EDUCATIE, CALITATE SI SUCCES

CURS PENTRU PREDAREA

NOTIUNILOR FUNDAMENTALE DE

COAFURĂ
COAFOR
 Ce este coafura? Am putea spune că obiectul coafurii este părul,
îngrijirea lui, aranjarea etc. Dar cofura nu înseamnă numai aceste
lucruri şi este si unul dintre domeniile modei, pe lângă design, machiaj
şi altele, mai mult, este o meserie care aparţine de sfera esteticului, ea se
ocupă de fapt cu frumuseţea femeii. În feminitatea unei femei, un rol
foarte important este jucat de păr. De câte ori nu ne-a atras atenţia o
coafură deosebită şi un păr sănătos.

- A fi coafeză însemnă a iubi frumosul şi, în plus, a iubi omul! Da, coafeza
este cea datorită căreia o femeie poate arăta mai bine sau mai puţin bine,
ceea ce face ea are consecinţe imediate şi vizibile.

- Odată ce sunt stăpânite tehnicile clasice de aranjare şi îngrijire a părului, o

coafeză îşi poate da frâu liber imaginaţiei şi…rezultatele le vedem pe
podiumurile prezentărilor de modă, în reviste, la televizor ş.am.d.

- Meseria de coafeză aduce şi o satisfacţie materială? Răspunsul clar este

“da”. Întotdeauna o femeie va dori să arate cât mai bine, deci prin
perseverenţă puteţi ajunge la un număr destul de mare de cliente permanente
şi fidele. De aici, următoarea treaptă ar mai rămâne hairstyling-ul…Şi totuşi,
pentru a ajunge acolo, este necesară ambiţia, dedicaţia şi nu în ultimul rând
depunerea de efort şi exerciţiul psihic al imaginaţiei.

 Igiena

- Ceea ce ne atrage atenţia când mergem la coafor sunt: atmosfera şi igiena

salonului şi prestanţa coafezei. În primul rând, igiena personală a coafezei
este foarte importantă.
- Pe lângă igiena personală, coafeza mai trebuie: să menţină salonul/postul de
lucru într-o perfectă ordine, să menţină măsurile de igienă şi întreţinere ale
instrumentarului şi să-l dezinfecteze şi să-l sterilizeze corespunzător şi să
protejeze îmbrăcămintea clientului în timpul lucrului.
- Postul de lucru trebuie menţinut într-o perfectă ordine şi curăţenie. Se
recomandă venirea coafezei la locul de muncă cu aproximativ jumătate de
oră înainte de începerea programului pentru a-şi aranja instrumentarul şi
pentru a şterge praful de pe masa de lucru, ucenic etc. În plus, cel puţin o
dată pe săptămână, se recomandă curăţenia generală a salonului, începând cu
vitrina şi terminând cu pardoseala.
 - Prin măsuri de igienă şi întreţinere a instrumentarului înţelegem;
dezinfectarea prosoapelor şi a instrumentarului pentru a evita transmiterea
agenţilor patogeni; curăţarea instrumentelor de murdăria vizibilă;
întreţinerea instrumentarului cu scopul păstrării lui pentr o cât mai
îndelungată perioadă de timp, pentru menţinerea lui în stare de funcţionare
şi, deci, pentru uşurarea muncii. Întotdeauna, curăţirea instrumentarului are
loc după dezinfectare, pentru a evita autoinfectarea cu posibilii agenţi
patogeni. Dezinfectarea se realizează în modul următor: vă puneţi mănuşile
de protecţie, turnaţi cantitatea de apă şi cantitatea de soluţie dezinfectantă
prescrisă şi apoi aşezaţi instrumentele în baia de dezinfecţie. După trecerea
timpului prescris (care este în funcţie de soluţia de dezinfectat utilizată),
scoateţi instrumentele şi clătiţile temeinic sub jet de apă. După dezinfecţie,
dacă e cazul, curăţaţi instrumentele de murdăria vizibilă cu ajutorul unei
perii şi a unei substanţe de curăţat. Dacă murdăria este abundentă, reluaţi
procesul de dezinfectare încă o dată. În final, uscaţi instrumentele şi luaţi
măsurile de întreţinere a lor. Instrumentele care pot fi dezinfectate sunt:
foarfesi, piepteni, briciul de ras, perii (în funcţie de tipul ei), maşini de tuns,
bigudiuri, prosoape, cutii ori suporturi pentru instrumente. Prosoapele
utilizate trebuie spălate la maşină la o temperatură de cel puţin 95 de grade
Celsius*.Metodele fizice de dezinfectare sunt spălarea, fierberea şi razele UV
ale aparatelor de sterilizat, iar metodele clinice sunt Cl şi compuşii lui,
detergenţii şi soluţiile de dezinfectare (ex. Glutasept).

Drepturile clienţilor:

1.Dreptul la satisfacerea nevoilor fundamentale

2 .Dreptul la protecţie prin sisteme legislative şi de securitate împotriva produselor

şi serviciilor care pun în pericol sănătatea sau viaţa.

3.Dreptul la informare corectă şi complexă asupra caracteristicilor calitative şi

4.Dreptul la despăgubire pentru prejudiciile aduse de produsele

5.Dreptul la instruire şi educaţie.

-Pentru protejarea îmbrăcăminţii clientei se fixează un guler de protecţie, un prop,

o pelerină (manta) de protecţie aşezată astfel încât ea să acopere îmbrăcămintea
clientei pentru a nu se păta sau uda. Gulerul are rolul de a preveni contactul direct
*
al pelerinei cu gâtul clientei, iar pelerina se alege în funcţie de tratamentul ce
urmează a fi aplicat: tuns, spălat, vopsit. Trebuie să ţinem seama şi de faptul că şi
culoarea pelerinei are importanţă: ea trebuie să se potrivească ambientului şi să-i
placă clientei. În afară de acestea se mai pot utiliza şi şerveţele de hârtie sau
tampoane de vată pentru o piele sensibilă (mai ales pentru tuns). Ele se aşează cu
grijă între guler şi gâtul cliente având grijă să nu i se provoace o stare de
disconfort.

 Anatomia şi fiziologia firului de păr

- Părul este partea cea mai expusă acţiunii factorilor atmosferici cum ar fi:
praf, vapori toxici, agenţi poluanţi, raze ultraviolete.
- Atât prin structură, cât şi prin funcţiile sale, părul este un organ viu, care ia
naştere dintr-un germen. Celulele se înmulţesc, germenele se dezvoltă,
căpătând forma unei sfere goale în interior. În structura celulei se pot
distinge trei tipuri de straturi:

A. stratul exterior – ectoderma – care asigură legăturile cu exteriorul;

B. stratul interior – endoderma – care reglează nutriţia;
C. stratul intermediar – mesoderma.
Anatomia părului

- Prin îndepărtarea ectodermei de pe ţesutul conjunctiv se pot vedea glandele

sebacee şi papilele capilare. Părul extrage din stratul exterior (ectoderma)
substanţele necesare pentru dezvoltarea lui, iar din mesodermă substanţele
necesare întreţinerii sale, asigurându-şi totodată şi restul funcţiilor sale
(hrană, respiraţie, musculatură, activitate nervoasă). Starea părului depinde
întotdeauna de tipul pielii, de starea generală a organismului. Acest lucru se
poate realiza prin îngrijirea dermatologică şi prin influenţarea circulaţiei
sanguine, a nervilor şi a glandelor.
 1. epiderma – stratul de solzi

2. cortex – stratul fibros – care asigură rezistenţa părului

3. măduva, respectiv canalul măduvei, fără funcţie specială, cu o rezistenţă

slabă, formată din celule slab îmbibate, separate prin bule de aer.

- La baza firului de păr se află papilele, unde activează vasele sanguine şi cele
necesare pentru transportul hrănii, organele respiratorii ale părului şi nervii.
- Sistemul nervos simpatic asigură activitatea nervoasă a papilelor, iar
sistemul nervos parasimpatic asigură activitatea nervoasă a glandelor
sebacee. Acţiunea celor două sisteme nervoase este contradictorie.
- În funcţie de echilibrul acestora depinde buna funcţionare a glandelor
sebacee şi a stratului germinativ.
- Buna funcţionare a stratului germinativ asigură creşterea părului. Părul
creşte concomitent cu învelişul epidermic până la nivelul de „vărsare” a
glandei sebacee. Deasupra locului de „vărsare” a canalului glandelor
sebacee, părul creşte liber. Unitatea papilă – rădăcina – glanda sebacee
alcătuieşte foliculul pilo-sebaceu, ce se află într-o cavitate fibroasă ce
protejează stratul germinativ. Tot aici se află muşchiul, a cărui acţiune
„zbârleşte” părul la frisoane sau dă senzaţia „pielii de găină”.
Fiziologia firului de păr
 - Firul de păr se formează definitiv în piele. Starea şi aspectul părului depinde
în mare măsură şi de condiţiile extreme, de îngrijire, de acţiunea agenţilor
fizico-chimici exteriori. În unele cazuri se vorbeşte despre o materie
permanentă. Părul care cade este înlocuit de altul nou. În medie, durata de
viaţă a firului de păr este de 5 – 7 ani.

Creşterea firului de păr începe la bază, pornind de la stratul germinativ şi se

desfăşoară astfel:

 producerea de seebum la nivelul glandelor sebacee;

 producerea keratinei la nivelul foliculului. Keratina este o proteină compusă

din oxigen, hidrogen, carbon, azot şi sulf.

- Creşterea şi dezvoltarea părului depinde de starea generală a organismului.

De exemplu, la femei, după sarcină, papilele care au avut de suferit se
dezvoltă din nou, rămânând însă mai sensibile. Creşterea părului şi secreţia
sebumului sunt influenţate de 3 factori: hrana, secreţia glandelor şi nervi.

Baza chimică necesară în formarea

keratinei, a pigmenţilor sau a sebumului
secretat de glandele sebacee depinde de:
 hrană (excesul sau deficitul de
vitamine sau aminoacizi);
 transformarea acesteia şi asimi-
larea ei de organism (starea apara-
tului digestiv, a ficatului, a glandelor
endocrine)
 agenţi motrici care transportă hrana, precum şi de integritatea vaselor
sanguine şi de variaţiile volumului de sânge transportat.
  Tipuri de păr

În funcţie de aspectul, natura şi caracteristicile firului de păr se prezintă

astfel:

1.părul normal, sănătos – este elastic, se modelează uşor şi se piaptănă uşor

în stare umedă. Prezintă elasticitate, luciu şi fineţe, deoarece stratul solzos de la
suprafaţa firului de păr este compact şi neted. Va fi spălat la un interval de 10 zile.
Se recomandă folosirea unui şampon cu P.H. neutru.
 2.părul subţire şi rar – este lipsit de rezistenţă şi este rar ceea ce este
determinat de cantitatea redusă şi de grosimea redusă a firului. Deoarece fibrele
elastice din interior sunt în număr redus el prezintă un aspect moale şi ofilit.
Structura firului de păr se poate întări datorită substanţelor ( de exemplu,
compuşilor de calciu), care aderă la păr din exterior şi se infiltrează în stratul
solzos. Ca întăritor acţionează asupra părului şi keratina, colagenul şi proteinele.
Nu trebuie lăsat părul subţire să crească mai lung de nivelul umerilor. Lungimea
părului trebuie să fie proporţională cu volumul. Părul tuns drept este mai acceptabil
decât tunsoarea în scară. În principiu ondularea chimică ester ideală pentru ca firele
de păr să devină vizibil pufoase.

3.părul gras – este lipicios, umed, atârnă în şuviţă, se lipeşte de cap,

pieptănătura îşi pierde repede volumul şi forma pufoasă. Cauza constă în excesul
de sebum (surplusul de grăsime) care, fiind fluidă se răspândeşte uşor de-a lungul
firului. Dacă sebumul este amestecat cu mătreaţa se formează un strat umed, care
se aşează pe scalp şi duce la astuparea porilor. În acest mod părul nu mai poate
respira, modificându-şi negativ aspectul şi poate duce la căderea lui în cantităţi
considerabile. Se recomandă să se spele părul atât de des cât este necesar. Este
dovedit că spălatul des nu stimulează în nici un fel secreţia suplimentară de
grăsime. Pentru îngrijire se întrebuinţează produsele speciale care cu siguranţă nu
conţin nici grăsime, nici balsam, nici substanţe nutritive cu acţiune de încărcare a
părului şi favorabile căderii părului. Părul gras nu se piaptănă prea des pentru că
intensifică dispersarea grăsimii pe păr. Foarte important este ca pieptănul şi peria
să fie spălate la fiecare spălare a capului. Se vor evita coafurile care sunt lipite de
cap. Este indicată şi ondualrea chimică precum şi decolorarea şuviţelor de păr.

4.părul uscat refractar – este de obicei de culoare închisă sau roşcată, firele
conţin fibre puternice de keratină care se opun oricărui efort de modelare. Este
lipsit de luciu deoarece glandele produc grăsime insuficientă. Se recomandă o
spălare odată la 7-14 zile cu şampoane ce au la bază gălbenuş de ou, lanolină sau
lecitină.

5.părul deteriorat – suprafaţa firului de păr este aspră, stratul solzos este
discontinuu, sfărâmicios. Dacă firele sunt lungi atunci capătul firului este distrus
datorită unui proces de îmbătrânire, iar vârfurile despicate. Se recomandă folosirea
unor preparate curative cu substanţe nutritive grase precum şi substanţe de refacere
care nivelează şi încleiază stratul solzos.
 6.părul creţ – vălurit sau chiar buclat, aproape întotdeauna rezistent şi stabil,
şi cel mai adesea uscat, din această cauză fiind şi friabil. Părul ondulat de la natură
posedă din abundenţă ceva ce lipseşte părului drept, adică elasticitatea. Părul arată
vioi şi natural însă este greu a-i imprima forma dorită, deoarece tinde mereu spre
forma sa iniţială. Această forţă a părului poate fi „îmblânzită” încărcând părul cu
substanţe nutritive. Preparatele sunt din seria părului uscat şi friabil. Buclele pot
deveni mai strălucitoare cu ajutorul lacului ce conţine grăsimi sau ulei de rapiţă.
Ele trebuie dozate corect, frecându-le între palme şi apoi netezind părul cu ele. Cea
mai potrivită tunsoare este cea în trepte, cărarea şi bretonul evitându-se.

7.părul ciufulit, zbârlit – este la prima vedere neted dar pe alocuri creşte în
vârtejuri ceea ce împiedică aranjarea lui. Ondularea chimică ce îmblânzeşte
vârtejurile este recomandată. Se recomandă preparate speciale pentru păr uscat sau
deteriorat.

8.părul friabil – părul care de abia a crescut din rădăcină este perfect sănătos.
Stratul cornos este întreg, părul luceşte, este elastic şi moale. Situaţia se schimbă
când părul îmbătrâneşte. Deoarece părul creşte destul de încet (de exemplu, 1-1,5
cm pe lună) atunci vârful părului care a crescut de la cărare până la lobul urechii
are vârsta de un an. La două spălări pe săptămână întregul păr a suportat 100 de
spălări, a stat sub jetul fierbinte al feonului 24h şi a suportat câteva mii de
pieptănături pe an. În final părul s-a degradat. Stratul solzos care apără firele de păr
s-a uzat, astfel că părul şi-a pierdut luciul şi se încurcă uşor mai ales la vârfuri.
Substanţele nutritive grase, precum şi substanţele de refacere, nivelează şi încleiază
stratul solzos. Este foarte important ca după fiecare spălare să se facă o clătire
specială pentru păr deteriorat, pentru ca pieptănul să alunece cu uşurinţă fără să
agaţe stratul solzos. La fiecare a 3-4 spălare, în loc de substanţe nutritive se
folosesc creme curative. Ele conţin o concentraţie mai mare de substanţe de
refacere şi acţionează un timp mai îndelungat.

Atenţie:
1.fluidul pentru păr aşchiat conţine silicon, care încleiază rupturile, iar
vârfurile părului sunt acoperite cu o peliculă protectoare.

2.părul friabil distrus nu se piaptănă cu peria, pentru că îi dăunează şi mai

mult. Peria este bună pentru păr uscat de la natură pentru că ajută ca grăsimile să se
disperseze mai uşor pe firele de păr.
 3.pentru a evita încâlcirea părului, după spălare se foloseşte piptenele cu dinţi
rari şi rotunjiţi la vârf, care nu afectează stratul solzos. Nodurile sau ghemotoacele
din părul încâlcit se descâlcesc cu atenţie şi răbdare. Niciodată nu trebuie rupte sau
întinse.

 Tratamente pentru întreţinerea părului

- Distrugerea părului poate proveni din următoarele cauze: executări prea

frecvente ale permanentului, executarea necorespunzătoare a permanentului,
spălarea părului cu un produs necorespunzător, executarea vopsirii în mod
necorespunzător sau decolorarea părului cu o concentraţie prea mare a apei
oxigenate. Din aceste motive, numeroase lucrări (vopsit, decolorat,
permanent) nu se pot executa. Datoria coaforului este de a contribui prin
tratamente corespunzătoare la regenerarea părului. Clătirile care se mai
numesc şi „recondiţionări” sau „balsamări” acţionează ca preparate curative
pentru păr. Sarcina lor constă în a netezi din nou stratul solzos deranjat prin
spălare, astfel încât părul să poată fi pieptănat uşor. Clătirea se face după
spălare.

- La preparatele normale, puterea de acţionare durează de la o spălare la alta.

Preparatele mult mai active pe bază de uleiuri şi creme trebuie utilizate la
părul care se aşchiază puternic. În acest caz, ele încleiază stratul solzos şi
hrănesc părul devenind mai moale şi mai elastic. Acest procedeu este
necesar dacă părul a fost supus de mai multe ori la permanent chimic sau
decolorare, dacă nu a fost apărat de soare sau a fost supus acţiunii apei sărate
sau clorurate, după care părul nu a fost spălat bine

- Preparatele curative conţin acxeleaşi substanţe ca şi cele de clătire, dar într-o

concentraţie mult mai mare. Este necesar un timp mult îndelungat pentru ca
părul să le absoarbă (15-30 mi). Acest proces se poate intensifica la căldură.
După aplicarea preparatului pe păr, capul trebuie înfăşurat într-o folie şi
deasupra acesteia se înfăşoară un prosop încălzit. Este foarte important ca
preparatul să se înlăture bine de pe păr prin spălare uşoară.

- Aceste tratamente ajută unora iar altora nu. De regulă, preparatele de acest
gen conţin extracte din plante, extracte şi preparate albuminice care
stimulează circulaţia sângelui şi schimbul de substanţe. Ele au menirea să
întărească rădăcinile pentru formarea noilor fire de păr şi să asigure
 substanţele necesare. Îngrijirea suplimentară şi întrebuinţarea oricăror
substanţe nutritive nu dăunează niciodată pielii capului.

 Ingrediente de refacere
- Ingredientele de refacere acţionează în felul următor: prin distrugerea firului
de păr se schimbă proprietăţile chimice ale keratinei din care este compus
acesta. Din cauza acestor transformări, porţiunile distruse atrag substanţele
nutritive ca un magnet. Rezultatul este că golurile din stratul superior distrus
se umple, părul devine din nou lucios şi elastic. Unele ingrediente pătrund în
păr cum ar fi proteina mătăsoasă, colagenul şi compuşii keratinici. Aceeaşi
acţiune o are pantenolul, derivatul acidului pantoteic din complexul
vitaminei B, care asigură umiditatea şi elasticitatea. Uleiurile fine, de genul
uleiului din lăstarii de grâu încolţit sau alte asemenea uleiuri, acoperă părul
cu o peliculă fină care protejează şi îl fac elastic.

- Este dăunător părului deteriorat – pieptănarea – distruge şi mai mult stratul

solzos şi aşa suficient de afectat. Se poate pieptăna doar partea sănătoasă a
părului chiar de la rădăcină. Compuşii siliconului încleiază capetele aşchiate
ale părului şi le acoperă cu o peliculă protectoare. Dacă părul este puternic
deteriorat este necesar să se taie vârfurile. Problema pielii uscate a capului şi
a părului friabil nu constă în deteriorarea zilnică a părului ci în starea de
inerţie a glandelor secretoare. Acestea produc o cantitate prea redusă de
grăsime pentru a gresa în măsura suficientă părul. Cauza acestui neajuns
constă în: - ca şi la părul gras – în structura condiţionată genetic. Pentru
îngrijirea acestui tip de păr se utilizează aceleaşi mijloace ca şi la părul
friabil, la care se adaugă masajele care uşurează circulaţia sângelui. La
aceste masaje se întrebuinţează cu efecte benefice apa specială pentru păr,
care conţine extracte de ierburi şi grăsimi uşoare. Pentru masaje se aplică
degetele la rădăcina părului şi se fac mişcări circulare. Este bună şi metoda
de periere zilnică cu peria. Aceasta stimulează pielea capului şi dispersează
uniform grăsimea părului.

 Căderea părului

Durata vieţii fiecărui fir este limitată. Când această perioadă se termină părul cade,
lăsând loc altui fir. Creşterea părului durează de la 3-7 ani în cazuri excepţionale
ceva mai mult. După aceea rădăcina firului îşi opreşte schimbul de substanţe şi se
micşorează. Părul se mişcă în rădăcină timp de 2-4 luni şi în final cade. Astfel
capul pierde într-o zi până la 100 de fire, ceea ce, la un volum total de peste
100.000 de fire, nu reprezintă o problemă. Verificaţi dacă fiecare fir de păr are la
capăt un mic ghemotoc alb (rădăcina). Dacă nu există atunci firul nu a căzut ci
doar s-a rupt şi nu se socoteşte. Dacă dimineaţa găsiţi pe pernă mult păr este un
semn îngrijorător. Hormonii pot fi cauza frecventă a căderii părului. La bărbaţi,
aceasta duce la chelie iar la femei la o pierdere „difuză” a părului. Difuzia
înseamnă că părul nu cade dintr-un anumit loc ci uniform de pe toată suprafaţa
capului. Cauzele hormonale cunoscute sunt: căderea părului după graviditate când
se schimbă brusc componenta hormonilor. În timpul gravidităţii au asigurată o fază
prelungită de creştere a părului. Cu naşterea copilului această fază se întrerupe
brusc şi într-un timp scurt cade dintr-o dată mult păr. Creşterea părului se
restabileşte imediat ce procesul hormonal se echilibrează. Aceasta se produce după
6-8 luni.

Preparatele anticoncepţionale pot duce, de asemenea, la intensificarea căderii

părului. La o sensibilitate mare ele pot acţiona în mod identic cu hormonul
testosteron, care determină calviţia la bărbaţi. Nici acesta nu este un mtiv de panică
pentru că la femei nu există niciodată asemenea cazuri disperate ca la bărbaţi.
Această problemă trebuie însă discutată cu medicul pentru că nu este vorba numai
de căderea părului ci şi de alte fenomene: pielea capului şi a feţei devine mai grasă
ca de obicei.

Alimentaţia influenţează foarte mult creşterea părului pentru că tot ce este necesar
creşterii părului se obţine prin ea. De aceea trebuie să ne amintim întotdeauna, mai
ales în cazul curei de slăbire. O alimentaţie unilaterală şi în special deficitul de
albumină şi de fier poate duce la pierderea părului, care se restabileşte când se
echilibrează alimentaţia.

Stresul puternic poate provoca o scădere evidentă a părului. Părul nu cade dintr-o
dată ci după 2-3 luni. Cauza este distrugerea temporală a echilibrului hormonal.

Boala – în special o infecţie cu o temperatură ridicată (congestia pulmonară gravă)

poate duce la căderea părului.

Unele medicamente ( de exemplu preparatele care accentuează fluidizarea

sângelui) pot duce la căderea părului. Din fericire, în toate cazurile enumerate
creşterea părului se restabileşte imediat ce factorul nociv este îndepărtat. Când
părul cade în smocuri sau când această cădere a părului continuă fără cauze
evidente se va apela la medicul dermatolog. Când părul capului îşi pierde aspectul
pufos, cauza pierderi poate fi nu neapărat căderea lui, cât şi ruperea lui
superficială. La ruperea părului, acesta rămâne pe pernă sau pieptăne, rădăcina
părului fiind sănătoasă. Poate este afectat numai firul de păr, în aşa măsură încât nu
mai rezistă unui efect mecanic şi se rupe, uneori chiar de lângă rădăcină. Cel mai
adesea cauza acestei ruperi este efectuarea necompetentă a unei ondulaţii chimice
sau a unei decolorări puternice. O altă cauză poate fi distrugerea pielii capului
datorită unei ciuperci, ca urmare a netratării mătreţei. Această infecţie poate
distruge pielea şi rădăcina părului atât de mult încât din rădăcini nu mai pot creşte
decât fire slabe şi friabile. Rezolvarea problemei constă în tunderea scurtă iar când
există şi mătreaţă este necesar un tratament intensiv pentru vindecarea pielii
capului.

 Boli ale părului / scalpului

- Aşa cum şi pielea are dezechilibre, aşa se poate întâmpla ca şi părul să aibă
la un moment dat anumite dezechilibrări de la normalitate. Dacă se întâmplă
ca o clientă să aibă o boală a scalpului infecţioasă, coafeza trebuie să o
îndrepte către un specialist, un dermatolog, pentru a evita înrăutăţirea
situaţiei. În plus, ea nu poate fi servită din cauza pericolului de infectare.

- Totuşi, existe dezechilibre ale scalpului care nu sunt atât de grave şi care
sunt tratabile, cum este mătreaţa.

Mătreaţa :

- Celulele pielii capului se desfac în mod constant. Celulele care mor se

desprind uşor de pe suprafaţa pielii. Celulele moarte devin vizibile sub
formă de mătreaţă numai atunci când se aglomerează. Un singur solzişor de
mătreaţă este format din 500 – 1000 celule cornoase. Această aglomerare a
celulelor se datorează cornificării pielii capului, cauza nefiind cunoscută
prea bine. Întrucât apariţia mătreţei este însoţită de o secreţie abundentă a
glandelor secretoare de grăsime experţii presupun că prin descompunerea
bacteriană a grăsimilor iau naştere substanţe ce provoacă o cornificare
avansată.

- Mătreaţa apare şi în cazul în care pielea capului prea uscată şi se irită uşor
datorită şamponului de calitate inferioară, a permanentului neigienic sau a
 aerului prea uscat din cameră. Acest tip de mătreaţă, de regulă, trece de la
sine îndată ce cauza încetează.

- Cea mai utilizată substanţă în tratarea mătreţei se numeşte OCTOPIROX.

Aceasta desface de pe piele celulele cornificate şi încetineşte procesul de
cornificare. Doza de substanţă împotriva mătreţei în şampoanele speciale
este destul de slabă dar suficientă pentru îngrijire. În cazurile mai complicate
se recomandă un tratament special. De obicei preparatele curative se aplică
pe pielea capului înainte de spălare şi se lasă acolo un timp oarecare. La
nevoie se repetă tratamentul. Mătreaţa dispare în cel mult trei săptămâni dar
din păcate nu întotdeauna. Predispoziţia pentru formarea mătreţei rămâne
pentru că tratamentul îndepărtează doar simptomul. Ea poate apărea din nou
iar asta implică repetarea tratamentului care trebuie făcut fără întârziere,
deoarece bacteriile şi ciupercile găsesc un mediu hrănitor ideal în pielea
afectată de mătreaţă. Urmările posibile sunt distrugerea capacităţii de
creştere a părului, care duce la căderea lui. În afară de aceasta este foarte
importantă spălarea deasă a părului.

Periile şi pieptenele trebuie păstrate mereu curate.

Îmbolnăvirea efectivă a pielii capului este Pecinginea Solzoasă. Simptomele

sunt cele ale mătreţei obişnuite, dar:
-mătreaţa rezistă în ciuda tuturor tratamentelor şi se ameliorează doar puţin;
-pielea de sub păr nu este numai cu mătreaţă, are şi o tendinţă de înroşire;
în aceste cazuri trebuie consultat medicul dermatolog.

 Protecţia contra soarelui

- Nu numai pielea, dar şi părul capului este supus distrugerii de către razele
ultraviolete. Sub influenţa acestora acţionează asupra părului la fel ca şi
perhidrolul – vechiul mijloc de decolorare a părului. Pigmenţii se distrug,
părul se deschide la culoare iar structura lui devine poroasă. Pentru ca acest
proces să înceapă, nu este nevoie neapărat ca părul să fie ud. Este suficientă
umiditatea obişnuită a aerului şi umiditatea normală a pielii capului. Soarele
evaporă umiditatea necesară keratinei părului. În urma acestei acţiuni, părul
devine uscat şi îşi pierde elasticitatea. Cu cât este mai rezistent stratul solzos
cu atât părul este mai protejat împotriva razelor ultraviolete. Trebuie să se
 aibă în vedere protecţia părului mai ales în cazul ondulaţiei permanente sau
când părul este vopsit sau decolorat.

- Părul lung şi friabil necesită de asemenea o protecţie deosebită.

- Protecţia părului în timpul verii se va face ca preparate cu filtre ultraviolete

(lac, gel umezitor şi creme), şampon deosebit de moale cu substanţe nutritive
care menţin umiditatea; preparate curative şi de clătire cu umefianţi; părul
lung are nevoie de „fluid” pentru păr aşchiat.

 Spălatul părului şi uscatul cu feonul

Produse şi ustensile necesare

Produsele necesare spălării părului sunt: şampon adecvat tipului de păr, balsam
(când este cazul) şi diferite produse sau tratamente atunci când este cazul.
Ustensilele necesare sunt: Gulerul de protecţie, două prosoape, o pelerină şi nu în
ultimul rând, o scafă.

Spălatul părului
Prin spălare se elimină impurităţile şi sebumul depus pe păr. Spălarea părului este
importantă, de ea depinzând în mai multe cazuri reuşita permanentului, a
vopsitului, a ondulaţiei. Pentru spălarea părului se recomandă şampoane de
preferinţă nealcaline.

Inainte de spălare este necesar ca părul să fie descurcat, mai ales un păr moale,
tapat, buclat. La descurcat trebuie să se ţină seama de sensibilitatea pielii capului şi
de calitatea părului, alegând uneltele de descurcat cele mai corespunzătoare.

Scafa se plasează exact la înălţimea cefei clientei, avându-se grijă ca aceasta să

stea cât mai comod cu capul pe spate. Pentru a proteja îmbrăcămintea se aplică la
ceafa clientei un prosop şi o pelerină. Se clăteşte părul cu apă caldă, după aceea se
pune şamponul în cantităţi mici, se freacă mai întâi între palme şi apoi pe păr. Se
freacă părul de la frunte spre ceafă cu pulpa degetelor ( nu cu unghiile), cu energie
dar fără brutalitate. Se insistă la curăţarea marginilor contururilor, de la frunte,
tâmple, din spatele urechilor şi de la ceafă. Nu se lasă mult timp şamponul pe păr.
Substanţele hrănitoare şi cele de curăţare acţionează în câteva secunde.
După spălare părul trebuie clătit foarte bine, pentru că resturile de şampon pot
reduce luciul şi aspectul pufos al părului. După aceea părul se stoarce uşor prin
presare, se şterge uşor în prosop fără bruscări. În stare uscată fibrele din constituţia
firului de păr sunt foarte dure. Această stare se pierde brusc atunci când părul este
umezit. Stratul solzos exterior se umflă în apă şi devine mai sensibil. La o
pieptănare mai atentă, unele particule din stratul solzos se aşchiază şi se rup.
Aceasta scade rezistenţa părului, luciul şi elasticitatea. De aceea pentru pieptănarea
şi aranjarea părului în stare udă se foloseşte numai pieptenele cu dinţi rari, care nu
trebuie să fie ascuţiţi. Nu se foloseşte peria la părul ud.

Este important ca la descâlcirea părului să se înceapă de la vârf şi treptat să se

treacă mai sus pentru a evita ruperea prin întindere. Dacă părul nu se lasă uşor la
pieptănat este un semnal sigur că el este deteriorat. Alegerea şamponului la
spălarea părului este foarte importantă şi trebuie să corespundă tipului de păr, stării
lui de sănătate, culorii şi calităţii lui.

Şamponul pentru păr normal – trebuie să aibă proprietăţile necesare spălării. El

trebuie să fie uşor protector.

Şamponul pentru păr subţire (de „înfoiere”) – conţine pe lângă substanţele de

spălare, componenţi care întăresc părul (keratină, proteină mătăsoasă, extract de
ierburi). Aceşti componenţi conferă părului o duritate suplimentară, iar datorită lor
firele de păr nu se lipesc unele de altele.

Şamponul pentru păr gras – conţine substanţe de spălare care menajează în

primul rând pielea capului. Acest şampon nu conţine substanţe nutritive care ar
îngreuna suplimentar părul. Adaosuri pot fi numai elemente bactericide şi extracte
de plante care conferă părului o asprime la pieptănat. Aceste substanţe au rolul să
neutralizeze secreţia de grăsime a pielii şi împiedică lipirea părului după spălare.

Şamponul pentru păr uscat şi friabil – conţine substanţe nutritive ca lanolina sau
lecitina, ingredienţi sintetici adezivi care revogorează părul făcându-l elastic şi
neted. Aceşti ingredienţi repară micile rupturi din stratul solzos şi îmbunătăţesc
substanţial adaptabilitatea părului ud la pieptănat. La părul subţire sau cu grăsime
la rădăcină şi care se aşchiază la capete nu se recomandă un astfel de şampon.
Adaosurile nutritive pot îngreuna mult părul şi el se lipeşte repede. În acest caz este
mai bine să se întrebuinţeze şamponul special pentru păr gras şi să se urmeze un
tratament curativ pentru vârfurile părului.
  Masajul capilar

Se execută în continuarea spălatului când părul şi pielea capului sunt curate.

Înainte de a se începe masajul este indicat să se observe cu atenţie pielea capului şi
starea firului de păr.

Masajul manual
Este compus din mai multe mişcări care se execută urmărindu-se sensul circulaţiei
sângelui, direcţia nervilor şi a muşchilor, adică de la ceafă spre creştet, de la tâmple
spre creştet şi de la frunte spre creştet. În general masajul se începe şi se încheie cu
o mişcare descongestionantă care relaxează clientul. Masajul se începe de la frunte,
execuntându-se cu ambele mâini – scurte, circulare în sens ascendent. Apoi se face
o alunecare spre tâmple apăsând uşor pielea. Prin aceste mişcări repetate de 3-4 ori
se obţine un efect calmant. În continuare se execută mişcări de presiune menite să
influenţeze circulaţia sanguină.
-mişcarea de presiune pentru hiperemie: cu degetul mare se împinge, se
deplasează pielea capului, adunând-o şi strângând-o ca la extragerea punctelor
negre.
-mişcarea de presiune în zig-zag pe cărări: se desparte părul prin cărări
succesive, se aşează faţă în faţă degetele de la mâna stângă şi cele de la mâna
dreaptă la o distanţă de 2-3 cm şi se deplasează pielea capului astfel cva să se
apropie degetele. Pe urmă degetele împing pielea de-a lungul cărării, dar o mână
împinge pielea în sus iar cealaltă în jos, deci în sens invers.
-mişcările de presiune circulară: se aplică degetele mâinii drepte în regiunea
frontală şi cele de la mâna stângă în regiunea occipitală, podul palmei fiind
îndepărtat însă de cap şi se execută o presiune energică asupra pielii, astfel încât să
se deslipească şi să se cuteze. În acest timp sunt imobilizate, degetele nu alunecă
pe piele şi nu freacă părul, numai pielea capului este aceea care trebuie să se mişte.
Se repetă această mişcare, aplicându-se de data asta degetele în regiunea
temporală, deasupra urechilor.
-mişcarea de presiune pentru imobilizarea totală a pielii capului: se aşează
palmele întâi în regiunea temporală şi se deplasează pielea capului înspre creştet,
palmele fiind imobilizate în acest timp. Apoi se aşează palmele în regiunea frontală
şi occipitală, procedându-se identic. Masajul se încheie cu o mişcare
descongestionantă. Se aşează palmele întâi în regiunea temporală şi se deplasează
pielea la ceafă, unde se execută alternativ mişcări de alunecare de sus în jos.
 Atenţie!
În caz de seboree nu se va masa zona temporală şi în cazul în care ne confruntăm
cu o cădere abundentă a părului nu vom executa masajul

 Tehnica coafatului cu peria şi feonul

Părul lung şi semilung se usucă pe toată suprafaţa capului. Înclinând cpul în faţă
se lasă să cadă în jos tot părul şi suflând cu feonul se piaptănă cu peria contrar
creşterii, începând din spate spre faţă. Când părul este semiuscat se îndreaptă capul
şi cu ajutorul feonului i se dă coafurii forma definitivă.

La părul scurt pieptănarea se face de la început în forma aleasă, cu ajutorul

feonului şi doar la sfârşit se înfoiază cu peria contrar direcţiei de creştere a părului
înclinând capul înainte.

Ambele metode au avantajul că părul capătă o stabilitate suplimentară mai ales la

ceafă. În afară de aceasta, părul de deasupra care este cel mai afectat, prin acest
procedeu este protejat. Este important să se ţină feonul în aşa fel încât aerul să
sufle de la rădăcina părului spre capete. Numai astfel stratul solzos al părului
rămâne neted şi părul capătă un luciu suplimentar. Lucrând cu feonul urmăriţi
distanţa corectă: între suflatorul feonului şi păr trebuie să fie o distanţă de 20 cm.
Cu cât este mai mică această distanţă, cu atât temperatura este mai ridicată. La
părul lung aranjarea corespunde mai puţin, necesită timp, iar elasticitatea obţinută
cu feonul nu este suficientă iar acesta se lasă repede.

Se recomandă:
 să introduceţi în lucru peria numai atunci când părul este uscat pe jumătate;

 trebuie început cu părul de dedesubt, părul de deasupra se prinde în creştet

cu clipsuri;

 fiecare şuviţă separată, începând de la rădăcină se piaptănă contra sensului

de creştere, trăgând puţin peria, procedeul se repetă până când se usucă
şuviţa;

 este foarte important ca fiecare şuviţă să fie uscată la început cu aer cald
apoi cu unu jet de aer rece;
  dacă feonul este destinat pentru uscat şi aranjare atunci trebuie ales un feon
cu trei trepte de temperatură, treapta de sarcină mare – pentru uscarea
preliminară, treapta mijlocie – pentru aranjarea cu aer fără încălzire, treapta
pentru răcirea buclelor montate;

 dacă feonul este destinat pentru montarea şi uscarea unui permanent, există
aparate cu duza de difuzare care transformă aerul într-o adiere fină care nu
spulberă părul şi păstrează integritatea buclelor;
 aşa-numitele aparate cu aer cald, ca nişte bastonaşe scurte, rotunde, sub
formă de perii de plastic prevăzute cu orificii prin care aerul cald să sufle pe
păr, pot fi utilizate la aranjarea părului umed cât şi a celui uscat

 altă grupă de aparate funcţionează după principiul cleştilor clasici de coafare

şi sunt prevăzute cu sistem de încălzire denumit plonjoare. Ele sunt destinate
numai părului uscat uşor în prealabil. Ele sunt fie cu o suprafaţă metalică
netedă fie cu o pere de difuzie. Bastonaşele prevăzute cu perie sunt mai
comode de folosit, ţin mai bine părul iar şuviţele se înfăşoară mai uşor. La
un păr lung este greu să fie înfăşurat pentru că părul se încurcă în dinţii
periei. Pentru a se evita acest lucru şuviţele trebuie să fie destul de subţiri,
separate cu grijă de restul părului şi să nu fie înfăşurate pe perie prea strâns.
La bastonaşele netede, (denumite şi tije) este mai uşor. Buclele clasice,
rotunde, se obţin mult mai bine, întrucât diametrul acestora este mult mai
mic decât la perie.

 Pieptănatul părului (tapatul)

După ce a fost bine uscat părul, se execută pieptănatul în felul următor:

-se piaptănă bine părul cu un pieptăne cu dinţi rari;

-se perie bine părul în toate direcţiile, pentru a fi complet eliminate cărările
despărţitoare de la rularea părului pe bigudiuri;

-se piaptănă părul din nou cu pieptănele în aşa fel încât să se imprime direcţia
necesară în vederea obţinerii coafurii alese;

-se trece la aranjarea coafurii (gândite şi concepute) executându-se o tapare

acolo unde este cazul, apoi se dă forma şi linia coafurii dorite;
 Pe parcursul pieptănării se poate întrebuinţa lac fixativ.

-după ce s-a pieptănat părul şi s-a obţinut coafura dorită, se pulverizează părul
cu puţin fixativ (de la o distanţă de cca. 30 cm pentru a nu îngreuna coafura);

-se execută ultimele retuşuri, apoi se ridică părul cu pieptenele cu codiţă sau
se va aplatiza acolo unde este nevoie.
Taparea părului
Este necesar a fi executată în direcţia în direcţia în care se urmăreşte realizarea
coafurii respective. Se ridică şi se piaptănă fiecare şuviţă de păr iar firele de păr
mai scurte vor fi împinse spre rădăcină cu ajutorul pieptănului sau al periei, şuviţa
având aspectul unui ghemotoc de păr încurcat.

Important este ca după fiecare tapare să se facă finisarea pieptănăturii, respectiv

şuviţei de păr. Părul se va pieptăna numai pe deasupra, pentru a nu se strica tapatul
executat anterior.

 Ondulaţia părului

Un bun coafor trebuie să cunoască toate procedeele tehnice încât să poată realiza
coafuri din ondulee simple, coafuri din bucle vaporoase, coafuri de zi practice,
purtabile şi coafuri elegante de seară. Ondulaţia părului se obţine prin mai multe
procedee. La ondulaţia permanentă intervin şi substanţele chimice specifice care
modifică structura firului de păr, ducând la încreţirea sa. Spre deosebire de
celelalte procedee, ondualţia chimică e mai rezistentă, având o durată mai lungă.

Ondulaţia cu apă – pentru obţinerea onduleelor se face de fapt un mulaj al părului

care permite ca după uscarea sa să se realizeze o coafură. Ea se practică pe păr
suplu şi în stare udă. O coafură pe bază de ondulee se poate realiza cu sau fără
cărare. În primul rând se piaptănă tot părul spre spate. Execuţia onduleelor se
începe din partea mare de la cărare sau în direcţia pe care o indică implantaţia
părului în cazul în care nu se face cărare. Prin pieptănare şi reţinerea părului cu
degetele mâini stângi (degetul mare, arătător şi mijlociu), se va pieptăna părul în
direcţia opusă formându-se ondula. Prin mişcări spre dreapta şi spre stânga se
formează onduleele următoare. Se usucă părul şi se piaptănă. Coafura pieptănată în
ondulee directe se poate obţine cu ajutorul clipsurilor şi din melci. Aşezarea
părului în bucle se execută în două faze:
1.buclatul – rularea pe bigudiuri a părului prin rularea şuviţelor de păr în stare udă.

2.pieptănarea părului după uscarea sa pentru realizarea coafurilor.

Buclatul este o operaţie care consta în rularea şuviţelor de păr pe bigudiuri, mai
mult sau mai puţin subţiri, după felul coafurii urmărite (mai creţă sau mai lejeră).
Se trece întâi la împărţirea corectă a părului şi în acest scop se ţine seama de:

-cantitatea de păr necesară coafurii în partea superioră capului (pentru volum)

-cantitatea de păr necesară coafurii în părţile laterale
-cantitatea de păr necesară coafurii pentru partea din spate
-porţiunea de păr necesară terminaţiei coafurii la ceafă

La rularea părului pe bigudiuri se vor respecta următoarele:

-se vor alege bigudiuri în funcţie de şuviţa de păr ce urmează a fi rulată

-nu este admis ca şuviţa de păr aleasă să fie mai lungă decât lungimea bigudiului
sau mai lată decât diametrul acestuia

-şuviţa de păr aleasă va fi bine pieptănată şi apoi ridicată în sus, aplecată puţin în
direcţia opusă sensului de rulare a bigudiului, pentru ca după rulare şuviţa de păr
aleasă să fie amplasă exact pe rădăcina şuviţei de păr rulată pe bigudiu (indiferent
de direcţia dată părului sau de locul de unde este aleasă şuviţa)

 Produse şi ustensile necesare

Produsele şi ustensilele necesare: Spumă de păr, fixativ, bigudiuri, clipsuri,

plus manta, şi guler. Pentru finisare se mai poate utiliza pe lângă fixativ şi
lacul de păr sau ceara.

Melcii

Executarea melcilor – are de asemenea un rol foarte important pentru realizarea

unei coafuri frumoase şi reuşite.
Pentru acasta se vor respecta următoarele:
-porţiunea de păr pe care se va executa melci va fi mai întâi pieptănată în direcţia
în care se execută melcii

-primii melci executaţi vor fi plasaţi puţin mai în faţa rădăcinii şuviţei alese,
urmând ca următorii melci să fie plasaţi pe rădăcina melcului anterior executat

-în porţiunea părului de la spate, respectiv ceafa, mai ales la un păr tuns scurt, se va
ţine cont de felul creşterii părului (vârtejuri, goluri)
-părul se piaptănă în aşa fel încât să beneficieze de avantajele unei direcţii
deosebite de creştere a părului (vârtej de păr)*

Paralel cu folosirea de bigudiuri mai groase sau mai subţiri se execută şi melci de
diferite forme:

melci plaţi – se folosesc în părţile laterale, în spate şi la ceafă. Important este ca

şuviţa de păr aleasă să fie pieptănată în direcţia dorită a liniei de pieptănătură
melci semiplaţi – se execută în obţinerea unei linii de coafură cu un volum mai
pronunţat. Şuviţa care porneşte de la rădăcină trebuie să fie aplatizată, iar
terminaţia melcului să fie ridicată
melcii în relief – şuviţa de păr este rulată ca şi cum ar fi pusă pe bigudiuri. Se
piaptănă şuviţa în sus, în direcţia opusă sensului rulării. Se răsuceşte până revine la
rădăcina părului şi se prinde cu clips. Forma acestui melc trebuie să fie identică cu
şuviţa de păr care ar fi fost pusă pe bigudiu
melcii de legătură – se folosesc în faţă la breton, spre tâmple şi ca o legătură de la
montarea părului la spate pe bigudiuri la melcii plaţi. Se piaptănă părul în direcţia
opusă rulării şuviţei de păr. Se răsuceşte şuviţa până revine la rădăcină, se prinde
cu un clips. Pentru a obţine o stabilitate se introduce în interiorul melcului de
legătură puţină vată. Melcul de legătură seamănă cu melcul în relief, dar este ceva
mai mare.
melcii cu rădăcină prelungită – seamănă cu melcii plaţi, dar rotocolul este aşezat
mult mai departe de rădăcina şuviţei din care s-a executat melcul.

Bigudiurile

Bigudiurile se fixează în aşa fel încât părul să nu fie strivit. Aceasta se întâmplă
când se folosesc bigudiuri cu elastic sau cu cleme de presare. Riscul este mai mic
atunci când se fixează cu agrafe din plastic. Agrafele trebuie înfipte întotdeauna
contrar direcţiei de înfăşurare, capătul agrafei trebuie să prindă penultimul strat al
*
Se va exemplifica la curs.
bigudiului. Înfăşurţi întotdeauna din faţă spre spate. La un păr lung separaţi şuviţe
nu prea groase, altfel uscarea durează mult timp. Părul fin (subţire) se umezeşte
înainte de înfăşurare cu fixativ pentru a fi coafura mai stabilă. Obţinerea buclelor
sau valurilor este determinată de bigudiuri. Pentru buclele care trebuie să dureze
mai mult timp sunt necesare bigudiuri mai subţiri. Cu bigudiuri de mărime mijlocie
şi păr de lungime medie se obţin valuri mari, iar părul lung, tuns drept, cu aceleaşi
bigudiuri se obţin valuri mai elastice. La părul scurt aceste bigudiuri conferă
părului un aspect voluminos şi pufos. Bigudiurile mici, elastice, aşa-zise papiote –
dau părului o tensiune mare şi realizează bucle şi valuri deosebit de pufoase. Părul
uscat la cască trebuie răcit înainte de a scoate bigudiurile, astfel încât keratina
înmuiată din cauza căldurii să devină din nou dură şi capabilă să susţinută forma
nouă a părului. Dacă părul a fost înfăşurat pe bigudiuri subţiri, pentru a realiza
bucle aspre, este bine să se întrebuinţeze un pieptăne cu dinţi mari. Dacă se
foloseşte pieptenele fin sau peria, se obţine o coafură cu aspect pufos.

 Tehnica executării onduleurilor franţuzeşti

Onduleurile franţuzeşti se realizează manual. Ele se realizează ca şi ondulările

normale manuale. Ele se formează pe părul umed cu pieptănul şi degetele, formând
canturi ondulate în unghi drept cu linia de pieptănare. Prin cant al ondulaţiei
înţelegem zona ridicată prin care un onduleu trece în alt onduleu alăturat.Ceea ce
trebuie avut în vedere este faptul că spre deosebire de onduleurile normale
manuale, onduleurile franţuzeşti au o perspectivă orizontală. Ca instrumente se pot
utiliza clipsurile sau ace de fixare, pieptăn curbat pentru onduleuri umedesau
pieptăn de frizerie, o sticlă de pulverizator de apă, iar produsele utilizate sunt
spuma de păr şi fixativul. Pentru un aspect de ocazie se poate adăuga şi lacul de
păr.
-Coafuri de damă

-Armonia feţei şi volumul coafurii

Întotdeauna când dorim să alegem o coafură, trebuie să luăm în considerare mai
mulţi factori: tipul de păr, fizionomia clientei (forma figurii ei: rotundă, în formă
de pară, pătrată, triunghiulară, dreptunghiulară, în formă de diamant sau de inimă –
vezi imaginile), culoarea părului şi dorinţa clientei. De asemenea, coafeza trebuie
să depisteze în prealabil defectele capului clientei pentru a le masca. În general,
această mascare a imperfecţiunilor se realizează în mod special prin volumul
coafurii.

Faţă rotundă Faţă pătrată

Faţă în formă de perlă Faţă alungită

 Faţă în formă de diamant Faţă în formă de inimă

 Defecte ale capului – corectarea lor

Tipuri de disproporţii ale capului

În viaţa de zi cu zi întâlnim persoane cu diferite defecte:

 sprâncene înalte
 ochi rotunzi şi mari
 distanţa prea mare dintre sprâncene
 sprâncene drepte sau căzute pe ochi
 frunte lată
 obraji proeminenţi
 maxilar mare
 păr foarte aspru (spongios)
 păr puţin
 cap turtit
 perciuni foarte alungiţi
  vârtejuri
 goluri de păr
 comedoane de grăsime
 chelie
 păr abundent
 gât gros şi scurt
 gât lung şi subţire
 urechi mari
 nas lung sau lat
 obraz mare sau mic

Corectarea defectelor
La o persoană cu păr pe ceafă se recomandă coafuri sau tunsori drepte, medii sau
chiar lungi. Acelaşi lucru se recomandă persoanelor cu păr puţin sau cu goluri de
păr la ceafă.

Pentru persoanele cu vârtejuri la ceafă se recomandă tunsori foarte scurte: unisex,

rap, bros, sau tunsorile cu chică.

Pentru persoanele cu vârtejuri sau goluri la urechi se recomandă bross sau perciuni
lungi (4-5 cm) sau tunsori şi coafuri medii.

Pentru persoanele cu păr pe frunte se recomandă meşe oblice sau breton.

La o persoană cu păr foarte des şi aspru se recomandă tunsori foarte scurte sau
coafuri pe păr lung.

La persoanele cu chelie se recomandă coafuri ridicate de la ceafă spre faţă.

La persoanele cu perciuni foarte ascuţiţi se recomandă tunsori: Mirelle M. Sau

Afro. Nu se recomandă tunsorile cu perciuni.

Fizionomia cu defecte mari

Maxilar mare: se recomandă fruntea descoperită iar partea de jos a coafurii adusă
mult spre faţă.

Nas mare: se recomandă breton pe frunte şi păr adus spre faţă.

Frunte mică: se recomandă o coafură înltă, frunte descoperită şi părul tapat bine în
zona calotei.

Fruntea bombată: se recomandă breton, cute, coafura de la ceafă să fie în formă de

„V”, lungime medie.

Cap mic: se recomandă coafuri vaporoase şi tunsori medii.

Ureche mare sau mică: se recomandă tunsori asimetrice, „carre” sau medii.

Obraz mar sau mic: se recomandă coafuri asimetrice (cu colţul pe obraz) şi se aduc
meşe pe faţă.

Faţa ovală: este forma ideală şi merge orice tunsoare.

 Tunsori de damă

Ustensile necesare

Ustensilele necesare sunt: guler, prosop, manta, foarfecă, foarfecă de filat, lamă,
piepteni de diferite tipuri (cu dinţii rari pentru descurcat părul şi cu dinţii normali
pentru tuns), clipsuri sau clame.

Tehnici clasice de tuns

Pentru a putea realiza o tunsoare cu succes, trebuie mai întâi să cunoaştem

instrumentul de bază: foarfeca. (foto.5. – W. – pag. 47, fig.1)
 >Tehnicile de tuns clasice constau la bază din două mişcări: tunsul „pe
degete” şi tunsul „în mână” sau „în palmă”. Tunsul „pe degete” se realizează cel
mai uşor: după ce s-a ales şuviţa, se ţine între degetul arătător şi cel mijlociu al
mâinii stângi, iar cu foarfeca în mâna dreaptă se tunde şuviţa. Tunsul „în mână”
este puţin mai dificil şi de obicei se realizează pentru părul de la ceafă sau pentru
părul lung pentru a-l ţine dtrept vertical orintat în jos.
Tunsori clasice de damă

Câteva tunsori clasice: garcon, demi-garcon, paj, sason, sovage, bross, pank,
retro, carre, cu breton, cu codiţă, cu calotă, asimetrică, tunsoarea cu figuri
geometrice.

Bretoanele – când tundem un breton ne orientăm după ochi, frunte şi pomeţi.

Bretoanele pot fi în unghi sau în „V”, rotunde, în laţe, câteva fire, drept, breton
într-o parte sau oblic.

Perciunii – la perciuni ne orientăm după forma urechii, a maxilarului, a pomeţilor

şi diferite defecte (păr pe frunte şi vârtejuri). Perciunii pot fi: în colţ, deasupra
urechii, spaniol, spitz, peste ureche, la jumătatea urechii sau fără perciuni (raşi).

Ceafa – când tundem ceafa ne orientăm după urechi, gât, maxilar, umeri şi calitatea
părului. Ceafa poate fi: în laţe, în „V”, cu codiţă, filată bărbăteşte, rotundă,
dreptunghiulară (cu bordură).

Tunsoarea „CARRE”
Se împarte părul în două părţi egale
din faţă către ceafă. Se alege prima ramă
de la ceafă, restul părului se ridică şi se
prinde în clipsuri, într-o parte şi în cealaltă.
Prima ramă se tunde mai scurt cu 1-2 cm.
Dacă are păr puţin sau subţire, prima ramă
se filează, pentru a da volum coafurii.
Tipuri de carre: cu breton, cu unghi ascuţit,
cu calotă, Mirelle Mathieu, asimetric, cu
codiţă*.

Tunsoarea PAJ
Tipul de păr poate fi şi subţire şi tare,
de preferat drept ca paiul. Indiferent de
lungime, părul (până la bărbie sau până la
umăr)se tunde drept pe şuviţe. La ceafă
întotdeauna puţin mai scurt. Bretonul
*
Această tunsoare cunoaşte diverse variaţii.
până la sprâncene se tunde orizontal de la
o tâmplă la alta*.

Tunsoarea „GARCON”
Este cea mai veche tunsoare lansată de Coco Chanel între anii 1938-1940. această
tunsoare aduce foarte mult cu cea din zilele noastre: ceafa scurtă, calota lungă,
urechile acoperite (se face pe fir drept şi este dreaptă). Se tunde pe păr spălat sau
umed, se împarte părul în două, din faţă către spate, se tund părţile drepte până la
lobulurechii sau la jumătatea urechii (depinde de preferinţe). Ceafa pierdută pe
piepten şi un 1 cm din partea de sus (calota) pentru a nu rămâne dungă (ca la
tunsoarea bross). Se ondulează cu bigudiuri, clame sau melci.

Tunsoarea „DEMIGARCON”
Este aceaşi tunsoare, ceva mai lungă iar ceafa are 1-2 cm.

Tunsoarea „RETRO”
Este o tunsoare asemănătoare demi-garcon, doar că părul vine tuns în cascadă în
partea de sus, iar în partea de jos este drept. Se coafează cu feonul.
*aceste tunsori se recomandă pe fir drept
*aceste tunsori se potrivesc persoanelor cu barba ascuţită, urechi mari şi
pomeţi mari.

Tunsoarea „ASIMETRICĂ”
Se poate executa şi pe un păr cu un
permanent „melanj”. Se împarte părul de
deasupra urechii spre gât, în jos. Restul
părului se prinde în clipsuri. Tunsoarea
se începe de la perciunele descoperit pe
care îl tundem frizereşte (filat foarte bine)
şi cojntinuăm către ceafă. Se desprinde
părul, se piaptănă în direcţia de creştere,
după care se tunde 1 cm deasupra urechii
descoperite. Se merge în linie oblică către
cealaltă ureche. Asimetria poate fi mare,
mijlocie sau mică. Bretonul se tunde tot
oblic (dacă nu îşi poate pune meşă)*.
*
Idem.
*
Acesta este doar un exemplu de tunsoare asimetrică. Există o varietate largă de tunsori asimetrice.
Tunsoarea „BROSS”
Se alege calota făcând cărări de o parte şi de alta, de la o ureche la cealaltă. Se
porneşte cu două cărări laterale cam la 5 cm deasupra urechii, paralele, care se
fragmentează, şi se aleg şuviţe cam de aceeaşi lungime. Meşele sunt de aceeaşi
mărime şi se prin în clipsuri. Perciunii şi ceafa se tund frizereşte pe piepten. Ei pot
fi: raşi, în colţ sau drepţi. Se desface părul prins, se piaptănă în sensul de creştere
după care se tunde drept începând de la spate, mergând către dreapta sau stânga. Se
poate întâmpla ca terminaţia calotei să fie în „V” sau pe rotund. Când calota este în
„V” şi bretonul se face a fel, dar o formă mai îndulcită. Pe rotund, bretonul tunde
tot pe rotund.

Tunsoarea „SASSON”
Părul trebuie să fie la lungimea
de cel puţin 20 cm. Se împarte în două
ca şi la Carre. Bretonul se alege şi se
piaptănă spre faţă. Tunsoarea începe
de la breton spre ureche, continuând pe
forma ovală către cealaltă ureche.

Tunsoarea „RAP”
Este o tunsoare bărbătească dar pe care o pot purta şi fetele. Deci u se poate
executa pe păr puţin sau moale. Se începe prin alegerea calotei la 4 degete
deasupra urechii în formă dreptunghiulară şi se prinde în clipsuri. Se începe
tunsoarea de la ceafă, mergând către creştet, urmărind ca lungimea părului să fie
progresivă. Tot aşa se procedează şi la perciuni. Calota, înainte s-o tundem trebuie
dată cu spumă sau gel. Părul se piaptănă în sus şi se tunde în formă dreptunghiulară
perfect.

Tunsoarea „KELLY”
Se alege prima ramă şi se taie în funcţie de dorinţa clientei. Se mai tunde încă un
rând de păr (2-3 cm grosime), la acelaşi nivel cu cealaltă, apoi se alege o cărare
începând din faţă de 2-3 cm d-a lungul căreia alege părul de-o parte şi de alta a
feţei şi se prinde în clipsuri. Restul părului se dă peste cap şi se alege şuviţe
verticale, începând de la mijlocul capului către urechi, de grosime medie, care se
ridică perpendicular pe cap şi se taie oblic (aveţi grijă la lungime). Lungime optimă
este până unde începe ceafa. Această mişcare se face cu mare grijă, având în
vedere că spre urechi şuviţele trebuie să fie mai lungi (spre faţă). Se dau drumul
şuviţelor care au fost prinse în clipsuri. Se aleg şuviţele verticale care se ridică
perpendicular pe cap şi se ciupesc (oblic), având grijă să fie cam de aceeaşi
lungime cu rama, apoi se franjurează. În final se controlează vârfurile.

Tunsoarea până la umeri

Se potriveşte tipului de păr sănătos,
cu firul gros şi lucios. Părul de la cărarea
laterală se piaptănă drept spre toate direcţiile.
Pentru breton se separă o bandă de păr luată
de 1 cm şi se taie franjurat. Părţile laterale să
fie uşor cizelate, adică se prind şuviţele
separate, se aplică oblică foarfeca deschisă în
şuviţă la treimea de jos şi apoi se trage încet
în jos spre capătul părului.

Tunsoarea circulară
Corespunde femeilor cu faţa rotundă, cu gât puternic şi urechi nu prea elegante.
Tipul de păr poate să fie subţire sau chiar rar. Cărarea este situată foarte sus. Părul
se tunde drept de jur împrejur cu o rotunjire uşoară. La spate părul este la nivelul
bărbiei, iar în faţă la nivelul vârfului nasului.

Tunsoarea în franjuri
Se potriveşte de la firul de păr normal la cel aspru. Partea de la ceafă şi părţile
laterale se tund la aceeaşi lungime. Contururile laterale, la fel ca şi moţul scurt se
taie franjurat. Pentru ca marginile să nu fie drepte se ajustează în final, prin ciupire
cu foarfeca, având vârful în jos.

 Tehnici moderne de tuns

Pe lângă tehnicile clasice de tuns mai este şi tehnica modernă de tuns, tehnica cut.
Ea cuprinde mai multe mişcări cum ar fi deep-point, slice, pivot-point etc. Ele sunt
diferite prin metoda de tuns şi anume prin modalitatea în care se ţine foarfeca faţă
de şuviţă (vertical, în continuarea firelor de păr, oblic etc). Astfel, pornind de la
tunsorile clasice, cu ajutorul acestor metode de tuns se pot realiza noi tunsori
moderne, se poate fila fără ajutorul foarfecii de filat etc. Totuşi, această tehnică se
recomandă a fi utilizată numai după ce tehnicile de tuns clasice sunt stăpânite
foarte bine din cauza pericolelor existente: rănirea clientei, tăierea degetelor şi deci
o posibilă infectare cu agenţi patogeni*.

 Ondulaţia chimica

Ondulaţia permanentă

Ondulaţia permanentă este o încreţire a părului pe cale artificială cu ajutorul

bigudiurilor, a căldurii şi a unor soluţii speciale. Principiul ondulaţiei permanente
constă în înmuierea keratinei conţinută în celulele firului de păr. Sub influenţa
apei, a călsurii sau a unor substanţe chimice, legăturile dintre lanţurile paralele care
formează keratine se rup şi apoi se grupează în alt mod permiţând firelor de păr să
capete o altă formă.

Pentru a executa un permanent de calitate, trebuie să ţinem seama de calitatea

părului, care poate fi: moale şi subţire, vopsit sau decolorat, spongios, impropriu
pentru permanent, păr normal.

Există mai multe tipuri de permanent: la cald (se folosea în trecut), la rece, melanj,
spiralat, antipermanentul.

Ondulaţia permanentă rece

Permanentul rece este obţinut prin două acţiuni:

1. Acţiunea mecanică – constă în rularea părului, şuviţă cu şuviţă, pe

bigudiuri din lemn sau material plastic. Rularea şuviţelor de păr pe
bigudiuri trebuie să fie corect executată. De rularea şuviţelor pe
bigudiuri va depinde forma ondulaţiei permanente şi chiar rezistenţa.

2. Acţiunea chimică – constă în întrebuinţarea a două lichide:

- soluţia de permanent pe bază de acid thioglycolic, sub influenţa
căreia părul se înmoaie, se umflă, îşi schimbă secţiunea,
realizându-se încreţirea lui.

*
Această tehnică se va utiliza la început numai sub îndrumarea unui instructor!
 - Soluţia de neutralizare, care este un oxidant, având drept scop
neutralizarea soluţiei de permanent rece. Neutralizatorul fixează
ondulaţia permanentă, părul rămânând aşa cum a fost răsucit pe
bigudiuri.

Tehnica executării permanentului la rece:

Pentru a obţine o ondulaţie permanentă la rece de bună calitate se va proceda după

cum urmează:

-se va spăla bine părul cu un şampon nealcalin (fără a se limpezi cu oţet sau zeamă
de lămâie şi nu se va spăla cu săpu)
-se va executa o tunsoare adecvată.

Montarea se va face în funcţie de coafura dorită: peste cap, într-o parte, cu cărare
sau la rădăcină. Fiecare şuviţă de păr care urmează a fi rulată pe bigudiu va fi bine
umezită cu soluţie de permanent. Se va rula corect fiecare şuviţă de păr pe bigudiu.
Nu se admite ca părul de pe bigudiu să fie prea lejer sau prea strâns rulat. Şuviţa de
păr aleasă trebuie rulată în aşa fel încât după ce s-a rulat bigudiul până la rădăcină,
acesta trebuie să fie plasat exact pe rădăcina şuviţei de păr aleasă.

O atenţie deosebită trebuie să se acorde fixării bigudiului cu elasticul, deoarece

când elasticul este prea strâns pe bigudiu, peste păr, lasă urme pe şuviţă
(constituind astfel o cauză de nereuşită a permanentului). După ce tot părul a fost
rulat corect pe bigudiuri, se face un control, adică se desfac unul sau două
bigudiuri dintre primele rulate pentru a aprecia timpul de acţiune necesar. După
aceea se acoperă capul cu o bonetă (capişon) de plastic şi cu un prosop uscat. Se va
lăsa timpul necesar de acţiune al soluţiei în vederea obţinerii ondulaţiei
permanente. Coafeza trebuie să urmărească cu atenţie acest proces, verificând o
dată la 10-15 min., desfăcând bigudiul de control şi observând rezultatul de la
rădăcina părului în partea sa cea mai sănătoasă. În cazul unui păr vopsit, se va avea
în vedere firul de păr pe toată lungimea lui.

Forma şi dimensiunea bigudiurilor sunt importante pentru că în funcţie de cât sunt

ele de subţiri, atât vor fi buclele mai mici, şi invers, cu cât sunt mai groase
biguciurile, cu atât buclele sunt mai mari.
După expirarea timpului de acţiune, părul trebuie clătit (3-5 min) cu apă călduţă
pentru a opri acţiunea soluţiei de permanent şi pentru a o elimina pentru a nu veni
în contact cu neutralizatorul. Dacă nu este clătit cum trebuie, resturile de substanţe
chimice îşi vor continua acţiunea. Urmarea va fi distrugerea părului şi instabilitatea
ondulării chimice. După clătire se trece la fixarea permanentului, adică
neutralizarea. Ea va acţiona asupraa părului pentru a conferi o stabilitate în plus.
Deosebit de important este ca fixajul să se aplice pe toată suprafaţa părului cu mare
atenţie. Neutralizarea constă în 10 gr de perhidrol la 500 ml apă. Se va lăsa să
acţioneze 10-15 min după care se scot bigudiurile cu multă atenţie, pentru ca părul
să rămână răsucit, iar şuviţele să-şi păstreze aspectul de buclă. În continuare se va
limpezi bine părul cu apă călduţă până se elimină complet neutralizatorul. Nici un
alt procedeu nu-i poate oferi unui păr sărăcăcios un aspect mai vaporos, dar în
acelaşi timp nici o altă procedură nu dăunează atât de mult, aceasta datorită
faptului că orice ondulaţie chimică constituie un atac chimic puternic asupra
structurii părului, pe care, practic, nu există posibilitatea de a o reface. La
ondularea chimică trebuie să se acorde mare atenţie următoarelor aspecte: tipul,
starea şi stilul de aranjare al coafurii. Înaintea efectuării acestei operaţii trebuie să
reflectaţi serios la ceea ce aţi dori – bucle strânse, zulufi mari, valuri adânci mari
sau numai un aspect vaporos.

Soluţia, care formează valurile, pătrunde în interiorul părului şi deschide acolo

„papilele cenuşii”(structuri chimice datorită cărora părul îşi păstrează stabilitatea).

Datorită acestei substanţe, părul devine moale şi capabil să capete forma dorită.

Deosebit de important este ca soluţia folosită pentru formarea buclelor şi durata ei

de acţionare trebuie să corespundă strict calităţii părului. Stratul fibros muiat de
soluţie se adaptează din ce în ce mai mult modelării. Este foarte important de
rreţinut faptul că orice coafură executată chimic face ca părul să devină cu câţiva
centimetri mai scurt, iar rezultatul ondulării chimice depinde foarte mult de
tunsoare. Buclele strânse pot fi obţinute numai dintr-unpăr tuns în scară, iar pentru
valuri, trebuie să fie un păr tăiat drept, de aceeaşi lungime.

La un păr normal (nevopsit) – timpul de acţiune este de 20-60 min. La fiecare 10-
15 min se va încerca un bigudiu.

La un păr vopsit – se poate realiza pe păr spălat şi un pic umed. Timpul de execuţie
va fi de 15-40 min.
La un păr murdar şi gras – se poate face la persoanele cu vopsiri repetate şi cu
un păr foarte aspru.
La un păr uscat – se va spăla părul şi se va unge cu balsam. Se va dilua soluţia
până la 50% cu apă.
 Atenţie!

La un păr vopsit sau decolorat nu se pune capison. Dacă se face permanent pe un

păr decolorat, el devine gelatinos, se rupe şi are un aspect neplăcut. Se va încerca
un bigudiu înainte, pe o şuviţă timp de 10 min.

Permanentul „Melanj”
Se execută cu bigudiuri groase şi cu soluţie mai diluată până la 50% cu apă.

Permanentul cu soluţie Wella sau Londa

Este o soluţie specială, se găseşte pentru diferite tipuri de păr, are un aspect lăptos
şi un miros mai puţin pătrunzător. E o soluţie în care se găseşte balsam şi uleiuri
vegetale. Ea se foloseşte de obicei la părul vopsit, decolorat sau degradat.

Permanentul spiralat
Pentru acesta există şi bigudiuri speciale, mai lungi de 15-20 cm, de lemn, plastic
sau textolid. Şuviţele se răsucesc în formă de spirală. Soluţia nu se diluează.
Timpul de execuţie este între 40-60 min după care se face neutralizarea, la fel
permanentul rece. La permanentul spiralat sunt două moduri de a face montarea –
cea clasică şi de la ceafă.

Antipermanentul (descreţirea părului)

Soluţia de permanent pe bază de acid tiohlycolic nu are numai posibilitatea de a

încreţi părul ci şi de a permite descreţirea lui. Descreţirea este o operaţie mult mai
delicată deoarece soluţie fiind aplicată mai ales la rădăcina părului, ea va fi în
contact mai lung timp cu pielea capului, constituind o posibilă sursă de iritare.
Pentru a evita acest inconvenient, se pot lua câteva măsuri de protecţie a pielii.

Rezultatele ce se pot obţine prin această operaţie diferă după cazul tratat care poate
fi clasificat în 3 categorii: -permanent prea creţ; -păr ondulat; -păr creţ natural.

În primele două cazuri, descreţirea este posibilă, părul find complet sau parţial
netezit. În ultimul caz se poate obţine o uşoară netezire a părului creţ, acest tip de
păr fiind cel mai rebel la operaţia de descreţire. Pentru a evita orice iritare a pielii
capului, operaţia de descreţire nu se va face decât pe păr nespălat. Alegerea
produsului se face ca la permanent în funcţie de starea părului. Se vor prefera
soluţiile de permanent de tratament, care sunt mai uşor de localizat la rădăcini.
Eventual, se pot utiliza şi produsele obişnuite, corectând fluiditatea lor prea mare,
amestecându-le cu crema solubilă de regenerare de bună calitate. Produsul se va
aplica cât mai repede posibil pe tot capul, începând cu părţile cele mai creţe. În
general acestea se situează în jurul feţei şi în creştet. Produsul se aplică mai întâi la
rădăcina părului, care se descreţeşte mai greu şi apoi se întinde pe toată lungimea
firului de păr. Se va lăsa să acţioneze 10 min apoi se va pieptăna bine părul şi să se
prindă cu clipsuri (din plastic), din loc în loc şi se va pune capişonul din plastic.

După circa 30-40 min se va clăti şi se aplică neutralizantul. În acest timp se va

verifica mereu operaţia de descreţire.

Se poate întâmpla ca rezultatul descreţirii să nu fie cel dorit, sau vârfurile să devină
prea rigide. Pentru a corecta se rulează repede părul în bucle, se pune un fileu şi
apoi se neutralizează.

Dacă este numai un exces de încreţire, pentru a face părul mai puţin creţ, se desfac
repede bigudiurile şi înainte de a neutraliza se piaptănă părul în toate sensurile,
întinzând uşor părul încreţit. Îndată ce se obţine onduleul dorit se înfăşoară
vârfurile şi se neutralizează. Dacă se constată că părul de pe tâmple este foarte
sensibil, părând, în final, ca ars de soluţia de permanent, se vor scoate repede
bigudiurile, se va pieptăna fiecare şuviţă şi se va înfăşura din nou, pe un bigudiu
mai gros, dar nu strâns. După câteva secunde se controlează şi apoi se
neutralizează.

Atunci când este vorba de un păr foarte fragil şi deosebit de poros (de ex.
decolorat), trebuie să se ai multe precauţii deoarece acest tip de păr absoarbe
repede şi mult din soluţie, iar o penetrare rapidă şi masivă a acesteia este
periculoasă. Se recomandă utilizarea produselor foarte slabe. Pe lângă această
situaţie, când tot părul este fragil, există şi alte cazuri ca: vârfuri încă încreţite, mai
fragile, păr ars de soare, care necesită precauţii deosebite. Singura rezolvare este de
a acoperi părul cu o substanţă de protecţie, care să întârzie acţiunea agenţilor activi,
împiedicând pătrunderea lor rapidă în structura părului.

Bigudiul de control

Se desface un bigudiu de control şi se verifică gradul de modelare al părului prin

una până la două răsuciri ale acestuia. După verificare se va fixa din nou,
determinându-se timpul de acţionare corespunzător.

Principalele cauze de eşec ale unui pemanent:

 1.dacă părul este puţin creţ: -soluţia slabă; -timp de expunere insuficient; -
şuviţe prea groase; -înfăşurarea prea slabă pe bigudiuri; -bigudiuri prea mari pentru
calitatea părului.
2.dacă părul este prea creţ: -soluţia prea tare; -timp de expunere prea lung; -
exces la întinderea părului pe bigudiu; -bigudiuri pre mici pentru calitatea părului.
3.vârfuri creţe, rădăcini fără vigoare: -păr prea lung; -şuviţe prea groase; -
vârfuri prea filate; -şuviţe prost împărţite (păr scurt).
4.o bună încreţire generală dar vârfurile nu au vigoare: -vârfurile nu au
fost filate înainte cu foarfeca; -înfăşurare defectuoasă pe bigudiuri.
5.păr ca de creol (se observă la păr moale sau foarte fin): -soluţie prea tare; -
înfăşurare pe bigudiuri prea slabă; -timp de expunere insuficient.
6.onduleu satisfăcător dar vârfurile sunt drepte: -îmbibare imperfectă; -
proastă neutralizare.
7.onduleul dispare la prima spălare: -transformarea insuficientă a structurii
firului de păr; -proasta neutralizare.
8.în timpul execuţiei se montează normal, dar onduleul dispare: -exces de
expunere; -soluţie prea tare.
9.părul se rupe de la rădăcină: -proasta fixare a elasticului; -şuviţe prea
groase; -soluţie prea tare (păr decolorat).

Alte cauze ale unui permanent rece nereuşit:

 Spălarea necorespunzătoare a părului;

 Tunderea incorectă a părului;
 Alegerea necorespunzătoare şi umezirea superficială a şuviţelor de păr;
 Rularea necorespunzătoare a părului pe bigudiuri;
 Aprecierea necorespunzătoare a calităţii părului şi timpul de acţiune a
soluţiei de permanent;
 Neutralizarea superficială;
 Derularea incorectă a bigudiurilor din păr;
 Soluţie de permanent de proastă calitate sau alterată;
 Folosirea de bigudiuri nespălate după ce au fost scoase de la prima
neutralizare. Bigudiurile nelimpezite după prima neutralizare, folosite la
alte ondulaţii permanente pot să contribuie la nereuşita unui permanent,
deoarece în neutralizant există o cantitate de perhidrol care se depune
pe acestea.

Ce ondulaţie chimică este mai bună? – cea acidă sau cea alcalină?
În trecut, prin ondulaţii acide se înţelegea o ondulaţie chimică moale. În prezent
ceva s-a schimbat, atât în compoziţia cât şi în acţiunea preparatelor, astfel că
amândouă tipurile au şi avantajele şi dezavantajele lor.

Preparatele acide
-avantaje: sunt mult mai protectoare faţă de păr.
-dezavantaje: prezintă un mare risc producând alergii.

Preparatele alcaline sau bazice – datorită unor adaosuri speciale nu mai sunt atât
de agresive ca înainte. De exemplu, clorofila, care susţine procesul de formare a
valurilor. Aşa numitele substanţe nutritive şi panteonul vindecă părul bolnav,
astfel procesul de înfăşurare pe bigudiuri nu este atât de agresiv pentru păr. În
prezent trebuie să ne conducem după următoarele reguli: -aceste preparate prezintă
avantaje – la părul greu modelabil şi sănătos şi la coafuri care necesită executarea
buclelor de dimensiuni medii şi cu stabilitatea mare, în timp ce preparatele acide
sunt optime pentru un permanent slab, la un păr lung deschis la culoare sau cele
care păstrează urmele unui permanent anterior.

Părul suportă în acelaşi timp şi ondularea chimică şi vopsirea?

Ondularea chimică şi vopsirea nu se exclud una pe cealaltă. Specialiştii recomandă
mai întâi permanentul şi după 2-3 săptămâni vopsitul. După ondularea chimică se
poate face o tonalizare a părului. Dimpotrivă, decolorarea conduce la rezultate
îndoielnice. Dar părul care are o structură rezistentă poate să suporte, pe lângă
permanent şi vopsirea imediată. O a doua condiţie este ca părul să nu fie lung. O
uşoară decolorare (un retuş al rădăcinilor) este posibilă chiar la părul subţire, dar
după ce s-a făcut permanentul.

Ondularea chimică asociată cu şuviţe – în acest caz şuviţele de păr sănătos,

alternează cu cele care au fost decolorate. Această variaţie a calităţii părului, obligă
la tratamente diferenţiate (tratarea totală a părului cu balsam).

Ce se poate face când părul cu permanent creşte? – la părul relativ scurt,

aceasta se rezolvă prin tuns. La părul lung problema este mai complicată. A doua
ondulaţie chimică rezistă dar o a treia în nici un caz. În cazul părului subţire,
afectat, nici o a doua ondulare nu reuşeşte. Ondulaţia chimică pentru rădăcina
părului se recomandă în acele cazuri când se doreşte să se obţină o poziţie ridicată
a părului.
Sfaturi pentru înteţinerea unui permanent:
Coafezele bune dau clienţilor la despărţire următoarele sfaturi:
 1.în ziua ondulări permanente părul se lasă în perfectă linişte, fără pieptănă şi
fără perie. Acest sfat trebuie urmat întocmai, deoarece keratina părului este încă
moale până când nu se închid toate „punţile”. În acest timp este bine să nu se
atingă părul.

2.părul se spală doar după a treia zi. Faptul este legat tot de interdicţia de
pieptănare, pentru că părul, după spălare, fiind încurcat, este foarte sensibil la
pieptănat. Se recomandă ca în primele zile după permanent să se evite pe cât
posibil aplicare bigudiurilor, a clemelor şi a feonului. Cu cât vă purtaţi cu mai
multă grijă cu părul după primele zile de la permanent, cu atât va fi mai stabil
permanentul.

3.nu este obligatoriu să se spele părul permanent în fiecare zi. Nu este nici
necesar, nici folositor, pentru că dăunează stratului solzos al firului de păr.

4.pentru ca părul să fie frumos, cu aspect degajat se piaptănă în stare umedă

cu un pieptăn cu dinţi rari. Se evită trasul părului prin mişcări brutale. Părul
permanent uscat se piaptănă tot cu un pieptăne cu dinţi rari. Dinţii trebuie să fie
rotunjiţi la vârfuri.

5.se evită orice usucă mult părul (razele soarelui, apa sărată şi clorurată,
vântul puternic). După baia sărată este bine ca părul să fie clătit cu apă obişnuită.
Părul trebuie să fie uscat la aer sau cu ajutorul duzelor speciale de feon, care
dispersează bine aerul.

6.după fiecare spălat se vor aplica soluţii cu preparate nutritive, pentru ca

părul să alunece uşor, fără piedici. Majoritatea acestor preparate se produc în mod
special pentru părul permanent. Sunt recomandate în mod special pentru părul
subţire. Substanţele curative conţinute în aceste preparate întăresc rădăcina părului
şi structura firului de păr pentru ca buclele şi zulufii să cadă frumos, degajat.

 Decolorarea părului

Principiul decolorări părului constă în a reduce sau a distruge materia

colorantă (pigmentul) conţinută în stratul pigmental al părului. Produsele
întrebuinţate pentru decolorarea părului sunt:
 1.apa oxigenată – care este un lichid incolor, fără miros şi se obţine prin
amestecarea perhidrolului cu apă distilată în proporţie variabilă, obţinând o
concentraţie mai mare sau mai mică. Atunci când proporţia nu este bună, apa
oxigenată degajă oxigen activ. Cantitatea de oxigen eliberată poate să contribuie la
nereuşita unui decolorat sau vopsit sau chiar să nu aibă loc decolorarea părului,
neutralizarea permanentului rece. Ea trebuie păstrată la rece şi întuneric şi se evită
orice contact al acesteia cu metalele. Transformarea perhidrolului în apă oxigenată
se va face în concentraţia necesară lucrării ce urmează a fi executată.

2.pudra decolorantă – ca L’Oreal Platin sau Blondoran – care este un

produs chimic, ce se amestecă cu apa oxigenată, cu concentraţie de 6% (20
volume) şi 9% (30 volume). Pentru a nu dăuna părului nu trebuie niciodată ca
acesta să decoloreze prea puternic. Se pot executa grade diferite de decolorare, care
ţin seama de caracteristicile părului.

Se cunosc trei cazuri de decolorare a părului:

 decolorarea părului cu o nuanţă (o decolorare uşoară)
 decolorarea părului cu două nuanţe (se produce o decolorare accentuată)
 decolorarea părului cu 3 nuanţe (se produce o decolorare puternică)
felul şi calitatea decolorării părului depind de mai mulţi factori:
 de natura părului
 de culoarea naturală a părului. De ex. un păr negru prin decolorare va deveni
roşcat, un păr şaten prin decolorare va deveni blond roşcat, iar un păr blond
prin decolorare va deveni blond – deschis, roşcat sau blond – deschis –
gălbui
 de durata timpului în care se depune decoloratul
 de produsul întrebuinţat cât şi de concentraţia de apă oxigenată folosită

De ce nu este suficientă o singură decolorare?

De ex. – Dacă aţi dori să deveniţi blondă şi în loc să obţineţi o strălucire argintie
apare o nuanţă gălbuie urâtă. Cauza constă în faptul că orice culoare naturală se
decolorează printr-un amestec din pigmenţi de culoare castanie închisă cu pigmenţi
roşcaţi. Prin oxidare, însă, se distrug doar pigmenţi de culoare castanie închisă iar
pigmenţii roşcaţi rezistă la oxidare şi strică tonul blond dorit. Corectarea este
posibilă numai prin nuanţarea culorii roşcate cu ajutorul tonalizării (cu timpul
dispare prin spălare) sau se revopseşte printr-o tonalizare intensivă sau cu un
colorant din seria nuanţelor deschise.
În general, aplicarea decolorantului se face pe păr nespălat. În cazul în care
perhidrolul nu se amestecă corect cu apa, sau apa oxigenată este prea slabă ori prea
concentrată şi pielea capăului nu o poate suporta, decoloratul nu reuşeşte
provocându-se uneori arsuri pe pielea capului.

Pentru a transforma perhidrolul în apă oxigenată se recurge la măsurători. Când se

utilizează perhidrol cu concentraţia de 30 vol., de ex., la obţinerea a 100g apă
oxigenată de 9% se amestecă 30ml perhidrol+70ml apă distilată iar pentru
prepararea a 100g apă oxigenată de 6% amestecăm: 20ml perhidrol cu 80ml apă
distilată.

Atenţie!
 dacă nu aveţi apă distilat folosiţi apa fiartă şi răcită.
 pentru culori închise folosiţi un tub de vopsea (de 60g) 60ml apă oxigenată
de 6% (20 volume)
 pentru culori deschise folosiţi un tub de vopsea (de 60g) 60ml apă oxigenată
de 9% (30 volume)

Executarea decolorări părului

Pentru executarea decolorării părului este nevoie de:

-un vas de sticlă, porţelan sau plastic (nu din metal);

-o pensulă;

-mănuşi;

-pudră de decolorat (L’Oreal, Blondoran sau Blondor);

-apă oxigenată (de 20 volume şi 30 volume).

Apa oxigenată se amestecă cu pudră de decolorat până când preparatul devine ca o

smântână slabă. Nu este admis ca apa oxigenată să depăşească concentraţia
maximă de 9% (cu excepţia decolorării şuviţelor – 12%). Când se foloseşte o
concentraţie mai mare, în scurt timp părul se întinde ca un elastic, devine gelatinos
şi se rupe.
Pentru decolorarea părului la rădăcină se procedează în felul următor:
se separă părul în patru, se face o cărare de la frunte la ceafă şi una de la o ureche
la cealaltă. Se depune decolorantul, începând de la spatele capului pe rădăcinile
crescute, coborând spre ceafă. După aceea se va decolora şi porţiunea din faţă prin
trasarea de mici şuviţe. Timpul de oxidare este între 10-60 min (de la caz la caz),
după care se trece la spălarea părului, chiar dacă nu s-a obţinut culoarea dorită,
deoarece după acest timp produsul nu mai oxidează (nu mai lucrează). În primul
rând se îndepărtează prin limpezire cu apă călduţă (mai mult rece) întreaga
cantitate de decolorant, după care se spală părul foarte uşor, cu un şampon
nealcalin, deoarece pielea capului, fiind foarte sensibilă, nu va putea suporta un
spălat dur.

Când se execută decolorarea pentru prima dată există trei posibilităţi:

-aplicarea decoloratului pe vârfurile şuviţelor;

-aplicarea decolorantului pe lungime şi vârfuri;

aplicarea decolorantului pe toată lungimea părului (vârfuri, lungime şi

rădăcină).

La prima decolorare trebuie să se lucreze cu atenţie pentru a obţine o culoare

uniformă. Se procedează astfel: se face o cărare despărţitoare de la frunte la ceafă
şi de la o ureche la cealaltă. Prin alegerea de mici şuviţe se depune decolorantul pe
lungimea şi vârfurile părului. Operaţia se începe de la spate acordând multă atenţie
ca decolorantul să nu atingă rădăcinile. Dacă decolorantul atinge rădăcinile ele se
vor decolora mai repede (din cauza căldurii capului) şi nu se va putea obţine o
nuanţă uniformă. După aceea se decolorează porţiunea de păr din faţă. Când s-a
obţinut nuanţa dorită, se piaptănă părul şi prin alegerea de mici şuviţe se depune
decolorantul şi la rădăcină. Când culoarea părului s-a uniformizat şi s-a obţinut
nuanţa dorită se trece la spălat.

Decolorarea părului înainte de vopsire

De multe ori se întâmplă ca înainte de vopsire să fie necesară o decolorare a

părului. Aceasta se impune atunci când se urmăreşte obţinerea unei nuanţe mai
deschise decât nuanţa naturală. În acest caz, se va decolora (rădăcina sau tot părul)
şi când s-a obţinut prin decolorare nuanţată dorită se spală părul uşor şi se vopseşte
în nuanţa dorită.

 Executarea şuviţelor
Şuviţele pot fi de mai multe tipuri. Pentru a executa vopsirea în două sau mai multe
nuanţe, se va proceda în felul următor:

-şuviţele realizate cu ajutorul bonetei: indiferent dacă părul este vopsit sau
natural, se va pieptăna bine părul, apoi se va pune o bonetă de plastic subţire. Cu
un ac de croşetat se găureşte boneta şi se scot şuviţele de păr. Aceste şuviţe se
vopsesc sau se decolorează, aplicându-se preparatul ca la decolorat (cu o
concentraţie maximă de 12%) şi se lasă să se acţioneze în funcţie de calitatea
părulluişi de dorinţa clientei cca. 30 min. Este bine ca preparatul să fie pregătit
după ce s-a încheiat executarea (scoaterea) şuviţelor. După expirarea timpului de
execuţie se limpezeşte părul apoi se scoate boneta de plastic şi se spală bine părul
cu şampon.

-şuviţele executate cu folie de aluminiu reprezintă o altă metodă de a realiza

şuviţele. Avantajele faţă de cele realizate cu boneta constau în faptul că, datorită
acestei tehnici, se pot realiza şuviţe şi pe un păr lung fără riscul încurcării lui, se
pot alege diferite moduri de alegere a şuviţelor şi, în plus, se pot realiza cu mai
multă uşurinţă şuviţe de culori diferite concomitent, mai uşor. Dezavantajul este că
trebuie avută o atenţie mărita faţă de posibilitatea producerii de „insuliţe”.

Atenţie!
Preparatul nu trebuie lăsat neaplicat mai mult de 5 min. deoarece se oxidează şi-şi
pierde din calităţi.
Nu se pune amoniac în pudra de decolorat şi este bine ca părul să nu fie spălat de
prea curând.
În timp ce decolorăm, trebuie avut în vedere să nu facem „insuliţe”.
Timpul de acţionare se calculează după ce s-a terminat de aplicat preparatul pe
ultima şuviţă de păr.

 Decapatul

Prin decapat înţelegem scoaterea petelor de pe păr. Se poate executa cu pudra de

decolorat şi cu apa oxigenată de 30 de volume, sau cu vopsea (blondul ce l mai
deschis din gama respectivă) cu apă oxigenată de 30 de volume.

O clientă poate avea 2-3 culori pe păr. În acest caz, se începe decolorarea începând
cu cea mai închisă culoare, indiferent unde se află. Este bine să se înceapă cu
vârfurile şi ultima dată cu rădăcina, care lucrează mult mai repede. Materialele
necesare sunt: manta, pensula de vopsit, mănuşi, vazonaş (din sticlă sau plastic),
piepten cu dinţii mari.

> Vopsirea parului

Vopsirea parului (definitie, tipuri, ustensile)

Ce trbuie să facem înainte de vopsit? Întotdeauna, coafeza/coaforul tre buie să facă

testul de toleranţă a vopselei asupra clientei; să se aleagă vopseaua împreună cu
aceasta; să constate care este calitatea părului clientei, gradul de degradare,
procentul de fire albe, dacă a mai fost vopsită sau decolorată, pete de altă nuanţă,
culoarea naturală a părului clientei.

După aceste constatări şi după discuţia cu clienta, trebuie pregătite produsele şi

ustensilele de lucru(vopseaua se pregăteşte întotdeauna în faţa clientei). Ustensilele
pentru vopsit sunt aceleaşi ca şi pentru decolorat: manta, pensulă de vopsit,
mănuşi, vazonaş, piepten cu dinţii rari.

Vopseaua se poate aplica, de la caz la cz, fără operaţii prealabile ca decolorarea sau
spălarea. În cazul unui păr normal sau foarte gras se recomandă spălarea lui înainte
– degresarea – şi aplicarea vopselei pe părul umed. În cazul unui păr degradat şi
usct se recomandă ca el să fie nespălat.

În cazul în care procentul de fire albe este de peste 50%, aplicarea se începe din
faţă.

În cazul părului blond se poate face o repigmentare (vezi mai jos).

Înaintea vopsirii, coafeza are datoria de a executa un test de toleranţă aplicând o

cantitate minimă de vopsea în spatele urechii. Se va verifica după 24 de ore.

Culoarea cu care se va vopsi trebuie aleasă în funcţie şi de fizionomia şi

personalitatea clientei.

Tehnica vopsirii:

La bază, se au în vedere trei metode:

 - tonalizarea;
- colorarea;
- decolorarea.

1.La tonalizare, pigmenţii coloranţi înconjoară firul de păr acoperind numai

suprafaţa exterioară a firului de păr.

2.Prin colorare, pigmenţii pătrund şi în interiorul firului de păr.

3.Decolorarea distruge parţial sau total pigmenţii părului.

1.Produsele tonalizatoare se găsesc sub formă de spumă, lichide, crème şi se

recunosc prin aceea că nu conţin oxidant care să se amestece suplimentar în
colorant. Preparatul se aplică pe părul umed aşa cum se prezintă el în comerţ.
Produsele de tonelizare conţin coloranţi direcţi care colorează pigmenţii sub formă
definitivă. Ei înconjoară firul de păr ca o peliculă, pătrunzând în cel mai bun caz
doar în stratul de suprafaţă al firului de păr.

Produsul de tonalizare de culoare închisă întăreşte doar culoarea naturală a

părului. Pigmenţii de aceeaşi nuanţă cu cea a părului pot da numai reflexe, iar cei
deschişi nu sunt vizibili pe un păr de culoare nazurală închisă, ci numai pe o
culoare a părului deschisă sau pe păr decolorat.

Avantajele tonelizării: nu atacă stratul de keratină; schimbarea culorii este

reversibilă.

Dezavantajele tonalizării: nu se poate face părul mai deschis la culoare; părul

cărunt poate fi doar nuanţat; părul închis devine mai întunecat la culoare, dar nu
pentru mult timp.

Vopsirea schimbă pentru mult timp culoarea părului.Produsele sunt uşor de

recunoscut pentru că în ambalajul acestora se găseşte oxidantul care trebuie
amestecat în colorantul de bază. Vopseaua este constituită din: colorantul de bază,
care poate fi emulsie sau cremă, această substanţă fiind constituită din particule
microscopice care pătrund într-o primă etapă dincolo de stratul solzos al firului de
păr; oxidant, care se leagă de colorantul din prima etapă de pigmentare, mărind
volumul pigmenţilor, astfel că aceştia se fixează în firul de păr.
Dezavantajele vopsirii: în funcţie de gradul de modificare al culorii se poate
observa după vopsire părul crescut la rădăcină.
Alergia: Dintre toate produsele cosmetice, coloranţii ocupă primele locuri din
cauza reacţiilor alergice. Eate bine ca orice clientă avem, în mod special dacă nu s-
a mai vopsit niciodată, să-i facem testul. Acesta se execută în felul următor: se
aplică pe corp într-un loc mai puţin vizibil, un pic de vopsea, care se lăsa 24 ore
urmărindu-se reacţia evidentă prin colorarea pielii.

Culoarea părului

Ca şi în cazul culorii pielii, ea este dată de pigmenţi. Pigmentul colororant din firul
de păr se află în epiteliul foliculului şi este format din granule de melanină de
culoare maron închis, neagră sau un roşu difuz.

Prin culoare se înţelege senzaţa vizuală prin care au loc două fenomene: senzaţia
de culoare percepută de ochiul uman şi proprietatea unui corp de a fi colorat. Cele
două fenomene depind de lumină. Culorile se împart în douăp categorii: culori
uşoare, deschise şi culori grele, închise.

Cum se taie culorile?

-dacă părul este roşcat, se taie cu verde;

-dacă părul este galben, se taie cu violet;
-dacă părul este albastru, se taie cu violet;
dacă părul este gri, se taie cu roşu pentru a ieşi bej.

Prepararea apei oxigenate pentru culorile de vopsea

-NEGRU şi BRUN – apa oxigenată poate fi cuprinsă între 5-10%

ex.: 5%=5 ml perhidrol+95 ml apă distilată

-CASTANIU ÎNCHIS şi MEDIU – între10-20 %

-CASTANIU DESCHIS – 20%

-ROŞCAT – 20%

-BLOND – 20%
-BLOND MEDIU şi DESCHIS – 20-30%

-BLOND FOARTE DESCHIS şi PLATINAT – 30%

Repigmentarea

Repigmentarea firelor de păr constă în vopsirea părului fără a adăuga oxidantul

in vopsea. Timp de acţionare: 15 min, după care se aplică restul de vopsea
amestecată cu oxidant. Aplicarea vopselei se face exact ca la decolorat cu
următoarea excepţie: se începe din faţă, în cazul părului grizonat sau alb şi se
insistă la fiecare meşă de păr.

Modul de obtinere a diferitelor culori

Pentru culorile castanii:dacă părul natural este mai închis decât nuanţa dorită, se
decolorează părul pentru a se obţine o culoare cu o nuanţă mai deschisă decât
cea dorită şi apoi se aplică vopseaua; dacă părul natural este o nuanţă mai
deschisă decât cea dorită, se aplică nuanţa dorită directpe părul spălat sau
nespălat (de la caz la caz); iar dacă se urmăreşte a se obţine nuanţa de castaniu
roşcat, se vor aplica în plus 2-3 picături de amoniac pentru a da tenta de roşiatic.

Pentru culorile de BLOND : dacă nuanţa părului naturală este mai închisă, se va
decolora părul în prealabil la o nuanţă mai descisă decât cea dorită, apoi se
aplică vopseaua;

Pentru BLOND PLATINAT, indiferent de culoarea naturală a părului, se va

decolora în prealabil părul;

Pentru nuanţa de BLOND SUEDEZ se decolorează de asemenea părul până la o

nuanţă foarte deschisă;

In cazul în care se urmăreşte obţinerea unei nuanţe de BLOND ROŞCAT

închis, mijlociu sau deschis, este indicată de asemenea decolorarea părului
înainte de aplicarea vopselei. Această ultimă nuanţă se poate obţine şi fără o
decolorare prealabilă, însă trebuie avută o mare atenţie referitor la părul
natural: culoarea părului natural să fie uniformă.
Pentru culoarea TIZIAN (roşu aprins), indifferent de culoarea de baza a parului
natural se va face o decolorare, apoi se va aplica vopseaua rosu aprins

Tipul de culoare in functie de anotimp

Tipul primăvăratec – este dat de culoarea delicată, aproape transparentă a feţei,
cu o tonalitatea subcutanată bej-deschis şi cu îmbujorări de piersică. Deosebit
de calde sunt toate tonurile nuanţelor de blond – de la paiul gri luminos până
la culoarea intensă de miere sau şuviţele luminoase în tonuri aurii. Este
indicat să se lumineze părul pentru a sublinia culoarea delicată a feţei.
Tipul văratec – este dat de culoarea rece a feţei, chiar palidă. Rumeneala
obrazului, dacă există, are o nuanţă roz-albăstrie. Deosebit de favorabile sunt
toate culorile reci şi estompate. La seria de nuanţe blonde sunt favorabile
toate tonurile în afară de cele cu efect cald auriu, iar la secţia de roşu, tonurile
roşcate albăstrui.
Tipul autumnal – este dat de pielea netedă, cu o culoare ca cea a fildeşului până
la galben, adesea fără obraji rumeni. Deosebit de favorabile sunt toate
nuanţele de roşcat şi brun cu tendinţa spre auriu şi arămiu. Trebuie să se evite
nuanţa cea mai deschisă de blond deoarece face faţa să pară searbădă. De
asemenea, trebuie să se evite nuanţele de albastru-violet şi roşcat care dau
feţei o culoare de gutuie. Se recomandă alegerea unor nuanţe cât mai
apropiate de părul natural.
Tipul hibernal – este dat de culoarea albă de lapte a feţei, fără rumeneală sau
culoarea măslinie cu nuanţe albăstrui. Deosebit de favorabile sunt tonurile
brune care subliniază culoarea închisă, naturală a părului. Elegant numai
pentru tipul iernatic este părul negru-albăstrui. Din seria tonurilor roşcate sunt
potrivite nuanţele intense de violet-albăstrui. Evitaţi toate variantele de păr
deschis şi cele castanii, cu tendinţa spre reflexe calde, arămii. Acestea fac ca
acest chip să arate obosit.

Culorile de par natural (grupa Koleston)

Grupa KOLESTON:
- negru;
- brun;
- castaniu închis;
- castaniu;
- castaniu deschis;
- blond închis;
- blond deschis;
- blond roşcat;
- blond nordic;
- roşcat închis;
- roşcat;
- roşcat deschis.
  Coafura ca afacere
Primul pas după terminarea şcolii de specializare este acela de a alege calea pe care
doriţi să o urmaţi. În mod normal, primul lucru ar însemna angajarea. Pentru
aceasta trebuie să fiţi informaţi cu privire la cerinţele angajatorului care sunt de
obicei: angajatul vine cu trusa personală; produsele cu care lucrează le cumpără
firma, dar le reţine salariatului, care este plătit procentual din totalul încasat (între
30 şi 50% din încasatul fără TVA al angajatului; convorbirile telefonice sunt plătite
de angajat, angajatorul plătind numai abonamentul.Pentru început e bine să alegeţi
un post formativ în care să acumulaţi experienţă de lucru. Contractul ar trebui să
conţină şi o anexă care să cuprindă sarcinile care îi revin specialistului, cum ar fi:
obligativitatea întocmirii fişei clientei; curăţenia la postul de lucru; curăţenia în
general în salon etc. În acest post puteţi rămâne între 1 şi 2 ani, după care ar trebui
să reuşiţi să avansaţi. Următorul pas poate fi realizat în momentul în care puteţi
face o medie a clientelor fidele pe lună. Dacă acestea sunt în număr de 25-30,
atunci puteţi să treceţi la treapta următoare, şi anume cea de liber-profesionist,
conform decretului 54. Astfel, dvs. sunteţi cel/cea care vă calculaţi un venit
aproximativ pe an, plătind astfel impozitul pe venit şi, în plus, angajatorul are de
câştigat prin faptul că este scutit de anumite taxe. În acest moment, dvs. Sunteţi
considerat o firmă, şi deci, contractul dintre dvs. Şi angajator va fi un contract de
colaborare “între firme”.

Următorul pas este acela de a vă deschide unul sau mai multe saloane de
înfrumuseţare şi să deveniţi chiar dvs. angajator. Însă acum responsabilitatea
dvs. a crescut, deoarece trebuie să găsiţi un loc potrivit pentru deschiderea
salonului şi de a lupta pentru ca acest salon să îndeplinească condiţiile de
funcţionare adecvate.

Este bine să alegeţi un spaţiu stradal, la parter, pe cât posibil pe o arteră circulată,
cu trotuar şi cu vitrina cu latura cea mai întinsă la trotuar*. Spaţiul ales trebuie să
cuprindă următoarele utilităţi: apă caldă şi rece (este necesar un boiler obligatoriu);
curent electric; prize individuale la fiecare post, întrerupător general la tablou;
sifoane în podea, încălzire centrală (aer condiţionat); podea (de preferat gresie) şi
pereţi lavabili; grup sanitar (uşă între wc şi lavoir); vestiar pentru salariaţi; loc
amenajat pentru haine clientelă; chiuvetă în sală; minim 2-3 posturi; una sau mai
multe unităţi de spălare; scaune de coafură; ucenic; una sau mai multe căşti de
coafură; sterilizator şi soluţii etc.

*
Atenţie! Spaţiul necesar este de minim 70mp.