radiator. Convertoarele buck recente comută la frecvenţe de 1MHz şi chiar mai sus, acest lucru
ducând la folosirea de componente de dimensiuni reduse.
Al doilea caz, cel în care tensiunea de la intrare este întotdeauna mai scăzută decât tensiunea
de la ieşire, în [3] foloseşte ca topologie un convertor de tip boost. Aşa cum îi şi sugerează numele
în limba engleză, convertorul de tip boost realizează mărirea tensiunii. Aşa cum convertorul buck
este incapabil să producă valori mai mari ale tensiunii de ieşire faţă de cea de intrare, aşa şi
convertorul boost nu poate produce valori ale tensiunii de ieşire semnificativ mai mici decât cele de
intrare.
Tot pentru acest caz [12] impune folosirea unui convertor de tip ridicător de tensiune sau
boost. Este singura variantă simplă care poate furniza curenţi de peste 350 mA, cu o tensiune de
ieşire care poate lua valori diferite. Dacă se foloseşte un divizor de tip feedback, regulatorul se
poate transforma într-o sursă de curent constant.

Fig. 3.2 Convertor Boost

44
 Aşadar, convertorul buck se poate folosi doar atunci când tensiunea de ieşire este mai mică
decât tensiunea de intrare, după cum se arată în [3]. Invers, convertorul boost poate fi folosit doar
atunci când tensiunea de la ieşire este mai mare decât cea de la intrare. Se poate întâmpla ca
tensiunea de intrare să fie mai mică uneori, sau alteori mai mare decât tensiunea de ieşire, astfel, se
pune problema folosirii unei topologii care să le îmbine pe cele două de mai sus. Această variaţie a
tensiunii apare la baterii, la care tensiunile depind de o serie de factori, printre care stadiul de
încărcare al acestora şi temperatura la care funcţionează. O baterie relativ nouă are o tensiune mai
mare decât tensiunea necesară LED-ului, dar atunci când aceasta a fost în cea mai mare parte
descărcată tensiunea ei va fi mai mică.
Circuitul folosit pentru cazul al treilea se numeşte buck-boost. Este o combinaţie de buck şi
boost. Pentru intrare pozitivă şi ieşire negativă schema este relativ mai simplă. Atunci când
tranzistorul conduce, în bobină se acumulează curent. Când tranzistorul este blocat, curentul de pe
bobină se descarcă prin diodă către sarcină, rezultând o tensiune la ieşire negativă.

Fig. 3.3 Convertor Buck-Boost

Folosită pentru LED-urile de putere este relativ scumpă şi ocupă un spaţiu semnificativ.
Folosind circuite integrate costă chiar mai mult. Aşa cum s-a precizat anterior, LED-urile sunt
dispozitive de curent. Cât timp trece un curent de la anod la catod se aprind şi nu contează în cazul
acestora unde este plasată masa. Ideea acestui circuit este de a folosi un convertor boost pentru a
produce o tensiune mai ridicată decât cea de intrare, şi de a alimenta LED-ul din aceasta. Ţinând
cont că tensiunea de ieşire este mai mare faţă de intrare, LED-ul poate fi raportat la tensiunea de
intrare şi nu la masă. Avantajul acestui circuit este acela că nu contează tensiunea pe LED.
LED-urile de putere sunt folosite în tot mai multe aplicaţii, astfel, în [12] se precizează că
pot apărea anumite situaţii când tensiunea de la intrare variază şi sub, dar şi peste tensiunea directă a
LED-ului. În aceste cazuri este nevoie de un regulator de curent care poate ridica sau coborî intrarea
în funcţie de ieşire. Se poate folosi un convertor de tip buck-boost.

45
3.1.1 LED-uri de mare putere: tensiunea de intrare şi tensiunea directă

Sursele pentru tensiunea de intrare la matricile de LED-uri provin de la baterii sau surse de
alimentare care au o anumită toleranţă. O baterie de maşină poate genera 8V sau 16V, în funcţie de
sarcină şi de vârsta acumulatorului. O sursă de alimentare pentru PC poate genera 12V.
LED-urile de mare putere au o anumită plaja de valori pentru tensiunea directă. Tipic,
acestea au pentru curentul direct (forward current) o valoare de IF = 350 mA. Tensiunea directă a
LED-ului, atunci când IF = 350 mA, include valori tipice, dar şi o supra-temperatură maximă sau
minimă. Pentru a se asigura un curent constant real la fiecare LED într-o matrice, topologia puterii
trebuie să fie capabilă să livreze o tensiune la ieşire egală cu suma tesiunilor directe maxime
corespunzătoare fiecarui element component din matrice. Producătorii îşi sortează dispozitivele in
funcţie de culoare, luminozitate şi tensiune directă. Această sortare pentru cele trei categorii este
costisitoare, iar tensiunea directă este adesea singura caracteristică care poate varia în limite largi.
Dacă se adaugă acest lucru la schimbăriile de tensiune directă, odată cu modificarea temperaturii
chip-ului de LED, creşte nevoia de regulatoare de curent constant, acestea având o gamă largă de
valori pentru tensiunea de ieşire.

Figura 3.4 Schema pentru un regulator de tensiune constantă

46
 Figura 3.5 Schema pentru un regulator de curent constant

3.1.2 Durata de viaţă a balastului

Definiţia balastului

Cuvântul balast are două întrebuinţări. Se foloseşte de uzual ca rezistenţă conectată la

emitorul tranzistorului pentru a compensa variaţiile în tensiune care afectează factorul de
amplificare sau câştigul. Acest termen, balast, se poate folosi şi pentru utilizarea unei rezistenţe
înseriată cu un şir de LED-uri. De asemenea, la tuburile fluorescente, circuitele de alimentare sunt
numite balast. Primele circuite de alimentare a tuburilor fluorescente conţineau un condensator
pentru limitarea curentului care pătrunde în tub. Ulterior, au apărut circuite moderne, electronice,
care poartă aceiaşi denumire de balast. Acest termen de balast se poate folosi şi în cazul alimentării
LED-urilor.
S-a discutat anterior problema duratei de viaţă a LED-ului, dar LED-ul în sine nu constituie
întregul sistem de iluminat. Astfel, se ia în vedere şi durata de viaţă a circuitului de alimentare sau a
balastului, durată care poate determina funcţionarea întregului sistem. Daca una dintre părţile
sistemului de iluminat are o durată de viaţă mai redusă, atunci acea parte va determina durata de
viaţă a întregului sistem. Pentru estimarea duratei de viaţă a unui sistem se foloseşte relaţia
următoare:
ଵ

  ţă     =

(3.02).
ା
  ţă  ăţ
     ţă  ăţ    

47
 În general, dacă un circuit este proiectat corespunzător, viaţa acestuia va fi destul de lungă.
Circuitele integrate, tranzistoarele si diodele au o robusteţe ridicată în condiţiile în care se respectă
limitările de tensiune. Un factor care poate limita durata de viaţă a unui circuit de alimentare poate
fi condensatorul de la intrarea circuitului.
În circuitele de curent continuu, tensiunea de alimentare este amortizată de un condensator.
Nivelul de capacitate necesar este dat de puterea şi frecvenţa de comutare a unui circuit de
alimentare. Nu se doreşte ca tensiunea de pe LED să scadă prea mult pe durata stării de on a
tranzistorului. Aşadar, un curent mai mare la intrare are nevoie de o capacitate mai mare.
Funcţionarea tranzistorului la o frecvenţă mai mare determină o capacitate mai mică, deoarece
curentul este absorbit pentru o perioadă mai mică.

3.1.3 Matrici de LED-uri

În această privinţă, se specifică în [3] faptul că majoritatea circuitelor de alimentare sunt

folosite pentru şiruri de LED-uri conectate în serie. Ca puncte negative se remarcă defecţiunea
unuia dintre acestea. Dacă unul dintre LED-uri nu va mai funcţiona, atunci tot şirul de LED-uri va
înceta să mai funcţioneze. Conectarea în paralel va elimina acest defect, dar cauzează un altul.
Toate duratele de viaţă ale LED-urilor vor fi conectate în paralel, iar durata de viaţă a şirului de
LED-va fi egală cu durata de viaţă a unui LED raportată la numărul total de LED-uri din şir.
Se poate aborda o altă variantă, şi anume montarea de şiruri de LED-uri în paralel. Dacă un
şir se defectează, mai rămân altele care vor produce lumină, iar intreg sistemul nu poate fi
considerat defect. Evident, cantitatea de lumină va fi redusă, însă este acceptată o scădere de până la
30%. Ca un exemplu, se pot considera 10 şiruri alimentate. Atunci când unul din cele 10 şiruri
eşuează, rămân în funcţionare 9 şiruri de LED-uri, ceea ce înseamnă o scădere cu 10% a luminii,
fiind o scădere acceptabilă.
Conectarea unor şiruri de LED-uri în serie nu va funcţiona deloc corespunzător. Acest lucru
se datorează faptului că rezistorul sensibil la curent de pe un şir va genera o nepotrivire de tensiune
cu celălalt şir. Pentru a atenua acest lucru se conectează în serie cu fiecare şir o rezistenţă egală ca
valoare cu acea rezistenţă sensibilă la curent.
Se presupune o pierdere de 100mV a unui şir de 5 LED-uri, dar chiar şi în acest mod poate
exista o variaţie de 500mV faţă de celălalt şir. Un mod de a elimina acest impediment este ca
fiecare şir de LED-uri să aibă conectat în serie o rezistenţă care să aibă o cădere de aproximativ
500mV.

48
 Astfel, acea variaţie de tensiune va fi parţial distribuită şi pe rezistenţă, iar curenţii vor fi mai
bine echilibraţi. Rezistenţa va funcţiona mai bine decât LED-ul, deoarece o schimbare semnificativă
în curent va determina şi o schimbare semnificativă în tensiune pe rezistenţă, spre deosebire de LED
unde este nevoie de o modificare mare a curentului pentru a obţine o modificare relativ mică a
tensiunii pe rezistenţă. Dacă funcţia de control a circuitului integrat necesită mai puţin de 500mV,
această tensiune poate fi divizată.

Fig. 3.6 Efectul rezistenţei de setare a curentului este compensată prin adăugarea unei rezistenţe în
serie cu fiecare şir de LED-uri

Problema cu aceste scheme este aceea că, în cazul în care, unul dintre şiruri folosit pentru
bucla de feedback pentru tensiune eşuează în a funcţiona, nu există niciun feedback. Acest lucru
poate duce la o funcţionare defectuoasă a unui circuit sau chiar mai rău. În schimb, se pot însuma
toţi curenţii într-o singură rezistenţă care setează curentul. În acest caz, dacă unul dintre sişuri nu
mai funcţionează, restul vor rămâne alimentate. Vor exista pierderi de putere în cricuit, care pot fi
egale cu numărul de şiruri înmulţit cu cei 500mV apoi înmulţit cu curentul de pe şirul respectiv.
Având în vedere că se poate ajunge pânp la câţiva waţi, nu se obişnuieşte să se folosească în
practică matrici de şiruri de LED-uri.

49
3.2. Alimentarea în curent alternativ

Alimentarea LED-urilor în curent alternativ este mult mai complicată din punct de vedere
material, după cum [3] demonstrează, dar trebuie să respecte şi anumite norme prinvind emisiile şi
siguranţa. În privinţa siguranţei curentul alternativ este mult mai periculos decât cel continuu, cel
mai periculos efect asupra omului este fibrilaţia, lucru care poate duce la oprirea inimii. Singurul
lucru pe care se va insista în acest capitol este redresarea, întrucât realizează conversia curent
alternativ-continuu, proces pe care se bazează această lucrare.
Un prim pas în folosirea curentului alternativ îl reprezintă redresarea. Redresarea
converteşte curentul sinusoidal într-unul continuu cu un anumit riplu. Riplul este o variaţie
reziduală periodică atunci când se efectuează această conversie.
Există câteva tipuri de redresoare prin intermediul cărora se converteşte curentul. Unul
dintre aceste este redresorul bialternanţă sau cu punte de diode. Acest redresor funcţionează în felul
următor, când sensul curentului este de la + la – curentul va circula prin dioda D1 şi sarcină la masă
şi apoi prin D3 la -. Atunci când sensul curentului este invers curentul circulă prin D2 la masă şi
apoi prin D4 la +. Astfel, curentul parcurge sarcina în două sensuri.

Fig. 3.7 Redresor în punte

O altă metodă de redresare este cea monoalternanţă. Ca funcţionare acesta se aseamnăna cu
cel bialternanţă. Într-un sens curentul circulă de la + prin dioda D1, apoi prin sarcină la masă şi prin
dioda D3 către -. Atunci când se schimbă sensul curentului, spre deosebire de circuitul anterior, nu
există nicio conducţie. În acest caz sarcina este parcursă doar într-un singur sens.

Fig. 3.8 Redresor monoalternanţă

50
 În cazul în care, după redresare, nu se doreşte acea variaţie a tensiunii care poate afecta viaţa
unui LED şi din cauza căreia apare fenomenul de flicker, se poate adăuga un condensator pentru
ଵ
filtrare. Pentru calculul energiei stocate într-un condensator se cunoaşte relaţia ଶ.
ଶ

Fig. 3.9 Reducerea riplului unui redresor în punte printr-un condensator

51
 CAPITOLUL 4

STRUCTURA CIRCUITULUI TIP BALIZĂ LUMINOASĂ

REALIZATĂ CU 3 LED-URI DE PUTERE

În acest capitol se va prezenta integral o modalitate de realizare a unei balize luminoase, care
cuprinde partea de alimentare, control, precum şi o parte de circuit de rezervă în cazul unei avarii.
Atunci când se aduce în discuţie alimentarea LED-urilor, cea mai utilizată metodă este prin
conectarea unui LED în serie cu o rezistenţă la o baterie. Este o metodă simplă, ieftină, dar nu foarte
eficientă, fără posibilităşi de control. Dacă se disipă puţină putere în rezistenţă, va fi afectată
performanţa LED-ului. Dacă se schimbă sursa de alimentare trebuie revizuită valoarea rezistenţei,
deci încă un lucru care afectează performanţa si practicalitatea. O metodă chiar mai defectoasă o
reprezintă conectarea directă a LED-ului la o sursă de tensiune, precum o baterie. LED-ul este
sensibil la schimbările de curent si tensiune, astfel, când se conectează o baterie la acesta se ştie
puţin despre ce fel de curent trece prin el, fie luminează, fie se arde. Se poate aplica în unele
aplicaţii, dar in niciun caz pentru LED-urile de putere.
Menţinerea curentului sau a tensiunii constante pe LED-uri se poate face prin metode mult
mai complexe, cu un randament foarte bun, şi anume, convertoarele precizate în capitolul anterior.
Punctele negative ar fi costul ridicat şi complexitatea realizării.
În lucrarea de faţă am căutat moduri de alimentare aproape la fel de eficiente precum cele
ale regulatoarelor, cu un nivel de cunoştinţe relativ mediu şi un cost al componentelor foarte redus.
Lucru care fiecare producător de orice fel de echipamente şi-l doreşte.

52
4.1 Circuit de curent constant

Pentru proiectul de diplomă am ales să alimentez LED-urile de putere cu un circuit de curent

constant. Circuitul are la bază acelaşi principiu de funcţionare ca un regulator de tip buck, diferenţa
este că eficienţa acestui circuit de curent constant nu este garantată la 90%, iar preţul este
semnificativ mai mic. Acesta presupune menţinerea strălucirii LED-ului constantă indiferent de
sursa de alimentare aleasă.

Avantaje:
- Număr de componente redus;
- Cost scăzut;
- Dacă se alege o sursă de alimentare coresunzătoare şi LED-uri corespunzătoare poate
avea o eficienţă de peste 90%;
- Poate suporta un curent de până la 20 A;
- Alimentarea circuitului se poate face pe o gamă foarte largă: între 3V şi 60V.
Dezavantaje:
- Schimbarea intensităţii LED-urilor nu se poate face fără vreo metodă digitală de
control, decât dacă se schimbă valorile rezistenţelor din circuit;
- Poate risipi la fel de multă putere ca metoda simplă cu rezistenţă, dacă este
configurat neadecvat circuitul;
- Curenţii se pot modifica odată cu schimbarea temperaturii ambientale.

Pentru acest proiect s-a realizat circuitul de alimentare al LED-urilor, conectarea acestui
circuit la patru LED-uri de putere de 3W şi conectarea întregului sistem la reţea printr-un adaptor de
priză.
Piese componente:
- Rezistenţă R1: 100Kohm de putere mică ¼ W; (se poate folosi o rezistenţă de la 20K
până la 500K – acesta face ca Q2 să conducă treptat, astfel încât Q1 să îl depăşească
şi să îl oprească pe Q2);
- Rezistenţă R2: rezistenţă care setează curentul de 820mOhm, 0.6 W;
- Tranzistor Q1: tranzistor NPN de putere mică;
- Tranzistor Q2: tranzistor N-MOSFET de putere mare;
- Alimentator de la priză de 7.5V.

53
Mod de funcţionare:
- Tranzistorul Q2 este folosit ca o rezistenţă variabilă. Q2 conduce atunci când este
pornit de R1. Q1 este folosit ca un comutator care detectează supra-curentul, iar R2
este rezistenţa de detecţie care declanşează pe Q1 atunci când curentul din circuit
este prea mare.
- Fluxul principal de curent trece prin LED-uri prin Q2 şi prin R2. Când un curent prea
mare trece prin R2, tranzistorul Q1 începe să conducă , fapt care duce la blocarea
tranzistorului Q2. Oprirea lui Q2 determină reducerea curentului prin LED-uri şi R3.
Astfel, s-a creat o buclă de feedback, care monitorizează curentul prin LED-uri şi îl
menţine la o valoare setată de R2 în fiecare moment.
- R1 are o rezistenţă ridicată, iar atunci când Q1 începe să conducă, depăşeşte cu
uşurinţă rezistenţa R1.
- Ca rezultat, Q2 acţionează ca un rezistor, iar rezistenţa sa este setată în aşa măsură
încât să menţină curentul potrivit pe LED-uri. Orice exces de putere se disipă pe Q2.

Calcule:
- Rezistenţa R2 este cea care determină curentul.
଴.ହ
- Curentul de pe un LED este aproximativ egal cu:  = . Valoarea de 0.5V este
ோଶ

tensiunea din bază-emitor necesară pentru ca Q1 să conducă. Dacă pe R2, căderea de

tensiune este mai mică decât 0.5V, tranzistorul Q1 începe să se blocheze şi să tragă
mai puţin curent prin R1, iar tensiunea prin grila Q2 să crească. Acest lucru
determină conductanţa drenă-sursă să crească, rezultând într-o creştere a curentului
prin LED-uri şi R2. Dacă căderea de tensiune de pe R2 va scădea sub 0.5V, atunci
Q1 va atrage mai mult curent prin R1, tensiunea pe grila Q2 va scădea şi conductanţa
drenă sursă a tranzistorului va scădea şi aceasta, reducând din nou curentul.
Circuitul operează defapt ca un regulator de curent.
଴.ହ
Aşadar, pentru un curent de 700mA al LED-urilor, rezistenţa R2 va fi: 2 = ଴.଻ =

0.71Ω. Am ales o rezistenţă de 820mΩ.

଴.ଶହ
- Pentru calculul puterii rezistenţei R2: ଴.଻ଵ = 0.35. Pentru a nu se încălzi foarte tare

este de preferat alegerea unei rezistenţe de cel puţin dublul puterii calculate. Puterea
rezistenţei este aleasă la 0.6W.

54
 Limitări maxime:
Singura limitare pentru sursa circuitului o reprezintă tranzistorul N-MOSFET Q2.
Acesta limitează circuitul în două moduri:
- Puterea disipată. Aşa cum s-a precizat anterior, Q2 acţionează ca o rezistenţă
variabilă, coborând tensiunea sursei pentru a o potrivi cu cea necesară LED-urilor.
Q2 va vea nevoie de un radiator dacă curentul din circuit este mare şi dacă tensiunea
sursei de alimentare este mai mare decât tensiunea LED-urilor. Tranzistorul Q2
poate suporta pâna la 3W, după care este nevoie de folosirea unui radiator. Cu un
radiator circuitul poate suporta curenţi si tensiuni relativ mari. Dacă se doreşte o
putere mai mare se recomandă folosirea mai multor tranzistoare în paralel.
- Tensiune. Pinul G-Grilă al Q2 este evaluat la 20V, lucru care limitează tensiunea de
alimentare a circuitului la 20V.

Fig. 4.1 Schemă pentru alimentarea LED-urilor cu un curent constant şi controlate digital prin
microcontroler

55
 Fig. 4.2 Montajul practic pentru menţinerea curentului constant

Schema este preluată din literatura de specialitate şi adaptată pentru menţinerea curentului
constant pentru un set de 3 LED-uri conectate în parelel. Atât tranzistorul MOSFET cât şi cele 4
LED-uri au nevoie de radiator pentru a elimina căldura.
În urma realizării practice, datorită conectării în paralel, se constată faptul că valoarea
curentului prin cele 3 LED-uri este mult mai mic faţă de cel specificat de producător de 700mA.
Curentul este situat în jurul valorii de 150mA. În acest sens am conectat încă 4 rezistenţe în paralel
cu R2, rezulând 5 rezistenţe de 820mA în paralel. Rezistenţa echivalentă se calculează cu
următoarea relaţie:
ଵ ଵ ଵ ଵ ଵ ଵ
= + + + + (4.01)
ோ௘ ோଵ ோଶ ோଷ ோସ ோହ

Astfel, rezultă în urma calculelor o rezistenţă echivalentă de 0.164Ω, iar valoarea curentului
creşte la o valoare apropiată 700mA (Fig. 4.3).

Fig. 4.3 Curentul prin LED-uri

Tensiunea pe LED-uri este ilustrată in figura următoare:

Fig.4.4 Tensiunea pe cele 3 led-uri

56
 În ceea ce priveşte
iveşte tensiunile pe cei doi tranzistori,
tranzistori, acestea sunt 4.41V pentru tranzistorul
bipolar NPN şi 4.06V pe tranzistorul MOSFET. Pentru obţinerea puterii pentru LED-uri
LED se face
produsul dintre curent şi tensiune,
e, rezultând o putere de 2.22W.

4.2 Controlul LED-urilor

urilor de putere

În ceea ce priveşte partea de control am ales un microcontroller care să realizeze schimbarea

intensităţii LED-urilor
urilor prin PWM,
PWM, folosind un potenţiometru şi o fotorezistenţă.
fotorezistenţă Microcontroller-ul
este un ATMega 328P, folosit pe o platformă de procesare, bazată pe software şi hardware, numită
Arduino uno. Procesorul de semnal este capabil să preia date din mediul înconjurător printr-o
printr serie
de senzori şi de a efectua acţiuni asupra mediului prin intermediul luminilor, motoarelor şi a unui
număr divers de echipamente mecanice. Procesorul este capabil să ruleze cod scris într-un
într limbaj de
programare care este foarte similar cu limbajul C++.
ARDUINO UNO are 14 de intrări digitale / pini de ieşire
re (din care 6 pot fi utilizate ca ieşiri
PWM), 6 intrări analogice, un oscilator cu quart de 16 MHz, o conexiune USB, o mufă de
alimentare, o mufă ICSP şi un buton de resetare. ARDUINO UNO poate fi alimentat prin
intermediul
ul conexiunii USB sau cu o sursă de alimentare externă. Sursa
rsa de alimentare este selectată
automat.

Fig. 4.5 Placa de achiziţie ArduinoUNO

57
 Placa de dezvoltare poate opera pe o sursă externă de 6 - 20 volţi. Dacă este alimentată la
mai puţin de 7V, există posibilitatea, ca pinul de 5V să furnizeze mai puţin de 5 volţi şi placa să
devină instabilă. Dacă se alimentează cu mai mult de 12V, regulatorul de tensiune se poate supra-
încălzi, acest lucru ducând la deteriorarea plăcii. Intervalul de tensiune recomandat de către
producător este de 7 - 12 volţi.

Fig. 4.6 Numerotarea pinilor pentru ATMega 328P

Placa de dezvoltare am conectat-o la o sursă externă, o baterie de 9V prin pinul numărul 7 şi

8, care reprezintă alimentarea şi masa, respectiv + şi -. Pinul numărul 5 este conectat la circuitul de
curent constant prin rezistenţa de 100KΩ, fiind ieşirea PWM. La pinul 20 şi pinul 22 este conectat
potenţiometrul prin doi pini ai acestuia, iar la pinul din mijlocul potenţiometrului se conectează
pinul 23, care este pinul de intrare pentru potenţiometru.

58
 Fig. 4.7 Schema de conectare a microprocesorului la circuitul de curent constant

Codul folosit pentru ARDUINO:

int sensorPin = A0; // selectează pinul A0 ca intrare pentru potenţiometru;

int ledPin = 3; // selectează pinul 3 ca PWM pentru LED;
int sensorValue = 0; // variabila pentru a stoca valoarea provenită de la senzor;

void setup()

{
pinMode(ledPin, OUTPUT); // se declară ledPin ca ieşire;
Serial.begin(9600); // calibrează comunicarea cu PC la 9600 biţi pe secundă;
}

void loop()

{
59
 // se citeşte valoarea de la senzor:
sensorValue = analogRead(sensorPin)*5/16; // *5/16 s-a folosit pentru că senzorul nu
oferă valori de pâna la 1023, acest lucru se face în funcţie de lumină, şi atunci trebuie folosit un
raport din care să rezulte 255 pentru 1023, acea valoare maximă;
if(sensorValue<255) // 0 = valoare minimă şi 255 = valoare maximă pentru potenţiometru;
analogWrite(ledPin,sensorValue);
else
analogWrite(ledPin,255); //255 este valoarea corespunzătoare unui factor de umplere
maxim;
delay(10); // întarziere scurtă pentru o mai bună răspundere la lumină
}
Funcţia analogWrite() scrie o valoare analogică unui pin, în cazul de faţă pinul pentru PWM.
După apelarea acestei funcţii se generează un semnal treaptă la o frecvenţă specifică pinului. Pentru
pin-ul 3 de PWM frecvenţa este de 980 Hz.
AnalogRead() returnează 0 atunci când potenţiometrul este rotit într-o direcţie şi nu există
nicio rezistenţă între masă şi pinul din mijloc al acestuia. Când potenţiometrul este rotit în direcţia
opusă, nu există rezistenţă între pinul din mijloc şi cei +5V, iar funcţia analogRead() returnează
1023.
Acest cod realizează modificarea intensităţii luminii, dar măsoară ieşirea unui fotorezistenţe.
Acest circuit oferă posibilitatea reglării fluxului luminos în funcţie de lumina exterioară, dar
realizează şi prin intermediul unui potenţiometru. Pinul 23 al microprocesorului este conectat la o
fotorezistenţă, iar aceasta la rândul ei este conectată la pinul de alimentare. Dacă este conectată o
rezistenţă la pinul 23 şi la masă, împreună cu acea fotorezistenţă se realizează un circuit care poate
măsura tensiunea în funcţie de acea fotorezistenţă. Când fotorezistenţa este expusă unei lumini
puternice îi scade rezistenţa foarte mult, iar când este acoperit acel senzor pentru a simula
întunericul, rezistenţa ii creste foarte mult. În funcţie de aceste valori, pe care microprocesorul le
primeşte, se realizează modificarea fluxului luminos prin PWM.

60
 Fig. 4.8 Circuit fotorezistenţă

Rezistenţa de 100KΩ este folosită pentru a obţine citiri mai înalte, se poate folosi o
rezistenţă de 10kΩ, sau 50KΩ. Principiul este că, cu cât sunt rezistenţele mai mari cu atât citirile pe
care senzorul microprocesorului le primeşte sunt mai complete.

4.3 Circuit LED de rezervă în caz de avarie

Am propus, pe langă această metodă de control, o variantă în care să existe un al patrulea

element, în cazul acest un LED de rezervă, care intră în circuit, atunci când unul din cele 3 LED-uri
funcţionale încetează să mai lumineze. Schema este simplă, şi este o metodă analogică de realizare
a lucrului propus mai sus. Presupune 3 rezistenţe legate la partea de alimentare şi apoi conectate
fiecare la câte un LED. Diodele se conectează fiecare între LED-ul funcţional şi apoi toate într-un
nod care se conectează la cel de-al patrulea LED. Schema pentru LED-uri de putere mică este
următoarea:

61
 Fig. 4.9 Schema pentru conectarea automată în caz de avarie a unui LED

Pentru LED-urile obişnuite schema funcţionează. Circuitul este alimentat de la 3 baterii de

1.5V. Astfel, am ales rezistenţe de 300Ω pentru a obţine un curent de 15mA prin LED-uri. Diodele
au o cădere de tensiune de 0.7, iar LED-urile obişnuite au o tensiune directă de aproximativ 2.2V.
Atunci când este alimentat circuitul fiecare LED primeşte aceiaşi tensiune de 4.5V. Cei 2.2V +
0.7V vor fi 2.9V, rezultă că 4.5V-2.9V este 1.6, o tensiune mult mai mică decăt cea necesară
funcţionării LED-ului. Când se întrerupe unul dintre cele 3 funcţionale, LED-ul rămas îşi va cei
2.2V necesari şi pe rezistenţă va cădea 1.6V. Astfel, se poate calcula putere rezistenţei. În cazul de
faţă este nevoie de o rezistenţă de minim 0.24W. Prin intermediul unui buton se întrerupe
funcţionarea unui LED pentru acţionarea celui de rezervă.

Fig. 4.10 Circuitul automat realizat practic pentru LED-uri de mică putere

62
 Acelaşi circuit a fost adaptat şi pentru LED-urile de putere însă nu funcţionează asemenea
celui arătat mai sus. Problema este că atunci când cele 3 LED-uri alimentate, şi cel de rezervă
primeşte un curent şi o tensiune şi creşte în intensitate odată cu modificarea fluxului luminos prin
potenţiometru. La intensitate maximă pe cele 3, LED-ului de rezervă îi cade 2.84V şi este parcurs
de un curent 41.7mA, ceea ce este semnificativ.

Fig. 4.11 Tensiunea pe led-ul de rezervă

Chiar şi după ce este conectat automat nu egalează intensitatea celorlalte două, tensiunea pe
acesta fiind 3.17V, iar pe cel întrerupt este de 0.52V.

Fig. 4.12 Tensiunea pe LED-ul de rezervă atunci când se conectează automat

63
 CONCLUZII

Iluminarea este şi va fi în continuare un element nelipsit din orice fel de activitate. Scopul
acestei lucrări este de acela de a aduce la cunoştinţă câteva caracteristici cu privire la fenomenul
luminii şi LED-urilor, şi de a concepe şi realiza practic un circuit de alimenare şi control.
În cadrul primului capitol s-a realizat o prezentare a principalelor mărimi care caracterizează
şi influenţează direct lumina, dar şi a unitătilor de măsură a acestora şi nu numai, calitatea acestora
fiind decisivă în satisfacţia vizuală.
Capitolul doi prezintă elementele care stau la baza acestei lucrări, şi anume LED-urile. Sunt
exemplificate atât figuri cât şi explicaţii succinte despre LED-urile de putere mică, iar detaliat, în
funcţie de construcţie şi caracteristici, explicaţii privind tema principală a lucrării, LED-urile de
putere. De asemenea, am adus o serie de exemple în ceea ce priveşte efectul temperaturii asupra
caracterisicilor electrice şi optice.
În capitolul 3 am insistat pe metode de alimentare a led-urilor în curent constant, aducând în
acest sens o serie de exemple de circuite care fac posibil acest lucru. În ceea ce priveşte partea de
alimentare în curent alternativ am evidenţiat cateva metode de conversie a curentului alternativ în
curent continuu, cel de care mă folosesc pentru realizarea practică.
Ultimul capitol, contine partea practica, structurandu-l in trei subcapitole, reprezintă dupa
parerea mea materializarea conceptelor propuse, şi anume, alimentarea LED-urilor cu un curent
constant, controlul digital al acestora si varianta de rezervă. Am reusit sa alcatuiesc un circuit care
comandă conectarea unui led de rezerva, iar in urma experimentarii si a calcularii am concluzionat
faptul ca led-urile obisnuite difera semnificativ de cele de putere, iar schema nu s-a putut adapta în
totalitate, pentru a putea funcţiona corespunzator conceptului imaginat.

64
 BIBLIOGRAFIE

[1] BIANCHI, Cornel, Luminotehnica, volumul 1, Editura Tehnică, 1990.

[2] HOFMANN, Harald, GANSLANDT, Rüdiger, Handbook of Lighting Design.

[3] LENK, Ron, LENK, Carol, Practical Lighting Design with LEDs, New Jersey, Published

by John Wiley & Sons, 2011.

[4] Illuminating Engineering Society of North America, The IESNA LIGHTING HANDBOOK

Ninth Edition, North America, IES The lighting Authority, 2000.

[5] LYONS, Stanley, HEINEMANN, Butterworth, Lighting for industry and security – a

handbook for provider, 1992.

[6] CANGELOSO, Sal, LED lighting A primer to lighting the future, 2012, Published by

O’Reilly Media, Sebastopol, California, 2012.

[7] http://www.universign.ro/2009/06/totul-despre-led/

[8] http://www.electromagnetica-led.ro/ro/articol/ledinfo/specialists-information-5346

[9] Philips Electronics, Design-in guide Fortimo LED SLM Gen3 system, iunie 2013.

[10] http://www.intematix.com/uploads/files/Intematix-Phosphors-Brochure.pdf

[11] https://www.digikey.com/us/en/techzone/lighting/resources/articles/calculating-led-

junction-temperature.html

[12] National Semiconductor Corporation, LED Drivers for High-Brightness Lighting,

volumul 2, septembrie 2009.

65