I.

Prezentarea caracteristicilor de baza ale semnalului videocomplex color

(SVCC)

Pentru întelegerea sistemului de prelucrare analogic sau digital a semnalului

video, sunt necesare cîteva precizări în legătură cu structura si spectrul semnalului
videocomplex alb-negru sau color.
După cum se ştie, în receptorul TV sau în monitoare, reproducerea imaginilor
se face folosind tuburi cinescop (alb-negru sau color) sau dispozitive de afişare cu
cristale lichide, plasmă sau leduri. Vom considera pentru simplificare , cazul unei
imagini formată dintr-un număr oarecare de bare verticale, albe si negre, asa cum sunt
prezentate în fig.1a.
În majoritatea cazurilor, această imagine produsă de dispozitivul afişor este
discretă, formată din mai multe linii orizontale, a căror luminozitate este modulată de
semnalul videocomplex corespunzator. ( fig.1.b )

fig.1. a, b
 Totalitatea liniilor orizontale care compun o imagine formează un rastru
denumit cadru TV. Fiecare cadru TV este compus din 2 semicadre, denumite
semicadrul par si semicadrul impar, iar liniile care compun fiecare semicadru sunt
întretesute unele fată de altele. Numărrul liniilor ce compun un cadru, precum si
duratele acestora sunt standardizate, determinînd aşanumita explorare întretesută.
În tara noastră sunt în vigoare standardele OIRT si CCIR, în care un cadru TV are
perioada de 40ms (25Hz) si este compus din 625 de linii, avînd frecventa de 15625
Hz. Fiecare cadru este de fapt compus din 2 semicadre cu durata de 20ms (50Hz)
continînd cîte 312,5 linii de imagine.
După afişarea pe ecranul monitorului a liniei n, urmează o perioadă inactivă,
denumită cursa inversă pe orizontală, după care urmează afişarea liniei următoare de
imagine, n+1, etc. La terminarea afisării unui semicadru, dupa ce a fost afisată ultima
linie de imagine din partea de jos a ecranului, urmează deasemenea o perioadă
inactivă din punctul de vedere a imaginii TV, denumită stingere pe verticală, sau
cursă inversă pe verticală. În timpul stingerii pe orizontală si pe verticală sunt
transmise impulsuri de sincronizare pentru baleiajul orizontal si vertical al
monitorului.
Aceste impulsuri au durate bine determinate si sunt pozitionate fată de
semnalul video ca în fig.1.c, în care este prezentată structura semnalului
videocomplex pentru o imagine AN (corespunzătoare celei din fig.1.a.)
Semnalul video cuprins între două intervale de stingere orizontală (StH) este
proportional cu intensitatea luminoasă a imaginii transmise (în cazul exemplului
nostru este transmisă o imagine cu bare verticale albe si negre) si se numeste semnal
de luminantă, notat Y(t).
În cazul transmiterii unor imagini color, suplimentar fată de semnalul de
luminantă este transmis si un semnal care poartă informatia de culoare, denumit
semnal de crominantă, notat C(t). Structura acestui semnal diferă functie de
standardul de televiziune color folosit. Întrucît informatia de culoare a imaginii
transmise modulează într-un anumit fel purtătoarea de crominantă, pentru
demodularea semnalului de crominantă se transmite în timpul stingerii pe orizontală
cîte o "salvă de sincronizare" (BURST) continînd circa 10 perioade ale frecventei
purtătoare de crominantă. Aceasta salva este necesară pentru sincronizarea în fază a
demodulatorului (decodorului) color, în scopul obtinerii celor 3 semnale color de bază
care dau informatia de culoare. Semnalul de crominantă se adaugă peste semnalul de
luminantă, obtinîndu-se semnalul videocomplex color (SVCC).

fig 1.c
Functie de particularitătile semnalului purtător de crominanţă sunt cunoscute
standardele de transmisie TV:
NTSC-folosit mai ales în SUA , PAL si SECAM.
Diferentele si asemănările dintre aceste standarde vor fi prezentate ulterior.
Pentru toate trei, frecventa purtătoare de crominantă este situată în jurul valorii de
4MHz ( pentru NTSC - 3,579454 MHz, pentru PAL - 4,43618 MHz iar pentru
SECAM - 4,25MHz si 4,46MHz).

I.1. Obtinerea semnalului videocomplex color (SVCC)

Acest semnal este furnizat de obicei de camera de luat vederi.

Există o mare varietate constructivă de camere video. Acestea au la baza unul sau mai
multe traductoare de imagine (electrono-optice), care genereaza un semnal electric
functie de compozitia imaginii ce urmeaza a fi transmisa Este cunoscut faptul ca o
anumita nuanță de culoare poate fi descompusa, respectiv compusa din trei culori
fundamentale, combinate intr-o anumita proportie. Cele trei culori folosite sunt : rosu
(R), verde (G) si albastru (B). Astfel camerele video au in general 3 traductoare de
imagine. Imaginea captata de obiectiv este distribuita pe fata fotosensibila a celor 3
sensori, acestia furnizind fiecare in parte cite un semnal proportional cu continutul in
rosu, verde si respectiv albastru a imaginii ce trebuie transmisa. Unele camere video
au 4 senzori,- unul pentru semnalul de luminanta si 3 pentru semnalul de crominanta.
Cind se folosesc numai 3 senzori, atunci semnalul de luminanta se obtine prin
sumarea ponderată a celor 3 semnale de crominantă. Există artificii constructive care
permit obtinerea celor patru semnale primare, folosind un singur traductor de imagine
(traductorul de imagine poate fi de tip vidicon, unde explorarea imaginii de transmis
se face prin baleerea unei suprafete fotosensibile de catre un spot electronic, sau de tip
circuit integrat cu transfer de sarcina (CCD). In toate cazurile, de la traductorul de
imagine se obtin semnalele primare proportionale cu conţinutul imaginii în intensitate
luminoasă Ey, precum si proportionale cu continutul color al celor trei componente de
baza Er, Eg, Eb).
Semnalul de luminanta Ey, este semnalul transmis in cazul imaginilor alb-
negru si asigura compatibilitatea intre SVCC si SVC-AN.
Semnalele primare nu sunt utilizate ca atare ci sufera citeva transformari
cauzate de sensibilitatea diferita a ochiului uman fata de culorile existente in natura,
precum si de imperfectiunile dispozitivelor videocaptoare si video reproducatoare.
Prima corectie ce se aduce este corectia de gama (). Aceasta consta in comprimarea
semnalelor cu amplitudine mai mare in scopul compensarii caracteristicii neliniare de
redare a luminozitatii dispozitivului de afișare (displayului).
Dupa corectia de "" se obtine un nou set de semnale notate E’y, E’r, E’b,
E’g. Prin sumarea in anumite proporţii a semnalelor E’r, E’g, E’b, se obtine semnalul
de luminanta E’y astfel:
E’y = 0,30E’r + 0,59E’g + 0,11E’b
Daca E’r, E’g, E’b sunt maxime (culori complet saturate), atunci
E’y=0,3 + 0,59 + 0,11 = 1 = "alb"
Proportiile semnalelor R, G, B din cadrul luminantei sunt diferite pentru ca
ochiul nu este la fel de sensibil pentru toate frecventele (culorile) din spectrul video.
In principiu, pentru a efectua o trnsmisie color este suficient să se transmită setul de
patru semnale de mai sus. Pentru acest lucru ar fi necesare patru canale de transmisie
independente. Intrucit acest mod devine foarte costisitor, mai ales pentru televiziunea
radiodifuzata, s-au cautat metode de convertire a celor patru semnale intr-un singur
semnal videocomplex color (SVCC) si care sa ocupe aceeasi banda de frecventa ca in
cazul semnalului videocomplex alb-negru (SVC-AN) cu care trebuie sa fie
compatibil. Din acest moment functie de modul de prelucrare a setului de semnale
primare se deosebesc standardele NTSC, PAL, SECAM.
Se face in primul rind observatia ca informatia de culoare se poate transmite
integral, transmitind numai doua semnale denumite "diferenta de culoare" si semnalul
de luminanta astfel:
Din semnalele primare se obtin semnale diferenta de culoare.: E'r-E'y,
E'g-E'y, E'b-E'y. Intrucit E'r-E'y , E'b- E'y au amplitudini mai mici vor fi alese numai
acestea. La receptie prin sumare corespunzatoare, din
E'r-E'y, E'b-E'y si E'y = 0,3E'r + 0,59E'g + 0,11E'b, se obtin E'r, E'g, E'b.
I.a Sistemul NTSC ( National Television System Comitte)

Asa cum am arătat mai sus, cele patru semnale primare pot fi refăcute daca se
dispune de semnalul de luminanta Ey si de doua semnale diferentă de culoare Er-Ey
si Eb- Ey. Cele doua semnale diferenţă de culoare vor modula în cuadratură o
frecventă purtatoare, denumită purtatoare de crominanţă sau subpurtatoare de
crominanţă, pentru a o deosebi de purtatoarea de luminanţă, în cazul transmisiilor
radiodifuzate. Se alege modul de modulatie cu purtatoare suprimată folosind numai
cele doua benzi laterale rezultate în urma modulţiei.
Notam cu sp pulsatia frecventei subpurtatoare de crominanta, cu 1 pulsatia

semnalului Er-Ey si cu 2 pulsatia semnalului Eb-Ey. Subpurtatoarea de crominanta

are expresia :
E1 = Acos sp.t

Dupa modulare cu purtatoare suprimata de catre semnalul Er-Ey se obtine

1. E1 = (m1/2)·A cos (sp+ 1)t + (m1/2)·A cos (sp- 1)t

pentru al doilea semnal diferenta de culoare Eb-Ey se obtine similar:

E2 = Asinsp.t (în cuadratură cu E1) şi

2. E2 = (m2/2)· Asin(sp + 2)t + (m2/2)· Asin(sp-2)t.

In final , dupa cîteva transformări simple relaţiile 1si 2 devin:

3. E1 = K.·f(Er-Ey)cosspt

4. E2 = K.·f(Eb-Ey)sinspt

De fapt in NTSC , Er - Ey si Eb - Ey nu moduleaza direct subpurtatoarea de

crominanta. Din aceste doua semnale diferenta de culoare, se obtin alte doua semnale
EI si EQ, care, în concordanţă cu diagarma de repartizare a culorilor, corespund : E I
unei axe de culori pentru care ochiul are sensibilitate maxima, iar EQ, perpendicular
pe EI, unei sensibilitati mai reduse. Din acest motiv si banda de frecventa alocata
directiei EQ va fi mai mica decit pentru EI. Semnalul de crominanta Ec, suma
vectorială a celor doua semnale EI si EQ, este reprezentat în figura de mai jos.

fig.2

Se constată ca modulul semnalului Ec este proportional cu saturaţia de culoare

iar faza  este proportionala cu nuanta culorii. Relatia dintre E I, EQ şi semnalele
diferenţă de culoare este urmatoarea

5. EI =0,74(Er-Ey) - 0,27(Eb-Ey) - banda de 1,2MHz

6. EQ= 0,48(Er-Ey) + 0,41(Eb-Ey) - banda de 0,6MHz

Frecventele maxime ale semnalelor EI si EQ sunt limitate la 1,2 MHz si

respectiv 0,6MHz.
Odată obţinut semnalul de crominantă Ec, acesta se suprapune peste luminanţa
Ey. Frecvenţa subpurtatoarei de crominanţă Ec se alege astfel încît aceasta sa fie cît
mai puţin observabilă pe monitor. După cum se va vedea la analiza spectrului SVCC,
liniile spectrale ale semnalului de crominanţă nu se suprapun peste cele ale
semnalului de luminanţă. Intrucît semnalul Ec este obţinut prin modulare în
cuadratură cu purtatoare suprimată, la receptie, pentru refacerea (demodularea)
semnalelor originale EI, EQ, respectiv Er-Ey, Eb-Ey este necesara refacerea
purtatoarei (ca frecvenţă şi ca fază.) Din acest motiv la începutul fiecărei linii active
din SVCC se transmite în timpul stingerii pe orizontală salva de sincronizare
(burstul ) format din 10 alternanţe ale purtatoarei de crominanţă cu faza = 0 , ( fig.
1.c).
Mentionam faptul ca frecvenţa semicadrelor este de 60Hz iar numarul de linii ce
alcatuiesc rastrul este 512, avind frecvenţa liniilor de 15750 Hz. Dupa cum se vede
din fig.2 este necesar ca semnalul de crominanţă sa fie transmis fara erori de fază,
întrucît orice eroare de faza  conduce la alterarea nuanţei de culoare transmisa.

I.b Sistemul PAL (Phaze Alternations Line)

Acest sistem functionează asemănător cu sistemul NTSC, în sensul că cele

doua semnale diferenţă de culoare modulează în cuadratură o frecventă subpurtatoare
de crominantă. Diferenta constă în faptul că faza purtatoarei diferă cu 180 ° de la o
linie de imagine la alta. Acest artificiu permite cresterea considerabilă a imunitaţii la
erorile de fază inevitabile în timpul transmisiei. Ca şi în cazul sistemului NTSC, în
PAL nu semnalele diferenţă de culoare sunt cele care modulează direct în cuadratură
purtatoarea de crominanţă, ci un alt set de doua semnale notate Eu si Ev, obţinute din
primele, dupa cum urmeaza:

7. Eu = 0,493(Eb - Ey)
8. Ev = 0,877(Er - Ey)

Această ponderare a semnalelor primare diferenta de culoare, se face în scopul

de a nu se depasi cu mai mult de 30% nivelul de alb respectiv de negru a semnalului
de luminanta.(fig5)
Dupa modulare , se obtine pentru linia ''n'' vectorul Ec in cadranul I,
asemanator ca pentru sistemul NTSC (fig.3)
fig.3

Pentru linia n+1 faza purtatoarei modulată de vectorul Eu rămîne neschimbată

în timp ce faza purtatoarei modulata de Ev se schimbă cu 180 °. In monitor (televizor)
cele doua semnale de pe doua linii vecine sunt sumate (dupa o întîrziere egala cu
durata unei linii de imagine, (64 s) obtinindu-se un vector rezultant Ecr. (fig.4)

fig.4
In cazul aparitiei unui defazaj  care se manifesta in acelasi sens pentru
ambele linii de imagine se observa ca sumarea celor doi vectori E’ c(n) si E’c(n+1) cu
faza deviata, conduce la obtinerea unui vector Ecr' cu faza corectă dar cu amplitudine
puţin mai mică.
Pentru refacerea purtatoarei necesara in procesul de demodulare, in timpul
stingerii pe orizontala se transmite secventa BURST avind faza ± 45° fata de axa U
(fig3, cadranul II si III)
 Se constata in sistemul PAL o imunitate sporită la erorile de faza ale
semnalului Ec, singurul efect fiind scaderea in amplitudine, adica diminuarea
intensitatii culorii respective.
La alegerea frecventei subpurtatoarei de crominanta intrucit se inverseaza faza
purtatoarei de la o linie la alta, apar si componente spectrale care se suprapun peste
componentele spectrale ale semnalului de luminanta. Pentru a diminua vizibilitatea
lui Ec pe imagine, se alege aceasta frecventa, un multiplu al frecventei liniilor si
cadrelor astfel:
9. fsp = (n -1/4) · fH + 1/2fV = 4,433618MHz ± 1---5Hz.

Dupa aceasta prezentare se poate spune ca semnalul videocomplex color

SVCC se compune din urmatoarele semnale independente reprezentate in fig.5.
-Semnalul de luminanta Ey
-Semnalul de crominanta Ec = Eu·sinsp t ± Ev·cos spt , t  duratei active a unei
linii TV
-Salva de sincronizare (burstul) Es = E· sin(sp t ± 45°), t  intervalului de stigere
linii
-Semnalul de sincronizare pe linii si cadre Sy = Sv +SH
In figura 5 s-a considerat o imagine formată din bare verticale colorate diferit, treptele
din forma de undă Ey reprezintă luminanţă variabilă de la o bară la alta. Primele
trepte sunt pentru culorile albastru şi roşu, care au luminanţe mai mici iar ultimile
sunt verde galben şi alb. Ultima treaptă este pentru culoarea alb.
 fig.5

I.c Sistemul SECAM (Sequeneielle a memoire)

In sistemul SECAM nu se transmit simultan cele doua semnale diferenta de

culoare, ci numai cîte unul in timpul unei linii de imagine iar celalalt in timpul liniei
urmatoare . Exista mai multe variante ale sistemului SECAM , toate incercind sa
micsoreze vizibilitatea purtatoarei de crominanta pe imagine. Ne vom referi la
sistemul SECAM 3 in uz in Franta. Pentru acesta cele doua semnale diferenta de
culoare, ponderate conform relatiilor 10 si 11, moduleaza secvential in frecventa
purtatoarea de crominanta.

10. Dr = 1,9 · (Er-Ey)

11. Db = 1,5 · (Eb-Ey), banda ocupata este de 1,5MHz.
 Intrucit se foloseste modulatia MF(spre deosebire de modulatia MA folosita in
sistemele NTSC si PAL) este necesara o preaccentuare a semnalelor diferenta de
culoare modulatoare, în scopul îmbunatatirii raportului semnal-zgomot. Pentru cele
doua semnale Dr si Db sunt alocate doua subpurtatoare de crominanta distincte :

12. fr = 4,40625MHz ± 2KHz

13. fb = 4,25MHz ± 2KHz

Deviatia de frecventa pentru modulatia MF este de

fr = ± 280KHz

fb = ± 230KHz

Fiind vorba de doua subpurtatoare, salvele de sincronizare se transmit alternant

la inceputul fiecarei linii video din componenta SVCC-SECAM. Ele au frecvente
diferite si deasemenea amplitudini diferite. Sincronizarea bistabililor de comutare a
liniilor (specific sistemului de decodare a culorii in SECAM) se face in timpul
stingerii pe verticala in primele linii succesive inactive de pe cursa inversa ce urmeaza
dupa fiecare impuls de sincronizare verticala Sv.
I.2 Spectrul semnalului videocomplex color

Referitor la semnalul de luminanta se stie faptul ca pentru a putea reda o

imagine cu detalii cit mai fine este nevoie de o banda de frecventa cit mai mare.
Pentru aprecierea rezolutiei unei imagini TV se folosesc mire continind bare verticale
sau inclinate, desimea acestora determinind frecventa fundamentala a semnsalului de
luminanta transmis . Acest lucru pentru doua situatii distincte (cazul unor frecvente
joase, linia AA' si a unor frecvente ridicate linia BB') este ilustrat in fig.6.
 A A’

B B’

Linia A-A’

Linia B-B’

fig.6.

Aceste linii verticale din cadrul imaginii de test ce urmeaza a fi transmisa se

numesc linii TV . O transmisie este de buna calitate daca se pot distinge pe ecranul
monitorului un numar de minim 400 linii TV (in intervalul de 52 s, cit dureaza cursa
directa). Aceasta corespunde la o frecventa a semnalului transmis de circa 5MHz. O
imagine de o calitate acceptabila poate reproduce semnale video cu frecventa maxima
de 2-2,5 MHz , iar o imagine de foarte buna calitae poate reproduce semnale video cu
frecventa de pina la 7-8MHz.
Avind in vedere intreruperea consecutiva in timpul stingerii pe verticala si
orizontala, liniile spectrale sunt grupate in jurul multiplilor de frecventa a liniilor si
cadrelor. Cu aceste precizari spectrul semnalului de luminanta (care constituie cea
mai mare parte din informatia video transmisa prin semnalul videocomplex) arata ca
in fig.7
 fig.7

Se constata din analiza figurii 7 doua lucruri importante:

1. Aproximativ 80% din cantitatea de informatie transmisa de semnalul de
luminanta este grupata in jurul frecventelor joase pina la 1MHz, iar detaliile fine de
imagine sunt repartizate la frecvente inalte , majoritatea fiind incluse pînă la frecvențe
de 3,5MHz. Pentru o imagine de înaltă rezoluție spectrul video se intinde pînă la
aproximativ 7MHz.
2. Semnalul de crominanta Ec este plasat printre liniile de spectru ale
semnalului de luminanta , iar amplitudinea acestuia este cu circa 20-25dB mai mica
decit amplitudinea componentelor spectale de joasa frecventa ale luminantei. Spectrul
acestuia se intinde cu circa ±1,5MHz fata de frecventa centrala a subpurtatoarei de
crominanta, fsc.

CATv (Cable Television)

 1.1 Generalităţi

Iniţial sistemele de televiziune prin cablu (CATv) aveau drept scop transmiterea unui grup
de programe TV, de la o staţie centrală de rcepţie, către un număr oarecare de abonaţi. Numărul
programelor TV transmise era iniţial mai mic, (10-12 programe) şi conţineau emisiuni TV mai greu
accesibile tuturor abonaţilor. După extinderea transmisiilor TV prin satelit numărul programelor
transmise a crescut, uzual până la 50-80 programe.

Modalitatea de transmisie constă în modularea unei purtătoare de radiofrecvenţă, cu

conţinutul programului TV, conform standardelor de televiziune radiodifuzate de staţiile de emisie
terestre. Aceast înseamnă un ecart între două canale consecutive de 8 MHz pentru standardul OIRT
sau 7MHz pentru standardul CCIR. În această configuraţie transmisia era unidirecţională de la staţia
centrală (denumită HEADEND) către abonaţi.

Ulterior transmisia a devenit bidirecţională, odată cu introducerea pe acelaşi suport de cablu

şi a altor servicii, de exemplu transmisia unor informaţii generate de sistemele de supraveghere şi
alarmare, de transmisiile telefonice sau internet.

O primă categorie de programe, (de fapt majoritatea programelor TV transmise printr-o reţea
CATV) provin de la emisii prin satelit. O altă categorie de programe o constituie emisiunile terestre
locale şi deasemenea transmiterea unor programe proprii ale operatorului de cablu.

In anexa 1 găsiţi un rezumat pentru principalii parametri ai semnalului videocomplex color

şi parametrii sistemului NTSC, PAL, SECAM

În anexa 2 găsiţi referiri la prelucrarea digitală a semnalului audio

In anexa 3 găsiţi referiri la parametrii liniilor de transmisie

Cu aceste precizări, schema simplificată pentru o reţea unidirecţională CATV se prezintă ca

în figură 1.
 Sursa de programe
Tv (satelit , terestre, Utilizatori
locale,etc.)

Amplif. Amplif
Cap de re ţea de D
(Headend) linie
D
D - distribuitori

Utili zatori

Fig.1

1.2 Recepţia programelor de la satelit

Sateliţii ce transmit programele TV sunt geostaţionari. Aceasta înseamnă că sunt plasaţi pe o

orbită în plan ecuatorial, la o distanţă pentru care forţa centrifugă de rotaţie este egală cu forţa de
atracţie, iar perioada de rotaţie este riguros egală cu cea a Pămîntului (24 ore). Astfel satelitul va
avea o poziţie fixă faţă de pămînt fiind vizibil de pe pămînt sub acelaşi unghi de elevaţie indiferent
de oră sau anotimp. Înălţimea la care este plasat satelitul este de 35786 km de la nivelul mării, acestă
valoare fiind aceiaşi pentru toţi sateliţii şi rezultă din egalarea celor 2 forţe menţionate mai sus.
Emisia se face în benzile de microunde, cel mai adesea în banda K ( 11GHz sau 12GHz ). Modulaţia
purtătoarei este de frecvenţă (MF ) pentru sistemele analogice sau modulaţie IQ pentru transmisiile
digitale. Recepţia programelor de la satelit se face de regulă cu antene parabolice şi mai rar cu
antene plate microstrip.

1.2.1 Caracteristicile geometrice ale unei antene parabolice

 Sunt date în figura 2

Fig.2

Proprietatea unui reflector parabolic ( paraboloid de rotaţie, obţinut prin rotirea unui segment
din parabolă în jurul axei de simetrie Ox ) este că orice fascicul paralel cu axa Ox, incident pe
suprafaţa de reflexie, se concentrează întru-un singur punct numit focar ( F ).

În cazul radiaţiei electromagnetice de microunde ( banda K sau C ) pentru care lungimea de

undă este mult mai mică decât dimensiunile parabolei ( D ) se pot aplica regulile reflexiei din
optica geometrică.

Din ecuaţia parabolei, ştiind diametrul reflectorului ( D ) şi adâncimea reflectorului ( h ) se

poate calcula poziţia focarului ( f ) cu ajutorul relaţiei :

D2
(1) f 
16  h

Elevaţia antenei parabolice este dată de unghiul pe care-l face axa Ox cu orizontala, atunci
când antena este orientată spre un satelit oarecare. Acest unghi este diferit funcţie de poziţia
geografică a receptorului şi deasemeni pentru un anumit loc geografic, este diferit funcţie de
plasarea satelitului pe orbită. În figura 3 este ilustrată o situaţie cu o elevaţie arbitrară α.
 Fig.3

Antena parabolică AB se numeşte ”cu reflector simetric”. Se observă că datorită elevaţiei, în

porţiunea OB se poate aduna material absorbant, de exemplu iarna, această porţiune se umple cu
zăpadă, rezultând o diminuare a câştigului total al antenei şi uneori poate compromite calitatea
recepţiei. Pentru a evita acest neajuns se foloseşte doar porţiunea AC dintr-o parabolă „ipotetică
simetrică”, rezultând un reflector parabolic „offset”. Acesta are focarul în acelaşi punct ca şi
parabola simetrică din care provine, dar , pentru aceiaşi elevaţie α, poziţia antenei va fi mult mai
verticală. (vezi porţiunea AC din fig.3).

1.2.2. Blocul LNC (LNB)

În focarul parabolei se monteză un bloc electronic de recepţie a fascicolului de microunde,

care face conversia de frecvenţă, transpunând spectrul de frecvenţă recepţionat de la satelit,
indiferent de bandă, în domeniul 950-2000MHz. Acest modul trebuie să funcţioneze cu un factor de
zgomot cât mai mic. Din acest motiv se numeşte LNC=Low Noise Converter ( convertor de zgomot
redus ) sau LNB=Low Noise Block.

Conversia se face prin mixarea benzii de frecvenţă recepţionată de la satelit, cu frecvenţa

unui oscilator local OL. Frecvenţa OL este stabilizată cu o buclă PLL sau cu o cavitate rezonantă.

Schema bloc a unui LNC este dată în fig. 4.

 Fig.4

Hornul este un sistem de captare al radiaţiei electromagnetice reflectate de parabolă. Unghiul

de vizare este diferit dacă se foloseşte o parabolă simetrică sau una offset. Pentru o parabolă
simetrică unghiul de vizare este de cca. 120° şi în acest caz hornul este construit din mai multe
suprafeţe circulare concentrice. Pentru antena offset unghiul de vizare este de cca. 60° şi hornul este
conic ( vezi fig.3). În ambele cazuri hornul de recepţie se termină cu o cavitate rezonantă cilindrică
sau paralelipipedică în interiorul căreia este plasată într-un ventru o antenă de recepţie R ( cu
dimensiunile de cca. λ/4 din radiaţia incidentă ). În continuare circuitele electronice sunt realizate
folosind tehnologie microstrip. Amplificatoarele A1 şi A2 sunt de regulă nişte tranzistori MOS de
zgomot redus. Nivelul câmpului recepţionat este de cca -103 dB (W/m2) care corespunde unui câmp
de 140 µV/m. Pentru o antenă cu diametrul de 90 cm. şi randamentul de 75% rezultă nivelul
semnalului captat pe o impedanţă de 50 Ω de cca. 35µV. Factorul de zgomot al LNC-ului este uzual
0,5dB.

A1 şi A2 amplifică în putere cu 20dB după care semnalul este aplicat mixerului M, unde se
aplică şi semnalul oscilatorului local OL. Frecvenţele uzuale în banda K sunt: banda 1 având
frecvenţele în domeniul 10,7÷11,7GHz şi banda 2 , având frecvenţele în domeniul
11,7÷12,75GHz. Pentru banda 1, OL are valoarea de 9,750GHz iar pentru banda 2, OL are valoarea
de 10,6GHz sau 10,750GHz.

După mixare se obţine frecvenţa intermediară FI = B1- OL1 sau B2- OL2. În ambele cazuri
FI este situată în domeniul 950MHz ÷ 2150MHz. Această banda este standardizată pentru intrarea
receptoarelor de satelit RS ( satelit receiver ) ce urmează după LNC.
 Rolul filtrului FTJ este de a selecta banda inferioară rezultată în urma mixării ( după mixer
rezultă produsele B1- OL1 şi B1+ OL1 ). Amplificatoarele A3 şi A4 amplifică semnalul FI pentru a
fi transmis pe cablu coaxial de la LNC până la RS (receptor satelit).

Alimentarea intregului ansamblu se face prin telealimentare, tensiunea necesară, cuprinsă

între 12 şi 20V fiind furnizată de RS şi trimisă prin cablu coaxial către LNC. În interiorul LNC-ului,
tensiunea continuă este separată de semnalul IF de grupul LC şi ajunge în blocul alimentator /
stabilizator care asigură tensiunile de lucru pentru fiecare etaj.

Conectorul de ieşire este denumit de tip „F” şi are dimensiunile corespunzătoare unei
impedanţe de 75Ω.

Emisiunile transmise de la satelit sunt polarizate vertical sau orizontal. Pentru o recepţie
corectă este necesar ca antena de recepţie R (fig.4) să fie şi ea poziţionată vertical sau orizontal
conform cu polarizarea programului ce trebuie să fie recepţionat. Există situaţii când de la acelaşi
satelit, în acelaşi pachet de programe transmise se găsesc transmisii atât în plan vertical (V) cât şi în
plan orizontal (H). Pentru a putea recepţiona toate programele fără a fi necesară rotirea mecanică a
LNC-ului s-au construit LNC-uri pentru dublă polarizare.

Acestea au în cavitatea rezonantă a hornului două antene de recepţie (R) montate pe direcţie
perpendiculară una faţă de alta, şi deasemeni blocurile amplificatoare A1, A2 sunt dublate. Cu
ajutorul unui comutator cu diode se aplică mixerului M doar una dintre polarităţi, şi anume aceia
corespunzătoare programului ce urmează a fi recepţionat. Există publicaţii care dau lista completă a
emisiunilor TV prin satelit, banda de frecvenţă, ce OL se foloseşte şi care este polarizarea de
tensiune ( V sau H ).

Selecţia polarizării se face din interiorul receptorului de satelit RS prin schimbarea tensiunii
de telealimentare. Astfel o tensiune de telealimentare între 12 şi 14V basculează LNC-ul pentru
recepţia polarizării H iar o tensiune de telealimentare între 16 şi 20V va determina bascularea pentru
recepţia polarizării V.

După cum se observă , acelaşi satelit poate emite programe atât în banda B1 cât şi în banda
B2. În acest caz ar trebui utilizate două LNC-uri diferite. Şi pentru această situaţie s-au construit
LNC-uri duble, care pot furniza simultan, la două mufe „F” de ieşire cele două benzi, care pot fi
cuplate la două RS.
 Există şi LNC-uri care recepţionează ambele benzi B1 şi B2 prin schimbarea frecvenţei
oscilatorului local OL1 sau OL2. Alegerea modului de lucru se face tot prin cablul de
telealimentare. Pentru cuplarea oscilatorului OL2 în locul lui OL1, se transmite prin cablu o
frecvenţă de 22kHz. Un circuit special, acordat pe această frecvenţă de 22kHz , va determina în
LNC schimbarea frecvenţei de la OL1 la OL2 şi astfel se va recepţiona banda B2 în locul benzii B1.

1.2.3. Receptorul de satelit (R.S.) – (Satelite Receiver)

Rolul R.S. este de a primi semnalul furnizat de LNC, de a selecţiona un anumit program şi
de a-l demodula obţinându-se semnalul video în banda de bază (analogic 0-6MHz) şi semnalul
audio (monofonic sau stereofonic). Semnalul provenit de la satelit poate fi cu modulaţie analogică
MF sau cu modulaţie digitală.

Modulaţia de frecvenţă (MF) prezintă o imunitate sporită la zgomot, putând fi demodulată în

condiţii optime semnale pentru care raportul S/Z este de 15-20dB, spre deosebire de modulaţia de
amplitudine MA pentru care raportul S/Z trebuie să fie minim 50dB. În schimb banda ocupată de
o transmisie MF este de cca. 20MHz faţă de o transmisie MA care ocupă de obicei 7 MHz.

O variantă înbunătăţită de modulaţie, folosită înainte de a trece pe scară largă la modulaţia

digitală, a constituit-o sistemul MAC respectiv norma D2MAC.

În prezent modulţia D2MAC a fost abandonată.

Pentru modulaţia digitală se foloseşte uzual 16QAM, 32QAM, 64QAM.

Toate receptoarele de satelit, indiferent de modul de modulaţie folosit, în final au disponibil

semnalul video şi audio (eventual stereo ). Se foloseşte câte un receptor pentru fiecare program
recepţionat, astfel încât o staţie de transmisie TV prin cablu poate conţine 50-60 de receptoare. În
continuare, fiecare set de semnale audio-video, va constitui semnal de intrare în blocul modulator de
canal. Schema bloc a unui astfel de cap de reţea (Headend) este prezentată în fig.5.
 Fig.5

MCh„i” reprezintă modulatorul video corespunzător canalului i având frecvenţa purtătoarei

video fi.

Calibrul unui filtru de canal , împreună cu repartiţia spectrală a semnalului video şi audio
este dată în fig.6.
 Fig.6

Pentru emisiunile cu transmisie stereofonică există două purtătoare de sunet, pentru canalul
stânga şi dreapta, având frecvenţele de 5,5MHz şi 5,74MHz faţă de fi.

Modulaţia purtătoarei de imagine fi este conformă cu standardele emisiunilor TV terestre şi

anume modulaţie de amplitudine (MA), cu purtătoare parţial suprimată şi cu rest de bandă laterală
inferioară.

Modulaţia purtătoarei de sunet este o modulaţie de frecvenţă (MF).

Întrucât televiziunea prin cablu a apărut după alocarea frecvenţelor staţiilor TV terestre, în
benzile FIF1, FIF2 şi UHF, s-a urmărit păstrarea compatibilităţii cu acestea.

Repartiţia CATV, păstrând alocarea canalelor terestre este dată în graficul de mai jos.
 85,25MH z
77,25MHz
59,25MHz
49,75MHz

93,2 5MHz
CATV L CATV HyperB UIF

CH21 471,25MHz
CH22 479,25MHz

CH69 855,25MHz
S1,S2,......S10 S11,S12,...........

R1R2 R3 R4 R5 R6...............R12 F
[MHz]
FIF I FIF II
(FIF L) (FIF H)

Fig.7

Canalele R1R2...R12 reprezintă canale terestre în uz în România, conform normei OIRT.

În localităţile unde există emisiuni terestre, acele frecvenţe nu pot fi alocate pentru
transmisii prin cablu. Spre exemplu în Iaşi canalul R9, cu frecvenţa fi = 199,25MHz pe care se
emite terestru programul TVR1 din banda FIF2, precum şi C48 pt TVR2 din banda UIF vor fi
nefolosite de către operatorii de televiziune prin cablu (CATv). ( NOTA : Conform CNA,
emisiunile teresree Tv analogice, vor fi inlocuite începând din 2016 cu transmisii Tv digitale;
canalele R1 – R12 vor fi redistribuite altor utilizatori)
UIF
 -Schema bloc a unui modulator de canal

Transpunerea semnalului video din banda de bază (Bb) în spaţiul alocat canalului i , conform
figurii 6 , se face utilizând două schimbări de frecvenţă. Prima mixare se face folosind un oscilator
local (OL) cu frecventa de 38MHz, aceiaşi pentru toate modulatoarele. Vor rezulta două benzi
laterale OL + Bb şi OL - Bb. Calibrul benzii inferioare OL-Bb este identic cu cel utilizat în
receptoarele de televiziune pentru blocul de frecvenţă intermediară. Drept filtru de bandă se va
folosi filtru cu undă de suprafaţă (FUS) utilizat în toate receptoarele TV (surface acoustic wave
(SAW)). Acestea au caracteristica dată în fig.8.

Fig.8

După trecerea prin FUS, se obţine semnalul video cu bandă inversată având ca purtătoare
38MHz. (vezi fig 9.) Acest semnal se mixează a doua oară cu o frecvenţă generată de un al doilea
oscilator local, care va avea frecvenţa ajustabilă (setabilă) funcţie de canalul pe care urmează să se
plaseze semnalul video. Spre exemplu, dacă se doreşte plasarea semnalului video în canalul R12
(223,25MHz) atunci OL2 va avea valoarea de 223,25 + 38 = 261,25MHz. Cu această valoare
pentru OL2 se obţin cele două benzi laterale, având purtătoarele video la 261,25+38MHz şi 261,25-
38MHz.= 223,25 MHz. Alegând banda superioară, cu ajutorul unui filtru LC acordabil, se obţine
aranjarea corectă a frecvenţelor în canal, conform standardului (se inversează încă o dată spectrul
video). Mixarea a doua se face folosind un mixer dublu echilibrat ( 4 diode montate în inel). Se ştie
că mixerele echilibrate rejectează frecvenţa oscilatorului local (OL2 în cazul nostru), din
componenţa frecvenţelor de ieşire. Astfel se uşurează sarcina filtrului trece bandă de ieşire (FTB2)
pentru care frecvenţele cele mai apropiate ce trebuie suprimate vor fi la 2x30MHz distanţă în partea
inferioară.

Cu aceste precizări schema bloc poate fi urmărită în fig.9

38
M Hz
FUS
S unet MF
5,5/ 6,5M Hz
Video Croma 38
BB MHz
.f
.f MHz
DBL
0 MHz
Ff
V 7 / 8 MHz
BLI
Circuit integrat FUS
F TJ modulator video 38 MHz
0-5 MH z Video MA
BB
modulator aud io
A MF

F TB Audio M ix er2
(echilib rat)
50 Hz - OL2
15 KHz
OL sin teza de
XQ 38 rfecven ta
5, 5/ MHz
6, 5 OL2+/-
MH z 38MHz

FfOL2 P ro gramato r(prescaler)

(su primat ă de
mix eru l echilibrat 2 )
F TB2

F TB2
Ffi = OL2 F
Ol 2-
38MH z

Atenuator
OUT ieşire Amplif
fch i
75 OHm/
80 - 100 Ffchi
dBmV FTB2

7 / 8MH z

fig.9.
 Proiectarea ampificatoarelor de bandă largă CATv

Sistemul CATV se caracterizează prin aceea că asigură transmiterea simultană a unui număr
mare de semnale, concretizate fiecare printr-o purtătoare de radiofrecvenţă modulată cu un semnal
video. În consecinţă, amplificatoarele de radiofrecvenţă care intră în componenţa lanţului de emisie,
mai ales la putere mare, precum şi amplificatoarele de retransmitere, trebuie să îndeplinească nişte
condiţii specifice acestui mod de lucru. În afara unei benzi foarte largi, de ordinul a 300-500MHz,
se impune un coeficient de intermodulaţie cât mai scăzut. Pentru ca produsele de intermodulaţie să
nu fie vizibile peste semnalul video original, trebuie ca acestea să fie cu cel puţin 55 dB mai mici
decât nivelul fiecărei purtătoare video (cerinţă necesară pentru semnalele analogice modulate în
amplitudine).

O altă particularitate constă în periodicitatea semnalelor de intrare în amplificator.

Într-adevăr, purtătoarele programelor video ce urmează a fi transmise se află într-un ecart de

7MHz pentru standardul CCIR sau 8MHz pentru standardul OIRT.

Se exemplifică mai jos o astfel de grilă de programe, uzual utilizate în tehnica CATv şi
MMDS.
 7MHz

f4 = 1 4 0 , 2 5
f1 = 1 1 9 , 2 5

f2 = 1 2 6 , 2 5

f5 = 1 4 7 , 2 5
f6 = 1 5 4 , 2 5
f3 = 1 3 3 , 2 5

Fig.1

Cele mai semnificative produse de intermodulaţie sunt cele de ordinul trei ( notate în unele
lucrări IM3 ), definite ca 2fi±fj

Aceste produse cad exact peste semnalele purtătoare vecine. Spre exemplu f3 si f4 cu valorile
133,25 şi 140,25 vor genera produse de intermodulaţie de de ordinul trei de forma: 2f3-f4 şi 2f4-f3
având valorile:

2 ▪ 133,25 - 140,25 = 126,25 care se suprapune peste f2

2 ▪ 140,25 - 133,25 = 147,25 care se suprapune peste f5

II. Analiza comportării amplificatorului din punctual de vedere al

intermodulaţiilor funcţie de nivelul semnalului la ieşire.

Transmisia nedistorsionată ideală, a unui semnal are loc numai în cazul când dispozitivul este
liniar, proprietate pe care amplificatorii o manifestă numai în regiunea puterilor de nivel mic . O
dată cu creşterea puterii, tranzistorul din ultimul etaj de amplificare intră în regiunea neliniară de
funcţionare în care apare ca rezultat descreşterea câştigului. Această comportare se defineşte prin
punctul de compresie a câştigului cu 1dB, care reprezintă nivelul puterii de ieşire la care câştigul
se micşorează cu 1 dB faţă de comportarea liniară ( la semnal mic ) a amplificatorului.
Neliniarităţile tranzistorului produc armonice ale semnalului de intrare şi produse de intermodulaţie
atunci când la intrare există mai multe semnale. Presupunem la intrarea dispozitivului două semnale
cu amplitudine egală şi având frecvenţele f1 şi f2.

Cel mai dificil este produsul de intermodulaţie de ordinul 3 care este generat intern din
mixarea frecvenţei fundamentale a unui semnal cu armonica a doua a celui de al doilea semnal 2 x f1
- f2 sau 2 x f2 - f1 denumite produse de intermodulaţie de ordinul trei (IM3).

Panta acestei drepte este 3:1. şi este denumită in figură “Armonica de ordinal 2“ Deasemeni
pot apare şi produsele de intermodulaţie de ordinul doi (IM2) care sunt de tipul f1 + f2. Pe graficul
din figură acestea sunt marcate “Armonica de ordinal 1 “ Nivelul acestui semnal de intermodulaţie
poate fi prezis dacă se cunoaşte punctul de intercepţie de ordinul trei, sau punctul de compresie a
câştigului cu 1dB al amplificatorului. (s-a presupus pentru simplificare că cele trei drepte sunt
concurente în acelaşi punct, denumit punct de intercepţie de ordinul trei. În realitate cele trei drepte
teoretice nu se întâlnesc în acelaşi punct, dar eroarea făcută prin această simplificare nu este
semnificativă).
 Fig.2

Conceptul de punct de intercepţie ca o măsură a domeniului dinamic a unui amplificator este

definit prin punctul de intersecţie a prelungirilor caracteristicilor de răspuns în putere pentru
frecvenţa fundamentală şi frecvenţa armonicii de tipul

(I.1.) 2 x f1 - f2 sau 2 x f2 - f1 (IM3).

Intersecţia dreptei IM2 cu fundamentala poate fi considerat cu o bună aproximaţie că şi ea

coincide tot cu acest punct (fig.2). Punctul de intercepţie (denumit în unele lucrări şi punct de
intercepţie de ordinal trei) se află, de obicei pentru majoritatea amplificatorilor, cu 10-12 dB
deasupra punctului de compresie a câştigului cu 1 dB.

(I.2.) Pout 1dB = Pintercptie - 12dB

 În datele de catalog pentru dispozitivul utilizat este dat în dBm fie nivelul punctului de
intercepţie de ordinal 3, fie nivelul de compresie la 1dB. Pentru acest nivel al frecvenţelor f1 şi f2
corespunzător nivelului de compresie cu 1 dB, la ieşirea dispozitivului intermodulaţiile de
ordinal trei se află mai jos cu cca 25 dB. Nivelul armonicilor de ordinal 1 (IM2), adică produsele
de tipul f1 + f2, deşi este mai mare decât cele de ordinal doi (IM3), nu este atât de periculos
deoarece acestea sunt situate în majoritatea cazurilor în afara benzii utile și nici nu cound cu
frecvența purtătoare video a vreunui canal Tv.

Acest lucru este exemplificat mai jos considerând două frecvenţe consecutive dintre cele ce
compun pachetul unor programe CATV. Se consider ecartul de frecvenţă între canale de 7MHz.
(CCIR).

Pout / 1dB comp

8dB

25dB
7MHz 7MHz 7MHz 7MHz

F1+F2=358,50MHz
F2-F1=168,25MHz

F1-F2=190,25MHz

F [MHz]
F1=175,25MHz

F2=183,25MHz

Intermodula tie IM3

2F2-F1

Intermodula tie IM3

2F1-F2

Armonica de ordin1
Cele doua
(intermodulatii IM2)
tonuri de
la intrare

Fig.5

În tehnica CATV nivelul de intermodulaţie este impus la valoarea de -56dB faţă de nivelul
purtătoarelor. Aceasta înseamnă că faţă de nvelul de – 25 dB cât reprezintă intermodulaţiile la 1dB
compresie, acestea trebuie să fie diminuate cu 56-25 = 31dB. Cunoscând că panta de descreştere
a IM3 este dublă faţă de descreşterea fundamentalei, rezultă o diminuare necesară cu 31/2 dB a
amplitudinei fundamentalelor.

(I.3.) Pout „d” dB intermod. = Pout 1 dB - („d” dB – 25 ) / 2 [dBm]

 unde „d” reprezintă numărul de decibeli cu care trebuie să fie mai jos nivelul
intermodulaţiilor faţă de nivelul frecvenţelor utile.

Relaţia de mai sus este valabilă pentru două tonuri prezente la intrarea dispozitivului studiat.
Pentru sitaţia aplicării la intrare a mai multor semnale simultane, cum este cazul tipic pentru CATV,
evident că pentru a păstra indicele de intermodulaţie impus este necesară reducerea în continuare a
puterii la ieţire.

Relaţia după care se face reducerea suplimentară a puterii la ieşire funcţie de numărul
canalelor prezente la intrare, pentru a păstra un nivel de intermodulatie impus este:

(I.4.) Pout n canale [dBm] = Pout calculat[dBm] – 7,5 lg(n-1) [dB]

unde „n” reprezintă numărul de frecvenţe purtătoare ( de canale ) , de amplitudine egală

prezente simultan la intrare.

SUMATORUL DE CANALE

Acest bloc trebuie să asigure sumarea tuturor ieşirilor provenite de la modulatoarele de canal
şi în final refacerea nivelului de semnal cerut la ieşirea de linie din staţie. Una dintre condiţiile
impuse sumatorului este izolaţia ăntre intrări, pentru a împedica apariţia produselor de
intermodulaţie. Sumatorul pentru “n” canale se face prin cascadarea mai multor
sumatoare/distribuitoare de două canale. Prezentăm mai jos construcţia unui sumator/distribuitor cu
două căi. Montajul este un divizor de putere Wilkenson.
 Atunci când porturile 1,2,3, sunt închise pe impedanţa caracterisică (75Ω), semnalul aplicat
la portul 3 se divide în mod egal către porturile 1 şi 2. Transferul este cu o pierdere teoretică de 3 dB
între portul 3-1 sau 3-2, iar porturile 1 şi 2 sunt izolate între ele. În realitate , izolaţia (atenuarea)
între 1şi 2 este de cca. 20 dB. Divizorul este reversibil, în sensul că dacă se aplică semnale (de
frecvenţe diferite) la intrările 1şi 2 acestea se vor regăsi sumate la ieşirea 3, iar izolaţia între 1 şi 2 se
păstrează(cca. 20 - 25 dB). Rezistorul R are valoarea de 150÷220Ω, dar alegerea precisă (funcţie şi
de elementele parazite şi constructive mecanic) poate determina izolări de până la 30dB între
porturile 1 şi 2. (Evident în condiţiile închiderii porturilor1,2,3 pe impedanţele caracteristice , în
cazul de faţă 75Ω). Practic, datorită elementelor parazite nedesenate pe schemă, atenuarea de
inserţie (porile 1-3 sau 2-3) este de 4 dB. În aceste condiţii , un sumator cu 16 sau 32 intrări poate fi
realizat ca în figura de mai jos:
 1
-4dB
2 -8dB

4 -12dB

G=10÷12dB

-16dB

10

16

17

32.

.
Nivelul de ieşire dintr-o cartelă modulatoare este uzual cuprins între 80-100dBμV ajustabil.
.
(şi reprezintă nivelul de intare la porturile 1…32 )
.32
Măsurarea nivelului de semnal în reţelele CATV:

Având în vedere dinamica mare a semnalelor în reţelele CATV, exprimarea se face în

decibeli(dB). Se adoptă pentru tensiune, ca referinţă pentru 0dB, valoarea de 1μV/75Ω

Exprimarea care are ca valoare această referinţă se numeşte „decibel microvolt” şi se

notează dBμV [uneori pentru simplificare sau comoditate în unele lucrări se omite acolo unde nu
pot fi făcute confuzii simbolul μV].
 Se dau mai jos echivalenţele între exprimarea in volţi si dBμv (se utilizează relaţia :

U1
20 lg
U0
, cu U 0  1V )

0 dBμv = 1μv

20 dBμv = 10μv

40 dBμv = 100μv

60 dBμv = 1000μv (1mV)

80 dBμv = 10000μv (10mV)

100 dBμv = 100mV

120 dBμv = 1000mV (1V)

Conform standardizării, receptoarele TV sunt construite pentru a funcţiona corect cu

un nivel de semnal la intrare (mufa RF de antenă) cuprins între 60 şi 80 dBμV.

Acest nivel este necesar să fie asigurat pentru fiecare canal transmis prin cablu, la priza de
abonat ; adică între 60 dBμV şi 80 dBμV.

Şi pentru aprecierea nivelului de putere se foloseşte exprimarea în decibeli. Referinţa 0dB

este 1mW/75Ω ( sau pe 50Ω depinde de impedanţa caracteristică pe care se lucrează) –simbolul
este dBm.

Tabelul cu exprimările de putere în dBm se dă mai jos utilizând relaţia:

P1
10 lg (cu Po = 1mW )
P0

-10dBm = 0,1mW

0dBm = 1mW

3dBm = 2mW

6dBm = 4mW
 10dBm = 10mW

20dBm = 100mW

23dBm = 200mW

30dBm = 1000mW (1W)

40dBm = 10W

43dBm = 20W

50dBm=100W

60dBm = 1000W (1kW)

Se observă că puterea se dublează / înjumătăţeşte prin creşterea / descreşterea cu 3dB.

Conversia analog digitala video

Pentru a obtine semnalul video digital este necesara parcurgerea a 3 operatii de baza:
esantionarea , cuantizarea si codarea. In practica, esantionarea , cuantizarea si codarea primara se
realizeaza intr-un singur dispozitiv care este convertorul analog-digital (A/D). Principalul parametru
de care se tint seama in cazul conversiei A/D a semnalului video sete viteza de conversie, respectiv
timpul de conversie. Perioada minima de esantionare a semnalului video trebuie sa fie sub 60 - 80
ns. Dupa cum se va arata frecventa de esantionare este in majoritatea cazurilor 13,5 MHz, avind o
perioada de 74,074 ns. Extragerea unui esantion din semnal trebuie sa ocupe o durata mica fata de
perioada de discretizare pentru a lasa timp suficient pentru cuantizare si codare. De obicei
convertoarele A/D utilizate de televiziune sunt de tipul paralel . Pentru aceste convertoare semnalul
analogic actioneaza simultan asupra dispozitivelor cu prag , care au rolul de a compara semnalul
analogic cu o scala de cuantizare. In acest exemplu scala de cuantizare este data de rezistentele serie
alimentate intre tensiunille de referinta Ur1 si Ur2. Schema bloc a convertorului este data in fig.62 .
 Tens. Referinta
Ur1
R1

U intrare 1

analogic
R
2

i Codor
Latch
Urm Ra R/2 8 biti
j D1...D8 D1...D8
Tens R/2
ajustare
val medie 254
a scalei

R 255

a b
R2

Enable
Ur2 Strob Functie de a si b se obtine
codul binar, binar inversat,
complement fata dse 2

fig.62

Semnalul video analog se aplica simultan la toate cele “n “comparatoare .

Tensiunea de referinta pentru fiecare comparator este preluata de la un divizor rezistiv de tensiune ,
alimentat intre tensiunile Ur1 si Ur2. Punctul mediu al scalei poate fi ajustat cu ajutorul tensiunii
Urm. La aplicarea unui semnal analogic la intrare, un numar de comparatoare vor avea iesirea in “1”
logic, iar celalalte in “0” logic. La aplicarea impulsului de esantionare pe intrarea “Strob” aceste
valori sunt transferate in circuitele cu logica combinationala care fac conversia in binar, iesirea fiind
pe 8 biti D1----D8. Urmeaza apoi un alt circuit combinational care poate transmite in functie de
comenzile a si b, un anume cod binar la intrarea bistabililor registrului de iesire. Acestea sunt
incarcate periodic cu D1—D8 in ritmul impulsurilor de esantionare.

In continuare vom defini citeva marimi pe baza carora se va justifica procedura tehnica adoptata
pentru înregistrările video digitale

-Fluxul (debitul) de informatie ce urmeazaa a fi înregistrat pe banda, notat R (bit/s)

Debitul de informatie pentru SVCC este R=216Mbit/s. Valoarea lui R in cazul inregistrarii
va fi totusi mai mare 250-270Mbit/s) intrucit pe linga informatia digitala strict legata de SVCC se
mai transmit suplimentar si informatii legate de sincronizare, detectare si eliminarea erorilor.
 Dupa circuitul de esantionare si cuantizare codificarea informatiei se face in codul NRZ .
Acesta contine pentru semnalul video serii lungi de "1" si "0" logic, ceea ce corespunde unei valori
mari a componentei continue si de joasa frecventa. Aceste serii lungo de 1 sau 0 logic trebuie
evitate. Una dintre metodele de eliminare a acestui neajuns este folosirea codului 8/10 care
inseamna folosirea celor m = 8 biti necesari pentru codificarea a 256 trepte de luminanta, alesi
dintre n = 10 biti de codificare (dintre cele 1024 de combinatii a 10 biti). In acest sens se vor alege
dintre cele 1024 combinatii numai 252 care contin un numar de 5 de “0” si 5 de “1” logic (efect
pozitiv, scade componenta continua cu 50%) . Pierderea de 4 trepte de cuantizare (de la 252 la 256)
este nesemnificativa. Aceste 4 combinatii vor fi folosite drept cuvinte de control. Folosirea codului
8/10 determina o crestere cu 25% a fluxului de informatie ajungîndu-se de la 216Mbiti/s la
270Mbiti/s Dintre cele 1024 de cuvinte de 10 biti rămîn nefolosite 1024 - 252 = 772 cuvinte.
Aceste combinatii detectate in secventa citita dupa înregistrare indica prezenta erorilor. Erorile ce
conduc la aparitia unei combinatii valide nu pot fi detectate.

-codul 8/10 este foarte usor realizabil. Codificarea este scrisa intr-o memorie ROM care are
ca adresa codul de 8 biti, iar continutl este livrat pe 10 biti.

Standardizari privitoare la prelucrarea digitala a semnalului video

In 1982 a fost adoptata prima recomandare referitoare la codarea digitala a semnaalorr video
in studiourile de televiziune. Prin aceasta s-a creat posibilitatea schimburilor de informatii video
dintre diferiti utilizatori sau producatori.

Codarea semnalului video poate fi facuta pe ansmblul SVCC sau pe componentele acestuia.

In studiourile de televiziune se foloseste un standard principal de codare pe semnale

componente in care frecventele de esantionare ale sistemului de luminanta si semnalele diferenta de
culoare sunt in raportul 4:2:2. Numarul 4 ales arbitrar reprezinta frecventa de esantionare in
canalul de luminanta, iar celelalte cifre se refera la raportul in care se afla frecventa de esantionare a
crominantei fata de luminanta.

In afara acestui standard mai sunt folosite standardele 4:4:4 pentru calitate deosebită, dar cu
un debit de informatie de 324 Mbit / s; standardul 4:1:1, pentru calitate medie, cu un debit de
informatie de 162 Mbit / s; si standardul 2:1:1, cu un debit redus de informatie, de 108Mbit / s,
folosit in jurnalistică.
 Principalele caracteristici ale standardului 4:2:2

Parametrii codării conform standardului 4:2:2 sunt dati in tabelul din fig.66. Din tabel
rezulta ca semnalele supuse codarii sunt semnalul de luminanta Y si doua semnale diferenţă de
culoare R-Y si B-Y. Codarea celor trei componente se face utilizind cuantizarea uniforma MIC cu 8
biti pe esantion. Frecventele de esaantionare sunt de 13,5 MHz pentru semnal de luminanta si de
6,75 MHz pentru semnale diferenta de culoare, pastrind o structura de esantionare ortogonală.

Parametrii Sistemul cu 525 de linii, 30 cadre/s Sistemul cu 625 de linii, 25 cadre/s

1. semnale codate Y, R-Y, B-Y

2. numarul de
esantioane pe
intreaga linie:

-semnal luminanta

(y) 858 864

-fiecare semnal
diferenta de
culoaare
429 432
(R-Y, B-Y)

3. structura de Ortogonala , repetitiva pe linii, semicadre si cadre. Semnalele R-Y si B-Y sunt
esantionare situate spatial pe fiecare linie cu esantioanele impare aale semnalului Y.

4.frecventa de
esantionare:

-semnal luminanta

(y)
13,5MHz
-fiecare semnal
diferenta de
culoaare 6,75MHz
(R-Y, B-Y)

5.modul de codare Uniform cuantizat MIC cu 8 biti pe esantion pentru fiecare din semnalele Y, R-
Y, B-Y.
6.numarul de
esantioane pe linia
digitala activa:

-semnal luminanta

(y) 720

-fiecare semnal
diferenta de
culoaare
360
(R-Y, B-Y)

7.corespondenta
dintre

nivelurile
semnalului video si
nivelurile de 220 niveluri de cuantizare cu nivelul de negru corespunzator nivelului 16 si cu
cuantizare: nivelul de alb corespunzind nivelului 235.
-semnal luminanta

(y) 224 niveluri de cuantizare cu nivelul zero corespunzator nivelului 128.

-fiecare semnal
diferenta de
culoaare

(R-Y, B-Y)

fig.66
 Y

Y1 Y2 Y3 Y4 Y5 Y6 Y7
t

Te

B-Y
t
B1 B2 B3 B4

2te

R-Y

R1 R2 R3 R4 t

2te

fig.67

In figura este prezentata pozitia esantioanelor in structura ortogonala. Prin Y1, Y2, Y3, sunt
simbolizate esantioanele preluate din semnalul analogic Y, si in mod similar B1..Bn si R1..Rn sunt
esantioanele semnalului B-Y respectiv R - Y.

Pentru semnalele diferenta de culoare, s-a constatat experimental ca o banda de 3 MHz este
suficienta, astfel incit esantionarea cu o frecventa egala cu jumatate din frecventa de esantionare a
luminantei (adica de 13,5 : 2 = 6,75 MHz ) respecta teorema esantionaarii si asigura pozitionarea
ortogonala a esantioanelor conform fig.67.

Norma prevede ca esantioanele semnalelor diferenta de culoare sa fie situate spatial in

aceleasi linii cu esantioanele impare ale semnalului de luminanta , 1,3,5,-------,etc.

In figura 67 se observa ca durata bitilor ce vor codifica semnalului de luminanta este egala
cu tE =74,074ns iar durata bitilor semnalelor diferenta de culoare este egala 2t E=148,148ns. Dupa
cum s-a aratat pentru a face comparatie cu alte standarde a fost adoptata reprezentarea simbolica
4:2:2.

Raportul 4:2:2 mai indica si faptul ca toate cele 3 semnale se transmit simultan.
 Cunoscind duratele liniilor in sistemele cu 625 linii si 525 linii si durata bitilor ce vor
codifica esantionul, se poate calcula numarul esantioanelor semnalului de luminanta pe durata unei
linii

ny625 = TH / te = 64 · 10-6/ 74,074 · 10-9 = 864

ny525 =TH / te = 63,5 · 10-6/ 74,074 · 10-9 = 858

Pentru semnalele diferenta de culoare durata unui element de esantionarre este egla cu
2tE=148,148ns. Deci numarul esantioanelor pe durata unei linii este egal cu 864 : 2 = 432 pentru
sistemul cu 625 linii si 858 : 2 = 429 pentru sistemul cu 525 linii.

3. FIBRA OPTICA

(Vezi bibliografia)

3.1 Reflexia

La interfata dintre doi dielectrici, sau dintre un dielectric si aer, are loc fenomenul de reflexie a
luminii.

Ghidarea optica intr-o fibra este posibila datorita unei reflexii interne totale la interfata miez-
teaca. Reflexia determina si pierderea puterii optice in cazul combinarii diverselor fibre, precum si
un zgomot suplimentar atunci când lumina este trimisa inapoi intr-o dioda laser. Reflexia pe
dielectric poate fi folosita pentru a construi oglinzi partial transparente, utilizate in divizoarele
optice de putere, sau in scopuri de monitorizare.

Reflexia este de obicei analizata utilizând legile lui Fresnel. Vom incerca sa prezentam si
aproximarea bazata pe conceptul de impedanta caracteristica. Impedanta caracteristica, Zn , a unui
dielectric izotrop este:

Z0 (3.1)
Zn  , Z0  377
n

Z0  impedanta caracteristica a vidului.

n # indicile de refractie al dielectricului; n # 1 pentru aer si n # 1.5 pentru sticla.

In cazul incidentei normale, Fig. 3.1, teoria clasica a liniei de transmisiune permite calculul
factorului de reflexie in amplitudine rA : raportul dintre amplitudinea R a câmpului electric reflectat
si amplitudinea E a câmpului electric incident.

Pentru o tranzitie aer-sticla, factorul de reflexie in amplitudine este rA  0.2 , ceea ce indica o
schimbare de faza.

Fig. 3.1 O raza de lumina propagându-se de la un mediu mai rar la unul mai dens

Z2  Z1 Z Z
rA  , Z1  0 , Z2  0
Z2  Z1 n1 n2
(3.2)
n1  n 2
rA 
n1  n 2

(3.3)

Pentru o tranzitie sticla-aer, rA 0.2 , deci nu avem o modificare a fazei. Deoarece densitatea de
putere reflectata este proportionala cu patratul amplitudinii undei reflectate, factorul de reflexie in
putere rP (de obicei numit simplu factor de reflexie, r) este:
  n1  n 2  2
rp     r
 n1  n 2 
(3.4)

Relatia (3.4) dă acelasi rezultat atit pentru o tranzitie dens - rar cât si pentru una rar-dens; astfel,
pentru o tranzitie aer-sticla, factorul de reflexie este 0.04, adica 4%.

In cazul incidentei normale, densitatea de putere de o parte si de alta a suprafetei de separatie

dintre cele doua medii trebuie sa fie aceeasi:


n 2 T2  n1 E 2  R 2  (3.5)

De observat ca termenii din ambii membri contin indicii de refractie corespunzatori mediului.
Aceasa relatie presupune densitatea de putere p definita prin:

1 E2 nE 2 (3.6)
p  
2 Zn 2Z0

E - amplitudinea câmpului electric

Z n - impedanta caracteristica a dielectricului cu indicele de refractie n

Z 0 - impedanta caracteristica a vidului

In consecinta, pot fi determinate urmatoarele amplitudini ale câmpului electric:

n1  n 2 (3.7)
R E
n1  n 2

2 n1
T E
n1  n 2
(3.8)

Pâna acum am considerat doar incidenta normala. In cazul incidentei oblice, Fig.3.2, raza
transmisa este deviata conform legii lui Snell:
 n1 si n 1  n 2 si n  2 (3.9)

Fig. 3.2. Reflexia si refractia la incidenta oblica

Reflexia totala nu are loc in cazul unei tranzitii rar-dens. Pentru o tranzitie dens-rar, ( n1  n 2 ),
reflexia totala are loc când unda refractata atinge  2  90 . In acest caz, unghiul critic pentru
reflexie totala in materialul mai dens,  c , poate fi calculat utilizând legea lui Snell:

si n  c  n 2 n1 (3.10)

De exemplu, pentru sticla cu n1  1,5 si aer cu n1  1 , unghiul critic este 1   c  418

. .

Pentru a calcula intensitatile in cazul incidentei oblice, lumina trebuie sa fie mai intâi impartita in
doua componente: p pentru lumina polarizata intr-un plan paralel cu hârtia si s pentru lumina
polarizata intr-un plan perpendicular pe foaia de hârtie. Fiecare din aceste polarizari reactioneaza
diferit la tranzitie. Acest lucru este descris prin legile reflexiei ale lui Fresnel 4:
 Rs sin 1   2  (3.11)
 rs  
Es sin 1   2 
Rp tan(1   2 )
 rp 
Ep tan 1   2 
Ts 2 sin  2 cos 1
 ts 
Es sin 1   2 
Tp (3.12)
2 sin  2 cos  2
 tp 
Ep sin 1   2  cos 1   2 

(3.13)

(3.14)

De notat ca E, R si T sunt amplitudini ale câmpului electric si nu densitati de putere. Densitatile

de putere sunt proportionale cu patratele amplitudinilor. In Fig. 3.3 sunt prezentate rezultatele in
densitati de putere.

Analizând figura de mai sus observam ca puterea reflectata este, in cazul incidentei normale, 4%
din cea incidenta, atât in cazul reflexiei interne cât si al celei externe,. Cele doua polarizari se separa
pe masura ce creste unghiul de incidenta, pâna când se atinge unghiul Brewster  B ; la acest unghi
are loc o transmisie totala a polarizarii p astfel incât reflectata este total s-polarizata:

1   B  arctan n 2 n1  (3.15)

Relatia (3.15) rezulta din conditia rp  0  1   2  90 . O raza de lumina intrând intr-o placa de
sticla sub unghiul Brewster extern va intersecta a doua fata a placii sub unghiul Brewster intern.
Astfel, o placa de sticla, orientata sub unghiul Brewster, va oferi o transmisie totala pentru o
polarizare (presupunând lipsa absorptiei). Depasind unghiul Brewster, va creste reflexia pina când
se va ajunge la o reflexie totala.
 Fie o raza meridiana care formeaza cu axa Oz unghiul  , Fig. 3.4. Unghiul  pe care aceasta

raza il formeaza cu normala la interfata miez-teaca, este     . Daca  este suficient de mic,
2
exista atât o unda reflectata R 1 in miez, cât si o unda refractata R 2 in teaca. Exista, deci, energie
transmisa prin interfata, ceea ce reprezinta energie pierduta pentru ghidaj. Daca
   c  ar cs i n n 2 n1  , atunci nu exista unda refractata R 2 , nu exista putere transmisa spre exterior,
deci intreaga putere este reflectata si conservata in miez.

Propagarea se va desfasura sub forma unei linii frânte, formata din segmente egale, inclinate la un
unghi  fata de Oz.

Conditia de ghidaj in miez este :

n 
   c  ar ccos 2 
 n1 
(3.16)

Fig. 3.3 Reflexia pe interfata sticla-aer in functie de unghiul de incidenta 4

 Fig. 3.4. Sectiune longitudinala in fibra optica

Toate razele meridiane, incidente pe sectiunea transversala a fibrei, intr-un punct oarecare al
miezului circular de raza a si centrat pe Oz, vor fi ghidate daca unghiul de refractie care le
corespunde este mai mic decât  c , adica daca in mediul exterior de indice n 0 unghiul de incidenta
 0 este mai mic decât o anumita valoare numita unghi de acceptanta  ACC .

Ne aducem aminte ca:

n1 si n  c  n 2 , n1  n 2 (3.17)
n1 cos  c  n 2
n 0 si n  ACC  n1 si n  c  NA (3.18)

(3.19)

NA # apertura numerica (Numerical Aperture)

Deducem:

n12  n 22
NA  n1  n 12  n 22
n 12 (3.20)

* O fibra cu salt de indice este prezentata in Fig. 3.5.

 Fig. 3.5 Fibra multimod cu salt de indice

La aceste fibre diametrul minim este d 1 d 2  100 140 m . Valorile tipice pentru NA sunt intre
0.2 si 0.5. Principalul dezavantaj al acestor fibre este banda mica datorita dispersiei multimodale. Cu
cit NA este mai mare cu atât se propaga mai multe moduri. Astfel, NA determina banda fibrei.
Fibrele cu salt de indice se realizeaza complet din plastic. Ele se utilizeaza in aplicatii pe distante
mici.

 Fibra cu indice gradat, Fig. 3.6, reprezinta un compromis intre eficienta de cuplaj si banda
larga. Ea se construieste dintr-un miez având un profil neuniform al indicelui de refractie.
Traiectoriile mai lungi ale razelor exterioare sunt compensate printr-o viteza a luminii v mai mica in
centrul miezului: v#c/n. Unghiul de acceptanta depinde de distanta de la centrul fibrei: este maxim
in centru si zero la limita miez-teaca. Apertura numerica se defineste tot prin relatia (3.20). NA este
tipic 0.2. Un posibil profil al indicelui este:


n r   n12  NA 2  r a  , r  a.

Parametrul  determina diferenta de viteza dintre moduri si deci banda fibrei. Profilul se numeste
parabolic pentru   2 . Cele mai frecvent, fibrele cu indice gradat au diametrul miezului de 50 m,
iar teaca de 125 m. Parametrul  este dependent de lungimea de unda, astfel ca este greu sa se
fabrice o fibra pentru un interval larg de lungimi de unda. Un compromis intre 850 nm si 1300 nm
se numeste fibra cu dubla fereastra.

Pâna acum propagarea in fibra se facea multimod. Pentru performantele cele mai bune in ceea ce
priveste banda se utilizeaza fibrele monomod, Fig. 3.7.

Cea mai simpla constructie a acestei fibre este identica cu cea a unei fibre cu salt de indice, doar
ca diametrul miezului si diferenta dintre indicii miezului si tecii sunt asa de mici incât pe fibra se
propaga doar un singur mod.
 Fig. 3.6. Fibra multimod cu indice gradat

Fig. 3.7. Fibra monomod

Tipic, fibra monomod are diametrul miezului intre 5 - 12 m, iar al tecii de 125 m. Dispersia
multimod este in acest caz foarte mica. Singura cauza a dispersiei in acest caz este viteza diferita a
celor doua polarizari posibile ale aceluiasi mod. Din nefericire, este foarte dificil sa realizam o
eficienta de cuplaj rezonabila a acestei fibre cu o sursa si sa construim conectori care sa se alinieze
cu miezul cu o precizie de cca. 1 m.

3.2 Atenuarea in fibra optica

 Atenuarea intr-o fibra din silica, la frecvente joase, are trei cauze: imprastierea Rayleigh,
absorbtia si pierderile de curbura. La frecvente mari, aceste pierderi sunt legate de banda fibrei.

Imprastierea Rayleigh este determinata de neuniformitatile microscopice si de indicii de refractie

ai acestora. O raza de lumina este partial imprastiata in toate directiile, astfel incât o anumita parte
din energia ei se pierde. Atenuarea datorata acestui efect este proportionala cu 1 4 .

Absorbtia depinde de materialele nedorite din fibra. Apa (ionii OH) este absorbantul cel mai
important in majoritatea fibrelor, determinând un maximum de perderi optice la 1.25 si 1.39 m .
Peste 1.7 m sticla incepe sa absoarba energia datorita unei rezonante moleculare a SiO 2. Curba de
atenuare din Fig. 3.8 arata clar de ce proiectantii sistemelor de comunicatii pe fibra prefera
lungimile de unda de 1300 nm si 1550 nm.

Puterea optica scade exponential in lungul fibrei:

P x  P0 e    x (3.21)

P(x) - puterea optica la distanta x de la intrare

P0 - puterea optica la intrarea fibrei

  - coeficientul de atenuare  1 km 

Deoarece inginerii sunt obisnuiti sa gândeasca in dB, ecuatia (3.21) poare fi rescrisa (utilizând
  4.35  ):
 Fig. 3.8. Dependenta atenuarii de lungimea de unda 4

P x  P0 10  x 10 (3.22)
P x  dB  P0  dB  x 10

(3.23)
 - coeficientul de atenuare,  dB km 

Diferitele moduri de propagare au atenuari diferite. Acest efect este numit atenuare modala
diferentiala. Cu toate acestea, masuratori de cuadripol nu pot fi facute pentru fiecare mod,
intotdeauna fiind prezente foarte multe moduri in timpul unei masuratori. Pentru a obtine o
reproductibilitate a masuratorilor de atenuare, de la un laborator la altul, se defineste o stare de
echilibru a distributiei modurilor. De exemplu, intr-o fibra cu un miez de 50 m exista in mod
obisnuit 500 de moduri diferite, fiecare dintre ele având caracteristici de propagare si de atenuare
diferite. Datorita imperfectiunilor din fibra si a elipticitatii acesteia are loc un fenomen de transfer al
puterii de la un mod la altul; acest fenomen poarta numele de mixaj modal ( sau cuplaj modal).
Peste o anumita lungime de fibra se poate observa o distributie stationara de moduri, independenta
de conditiile de excitatie. Acest regim se numeste echilibru a distributiei modurilor. Daca acest
parametru nu este controlat, atunci masuratorile de atenuare, pe aceeasi fibra, pot diferi cu peste 1
dB/km.

Pentru masurarea atenuarii se utilizeaza doua metode. Metoda taierii este cea mai precisa: dupa
ce se masoara puterea optica la capatul de iesire al fibrei, aceasta este taiata foarte aproape de intrare
si se masoara din nou puterea, fara a modifica conditiile de excitatie. Singura problema in aceasta
metoda este caracterul ei destructiv.
 A doua metoda compara puterea masurata la iesirea fibrei de testat cu cea de la iesirea unei fibre
de referinta.

3.3 Banda de frecventa a fibrei optice

Banda unei fibre si efectul corelat cu aceasta, dispersia ( latirea impulsului), sunt caracterizate
prin doua efecte (vezi Fig. 3.9):

 dispersia modala
 dispersia cromatica (spectrala)
Dispersia cromatica poate fi impartita, la rândul ei:

 dispersia de material
 dispersia ghidului
Din punct de vedere comercial, banda este furnizata pentru surse cu o latime zero a liniei
spectrale ( surse perfect monocromatice). Prin aceasta practic se indica doar dispersia modala.

Fig. 3.9 Ierarhia dispersiilor

Toate efectele de dispersie pot fi caracterizate si masurate in domeniul timp (ns/km), sau in
domeniul frecventa (MHz x km). Cele mai multe fibre se comporta ca un filtru Gaussian de tip
trece-jos, Fig. 3.10:
 Fig. 3.10 Reprezentarile in domeniul frecventa a amplitudinii semnalelor la intrarea si iesirea
fibrei

Fig.3.11. Impulsuri Gaussiene la intrarea si iesirea fibrei

Pentru cazul ideal poate fi enuntata urmatoarea regula: presupunând un impuls gaussian la
intrarea unei fibre de 1km, iesirea fibrei va fi tot un impuls gaussian. Ambele raspunsuri se
presupune a fi masurate cu un detector de banda infinita.

Ne vom referi in continuare doar la o fibra de 1km lungime. In domeniul timp, Fig. 3.11,
presupunând ca w 1 , w 2 reprezinta latimea impulsurilor la jumatate din maximul raspunsurilor
electrice, dispersia fibrei t f este:

t f  w 2 2  w 12  ns (3.24)
 O asemenea masuratoare poate fi folosita si pentru calculul atenuarii fibrei: se divide aria
impulsului de iesire la aria impulsului de intrare.

In domeniul frecventa, Fig. 3.10, banda fibrei este determinata la 3dB (optic) sau 6 dB (electric),
fiind exprimata in  MHz km .

Pentru a converti banda fibrei f B in dispersia t f , se utilizeaza relatia:

0.44
t f 
fB

ns km 
(3.25)

Pentru a calcula dispersia totala t f din dispersia modala t mod si dispersia cromatica t cr
se utilizeaza relatia:

t f  t 2mod  t 2cr (3.26)

Exemplu

O fibra cu indice gradat, având lungimea de 1km, are o dispersie modala de 0.3 ns, ceea ce
corespunde la o banda de 1.46 Ghz (la 6dB electric). Intrarea fibrei este excitata de un laser.
Lungimea de unda centrala a laserului este de 850 nm. La aceasta lungime de unda dispersia
cromatica a fibrei este de 100 ps/nm km. Laserul are o latime spectrala de 3 nm, definita la 50%,
ceea ce implica o dispersie cromatica efectiva de 300 ps/km.

Dispersia totala a esantionului de 1 km va fi:

t f  300 2  300 2  424 ps

iar banda efectiva va fi de 1.02 Ghz.

Pentru a creste aceasta banda se utilizeaza fie 1300 nm pentru a elimina dispersia cromatica, fie o
fibra monomod pentru a elimina dispersia modala, sau ambele solutii.
 3.4 Dispersia modala

Dispersia modala este fenomenul de largire a impulsului transmis pe fibra datorita puterii optice
transmisa pe diferite moduri de propagare, Fig. 3.12.

Fig. 3.12. Largirea impulsului datorita dispersiei modale

O fibra cu salt de indice poate avea in jur de 1000 de moduri in timp ce o fibra cu indice gradat,
având acelasi diametru, are aproximativ 500 de moduri. O valoare tipica pentru dispersia modala a
fibrele cu salt de indice este 20 ns/km, ceea ce corespunde la o banda la 3dB (optic) de 20
Mhzkm. Aceasta dispersie poate fi explicata in mod simplificat prin diferenta de drum intre modul
fundamental, corespunzator unghiului de incidenta zero si celelate moduri superioare ce corespund la raze
cu unghiuri de incidenta diferite. O formula de calcul a dispersiei modale pentru o fibra cu salt de indice
este urmatoarea:

NA 2
t mod  L
2 nc
(3.27)

 MA - apertura numerica
 n - indicele de refractie al miezului fibrei
 c - viteza luminii in vid
 In fibrele cu indice gradat, profilul indicelui de refractie este optimizat in asa fel incât toate
modurile de propagare sa aiba aceeasi viteza. Astfel, dispersia modala la o fibra cu indice gradat
poate fi redusa la 50 ps/km, ceea ce corespunde la o banda la 3dB (optic) de 9 Ghz. Practic, fibrele
nu pot atinge o astfel de performanta datorita dificultatilor de control al profilului indicelui de
refractie. In plus, profilul optim depinde de lungimea de unda, astfel existând fibrele cu dubla
fereastra care prezinta un profil al indicelui de refractie de compromis intre cele mai bune
performante la 850 nm si 1300 nm.

In fibrele monomod, dispersia modala apare datorita vitezelor de propagare diferite ale celor
doua polarizari posibile ale aceluiasi mod. Aceasta problema poate fi rezolvata fie prin conservarea
aceleiasi polarizari datorita unei constructii speciale a fibrei, fie prin rasucirea fibrei pentru a obtine
aceeasi constanta de propagare. In acest fel se poate obtine o banda de 200 Ghzkm.

Fenomenul de mixare a modurilor se poate observa in conectori, splice-uri sau chiar in fibra.
Acest fenomen are drept consecinta prezicerea cu dificultate a dispersiei modale a unei fibre de
lungime mare. Pentru lungimi mici, dispersia modala creste proportional cu distanta. Peste o
anumita lungime, numita lungime de cuplaj Lc, mixajul modurilor face ca dispersia modala sa
varieze proportional cu patratul lungimii:

 t  k  L , L L c

 t  k Lc  L  Lc  , L L c
(3.28)

Fibrele cu salt de indice prezinta un fenomen puternic de mixaj al modurilor si prin urmare ele se
supun legii patratice dupa o distanta scurta. Fibrele moderne cu indice gradat au un mixaj al
modurilor foarte slab, astfel incât legea patratica apare abia peste 2 Km.

Fenomenul de mixaj al modurilor este specific fibrelor concatenate prin splice-uri.

3.5 Dispersia de material

Dispersia de material este o componenta a dispersiei cromatice, alaturi de dispersia de ghid, fig.
3.13.

Ea se refera la dependenta indicelui de refractie n al miezului de lungimea de unda, ceea ce

determina o variatie a vitezei de propagare cu lungimea de unda. Cele mai multe surse de lumina au
o latime spectrala de cel putin 1 nm. Diferitele componente din acest spectru se propaga cu viteze
diferite.
 Deoarece dispersia de ghid va fi descrisa separat este suficient sa inlocuim toate modurile printr-
o unda plana (nemodulata):

E  Ae

j t   z 
  2 c 
  2 n 

(3.29)

 E - câmpul electric
 A - amplitudinea
  - 2 
  - constanta de propagare in lungul lui z
 z - lungimea in lungul fibrei
 c - viteza luminii in vid
  - lungimea de unda in vid
 n - indicele de refractie al miezului fibrei

Fig. 3.13. Largirea impulsului datorita dispersiei de material

Viteza de faza a undei plane este identica cu viteza luminii in sticla:

v ph     c n (3.30)

Daca unda este modulata in amplitudine, atunci informatia continuta in modulatie se propaga cu
o viteza mai mica, numita viteza de grup:
 v g r  d d (3.31)

Plecând de la viteza de grup, se poate determina timpul de grup pentru propagarea pe o fibra de
lungime L, dupa câteva manipulari matematice:

L L dn 
tgr   n  
vgr c  d 
(3.32)

Din relatia de mai sus se poate determina indicele de refractie de grup, ngr:

c dn
n gr   n
v gr d
(3.33)

Se observa din Fig. 3.14 ca la 1280 nm indicele de grup are o tangenta orizontala. Aceasta
inseamna ca nu vom avea nici o dispersie de material..

Pentru a calcula dispersia de material, presupunem ca o sursa cu latimea spectrala  determina

o intârziere in timpul de propagare de grup  t ma t :

dt g r L d 2 n
 t ma t   
d c d2
(3.34)

Rezultatul aplicarii relatiei (3.34) pentru cuart este prezentat in Fig.3.15. La 1280 nm, se obtine
dispersie de material nula pentru cuart. Adaugind GeO2, punctul de dispersie zero se deplaseaza spre
lungimi de unda mai mari. La lungimea de unda clasica de 850 nm, dispersia de material este in jur
de 100 ps/(kmnm). O sursa de lumina cu latimea spectrala de 3 nm va determina o dispersie de
material de 300 ps/km la 850 nm.
 Fig. 3.14. Indicele de refractie si indicele de refractie de grup pentru cuart 4

Fig. 3.15. Dispersia de material la cuart

3.6 Dispersia de ghid

Parte componenta a dispersiei cromatice, dispersia de ghid determina largirea impulsului ce se

propaga printr-o fibra datorita latimii spectrale finite a sursei de lumina, chiar si atunci când indicele
de refractie al miezului este presupus constant in raport cu lungimea de unda. Acest fenomen se
datoreste geometriei fibrei care influenteaza constanta de propagare a fiecarui mod astfel incât ea
depinde de lungimea de unda.
 In fibrele multimod, dispersia de ghid este neglijabila comparativ cu celelalte dispersii. Ea se
observa doar in fibrele monomod. Valoarea tipica a dispersiei de ghid pentru o fibra monomod este
de -2 ps/kmnm la 1300 nm. O consecinta practica a acestui fenomen este o deplasare a punctului de
dispersie cromatica zero: daca fibra prezinta o dispersie de material zero la 1300 nm, atunci
dispersia cromatica poate fi zero la, de exemplu, 1330 de nm. Acest fenomen este ilustrat in Fig.
3.16.

Fig. 3.16. Curbele de dispersie pentru o fibra monomod

4. EMITATOARE OPTICE

4.1 Dioda electroluminiscenta (LED)

Procesul de generare a luminii in LED sau laser este determinat de procesul de recombinare a
electronilor şi golurilor intr-o jonctiune pn cu degajare de fotoni. Acest efect este numit
electroluminiscenta. Latimea benzii interzise de energie a materialului, Eg, determina lungimea de
unda a luminii emise:

hc
 
Eg
(4.1)

h - este constanta lui Planck, 6.62  10 34 Ws2 ;

c - viteza luminii, 2.998  108 m s ;

 Pentru arseniura de galiu, AsGa,  este 900 nm. Adaugand Aluminiu, Al x Ga 1 x As , lungimea
de unda poate fi micsorata pana la 780 nm. Pentru lungimi de unda şi mai mici, in domeniul vizibil,
se utilizeaza fosfura de arseniura de galiu, GaAs y P1 y , sau fosfura de galiu, GaP. Pentru lungimi
de unda mai mari se foloseste fosfura de arsenura de galiu indiu, Ga x I n 1  x As y P1  y . Într-un LED,
lumina are, teoretic, o caracteristica de radiatie sferica, omnidirectionala. în practica, ea este limitata
de constructia mecanica a diodei (reflexii pe baza metalica a diodei) şi de absorbtia in metal, Fig.
4.2.

Fig. 4.2 Constructia unui LED cu emisie in vizibil

Apertura numerica poate varia de la 0.9 pentru un LED de unghi foarte larg, la 0.2 pentru un LED
prevazut cu lentila. Chiar şi pentru un NA de 0.2, aria emisiva este mare comparativ cu a unui laser.
în consecinta, densitatea de putere emisa este mica astfel incat se reduce drastic puterea care poate fi
cuplata intr-o fibra cu indice gradat, şi devine practic imposibila cuplarea cu o fibra monomod.

Un alt dezavantaj al unui LED este banda sa redusa (comparativ cu a laserului). Tipic, banda
maxima este de 200 MHz.

Avantajele unui LED sunt: dependenta liniara a puterii optice de curentul aplicat şi puterea
consumata redusa. Deoarece un LED este putin sensibil la suprasarcini, circuitul de comanda poate
fi construit simplu.

Eficienta unui LED este tipic 50 W/mA, fara a exista un curent de prag. Caracteristica de emisie
a unui LED este prezentata in Fig. 4.3.
 Fig. 4.3 Caracteristica tipica pentru un LED

Spectrul unui LED

Spre deosebire de o dioda laser, un LED are un spectru continuu, Fig. 4.4. Latimea spectrului,
definita la 50% din maxim, este de aproximativ 30-50 nm pentru un LED de 850 nm, şi de circa 80-
100 nm pentru un LED de 1300 nm.

Fig. 4.4 Spectrul unui LED de 850 nm

4.2 Dioda laser (DL)

 Procesul de generare a luminii in DL este asemanator cu cel dintr-un LED, iar materialele
utilizate sunt aceleasi. Specific diodei laser este volumul foarte mic in care este generata lumina şi
densitatea mare a purtatorilor injectati. Aceste particularitati determina un castig optic ridicat, o
coerenta a luminii generate şi un spectru ingust. Coerenta unui laser se refera la faptul ca undele de
lumina generate sunt toate cu aceeasi faza. Acest fenomen este datorat materialului utilizat, care
trebuie sa aiba o structura de benzi directa (maximul benzii de valenta şi minimul benzii de
conductie corespund la aceeasi valoare a numarului de unda). în Fig. 4.5 este prezentata structura
unei diode laser pe 850nm, avand drept material GaAlAs; este o dubla heterostructura, cu castig
ghidat.

Regiunea activa a diodei laser este limitata de doua straturi inbogatite in aluminiu, care au un
indice de refractie micsorat, astfel obtinindu-se fenomenele de ghidare a luminii şi de aglomerare a
purtatorilor injectati. Confinarea laterala a zonei active este obtinuta fie prin fascicolul de purtatori
( laser cu castig ghidat), sau prin realizarea unor zone laterale cu indice de refractie micsorat ( laser
cu indice ghidat). Dimensiunile tipice ale zonei active sunt: latime 5-10m, grosime 0.1-0.2m.

Fig. 4.5. Dioda laser cu dubla heterostructura

Datorita confinarii, lumina poate iesi doar prin fata anterioara sau posteriora a structurii, Fig. 4.6.

Aceste fete sunt oglinzi semi-transparente care formeaza un rezonator. Cele doua fete au
caracteristici de radiatie aproape identice.
 Fig. 4.6 Cele doua fascicole emise de o dioda laser

Pe caracteristica unei diode laser, Fig. 4.7, se disting doua zone de functionare. în regiunea de
emisie spontana, dioda laser functioneaza ca un LED. Spectrul ei este cel al unui LED, iar castigul
este tipic 5 W/mA pentru fiecare fata, ceea ce este chiar mai putin decat valoarea tipica a unui
LED.

La o anumita densitate de curent in regiunea activa, castigul optic depaseste pierderile canalului,
emisia schimbandu-se din spontana in stimulata. Densitatea critica de curent determina curentul de
prag al diodei laser. Acest curent este foarte mic in laserele cu dubla heterostructura, tipic intre 50 şi
150 mA. Responzivitatea diodei laser in regiunea liniara a emisiei stimulate este tipic de 200
W/mA. Ea descreste odata cu cresterea temperaturii. Caracteristica tensiune-curent a diodei laser
este cea tipica unei jonctiuni pn, cu tensiunea de deschidere de 1.8V. Rezistenta serie este mai mica
de 5.
 Fig. 4.7. Caracteristica putere-curent a unei diode laser

Spre deosebire de un LED, laserul genereaza o lumina partial polarizata. Orientarea polarizarii
este paralela cu jonctiunea. Puritatea acestei polarizari este mai mare de 90%, daca laserul este
utilizat in regiunea de emisie stimulata. Lumina emisa de laser nu este polarizata daca el
functioneaza in regiunea de emisie spontana.

Banda maxima pentru modulatie variaza intre 500MHz şi 3GHz, fiind astfel bine adaptata la
necesitatile electronicii de mare viteza.

Puterea maxima care poate fi obtinuta depinde de factorul de umplere: pentru o functionare in
curent continuu puterea maxima este intre 5 şi 20 mW. Pentru modulatie cu impulsuri scurte ( de
exemplu de 5ns durata), puterea maxima ce se poate obtine este de 500mW.

Datorita dependentei de temperatura a puterii emise de laser, acesta este adesea racit şi stabilizat
in temperatura cu ajutorul elementelor refrigeratoare de tip Peltier. în 1834, Jean C. Peltier a
observat ca, trecand un curent electric printr-o jonctiune de doua materiale conductoare diferite, se
poate produce sau absorbi caldura, in functie de sensul curentului electric. Acest efect, numit azi
efect Peltier, sta la baza dispozitivelor termoelectrice. Un asemenea dispozitiv este realizat din doua
regiuni semiconductoare puternic dopate (de obicei telurit de bismut), care sunt conectate electric in
serie, iar termic in paralel, asa cum se arata in Fig. 4.8.
 Fig. 4.8 Dispozitiv termoelectric

în acest aranjament, caldura absorbita de la jonctiunea rece este transferata la jonctiunea calda, cu
o viteza proportionala cu intensitatea curentului care trece prin dispozitiv. Acest efect este usor de
multiplicat folosind mai multe cupluri semiconductoare pentru realizarea dispozitivului.

Spectrul diodei laser

Dioda laser este, in principiu, un ghid de unda care permite generarea anumitor distributii ale
undei electromagnetice, la anumite lungimi de unda. Aceste distributii sunt numite moduri şi sunt,
in principal, de doua tipuri: moduri spatiale (sau transversale) şi moduri longitudinale.

Modurile spatiale se refera la puterea optica emisa de-a curmezisul axelor fascicolului de iesire,
Fig. 4.6. Acest mod are doua componente: unul paralel şi unul perpendicular pe stratul activ al
diodei laser.

Regiunea activa a cipului diodei laser se comporta ca un rezonator optic (de tip Fabry-Perot).
Lumina intr-o asemenea cavitate va produce o unda stationara, numita mod longitudinal. Lungimea
cipului laser (L) este in jur de 250 m, mult mai mare decat lungimea de unda stimulata ( tipic intre
630 nm şi 1550 nm). Astfel, in cavitatea optica pot coexista mai multe moduri longitudinale, ceea ce
se numeste functionare multimod, Fig. 4.9.

Pentru a optine un mod stabil, trebuie sa fie satisfacuta ecuatia:

 
L   q
 2n 
 (4.2)

unde q este numarul de mod şi n este indicile de refractie al zonei active (la lungimea de unda ).
Separarea modurilor se poate calcula cu relatia:

2 (4.3)
 
2n g L

unde  este spatierea modurilor (vezi Fig. 4.10), iar n g este indicele de refractie de grup.

Fig. 4.9. Functionarea multimod a rezonatorului laser

Este posibil sa se elimine modurile laterale, obtinandu-se astfel functionarea monomod, cu un

singur mod longitudinal. Acest lucru se realizeaza intr-o dioda laser cu indice ghidat prin cresterea
curentului. Fig. 4.11 ilustreaza suprimarea modurilor laterale longitudinale cu cresterea curentului.
 Fig. 4.10. Spectrul unei diode laser care prezinta modurile longitudinale

Fig. 4.11. Spectrul optic la diversi curenti de polarizare 7

Dependenta de temperatura a parametrilor diodei laser

Temperatura are un efect puternic asupra diodei laser. Lungimea de unda emisa, responzivitatea,
curentul de prag şi timpul de viata sunt marimi care depind puternic de temperatura. La 850nm,
laserul are o responzivitate care se micsoreaza cu circa 0.8% pe grad Celsius, iar curentul de prag
creste, tipic, cu 1% pe grad Celsius al radiatorului. La 1300nm, curentul de prag al laserului creste
cu 2% pe grad Celsius. Aceasta dependenta de temperatura a curentului de prag este uneori
exprimata in functie de o temperatura de referinta T0 , prin relatia:

I  T I T
 exp   
I0  T0  I T0
(4.4)

I0  curentul de polarizare initial

I  curentul de polarizare la temperatura ridicata

I  modificarea necesara in curentul de polarizare pentru a mentine

 puterea optica
T  temperatura

T  variatia temperaturii

în Fig. 4.12 este prezentata aceasta dependenta a puterii emise de dioda laser cu temperatura.
Pentru un laser de 850nm, T0 este de 150  K , iar pentru un laser GaInAsP de 1300nm, T0 este in
jur de 60  K . Lungimea de unda emisa de laser este şi ea dependenta de temperatura. Pentru o
dioda tipica pe GaAlAs, care emite pe 850 nm, lungimea de unda creste, tipic, cu 1nm pe 3 grade
Celsius. în ceea ce priveste timpul de viata, el scade cu cresterea temperaturii. De exemplu, la o
dioda laser care emite 3 mW la 780 nm, timpul de viata se injumatateste la fiecare crestere cu 25C
a temperaturii de functionare.

Fig. 4.12. Efectul temperaturii asupra diodei laser

5. RECEPTOARE OPTICE

5.1 Eficienta cuantica

Intr-un receptor optic, numit si fotodetector, eficienta cuatica  este raportul dintre numarul de
perechi electron-gol generate si numarul de fotoni incidenti. Procesul de generare avand un caracter
aleator,  reprezinta doar o medie temporala.  depinde de lungimea de unda, materialul
fotodetectorului (vezi Fig. 5.1) si unghiul de incidenta a luminii. Eficienta cuantica este intotdeauna
subunitara.
 Fig. 5.1 Eficienta cuantica a unui fotodetector tipic 4

Numarul n ph de fotoni continuti in puterea optica Popt in timpul intervalului t poate fi calculat
daca se cunoaste energia continuta in fiecare foton E ph .

Popt Popt
n ph  t t
E ph hf
(5.1)

Fiecare foton genereaza, statistic,  perechi electron-gol intr’o fotodioda. Astfel, numarul de
electroni n el , generati in intervalul t, va fi:

t
n el  n ph  I
e
(5.2)

 e - sarcina electronului, 1.6  10 19 As

 I - fotocurentul

Putem acum sa calculam responzivitatea r unui fotodetector, definita ca raportul dintre curentul
generat si puterea optica absorbita:
 I e e (5.3)
r
Popt

hf

hc
 0.8 m  A W

Responzivitatea depinde, deci, de eficienta cuantica si lungimea de unda.

5.2 Fotodioda PIN

Fotodioda PIN este receptorul optic cel mai important datorita simplitatii, stabilitatii si benzii de
frecventa.

Ea este construita din doua zone, p si n, cu conductivitate mare, care delimiteaza o regiune de
semiconductor intrinsec, cu conductivitate scazuta, Fig. 5.2.. Siliciu este materialul cel mai utilizat
pentru infrarosu apropiat (850nm), iar Germaniu sau Indiu-Galiu-Arsen-Fosfor pentru domenii peste
1m.

Fotonii intra in zona intrinseca prin inelul metalic de conexiune si prin regiunea subtire de tip p,
generand aici perechi electron-gol. Dioda PIN este normal polarizata invers, astfel incat sarcinile
generate se deplaseaza spre zonele p si n printr-o miscare de drift. Caracteristica de iesire tipica
pentru o fotodioda PIN prezinta doua moduri posibile de functionare: fotovoltaic si fotoconductiv.

Fig. 5.2. Structura unei fotodiode PIN din siliciu

Modul fotovoltaic se refera la functionarea in cadranul stang, cand nu este necesara o sursa de
tensiune. Acest mod este indicat in Fig. 5.3 prin rezistenta de sarcina. Nu exista nici un curent de
intuneric, ceea ce face acest mod forte potrivit pentru detectia la nivele mici de iluminare. In Fig.
5.4 este prezentat un model de circuit pentru fotodioda PIN functionand in regim fotovoltaic. Cu
ajutorul modelului de mai sus se pot scrie urmatoarele relatii:
 Fig. 5.3 Caracteristica unei fotodiode PIN 4

Fig. 5.4. Modelul fotodiodei PIN pentru regimul fotovoltaic

I ph  r P (5.4)
r  0.8 m
Vi   VT l n 1  I d I S 
(5.5)

(5.6)

r # responzivitatea

P # puterea optica

I d # curentul diodei

I S # curentul de saturatie al diodei

 VT  kT e  26mV la 300K

In modelul din Fig. 5.4, sursa de fotocurent I ph este suntata de o dioda ideala, iar rezistenta
serie R S limiteaza curentul maxim de la dioda. Aceasta rezistenta are valoarea tipica 50 pentru o
fotodioda pe siliciu, cu diametrul de 1mm. In concordanta cu acest model, dioda PIN genereaza o
tensiune care este logaritmul puterii optice incidente, in cazul in care nu este conectata vreo
rezistenta de sarcina. Daca fotodioda lucreaza in scurtcircuit, R S este cea care creaza caderea de
tensiune. Aceasta face sa inceapa o limitare a fotocurentului la un nivel de putere de cca. 1mW, in
functie de aria activa a diodei. Limitarea cea mai importanta a regimului fotovoltaic este banda
limitata datorita capacitatii mari a jonctiunii pin.

In modul fotoconductiv se aplica o tensiune de polarizare inversa, care descreste capacitatea

jonctiunii la cca. 1pF. Acest mod ofera o buna liniaritate lumina-curent, pana la 1mW putere optica
pentru o dioda de 1mm diametru, de exemplu. Responzivitatea r este identica cu cea din modul
fotovoltaic; ea este indicata fie prin eficienta cuantica, fie direct in A/W. Valori tipice sunt 0.1 - 0.5
A/W, in functie de lungimea de unda si semiconductor, Fig. 5.5. Dependenta de temperatura a
responzivitatii este mica. Din nefericire, este generat un curent de intuneric care este dependent de
temperatura, ceea ce creaza probleme la masurarea nivelelor mici de lumina si genereaza un zgomot
suplimentar. Curentul de intuneric tipic, pentru o fotodioda de 1mm, la temperatura de 25  C , este
5nA pentru Si, 12A pentru Ge si 6A pentru InGaAsP. Acesta este motivul pentru care diodele pe
Ge si InGaAsP au arii active foarte mici, tipic 0.1 - 0.2mm in diametru. Dependenta de temperatura
a curentului de intuneric este foarte pronuntata, el dublandu-se la fiecare 7  C pentru Si, fiecare 8

C pentru Ge si fiecare 10  C pentru InGaAsP.

5.3 Fotodioda cu avalansa

Datorita castigului inerent, fotodiodele cu avalansa au o responzivitate mai mare decit

fotodiodele PIN, ceea ce le face foarte atractive pentru comunicatii. Constructiile lor sunt similare,
doar ca dioda cu avalansa prezinta o jonctiune pn special dopata, care polarizata invers, determina
aparitia unui camp electric foarte intens, Fig. 5.6.
 Fig. 5.5 Responzivitatea tipica a unui fotodetector PIN 4

Lumina intra in zona slab dopata p  unde genereaza perechi electron-gol. Electronii se
deplaseaza apoi spre zona de camp intens din jonctiunea pn, unde ei genereaza noi electroni prin
multiplicare in avalansa. Fiecare dintre electroni genereaza, statistic vorbind, alti M electroni.
Fotocurentul total va fi:

I  r MPopt (5.7)

 r - responzivitatea, r  0.8 m A/W

 M - factorul de multiplicare
 Po p t - puterea optica

Fig. 5.6 Structura tipica a unei fotodiode cu avalansa

 Datele de catalog furnizeaza fie rM direct in A/W, fie r si M, fie eficienta cuantica  si M.

Din nefericire, M depinde foarte puternic de tensiunea inversa aplicata si de temperatura, Fig.
5.7, ceea ce face dificil de obtinut un castig stabil. Un compromis tipic intre castig si stabilitate este
M#50 150. Diodele pe Ge au un castig mai mic, tipic M#20 40 la o tensiune inversa intre 20 si
30V. Stabilizarea temperaturii si tensiunii sunt esentiale.

Alta problema este neliniaritatea diodei datorita caderii de tensiune pe rezistorul de sarcina
combinata cu curba M#f(V). Un alt efect neliniar se observa in cazul unei sarcini zero: dincolo de
un anumit fotocurent, factorul de multiplicare scade drastic cu cresterea curentului.

Fig. 5.7. Factorul de multiplicare in functie de tensiune 4

Curentul este generat chiar in absenta iluminarii. Acest curent, numit curent de intuneric,
determina aparitia unui zgomot suplimentar si limiteaza nivelul de putere minim detectat. Curentii
de intuneric sunt dependenti de tensiunea aplicata, si prin aceasta de factorul de multiplicare M. La
25  C , curentul de intuneric tipic pentru o dioda pe Si, cu diametrul de 0.1mm, este 1-10nA pentru
M#100. La Ge curentul de intuneric este de cca. 1A, la M#20. Curentii de intuneric la fotodioda cu
avalansa sunt foarte dependenti de temperatura. La Si, curentul se dubleaza la fiecare 8  C , la Ge la
fiecare 9-10  C . In ceea ce priveste proprietatile dinamice, diodele pe Si, cu 0.1mm diametru, au o
capacitate de cca. 1pF la M#100, timp de crestere 1ns si o banda de cca. 100-500 MHz. La Ge,
capacitatea parazita este de cca. 2pF la M#20; celelalte caracteristici sunt similare.
 II.1.1.. Proiectarea interfeţei între magistrala de transport pe cablu şi modulatorul
laser

Consideraţii generale

Magistrala de transport pe cablu poate conţine informaţia sub formă :

a) analogică şi anume un număr oarecare de frecvenţe purtătoare modulate în amplitudine de

semnale video;

b) digitală şi anume una sau mai multe frecvenţe purtătoare modulate I-Q de semnale video
convertite în prealabil în semnale digitale;

c) informaţie digitală pentru transport de date (internet).

Pentru o abordare corectă a proiectării interfeţei dintre reţeaua de cablu şi modulatorul laser
este necesară cunoaşterea precisă a modului de comportare a diodei laser folosite.

Vom prezenta mai jos câteva caracteristici generale ale diodelor laser, precum şi câteva
particularităţi ale emiţătorului laser ales pentru acest proiect.

Dioda laser – parametri, proprietăţi

Procesul de generare a luminii în DL este asemanator cu cel dintr-un LED, iar materialele
utilizate sunt aceleasi. Specific diodei laser este volumul foarte mic în care este generată lumina şi
densitatea mare a purtatorilor injectaţi. Aceste particularităţi determină un câştig optic ridicat, o
coerenţă a luminii generate şi un spectru îngust. Coerenţa unui laser se referă la faptul că undele de
lumină generate sunt toate cu aceeaşi fază. Pe caracteristica unei diode laser, Fig. 1. se disting două
zone de funcţionare. În regiunea de emisie spontană, dioda laser funcţionează ca un LED. Spectrul
ei este cel al unui LED, iar câştigul este tipic 5 W/mA pentru fiecare faţă, ceea ce este chiar mai
puţin decât valoarea tipică a unui LED.

La o anumită densitate de curent în regiunea activă, câştigul optic depăşeşte pierderile

canalului, emisia schimbându-se din spontană în stimulată. Densitatea critică de curent determină
curentul de prag al diodei laser. Acest curent este între 5 şi 10 mA. Caracteristica tensiune-curent a
diodei laser este cea tipică unei joncţiuni pn, cu tensiunea de deschidere de 1.8V. Rezistenţa serie
este mai mică de 5.

Spre deosebire de un LED, laserul generează o lumină coerentă şi partial polarizată.

Orientarea polarizării este paralelă cu joncţiunea. Puritatea acestei polarizări este mai mare de 90%,
dacă laserul este utilizat în regiunea de emisie stimulată. Lumina emisă de laser nu este polarizată
dacă el funcţionează în regiunea de emisie spontană.

Poptic[mW]
Pmax 10
P1dB

Pmin 1
I [mA]
5 10 15 20 25
Imin I1dB I max
Fig.1.

Pentru modulaţia analogică se va folosi un modulator care va produce o deviaţie de curent

ΔI, între valorile Imax şi Iprag (vezi fig.1.). Curentul ΔI va determina deasemeni o variaţie de putere
ΔP a radiaţiei optice.

Pentru cazul în care se transmite un singur semnal video, se pot alege limitele Imin şi Imax,
valorile extreme permise de datele de catalog ale diodei laser.
 Pentru cazul mai multor purtătoare video, se va ţine seama de produsele de intermodulaţie ce
pot apare. Acest aspect a fost tratat teoretic în raportul etapei I, paragraful I.1.1.1, pag.13-19.

Vom proiecta funcţionarea, pentru cele două cazuri menţionate mai sus ţinând cont şi de
consideraţiile teoretice amintite.

I.1.1. Studiul conversiei optime de date şi analiza soluţiilor pentru interfaţa între magistrala de
transport pe cablu şi modulatorul laser

Piesa principala în trasmisiile moderne prin cablu optic este dioda laser. La modul general, aceasta
poate fi privita ca un convertor liniar avand drept marime de intrare curentul prin dispozitiv şi ca marime de
iesire radiatia electromagnetica corespunzatoare domeniului optic ( vizibil sau infrarosu ).

In acest sens pachetul de semnale compus din suma tuturor purtatoarelor de canal, modulate fiecare cu
semnalul video aferent canalului corespunzator, se va concretiza intr-un curent de amplitudine variabila,
proportional cu aceste semnale, care va determina o emisie luminoasa deasemenea proportionala cu aceste
semnale. Radiatia laser astfel obtinuta este canalizata printr-o fibra optica ( monomod sau multimod ) şi
este transportata cu pierderi extrem de mici comparatv cu transmisia prin cablu coaxial, catre abonati.

Pentru transferul optimal radiatiei laser catre fibra optica, ansamblul laser-fibra se constituie o singura
piesa integrata. în cazul lucrarii de fata radiatia laser se propaga prin mediul liber şi aceasta implica cuplarea
laserului propriu-zis cu un dispozitiv optic format dintr-un numar de lentile, denumit colimator, ce capteaza
fascicolul divergent laser provenit de la DL si-l transforma intr-un fascicol paralel , foarte intens şi cu
diametrul transversal cat mai mic. Problema ce se pune în continuare legat de partea electronica este legata
de optimizarea transferului informatiei continuta pe magistrala de transport semnal ( cablu coaxial ) intr-un
generator de curent constant comandat compatibil cu D.L.

Ca şi în cazul liniilor de distributie CATV format din mai multe amplificatoare cascadate, principala
problema legata de amplificarea liniara consta în rezolvarea cerintelor contradictorii impuse de nivelul
intermodulatiilor admise şi de nivelul raportului semnal/zgomot impus.

Intr-adevar, impunerea unui anumit nivel al intermodulatiilor va solicita scaderea nivelului de putere la
iesirea dispozitivului analizat, în timp ce un raport semnal/zgomot bun va solicita un nivel mare la iesire.
Vom analiza ambele situtii, avand în vedere ca sarcina pe care se debiteaza este diferită faţă de cazul
transmisiilor CATV.

I.1.1.1 Studiul intermodulatiilor

 Transmisia nedistorsionată ideală a unui semnal are loc numai în cazul când amplificatorul este
liniar, proprietate pe care amplificatorii o manifestă numai în regiunea puterilor de nivel mic . Cu creşterea
puterii, tranzistorul din ultimul etaj de amplificare intră în regiunea neliniară de funcţionare în care apare ca
rezultat descreşterea câştigului. Această comportare se defineşte prin punctul de compresie a câştigului cu
1dB, care reprezintă nivelul puterii de ieşire la care câştigul se micşorează cu 1 dB faţă de comportarea
liniară ( la semnal mic ) a amplificatorului. Neliniarităţile tranzistorului produc armonice ale semnalului de
intrare şi produse de intermodulaţie atunci când la intrare există mai multe semnale. Presupunem la
intrarea dispozitivului două semnale cu amplitudine egală şi având frecvenţele f1 şi f2.

Fig.1.16a
 Cel mai dificil este produsul de intermodulaţie de ordinul 3 care este generat intern din frecvenţa
fundamentală a unui semnal cu armonica a doua a celui de al doilea semnal 2 x f1 - f2 sau 2 x f2 - f1,
denumite produse de intermodulaţie de ordinul trei (IM3). Panta acestei drepte este 3:1. şi este denumită
in figură “Armonica de ordinal 2“ Deasemeni pot apare şi produsele de intermodulaţie de ordinul doi (IM2)
care sunt de tipul f1 + f2. Pe graficul din figură acestea sunt marcate “Armonica de ordinal 1 “ Nivelul
acestui semnal de intermodulaţie poate fi prezis dacă se cunoaşte punctul de intercepţie de ordinul trei, sau
punctul de compresie a câştigului cu 1dB al amplificatorului.

Conceptul de punct de intercepţie ca o măsură a domeniului dinamic a unui amplificator a fost

introdus de inginerii de la Avantek în anul 1964 şi este definit prin punctul de intersecţie a prelungirilor
caracteristicilor de răspuns în putere pentru frecvenţa fundamentală şi frecvenţă armonicii de tipul

2 x f1 - f2 sau 2 x f2 - f1 (IM3). (1.18)

Intersecţia dreptei IM2 cu fundamentala poate fi considerat cu o bună aproximaţie că şi el coincide

tot cu acest punct.(Figura 1.16). Punctul de intercepţie (denumit în unele lucrări şi punct de intercepţie de
ordinal trei) se află, de obicei pentru majoritatea amplificatorilor, cu 10-12 dB deasupra punctului de
compresie a câştigului cu 1 dB.

Pout 1dB = Pintercptie - 12dB (1.19.)

În datele de catalog pentru dispozitivul utilizat este dat în dBm fie nivelul punctului de intercepţie
de ordinal 3, fie nivelul de compresie la 1dB. Pentru acest nivel al frecvenţelor f1 şi f2 la ieşirea dispozitivului
intermodulaţiile de ordinal trei se află mai jos cu cca 25 dB. Nivelul armonicilor de ordinal 1 (IM2), deşi este
mai mare decât cele de ordinal doi (IM3), nu este atât de periculos deoarece sunt situate în majoritatea
cazurilor în afara benzii utile.

Acest lucru este exemplificat mai jos considerând două frecvenţe consecutive dintre cele ce compun
pachetul unor programe CATV. Se consider ecartul de frecvenţă între canale de 7MHz. (CCIR).
 Pout / 1dB comp
8dB

25dB
7MHz 7MHz 7MHz 7MHz

F1+F2=358,50MHz
F2-F1=168,25MHz

F1-F2=190,25MHz
F [MHz]

F1=175,25MHz

F2=183,25MHz
Intermodula tie IM3

2F2-F1
Intermodula tie IM3

2F1-F2
Armonica de ordin1
Cele doua
(intermodulatii IM2)
tonuri de
la intrare

Fig.1.16b

În tehnica CATV nvelul e intermodulaţie este impus la valoarea de -56dB faţă de nivelul purtătoarelor.
Aceasta înseamnă că faţă de nvelul de – 25 dB cât reprezintă intermodulaţiile la 1dB compresie, acestea
trebuie să fie diminuate cu 56-25 = 31dB. Cunoscând că panta de descretere a IM3 este dublă faţă de
descreşterea fundamentalei, rezultă o diminuare necesară cu 31/2 dB a amplitudinei fundamentalelor.

Pout „m” dB intermod. = Pout 1 dB - („m” dB – 25 ) / 2 [dBm] (1.20.)

Relaţia de mai sus este valabilă pentru două tonuri prezente la intrarea dispozitivului studist. Pentru cazul
aplicării la intrare a mai multor semnale simultane, cum este cazul tipic pentru CATV, evident că pentru a
păstra indicele de intermodulaţie impus este necesară reducerea în continuare a puterii la ieţire.

Relaţia după care se face reducerea puterii la ieire funcţie de numărul canalelor prezente la intrare, pentru
a păstra un nivel de intermodulatie impus este:

Pout /n canale = Pout „m” dB intermod. – 7,5 x lg (n-1 ) ( 1.21.)

In concluzie, exemplificand pentru un tranzistor cu data de catalog POUT1dB  11,25dBm

( ceea ce inseamna ca puterea totala pentru doua tonuri la iesire, pentru 1dB compresie este 11,25dBm
sau 120 dBuV / 75ohmi), pentru a obtine un coeficient de intermodulatie IM3 mai bun de -56dB este
necesar sa reducem nivelul de iesire, conform relatiei ( 1.20 ), la
11,25–16= -4,75dBm. (pentru mai multe canale se aplica rel 1,21 ) Dacă însă la intrare se vor aplica mai
multe programe, cum este cazul în televiziunea prin cablu, de exemplu n=50 programe, atunci, conform
relatiei ( 1.21 ) reducerea nivelului de putere la iesire va fi:

Pout/50prog= -4,75dBm – 7,5 lg 49dB = -4,75 – 12,6 = -17,35 dBm ( 1.22. )

aceasta putere corespunde la cca 91 dBuV ( vezi la sfârșit conversia dBm-dBuV pe 75 Ohmi)

Pentru cazul practic întâlnit în retelele CATV se mai aplica inca o reducere a nivelului de iesire din
amplificator, reducere care tine seama de numarul de amplificatoare cascadate. Intrucat în acest studiu
ne referim la comanda unor diode laser, numarul unitatilor de amplificare ( de nivel mare ) este de cel
mult doua şi deci nu vom mai lua în consideratie aceasta reducere. Efectul direct al aplicarii relatiei
( 1.21 ) este insa reducerea gamei dinamice a dispozitivului amplificator şi implicit o micsorare a
raportului semnal/zgomot.

In cazul studiului nostru, sarcina amplificatorului de banda larga nu este reteaua CATV ( cu
impedanta caracteristica Zc=75Ω ) ci impedanta diodei laser, care asa cum am aratat anterior este un
dispozitiv ce se comandă în curent.

Daca privim dioda laser ca pe un mixer cu dioda pentru care se traseaza caracteristica P out funcţie de
Pin, şi punctele de interceptie de ordinul 3 vom avea o figura ca cea de mai jos.
 Fig.1.17

P1dB reprezinta nivelul de putere pe frecvenţa de iesire pentru care liniaritatea Pin/Pout scade cu
1dB, acest nivel este situat la cca 8-10 dB sub nivelul oscilatorului local OL. în diagrama de frecvente de
mai jos este exemplificat acest lucru pentru un nivel corespunzator punctului de 1dB compresie.

Fig.1.18

Astfel se petrec lucrurile daca se considera marimile de intrare compuse doar din doua frecvente, f1 şi
f2.

Datorita neliniaritatii diodei apar produsele proprii de intermodulatie notate IM3in, situate la -25db faţă
de nivelul frecventelor f1 şi f2. Nivelul OL este cu 10 dB mai mare pentru a asigura o comutare optima a
diodei. Se obţine mixarea şi rezultă cele doua benzi laterale, dintre care în figură este ilustrată doar banda
laterala inferioara LSB. Pierderile de conversie pentru LSB sunt de cca 7dB. Se observa transpunerea intregii
benzi ( cu puterea Pin ) în poziţia LSB dar având puterea Pout cu 7 dB mai mică.

Revenind acum la figura 1.17, pozitia punctului de interceptie de ordinul 3 ( virtual ) corespunde
momentului în care, crescand cele doua tonuri de la intrare, nivelul produselor de intermodulatie le-ar
egala.

Situatia particulara în cazul aplicarii semnalului pe dioda laser este atunci cand consideram că pe mixer
nu se mai aplica frecvenţa oscilatorului local. În acest caz degenerat Pin = Pout dar apar produsele de
intermodulaţie. Ştiind nivelul P1dB care este în jurul valorii de 0dBm ( 1mW ) pentru care nivelul IM3 este
la -25dB, pentru a avea un nivel al intermodulatiilor de -56dB, ca şi în cazul relatiei (1.20), va trebui sa
56  25
coboram nivelul semnalelor aplicate cu dB  16dB .
2
 Deci, nivelul de putere al celor doua tonuri presupuse initial va fi de -16dB pentru a asigura un nivel al
IM3 de -56dB. Pentru 50 de programe se aplica relatia ( 1.21 ) rezultand un nivel de putere de :

P/dioda = -16 dBm -7,5 lg (50-1) = - 28,7 dBm ( 1.23 )

Fata de nivelul cerut de relatia ( 1.22 ) rezulta un nivel mult mai mic. Acest lucru este normal intrucat
relatia 1.22 se refera la puterea debitata pe o sarcina de Zc=75Ω în timp ce dioda laser are o impedanta
dinamica Zd=5Ω. Avand în vedere acest lucru, amplificatorul de tensiune propus în cazul precedent se
transforma intu-un generator de curent, dupa o schema echivalenta ca în figura 1.19

Amplificator

f intrare

70
Ohm

Dioda laser

Fig.1.19

In figura 1.19 nu s-a figurat circuitul de polarizare de punct static şi nici circuitul de protectie şi reglare
automata, intrucat în lucrarea de fata nu acest tip de amplificator se va folosi. Diferenţa faţă de circuitele
utilizate în transmisia pe fibra optica ( sub forma de circuite integrate conţinând amplificatorul, cuplat pe
acelasi cip cu dioda laser, fotodioda de reactie şi cu cuplajul cu fibra optica ) consta în faptul ca pentru cazul
nostru dioda laser este un element separat, care nu contine sistemul optic, care este interschimbabila şi
pentru care vom analiza generatorul de curent comandat. Cerinţa acestui generator de curent comandat
este de a injecta în dioda un curent de radiofrecvenţa care sa determine un nivel de putere dat de relatia
(1.23). În acest fel puterea optica generata va fi proportională cu acest curent. În continuare spotul optic
iniţial divergent, captat de sistemul colimator, va fi transformat intrun spot de radiaţie paralelă, foarte
ingust ce se va propaga dirijat spre fotodioda corespondenta.
 I.1.1.2 Studiul amplificatorului generator de curent comandat.

Convertoare de tensiune-curent
Convertoarele de tensiune curent se mai numesc si surse de curent constant. Scopul lor este de a
produce curent de ieşire proporţional cu tensiunea aplicata la intrare, factorul de proporţionalitate nefiind
afectat de elementele de circuit ale montajului respectiv sau exterioare acestuia.

Cea mai simpla sursa de curent constant este însuşi amplificatorul operaţional, având ca sarcina
rezistentele circuitului de reacţie-intrare

Fig1.20

Deoarece coeficientul de amplificare A are o valoare de ordinul zecilor de mii, se poate scrie cu
multa exactitate ca:

Is~I1 = Ui / R1 (1.24)

Rezulta ca , pentru un circuit exterior al cărui curent parcurge rezistenta R2 , amplificatorul se va

comporta ca un generator de curent, fixând curentul ce se poate închide prin circuit la valoarea comandata
de tensiunea Ui. Acest curent nu depinde de valoarea rezistentei de sarcina R2 ,dar valoarea sa maxima este
limitata de curentul de ieşire maxim al amplificatorului integrat.

O varianta a schemei din figura 1.20 este arătata in figura 1.21 unde tensiunea de intrare este
conectata la borna neinversoare a amplificatorului, fapt care conferă acestui montaj calitatea de a prezenta
o rezistenta mare la intrare. Relaţia 1.24 este valabila si pentru acest circuit:

Is=Ue/R1+R2=Ui(1+R2/R1)1/R1+R2

Is=Ui/R1

Fig1.21

O schema neinversoare care permite de asemenea micşorarea curentului absorbit de la sursa de

intrare este arătata in figura 1.22

Presupunând A de valoare mare si neglijând deci tensiunea la bornele amplificatorului operaţional ,

se poate scrie:

Ui/R1=Ue/R2+R0

Ue=R0Is

Is=Ui▪1/R1(1+R2/R0) (1.25)

Se observa ca R1 poate fi luat de valoare relativ mare, curentul in sarcina fiind dependent si de
raportul rezistentelor R2/R0, care efectuează o amplificare a curentului de intrare.
 Fig1.22

Sarcina flotntă a schemelor anterioare este insa o dificultate uneori importanta. In figura1.23 este
prezentata o alta schema in care sarcina poate fi conectata cu un punt la masa, fapt care o face utilizabila in
special pentru trimiterea la distanta a unui semnal.
 Fig 1.23

Neglijând derivaţia de curent prin rezistenta R2 se poate scrie ca la borna inversoare, tensiunea are
valoarea:

UB=(Ue-R0Is)R1/R1+R2

Egalitatea curenţilor in nodul de la borna inversoare se scrie:

R1 R1
Ui  (UeR0 Is) U 0  (UeR0 Is)
R1  R2 R1  R2
R1 =
R2

Si de aici:

Is=-Ui (R2 /R1 Ro ) (1.26)

Si in cazul acestui circuit, curentul de sarcina este limitat de posibilităţile amplificatorului

operaţional.

Pentru a obţine curenţi mai mari de 5-10 mA schema trebuie completata cu etaje amplificatoare
realizate cu tranzistoare ca in figura:
 Fig.1.24

Asupra acestui circuit se pot face următoarele ipoteze simplificatoare:

- curentul de polarizare si tensiunea de decalj ale circuitului integrat sunt neglijabile in comparaţie
cu mărimile ce intervin in montaj, condiţie satisfăcuta prin folosirea unui circuit integrat corespunzător.

- amplificarea in bucla deschisa a aceluiaşi amplificator operaţional este infinita, condiţie justificata
practic prin alegerea unui circuit integrat cu A≥50000.

- curentul de baza al tranzistorului este neglijabil in raport cu curentul de sarcina Is.

In aceste condiţii se poate scrie:

R1
R  R3
U1=(R0+Rs)Is 1

RS I S  U i
R  R4 R2
U2=Ui+ 2

U1=U2

Rezulta:

RS ( R1 R4  R2 R3 )  R0 R1 ( R2  R4 )
Ui=Is
R4 ( R1  R3 )

Pentru ca valoarea curentului de sarcina sa nu depindă de valoarea rezistentei de sarcina, condiţie

importanta in aparatura de reglare automata, se impune condiţia:

R1/R2=R2/R4

Aceasta condiţie poate fi satisfăcuta ,de exemplu pentru:

 R1=R2=R3=R4

Rezulta:

Is=Ui / Ro (1.27)

Sau pentru variatii:

ΔIs=Δui/Ro

Alegând deci rezistentele R1...R4 de precizie si stabilitate termica corespunzătoare, se poate obţine
ca valoarea curentului de sarcina sa depindă doar de o singura rezistenta R0. De exemplu pentru un curent
ΔIs=0...20mA la o variaţie de tensiune de intrare ΔUi=0...2V, rezulta Ro=100Ω.

I.1.1.3 Modulatia digitala a unui fascicul laser

Sistemul retelelor de cablu, care initial transportau doar semnalele canalelor de televiziune, au
evoluat astfel incat in etapa actuala se transmit urmatoarele categorii de semnale:

- Semnale analogice, cu purtatoare de canal pentru programe TV sau purtatoare de programe

radiofonice.
- Semnale digitale, continand sub forma de modulatie QAM comprimate mai multe pachete de
programe TV
- Semanle digitale conform protocolului internet. In acest caz informatia circula bidirectional
- Alte semnale ( de obicei digitale, cu un suport RF ) pentru diferite telecomenzi, semnalizari, sisteme
de avertizare, etc.
Toate aceste categorii ocupa o banda situata de la cca. 40MHz la 900MHz.

Pentru o buna utilizare a benzii de frecventa, tendinta actuala este de a se trece la o convertire
digitala a tuturor categoriilor de informaţie.

Din punctul de vedere al modulatorului final care comanda dioda laser lucrurile se simplifica fata de
cazul cand exista si modulatie de tip analogic deoarece conditiile ce se impun pentru intermodulaţii sunt
mult mai puţin severe pentru modulaţia digitală. In principiu, un modulator pentru dioda laser, avand
intrarea de semnal o secvenţa binară se reduce la schema de mai jos.
 +U

Date Circuit de I
comandă

Flux laser
modulat
Dioda laser

Fig.1.25

Dioda laser este alimentata prin generatorul de curent constant I. Valoarea curentului este dictata de
circuitul de comanda. Acest circuit de comanda are rolul de interfaţă între intrarea de date si
generatorul de curent propriuzis.

Vom lua in consideratie doua variante de schema.

a) cu generator de curent constant si cicuit paralel de modulare

b) cu generator de curent comandat
pentru varianta (a) schema de principiu este urmatoarea:

Fig1.26
 IDL

Imax

Imin UDL

Fig 1.27

Generatoprul de curent I produce un curent constant de valoarea curentului Imax proiectat să

circule prin dioda laser. Pentru acest curent fluxul luminos are valoarea maxima. Se asociaza acest
curent cu „0” logic din fluxul de date de la intrare. La apariţia impulsurilor pozitive ( asociate cu „1”
logic) la intrarea tranzistorului T acesta se satureaza si cupleaza rezistorul R in paralel cu dioda laser.
Curentul constant I este deviat prin rezistorul R dimensionat astfel incat prin laser sa circule curentul
Imin. In principiu rezistorul R ar putea lipsi, caz in care tranzistorul T ar scurtcircuita dioda. Intrucat
tensiunea de saturatie a tranzistorului nu este zero ci aproximativ 1V, dioda laser nu se blocheaza
complet ci trece in regim de luminiscenta tip LED, cu lumina necoerenta si cu spectru mai larg.
Tensiunea mai mare la saturaţie pe tranzistorul T se justifica prin faptul ca in practică schema de
conexiune a acestuia este urmatoarea:

Fig.1.28

Dioda schottky conectata intre baza si colector impiedica intrarea in saturatie a tranzistorului,
marind astfel viteza de răspuns. Un astfel de montaj poate asigura comutarea la o frecventa de ordinul
sutelor de megahertzi.

Cu aceste consideratii, schema completa de test propusa este urmatoarea. (var.a )

 Fig 1.29

Generatorul de curent este compus din amplificatorul operational AO, tranzistorul repetor T1 si
componentele aferente. Functionarea a fost descrisa la capitolul I.11.b.

Curentul Io generat are expresia (1.27)

1
Io  U 1 unde U1 este tensiunea fixata de potentiometrul P .
Ro

De remarcat faptul ca AO si T1 pot fi de joasa frecventa.

In lipsa comenzii la intrarea lui T acesta este blocat la limita de conductie, prin divizorul din baza R1 R2.
Curentul Io circula practic numai prin dioda laser si are valoarea Imax. Daca se foloseste un laser de tip
VSCEL, produs de firma Lasermate, Io va avea valoarea de 80 mA. In anexa la acest capitol sunt date
caracteristicile diodei laser si a fotodiodei de reactie.

La aparitia unui impuls pe baza lui T ceea ce corespunde lui „1” logic la intrare, tranzistorul T se
satureaza. Saturatia este la limita si este limitata de dioda schottky D. Curentul derivat prin rezistenta R3
este de cca 75mA astfel incat prin DL ramane curentul de prag de 5 mA. In acest fel se obtine o modulatie a
fascicolului laser emis.

II.1.1.a – Interfaţă pentru canal video analogic

Schema utilizată este dată în fig.2 de mai jos:

LM7805
+9V +5V C40,1uF Dz3V6

C6 C5
1000uF 100uF C3
100uF P3
16V

R5

T2 Control
curent
R4
P2 Io=Imax
RF In C1
R2 R3
C2
I2
P1 T1 I1 DL
R1

Fig.2.

Stabilizatorul de tensiune este un integrat de tip LM7805 având tensiunea stabilizată de

ieşire de 5v – cu limitarea curentului la 1,5A. Condensatoarele C6, C5, C4 asigură un filtraj eficient.
Elementele Dz T2 R5 P3 constituie un generator de curent constant. Curentul Io se calculează cu
relaţia:
 (1)

Se alege valoarea maximă pentru Io, 30mA. Va rezulta din relaţia (1)

Vom alege R5 = 75Ω şi P = 100Ω pentru a permite un reglaj în jurul valorii de 30mA.

Curentul prin laser (I2) poate avea valori între Imax caz în care T1 este blocat şi Imin, caz în
care curentul prin T1, şi anume I1 va fi :

I1 = Imax – Imin = 30 – 7 = 23 mA (2)

ştiind tensiunea pe laser ca fiind 1,8V, rezultă valoarea lui R3

R 
U U 
/ I  1,8 0 , 6  / 0 , 02352 
3  LED CE  1

Tranzistorul T1 se alege de frecvenţă ridicată şi anume de tipul BFR96 pentru care se

anexează datele de catalog. Rezistorii R1, R2, P2 stabilesc punctul static de funcţionare. Pentru un
semnal analogic, se reglează P2 astfel încât curentul I2 prin laser să fie la jumătatea intervalului
Imax - Imin. Reglajul poate fi corect şi pentru secvenţe digitale aplicate la intrare.

Proiectarea elementelor de circuit

Curentul prin laser la 1dB compresie este de 18 mA , iar curentul de minim (de prag) este de
7 mA.

Vom determina curentul de punct static pentru tranzistorul T1 la jumătatea acestui interval.
Rezultă:

IT1 = [(18-7)/2] + 7mA = 12,5mA

Cunoscând factorul de amplificare în curent β = 72, rezultă curentul de bază pentru T1:

I T 1 12,5
I bT 1    0,17 mA
 72

Curentul prin divizorul R1, R2 se alege cu relaţia:

 I div  (5  10) I bT 1

şi se adoptă valoarea de 1,5 mA. Cunoscând U beT 1 pentru curentul de 12,5mA ca fiind
U bT 1  0,68V rezultă valoarea lui R1:

U beT 1 0,68
R1    0,45 K
I div 1,5

Se adoptă pentru R1 valoarea de 470Ω.

Grupul serie R2,P2 se determină cu relaţia:

U sTeb  U beT 1 5  0,68

R2  P2    2,88 K
I div 1,5

Se va adopta în această situaţie pentru R2 valoarea de 1kΩ şi pentru P2 valoarea de 3kΩ

pentru a putea permite un reglaj fin al punctului static.

Curentul şi valoarea rezistorului R4 se alege cunoscând curentul de bază al tranzistorului T2

generator de curent.

I0 30
I bT 2    0,176mA
 T 2 170

Unde T2 este de tipul BC177 cu β=170 şi Ube=0,64 pentru un curent de 30mA.

Adoptând un curent prin dioda zener de 10mA, curentul de bază practic nu mai are
importanţă rezultând pentru calculul rezistenţei R4 relaţia:

U stab  U z
R4   0,14 K
Iz

Se va adopta 150Ω pentru R4.

Pentru a anula efectul capacităţii parazite a tranzistorului T2, în serie cu colectorul se va

monta o inductanţă şoc având impedanţa de circa 500Ω la frecvenţa de 100MHz. Va rezulta
valoarea inductanţei:

z z 5 *10 2
L    0,8 *10 6 H  0,8H
 2f 2 *108
 Valoarea se obţine prin bobinarea unui conductor Ø 0,2 CuEm, 7spire pe miez de ferită
toroidal Ø = 5mm.

Analiza comportării la intermodulaţii:

Circuitul din figura 2 se v-a folosi pentru semnale video în banda de bază având frecvenţe
cuprinse între 0 şi 6 MHz şi/sau pentru o singură purtătoare în banda 100-600MHz modulată cu
semnal TV. Pentru aceste cazuri intermodulaţiile nu deranjează şi se poate folosi toată
caracteristiaca dinamică a laserului, de la 7 la 30 mA.

Pentru mai multe purtătoare, vom dimensiona nivelul de putere la care se va utiliza
tranzistorul T1, impunând un coeficient de intermodulaţie IM3 de -56dB. Definirea termenilor
utilizaţi a fost făcută în raportul tehnic din etapa 1.

Pentru tranzistorul BFR96, Pout1dB = 17dBm; aceasta corespunde la un IM3 de -25dB.

Diferenţa de până la -56dB este de 56-25 = 31dB. În conformitate cu cele analizate în etapa
1, relaţia 1.20 rezultă:

Pout max  Pout1dB  (56  25) / 2  17  15,5  1,5dBm

Transformăm această valoare în dBµv, ştiind că puterea de 1,5dBm se raportează la o

sarcină R3+Rd unde R3=52Ω ,iar Rd =5Ω (rezistenţa dinamică a diodei laser, etapa1 pag 18).

1,5dBm reprezintă o putere de cca 1,4mW/57Ω; deci tensiunea va fi:

U  1,4 *10 3 * 57  282mv  107 dBV

Pentru utilizarea mai multor purtătoare reducerea puterii se face după relaţia:

Pout / n.canale  PoutIM 3  7,5 * lg(n  1) unde n este numărul de canale.

Pentru n=20 canale rezultă:

Pout / 20 canale  1,5dBm  7,5 *1,27  8dBm  0,15mW

Nivelul de tensiune corespunzător acestei puteri va fi de cca 92µV adică o valoare de cca
40dBµV.

Această valoare este sub valoarea recomandată de 75dBµV pentru care raportul semnal
zgomot nu este afectat.
 În concluzie, circuitul din fig. 2 se poate folosi cu rezultate foarte bune pentru o purtătoare
TV sau cel mult 2 purtătoare. Pentru întreaga gamă de semnale folosite în reţeaua CATV se va
înlocui circuitul cu un integrat specializat, de bandă largă. În această lucrare se va folosi BGY888.

Pentru aplicarea semnalului video pe dioda laser prin intermediul unei purtătoare, se
foloseşte un modulator de canal, care respectă standardul de televiziune radiodifuzată care este
utilizat şi în reţelele CATV.

II.1.1.b. Interfaţa între magistrala de cablu CATV şi sistemul optic.

Schema bloc a unui modulator de canal

Modulatorul de canal are rolul de a deplasa spectrul video din banda de bază în banda CATV
care alocă fiecărui program tv o bandă de 7 / 8 MHz, conform diagramei de mai jos.
85,25MH z
77,25MHz
59,25MHz
49,75MHz

93,2 5MHz

CATV L CATV HyperB UIF

CH21 471,25MHz
CH22 479,25MHz

CH69 855,25MHz
S1,S2,......S10 S11,S12,...........

R1R2 R3 R4 R5 R6...............R12 F
[MHz]
FIF I FIF II
(FIF L) (FIF H)

Fig.3.

Transpunerea semnalului video din banda de bază (BB) în spaţiul alocat canalului „i” ,
conform acestei diagrame , se face utilizând două schimbări de frecvenţă. Prima mixare se face
folosind un oscilator local (OL) cu frecventa de 38MHz, aceiaşi pentru toate modulatoarele. Vor
rezulta două benzi laterale OL+BB şi OL-BB. Calibrul benzii inferioare OL-BB este identic cu cel
utilizat în receptoarele de televiziune pentru blocul de frecvenţă intermediară. Drept filtru de bandă
se va folosi filtru cu undă de suprafaţă (FUS) utilizat în toate receptoarele TV. Acestea au
caracteristica dată în fig.4.
 Fig.4

După trecerea prin FUS, se obţine semnalul video cu bandă inversată având ca purtătoare
38MHz (vezi fig 5.) Acest semnal se mixează a doua oară cu o frecvenţă generată de un al doilea
oscilator local, care va avea frecvenţa ajustabilă (setabilă) funcţie de canalul pe care urmează să se
plaseze semnalul video. Spre exemplu, dacă se doreşte plasarea semnalului video în canalul R12
(223,25MHz) atunci OL2 va avea valoarea de 223,25 + 38 = 261,25MHz. Cu această valoare
pentru OL2 se obţin cele două benzi laterale, având purtătoarele video la 261,25+38MHz şi 261,25-
38MHz. = 223,25 MHz. Alegând banda inferioara, cu ajutorul unui filtru LC acordabil, se obţine
aranjarea corectă a frecvenţelor în canal, conform standardului (se inversează încă o dată spectrul
video). Mixarea a doua se face folosind un mixer dublu echilibrat ( 4 diode montate în inel). Se ştie
că mixerele echilibrate rejectează frecvenţa oscilatorului local OL2 din componenţa frecvenţelor de
ieşire. Astfel se uşurează sarcina filtrului trece bandă de ieşire (FTB2) pentru care frecvenţele cele
mai apropiate ce trebuie suprimate vor fi la 2x30MHz distanţă în partea superioară.(vezi si fig 4)

Cu aceste precizări schema bloc poate fi urmărită în fig.5.

 38
MHz
FUS
Sunet M F
5,5/6,5M Hz
Vi deo Cr oma 38
BB M Hz

.f
M Hz
.f
D BL
0 M Hz
Ff
V 7 / 8 M Hz
B LI
FU S
C ir cuit int egra t
FT J m odul at or vi deo 38M Hz
0- 5M Hz Vi deo MA
BB
m odul at or audi o
A MF
M ix er 2
FT B A udio ( echi l ibr at)
50H z -
OL2
15K Hz
OL s i nte za de
38 f re cvent a
XQ
5,5/ MHz
6,5 OL2 +/ -
MH z 38M Hz

Ff OL2 Pr ogr amat or (pr es cal er)

( s upri m at ă de
m ixer ul echil i bra t 2)
FTB 2

FT B2

Ff i = O L2 F
Ol 2-
38MHz

A te nuat or
O UT Am pli f
f chi i eiş r e
75 OH m/
80 - 100 Ff chi
FTB2
dBm V

7/ 8MH z

Fig.5.A

Schemele electrice ale modulatorului şi demodulatorului sunt date mai jos.

 acord

BFG135
MAV 270 Ω
1n 1n 1n 11 270Ω
1n
3,3k 1n
1n 22k
1n 1n
1n 18Ω 1n 1n MAV11
22k
1n 1n 1n 18Ω 1n 1n MAV11
1n 1n
1n 10Ω 680Ω 22k 22k 1n 18Ω
270Ω 270Ω
27Ω 2xBB133 2x220Ω
1n 27Ω 1n 2x270Ω
220Ω 220Ω 270Ω 270Ω 2xBB133
100µ A A
2x220Ω de la
10Ω mixer

+5V
2xBAV99 10k
220n 220n 10k
+12V

3k3
SDA
22k
2x220n SCL
100Ω

4093 10k
22p 4MHz BFR93
100μ 22k TSA5512T 180Ω
220n 150Ω 1n
10k 220n
47n
1k5
4,7n 1k
10n

acord 330Ω
180Ω
150Ω
TDA5330T
1k BFR93 1k5
150Ω
2,2p 2,2p 5k6
1k2
1n 2k2
A

x6966M
22k 22k
82p 1n
Bb133
56p spre
1n

acord 10Ω mixer

22k
+12V

A 220Ω 56Ω

+12V
220Ω
MAV11 B
 ON=0
OFF=1

8 DIP Switch

+12V +5V

27 7805 8x10k

0,22uF 1
1uF
PIC16F630

330
SDA

SCL

Programator modulator

Demodulatorul TV

Demodulatorul TV are rolul de a capta un semnal din banda de frecvenţe transmise pe

magistrala de cablu , refăcând astfel informaţia transmisă iniţial la emisie ; oferă la conectorii de
ieşire semnale video şi audio.

Schema bloc şi cea electrică a unui demodulator pentru semnale tip TV cu modulaţie MA
video şi FM sunet este dată de în figura de mai jos:
 AGC
+12V
Etaj Audio
FUS iesire
TUNER FI Demodulare

Etaj Video
SDA iesire
SCL Uvaricap
+33V
Programator
canal +5V

UP RESET
DOWN
Schema bloc a demodulatorului
+5V
7805 22
+12V

IN 22
0,22uF 0,22uF
FIF-UIF
220 220 +5V
TUNER TDA9800
10n 100uF
10uF
100n
SDA
SCL

+33V K2971M
10n 1 8,2pF
10n
+5V 3k3 10uH
1k 2k2 MAV11
0,1uF
220 T6,5
8k2 390 390
100uF C6,5
2k2 C5,5 T5,5
10 390
2,2uF
22n
+12V 12
10 100uF
+12V 680
10k 100n
1n
5 10k 10uF
3 10k 10k 7 8 680 150
1 6 2k2 Video
1n 10k
10uF 2 1n 4
12p 12p 150
1k
10k Mc1458 27p 68p 27p
4k7 10k
Audio
5k 10uF 1k
10uF

Fig. 5.B

TUNERUL

Este primul bloc electronic în sensul de intrare al semnalelor de RF în demodulatorul TV. El

conţine de intrare amplificatoare acorduri variabile de frecvenţă utilizate în televiziune(68 MHz-135
MHz FIF I-II, 127MHz-450MHz FIF III + canale speciale S1 S30 de la 450MHz-800MHz
UIF),oscilator local comandat în tensiune şi un mixer cu etaj de ieşire. Semnalul de ieşire este cu
frecvenţa de 38MHz , cu o lăţime de bandă de 8MHz, conţine purtătoarea video şi audio a canalului
selectat, canalele adiacente fiind rejectate la un nivel de-70dB.

Acordul blocului tuner pe canalul dorit se face printr-o magistrală de date I 2 C ce provine de
la blocul programator canal.

Filtrul de 38MHz

Al doilea bloc funcţional este filtrul de 38 MHz realizat practic cu filtru cu undă de suprafaţă
rezonant la frecvenţa de 38MHz model K2971M.( denumit FUS sau SAW surface acoustic wave
(SAW)). Atenuarea filtrului este compensată de un etaj amplificator.

Blocul tuner se alimentează cu 5V, şi cu 33V tensiune ce se utilizează pentru diodele varicap
aflate în oscilatorul local (prima schimbare de frecvenţă), şi în amplificatoarele acordabile din
circuitele de intrare.

Circuitul de demodulare

Este realizat cu integratul specializat TDA9800. acest circuit ne oferă la pinii de ieşire toate
semnalele care ne trebuie: semnalul ieşire audio, semnalul ieşire videocomplex şi semnalul de
comandă circuit reglare automată amplificare pentru blocul tuner.

Conţine o a doua schimbare de frecvenţă cu un circuit acordat pe 38,9MHz plasat în

exteriorul integratului la pinii 16,17. Filtrele trece bandă extrag frecvenţele C5,5MHz şi C6,5MHz
pentru a le folosi la demodulare. Filtrul T5,5MHz şi T6,5MHz sunt de tipul stop bandă opresc
frecvenţele purtătoare de sunet pentru a nu intra în spectrul semnalului videocomplex.

Etajele de ieşire audio video

Circuitul audio de ieşire este realizat cu integratul MC1458, amplificator operaţional cu două
etaje. El amplifică şi filtrează semnalul audio livrându-l la ieşire cu un nivel standard de 0,775V ce
poate fi reglat dintr-un potenţiometru.

Circuitul video este realizat cu două tranzistoare bipolare în configuraţie emitor comun cu
impedanţa de ieşire mică. Nivelul de ieşire este reglabil până la 1Vvv standard.
 Blocul programator canal

Este realizat practic dintr-un microcontroler tip PIC16C505 şi o memorie 24C05. Dintr-un
comutator ce conţine 8 microîntrerupătoare (care au rolul de a trimite 5V sau 0V adică 0logic sau
1logic) se accesează o adresă internă din locaţia de memorie care generează o secvenţă serială pe
magistrala I 2 C . Există câte o combinaţie specifică fiecărui canal ce se poate genera prin
amplasarea corectă a celor 8 microântrerupătoare pe 0 logic şi 1 logic.

În codul unui canal (secvenţa 1010110 reprezintă 224,25 MHz) programul implementat în
microcontroler permite o ajustare de ±62,5KHz în jurul frecvenţei centrale. Acest lucru se face prin
acţionarea butoanelor externe „UP” , „DOWN”. Butonul de „RESET” permite revenirea la
frecvenţa centrală de lucru (224,25MHz).

Magistrala de date I 2 C conţine semnalele SDA, SCL şi se adresează blocului tuner.

+5V 3x10k

DIP Switch

DOWN

8x10k
UP

1
RESET PIC16C505

+5V 10k SDA

SCL

24C02
220n 1

Programator tuner

II.1.1.b. Interfaţa între magistrala de cablu CATV şi sistemul optic.

Se va utiliza următoarea schemă electrică prezentată în fig.6

 Semnalul CATV de pe magistrala de cablu se aplică prin filtrul trece-sus C1C2C3L1L2, cu
frecvenţa de tăiere în jurul valorii de 60MHz, atenuatorului AT1. Acesta poate produce o atenuare
în intervalul 0-20dB, păstrând impedanţa constantă de 75Ω la borne. Cu ajutorul atenuatorului AT2
şi a circuitelor L3C4L4C5R1 se efectuează reglajul de ”TILT” care permite o caracteristică
amplitudine-frecvenţă reglabilă, după curba din fig.6b.

+24V
C7

L3 C4 C8
IN 5
C1 C2 C3 C6 C9
CATV
BGY888
1 9
At1 At2
2 3 7 8
L1 L2

C5 C10 CP
T2 fig.2 2 1
20dB L4 R1
3 4
75Ω C11
R2
L R3

Circuit TEST
control curent Io OUT

FD DL

Fig.6a

dBmV dBµV dBm 75Ω mVRMS mW 75Ω

8 68 -40.75 2.51 8.4E-05
9 69 -39.75 2.82 1.1E-04
10 70 -38.75 3.16 1.3E-04
11 71 -37.75 3.55 1.7E-04
12 72 -36.75 3.98 2.1E-04
13 73 -35.75 4.47 2.7E-04
14 74 -34.75 5.01 3.3E-04
dBmV dBµV dBm 75Ω mVRMS mW 75Ω
15 75 -33.75 5.62 4.2E-04
16 76 -32.75 6.31 5.3E-04
17 77 -31.75 7.08 6.7E-04
18 78 -30.75 7.94 8.4E-04
19 79 -29.75 8.91 1.1E-03
20 80 -28.75 10.00 1.3E-03
21 81 -27.75 11.22 1.7E-03
22 82 -26.75 12.59 2.1E-03
23 83 -25.75 14.13 2.7E-03
24 84 -24.75 15.85 3.3E-03
25 85 -23.75 17.78 4.2E-03
26 86 -22.75 19.95 5.3E-03
27 87 -21.75 22.39 6.7E-03
28 88 -20.75 25.12 8.4E-03
29 89 -19.75 28.18 0.011
30 90 -18.75 31.62 0.013
31 91 -17.75 35.48 0.017
32 92 -16.75 39.81 0.021
33 93 -15.75 44.67 0.027
34 94 -14.75 50.12 0.033
35 95 -13.75 56.23 0.042
36 96 -12.75 63.10 0.053
37 97 -11.75 70.79 0.067
38 98 -10.75 79.43 0.084
39 99 -9.75 89.13 0.106
40 100 -8.75 100.00 0.133
41 101 -7.75 112.20 0.168
42 102 -6.75 125.89 0.211
43 103 -5.75 141.25 0.266
44 104 -4.75 158.49 0.335
45 105 -3.75 177.83 0.422
46 106 -2.75 199.53 0.531
47 107 -1.75 223.87 0.668
48 108 -0.75 251.19 0.841
49 109 0.25 281.84 1.059
50 110 1.25 316.23 1.333
51 111 2.25 354.81 1.679
52 112 3.25 398.11 2.113
53 113 4.25 446.68 2.660
54 114 5.25 501.19 3.349
55 115 6.25 562.34 4.216
56 116 7.25 630.96 5.308
57 117 8.25 707.95 6.683
dBmV dBµV dBm 75Ω mVRMS mW 75Ω
58 118 9.25 794.33 8.413
59 119 10.25 891.25 10.591
60 120 11.25 1000.00 13.333
61 121 12.25 1122.02 16.786
62 122 13.25 1258.93 21.132
63 123 14.25 1412.54 26.604
64 124 15.25 1584.89 33.492
65 125 16.25 1778.28 42.164
66 126 17.25 1995.26 53.081
67 127 18.25 2238.72 66.825
68 128 19.25 2511.89 84.128

vezi și link : https://www.maximintegrated.com/en/app-notes/index.mvp/id/808