Capitolul 7 275

CAPITOLUL 7

POLUAREA APEI – SISTEME DE DEPOLUARE

7.1. Apa – Generalităţi

Omenirea a ajuns in etapa în care trebuie sa rezolve mai intai trei mari probleme:
APA; ENERGIA; PACEA. Aceste trei probleme trebuie să preocupe in egală masură
specialişti din cercetare şi invăţamant, asociaţiile guvernamentale şi civice, guvernele si
organismele internaţionale.
APA este însăşi esenţa VIEŢII deoarece ea are cele mai diferite întrebuinţări, de
la acoperirea necesarului pentru existenţă, până la materie primă pentru industrie,
agricultură, pentru oricare economie naţională.
Prin urmare, apa este un bun al tuturor şi deci toţi au dreptul să o folosească cu
condiţia menţinerii calităţii ei.
Preocuparile pentru puritatea apei, existente din cele mai vechi timpuri, au condus
la formarea unei adevarate industrii a apei, aceasta avand ca domeniu de activitate
captarea, transportul, tratarea, colectarea apelor uzate şi dirijarea lor către staţiile de
epurare cu toate echipamentele şi instalaţiile necesare desfăşurării acestor operaţii.
Printre factorii de mediu, resursele de apă ocupă un loc deosebit de important nu
numai ca element vital al existenţei milenare pe Tera ci si ca spectru foarte larg de
utilizare în activitaţile umane.
Hidrosfera reprezintă învelişul de apă al Pământului aflat intre atmosferă si
litosferă, care cuprinde Oceanul Planetar, apele continentale(inclusiv cele subterane),
zăpezile si gheţarii.
Apa este cea mai raspândita materie de pe glob (70,8% din suprafaţa Pământului
este acoperită de ape) reprezentand 1,41 miliarde de kmc, dintre care 97% se gaseste in
mări si oceane.
Cu toate ca exista o cantitate imensă de apă, care ar putea acoperi complet planeta
cu un strat de 3 km grosime in lume, resursele de apă utilizabile sunt limitate la 30.000
kmc (doar 1% din totalul de apă dulce din fluvii, râuri, lacuri şi pânze freatice) şi aceasta
datorită crizei în care se zbate omenirea.
Această criză apare în doua situaţii limită, ambele având efecte catastrofale pentru
omenire: cand este prea multă provoaca inundatiile, cand este prea putină provoacă
seceta conducand la o perturbare cruntă a existentei umane.
Incepând cu anii 1960...1970, ani de puternica dezvoltare industrială, diferenţa
dintre calitatea resurselor naturale de apă si calitatea apei solicitate de consumatori
(potabilă, industrială, de irigaţii etc.) s-a accentuat ducând în multe cazuri la
imposibilitatea aplicării tehnologiilor de tratare cunoscute, din nefericire, datorita
amplificarii fenomenului de poluare generat de dezvoltarea haotica si necontrolata a
zonelor industriale ale lumii când procurarea apei devine din ce in ce mai complicata.
276 Ecotehnologie

7.2. Sursele de poluare a apelor

Poluarea apei reprezinta ”o alterare a calităţilor fizice, chimice sau biologice ale
acesteia peste o limită admisibilă stabilită, respectiv depăşirea nivelului mediu de
radioactivitate, produsă de o activitate umană directă sau indirectă, în urma careia apele
devin improprii pentru folosirea normală, în scopurile în care această folosire era
posibilă înainte de a interveni alterarea”
Sursele de poluare pot fi impartite in doua categorii (fig. 7.1):
- surse naturale de poluare;
- surse artificiale de poluare cauzate de activitatea omului.

Fig. 7.1. Sursele de poluare a apei.

Sursele de poluare concentrate sau organizate sunt reprezentate de apele uzate

industriale, cu descarcare continua sau intermitenta si care au un anumit grad de infestare.
Sursele de poluare neorganizate sunt reprezentate de apele din precipitatii sau
siroaie care spala suprafetele localitatilor, drumurilor, depozitele de reziduuri, terenurile
agricole pe care s-au aplicat ingrasaminte sau substante chimice de combatere a
daunatorilor.
Capitolul 7 277

Sursele de poluare accidentala sunt reprezentate de apele uzate ca urmare a unor

avarii sau catastrofe aparute accidental.
Impurificarea apei se poate face cu o mare diversitate de substante
impurificatoare.(fig. 7.2).

Fig. 7.2. Principalele substante impurificatoare ale apelor.

Prin folosirea de catre om in cele mai diverse scopuri practice sau prin contactul
apelor cu produse ale activitatii umane, din aer sau de pe sol, acestea se incarca cu diferite
substante impurificatoare (materii poluante) devenind ape uzate improprii oricarei
utilizari ulterioare. Dupa provenienta lor exista mai multe categorii de ape uzate (fig. 7.3).
Din totalul activitatilor umane, care produc poluare, industria produce poluarea
mediului acvatic in proportie de 39%.
Apariţia poluarii in mediul acvatic este de cele mai diferite feluri în funcţie de
activităţile umane sau fenomenele naturale care produc poluarea. Principalele modalităţi
de apariţie a poluarii apei se prezintă in figura 7.4.
Dispersia poluanţilor se realizează conform legilor de difuzie care acţionează şi in
cazul poluării atmosferice, deplasarea efluentului intr-un receptor făcându-se continuu.
Concentraţia maximă a poluării se produce pe axa direcţiei de deplasare a efluentului,
urmată de tendinţa de depunere si de împingere a impurităţilor solide spre marginile
receptorului/albiei de râu. Agenţii poluanţi dizolvaţi in apa apar sub formă de dispersii de
substanţe solide sau suspensii grosiere.
278 Ecotehnologie

Fig. 7.3. Principalele categorii de ape uzate

Fig. 7.4. Principalele modalităţi de apariţie a poluarii apelor.

Capitolul 7 279

În cazul râurilor, poluarea datorata intreprinderilor industriale vecine are caracter

cumulativ, in functie de numarul surselor de poluare.
Substanţele poluante ale apelor specifice unor ramuri industriale sunt prezentate in
tabelul 7.1.
De exemplu, pentru producerea unei tone de hârtie rezulta 150...200 m3 ape uzate;
pentru o tonă de cauciuc – 160 m3 iar pentru prelucrarea unei tone de fructe – 20...25m3
apă uzată. Din consumul casnic (apa menajeră) apar aproximativ 0.35...0.5m3 apa
uzată/locuitor pe zi intr-un cartier orăşenesc.

Tabelul 7.1. Substanţe poluante specifice unor ramuri industriale.

Industria Principalele substante poluante evacuate in ape
Metalurgie feroasa
Siderurgie Suspensii minerale, carbune, cenuşă, cianuri, fenoli, ape acide
Cocserie Fenoli, cianuri, amoniu
Construcţii de maşini Cianuri, fenoli, petrol, ape alcaline
Metalurgie neferoasa
Pb, Cu, Zn, Ni etc Suspensii minerale, uleiuri, cianuri, acizi, metale grele, fluor
Chimie anorganica
Clor, soda, acizi, coloranţi, Acizi, baze, metale grele
pesticide
Chimie organica
Cauciuc Fenoli
Polimeri Fenoli, acizi, mercur
Detergenţi Acizi, detergenţi, alţi compuşi organici
Prelucrare petrochimică Petrol, fenoli, crezoli, mercaptani, acizi, sulfuri, săruri
minerale
Diverse
Topitorie, ţesături Ape alcaline, carburanţi
Vâscoză Acizi, baze, sulfuri, săruri
Celuloză, hârtie, mobilă Suspensii, fibre, sulfaţi, fenoli, săruri
Alimentară (spirt, zahăr, amidon, Suspensii, alcaloizi vegetali, microorganisme, paraziţi etc.
lapte, carne, peşte)

Prin neglijenţa manifestată de unii agenţi economici, prin nerespectarea unor

procese tehnologice de fabricare sau de exploatare, prin perforari si spargeri de conducte
de transport produse petroliere sau spălarea unor zone infestate cu produse diferite poate
avea loc o poluare accidentală, care uneori poate fi foarte gravă. Cateva poluări
accidentale a unor râuri din România se prezintă in tabelul 7.2.
În cazul mărilor şi oceanelor se ajunge la o dispersie avansată a efluentului, cu
diluarea concentraţiei pe măsura ce substanţa poluantă se depărtează de sursă şi de locul
de deversare.
În cazul apelor meteorice acestea dizolvă în timpul ploii sau ninsorii diverse gaze
toxice din aer(oxizi de sulf, de azot, amoniac etc) sau se incarcă cu pulberi ce conţin oxizi
metalici, particole radioactive, gudron sau alte materiale (materii vegetale, frunze, ierburi,
argile, părţi de arbori, în toate fazele posibile de degradare), antrenate in cursul şiroirii pe
suprafaţa solului sau pe versanţi.
280 Ecotehnologie

Tabelul 7.2. Poluări accidentale ale unor râuri din România(2004).

Surse poluate Poluant Cauza Răspunzător
Pârâul Cungrea, judeţ Olt ţiţei fisurare conductă de SC Compet SA, Ploieşti
transport
Râul Suceava, judeţ leşie neagră accident tehnic produs la SC Ambro SA,
Suceava Suceava
Pârâul Sărat, judeţ deversare saramură deliberat, activitate întreprinderea Minieră,
Vâlcea minieră Vâlcea
Râul Cisla, judeţ Steril de flotaţie, deliberat, activitate IM BaiaBorşa,
Maramureş cu suspensii şi ioni minieră Maramureş
de metale grele
Râul Arieş, judeţ Baia ape acide evacuarea din iazul de Societatea Minieră SC
Mare decantare V. Sesei Cupru Min SA, Abrud
Râul Ozana, judeţ Neamţ păcură accident rutier, SC Mihoc Oii SRL,
autocisternă-transport Pipirig-Nemţ
Râul Barcău, judeţ Bihor ţiţei fisurare conductă de SNP Petrom - Schela
transport Suplacu de Barcău-Bihor
Pârâul Valea Glodului, 26 tone ulei de răsturnare, cisternă de SC Albano Trans SRL
judeţ Braşov transformator transport

Fig.7.5. Factorii naturali care determina variaţia calităţii apelor

Capitolul 7 281

Calitatea apei este dată de factorii naturali. Dintre factorii naturali care determina
calitatea apelor cei mai importanţi sunt cei prezentaţi in figura 7.5.
Efectul poluării apelor se estimează prin modificarile ce apar in faună si floră,
aplicandu-se criteriul faunei piscicole, conform căruia o apă este nepoluată dacă tot
ecosistemul poate funcţiona nealterat (peştii sunt cei mai sensibili).
Efectul nociv al apelor uzate asupra vieţuitoarelor acvatice s-a stabilit prin doua
limite de concentraţie:
- doza limită, reprezintă concentraţia de poluant care timp de o oră nu afectează
viaţa peştilor;
- doza minimă letală, reprezintă concentraţia de poluant care după o oră produce
moartea peştilor.
Gradul de poluare al apelor se stabileşte cu ajutorul indicatorilor specifici de
concentraţie a amoniului, azotaţilor, substanţelor organice, germenilor patogeni etc. De
exemplu, valorile concentraţiei maxime aduse pentru substanţele toxice din apele de
suprafaţă se dau in tabelul 7.3.

Tabelul 7.3. Valori ale concentraţiei maxime admise (CMA) pentru substanţele toxice
din apele de suprafaţă*, conform STAS 4706-88.
Substanţa Valori ale CMA, mg/dmc(3
ape categoria I ape categoria a Il-a ape categoria a IlI-a
Amoniac liber (NH3) 0,1 0,5 0,5
Arsen 0,05 0,2 0,5
Benzen 0,5 0,5 0,5
Cadmiu 0,005 0,3 0,2
Cianuri 0,01 0,02 0,05
Clor liber abs. abs. abs.
Cupru 0,1 0,1 0,3
Detergenţi anionici 1 2 3
Fenoli 0,001 0,002 0,2
Hidrogen sulfurat abs. abs. abs.
Mercur 0,005 0,01 0,02
Nicotină 1 1 1
Nitrat (NO7) 13 30 -
Plumb 0,1 0,1 0,1
Ţetraetilplumb abs. abs. abs.
Zinc 0,01 0,1 0,1
Consum biochimic deO, (CBO5) 5 1 12
Bacili coli (indiv./dmc) 1,10 nu se normează (NSN)
*) Observaţii
- ape categoria I - utilizabile pentru consum (utilizări potabile şi zootehnice, în alimentări centralizate), în
industria alimentară, anumite irigaţii, piscicultura (în afară de salmonicultură), piscine;
- ape categoria a Il-a - utilizabile pentru amenajări piscicole, procese tehnologice industriale, agrement,
necesităţi urbanistice;
- ape categoria a IlI-a - utilizabile pentru irigaţii, utilităţi industriale, hidrocentrale, staţii de spălare.
282 Ecotehnologie

Dinamica poluării apei se determină prin mai multe metode specifice (fig. 7.6).

Fig. 7.6. Metode de determinare a dinamicii poluarii apelor.

Calitatea apelor diferă în funcţie de utilizările lor. De exemplu, pentru apa potabilă
trebuie îndeplinite condiţiile prezentate in standardul ISO 1342-1991, aşa cum se văd in
tabelul 7.4, pentru apa industrială folosită in procesele tehnologice, în tabelul 7.5 iar
pentru apa de răcire în tabelul 7.6.

Tabelul 7.4. Calitatea apei potabile, standard SR ISO 1342:1991.

Caracteristici Condiţii admisibile Condiţii excepţionale
a. Caracteristici organoleptice Grade, max.
Gust 2
Miros 2
b. Caracteristici fizice şi radioactive
Turbiditate
1 maximi 5 10
. Culoare
2 maximă 15 20
. Temperatura, [°C] 7…15 7-15
3. - surse subterane (izvoare, paturi acvifere) temperatura naturală
- surse de suprafaţa
Emiţători
4 α, [microcurie/ml], max. 10-9 -
. Emiţători
5 β, [microcurie/ml], max. 10-8 -
. Caracteristici chimice
c.
pH 7…8 6,5 - 8,5
Radiu fix la 105°C [mg/l] 100…500 30…100
Puritate totală, [0duritate], max. 20 funcţie de conţinutul de
Ca şi Mg
Puritate permanentă, [0duritate], max. 12 -
Calciu, [mg/1], max. 75 .
Magneziu, |mg/l], max. 50 -
Fier[mg/1], max. 0,1 0,3
Cloruri, [mg/1], max. 200 400
Sulfaţi, [mg/1], max. 200 400
Capitolul 7 283

Tabelul 7.4. (continuare)

Nitraţi, [mg/l], max. 10 20
Clor rezidual liber (în cazul clorinarii), [mg/1] 0,1-1,25 0,05-0,5
Fluor, [mg/l], max. 0,5 -
Plumb, [mg/l], max. 0,1 -
Arseniu, [mg/l], max. 0,05 -
Crom [mg/l], max. 0,05 -
Cianri, [mg/l], max. 0,01 -
Cupru, [mg/1], max. 1 -
Zinc, [mg/l], max. 5 .
Sulfaţi, [mg/1], max. absent max. 0,1
Compuşi fenolici, [mg/1], max. 0,001 0,1 pentru ape de mare
adâncime
Hidrogen sulfurat, [mg/1], max. absent
d. Caracteristici bacteriologice germeni/ml, bacili coli/litru, max
Ape din reţeaua de distributie, instalaţii centrale 20 3
de alimentare, pentru colectivitati de peste
70.000 locuitori
Alte surse centrale 100 10
Surse individuale 300 100

Tabelul 7.5. Calitatea unor ape industriale folosite în procesele tehnologice.

Caracteristici Denumirea produsului
Hârtie Celuloză Vâscoză Textile Vopsele Piei tăbăcite
Turbulenţă, |mg/l] 2…5 lipsă 5 5 5 20
Culoare, [grade] 30 15 lipsă 10…12 5…10 10…100
Hidrogen sulfurat, (mg/1) - - - - . .
Duritate, |°] 12…16 2 0,5 4-6 0,5…1 3…7,5
Substanţe organice, (mg/I] 10 6 2 - 8…10
Fier, [mg/1] 1,0 0,2 0,03 0,2 0,1 0,2
Mangan, |mg/l] - - 0,03 0,2 0,1 0,2
Bioxid de siliciu, [mg/1] - - 25 - .
Rezidiu fix, [mg/1] 300 - 100 - - -
pH 7…7,5 7…7,5 - 7…8,5 7…8,5 -

Tabelul 7.6. Caracteristici calitative pentru apa de răcire a agregatelor.

Caracteristici Condiţii deObservaţii
admisibilitate
Turbulentă, [mg/1] 50…100 în funcţie de tipul răcitorului
Hidrogen sulfurat, [mg/1] 0,5 -
Fier, [mg/l] 0,1 -
Ghips, [mg/1] 1500…2000 în funcţie de conţinutul total de sulfaţi de Na şi Mg
Duritate temporară, [°] 6…20 în funcţie de temperatură şi de conţinutul de CO 2
liber
284 Ecotehnologie

Pentru a aprecia correct efectele diferiţilor poluanţi ai apelor se iau in considerare

două criterii de clasificare (fig. 7.7):
- după natura lor;
- după prezenţa lor in apă.
Poluarea mărilor si oceanelor are o serie de particularităţi deoarece ele au
posibilităţi de regenerare limitate. Această poluare poate avea două cauze principale:
- poluarea cu rezduuri industriale
- poluarea cu produse petroliere
Poluarea cu reziduuri industriale poate fi: directa (apare ca urmarea deversării
apelor uzate de la industriile situate pe litoral cu detergenţi, pesticide, metale grele,
produşi chimici etc) si indirectă (prin intermediul marilor flvii ce se varsă în mare/ocean).
De exemplu SUA deverseaza anual in apele teritoriale ale oceanelor circa 21010m3
deşeuri industriale si aproximaiv 11109m3 ape oraşeneşti neepurate.
Petrolul reprezintă unul din cei mai periculoşi poluanţi ai mediului marin şi oceanic,
observându-se la suprafaţă sub forma unei pelicule neagre, care împiedică oxigenarea, absoarbe
lumina, reduce procesul de fotosinteză în mediul acvatic. Suprafaţa de ape marine afectată este foarte
mare, dată fiind puterea de dispersie peliculogenă a petrolului. Astfel, o tonă de petrol brut poate
acoperi, cu o peliculă aproape moleculară, o suprafaţa de apă de 12 kmp. În perioada 1993 - 2002, în
diferite mări de pe glob s-au produs circa 470 cazuri de deversări de petrol, în urma cărora s-au scurs
în apă în jur de 600 000 tone petrol brut.

Fig. 7.7. Clasificarea poluanţilor hidrosferici.

Capitolul 7 285

Poluarea cu produse petroliere

Poluarea petrolieră provine din mai multe surse şi anume:
- extracţia petrolului. Sondele de forare, din zona platoului continental prin intermediul
platformelor marine, provoacă poluarea, în special datorită unor accidente prin neetanşeizare sau
prin erupţii necontrolate.
- transportul petrolului. Circa 1% din petrolul transportat de navele petroliere rămâne în
tancuri/cisterne. În principiu, după descărcare, vasele ar trebui să facă apel la instalaţiile de spălare a
cisternelor din porturi, dar, în practică, nu o fac, întrucât aceasta implică pierderi financiare:
operaţia de spălare trebuie plătită, staţionarea în port, de asemenea, iar zilele petrecute „cu
spălatul" înseamnă mai puţine transporturi pe an. De aceea, se preferă plecarea imediată din port,
spălarea tancurilor cu mijloace proprii de bord, şi deversarea apei de spălare în mare.
Poluarea se produce şi în cazul eşuării unor petroliere. De exemplu, un accident de acest
tip a fost cel al petrolierului „Torraz Canion", care, la 18 martie 1967, a eşuat în Canalul Mânecii,
având la bord 118.000 tone de petrol, din care 50.000 de tone s-au vărsat în mare imediat, iar alte
50.000 tone, cu 8 zile mai târziu, când nava s-a rupt în două. Eşuarea vasului a provocat statului
francez, spre ale cărui ţărmuri s-a îndreptat „mareea neagră", cheltuieli de 41 milioane F.F. (circa 8
milioane de dolari), pagubele materiale totale provocate de avarie fiind estimate la circa 14
milioane de dolari.
În anul 1974 a avut loc un naufragiu în Marea Adriatică, când au ajuns pe fundul mării
butoaie cu tetraetil de plumb şi tetrametil de plumb, aditivi pentru petrol, substanţe care produc
moartea prin contact. În 1977 eşuarea petrolierului ,Amoco Cadiz" pe ţărmul francez (Bretagne) a
determinat deversarea în mare a 230 000 tone de petrol, fiind afectată fauna şi flora din regiune pe sute
de kilometri pătraţi în lungul coastelor. În martie 1989, eşuează în Golful "Prinţul William" din
Alaska petrolierul „Exxon Valdez" care determina deversarea a 41000 tone de petrol, ceea ce
afectează grav ecosistemele marine pe o suprafaţa de 1500 km2, iar cheltuielile legate de
îndepărtarea poluării suportate de compania Exxon au atins cifra de 2,5 miliarde de dolari. Tot
în 1989 vasul de transpot argentinian „Bahna Paraiso", încărcat cu motorină a eşuat pe coastele
Antarcticii Capul Horn), în apropierea unor colonii de pinguini, accident care a adus o gravă atingere
echilibrului ecologic din zonă.
În anul 1991 are loc cea mai mare catastrofă petrolieră când, în Războiul din Golf, circa 570
milioane litri de petrol se scurg din staţiile de încărcare şi din petrolierele distruse
Alte catastrofe petroliere cunoscute s-au înregistrat după cum urmează:
- în 1992, petrolierul „Katina P" (Mozambic), cu 66 000 tone de petrol;
- în 1992, petrolierul „Aegean Sea" (Spania), cu 81 000 tone de petrol;
- în 1993, petrolierul „Braer" (insulele Shetland), cu 98 000 tone de petrol;
- în 1994, petrolierul „Cosma A" (la sud de Hongkong), cu 23 000 tone de petrol;
- în 1996, petrolierul „Şea Empress" (Wales), cu 70 000 tone de petrol;
- în 1997, petrolierul „Nachodka" (Marea Japoniei), cu 20 000 tone de petrol;
- în 1999, petrolierul „Erika" (coastele Bretagnne, Franţa), cu 26 000 tone de
petrol;
- în 2001, petrolierul „Jessica" (San Cristobal), cu 20000 tone de petrol;
- în 2002, petrolierul „Prestige" (Spania), cu peste 15000 tone de petrol;
- în 2003, MT Tasman Sprite (Pakistan), cu peste 33000 tone de petrol etc.
O maree neagră apărută în Arctica are efecte mult mai grave decât într-o altă zonă
a globului, deoarece:
286 Ecotehnologie

- fracţiile petroliere cele mai toxice sunt cele uşoare, dar aici ele nu părăsesc
sistemul prin evaporare;
- fracţiile petroliere mai grele, care în mări obişnuite sfârşesc prin a se aglomera,
oxida parţial şi decanta, formează aici cruste pe gheaţă;
- petrolul are o densitate intermediară între cea a gheţii şi cea a apei, drept urmare,
se va aglomera formând un strat între apă şi gheaţă;
- procesul de degradare a fracţiilor petroliere prin oxidare şi prin activitatea
biologică a microorganismelor este mult mai lent la temperatură scăzută.
Şi în România, poluările petroliere accidentale sunt destul de frecvente. Astfel,
două asemenea accidente s-au produs în portul Constanţa în anul 2004:
- iunie 2004, poluarea cu reziduu petrolier în Canalul Dunărea - Marea Neagră, mal
drept, kilometrul 24 - 29, produsă de către Nava Rovinari 17;
- iulie 2004, poluarea cu petrol produsă la Dana 84 a acviferului Portului Con-
stanţa, din cauza fisurării conductei de transport aparţinând SC Oil Terminal SA.
- noiembrie 2006, poluarea cu substante petroliere a Dunării din cauza unor
întreprinderi din Severin
- rafinarea petrolului este o sursă importantă de poluare marină, dat fiind că cele
mai mari rafinării sunt situate pe ţărm şi de la ele „scapă" petrol spre mare, prin
neetanşeizări ale rezervoarelor, prin evacuarea apelor reziduale neepurate etc.
- transportul naval în general, prin uleiurile de ungere a motoarelor diesel instalate
pe motonave (de agrement, şi altele) care conţin benzopiren, substanţă puternic
cancerigenă, ce ajunge în mare odată cu apa de răcire a motoarelor, concentrându-se apoi
în grăsimea peştilor.
Poluarea cu petrol a oceanelor a atins proporţii critice, frecvenţa şi dimensiunea
evenimentelor crescând rapid. Deversările din Marea Nordului, Golful Mexic, Golful
Persic sau avariile şi operaţiile de întreţinere completează cantitatea de petrol irosită anual
în mare, estimată la peste 12 milioane tone.
Hidrocarburile reprezintă principalii poluanţi marini. Fiind rezistente la acţiunea
bacteriilor, persistă timp îndelungat în regiunile infestate, formând pelicule superficiale
care împiedică difuzarea oxigenului în apă. Asimilaţia clorofiliană şi respiraţia diferitelor
organisme sunt împiedicate, drept urmare se îngreunează fotosinteza fitoplanctonului
(care produce circa 70% din oxigenul atmosferic).
Astfel, alimentele de bază ale vieţii marine, algele şi planctonul îşi încetează
proliferarea.
Compuşii fenolici şi aromatici (ca benzopirenul) din petrol au acţiune toxică asupra
vieţuitoarelor acvatice, iar prin concentrarea în organismele celor comestibile ajung în
alimentaţia omului.
Cererea crescândă de petrol determină o mare toleranţă faţă de poluarea produsă de
prelucrarea, transportul şi utilizarea lui, iar eforturile depuse nu vor stăvili tendiţa de
creştere a poluării.
În prezent, peste 85% din petrolul exploatat se transportă cu ajutorul tancurilor
petroliere uriaşe, unele având peste 300 m lungime şi o capacitate de peste 2 milioane de
barili. Riscul de eşuare a acestor vase uriaşe pe timp de furtună, din cauza unor defecţiuni
tehnice sau din cauza unor erori de pilotaj, generează panică în întraga lume.
Capitolul 7 287

În domeniul poluării apelor maritime, pe plan internaţional atenţia este focalizata

asupra efectelor poluării pe termen lung. Se urmăreşte evoluţia unor mări închise ca
Marea Baltică, Marea Mediterană, Marea Nordului şi Marea Neagră.
Există convenţii care prevăd obligativitatea fiecărui stat, cu ieşire la mare, de a
avea în porturi instalaţii pentru colectarea reziduurilor de hidrocarburi, interdicţia de a lua
apa ca lest în cisternele de petrol, interdicţia totală de a deversa rezididuuri petrolie în
Marea Baltică, Marea Mediterană, Marea Nordului şi Marea Neagră.
În august 2002 a avut loc la Johannesburg Conferinţa Mondială intitulată „United
National World Summit on Sustainable Development", sub egida Naţiunilor Unite, la
care au participat 191 de delegaţii guvernamentale şi peste 21000 de oficiali acreditati.
Problema apei a fost cea mai importantă temă dezbătută şi s-au propus soluţii concrete
Discuţiile s-au desfăşurat sub deviza „Fără apă nu există viitor" şi s-a pus problema
accesului la tehnicile de purificare a apei, care ar putea salva circa 2 milioane de oameni,
dintre cei care mor anual datorită consumului de apă poluată.
SUA a declarat anul 2003 ca „Anul Internaţional al Apei" şi s-a propus ca Al
Treilea Forum al Apei" să aibă loc la Kyoto.
S-a estimat că în următorii ani consumul de apă al omenirii va creşte cu circa 40%.
Un motiv serios de îngrijorare este perspectiva ca 3,5 miliarde de oameni, ceea ce
reprezintă jumătate din populaţia actuală a planetei, să sufere, în următorii 25 de ani de
lipsa apei potabile, în condiţiile în care populaţia globului s-ar stabiliza la aproximativ 7
miliarde locuitori.

7.3. Efecte specifice generate de poluarea apelor

Receptorii apelor uzate sunt cursurile de apă de suprafaţă, lacurile, mările,

oceanele, si mai nou straturile permeabile subterane adânci şi solul.
Efectele poluării apelor de suprafaţă se prezintă in figura 7.8.
Efectele poluării apelor maritime sunt în mare măsură asemănătoare efectelor
produse de poluarea apelor de suprafaţă dar sunt şi câteva specifice (fig. 7.9).
Apele uzate au o serie de efecte si asupra poluării solurilor (fig. 7.10).
Apele uzate au efecte negative şi asupra captărilor de apă. Apele cu substanţe
organice formează colonii mari de microorganisme, care antrenate de apa râului
blochează grătarele de la intrarea prizelor de apă şi a filtrelor de la instalaţiile de apă
potabilă şi industrială. Unele ape ce conţin anumiţi compuşi pot provoca stabilizarea
coloniilor şi fac imposibilă dedurizarea apei necesare petnru cazanele de aburi.
Apele uzate au o serie de efecte negative asupra stării sanitare şi igienice a
populaţiei, în funcţie de provenienţa lor (fig. 7.11).
Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă (râuri
interioare, lacuri naturale sau artificiale, fluviul Dunărea) şi din apele subterane.
Resursele de apă terestre ale râurilor (4864 râuri cu o lungime de 78905 km)sunt evaluate
la aproximativ 37109 m3/an, în condiţii normale de precipitaţii şi 19109m3/an, în condiţii
de secetă. În raport cu resursele altor ţari din Europa, România se situeză pe locul 21 din
34. Cele 3450 lacuri naturale din Romania înmagaznează circa 2109m3 apă, din care doar
4106m3apă reprezintă apa dulce utilizabilă.
Pentru comparaţie se prezintă in tabelul 7.7 resursele de apă ale Pământului
288 Ecotehnologie

estimate la un volum de aproximativ 141107km3 (acoperă aproximativ 70% din suprafaţa

totală a Terrei).

Fig. 7.8. Efectele poluării apelor de suprafaţă.

Utilizarea unor tehnologii de fabricaţie mari consumatoare de apă, folosirea unor

norme exagerate de consum la irigarea culturilor, pierderile şi risipa de apă din reţelele de
distribuţie, insuficienta dotare cu echipamente si sisteme de monitorizare conduc la o
risipă neraţională a resurselor de apă şi la creşterea volumului de ape uzate.
Volumul de ape uzate evacuate anual din activităţile productive şi de gospodărire
comunală se prezntă în tabelul 5.8.
Se vede că după anul 2000 apare o tendinţă de îmbunătăţire a situaţiei, nu numai ca
urmare a restructurării industriei, ci mai ales ca efect al creşterii importanţei problemelor
de mediu şi a unei alte percepţii privind dezvoltarea durabilă.
O mare parte din apele uzate o reprezintă apele industriale uzate (aproximativ 39%
din totalul apelor uzate). De exemplu, pentru elaborarea unei tone de oţel se consumă
aproximativ 6,2...106,3m3 apă, functie de instalaţia de elaborare. Spre comparaţie,
Capitolul 7 289

consumul de apă proaspată in siderurgia Franţei, exprimată in m3/t oţel se prezintă in

tabelul 7.10.

Fig. 7.9. Efectele poluării apelor maritime.

290 Ecotehnologie

Fig. 7.10. Efectele apelor uzate asupra poluării solurilor.

Capitolul 7 291

Fig. 7.11. Efectele apelor uzate asupra stării sanitare si igienice a populaţiei.

Tabelul 7.7. Resurse de apă Terra.

TIPUL DE APĂ Kmc %
Apă sărată - oceane 1 300 000 000 96,9571
Mări interioare - lacuri mari 100000 0,0074
Apă dulce - gheţari 32 501 000 2,4238
Lacuri 123 000 0,00092
Cursuri de apă 1230 0,0001
Apă din sol 65000 0,0049
Apă freatică până la 800 m 4 000 000 0,2983
Apă freatică profundă 4 000 000 0,2983
Vapori în atmosferă 12700 0,0009
În organisme 4000 0,0003
TOTAL APĂ 1410000000 100,0000

Tabelul 7.8. Variaţia volumului de ape uzate în perioada 1990-2004.

Anul Ape uzate[mld mc/an] Anul Ape uzate, mld mc/an
Evacuate Care nu necesită epurare Evacuate Care nu necesită epurare

1990 10,1 6,1 1997 5,9 1,8

1991 7,8 3,5 1999 6 2,9
1992 7,1 3,1 2000 5,7 2,7
1993 5,8 2,3 2001 5,6 2,4
1994 5,2 2,2 2002 5,02 1,9
1995 5,3 2,3 2003 4,84 2,2
1996 6,1 2,8 2004 4,49 1,75