CURSUL NR. 4.

PRELIMINARII MATEMATICE. CONCEPTE MATEMATICE

FUNDAMENTALE UTILIZATE ÎN TEHNICI DE OPTIMIZARE

Elementele de matematică cele mai utilizate în elaborarea algoritmilor de optimizare

presupun o scurtă trecere în revistă a următoarelor noţiuni:
-elemente de calcul matricial
-noţiuni elementare de algebră liniară
-aproximarea prin serii Taylor

1.VECTORI ŞI MATRICI
1.1. Notaţii şi operaţii de bază
Matricile reprezintă notaţii matematice ce facilitează calculele unde intervin funcţii de
mai multe variabile. O matrice A de m n elemente se scrie:

unde:

Un vector cu n componente se scrie ca un vector coloană

Deoarece vectorul se defineşte ca şi o coloană, în cazul în care calculele impun

necesitatea de a folosi un vector tip linie, se utilizează conceptul de vector transpus

În mod similar se defineşte şi noţinea de matrice transpusă, care se obţine din

matricea iniţială. inlocuind liniile cu coloanele:

Dacă , numarul liniilor este egal cu cel al coloanelor, matricea se numeşte

pătrată (matrice rectangulară).
Dacă dupa operaţia de transpunere, se obţine o matrice identică, atunci matricea se
numeşte matrice simetrică ( ).
Matricea unitate (matricea identitate) I, este o matrice de tip rectangular, care are pe
diagonala principală numai valori de 1, restul valorilor fiind 0.

1
Înmulţirea unei matrici cu un scalar implică inmulţirea tuturor elementelor matricei cu
scalarul respectiv.
Dacă doua matrici au aceeasi dimensiune , atunci se pot realiza operaţii de
adunare şi scădere. Adunarea şi scaderea matricilor se realizează adunînd, respectiv
scăzind, elementele identic poziţionate din cele două matrici.
Produsul matricilor se obţine după regula , respectiv
elementele liniei din prima matrice se înmulţesc cu elemenmtele de pe coloanc celei
de-a doua matrici.
Există o singură impunere la operaţia de inmulţire, respectiv ca numarul de coloane a
primei matrici să fie egal cu numarul de liniia celei de-a doua matrici. Conform
definiţiei, rezultă ca operaţia de înmulţire a matricilor nu este comutativă, existînd
doar clase speciale de matrici care ofereră proprietatea de comutativitate la operaţia de
înmulţire. Rezultatul produsului matricei de dimensiune cu o matrice de
dimensiune va fi o matrice de dimensiune
Sunt utile şi următoarele relaţii de algebră matricială:

-dacă A este o matrice pătrată, atunci şi sunt matrici pătrate

simetrice.
Pentru exemplificare elementelor teoretice amintite, considerăm matricile A,B
şi vectorii c,d:

se vor efectua următoarele operaţii:

2
-operaţiile de genul nu sunt posibile pentru ca matricile nu au aceeasi
dimensiune.

-traspusa

-produsul AB nu este posibil

-produsul BA este posibil

-patratul matricei (are sens doar pentru mat B)

-produsele şi

-se observă ca matricile rezultate prin produsele anterioare sunt simetrice

-să se arate prin calcul că

1.2. Norma (lungimea) unui vector

Norma unui vector de dimensiune este scalarul dat de relaţia:

Produsul scalar a doi vectori de dimensiune este scalarul:

Unghiul dintre doi vectori de dimensiune se calculează cu formula:

Doi vectori se numesc ortogonali dcă produsul lor scalar este egal cu zero.
Folosind produsul scalar, norma unui vector se poate scrie:

3
Elementele teoretice sunt exemplificate prin exerciţiile:

Se dau vectorii şi

1.3. Determinantul unei matrici pătrate

Dată matricea A de tip elemente . Atunci

determinantul lui A este

Pentru matrici pătratice de dimensiuni mai mari, determinantul se calculează

prin reducere la o serie de mai mici, de forma

1.4. Inversa unei matrici pătrate

Dată fiind o matrice pătrată A, inversa ei se defineşte ca fiind , aşa încît între
cele doua matrici să existe relaţia:

Pentru matricile pătrate de dimensiuni mari, inversa se calculează pri metoda Gauss-
Jordan. Pentru matricile de dimensiuni mici, care se pot calcula direct,fără programe
dedicate, inversa se calculează prin formula:

unde este matricea cofactorilor lui A. Fiecare termen din matricea cofactorilor
se calculează prin expresia:

unde este matricea rămasă din matricea iniţială A, după eliminarea coloanei şi
liniei corespunzătoare elementului i.j.
1.5. Valorile proprii ale unei matrici pătrate
Dacă A este o matrice pătratică de elemente iar x este un vector dedimensiune
diferit de zero, aşa încît să putem scrie , atunci valorile se
numesc valori proprii ale matricei A.

4
Acest concept de valori proprii joacă un rol important în mai multe metode de
optimizare.
Valorile proprii a unei matrici pătrate se obţin rezolvînd următoarea ecuaţie, numită
ecuaţia caracteristică ca unei matrici:

De exemplu, dacă se dă matricea pătratică , atunci

rezolvarea ecuaţiei înseamnă determinarea soluţiilor pentru:

soluţiile (valorile proprii) sunt: 7,9401, 11,4212, 22,6387

1.6. Minorii principali ai unei matrici pătrate
Minorii principali ai unei matrici pătrate sunt determinanţii submatricilor pătrate ai
matricii iniţiale.Primul minor principal este primul element al diagonalei principale al
matricii. Al doilea minor principal este determinantul de dimensiune obţinut
din primele două linii, respectiv două coloane. Al treilea minor principal este
determinantul de dimensiune obţinut din primele trei linii, respectiv trei
coloane. Procedeul se continuă pînă cînd ultimul minor principal este chiar
determinantul intregii matrici iniţiale.

Fie

Matricea are 3 minori principali:

1.7. Rangul unei matrici

Rangul unei matrici este egal cu dimensiunea celei mai mari matrici pătrate
nonsingulare care se poate forma prin eliminări de linii ori coloane din cadrul matricii
iniţiale. O matrice se numeşte nonsingulară dacă determinantul ei este diferit de zero.
Astfel, determinarea rangului unei matrici presupune calcularea determinanţilor
matricilor pătrate obţinute din cea iniţială.
Dacă se consideră matricea A

5
 , atunci , iar rangul matricii A este

Dacă se consideră matricea A de dimensiune

atunci se obţin 3 matrici patrate de dimensiune maximă , pentru care se

calculează determinanţii:

Deoarece toţi posibilii determinanţi de dimensiune sunt nuli, rangul matricii nu

poate fi 3. Se formează matrici de dimensiune iar în cadrul lor se gasesc matrici

nonsingulare. De exemplu . Aşadar, în acest caz, rangul matricii A este 2.

1.8. Sistem liniar independent de vectori

Fie un sistem de vectori de dimensiune . El se numeşte liniar independent dacă
oricare alt vector poate fi exprimat printr-o combinaţie liniară a vectorilor din
sistemul considerat.
Un sistem dat de vectori poate fi testat pentru a vedea dacă formează un sistem liniar
independent, formînd cu ei o matrice, aşa încît fiecare vector să devină o
coloană a matricii. Rangul matricii astfel formate determină numarul vectorilor liniar
independenţi din sistemul considerat. Dacă rangul este egal cu numărul de vectori,
atunci sistemul dat este liniar independent. Deoarece rangul matricii formate nu poate
fi niciodată mai mare decît numarul de coloane ale ei şi cum vectorii sunt grupaţi ca şi
coloane ale matricii, rezultă că numarul maxim al vectorilor liniar independenţi nu
poate fi mai mare decît dimensiunea vectorului.

2. Aproximări prin serie Taylor

Funcţiile diferenţiabile pot fi aproximate prin polinoame obţinute din dezvoltare în
serie Taylor. Se vor considera cazurile funcţiilor de o variabilă dar şi de două ori mai
multe variabile.

6
Considerînd o funcţie derivabilă derivariabilă , ea poate fi aproximată prin serie
Taylor în proximitatea punctului , felul următor:

Aproximarea liniară a funcţiei se obţine dacă se reţin din formula Taylor doar primii
doi termeni iar aproximarea pătratică este prin considerarea şi celui de-al treilea
termen, cel ce conţine derivata a doua.
Vom urmări graficul funcţiei precum şi graficele aproximărilor liniare şi pătratice,
deduse din formula Taylor, pentru mai multe funcţii.
Cazul 1:

Cazul 2:

În cazul funcţiilor de două variabile, , aproximarea în jurul punctului de

coordonate prin serie Taylor, are următoarea formă:

7
Expresia poate fi scrisă într-o formă mai compactă, utlizînd notaţiile matriciale:

Se defineşte vectorul de dimensiune drept vectorul gradient iar matricea de

dimensiune , matricea Hessian, după cum urmează:

se notează transpusa gradientului vector:

iar vectorul variabilelor în raport cu punctul de coordonate ales:

Cu aceste notaţii, formula lui Taylor devine:

Vom urmari modul în care formula lui Taylor aproximează mai multe funcţii de două
variabile:
Cazul 3:

8
Cazul 4:

Pentru funcţia de n variabile, formula lui Taylor se poate scrie după ce se definesc
gradientul vector , respectiv matricea Hessian

gradientul vector

matricea Hessian (Hf)

Pentru funcţiile continue şi derivabile, derivatele parţiale de ordin doi sunt simetrice,
deci:

În aceste notaţii, formula lui Taylor devine: