Fig. 0.

1 Amestecul culorilor primare R G B prin metoda aditivă (R+G=Y, G+B=C, B+R=M,

R+G+B=W); în acest caz, culorile Y, C și M se numesc culori secundare, deoarece ele se obțin
prin ”scăderea” unei culori primare din culoarea albă (Y=W-B, C=W-R, M=W-G)
(sursa: Robert S. Simpson - Lighting control - technology and applications, ed. 2003)

- aplicații - TV color, iluminat scenic de fundal, îmbunătățirea spectrului de emisie

pentru lămpile fluorescente
- în cazul metodei aditive, radiațiile de diverse lungimi de undă (diverse culori) sunt
însumate pornind de la negru, rezultând o lumină mai stălucitoare în raport cu oricare
dintre componentele ce o formează
Fig. 0.2 Amestecul culorilor prin metoda subtractivă - culorile primare se obțin prin ”scăderea”
culorilor secundare C, M, Y din culoarea neagră (R=K-C, G=K-M, B=K-Y, unde C+M+Y=K)
(sursa: Robert S. Simpson - Lighting control - technology and applications, ed. 2003)

- aplicații - mixarea culorilor în vopsitorie, tipărirea color, TV color, utilizarea filtrelor

de culoare în iluminatul scenic, pentru lămpi cu spectru continuu - incandescente sau
cu descărcări (metal halide)
- în cazul metodei subtractive, radiațiile de diverse lungimi de undă (diverse culori)
sunt scăzute pornind de la alb, rezultând o lumină mai întunecată (mai puțin
strălucitoare) în raport cu oricare dintre componentele ce o formează
 FOTOMETRIA NU IA ÎN CONSIDERARE COMBINAȚIA DINTRE DIVERSE VALORI ALE LUNGIMILOR DE UNDĂ:

- orice radiație luminoasă complexă poate fi reprodusă prin amestecul a trei culori de referință (lege fundamentală în colorimetrie)
- fie Lc - luminanța radiației complexe, iar L1, L2 și L3 - luminanțele culorilor de referință = radiații monocromatice (R, G, B), rezultă
expresia matematică a culorii sursei: Lc = L1 + L2 + L3
- prin variația convenabilă a celor 3 parametri monocromatici (L1, L2, L3) se poate preciza o anumită culoare
- dacă se notează luminanțele unitare cu lr, lg, lb și cu R, G, B - componentele tricromatice ale culorii considerate, luminanța
stimulului de culoare are valoarea Ls = Rlr + Glg + Blb
- două suprafețe, de La = Lb, pot să fie percepute complet diferit din punct de vedere cromatic (dau două senzații de culoare
complet diferite) - fig. 1

La Lb

Fig. 1 Senzația de culoare poate fi foarte diferită în cazul a două suprafețe de luminanță egală (La = Lb)

- sistemul colorimetric CIE este util pentru a cuantifica senzația de culoare

- baza sistemului colorimetric CIE o constituie funcțiile de culoare CIE CMF (Colour Matching Functions) = (CMF la o anumită
lungime de undă = tristimuli spectrali) = curbe de sensibilitate relativă spectrală a observatorului uman cu vedere normală (o altă
formă a observatorului standard CIE) - fig. 2
Fig. 2 Două seturi de curbe CMF: observator standard CIE 1931 - 2 grade (linie continuă) și observator standard CIE 1964 - 10 grade (linie punctată)
(sursa: The SLL Lighting Handbook, ed. 2009)
 CUM SE REPREZINTĂ MATEMATIC CULOAREA UNEI SURSE?

- prin multiplicarea distribuției spectrale, lungime de undă cu lungime de undă, pentru fiecare dintre cele trei funcții de culoare CMF
- x(λ), y(λ) și z(λ), rezultatul fiind suma celor trei culori primare imaginare X, Y și Z:
X = h Σ S(λ) x(λ) λ
Y = h Σ S(λ) y(λ) λ
Z = h Σ S(λ) z(λ) λ,
relații în care S(λ) este fluxul radiant al sursei (W/nm), λ este lungimea de undă și h, o constantă care să dea Y = 683, dacă valorile
lui X, Y și Z sunt absolute, respectiv o valoare care să dea rezultatul Y = 100, dacă valorile lui X, Y și Z sunt relative.
- coordonatele de cromaticitate CIE (coordonatele tricromatice) se determină pe baza relațiilor:
x = X/(X+Y+Z)
y = Y/(X+Y+Z)
z = Z/(X+Y+Z),
unde x + y + z = 1, deci este suficient să se cunoasă două valori (de obicei x și y) pentru a fi cunoscută cea de-a treia (z).
- reprezentarea plană astfel obținută = diagrama de cromaticitate CIE 1931 (fig. 3, 4)
Fig. 3 Diagrama de cromaticitate CIE 1931 Fig. 4 Diagrama de cromaticitate CIE 1931
(sursa: The SLL Lighting Handbook, ed. 2009) (sursa: internet)
OBSERVAȚII REFERITOARE LA DIAGRAMA DE
CROMATICITATE CIE 1931
- conturul exterior curbat se numește loc geometric spectral,
deoarece toate culorile pure, inclusiv radiațiile
monocromatice, se află poziționate pe această curbă
- linia dreaptă ce unește cele două capete ale locului
geometric spectral se numește limita roșie (purpurie) și
reprezintă locul geometric ale celor mai saturate culori roșii
(purpurii) care se pot obține
- în centrul diagramei se află punctul de egală energie,
caracterizat de existența unei suprafețe lipsite de culoare
- în apropierea punctului de egală energie se află locul
geometric Planckian, adică o curbă pe care se află dispuse
coordonatele cromatice ale corpului negru - distribuția
spectrală a corpului negru este determinată numai de
temperatura sa

- saturația (saturation) unei culori crește pe măsură ce coordonatele sale se apropie de locul geometric spectral și cu cât se
îndepărtează de punctul de egală energie
- tonalitatea (hue) culorii este determinată de direcția în care coordonatele cromatice se deplasează
- diagrama de cromaticitate CIE 1931 este utilă pentru a indica cu aproximație felul în care va arăta o anumită culoare (semnale
luminoase și suprafețe colorate în R, G, Y, B - CIE Publication 107:1994)
- diagrama de cromaticitate CIE 1931 nu este uniformă (culorile bazate pe verde ocupă o suprafață mare, pe când cele bazate pe
roșu sunt grupate într-o zonă restrânsă, în colțul din dreapta jos)
- altfel spus, la intervale egale pentru coordonate, nu corespund diferențe egale de culoare - Stiles introduce în 1946 elipsele de
discretizare a culorilor, care reprezintă locul geometric al intervalelor de egală percepție a culorii, fiind diferite ca mărime pentru
diverse culori (fig. 5)

Fig. 5 Triunghiul culorilor adoptat în sistemul XYZ - Stiles, 1946

(sursa: C. Bianchi - Luminotehnica - vol. 1, ed. 1990, Ed. Tehnică)
- îmbunătățirea referitoare la problema ecartului culorilor este reprezentată, pentru început, de introducerea scării cromatice
uniforme CIE 1960 (CIE 1960 UCS), apoi CIE 1976 UCS - fig. 6 - elipsele se micșorează, apropiindu-se de forma unor cercuri (fig.
6), pe baza unor simple transformări liniare ale coordonatelor din diagrama de cromaticitate CIE 1931.

Fig. 6 Scara cromatică uniformă CIE UCS - elipsele se micșorează, apropiindu-se de forma unor cercuri
(sursa: C. Bianchi - Luminotehnica - vol. 1, ed. 1990, Ed. Tehnică)
 Astfel, axele pentru diagrama CIE 1976 UCS sunt:
u' = 4x/(-2x+12y+3)v' = 9y(-2x+12y+3),
unde x și y sunt coordonatele cromatice din diagrama CIE 1931.
Diagrama CIE 1976 UCS este reprezentată în fig. 7

Fig. 7 Diagrama CIE 1976 UCS (sursa: The SLL Lighting Handbook, ed. 2009)
 SPAȚIILE DE CULOARE CIE

Toate diagramele de cromaticitate au limitări în ceea ce privește cuantificarea diferențelelor de culoare, datorită reprezentării 2D (nu
se pot lua în considerare decât tonalitatea = hue și saturația = saturation) culorii
Pentru o reprezentare completă a culorii, este necesară luarea în considerare a unei a treia dimensiuni:
- strălucirea (brightness) - pentru obiectele emițătoare de lumină
- luminozitatea (lightness) - pentru obiectele ce reflectă lumina

SPAȚIUL DE CULOARE U*, V*, W*

În 1964, CIE introduce spațiul de culoare U*, V*, W*:
U* = 13W*(u-un)
V* = 13W*(v-vn)
W* = 25Y0,33-17 , unde:
- Y are valori între 1 și 100
- W* se numește indice de luminozitate și aproximează valoarea (indicele) Munsell pentru o culoare a unei suprafețe
- coordonatele u, v sunt coordonatele cromatice ale spațiului culoare în diagrama CIE 1960 UCS
- coordonatele un, vn sunt coordonatele cromatice ale unei culori neutre din punct de vedere spectral, iluminată de către
sursă, plasată în originea sistemului U*, V*
- spațiul de culoare U*, V*, W* este utilizat actualmente numai pentru calculul indicilor CIE de redare a culorilor
- pentru alte scopuri, spațiul de culoare U*, V*, W* a fost înlocuit cu spațiile de culoare CIELUV și CIELAB
 SPAȚIUL DE CULOARE CIELUV

Cele trei coordonate cromatice în spațiul de culoare CIELUV au expresiile:

L* = (116(Y/Yn)0,33-16) pentru Y/Yn > 0,008856
L* = 903,29(Y/Yn) pentru Y/Yn ≤ 0,008856
u* = 13L*(u'-un')
v* = 13L*(v'-vn'),
unde:
- u' și v' reprezintă coordonatele cromatice din diagrama CIE 1976 UCS
- un', vn' și Yn reprezintă coordonatele cromatice pentru o suprafață acromatică, de obicei o suprafață cu factor de reflexie 1
(100%) (Y=100), iluminată de sursa de lumină
- diferența de culoare se calculează cu formula:
E*u,v = ((L*)2 + (u*)2 + (v*)2)0,5
Spațiul de culoare CIELUV este utilizat pe larg pentru stabilirea toleranțelor de culoare în industrie.
 SPAȚIUL DE CULOARE CIELAB

Cele trei coordonate cromatice în spațiul de culoare CIELAB au expresiile:

L* = 116f(Y/Yn)-16
a* = 500(f(X/Xn)- f(Y/Yn))
b* = 200(f(Y/Yn)- f(Z/Zn))
unde:
- f(q) = q0,33 pentru q > 0,008856
- f(q) = 7,787q+0,1379 pentru q ≤ 0,008856
- q = X/Xn sau Y/Yn sau Z/Zn
- Xn, Yn și Zn reprezintă valorile X, Y, Z pentru o suprafață acromatică, de obicei o suprafață iluminată de sursa de lumină, cu
Yn=100
- diferența de culoare se calculează cu formula:
E*a,b = ((L*)2 + (a*)2 + (b*)2)0,5
Spațiul de culoare CIELAB este utilizat pe larg pentru stabilirea toleranțelor de culoare în industrie.
 TEMPERATURA DE CULOARE CORELATĂ

- industria luminotehnică a utilizat sistemele CIE de colorimetrie pentru a determina două mărimi ce permit caracterizarea
proprietăților de culoare ale surselor de lumină
- mărimea utilizată pentru caracterizarea culorii aparente a luminii emise de o sursă de lumină este temperatura de culoare
corelată, care are la bază faptul că distribuția spectrală a corpului negru este funcție doar de temperatura sa (legea lui Planck)
- în fig. 8 este prezentată o secțiune mărită în diagrama de cromaticitate CIE 1931, care evidențiază locul geometric Planckian =
curba obținută prin unirea tuturor coordonatelor cromatice ale corpului negru aflat la diferite temperaturi; liniile ce intersectează locul
geometric Planckian sunt liniile izoterme (de egală temperatură)
- atunci când coordonatele cromatice din diagrama CIE 1931 specifice unei anumite surse de lumină se află exact pe locul
geometric Planckian, culoarea aparentă a acelei surse este exprimată prin temperatura de culoare, adică temperatura corpului
negru care are aceleași coordonate cromatice
- pentru o sursă de lumină care are coordonatele cromatice în apropierea locului geometric Planckian, dar nu direct pe această
curbă, culoarea sa aparentă este cuantificată de temperatura de culoare corelată, adică temperatura izotermei cea mai apropiată
de coordonatele cromatice ale sursei de lumină (Tcc, K)
- sursele ce emit lumină albă au, în mod uzual, Tcc = 2700 K (culoare aparentă caldă, spectru gălbui, GLS) ... 7500 K (unele lămpi
fluorescente, culoare aparentă rece, spectru albăstrui)
- pentru descrierea culorii aparente a surselor de lumină ce au coordonatele cromatice sub domeniul izotermelor din fig. 8 (sub
1515 K), nu se mai poate utiliza noțiunea de temperatură de culoare corelată: dacă aceste coordonate cromatice se află deasupra
locului geometric Planckian, spectrul luminii este verzui, iar dacă acele coordonate cromatice se află sub locul geometric Planckian,
atunci spectrul de emisie al lămpii este roșiatic
Fig. 8 Locul geometric Planckian și liniile de Tcc = constant (izoterme), reprezentate pe diagrama de cromaticitate CIE 1931 (x, y), inclusiv pentru
iluminanții standard de referință A, C și D65 (sursa: The SLL Lighting Handbook, ed. 2009)
 INDICELE CIE DE REDARE A CULORII

- redarea culorii = efectul luminii asupra aspectului cromatic al culorii obiectelor iluminate; indicele de redare a culorii măsoară cât
de bine redă o sursă de lumină un set de culori test în raport cu o sursă de lumină de referință (iluminanți de referință) de aceeași
Tcc (K)
- iluminanții de referință CIE sunt:
- radiatorul Planckian (sursă incandescentă), pentru surse de lumină cuTcc ≤ 5000 K
- lumina zilei, pentru surse de lumină cu 5000 K < Tcc < 25000 K - (Judd, MacAdam, Wyszecki - 1964 - cercetare pe 622 de
distribuții spectrale de lumină naturală în diferite locuri de pe planetă - curba luminii naturale reconstituite RD (pe partea laturii verzi
a locului geometric Planckian - fig. 9)

Fig. 9 Curba luminii naturale reconstituite (RD) în diagrama de cromaticitate CIE 1931
(sursa: C. Bianchi - Luminotehnica - vol. 1, ed. 1990, Ed. Tehnică)
- prima metodă de evaluare a modului de redare a culorilor - Bouma (1939) - metoda benzilor spectrale, adoptată de CIE în 1948
(spectrul vizibil se împarte în 8 benzi , zona fiecărei benzi fiind comparată cu banda corespunzătoare a sursei de referință)
- metoda CIE indicelui general de redare a culorii (Ouweltjes 1965, 1974)
- 8 culori test, ce au fost reprezentate în diagrama de cromaticitate CIE 1931 în cazul în care sunt iluminate la o lumină de zi
reconstituită de 6500 K: 1 - roșu - prăfuit deschis, cod Munsell aproximativ 7,5 R 6/4
2 - galben - prăfuit închis, cod Munsell aproximativ 5 Y 6/4
3 - verde galben puternic, cod Munsell aproximativ 5 GY 6/8
4 - verde gălbui moderat, cod Munsell aproximativ 2,5 G 6/6
5 - verde albăstrui deschis, cod Munsell aproximativ 10 BG 6/4
6 - albastru deschis, cod Munsell aproximativ 5 PB 6/8
7 - violet deschis, cod Munsell aproximativ 2,5 P 6/8
8 - violet roșiatic deschis, cod Munsell aproximativ 10 P 6/8
- 4 culori test adiționale, pentru obținerea unor informații mai complete:
9 - roșu tare, cod Munsell 4,5 R 4/13
10 - galben tare, cod Munsell 5 Y 8/10
11 - verde tare, cod Munsell 4,5 G 5/8
12 - albastru tare, cod Munsell 3 PB 3/11
- 2 culori specifice, pentru obținerea unor informații mai complete:
13 - roz gălbui luminos (complex uman), cod Munsell 5 YR 8/4
14 - verde măsliniu moderat (frunziș verde), cod Munsell 5 GY 4/4
- aplicarea metodei se face astfel:
- determinarea culorii sursei testate și figurarea punctului său caracteristic C(U,V) în diagrama de cromaticitate CIE 1964
UCS (spațiul de culoare U*, V*, W*)
- alegerea sursei de lumină (iluminantului) de referință în funcție de Tcc a sursei considerate
- se calculează sau se măsoară cromaticele mostrelor - test la lumina iluminantului de referință și la lumina sursei analizate
- se obțin diferențele între coordonatele cromatice pentru cele n culori testate la lumina iluminantului de referință și la lumina
sursei analizate; cu cât diferențele sunt mai mari, cu atât modificarea de culoare este mai mare la lumina sursei analizate și redarea
este mai slabă; cu cât diferențele sunt mai mici, cu atât modificarea de culoare este mai mică la lumina sursei analizate și redarea
este mai bună
- indicele general de redare a culorilor se calculează cu formula: Ra = 100 - 4,6∆
∆Ea,
relație în care ∆Ea este media aritmetică a celor n valori ∆Ea,i reprezentând diferențele celor n culori testate; în mod uzual se ia n = 8
(primele 8 culori test); relația a fost stabilită astfel încât pentru Ra = 50 să corespundă unei surse cu culoarea aparentă alb - cald cu
redare mediocră, iar Ra = 100 pentru o redare ideală, caz în care ∆Ea = 0
- în mod similar, pentru redarea disinctă a unei culori se poate calcula indicele special de redare a culorii considerate (Ra,i) cu
relația similară: Rai = 100 - 4,6Ea,i,
unde Ea,i reprezintă diferența specifică pentru culoarea respectivă iluminată la lumina iluminantului de referință și la lumina sursei
analizate
 GAMA DE CULORI (COLOUR GAMUT)

- gama de culori se obține prin calcularea poziției primelor 8 culori test iluminate la lumina sursei analizate și transpunerea lor
în diagrama CIE 1976 UCS, prin unirea acestor puncte cu linii drepte (fig. 10) - permite comparații între diverse tipuri de surse de
lumină; gama de culori se poate reda și numeric, prin calcularea ariei suprafețelor obținute

Fig. 10 Gamele de culori pentru diverse tipuri de surse de lumină, transpuse în diagrama CIE 1976 UCS - curba reprezentată cu linie întreruptă
reprezintă locul geometric Planckian (sursa: The SLL Lighting Handbook, ed. 2009)
 RAPORTUL SCOTOPIC/FOTOPIC

- Berman (1992) calculează distribuția spectrală relativă (flux radiant (W)) a sursei de lumină, pe care o (îl) transpune în curbele de
vizibilitate relativă spectrală pentru vederea scotopică, respectiv fotopică și obține în final un raport între fluxul luminos scotopic (lm)
și fluxul luminos fotopic (lm)
- acest raport exprimă eficacitatea diferitelor tipuri de surse de lumină în stimularea celulelor bastonaș/celulelor con în cadrul
sistemului vizual; pentru două surse de lumină A și B ce emit același flux luminos, dacă acest raport este de valoare ridicată, atunci
sursa de lumină A va stimula celulele bastonaș mai intens decât sursa de lumină B, caracterizată de un raport scotopic/fotopic de
valoare redusă
- raportul este util pentru aplicații de iluminat în care este probabilă stimularea ambelor tipuri de celule (bastonaș/conuri) - în fig. 11
sunt prezentate valorile raportului scotopic/fotopic pentru diverse surse de lumină

Fig. 11 Valorile raportului fotopic/scotopic pentru diverse tipuri de surse de lumină

(sursa: The SLL Lighting Handbook, ed. 2009)
 SISTEME DE CLASIFICARE A CULORILOR

- un sistem de clasificare a culorilor este o reprezentare fizică, tridimensională, a spațiului culoare - cel mai cunoscut sistem de
clasificare este sistemul Munsell (fig. 12)

Fig. 12 Sistemul Munsell de clasificare a culorilor. Pentru scara tonalității (hue): B - blue, PB - purple/blue, RP - red/purple, R - red, YR - yellow/red,
Y - yellow, GY - green/yellow, G - green, BG - blue/green (sursa: The SLL Lighting Handbook, ed. 2009/internet)
 MĂRIMILE CARACTERISTICE LUATE ÎN CONSIDERARE DE CLASIFICAREA MUNSELL

- tonalitatea (hue) reprezintă proprietatea vizuală de a discretiza culorile albastru (B), verde (G), galben (Y) etc., excluzându-le pe
cele din gama alb - negru - scara tonalității constă din 100 de gradații aranjate în jurul unui cerc, existând:
- cinci tonalități principale (R (roșu), Y (galben), G (verde), B (albastru) și P (violet))
- cinci tonalități intermediare (YR (galben - roșu), GY (verde - galben), BG (albastru - verde), PB (violet - albastru) și RP
(roșu - violet)) - fig. 13

Fig. 13 Scara tonalității culorilor în sistemul Munsell: B - blue, PB - purple/blue, RP - red/purple, R - red, YR - yellow/red, Y - yellow, GY -
green/yellow, G - green, BG - blue/green (sursa: internet)
- în fig. 14 este prezentată scara tonalității, în vedere plană: fiecare tonalitate este subdivizată în 10 gradații, numărul de referință
fiind scos înaintea simbolului culorii - de exemplu 7 R, 8 YR etc.

Fig. 14 Modul de notare a unei culori în tabelele lui Munsell (exemplu 5 Y 7/8)- tonalitate % Y, claritate 7, saturație 8
(sursa: C. Bianchi - Luminotehnica - vol. 1, ed. 1990, Ed. Tehnică)
- claritatea sau luminozitatea culorii (value, lightness) reprezintă proprietatea vizuală prin care un corp reflectă sau transmite
prin difuzie o fracțiune din fluxul incident - scara clarității conține, pe verticală, un număr de 10 gradații, de la negru (0) la alb (10)
- saturația (chroma) sau cantitatea de alb din conținut reprezintă proprietatea vizuală prin care se poate evalua proporția de
culoare pură în senzația vizuală globală - scara saturației conține, pe orizontală, până la 20 de gradații, de la complet nesaturat la
foarte saturat
- alte sisteme de clasificare a culorilor: Natural Colour System, DIN, BS 5252 - există relații de conversie între aceste sisteme,
pentru a nu crea confuzii