Compozitia, organizarea si dinamica moleculara a biomembranelor

Student: CASAPU ANCUTA Universitatea Vasile Goldis, Facultatea de Medicina, Farmacie si Medicina dentara, specializarea Farmacie An de studii: II

Structura si functiile membranei celulare Membranele celulare sunt structuri planare cu grosimi moleculare cuprinse ntre 6 si 10 nm (1 nm = 10-9 m) care ndeplinesc cel putin doua functii dinamice esentiale: Prima functie a membranei celulare este de a mpiedica miscarea libera a particulelor ntre doua compartimente adiacente (lichidul interstitial si citoplasma), prin urmare membrana are rolul unei bariere fizice active. Lichidul interstitial si citoplasma sunt sisteme disperse avnd ca solvent apa, iar ca faze dispersate electroliti (ioni de Na, K, Cl, Ca, Mg), macromolecule (de ex. proteinele), organite intracelulare (de ex. mitocondriile) si molecule polare mici, n concentratii diferite. Lichidul interstitial si citoplasma au aceeasi osmolaritate de aproximativ 300 mOsM/l, fiind deci, lichide izotonice. Fiind semipermeabile si selective, membranele celulare ndeplinesc si o a doua functie foarte importanta si anume reglarea volumului si a compozitiei mediului intracelular. Aceasta reglare asigura mentinerea la valori constante a compozitiei si volumului intra- si extracelular, n ciuda fluctuatiilor din mediul extern. Structura membranei celulare a fost studiata prin microscopie electronica, difractie de raze X si recent, vizualizata cu ajutorul microscopiei de forta atomica.

Structura membranei celulare conform modelului mozaicului fluid proteolipidic Principalii constituenti ai membranelor biologice sunt lipidele si proteinele, conform modelului mozaicului fluid proteolipidic al lui Nicholson si Singer elaborat n 1972: membrana este formata dintr-un bistrat lipidic, n care sunt inserate proteine si glicoproteine.

Functiile membranei celulare n primul rnd, membrana asigura mentinerea caracteristicilor fizico-chimice diferite ale celor doua compartimente pe care le separa. Membrana reprezinta o zona de comunicare controlata ntre cele doua compartimente, n ambele sensuri prin: 1. Transport de substanta prin membrana intacta (molecule, ioni si apa) sau prin ruperea membranei urmata de refacerea acesteia datorita plasticitatii ei exceptionale. 2. Traducere si transfer de informatie adusa de diferiti stimuli (mecanici, electrici, electromagnetici, chimici, termici etc.) prin receptorii specifici pe care membrana i contine.

3. Implicare n functiile celulare datorita enzimelor si complexelor enzimatice pe care le contine: replicarea ADN, biosinteza proteinelor, bioenergetica celulara, raspuns hormonal. Transportul de substanta prin membrana se face prin macrotransport daca substanta transportata este n stare solida sau lichida (formele de macrotransport fiind fagocitoza si pinocitoza) si prin microtransport care poate fi pasiv sau activ. Macrotransportul n procesul de fagocitoza celula nglobeaza particule de substanta solida, nvaluindu-le anterior cu niste prelungiri citoplasmatice numite pseudopode, prelungiri care fuzioneaza apoi n spatele acestor particule. La protozoare (la amoebe de exemplu) fagocitoza este procesul prin care celula se hraneste. La celulele mai dezvoltate, acest mecanism serveste altor scopuri si anume: macrofagele si leucocitele nghit fragmente celulare si intrusi. Prin pinocitoza, lichidele, dispersate n picaturi fine, si macromoleculele sunt introduse n celula sau scoase din aceasta, dupa ce n prealabil au fost nvelite ntr-un bistrat lipidic devenind vezicule. Veziculele fuzioneaza cu membrane celulara si pot fi transportate dintr-o parte ntr-alta a membranei. Expulzarea continutului lichid al veziculei are loc ca efect al fortelor de tensiune superficiala Formele pinocitozei sunt: - endocitoza - patrunderea in interiorul celulei a veziculei, urmata de expulzarea continutului acesteia. - transcitoza - vezicula traverseaza celula, fara a se sparge, are loc cu precadere n celulele endoteliului capilar, facilitnd trecerea proteinelor plasmatice din snge catre spatiul extravascular.

- exocitoza - expulzarea de catre celula a unei vezicule care, de exemplu, contine substante pe care celula este incapabila de a le utiliza. Fenomenele de exocitoza sunt frecvente n terminatiile nervoase si n celulele secretorii.

Microtransportul Transportul pasiv Prin transport pasiv moleculele si ionii se deplaseaza n sensul gradientului electrochimic sau de presiune fara consum de energie metabolica, sistemul avnd tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic. Gradientul electrochimic este o forta termodinamica producatoare de flux si reprezinta rezultatul unor procese desfasurate cu consum energetic. Exista trei tipuri de transport pasiv: difuzia simpla, difuzia facilitata si difuzia prin canale si pori. Difuzia simpla se produce prin dizolvarea speciei moleculare transportate n membrana. Numai moleculele mici nepolare, moleculele hidrofobe si gazele pot traversa membrana prin difuzie simpla. Difuzia facilitata Moleculele hidrofile mari, cum sunt multi factori nutritivi necesari celulei, precum si unii ioni traverseaza membrana prin difuzie facilitata, utiliznd molecule transportoare existente n membrana sau introduse artificial n aceasta. Asemenea molecule transportoare au o anumita specificitate, recunoscnd specia moleculara sau ionica pe care o transporta. Exista transportori pentru glucoza, colina, pentru diferiti ioni (ionofori).

Exemplu de difuzie facilitata: difuzia facilitata a gucozei (dupa Baldwin & Lienhard, Trends Biochem. Sci. 6:210, 1981) Transportorii sunt proteine att de specializate nct pot deosebi speciile levogire de cele dextrogire. Fiind vorba despre o forma de transport pasiv, sensul de actiune al transportorilor n difuzia facilitata este sensul gradientului electrochimic. Molecula transportoare, cu rol enzimatic, se poate gasi n doua stari conformationale. Se poate observa cum molecula de glucoza, numita substrat n aecasta situatie, se leaga pe una din fetele membranei ntr-un anumit loc de legare numit situs. Se produce n urma legarii o modificare

conformationala si situsul de legare este expus partii opuse, simultan cu scaderea afinitatii transportorului pentru glucoza si eliberarea acestei molecule de partea cealalta a membranei. Prin eliberare se revine la conformatia initiala si ciclul se repeta. Difuzia prin canale ionice Substantele ionizate nefiind liposolubile, difuzia lor prin membrana se poate face prin structuri proteice specializate care strabat membrana pe toata grosimea ei si creeaza cai de trecere pentru ioni, formnd canale sau pori. Notiunea de por este folosita pentru structurile neselective, facnd o discriminare doar pe baza diametrului particulei. Cu precadere, prin pori trece apa, caz n care acestia se numesc porine. Ionii au n jurul lor o zona de hidratare, din care cauza au diametrul prea mare pentru pori. Canalele ionice sunt proteine specializate care strabat membrana lipidica celulara, permitnd astfel trecerea substantelor neliposolubile. Prin canale ionii pot sa treaca n ambele sensuri, dar transportul are loc n sensul gradientului electrochimic. Spre deosebire de pori, canalele ionice sunt structuri selective. Eficacitatea transportului prin canale este foarte mare, printr-un singur canal putnd trece 106-108 ioni/s. Filtrul canalului ionic recunoaste un anumit tip de ion si l lasa sa treaca n vestibulul. Senzorul primeste informatia din exterior, fie din partea unei molecule receptoare, fie direct de la un semnal electric, si, daca informatia este corespunzatoare, comanda deschiderea portii permitnd ionului sa intre sau sa iasa din celula, mpins de potentialul sau electro-chimic. Canalul poate fi nchis sau deschis printr-o modificare conformationala a proteinei canal comandata printr-un mecanism specific electric, chimic sau prin alte mecanisme. Fiecare tip de canal poate fi blocat specific de anumite toxine: tetrodotoxina inhiba functionarea canalului de Na+ din membrana axonala, tetraetilamoniul blocheaza canalul de K+). Blocantii specifici permit studierea proprietatilor canalelor sau identificarea proteinelor canal.

Reprezentarea schematica a canalului membranar Exista substante care formeaza n jurul ionului o structura hidrofoba, permitndu-i acestuia difuzia prin bistrat. O astfel de substanta care, inclusa n membrana celulara, permite translocarea ionilor de pe o fata pe cealalta se numeste ionofor. Ionoforii pot forma canale prin membrana sau pot actiona ca niste molecule transportoare. De exemplu, valinomicina este un ionofor care poate ncorpora ionii de K+, fortndu-i sa paraseasca prin membrana celula bacteriana, provocnd moartea acesteia, actionnd astfel ca un antibiotic.

Valinomicina este un ionofor care face ca ionii de K+ sa iasa din celula bacteriana, provocndu-i moartea Din studiul comparativ al transportului pasiv prin difuzie facilitata si al transportului prin canale rezulta urmatoarele: - moleculele transportoare au o specificitate mai mare pentru moleculele sau ionii transportati dect canalele, moleculele transportoare putnd distinge ntre diferitii izomeri ai unei molecule - moleculele transportoare au o viteza mult mai mica de lucru dect a canalelor ionice, permitnd trecerea doar a 1000 de ioni pe secunda, acest lucru fiind compensat de numarul lor foarte mare - transportorii pot participa si la transportul activ - canalele au o foarte mare viteza de lucru, pna la 10 milioane de ioni pe secunda motiv pentru care canalele sunt caile preferate pentru transportul ionilor atunci cnd sunt necesare variatii bruste ale compozitiei si concentratiei ionice (n excitatia celulara, de exemplu).

Comportamentul diferitelor tipuri de molecule n apropierea membranei lipidice n concluzie, membrana celulara poate fi traversata prin transport pasiv de moleculele mici hidrofobe prin difuzie simpla, de ioni prin canale si difuzie facilitata si de moleculele hidrofile mari prin difuzie facilitata.

Difuzia apei printr-un por Transportul apei care intervine esential n toate procesele biologice se realizeaza att prin difuzie simpla si osmoza ct si prin canale - pori aposi , permeabilitatea membranei pentru apa fiind foarte mare. Mecanismele de transport al apei sunt foarte complexe si incomplet elucidate, un rol foarte important avndu-l diferenta de presiune osmotica. Transportul activ Este o forma de transport care necesita consum de energie metabolica (a unei reactii chimice, de exemplu). Se realizeaza n sensul invers gradientului de potential electrochimic. Se disting doua forme de transport activ: transportul activ primar si transportul activ secundar. Transportul activ primar se realizeaza folosind proteine integrale numite pompe ionice membranare. In urma transportului activ se stabileste gradientul de concentratie n sensul caruia se desfasoara transportul pasiv. Pompa leaga ionul pe o parte a membranei ntr-o anumita zona activa numita situs de legare si, datorita unor modificari conformationale care intervin n urma legarii ionului, l transfera pe cealalta parte unde l elibereaza. Pompa foloseste, de obicei, hidroliza ATP n ADP si P. Exemplul cel mai cunoscut este ATP-aza Na+/K+ care transloca 3 ioni de Na + din interiorul celulei, unde concentratia acestuia este mica, spre mediul extracelular si 2 ioni de K+ din exteriorul celulei n interiorul acesteia .

Pompa Na/K

Deoarece rezultatul unui ciclu este un transfer net de sarcina pozitiva n exteriorul celulei, spunem ca pompa este electrogenica. De asemenea, pompa de Na+/K+ asigura prin functionarea ei osmolaritatea egala pe ambele fete ale membranei.

Exista si alte pompe n membrana celulara, cum ar fi: - pompa de H+, K+ din mucoasa gastrica (din membrana plasmatica a celulelor parietale) , tot o ATP-aza a carei structura este asemanatoare cu cea a Na-K-ATP-azei.

ATP-aza H+/K+ din mucoasa gastrica - pompa de Ca++ din reticulul sarcoplasmic si din membrana plasmatica Transportul activ secundar Prin transport activ secundar speciile transportate patrund ntr-un compartiment (extracelular sau intracelular) mpotriva gradientului lor electrochimic, asociindu-se cu molecule care se deplaseaza n sensul gradientului de concentratie. Specia transportata ct si molecula care efectueaza transport pasiv se leaga de aceeasi molecula transportoare. Transportul activ secundar utilizeaza transportorii ntlniti la difuzia facilitata, acestia putnd lega substratele transportate n aceeasi stare conformationala sau n stari conformationale diferite. Daca ambele specii moleculare transportate se leaga de aceeasi parte a proteinei, transportul poarta denumirea de simport sau co-transport, iar transportorul si poate modifica starea conformationala doar dupa ce ambele substrate au ajuns n situsurile de legare. Cazul n care speciile transportate se leaga pe cele doua parti ale transportorului, care se va afla astfel n stari conformationale diferite, se numeste antiport sau contra-transport.

Comparatie ntre formele de transport activ: primar si secundar ntlnim simport la patrunderea glucozei n celulele mucoasei intestinale; ea se asociaza cu Na+ care intra pasiv. Ionii de Na+ sunt eliminati activ prin transport primar, prin ATP-aza de Na+/K+, iar glucoza ramne. Si n acest caz, avem de-a face cu un transport electrogenic deoarece rezultatul net consta n transportul unei sarcini pozitive dintr-o parte a membranei n cealalta.

Simportul glucoza Na+ din celulele mucoasei intestinale Un exemplu de antiport este cel de 3Na+/Ca2+ , de la nivelul muschiului cardiac, care asigura o concentratie scazuta a ionilor de calciu n interiorul celulei. Energia pe care o foloseste antiportul este furnizata de transportul activ al ionilor de sodiu din mediul extracelular catre interiorul celulei.

Bibliografie: 1. Biologie celulara si moleculara, Ed. Aius, Craiova, 2000 2. Principii fundamentale de biologie celulara, Ed. Medicala Universitara Craiova, 2002 3. Biologie celulara si moleculara - N.Frasinel, Doina Verdes - Ed.Mirton Timisoara,
1994 4. Biologie celulara si moleculara Partea I, - Aftina Tosici, Doina Verdes, M.Berceanu, Ioana Muntean, Delia Berceanu. - Ed Eurobit, Timisoara, 1997