Tipuri de subiecte IOPC 2022

1. Prezentati si explicati schema de principiu a unui sistem informatizat de control.

Explicație: În general controlul este complicat, obositor, nu se desfăşoară cu rapiditate sau

poate fi periculos. În vederea eliminării acestor neajunsuri, datorită evoluţiei tehnologice, sunt
posibile crearea de sisteme automate care să preia o parte, sau toate aceste funcţii şi pe care
să le facă mult mai rapide, mai fiabile, reproductibile şi sigure. Este necesar de precizat aici că
în cazul controlului informatizat parametrii de intrare ai funcţiei sunt preluaţi direct de program,
iar calculul este practic instantaneu, în timp ce pentru operatorul uman se poate dovedi foarte
dificil, chiar imposibil să calculeze prin metode analitice, sau numerice, eficient funcţia de
optimizare
2. Explicati ce este lumina

Prima teorie ştiinţifică cu privire la natura luminii aparţine lui I.Newton (1704) şi susţine că sursa de
lumină emite corpusculi luminoşi care se propagă în virtutea inerţiei în linie dreaptă cu o viteză relativ
mare.

este un fenomen complex care reprezintă în acelaşi timp proprietăţi ondulatorii şi corpusculare.

Efectul de "lumină" este creat de acţiunea componentei electrice a câmpului electromagnetic asupra
anumitor substanţe aflate în celulele de pe retina ochiului.

În concluzie, lumina este un ansamblu de unde electromagnetice (radiaţii), caracterizate de lungimea lor
de undă (asemeni undei radio) şi produse de propagarea particulelor luminoase numite fotoni.
3. Polarizarea luminii

Lumina poate fi reprezentată într-un mediu omogen prin vectorii câmp electric ⃗ şi câmp magnetic ⃗ care
suntperpendiculari între ei şi perpendiculari pe direcţia dedeplasare.Deoarece şi au aceeaşi fază şi
variază sincron, undaelectromagnetică poate fi reprezentată ca în figura 2.1. Se observă din figură că
polarizarea luminii este tip transversal (direcţia de propagare a undei şi direcţia de variaţie a câmpului
electric sunt perpendiculare) 2 .

4. Prezentati si explicati marimile fotometrice

Mărimile luminoase, cunoscute în literatura de specialitate şi sub numele de mărimi fotometrice, se

referă fie la sursa de lumină primară, fie la suprafaţa iluminată. Unele mărimi referitoare la suprafeţele
iluminate, considerate surse secundare de lumină, sunt similare marimilor caracteristice surselor
primare.

se prezintă definirea mărimilor fotometrice în care o suprafaţă este iluminată de către o sursă de lumină
de dimensiuni relativ mici în comparaţie cu distanta r fata de un punct P al suprafeţei iluminate (practic,
sursă punctiformă). Unitate de măsură flux luminous- lumen
Unitatea de măsură a intensității luminoase: candela
5. Care sunt fenomenele care se produc la interactiunea luminii cu materia

Absobţia luminii: Lumina este absorbită la trecerea prin medii optice, în sensul că unda luminoasă pierde
energie la parcurgerea mediului respectiv. Absorbţia are un caracter selectiv, ea depinzând de natura
mediului absorbant şi de lungimea de undă a undei luminoase, astfel, sticla nu absoarbe radiaţiile
vizibile, dar absoarbe radiaţiile infraroşii şi ultraviolete, atmosfera prezintă câteva ferestre de
transparenţă – în vizibil, domeniul radio şi o parte a domeniului infraroşu – pentru observaţii
astronomice în domeniile de absorbţie receptorii trebuind să fie situaţi în spaţiul extraatmosferic.

Difuzia luminii: Difuzia este fenomenul datorită căruia rezele de lumină care sunt invizibile într-un mediu
transparent, devin vizibile dacă în mediu se află impurităţi microscopice (praf, fum, suspensii). Difuzia
moleculară se produce în medii omogene (fără farticule în suspensie), în special în lichide şi gaze.
Acestea difuzează lumina mult mai puţin decât mediile tulburi (este difuzată 10-6 ÷ 10-7 din intensitatea
luminii incidente). Cauza acestui tip de difuzie o reprezintă fluctuaţiile de densitate care determină
variaţii ale permitivităţii şi neregularităţi în orientarea moleculelor.

Dispersia luminii Dispersia este fenomenul de dependenţă a vitezei de propagare (şi deci a indicelui de
refracţie) a luminii de lungimea de undă (frecvenţa) acesteia. Fenomenul a fost pus în evidenţă de către
Newton, prin descompunerea luminii albe la trecerea printr-o prismă optică (figura 2.6); în acest caz,
unghiul de emergenţă al razei de lumină şi unghiul de deviere a acesteia faţă de direcția iniţială sunt
dependente de indicele de refracţie al materialului din care este confecţionată prisma şi, deci, de
lungimea de undă a radiaţiei luminoase.
Dacă o undă luminoasă întâlneşte suprafaţa de separaţie dintre două medii transparente (aer-sticlă, aer-
apă etc) unda suferă un fenomen de reflexie şi refracţie.

Reflexia constă în întoarcerea undei (parţial) în mediul din care a venit, iar refracţia (transmisia) constă
în schimbarea direcţiei de propagare a undei. În cursul reflexiei şi refracţiei frecvenţa f a undei nu se
modifică. Lungimea de undă însă se modifică deoarece viteza de propagare a undei variază de la un
mediu la altul; faţă de vid, lungimea de undă într-un material este:

Difracţia luminii: Obstacolele întâlnite de frontul de undă determină deformări ale acestuia şi, ca
rezultat, undele luminoase pătrund şi în domeniul umbrei geometrice. Fenomenul se numeşte difracţie
şi se explică cu ajutorul principiului lui Huygens-Fresnel. Conform acestui principiu, fiecare element dS al
suprafeţei de undă 2 (figura 2.11) emite unde sferice secundare a căror amplitudine este proporţională
cu aria dS; amplitudinea rezultantă într-un punct oarecare de observare O se poate obţine prin
însumarea oscilaţiilor provenite din diferite zone ale suprafeţei Σ, ţinând seama de fazele lor
(interferenţa undelor secundare).

6. Prezentati pe scurt principalele surse de lumina

Tipuri de surse de lumină electrice: după modul de obţinere al radiatiei
luminoase:
- sursă incandescentă;
- sursă luminiscentă;
- sursă fluorescentă;
- sursă laser.
7. Pricipalele elemente anatomice ale ochiului uman care definesc capacitatea acestuia de a
receptiona imagini
8. Prezentati fenomenele care definesc capacitatea ochiului de a percepe diverse caracteristici
ale stimulilor luminoşi

1. Acomodarea ochiului -Desemnează totalitatea proceselor care concură la asigurarea formării imaginii
pe retină (pentru vedere clară), indiferent de distanţa la care este plasat obiectul. Acomodarea se
realizează prin varierea curburilor cristalinului la acţiunea reflexă a muşchilor ciliari şi prin modificarea
indicilor de refracţie. Schimbările care au loc sunt în sensul creşterii convergenţei ochiului.

2.Adaptarea ochiului- Prin adaptare, ochiul îşi îndeplineşte funcţia de percepţie a luminii la fluxuri
variabile. Cu alte cuvinte, face posibilă atât vederea în lumină puternică, cât şi în lumină slabă. Din acest
punct de vedere, ochiul reprezintă un receptor foarte performant, având un domeniu de sensibilitate
foarte larg (raportul dintre fluxul luminos maxim, corespunzător pragului de durere şi fluxul luminos
minim care mai poate fi perceput este de aproximativ 1011, ceea ce nici un receptor fizic nu a realizat
încă).

3. Sensibilitatea spectrală a ochiului Ochiul nu percepe în mod egal toate culorile din spectru. Două
fluxuri de lumină monocromatică cu lungime de undă diferită, sunt percepute de ochi ca având
luminozităţi diferite (una pare mai strălucitoare decât cealaltă).

4. Rezoluţia Rezoluţia sau puterea de separare a ochiului se defineşte ca fiind unghiul minim sub care
două puncte apropiate mai pot fi percepute distinct.

5. Vederea stereoscopică (tridimensională) Pentru ca imaginea unui obiect să fie percepută este necesar
ca ochii să se rotească, astfel încât axele lor să fie convergente pe obiectul vizat. Fiecare ochi formează
pe retina sa imaginea bidimensională a obiectului. Datorită poziţiei diferite a ochilor relativ la obiect,
cele două imagini nu sunt identice. Impresia de imagine unică rezultă numai după prelucrarea imaginilor
la nivel cerebral. Unghiul α, sub care se vede obiectul se numeşte paralaxă stereoscopică (figura 2.20).
9. Care este lungimea de undă (culoarea) la care analizorul uman este cel mai sensibil;
explicații, grafic, valori etc

aproximativ între 380 şi 780 [nm ]). incomplet

10. Tipuri de iluminare in aplicatiile de preluare a imaginilor

11. Prezentati si explicati structura generala a unui traductor electronic

La intrarea traductorului se aplică mărimea de măsurat X (temperatură, debit, presiune, nivel, viteză,
etc.). Mărimea de ieşire Y este un semnal electric unificat sau specializat, în funcţie de aparatele sau
sistemelor de achiziţii de semnale folosite în aplicaţie. Senzorul (elementul sensibil) detector sau captor,
este elementul specific fiecărui traductor şi are funcţia de a detecta mărimea fizică ce trebuie măsurată.
Senzorul detectează doar mărimea de intrare X, eliminând sau reducând la minim influenţele celorlalte
mărimi fizice existente în mediul respectiv. Sub acţiunea mărimii de intrare are loc o modificare de stare
a elementului sensibil, modificare ce se manifestă sub forma unui semnal electric la ieşirea senzorului.
Adaptorul electronic are rolul de a adapta informaţia obţinută la ieşirea senzorului la cerinţele impuse
de sistemele de achiziţii de semnale. La intrare, adaptorul electronic se caracterizează printr-o mare
diversificare, pentru a putea prelua diferitele forme ale semnalelor de la ieşirea senzorilor. La ieşire,
adaptoarele electronice sunt prevăzute cu elemente constructive comune, specifice generării
semnalelor electri
12. Prezentati si explicati schema de functionare a fotodiodelor

Fotodiode p-n (planare) cele mai răspândite sunt cele din siliciu, realizate dintr-un singur substrat
cristalin din Si pur, similar celor folosite la circuite integrate. Puritatea Si este direct legată de
rezistivitatea sa. Valorile tipice pentru rezistivitatea Si sunt 10 [ cm] ... 10 [k cm].

Prin difuzia termică sau implantarea ionică a unui material dopant (de obicei bor) în Si tip n, se formează
stratul subţire tip p de la suprafaţa frontală. Pe suprafaţa frontală se aplică un contact mic de metal iar
suprafaţa posterioară este complet metalizată. Se formează astfel o joncţiune p-n care diferă de cele de
la diode prin faptul că stratul p este foarte subţire, în funcţie de gama de lungimi de undă selectate.
Adâncimea regiunii de sărăcire poate varia prin modificarea tensiunii inverse aplicate pe joncţiune.

13. Prezentati si explicati schema de functionare a tubului fotomultiplicator

Tuburile fotomultiplicatoare sunt tuburi cu vacuum, formate dintr-o carcasă din sticlă, ceramică sau
metal, un fotocatod din material fotoemisiv, electrozi cu emisie secundară (dinozi) şi un electrod
colector, anodul.

Un foton care trece prin fereastra tubului fotomultiplicator este absorbit de fotocatod dacă energia sa
depăşeşte energia de legătură a materialului fotocatodului. Conform efectului fotoelectric extern, se
eliberează un electron care, dacă are energie suficientă scapă în vidul tubului şi este accelerat spre
primul dinod de diferenţa de potenţial dintre fotocatod şi primul dinod. În urma coliziunii, energia
electronului primar produce un număr de electroni secundari. Aceştia, la rândul lor, sunt acceleraţi spre
al doilea dinod, unde se formează alţi electroni. Procesul se repetă până când anodul colectează un nor
de electroni (peste un milion de electroni), rezultând un curent de semnal la ieşire.

14. Traductoare de radiații nucleare

Traductoare de radiaţii nucleare
Radiaţiile nucleare sunt de mai multe tipuri. După modul de alcătuire, ele se clasifică astfel:
a. Radiaţii electromagnetice, formate din particule fără masă de repaus:
- radiaţii X (λ= 10-8 ... 10-11 [m]);
- radiaţii Γ (λ= 10-11 ... 10-14 [m]).
b. Radiaţii corpusculare, alcătuite din particule cu masă de repaus:
- fascicule de particule elementare: electroni, neutroni, protoni, etc;
- fascicule de nuclee de atomi: deuteroni, helioni, etc;
- fascicule de atomi ionizaţi în mişcare: He+ , Li+ , etc
15. Traductoare cu ultrasunete

Ultrasunetele, ca şi sunetele, sunt oscilaţii elastice care se datorează vibraţiilor mecanice ale particulelor
mediului, în jurul unor poziţii de echilibru. Domeniul de frecvenţă al ultrasunetelor este 16 kHz ... 100
GHz. În gaze şi lichide se propagă un singur tip de unde elastice, undele longitudinale. Acestea se găsesc
şi în solidele ale căror dimensiuni depăşesc foarte mult lungimea de undă a oscilaţiilor elastice.
Generatoarele şi receptoarele de ultrasunete se bazează pe efectul piezoelectric şi efectul
piezomagnetic. Unii dielectrici formaţi din dipoli permanenţi care nu au centru de simetrie (de exemplu
substanţele feroelectrice) au efect piezoelectric direct.
16. Senzori utilizati pentru termografierea in infrarosu

Scanerele în infraroşu sunt, în general, de două tipuri:

- cu suprafeţe de fotodiode care necesită răcire la temperaturi criogenice, au diferenţe de temperaturi

echivalente de zgomot de 0,01°C, sunt scumpe, se folosesc în laborator şi lucrează în banda 3. ..5 [µm];

- cu suprafeţe de fotodiode la temperatura camerei, în banda 0,9 ... 2,5 [µm], cu diferenţe de
temperaturi echivalente de zgomot de 1°C.

17. Care este relația de dependență între radiația unui corp negru și temperatura acestuia

18. Ce reprezinta culoarea si cum se percepe senzatia de culoare

Crearea senzaţiei de culoare implică lumina emisă de o sursă către obiectul de vizualizat, care reflectă o
parte din această lumină pe direcţia ochiului uman şi, ca reacţie, acesta transmite către creier stimulii
interpretaţi drept culoare la acest nivel. Culorile variate ale obiectelor apar ca rezultat al interacţiunii
dintre lumină şi materie. Atunci când un obiect este iluminat el va reflecta o parte din lumină iar o parte
va fi absorbită. Două obiecte diferă prin modul în care absorb, reflectă sau transmit lumina atunci când
sunt iluminate iar diferenţele apar atunci cândlumina este transmisă de acestea ochiului uman. Prin
urmare, senzaţia de culoare este determinată de următorii factori:

- proprietăţile fizice ale luminii şi caracteristicile surselor care o generează;

- proprietăţile optice ale materialelor care formează obiectele luminate;

- construcţia fiziologică a ochiului şi psihologia creierului uman.

19. Ce înseamnă sistem substractiv de reprezentare a culorii

Sistemul CMYK Sistemul de coordonate CMYK este caracteristic amestecului substractiv al culorilor şi
este utilizat, cu precădere, la tipărire. Culorile primare sunt cyan, magenta şi galben, la care se adaugă
negrul (notat cu K), datorită faptului că prin amestecul culorilor primare rezultă griul neutru. Sistemul
prezintă o importanţă deosebită deoarece este utilizat practic la toate imprimantele. Convertirea
sistemului RGB pe baza căruia redă monitorul imaginea în sistemul CMYK în care lucrează imprimanta nu
este standardizată şi se află la latitudinea producătorului de imprimante. Similitudinea totală a imaginii
RGB, redată într-un sistem aditiv, nu este posibilă nici chiar teoretic cu imaginea CMYK, obţinută pe baza
unui sistem substractiv.

20. Ce înseamnă sistem aditiv de reprezentare a culorilor

Mai sus
21. Prezentati sistemul aditiv de culoare RGB
22. Prezentati sistemul substractiv de culoare MYCK

23. Caracteristicile sistemului tricromatic RGB

Sistemul RGB este un model tricromatic aditiv, al cărui nume derivă din iniţialele celor trei culori
primare: roşu, verde şi albastru. Utilizarea sa la scară foarte largă este direct legată de dezvoltarea
domeniului electronic. Sistemul este utilizat în redarea imaginilor pe ecranele televizoarelor (cu tub
catodic, tip LCD sau plasmă), pe monitoarele calculatoarelor, pe display-urile telefoanelor mobile, a
camerelor foto şi video sau a altor aparate care presupun afişarea unor informaţii implicând culoarea.

24. Stocarea imaginilor digitale

Imaginile digitale sunt stocate cu ajutorul unui număr variabil de biţi, funcţie
de capacitatea de memorie alocată fiecărui pixel. Uzual, se întâlnesc următoarele norme:
- 1 bit monochrome - fiecărui pixel i se atribuie valoarea 0 sau 1, iar imaginea stocată este alb –
negru;
- 8 bit greyscale - fiecărui pixel i se atribuie o luminanţă variabilă neliniar, în 8 trepte, echivalentă
cu trecerea de la negru la alb prin mai multe nuanţe de gri. O imagine colorată, redată pe baza
informaţiei conţinute de elementele RGB ale senzorului, va fi convertită într-o imagine greyscale
cu 256 de nuanţe de gri (câte 8 aferente fiecărei culori primare);
- 8 bit color - fiecărui pixel i se atribuie 8 biţi, cu diferite distribuţii pe cele trei culori, astfel încât
redarea imaginii este posibilă în 256 de culori (28);
- 16 bit color (Highcolor) - fiecărui pixel i se alocă 16 biţi (5R, 6G, 5B sau alte configuraţii), astfel
încât se pot reda teoretic 216 = 65536 culori;
- 24 bit color (Truecolor) - fiecărui pixel i se alocă 24 biţi (câte 8 pentru fiecare culoare primară).
Fiecare grup de 8 este caracterizat de un număr întreg cuprins între (0...255). Norma asigură o
paletă teoretică de 16.777.216 culori;
- mai există reprezentarea pixelilor cu 32 de biţi. Faţă de alocarea celor 24 de biţi aferenţi
culorilor primare se adaugă un canal de 8 biţi pentru codificarea luminanţei, care permite
redarea transparenţei
- deep color (32 sau 48 biţi) - asigură redarea unui număr de culori de ordinul miliardelor.
Desigur, un număr atât de mare de nuanţe nu este decelabil cu ochiul şi, teoretic, este inutil. Din
punct de vedere tehnic, însă, îmbunătăţeşte mult calitatea cromatică a imaginii, prin eliminarea
efectelor erorilor care apar la codificarea mai simplă. Stocarea necesită capacitate
corespunzătoare.
25. Formate grafice de stocare a imaginilor
26. Definiți noțiunea de profunzime a culorii (adâncime)
Adâncimea culorii - reprezintă numărul de biţi care sunt folosiţi pentru a reprezenta culoarea unui singur
pixel.

27. Definiți și explicați noțiunea de rezoluție a unui senzor CCD

CCD (acronim pentru charged - coupled device) este un dispozitiv electronic de deplasare a sarcinii
electrice de la acesta la un bloc electronic care îl transformă în semnal digital. CCD deplasează sarcina
electrică din aproape în aproape, între elementele capacitive care intra în construcţia sa. CCD este un
dispozitiv electronic utilizat în crearea imaginii obiectelor, stocarea informaţiei sau în transferul
potenţialului electric, ca parte a unor dispozitive mai complexe.

28. Marimi fundamentale caracteristice sistemelor de preluare a imaginii

Proiectarea unui sistem de preluare a imaginii cu ajutorul unui sistem ethnic presupune
cunoaşterea unei serii largi de parametri, dintre care cei mai importanţi sunt:
- câmpul vizual, defineşte aria de pe suprafaţa obiectului care poate fi
preluată de senzor. Corespondenţa dintre câmpul vizual şi aria senzorului
depinde de puterea optică şi deschiderea obiectivului inclus în sistemul
tehnic;
- distanţa de lucru, reprezintă, de fapt, abscisa obiect în raport cu
obiectivul sistemului;
- profunzimea câmpului, reprezintă distanţa măsurată pe adâncime a
obiectului, care poate fi sesizată clar la o anumită focusare, respectiv
distanţă de lucru;
- rezoluţia, reprezintă distanţa dintre cele mai apropiate două puncte care
mai pot fi sesizate ca separate. Rezoluţia se exprimă în diverse unităţi de
măsură, în funcţie de componenta la care se referă. Echivalenţele dintre
unităţi au, în general, un caracter orientativ;
- mărimea senzorului, se referă în principialla aria activă optic a
acestuia.În calcule şi ca dată de catalog se exprimă prin dimensiunea
orizontală a suprafeţei sensibile;
- mărirea primară, reprezintă raportul dintre aria senzorului şi câmpul
vizual. Rezultă că această caracteristică foarte importantă este o mărime
derivată, care depinde de două mărimi fundamentale. În proiectare,
adeseori se impune mărirea primară şi una dintre mărimile fundamentale;
- mărirea sistemului, se defineşte ca raport între mărimea imaginii finale
de pe monitor şi mărimea obiectului. Matematic, mărirea sistemului este
egală cu produsul dintre mărirea primară şi raportul diagonală a
monitorului/diagonală a senzorului. Mărirea sistemului este o mărime
derivată care depinde de mărimea dispozitivului de redare a imaginii;
- apertura obiectivului (F-Număr sau f/#), care caracterizează cantitatea de
lumină pe care este capabil sistemul să o capteze. Apertura se defineşte
numeric prin raportul dintre distanţa focală a obiectivului şi diametrul util
al acestuia şi reprezintă o mărime derivată foarte importantă întrucât
iluminarea în planul imagine este direct proporţională cu apertura, în
timp ce profunzimea câmpului se află în relaţie inversă cu aceasta.
Alegerea deschiderii este o problemă de optimizare, care constă, în
general, în alegerea celei mai bune combinaţii de componente optice,
mecanice şi optoelectronice.
29. Principiul de functionare a senzorului CCD

CCD (acronim pentru charged - coupled device) este un dispozitiv electronic de deplasare a sarcinii
electrice de la acesta la un bloc electronic care îl transformă în semnal digital. CCD deplasează sarcina
electrică din aproape în aproape, între elementele capacitive care intra în construcţia sa. CCD este un
dispozitiv electronic utilizat în crearea imaginii obiectelor, stocarea informaţiei sau în transferul
potenţialului electric, ca parte a unor dispozitive mai complexe. Semnalul de intrare al unui CCD este
lumina provenită de la un obiect sau un potenţial de intrare. Dispozitivul preia semnalul optic sau
electric de intrare şi îl coverteşte într-un semnal electronic de ieşire. Semnalul de ieşire este procesat de
alte echipamen
30. Preluarea culorii cu ajutorul senzorului CCD

Detectarea componentei spectrale a luminii se realizeză, prin mai multe soluţii practice, care principial
trimit selectiv componentele RGB pe acelaşi pixel sau pe pixeli diferiţi. Cip-ul CCD lucrează prin efect
fotoelectric şi nu poate face direct distincţia între frecvenţe diferite ale radiaţiei incidente. Stratul activ
este sensibil la o gamă continuă de frecvenţe care cuprinde NUV - VIS - NIR, respectiv perechile gol -
electron se formează sub acţiunea fotonilor care poartă energii din aceste domenii. Cea mai simplă
soluţie de detectare a unei imagini în culori este utilizarea unei măşti Bayer

31. Caracteristicile senzorului CCD

1.Numărul şi mărimea pixelilor. Aria senzorului. Formatul optic Pixelii au formă pătrată în majoritatea
cazurilor, astfel încât rezoluţia pe orizontală şi verticală este aceeaşi. Unele camere digitale pot avea
pixeli de formă dreptunghiulară, cu latura mai mare pe orizontală, iar rezoluţia este puţin diferită pe
verticală faţă de orizontală. Numărul liniilor şi coloanelor are valori astfel încât dimensiunile suprafeţei
senzorului să fie, în general, în raportul 4:3 (latura orizontală raportată laturei verticale).

2.Rezoluţia şi contrastul Rezoluţia, din punct de vedere optic, este definită ca fiind distanţa minimă
dintre două puncte care mai pot fi sesizate (de sistemul optic, detector fizic sau natural) ca separate

3. Raportul semnal/zgomot (SNR) Funcţionarea cip-ului CCD poate fi afectată de zgomotul provenit din
surse multiple cele mai importante fiind: imperfecţiuni de proiectare sau fabricaţie şi de origine termică.

4. Responsivitatea Responsivitatea senzorului, ca măsură a capacităţii de producere a unui semnal

electric, exprimată prin raportul dintre sarcina electrică acumulată şi energia incidentă
5. Gama dinamică şi corecţia gamma: Gama dinamică, adâncimea pixelului sau scala de griuri reprezintă
numărul de nuanţe de gri pe care pot fi redate în planul imagine. Deplasarea spre unul dintre capetele
scalei griurilor (alb şi negru) se realizeză cu ajutorul funcţiei sau corecţiei gamma. În cazul CCD, răspunsul
este liniar, adică imaginea reproduce fidel distribuţia luminanţei obiectului, dacă γ = 1.

6. Semnalul de ieşire: Chip-ul CCD furnizează un semnal electronic analogic, a cărei frecvenţă şi
amplitudine poate fi interpretată de un dispozitiv de afişare, ca informaţie video. Camerele video
analogice sunt mai mici şi mai puţin complicate, deci mai ieftine şi pot constitui soluţia corectă pentru o
serie largă de aplicaţii. Ele au limitări în ceea ce priveşte rezoluţia şi frecvenţa cadrelor. Semnalele video
analogice sunt standardizate în diverse formate (NTSC - în televiziune pe continentul american şi
Japonia, PAL sau SECAM - în televiziune în Europa, Rusia şi China, RGB şi Y - C - pentru alte aplicaţii
tehnice).

32. Principiul de functionare a senzorului CMOS

Senzorul constă dintr-o matrice de pixeli, fiecare dintre aceştia conţinând un fotodetector şi un
amplificator. Principial, detectarea luminii are loc prin efect fotoelectric într-un material semiconductor.
Fotonii generează acumularea electronilor la nivelul pixelului, într-o relaţie de proporţionalitate. Spre
deosebire de CCD la care sarcina se deplasează şi este citită prin regiştri ataşaţi la capătul rândurilor de
pixeli, tehnologia CMOS este proiectată astfel încât sarcina să fie convertită în tensiune la nivelul fiecărui
pixel.

33. Explicati conceptul de prelucrare a imaginilor

Prelucrarea imaginilor digitale presupune folosirea unor tehnici exprimate, de obicei, sub forma unor
algoritmi. Din această cauză, cu excepţia achiziţiei şi redării imaginilor, majoritatea celorlalte funcţii de
prelucrare pot fi implementate soft.

34. Esantionare imaginilor

Pentru prelucrarea digitală a imaginilor cu ajutorul unui soft specializat avem nevoie de forma digitală a
acestora, respectiv de o matrice compusă din interpretări binare de dimensiuni finite. Pentru digitizare,
imaginea se eşantionează cu ajutorul unei reţele discrete, iar fiecare eşantion (sau pixel), este cuantizat
folosind un număr finit de biţi. Pentru afişare, imaginea digitală se converteşte din nou în formă
analogică. O metodă simplă de eşantionare este explorarea (scanarea) imaginii, linie după linie, şi
eşantionarea fiecărei linii. De exemplu, camera video cu tub vidicon sau având un dispozitiv videocaptor
de tip CCD, face o asemenea scanare a imaginii chiar în procesul de captare.

Eşantionarea poate fi definită ca un proces prin care, dintr-o mulţime conţinînd un număr (posibil infinit)
de elemente se extrage o submulţime cu un număr finit de elemente. În contextul imaginilor,
eşantionarea asigură prelevarea informaţiei referitoare la intensitatea sau culoarea imaginii în puncte
situate într-o reţea cu pas constant, numită şi grilă de eşantionare. Reconstrucţia exactă a imaginii
originale pe baza eşantioanelor prelevate este posibilă teoretic dacă imaginea este un semnal de bandă
limitată şi pasul de eşantionare este mai mic decît o limită stabilită de teorema eşantionării. Prin urmare
este necesar ca pasul critic de eşantionare este invers proporţional cu dublul benzii de frecvenţă.

35. Cuantizarea imaginilor

Pasul ulterior eşantionării în digitizarea imaginilor este cuantizarea (cuantificarea). Imaginile reale
(analogice) conţin o infinitate de nuanţe de gri sau culori. Având în vedere faptul că eşantioanele
imaginii sunt reprezentate după conversie folosind un număr finit de biţi, rezultă şi un număr finit de
niveluri posibile. Mărimile care pot lua un număr finit de valori se numesc cuantizate, iar operaţia prin
care o mărime continuă se transformă într-una cuantizată se numeşte cuantizare. Un cuantizor face
corespondenţa dintre o variabilă continuă u şi o variabilă discretă u' care ia valori dintr-un set finit de
numere {r1,..., rL}. Această alocare se face în general cu o funcţie scară şi regula este următoarea: se
defineşte {tk; unde k=1,...,L+1] un set de tranziţii crescătoare sau niveluri de decizie, unde t1 şi tL+1 sunt
valoarile minimă, respectiv, maximă a lui u. Dacă u este în intervalul (tk, tk+1), atunci i se alocă nivelul rk,
al k-lea nivel de reconstrucţie.

36. Tipuri de operatiuni de imbunatatire a imaginilor

prelucrare a unor informaţii de tip bidimensional. Prelucrarea digitală a imaginilor are un spectru foarte
larg de aplicaţii: - transmisia şi memorarea de imagine pentru aplicaţii industriale de tip inspecţie
automată; - captarea, înregistrarea şi prelucrarea de imagini pentru procesele de control nedistructiv
(ultrasunete, radiaţie infraroşu, radiaţii penetrante, lichide penetrante etc); - recunoaşterea formelor,
transmisia şi memorarea de imagine pentru aplicaţii economice (stabilirea automată a stocurilor, a
preţurilor etc); - procesarea medicală a imaginilor tomograf, ultrasonografice ("medical imaging");

- prelucrarea imaginilor radar sau sonar; - prelucrarea imaginilor undelor seismice provocate de explozii
controlate în vederea descoperirii zăcămintelor din subsol.

. Îmbunătăţirea imaginilor prin histograme

Tehnicile de îmbunătăţire a imaginilor transformă un nivel de gri în alt nivel de gri, după o anumită
funcţie, sau realizează operaţii de tip "fereastră" în imediata vecinătate a pixelului (transformări,
convoluţii, pseudocolorări etc

37. Pseudocolorarea imaginilor

operaţiuni de pseudocolorare între care se disting tehnicile de colorare falsă şi pseudocolorare a

imaginilor.

38. Să se calculeze valoarea procentuală a intensității unei radiații luminoase , de mărime

inițială unitară, după ce străbate un mediu semitransparent cu grosimea de 20 [mm], având un
coeficient de absorbție 𝒌𝝀 = 𝟓𝟎.
39. Să se calculeze unghiul limită minim peste care are loc reflexia totală în cazul unei sticle de
fibră optică ce are indicele de refracție 1,2. Se aproximează că indicele de refracție al aerului
esteunitar. Ce valoare trebuie să aibă indicele de refracție al sticlei astfel încât să fie obținut
fenomenul de reflexie totală la unghiul incident de 30 de grade?
40. Pentru lungimea de undă a luminii de 400-700 de [nm] să se calculeze frecvența
corespunzătoare a acesteia