CURSUL NR. 2.

FORMULAREA PROBLEMELOR DE OPTIMIZARE.

OBŢINEREA MODELUI MATEMATIC.

Aşa cum am arătat, problemele de optimizare acoperă în mod firesc mai multe
domenii. Astfel în construcţii proiectanţii trebuie să aleagă materiale şi dimensiuni
pentru elementele utilizate aşa încît să obţină o structură sigură dar şi o soluţie cît mai
economică. Un manager de portofoliu dintr-un fond mutual de investiţii, trebuie să
aleagă acele plasamente care să producă cele mai bune beneficii pentru investitori dar
să şi minimizeze riscurile investiţiilor. Pentru un manager de capacitate de producţie,
cerinţele sunt să dimensioneze fluxurile productive în limita resurselor financiare
disponibile atît pentru a satisface cerinţele de uzinare ale clienţilor dar şi pentru a
maximiza profitul unităţii. Iar un cercetător este interesat să obţină o funcţie
matematică care descrie cît mai bine realitateafizică pe baza masurătorilor efectuate.
Toate aceste probleme aparent foarte diverse au in comun trei lucruri:
-pentru fiecare activitate există un anume obiectiv
-alături de obiectivul propus, fiecare problemă are de obicei şi un set de cerinţe,
restricţii care trebuiesc respectate
-în toate aceste situaţii există obiective şi alternative. Alternativele reprezintă
variabilele de optimizare. Acele variabile care nu afectează obiectivul sunt evident
excluse.

Pentru formularea problemei de optimizare se parcurg mai multe etape:

-se selectează una sau mai multe variabile de optimizare (variabile de design)
-se alege funcţia obiectiv
-se identifică setul de constrîngeri
Funcţia obiectiv cît şi setul de constrîngeri sunt funcţii matematice exprimate în raport
cu una sau mai multe variabile de optimizare. Modelul matematic astfel obţinut
urmează sa fie rezolvat prin diverse tehnici adaptate la natura ecuaţiilor care sunt
folosite. După cum se poate observa, etapa de determinare a modelului matematic este
extrem de importantă deoarece ea implică o dublă competenţă: specialistul trebuie să
cunoască foarte bine fenomenul ce urmează a fi optimizat pentru a selecta variabilele
de optimizare cu adevărat semnificative, întregul set de restricţii, expresiile corecte
pentru funţia obiectiv ori pentri restrcţii dar trebuie în acelasi timp să stăpinească şi

1
tehnicile de optimizare care urmează a fi aplicate, alegînd-o pe aceea care poate
rezolva problema cu cele mai bune rezultate.
Deoarece din punctul de vedere ingineresc, formularea modelului matematic este
esenţială, vom prezenta mai multe tipuri de probleme de optimizare pentru care vom
dezvolta modelele matematice specifice. La acest nivel nu neintereseză încă să
clasificăm aceste modele pentru a aplica metodele specifice de rezolvare.

EXEMPLUL 1.
Pentru a economisi energia necesară climatizării unei clădiri (încalzire şi aer
condiţionat) un proiectant consideră o soluţie de tip rectangulară parţial îngropată.
Spatiul total al unui etaj este de 20.000 . Dimesiunea fiecărui spaţiu tipizat interior
limitează planul construcţiei la 50m. S-a decis ca în construcţie să se folosească
’’proporţia de aur” adică 1.618 şi a reyultat că ţnălţimea incăperilor este de 3.5m.
Costurile de climatizare sunt estimate la 100$ pentru suprafaţa expusă a cladirii.
Proprietarul clădirii a cerut ca preţul total anual al energiei pentru climatizare să fie
mai mic de 225.000 $. Formulaţi problema de optimizare aşa încît să se obtină costuri
de excavaţie minime.

Pentru rezolvare vom considera figura următoare:

unde s-au notat:

2
 n=numarul de spaţii interioare standard
d=adîncimea cladirii plasată subteran
h=inălţimea cladirii de la suprafaţa pamîntului
l=lungimea clădirii in plan
w=laţimea clădirii în plan

Funcţia obiectiv îşi propune să minimizeze costurile de excavaţie. Acceptînd faptul

că aceste costuri sunt proporţionale cu volumul excavat, rezultă funţia obiectiv
exprimată prin:
Min
Constrîngerile provin din faptul că variabilele nu sunt independente, aşa cum rezultă
din textul problemei. Astfel este data înălţimea fiecărui etaj, numărul de spaţii
standard şi înălţimea totală a cladirii sunt interconectate prin:

De asemenea proporţia de aur folosită intervine prin:

Spaţiul total al fiecărui etaj este legat de spaţiul stadard tipizat al fiecărei unităti:

Apoi lotul disponibil aduce limitele sale:

Costul total al energiei consumate pentru climatizare este proporţional cu aria expusă
a clădirii şi trebuie să se inscrie în suma impusă de beneficiar:

Din punct de vedere fizic, se impun şi următoarele constrîngeri:

l, w, h, d şi
n trebuie să fie un număr întreg

Problema completă de optimizare se enunţă în aceste condiţii astfel:

Să se determine setul de mărimi (n, l, w, h, d) care să relalizeze:
Min dlw
considerînd restricţiile:

3
EXEMPLUL 2.
O fabrică de anvelope poate produce două tipuri de anvelope pentru maşini: radiale si
inclinate. Pe durata verii fabrica a contractat următoarele comenzi:
Data Tip radial Tip înclinat
30 iunie 5000 3000
31 iulie 6000 3000
31 august 4000 5000
Total 15000 11000

Fabrica are doua tipuri de maşini de producţie, A şi B, care au matriţe apropiate de

producere a anvelopelor. Producţiile lor orare pe durata verii sunt:

Luna Maşina A Maşina B

iunie 700 1500
iulie 300 400
august 1000 300

Productivitatea maşinilor în termeni de anvelope/oră este:

Tip Masina A Maşina B

Radial 0.15 0.16
înclinat 0.12 0.14

Costurile de producţie sunt de 10$ pentru ora de operare, indiferent de tipul maşinii
ori de tipul pneului.
Costurile materialelor sunt de 5.25$ pentru pneurile radiale si de 4.15$ pentru cele
înclinate.
Finisările, împachetatul şi transportul costă 0.4$ pentru o anvelopă.
Excesul de anvelope este raportat pentru luna următoare dar aduce cheltuieli
suplimentare de 0.15$ pentru fioecare anvelopă.

4
Preţul a fost negociat la 20$ pentru anvelopele radiale şi 15$ pentru cele înclinate.
Cum trebuie programată producţia aşa încît să fie onorate contractele dar să şi
maximizeze profitul fabricii

Variabilele de optimizare sunt:

nr de anvelope radiale produse in iunie de maşina A
nr de anvelope radiale produse in iulie de maşina A
nr de anvelope radiale produse in august de maşina A
nr de anvelope înclinate produse in iunie de maşina A
nr de anvelope înclinate produse in iulie de maşina A
nr de anvelope înclinate produse in august de maşina A
nr de anvelope radiale produse in iunie de maşina B
nr de anvelope radiale produse in iulie de maşina B
nr de anvelope radiale produse in august de maşina B
nr de anvelope înclinate produse in iunie de maşina B
nr de anvelope înclinate produse in iulie de maşina B
nr de anvelope înclinate produse in august de maşina B
Funcţia obiectiv:
Obiectivul problemei este să se maximizeze profitul companiei. Profitul este obşinul
scăzînd din veniturile totale obţinute din vînzări, costurile totale de producţie,
depozitare si transport:
Veniturile din vînzari sunt:

Costurile materiilor sunt:

Coasturile de producţie sunt:

Finisările, împachetatul şi tranportul au costurile:

Excesul de producţie produce cheltuieli mai dificil de formulat matematic, aşa că

propunem pentru început situaţia în care nu se produce exces la finalul lunilor de vară.
Excesul de producţie la final de iunie este:

5
Excesul de producţie la final de iulie este:

Adunînd toate costurile şi scăzîndu’le din venituri, se obtine funţia de maximizat

Max

Constrîngerile sunt date de livrările lunare din contract şi din asumarea faptului că la
finalul lunilor de vară firma nu va avea producţie in exces:

Producţia orară a maşinilor este limitată. Pe baza ei apar următoarele restricţii:

De asemenea se presupune ca toate variabilele enunţate sunt pozitive.

Problema se scrie acum ca problemă de optimizare sub forma:

Considerind restricţiile:

6
EXEMPLUL 3.
Un fond de investiţii trebuie să decidă ce procentaj din capitalul total va investi
diverse actiuni. Cerinţele participanţilor la fond este să aibe un profit anual de minim
10% dar să se si minimizeze riscurile pierderilor majore. În ultimii 6 ani, ratle
profiturilor din diverse tipuri de investiţii sunt:

Tip Rata Rata Rata Rata Rata Rata Valori

investiţie profit profit profit profit profit profit medii
anul 1 2 3 4 5 6
A 18.24 12,12 15,23 5,26 2,62 10,42 10,6483
B 12,24 19,16 35,07 23,46 -10,62 -7,43 11,98
imobiliar 8,23 8,26 8,35 9,16 8,05 7,29 8,34
Bonuri 8,12 8,26 8,34 9,01 9,11 8,95 8,6317
tezaur

Astfel variabilele de optimizat sunt:

Partea de capital investita in acţiuni tipA
Partea de capital investita in acţiuni tipB
Partea de capital investita in imobiliar
Partea de capital investita in bonuri de tezaur
Funcţia obiectiv: trebuie să minimizeze riscul pierderilor. Acest rist este datorat
fluctuaţiilor din ratele de profit a investiţiilor. O măsură a riscului investiţional se

7
calculeaza prin suma fluctuaţiilor din ratele de profit din valoarea lor medie. Varianţa
investiţiei j se defineşte astfel:

unde:
n numărul total de observaţii
rata profitului pentru investiţia j la a k-a observaţie (de exemplu un an)
valoarea media a investiţiei j
Pe baza datelor din enunţul problemei, varianţa se calculează astfel:

Similar:

Din modul de definire este clar ca varianţa evaluează riscul din cadrul unui tip de
investiţie. Pentru a estima riscul pentru mai multe tipuri de investiţii se foloseşte
covarianţa. Pentru două tipuri de investiţii covarianţa se defineşte astfel:

Folosind datele numerice ale problei se calculează covarianţele:

Similar se calculează celelalte covarianţe

Toate varianţele şi covarianţele calculate se scriu ca matricea varianţelor, de tipul:

Riscul investiţiilor se exprimă pe baza matricei varianţei:

8
 xT V x

Pe baza definiţiei roiscului se obţine expresia sa explicită, care reprezintă tocmai

funcţia ce trebuie minimizată:
Min f’ 29,0552 80,7818 0,575767 -3,90639 +267,344 +

+0,375933 +0,15971 +13,6673 -7,39403 -0,113267

Restricţiile sunt:
-pentru că reprezintă părţt din capitalul total investit, rezultă constrîngerea:

-a doua constrîngere este limita profitului anual stabilită de investitorii fondului

-toate variabilele sunt pozitive:

Enunţul complet al problemeii de optimizare este:

sa se determine aşa încît să se minimizeze expresia :
Min f’ 29,0552 80,7818 0,575767 -3,90639 +267,344 +

+0,375933 +0,15971 +13,6673 -7,39403 -0,113267

în condiţiile:

EXEMPLUL 4.
Determinarea celei mai bune expresii care estimează un set de date opţinute
experimental, poate fi formulată ca o problemă tipică de optimizare. Se consideră
astfel datele măsurate (variabila z) în funţie de variabilele x si z:
Nr x y Z
crt (măsurată)
1 0 1 1,26
2 0,25 1 2,19
3 0,5 1 0,76

9
 4 0,75 1 1,26
5 1 2 1,86
6 1,25 2 1,43
7 1,5 2 1,29
8 1,75 2 0,65
9 2 2 1,6

Tipul şi forma funcţiei se alege la început, pe baza experienţei cercetătorului şi a

specificului fenomenului măsurat. În acest caz acceptăm forma generală următoare:

Obiectivul este să determinăm cele mai bune valori pentru coeficienţii care
să minimizeze suma erorilor intre valorile măsurate si cele calculate pe baza formulei.
Variabilele de optimizare sunt
Funcţia obiectiv este:

Folosind datele numerice ale problemei se obţine expresia funcţei obiectiv:

Dupa calcule expresia devine:

Minimizarea funcţei determinate este problema de optimizare. Se observă ca în acest

caz nu există restricţii impuse variabilelor .

10