Sunteți pe pagina 1din 15

LEZIUNI DENTARE CE DETERMINĂ DISFUNCŢII FIZIONOMICE

A. LEZIUNILE DENTARE CU PIERDERE DE SUBSTANŢĂ DURĂ DENTARĂ DE ETIOLOGIE


NECARIOASĂ – UZURA DENTARĂ

TERMINOLOGIE:

În literatura de specialitate există o inconsecvenţă în ceea ce priveşte terminologia referitoare la


modificările dentare de natură necarioasă.

Termenii de abraziune şi atriţie sunt adesea folosiţi unul în locul celuilalt. Termenul de eroziune
este folosit uneori pentru uzura dentară, adevărata semnificaţie fiind dizolvarea chimică a structurii
dentare.

Confuzia apare probabil deoarece toate cele trei tipuri de leziuni cu lipsă de substanţă apar
adesea simultan.

Termenul de reducere a structurii dentare este astfel folosit generic, întrucât acoperă toate
procesele care conduc la lipsa de substanţă dentară.

DEFINIŢIE:

Uzura dentară este o consecinţă a evoluţiei funcţionale a dinţilor, dar poate fi determinată şi de
factori patologici, alţii decât cei care determină caria dentară simplă sau cei ce cauzează traumatismele
dentare.

CARACTERIZARE:

= fenomen de reducere a structurilor dentare dure cu modificarea morfologiei coroanei dentare şi/sau
rădăcinii

CLASIFICARE CLINICĂ

1. ATRIŢIA
2. ABRAZIUNEA
3. EROZIUNEA

ATRIŢIA
DEFINIŢIE:
Uzura dentară datorată contactelor dento-dentare directe, fără interpoziţia bolului dentar sau a
altor factori externi.

ROL DETERMINANT ETIOLOGIC:


= detaşarea fragmentelor microscopice din zonele externe ale prismelor de smalţ din cauza presiunilor
ocluzale care acţionează ca material abraziv.
Majoritatea autorilor consideră că atriţia este un fenomen fiziologic care se produce la nivelul marginilor
incizale şi proximale, prin exercitarea principalelor funcţii ale aparatului dento-maxilar.
ROLURILE FUNCŢIONALE ALE ATRIŢIEI:
1. Determină reducerea reliefului ocluzal accentuat, care constituie un factor în retenţia plăcii
bacteriene, prevenind apariţia cariei dentare.
2. Reduce braţul de pârghie extra-alveolar, reprezentat de coroana clinică a dintelui, care în cursul
erupţiei continue, are tendinţa de alungire şi suprasolicitare a parodonţiului profund, la pacienţii
tineri.
3. Reduce gradul de înclinare al pantelor cuspidiene şi ca o consecinţă reduce rezultantele oblice şi
orizontale ale forţelor axiale şi paraxiale, nocive.

GRADUL DE UZURĂ prin atriţie depinde de:


 Forţele exercitate între suprafeţele dentare
 Calitatea ţesuturilor dure dentare
 Durata de acţiune

ASPECT MICROSCOPIC:
Pe suprafaţa dentară supusă atriţiei, la microscopul electronic, apar striaţii paralele fine,
caracteristice, aranjate într-o singură direcţie, în limitele unor faţete care se potrivesc perfect cu cele ale
dinţilor antagonişti ce au la rândul lor striaţii orizontale în acelaşi sens.
Ele se opresc net la limita conturului faţetei, orientarea lor fiind dată de direcţia forţelor ce produc
deplasarea dinţilor.

ASPECT CLINIC:
 Faţetă de uzură cu suprafaţă uşor aplatizată, uşor adâncită şi circumscrisă de margini netede,
bine delimitate.

LOCALIZARE:
 Incizală: apare la frontalii superiori, pe marginea incizală, dar şi pe faţa palatinală;
 Ocluzală: pe dinţii laterali, poate fi corelată cu prezenţa contactelor dento-dentare în poziţie static
sau dinamică în perfectă concordanţă cu relaţiile intermaxilare;
 Interproximală: apare pe suprafeţele proximale în contact ale dinţilor vecini, prin masticaţie sau
bruxism, prin mişcarea lor una spre cealaltă. Examinarea faţetelor de uzură interproximale la dinţii
cu support dento-alveolar intact sugerează că mişcarea este predominant verticală sau aproape
vertical şi nu vestibulo-orală aşa cum s-a crezut iniţial.
DIAGNOSTICUL POZITIV:

1. Suprafeţe lucioase, bine delimitate pe suprafaţa dentară, care se potrivesc cu ale dinţilor
antagonişti( uneori pot apărea pe suprafeţe aparent imposibile frecării = faţete vestibulare ale
caninilor superiori) prin bruxism.
2. Apariţia durerilor în ATM, dureri musculare diurne, încleştarea maxilarelor;

3. Aplicarea unor gutiere nocturne; dacă există contacte dento-dentare active ele apar pe suprafaţa
gutierei ca suprafeţe bine delimitate lucioase.
TRATAMENT:

1. Pentru pacienţii cu bruxism: aplicarea de gutiere nocturne şi fizioterapie şi psihoterapie neuro-


musculară

2. Pentru pacienţii cu atriţii severe care modifică aspectul estetic dento-facial se procedează la:

 Tratamentul preprotetic: de reechilibrare ocluzală, ortodontic în cazul anomaliilor


dentomaxilare

 Tratamentul restaurator – restaurări estetice prin tehnici directe sau protetic propriu-
zis( restaurări indirecte)

CAZ CLINIC DE ATRIŢIE – restaurare indirectă:


BRUXISMUL

În trecut termenii de bruxism şi parafuncţie erau consideraţi sinonimi pentru a descrie scrâşnetul
persistent al dinţilor.

El a fost descris ca un obicei patologic care avea ca rezultat disfuncţia ATM şi dureri miofasciale
şi se considerau ca mecanisme declanşatoare (trigger) interferenţele ocluzale, pantele deviante şi
stresul (singure sau combinate).

S-a constatat că frecvenţa bruxismului este de aproximativ 90% atât la populaţiile industrializate
cât şi la cele neindustrializate.

Copiii scrâşnesc foarte frecvent, sau chiar freacă gingiile înainte de erupţia dentară.

Toate acestea sugerează faptul ca bruxismul este un comportament universal şi nu un obicei.


Numai atunci când se accentuează stresul, creşterea intensităţii scrâşnitului dinţilor poate duce la
modificări adaptative ale structurilor cranio-faciale, inclusiv muşchii şi articulaţiile.

Bruxismul se consideră a fi practic un comportament de origine centrală şi doar obiceiurile


învăţate precum roaderea unghiilor sau a creioanelor, interpunerea între dinţi a unor obiecte dure de
tipul pipă, ace, cuie, trebuie privite ca parafuncţii.
CARACTERISTICI:

 Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor

 Reducerea înălţimii coronare a dinţilor

 Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a produs până la nivelul
ecuatorului acestora;

 Inversarea curbei transversal de ocluzie

 Boselarea proceselor alveolare

COMPLICAŢII:

 Fisuri ale smalţului

 Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări protetice

 Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară

 Complicaţii pulpare

 Afectarea curbelor sagitale

 Prabuşirea ocluziei dentare

 Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară


TEGOZISUL

Teoria “tegoszis” a fost introdusă de Every în 1972. Acesta sugerează că scrâşnitul dinţilor este un
comportament filogenetic care are rolul de a ascuţi dinţii pentru o masticaţie mai eficientă şi pentru a
putea fi folosiţi ca arme.

Pe de o parte abraziunea normală a dinţilor prin alimente va netezi dinţii astfel încât nu vor mai acţiona
efficient ca suprafeţe tăietoare. Pe de altă parte frecarea dinţilor prin bruxism va reascuţi marginile şi va creşte
efectul de “lame tăietoare”.
BIBLIOGRAFIE

1. Kois JC. Diagnostically driven interdisciplinary treatment planning. In: Cohen M, ed. Interdisciplinary
Treatment Planning: Principles, Design, Implementation. 1st ed. Chicago, IL: Quintessence Publishing;
2008.
2. Bakeman EM, Kois JC. Maximizing esthetics/minimizing risk: the line of predictable success. Inside
Dentistry. 2005;1(1):16-24.
3. Sesemann MR. Enhancing facial appearance with aesthetic dentistry, centric relation, and proper
occlusal management. Pract Proced Aesthet Dent. 2005;17(9):615-620.
4. Muzzi L, Nieri M, Cattabriga M, et al. The potential prognostic value of some periodontal factors for
tooth loss: a retrospective multilevel analysis of periodontal patients treated and maintained over 10
years. J Periodontol. 2006;77:2084-2089.
5. Kutsch VK. A new look at an old disease. Inside Dentistry. 2009;5 (5):60-65.
6. Mjör IA. Clinical diagnosis of recurrent caries. J Am Dent Assoc. 2005;136(10):1426-1433.
7. Kolker JL, Damiano PC, Caplan DJ, et al. Teeth with large amalgam restorations and crowns: factors
affecting the receipt of subsequent treatment after 10 years. J Am Dent Assoc. 2005;136(6):738-748.
8. Berry DC, Poole, DF. Attrition: possible mechanisms of compensation. J Oral Rehabil. 1976;3(3):201-
206.
9. Dawson PE. Evaluation, Diagnosis, and Treatment of Occlusal Problems. 2nd ed. St. Louis, MO:
Mosby; 1989.
10. McKee JR. Comparing condylar position repeatability for standardized versus nonstandardized
methods of achieving centric relation. J Prosthet Dent. 1997;77(3):280-284.
11. Steel C, Behle C, Bellerino M, et al. A Guide to Accreditation Photography, Madison, WI. American
Academy of Cosmetic Dentistry; 2002.
12. Rufenacht C. Fundamentals of Esthetics. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 1990.
13. Kois JC, Phillips KM. Occlusal vertical dimension: alteration concerns. Compend Contin Educ Dent.
1997;18(12):1169-1177.
14. Rufenacht CR. Principles of Esthetic Integration. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 2000.
15. Chiche GJ, Pinault A. Esthetics of Anterior Fixed Prosthodontics. Chicago IL: Quintessence
Publishing; 1994.
16. DeMunck J, Van Landuyt K, et al. A critical review of the durability of adhesion to tooth tissue:
methods and results. J Dent Res. 2005;84(2):118-132.
17. Van Meerbeek B, Kanumilli P, et al. A randomized, controlled trial evaluating the 3-year clinical
effectiveness of two etch & rinse adhesives in cervical lesions. Oper Dent. 2004;29(4):376-385.