LP4 Fotometrie. Verificarea legii iluminării.

FOTOMETRIE. VERIFICAREA LEGII ILUMINĂRII.

Noțiuni teoretice

Partea din optică ce se ocupă cu măsurătorile radiației electromagnetice din

domeniul vizibil se numește fotometrie. În sens mai larg, fotometria include atât
măsurătorile din domeniul vizibil cât și măsurătorile din domeniul ultraviolet și
infraroșu.
Propagarea radiațiilor electromagnetice implică o propagare de energie, dar
numai unele din aceste radiații dau senzația de lumină. Din acest motiv se impune
definirea a două sisteme de mărimi și unități:
- mărimi și unități energetice;
- mărimi și unități fotometrice.
Mărimile energetice caracterizează lumina din punct de vedere al energiei
transportate de undele luminoase, în timp ce mărimile fotometrice caracterizează
radiația din punct de vedere al perceperii luminii de către ochi. De fapt, ochiul nu este
decât un traductor; prelucrarea informației vizuale care conduce în final la senzația
vizuală complexă are loc în creier. Prin energie radiantă se înțelege energia
transportată de unda electromagnetică.
Cele mai importante mărimi energetice și fotometrice sunt fluxul, intensitatea
și iluminarea. Notația mărimilor pentru cele două sisteme se va deosebi printr-un
indice e atașat la mărimile energetice.
Se consideră o sursă de lumină punctiformă S, aflată într-un mediu transparent
și izotrop. Mediul izotrop este mediul în care lumina se propagă la fel în toate
direcțiile. Într-un mediu transparent nu se pierde energie prin fenomenul de absorbție.
Se consideră, de asemenea, un fascicul de raze conținute într-un con în vârful căruia se
află sursa S.

Figura 1. Fascicul de raze de lumină conținut într-un con circular cu sursa de

lumină în vârful S (stânga); con circular înscris într-o sferă (dreapta).

Energia care străbate o secțiune oarecare a conului în unitatea de timp se

numește flux de energie radiantă Φe .

Pagina 1 din 4
LP4 Fotometrie. Verificarea legii iluminării.

Dacă W este energia ce trece printr-o suprafață oarecare în timpul t, atunci

energia care trece prin această suprafață în unitatea de timp este:
W
Φe = (1)
t
Fluxul de energie radiantă are dimensiunile unei puteri și unitatea de măsură
wattul (W).
Dacă conul circular a fost decupat dintr-o sferă de rază r al cărui centru se află
în S, atunci baza acestui con determină o calotă sferică având aria ΔA. Unghiul volumic
delimitat de suprafața laterală a conului și vârful acestuia se numește unghi solid.
Unghiul solid se măsoară prin raportul dintre aria calotei sferice ΔA și pătratul razei
sferei (a generatoarei conului – figura 1.): ΔΩ = ΔA / r2.
Unitatea de măsură a unghiului solid este steradianul (sr). Steradianul este
unghiul solid care, având vârful în centrul unei sfere, delimitează pe suprafața acestei
sfere o suprafață a cărei arie este egală cu aceea a unui pătrat a cărui latură este egală
cu raza sferei.
Dacă în relația de definiție a unghiului solid mărim aria calotei sferice ΔA,
făcând-o egală cu suprafața sferei (4πr2), unghiul solid corespunzător va fi 4π sr.
Intensitatea energetică a unei surse punctiforme se definește ca fiind fluxul de
radiație emis în unitatea de unghi solid:
ΔΦe
Ie = (2)
ΔΩ
Intensitatea energetică a unei suprafețe elementare este raportul dintre fluxul
de radiație care cade normal pe aceasta și aria suprafeței elementare:
ΔΦe
Ee = (3)
ΔA

Figura 2. Iluminarea unei suprafețe elementare la incidență normală

(stânga) și sub incidență oblică (dreapta).

Uneori în loc de iluminare energetică se folosește termenul de ‘iradiere’.

Unitatea de iluminare energetică este wattul pe metru pătrat (W/m2).
Înlocuind în relația (3) pe ΔΦe din relația (2) și pe ΔΩ din relația de definiție se
obține expresia iluminării sub forma:
Ie
Ee = 2
r
Dacă fasciculul de lumină cade încinat pe suprafață, axa conului făcând un
unghi α cu normala la suprafață, atunci iluminarea va fi:
Ie
Ee′ = Ee cosα = 2 cosα (4)
r

Pagina 2 din 4
LP4 Fotometrie. Verificarea legii iluminării.

Mărimile și unitățile fotometrice reprezintă acel sistem de mărimi și unități în

definirea cărora se ia în considerare senzația luminoasă pe care o produc radiațiile
electromagnetice asupra retinei ochiului uman normal. Senzația de lumină depinde de
puterea radiației adică de fluxul de energie radiantă ce cade pe retină. Pe de altă parte,
răspunsul ochiului la acțiunea luminii incidente depinde și de culoarea acesteia
(lungimea de undă). Astfel, dacă asupra ochiului cade o lumină verde având lungimea
de undă λ = 550 nm, ea va produce o senzație luminoasă de aproximativ 8 ori mai
puternică decât o lumină roșie având λ = 680 nm care transportă în unitatea de timp
aceeași energie ca și lumina verde. Cu alte cuvinte, ochul uman prezintă o sensibilitate
diferită pentru diferite lungimi de undă ale radiației luminoase (electromagnetice).
S-a constatat că ochiul uman are sensibilitate maximă pentru radiația verde cu
lungimea de undă de 550 nm, iar radiațiile cu lungimile λ = 400 nm și λ = 750 nm nu
mai produc, practic, nici o senzație de lumină asupra ochiului, oricât am mări puterea
radiației incidente.
Dacă notăm cu Φe0 fluxul constant de energie al radiației cu lungimea de undă
λ = 550 nm, lungimea de undă la care apare cea mai puternică senzație vizuală și cu Φe
fluxul de energie al radiației cu lungimea de undă care produce aceeași senzație
vizuală ca Φe0, atunci raportul:
V = Φe0 /Φe (5)
se numește sensibilitate spectrală relativă a ochiului iar dependența ei de lungimea
de undă este reprezentată în figura 3. Curba continuă este pentru vederea diurnă, iar
cea punctată, pentru vederea nocturnă.

Figura 3. Sensibilitatea spectrală relativă a ochiului; curba punctată – vedere nocturnă,

curba continuă – vederea diurnă.
Ținând seama de sensibilitatea spectrală a ochiului, se definește o mărime
biofizică, numită flux luminos Φ, prin relația:
Φ = K V Φe (6)
unde K este o constantă numită echivalent fotometric al radiației.
Dacă fluxul luminos se exprimă, așa cum vom vedea, în lumen (lm) iar fluxul
energetic în watt (W), valoarea constantei K pentru ochiul uman va fi K = 675 lm/W.
Pentru a ne face o idee asupra ordinului de mărime al fluxului luminos, amintim
că un bec electric (filament) de 100 W, radiază aproximativ 1000 lm, iar becul unei
lanterne de buzunar (filament) radiază 6 lm.
Mărimile fotometrice se definesc la fel ca cele energetice, cu deosebirea că în
locul fluxului energetic Φe se va folosi fluxul luminos Φ.

Pagina 3 din 4
LP4 Fotometrie. Verificarea legii iluminării.

Intensitatea luminoasă a unei surse punctiforme este fluxul luminos emis în

unitatea de unghi solid:
I = ΔΦ⁄ΔΩ (7)
Intensitatea luminoasă este mărimea fundamentală a fotometriei, iar unitatea ei
de măsură candela (cd) este unitate fundamentală în Sistemul Internațional (SI).
Candela este intensitatea luminoasă, în direcția normală, a unei suprafețe cu
aria 1 / 600000 metri pătrați a unui corp negru la temperatura de solidificare a platinei
la presiunea de 101325 newtoni pe metru pătrat.
Lumenul este o unitate de masură derivată și se definește cu ajutorul intensității
luminoase, relația (7), ca fiind fluxul luminos emis într-un unghi solid egal cu un
steradian de către un izvor punctiform având intensitatea de 1 candela:
1 lm = 1 cd ∙ 1 sr
Fluxul luminos emis de o sursă în toate direcțiile în mod egal (cu aceeași
intensitate) este dat de relația: Φ = 4 π I .
Iluminarea caracterizează suprafețele iluminate. Iluminarea se notează cu E și
se definește ca fiind fluxul luminos ce cade normal pe unitatea de arie. Dacă ΔΦ este
fluxul ce cade normal pe suprafața cu aria ΔA, atunci:
ΔΦ I
E= = 2 (8)
ΔΩ r
Unitatea de măsură pentru iluminare se numește lux (lx). Luxul reprezintă
iluminarea unei suprafețe de 1 m2 care primește un flux luminos de 1 lm uniform
repartizat pe această suptafață: 1 lx = 1 lm/m2 .

Modul de lucru
Se folosește un aranjament experimental alcătuit dintr-o sursă luminoasă și un
fotometru așezate pe un suport, prevăzut cu o riglă gradată, ca în figura 4.

Figura 4. Aranjament experimental pentru determinarea iluminării.

Se deplasează fotometrul față de sursa de lumină și pentru diferite distanțe, r,

se citește valoarea iluminării E.
Se reprezintă grafic dependența E = f (r).

Pagina 4 din 4