ADEZIUNEA DENTARĂ

Un adeziv este o substanŃă care menŃine legate între ele două suprafeŃe sau două
materiale. Pentru a face aceasta, adezivul poate utiliza pe o suprafaŃă plană, o legătură
chimică între atomi sau molecule sau o legătură mecanică sau micromecanică.
La nivelul interfeŃei dintre adeziv şi aderent există 3 tipuri de adeziune:
adeziune fizică, care reprezintă atracŃia dintre două corpuri aflate în contact
foarte strâns, datorită forŃelor intermediare şi, în funcŃie de care, există 3 tipuri de
adeziune:
- mecanică;
- electrostatică;
- specifică.
adeziune chimică, care se realizează prin formare de legături ionice
covalente şi coordinative. Moleculele adezivului sunt absorbite pe suprafaŃa aderentului şi
reacŃionează cu grupele active ale acestuia realizând legături chimice.
Adeziunea mecanică este rezultatul unei întrepătrunderi a materialului adeziv în
neregularităŃile create pe suprafaŃa aderentului. Pentru creearea acestor neregularităŃi se
procedează la instrumentarea sau demineralizarea suprafeŃei aderentului.
În stomatologie, colajul sau adeziunea prezintă două mecanisme- mecanismul
micromecanic, preponderent în numeroase tehnici de adeziune dentară, cel mai cunoscut
fiind cel realizat prin gravarea acidă a smalŃului şi cel de adeziune fizico-chimică, care
determină o legătură între substanŃa dentară şi adezivul de legătură prin intermediul
mecanismelor următoare:
→ schimbul de forŃe electrostatice între moleculele polarizate (dipoli);
→ legarea prin punŃi de hidrogen, legătură foarte instabilă în mediul umed;
→ o adevărată legătură chimică, legătura covalentă sau ionică, mult mai
stabilă.
În odontoterapia restauratoare această adeziune se referă la posibilitatea materialului
utilizat pentru restaurarea coronară de a se uni cu Ńesuturile dure dentare ale preparaŃiei şi
acest lucru are drept consecinŃe clinice:
• realizarea unor preparaŃii dentare cât mai conservatoare, datorită creşterii
retenŃiei fizice a materialului de restauraŃie la pereŃii preparaŃiei;
• se reduc microinfiltraŃiile marginale la interfaŃa preparaŃie/restauraŃie, deci,
diminuă posibilitatea de apariŃie a sensibilităŃii dureroase postoperatorii precum şi a cariei
secundare;
• creşte rezistenŃa complexului dinte/restauraŃie şi diminuă riscul unor
fracturi ulterioare ale pereŃilor preparaŃiei sau ale cuspizilor subminaŃi.

ADEZIUNEA AMELARĂ

SmalŃul este o substanŃă poroasă şi devitală. El este constituit în proporŃie de 95-96%

(din greutate) din substanŃe minerale, din care hidroxiapatita anorganică reprezintă cea mai
mare parte şi în proporŃie de 4% dintr-o matrice hidro-proteică. SmalŃul este Ńesutul cel
mai înalt mineralizat din organism şi conŃine o structură cristalină. Cristalele formează

1
ceea ce se cunoaşte sub numele de prisme de smalŃ, unitatea structurală fundamentală a
smalŃului, între care se află substanŃa interprismatică.
Adeziunea amelară necesită o pregătire prealabilă a suprafeŃei smalŃului prin gravare
acidă. Pentru aceasta, se utilizează acidul fosforic concentrat între 15-40%. Gravarea va
trebui să dureze peste 15 secunde, astfel se va putea obŃine o adeziune cu o forŃă de
tracŃiune superioară, suficientă pentru a se opune forŃei de retracŃie de polimerizare.
Prin gravarea acidă a smalŃului se obŃine o adeziune mecanică a materialelor de
restaurare coronară, adeziune ce se realizează prin intermediul unei răşini lichide, cu un
coeficient crescut de umiditate. AgenŃii de legătură amelari sunt răşini diacrilice neşarjate
care sunt reŃinute în interiorul microretentivităŃilor amelare prin polimerizare. Ele conŃin
aceeaşi monomeri pe care îi conŃine şi răşina compozită dar la aceştia proporŃia
monomerului de diluŃie este mai mare şi acest lucru atrage după sine scăderea vâscozităŃii
adezivului.
În urma gravării acide a smalŃului, acesta va prezenta caracteristici care sunt
dependente de:
- acidul folosit pentru demineralizare (fosforic, maleic, citric, clorhidric, EDTA)
- concentraŃia acidului folosit; s-a ajuns azi la concluzia că o concentraŃie de 35-
37% a acidului fosforic este cea optimă;
- timpul de acŃiune al acidului pe suprafaŃa smalŃului care la început a fost de 60 de
secunde, pentru ca azi să se ajungă la concluzia că 15 secunde sunt suficiente pentru o
demineralizare eficace;
- starea fizică a acidului. Acidul sub formă de soluŃie este mai greu de manevrat
decât cel sub forma de gel colorat, care este mai uşor de observat şi are o putere de
penetrare mai mare în suprafaŃă şi profunzime;
- suprafaŃa smalŃului rezultată în urma acŃiunii acidului. Demineralizarea lui creşte
energia de suprafaŃă şi umectabilitatea suprafeŃei sale; orice contaminare a suprafeŃei
smalŃului poate reduce eficacitatea legăturii;
- de impresiunile compozitului care se întrepătrund cu neregularităŃile suprafeŃei
smalŃului condiŃionat acid, rezultate prin dizolvarea hidroxiapatitei, formând între prismele
de smalŃ macroimpresiuni, iar în interiorul lor microimpresiuni foarte fine şi în număr mai
mare decît primele.
Cu cât aria de smalŃ disponibilă gravării acide este mai mare, cu atât adeziunea şi
închiderea marginală a restauraŃiei sunt mai bune; de aceea, la dinŃii frontali la care
smalŃul disponibil gravării acide este în cantitate mai mică, se recomandă bizotarea
marginilor de smalŃ ale preparaŃiilor, spre deosebire de zonele laterale ale arcadei dentare
unde, datorită forŃelor dezvoltate în timpul procesului masticator, acest lucru nu este
recomandat.
Etapele gravării acide ale smalŃului sunt următoarele:
→ curăŃarea suprafeŃei ce urmează a fi gravată cu ajutorul unei paste fără glicerină;
→ uscarea dintelui prin izolarea sa cu digă din cauciuc sau când acest lucru nu este
posibil, cu rulouri de vată şi o aspirare suficientă;
→ gravarea propriu-zisă, care se face pe dintele uscat pe care se aplică acid fosforic
30-35% timp de 15 secunde;
→ urmează spălarea cu un jet de apă sub presiune şi apoi uscarea cu aer sub
presiune;
→ suprafaŃa gravată trebuie să aibă un aspect de suprafaŃă cretoasă;

2
 → suprafaŃa gravată trebuie să rămână uscată; dacă ea este contaminată cu salivă, va
trebui să fie supusă unei noi gravări timp de 15 secunde.
Adeziunea amelară depinde, în final, de eficienŃa dizolvării cristalelor minerale intra
şi interprismatice în care răşina hidrofobă va pătrunde prin capilaritate şi va fi reŃinută ca
urmare a procesului de polimerizare.

ADEZIUNEA DENTINARĂ

În realizarea adeziunii dentinare un rol foarte important îi revine structurii dentinei.

Dentina este un Ńesut dur, mineralizat, compus din :
- dentina pericanaliculară, având o foarte mare parte mineralizată;
- dentina intercanaliculară (bogată în colagen);
- canalicule sau tubuli dentinari, în interiorul cărora întâlnim prelungirile
odontoblastice şi fluidul dentinar:
Dentina este compusă din aproximativ 65-70% (în volum) din elemente anorganice,
20% elemente organice şi 13% apă.
Matricea organică a dentinei este compusă în proporŃie de 90% din colagen dentinar,
care este o proteină bazică alcătuită din procolagen, tropocolagen şi colagen matur şi în
proporŃie de 8-9% dintr-o substanŃă de bază noncolagenică.
Partea anorganică este constituită în principal din cristale de hidroxiapatită care sunt
mai mici decât cele din smalŃ şi conŃin Ca, P, CO2, Mg şi alte substanŃe minerale în
proporŃii mai mici de 1%. Această compoziŃie chimică conferă dentinei o reactivitate
diferită faŃă de cea a smalŃului. Astfel, dentina este mai solubilă decât smalŃul şi are
potenŃial crescut de schimburi ionice cu fluidele organismului. Ca urmare a instrumentării
Ńesuturilor dure dentare, pe suprafaŃa plăgii dentinare rezultate se va acumula un detritus
dentinar remanent cunoscut şi sub denumirea de “smear layer”, şi care este, de fapt, o
peliculă fină, alcătuită din particule microcristaline încorporate într-o matrice organică
denaturată. ”Smear layer” –ul apare ca un strat amorf, poros, relativ neted şi are o grosime
de cel mult 1-2 microni. Este alcătuit din:
- reziduuri de origine amelară şi dentinară: - anorganice (cristale de hidroxiapatită)
- organice - colagen denaturat din dentina
inter şi pericanaliculară;
- glicoaminoglycani;
- proteoglycani;
- elemente de origine
odontoblastică;
- bacterii.
- u de origine extradentară: - salivă;
- sânge;
- elemente celulare.

Detritusul dentinar remanent pătrunde şi în interiorul canaliculelor dentinare, în

porŃiunea lor iniŃială unde formează dopuri, cunoscute sub numele de “smear plug”.
Detritusul dentinar remanent are o rezistenŃă mecanică slabă şi poate reprezenta
iniŃial un element protector al plăgii dentinare, împiedicând pătrunderea bacteriilor în

3
canaliculele dentinare, variaŃiile de presiune şi scurgere a fluidului dentinar opunându-se
în acest mod apariŃiei unor legături chimice şi micromecanice ale adezivului dentinar cu
dentina. Acesta este, de fapt, punctul slab al adeziunii dentinare.
Adezivii dentinari prezintă o compoziŃie diferită în funcŃie de firma producătoare
dar, în principal, un adeziv dentinar va conŃine:
⇒ acidul/condiŃioner, agent pentru curăŃirea şi/sau demineralizarea suprafeŃei
dentinei pe care o face aptă de colaj. Demineralizarea dentinei lasă libere fibrele de
colagen, elimină, dizolvă sau modifică detritusul dentinar remanent.
⇒ primer-ul, o răşină hidrofilă într-un solvent (apă, acetonă, alcool) care are rolul
de a umecta zona demineralizată şi favorizează astfel pătrunderea răşinii adezive, graŃie
capetelor sale hidrofobe, în interiorul tubilor dentinari şi în reŃeaua de colagen eliberată,
pentru care are afinitate, determinând apariŃia stratului hibrid.
⇒ răşina adezivă propriu-zisă, cu vâscozitate scăzută, care pătrunde în reŃeaua de
colagen a canaliculelor dentinare şi în dentina intercanalară pregătite anterior.

Strategia adeziunii dentinare este determinată de prezenŃa pe suprafaŃa plăgii

dentinare a detritusului dentinar remanent şi, în funcŃie de atitudinea agenŃilor de colaj
dentinar faŃă de acesta, se pot reŃine mai multe grupuri de adezivi dentinari:
• grupul de adezivi ce vizează lăsarea intactă a detritusului dentinar remanent şi
încorporarea lui în procesele de colaj. Adezivii din această categorie se aplicau într-o etapă
sau două etape de tratament după cum practicianul folosea o singură răşină adezivă sau
succesiv un primer şi o răşină adezivă. Această metodă, nereuşind să realizeze o legătură
adezivă bună şi de durată, a fost înlocuită de alte sisteme de adeziune dentinară mai
eficace.

compozit

primer şi răşină
adezivă

prelungirea
odontoblastică „smear- layer”

Adeziunea dentinară cu păstrarea stratului de “smear layer” intact

• adezivi dentinari ce modifică stratul de detritus dentinar, păstrând canaliculele

dentinare închise de “smear plug”;
• un grup ce elimină complet detritusul dentinar remanent, divizat în sisteme cu
două sau trei etape, dacă se utilizează, respectiv, o aplicare separată sau combinată a unui
primer şi a unei răşini adezive;
• adezivii ce se bazează pe dizolvarea detritusului dentinar remanent mai curând
decât prin eliminare. Aplicarea acestui sistem adeziv se efectuează în două etape.

4
 Adezivii care modifică stratul de detritus dentinar remanent

Detritusul dentinar remanent produce o barieră naturală a pulpei dentare faŃă de

invazia bacteriană şi limitează fluxul de fluid dentinar care iese din canaliculele dentinare
şi care este susceptibil să diminue eficacitatea colajului. Infiltrarea de monomeri în stratul
de detritus dentinar remanent şi polimerizarea lor “in situ” are drept scop să întărească
colajul detritusului dentinar remanent cu suprafaŃa dentinară subiacentă. Acest colaj este
micromecanic dar e posibilă şi o uşoară legătură chimică.
Clinic, acest sistem cere o gravare selectivă a smalŃului într-un timp separat de
gravarea dentinei. Primer-ul modifică stratul de detritus remanent care se va lega de
dentină şi, astfel, are loc o interreacŃie foarte superficială a sistemului adeziv cu dentina,
fără expunerea fibrelor de colagen, ceea ce confirmă slaba aciditate a acestui primer la
detritusul dentinar remanent. Intrarea în canaliculele dentinare va rămâne ocupată de
rumeguşul dentinar constituit în adevărate dopuri; în dentina intercanaliculară apar
prelungiri de răşină şi stratul hibrid este, în final, format din răşină, smear layer impregnat
cu răşină, colagen intercanalicular .
compozit

„smear- layer” +
primer + răşină
adezivă
prelungirea dentina
odontoblastică peritubulară

Stratul de “smear layer” modificat şi impregnat cu răşină adezivă.

Adezivii care elimină detritusul dentinar remanent

În cea mai mare parte, azi se recurge la metoda eliminării complete a rumeguşului
dentinar şi la tehnica gravării acide totale. În acest scop, la început aceste sistme adezive
au fost aplicate în 3 etape succesive, ce se derulează după o succesiune în care se aplică în
primul rând acidul demineralizant, cu demineralizarea superficială a dentinei şi expunerea
tramei de colagen dentinar. În a doua etapă se utilizeaza primer-ul ce este promotorul
adeziunii. El conŃine monomeri cu proprietăŃi hidrofile, posedând o afinitate pentru fibrele
de colagen expuse şi proprietăŃi hidrofobe, permiŃând copolimerizarea cu răşina adezivă.
Aceşti monomeri sunt adesea dizolvaŃi în solvenŃi organici - acetona şi etanol care,
datorită proprietăŃilor lor volatile, pot deplasa apa din reŃeaua de colagen.
Astfel, se transformă o suprafaŃă dentinară hidrofilă într-un strat hidrofob, spongios,
permiŃând ca, în etapa a treia, răşina adezivă să penetreze şi să impregneze eficace
colagenul expus.

5
 compozit
fibre de
colagen
stratul hibrid
(primer şi răşină
adezivă)

prelungirea
odontoblastică

Îndepărtarea în totalitate a “smear layer”-ului şi crearea stratului hibrid.

Acest proces ce are loc în 3 timpi este denumit hibridizare sau procesul de formare a
unui strat hibrid. La microscopul electronic de înaltă rezoluŃie stratul hibrid apare clar, ca
o reŃea de fibrile de colagen în care fibrilele de colagen individuale sunt separate de spaŃii
interfibrilare realizând aspect de canale. Ele pot fi observate în profunzimea stratului
hibrid până în zona de trecere la dentina neafectată de procesul carios şi corespund
spaŃiilor interfibrilare ocupate anterior de hidroxiapatită şi înlocuite în momentul colajului
de răşină. În partea superioară, fibrele de colagen sunt dirijate spre răşina adezivă şi apar
efilate la extremitatea lor. Nu există colagen denaturat, ceea ce sugerează faptul că acidul
fosforic 37%, chiar dacă este relativ agresiv, gravarea acidă nu pare a fi suficientă pentru a
afecta substanŃial integritatea structurii colagenului; în consecinŃă, nu se pot detecta
prăbuşiri ale colagenului sau lipsa infiltraŃiilor de răşină adezivă printre fibrele de colagen
expuse.
În paralel cu formarea stratului hibrid, se formează prelungiri de răşină adezivă în
tubii dentinari deschişi şi acestea contribuie în mare măsură la rezistenŃa legăturii cu
dentina colată. Această extensie de răşină în tubii dentinari deschişi, asociată la stratul
hibrid format la intrarea în tubulii dentinari, favorizează formarea unei legături etanşe,
izolante pentru complexul pulpo-dentinar şi împiedică percolarea şi penetrarea
microorganismelor.
În procesul de hibridizare nu se formează doar prelungiri răşinoase principale ci se
pot forma microdigitaŃii şi în ramurile laterale ale tubilor dentinari. Aceste microdigitaŃii
sunt constituite dintr-un centru de răşină înconjurată de un strat subŃire format pe peretele
dentinar al tubului lateral. Acest fenomen se numeşte hibridizarea tubulară laterală.
Ultima generaŃie de adezivi într-un singur flacon (monoflacon), permite o procedură
de aplicare convenŃională a adezivului dentinar redusă la 2 etape; ea combină acŃiunea
primer-ului şi a adezivului într-o soluŃie.
În sistemul convenŃional în 3 etape, primer-ul trebuie să asigure umectarea eficace a
fibrelor de colagen expuse, deplasând toată umiditatea reziduală şi transformând un Ńesut
hidrofil într-un Ńesut hidrofob, aducând astfel suficient monomer în canalele interfibrilare.
Răşina adezivă poate umple porii restanŃi dintre fibrele de colagen formând digitaŃii de
răşină care sigilează intrarea tubilor dentinari deschişi, iniŃiind şi accelerând reacŃia de
polimerizare, stabilizând stratul hibrid şi prelungirile de răşină şi furnizând suficiente
duble legături metacrilat pentru copolimerizarea cu răşina de restaurare aplicată ulterior. În

6
sistemul simplificat monoflacon, funcŃia de primer şi de răşină adezivă devin perfect
combinate.

Adezivii care dizolvă detritusul dentinar remanent

Adezivii care dizolvă stratul de detritus dentinar remanent conŃin primer uşor acid,
denumit primer autogravant, destinat să simplifice procedura clinică. El are rolul de a
demineraliza parŃial stratul de detritus dentinar şi suprafaŃa dentinară subiacentă fără a
îndepărta resturile de rumeguş dentinar dizolvate la intrarea în orificiile tubulare. Are loc
astfel o interreacŃie foarte superficială a sistemului adeziv cu dentina, fără expunerea
fibrelor de colagen, ceea ce denotă slaba aciditate a acestui primer (fig. 4.6).

compozit

“smear layer” dizolvat

dentina cu păstrarea lui parŃială
peritubulară
prelungirea
odontoblastică

Dizolvarea stratului de “smear layer”cu infiltrarea

parŃială a răşinii adezive printre fibrele de colagen.

ApariŃia primer-ului autogravant a fost destinată să simplifice procedura clinică şi o

primă generaŃie de astfel de sisteme adezive sunt reprezentate de sistemele Scotchbond 2
(3M) sau Coltene ART Bond, Ecusit Primer – Mono (DGM) şi Syntac (Vivadent).
Aceşti adezivi se pot prezenta în flacon unic, monoflacon, acesta conŃinând agentul
de gravare, primer-ul şi răşina adezivă. Aplicarea acestui adeziv monoflacon se face în 2
timpi, prin două aplicări succesive. Prima aplicare are rol de penetrare, ea permite
pătrunderea în stratul de rumeguş dentinar a componentelor de colaj în aproximativ 30 de
secunde, timp în care acesta nu trebuie uscat. A doua aplicare are rol de sigilare, acest strat
poate fi uscat în scopul de a uşura evaporarea solventului .
Există şi sisteme cu prezentare în 2 flacoane la care primer-ul se aplică împreună cu
agentul de gravare, iar răşina care copolimerizează cu primer-ul se va aplica separat.
ApariŃia primer-ilor autogravanŃi este legată de apariŃia în practica adezivă a
compomerilor, răşini compozite modificate prin adaos de poliacizi, dar acŃiunea lor este
mai puŃin eficientă, acidul gravant are o acŃiune acidă slabă şi nu reuşeşte să graveze
suficient smalŃul pentru a crea retenŃii eficiente adeziunii amelare. La dentină,
demineralizarea se face superficial şi aceste neajunsuri fac ca restauraŃia adezivă să se
deterioreze rapid, la câteva luni de la plasarea ei. Pentru îmbunătăŃirea gravării şi deci a
adeziunii, se poate aplica o gravare suplimentară convenŃională, anterioară aplicării
primer-ului autogravant.
Aceste sisteme sunt recomandate fie în aplicarea doar pe dentină, şi atunci se cere o
gravare selectivă a smalŃului într-o etapă separată sau pentru condiŃionarea simultană a
dentinei şi a smalŃului. Simplificarea procedurii clinice în cazul aplicării sistemului

7
autogravant nu numai că reduce un număr de etape de lucru, dar reduce şi faza de spălare
cu apă utilizată în gravarea convenŃională care nu mai e necesară. Toate controversele
asupra menŃinerii umidităŃii dentinei sau uscării ei în cursul procesului de colaj umed sunt
şi ele evitate în acest mod. Acest sistem permite formarea unui strat hibrid mic, cu o
grosime de 0,5 microni, iar detritusul dentinar remanent e dizolvat şi devine încorporat în
stratul hibrid.
Stratul hibrid astfel format este compus dintr-o reŃea moale de fibre de colagen, cu
mici spaŃii interfibrilare umplute de răşină adezivă. Resturile de rumeguş dentinar rămase
în tubulii dentinari sunt încapsulate de răşina care formează prelungiri.

Adezivii ionomeri de sticlă

Primul material adeziv bazat pe tehnologia formării de ionomeri de sticlă modificaŃi

prin adaos de răşină a fost Fujy Bond LC(GC). Sistemul adeziv pe bază de ionomeri de
sticlă este rezultatul unei tehnologii care combină ionomerii de sticlă cu răşini adezive şi
prezintă un mecanism de adeziune la substratul dentinar de tip micromecanic şi chimic. O
scurtă procedură de gravare cu acid poliacrilic va expune superficial reŃeaua de fibrile de
colagen şi va permite ca răşina să difuzeze între aceste fibre pentru a forma un strat
subŃire, asemănător stratului hibrid. Natura policarboxilică a materialului permite procesul
de schimburi ionice dinamice pe care se bazează o parte dintre proprietăŃile auto-adezive
ale ionomerilor de sticlă.

Un adeziv dentinar, indiferent de tip, pentru a fi eficient trebuie să întrunească

câteva cerinŃe esenŃiale:
• să realizeze o adeziune puternică cu dentina, asemănătoare cu cea a smalŃului,
adeziune care să fie eficientă pe substratul dentinar umed;
• să fie bine tolerat de complexul pulpo-dentinar şi compatibil cu materialul
restaurator folosit;
• să asigure o închidere cât mai perfectă a canaliculelor dentinare blocând astfel
mişcarea fluidului dentinar şi prin aceasta diminuând hipersensibilitatea dentinară;
• mecanismul de priză al adezivului dentinar să se facă fie prin autopolimerizare sau
prin sistemul dual, iar stratul adeziv să aibă o grosime redusă;
• adeziunea să se producă într-un timp cât mai scurt, iar manipularea şi realizarea ei
să fie cât mai uşoară;
• adezivul să permită adeziunea în mod egal la mai multe substraturi, respectiv la
smalŃ, dentină, cement, compozit, porŃelan, metal, etc..

Factorii de care depinde adeziunea dentinară

Puterea de adeziune a adezivilor dentinari moderni depinde de mai mulŃi factori :

- substratul dentinar;
- factorul dentar şi relaŃia sa cu modificările locale;
- materialul adeziv;
- factorii care pot determina alterarea stratului hibrid.

8
 Substratul dentinar

Calitatea dentinei are un rol esenŃial în adeziunea dentinară. Se poate afirma că

dentina tinerilor are o forŃă de adeziune mai mare decât cea a pacienŃilor în vârstă.
Adeziunea pe o dentină sclerotică sau cariată este mai proastă. Grosimea tubilor dentinari
joacă, de asemenea, un rol important în adeziune. La joncŃiunea smalŃ/cement, grosimea
tubilor dentinari se ridică la aproximativ 4% (din volum), sau 20.000 de tubi dentinari pe
cm pătrat şi în jurul pulpei dentare ea se ridică la 28% (din volum) sau 45.000 de tubuli pe
cm pătrat.
ForŃa de adeziune este superioară la nivelul zonelor îndepărtate de pulpă spre
deosebire de cele circumpulpare şi, aceasta, din cauza presiunii fluidului dentinar. Dentina
trebuie să-şi menŃină umiditatea pe tot parcursul tratamentului, o uscare a sa putând avea
drept consecinŃă o aglomerare a structurilor de colagen.
Gravarea acidă a dentinei nu trebuie să dureze mai mult de 15 secunde atunci când se
foloseşte acid fosforic 30-35% şi aceasta, nu pentru că ar exista riscul lezării Ńesutului
pulpar, ci pentru că o gravare acidă puternică a suprafeŃei dentinare întreŃine formarea unei
suprafeŃe hialine care face dificilă formarea stratului hibrid aderent.

Factorul dentar şi relaŃia sa cu modificările locale

Când vorbim de factorul dentar ne referim la poziŃia dintelui pe arcadă, mărimea şi

forma leziunii ca şi la morfologia dintelui. Adeziunea la dinŃii maxilarului superior este, în
general, mai bună decât la dinŃii maxilarului inferior; de asemenea, restaurarea unei
pierderi de substanŃă de tip lacună cuneiformă persistă timp mai îndelungat decât cea a
unei eroziuni plate şi aceasta legată direct de morfologia dinŃilor. O pierdere a adeziunii
restaurărilor de la nivelul coletului dentar poate să apară după aproximativ un milion de
cicluri de masticaŃie pe an, legată de particularităŃile specifice zonei.
Modificările localizate la nivel dentar au, incontestabil, un rol important în realizarea
adeziunii dentinare. După o pierdere de substanŃă dură dentară ca urmare a unor procese
carioase sau a unor traumatisme, canaliculele dentinare au tendinŃa de a se închide şi, ca
urmare a depunerilor peritubulare de cristale de hidroxiapatită, apare un proces care se
numeste scleroză dentinară. Aceasta e cu atât mai importantă, cu cât evoluŃia pierderii de
structuri dure dentare se face în timp mai îndelungat, Ńesutul pulpar având timp să-şi
mobilizeze resursele sale compensatorii.
Heymann (1998) şi Lambrecht (1997) au arătat că 75% din pacienŃii de vârste
cuprinse între 61-80 de ani pierd o restauraŃie dentară cam o dată la 2 ani, pe când la
pacienŃii între 20-40 de ani aceasta pierdere este de doar 27%. Această diferenŃă
semnificativă de rezistenŃă în timp a unei restaurări adezive are legătură directă cu
prezenŃa de dentină sclerotică hipercalcificată, mai puŃin proprie sistemelor de adeziune
dentinară.

Materialul restaurator

ForŃa care se dezvoltă la contracŃia de polimerizare a materialului restaurator

constituie un factor ce poate slăbi adeziunea dentinară, de aceea ea trebuie şi poate fi
redusă prin tehnica de aplicare a straturilor de răşină compozită. Modulul de elasticitate al

9
particulelor mici ale compozitelor hibride e mai slab decât cel al compozitelor cu
microumplutură. DiferenŃa dintre diferitele tipuri de polimerizare este, de asemenea, un
factor important de care depinde reuşita adeziunii. Dacă adezivul, în momentul
polimerizării compozitului în preparaŃie nu este complet polimerizat, forŃa de polimerizare
a compozitului poate conduce la o ruptură sau fisură în stratul adeziv.

Factorii care pot determina alterarea stratului hibrid

Există o serie de factori care pot să determine o adeziune dentinară deficitară. Aceşti
factori care pot genera o astfel de alterare sunt :
• o gravare prea importantă a dentinei;
• o uscare prea accentuată a dentinei ce poate determina o aglomerare de structuri de
colagen şi penetrarea insuficientă a răşinii între fibrile;
• o contaminare a dentinei gravate cu salivă, sânge (necesită o nouă gravare);
● un timp de acŃiune insuficient al primer-ului (fiecare primer conŃine un solvent
volatil, de cele mai multe ori, acetona, care poate influenŃa polimerizarea şi, de aceea,
după aplicarea primerului, e bine să se efectueze o presiune de aer asupra acestuia);
• o îngroşare a primer-ului lichid în flacon şi, pentru a evita acest lucru, e bine ca
flaconul cu lichid să fie închis imediat;
• o suflare de aer cu presiune prea mare poate să lase un strat foarte fin de adeziv de
colaj şi rămâne ca atare un strat anaerobic de răşină care nu poate să fie polimerizat
complet;
• o polimerizare incompletă, datorată unei lămpi de fotopolimerizare care nu mai e
corespunzătoare. Pentru a evita astfel de situaŃii e bine să fie făcut un control anual de
funcŃionare a acesteia şi în cazul în care există dubii asupra calităŃii lămpii, e mai bine să
se recurgă la un sistem de polimerizare dual sau chimic. Un adeziv dentinar incomplet
polimerizat duce la formarea unui strat hibrid incomplet, care îşi pierde etanşeitatea şi va
duce, în final, la leziuni pulpare sau la sensibilitate dentară postoperatorie sau o
îndepărtare prematură a restauraŃiei.

InfluenŃa adezivilor dentinari asupra pulpei dentare

InfluenŃa negativă pe care adezivii dentinari ar putea să o aibă asupra pulpei dentare
a fost o problema viu discutată de specialişti.
S-au studiat efectele tehnicii de gravare totală <total etch> asupra pulpei dentare pe
cupe histologie şi aceste studii au demonstrat că, după o asemenea tehnică de
demineralizare a smalŃului şi dentinei, nu a apărut nici o reacŃie de iritaŃie pulpară. Aceste
cercetări şi multe altele au arătat că gravarea acidă a dentinei (condiŃionarea), urmată de
aplicarea imediată a primer-ului şi sigilarea rapidă a marginilor sale constituie cea mai
bună protecŃie pulpară.
Realizarea unui strat hibrid nu reprezintă doar posibilitatea realizării unei bune
restaurări ci, datorită faptului că acest strat este acido-rezistent, el constituie o protecŃie a
suprafeŃelor radiculare împotriva cariei la acest nivel identică cu cea obŃinută prin tehnica
de sigilare a fosetelor şi a şanŃurilor de pe feŃele ocluzale ale dinŃilor.

10
 Adeziunea dentinară mai are o aplicaŃie la fel de importantă care constă în aceea că,
prin denaturarea proteinelor de la suprafaŃa plăgii dentinare se reduce permeabilitatea
canaliculelor dentinare, tubii dentinari se închid, hidrodinamica fluidului dentinar se
reduce şi acest lucru atrage după sine reducerea sensibilităŃii dentinare. Stratul hibrid
rezultat ca urmare a adeziunii dentinare închide foarte eficace canaliculele dentinare şi
prin aceasta jocul fluidului dentinar responsabil de hipersensibilitatea dentinară este
limitat.

Fazele critice ale adeziunii dentinare

Adeziunea dentinară prezintă câteva puncte cheie, de a căror realizare depinde

eficienŃa colajului dentar obŃinut şi, în final, calitatea restauraŃiei efectuate. Acestea sunt:
- izolarea cîmpului operator;
- tehnica de condiŃionare a smalŃului şi dentinei;
- gradul şi tipul de umiditate al substratului dentar pe perioada colajului;
- aplicarea primer-ului;
- modul de aplicare al răşinii adezive;
- procedeul de restaurare finală.

Realizarea câmpului operator

Realizarea unui câmp operator optim este absolut obligatorie înainte de a se proceda
la aplicarea tehnicilor de adeziune. Substratul dentar pe care se va aplica adezivul dentinar
trebuie ferit de orice sursă de umiditate.
Adeziunea la smalŃ presupune teoretic o suprafaŃă uscată a acestuia pentru a permite
ca agenŃii de fotopolimerizare hidrofobi să fie atraşi prin capilaritate în interiorul
microretenŃiilor realizate prin gravarea acidă a smalŃului. Se formează astfel două tipuri de
prelungiri în interiorul acestor microretenŃii, unele între prismele de smalŃ, aşa numitele
microdigitaŃii şi macrodigitaŃii în interiorul prismelor de smalŃ.
Colajul dentinar este o operaŃiune mai complexă, el trebuie să Ńină seama de faptul
că la nivelul plăgii dentinare există două tipuri de umiditate: - umiditate internă;
- umiditate externă.
acestea fiind, uneori, completate şi de o umiditate externă ce poate să apară accidental în
timpul efectuării colajului dentinar.

→ Umiditatea internă – e cauzată de fluidul dentinar care circulă în interiorul

canaliculelor dentinare datorită presiunii pozitive intrapulpare care întreŃine o mişcare a
acestuia spre suprafaŃa dentinară, prin traversarea tubilor dentinari deschişi ca urmare a
procedeului de gravare acidă a dentinei. Această umiditate dentinară internă are influenŃe
certe asupra tehnicii de adeziune dentinară.
→ Umiditatea externă - este legată de umiditatea mediului bucal precum şi de
umiditatea existentă în cabinetul dentar. Aceasta are o acŃiune negativă asupra rezistenŃei
adeziunii dentare.

11
 În absenŃa câmpului operator, gradul de umiditate înconjurătoare din mediul bucal
este ridicat. Cu ajutorul mijloacelor de izolare, această umiditate poate fi controlată
păstrându-se doar umiditatea generată de mediul ambiant din cabinetul dentar.
Valoarea adeziunii dentinare diminuă atunci când umiditatea este mare, totuşi
anumite sisteme adezive sunt mai sensibile decât altele la gradul de umiditate existent.
→ Umiditatea accidentală – de natură externă poate la rândul său influenŃa calitatea
adeziunii. O astfel de umiditate poate fi obŃinută prin contaminarea cu salivă sau sânge şi
ea poate împiedica efectiv contactul între adeziv şi substratul de legătură. Acest tip de
umiditate poate fi mai frecventă la mandibulă decât la maxilarul superior, la acesta din
urmă umiditatea putând fi mai uşor de controlat.

Tehnica de condiŃionare a smalŃului şi dentinei

CondiŃionarea plăgii dentinare reprezintă un alt element important de care depinde

colajul dentinar. Dintele ce urmează să primească o restaurare este pregătit în vederea
realizării acesteia prin spălarea, izolarea şi uscarea sa urmată de o gravare cu un agent de
gravare acidă. Prima generaŃie de adezivi dentinari cerea o gravare selectivă a smalŃului.
Astăzi, se utilizează tehnica de gravare totală prin care condiŃionantul sau agentul de
gravare se aplică simultan pe smalŃ şi dentină. În consecinŃă, cele două suprafeŃe
microretentive diferite, rezultate ca urmare a acestui tratament, vor fi pregătite pentru
adeziune în mod diferenŃiat.
În mod tradiŃional, smalŃul e gravat selectiv cu acid fosforic 30-40%. O dată cu
introducerea tehnicii gravajului total, a fost utilizat acidul fosforic mai puŃin concentrat
sau alŃi acizi mai slabi precum acidul citric, maleic, nitric sau oxalic şi acest lucru, din
dorinŃa de a găsi agenŃi conditionanŃi universali, care să aibă o acŃiune suficientă pentru
gravarea smalŃului şi o acŃiune de gravare mai blândă a dentinei, evitând expunerea
colagenului pe o profunzime care ar putea împiedica infiltrarea completă a răşinii adezive.
Numeroasele studii clinice şi fundamentale efectuate asupra acestui aspect au
demonstrat o eficacitate mai mică a colajului când acidul utilizat este mai puŃin concentrat
decât acidul fosforic 30-40%.
Se pot utiliza doi agenŃi de gravare în mod selectiv pentru dentină şi pentru smalŃ dar
acest lucru ar îngreuna procedeul clinic. Astăzi, adezivii ce elimină detritusul dentinar
remanent au revenit la utilizarea pentru gravarea acidă a smalŃului şi dentinei la acidul
fosforic concentrat, care se aplică pe smalŃ timp de 15 secunde după care se aplică acidul
şi la nivelul dentinei şi astfel, smalŃul va beneficia de un timp dublu de gravare acidă faŃă
de dentină.
O metodă mai recentă este aceea de a utiliza primer autogravant în acelaşi timp
pentru smalŃ şi dentină. Acest primer face parte din sistemele ce dizolvă detritusul dentinar
în 2 etape şi conŃine monomer acid cum e Phenil P. El este întins cu ajutorul unui jet de
aer şi nu necesită spălare. Părerile cu privire la eficacitatea acestui primer autogravant sunt
împărŃite şi aceasta pentru că se pare că el nu gravează suficient de profund substratul
dentar ca agenŃii convenŃionali.
Recent, prin adiŃia de grupe carboxilice acide pe lanŃul principal de monomer de
răşină convenŃională, a apărut un nou grup de materiale adezive care, după compoziŃia
chimică pot fi considerate răşini compozite modificate prin adaos de poliacid [ex.Dyract şi
Dyract AZ (Dentsply), Hytac (ESPE), etc.] care sunt comercializate sub denumirea de

12
<compomer >. Această denumire sugerează ideea că ele sunt o combinaŃie de ionomeri de
sticlă şi compozite. Popularitatea lor se datorează în mare parte uşurinŃei cu care se
manipulează şi simplificarea procedurilor clinice, ele utilizând, datorită primer-ului
autogravant, condiŃionarea într-o singură etapă a substratului dentar. Cu toate acestea se
pare că prin combinarea monoflacon a primer-ului cu adezivul, monomerii acizi dizolvaŃi
în acetonă sunt mai puŃin acizi, primerul acŃionând mai superficial în dentină şi nefiind
suficient de agresiv pe smalŃ pentru a realiza o suprafaŃă suficient de retentivă. În plus, se
deteriorează uşor şi destul de important în decursul a 6 luni dând naştere unor defecte
marginale importante şi posibilităŃii de apariŃie a recidivei de carie, efect pus pe seama
gravării insuficiente a smalŃului.
Efectul clinic al acestui compozit modificat prin adaos de poliacid poate fi
substanŃial îmbunătăŃit printr-o gravare suplimentară a smalŃului.

Gradul şi tipul de umiditate al substratului dentar pe perioada colajului

După gravarea acidă a suprafeŃelor de dentină şi smalŃ, acestea trebuie tratate pentru
a permite penetrarea completă a răşinii adezive. Teoretic, e bine să se obŃină o suprafaŃă de
smalŃ uscată. Pe dentină, o umiditate oarecare e recomandată pentru a evita prăbuşirea
reŃelei de fibre de colagen expusă, ceea ce ar duce la compromiterea adeziunii.
Din acest motiv, din punct de vedere clinic, există 2 metode de a păstra suprafaŃa de
dentină şi smalŃ umede sau uscate.
O metodă care permite păstrarea unui substrat de adeziune uscat constă în utilizarea
unui sistem adeziv pe bază de primer apos care va permite rehidratarea şi reexpansiunea
reŃelei de fibre de colagen uscate, permiŃând astfel monomerului răşinos să difuzeze
eficace între fibrele de colagen.
O altă alternativă este aceea de a păstra suprafaŃa gravată acid în stare umedă
folosind capacitatea primer-ului pe bază de acetonă pentru a îndeparta excesul de
umiditate. Această tehnică poartă denumirea de colaj umed şi a fost introdusă de Kanca şi
Gwinnett la începutul anilor 90.
Pentru a obŃine o hibridizare corectă este esenŃial ca reŃeaua de colagen, lipsită de
suportul său mineral după tratare cu acid, să-şi păstreze caracterul său spongios.
Monomerul răşinic va putea astfel impregna prin difuziune spaŃiile interfibrilare.
Deshidratarea prin uscare cu aer a suprafeŃelor dentinare gravate acid poate determina
apariŃia unor tensiuni de suprafaŃă ce pot provoaca prăbuşirea reŃelei de colagen expusă,
contracŃia sa şi formarea unui coagulum impermeabil la răşină. Dimpotrivă, dacă rămâne
un rest de apă în spaŃiile interfibrilare, se menŃine caracterul moale al matricei de colagen
şi spaŃiile interfibrilare rămân deschise. Este de subliniat faptul că această tehnică de colaj
umed nu poate garanta difuziunea corectă a răşinii decât în condiŃiile în care toată apa
restantă de pe suprafaŃa dentinei este eliminată şi înlocuită de monomer înaintea etapei
următoare a tehnicii adezive. Din această cauză, cele mai multe adezive de care dispunem
azi, monomeri hidrofili primeri sunt dizolvaŃi în solvenŃi volatili precum etanol sau alcool.
Aceşti solvenŃi pot produce o deplasare a apei reziduale şi permit, astfel, monomerului
polimerizabil să pătrundă în tubii dentinari şi în nano-spaŃiile reŃelei de colagen. Solventul
primer-ului se va evapora prin uscare uşoară a suprafeŃei sale cu o seringă de aer, fără a
leza monomerul. Acesta are extremităŃi hidrofile ce prezintă o afinitate pentru fibrele de
colagen expuse şi extremităŃi hidrofobe care se comportă ca receptori pentru

13
copolimerizare cu răşina adezivă aplicată după aceea. Apa din reŃeaua de colagen care nu
a fost complet deplasată, poate afecta polimerizarea răşinii în interiorul stratului hibrid şi
intră în competiŃie spaŃială cu răşina din dentina demineralizată.
Din punct de vedere clinic există riscul ca umiditatea suprafeŃei dentinare să nu fie
complet înlocuită prin acŃiunea monomerilor hidrofili ai primer-ului. Apa în exces,
insuficient îndepartată prin aplicarea primer-ului, produce o separare a fazei
componentelor hidrofile de cele hidrofobe şi antrenează apariŃia de bule, goluri la inerfaŃa
dentină/răşină. Acest defect al interfeŃei slăbeşte adeziunea şi, în consecintă, vor apărea
tubi dentinari imperfect sigilaŃi. Pe de altă parte, o uscare uşoară după condiŃionarea
dentinei pe o perioada scurtă înainte de aplicarea primer-ului anhidru pe bază de acetonă
va determina o insuficientă infiltrare a răşinii intertubular.
În consecinŃă, se poate conclude că dentina gravată nu trebuie păstrată prea umedă
dar nici prea uscată timp îndelungat. Tehnica cea mai eficace recomandă aplicarea unui jet
de aer scurt pentru eliminarea apei reziduale sau o ştergere cu o hârtie absorbantă a
suprafeŃei de dentină gravată acid.
Tehnica colajului umed mai are şi alte inconveniente cu importanŃă clinică:
- acetona se dizolvă rapid din flaconul de primer, de aceea flaconul trebuie
închis imediat după utilizare altfel, prin pierderea componentei solubile, după un număr de
închideri şi deschideri ale flaconului, primer-ul se modifică prin mărirea proporŃiei de
monomer în raport cu solventul. Această modificare duce la rândul său la modificarea
capacităŃii de penetrabilitate a monomerului în reŃeaua de colagen;
- suprafaŃa de smalŃ gravat acid, care apare pe un smalŃ uscat sub forma unei
coloraŃii alb-cretoase, culoare ce atestă eficienŃa gravării, în condiŃii de umiditate nu mai
este observabilă.

Modul de aplicare al primer-ului

Primer-ul trebuie să fie aplicat cu mare atenŃie, timp de cel puŃin 15 secunde,
respectând indicaŃiile fabricantului, pentru a permite difuziunea monomerului în toată
profunzimea stratului demineralizat şi pentru a fi siguri că răşina va infiltra corect reŃeaua
de colagen.
În cazul unei tehnici de adeziune uscată, aplicarea primer-ului rehidratant apos pe o
perioadă de 15 secunde permite reŃelei de colagen o reexpansiune, pe când la folosirea
unei tehnici de colaj umed, primer-ul trebuie aplicat un timp suficient pentru a permite
deplasarea umidităŃii reziduale de la suprafaŃa dentinei prin evaporarea solventului pe bază
de acetonă. În plus, primer-ul cu acetonă aplicat după o uscare scurtă şi blândă a suprafeŃei
dentinare poate elimina detritusul dentinar remanent în trei sau două etape (monoflacon).
Aplicarea primer-ului sub presiune moderată cu ajutorul unei pensulări sau cu o buletă,
ameliorează şi accelerează procesul de difuziune a monomerului, care va fi aspirat în
spaŃiile inerfibrilare.
Teoretic, nu e necesară aplicarea de primer pe smalŃul gravat acid şi uscat dacă se
utilizează un agent de colaj amelar hidrofil; totuşi, aplicarea primer-ului pe smalŃul gravat
acid nu aduce prejudicii procesului de colaj. În cazul în care cavitatea este menŃinută
umedă, atunci este necesară o tehnică de colaj umed. Primer-ul trebuie aplicat totdeauna
pe smalŃul gravat pentru că, datorită evaporării solventului, să fie deplasată toată
umiditatea reziduală. Aplicarea primer-ului este totdeauna completată de o uscare scurtă şi

14
blândă pentru a permite volatilizarea excesului de solvent înainte de aplicarea răşinii
adezive.

Aplicarea răşinii adezive

Răşina adezivă va fi răspândită pe suprafaŃa de adeziune mai uşor printr-o acŃiune

mecanică (pensulă, buletă) decât cu jet de aer. Ea trebuie depusă în cantitate mare înainte
de a fi întinsă cu ajutorul unui aplicator şi uscată cu o hârtie absorbantă între două aplicări;
astfel, stratul de răşină adezivă va atinge o grosime optimă de aproximativ 100 microni,
grosime suficientă pentru a-i oferi un grad de elasticitate care să amortizeze presiunile
mecanice şi tensiunile datorate contracŃiei de polimerizare a răşinii compozite.
Întinderea adezivului cu ajutorul jetului de aer poate reduce grosimea adezivului şi
aceasta la răndul său diminuă capacitatea de absorbŃie elastică. Utilizarea răşinii adezive
cu vâscozitate scăzută în strat intermediar sub obturaŃie permite o legătură foarte rezistentă
mecanică şi o bună etanşeizare a plăgii dentinare. Se poate considera conceptul de legare
elastică ca un mijloc excelent nu numai de contrabalansare a reacŃiei de contracŃie de
polimerizare a răşinii compozite dar, în egală măsură, ajută la amortizarea forŃelor de
masticaŃie, a deformărilor dentare şi şocurilor termice care pot scădea integritatea
joncŃiunii dinte/răşină, în timpul funcŃiei clinice.
Teoretic, sistemele adezive polimerizate chimic sau mixt care au o viteză de
polimerizare mai mică decât răşinile fotopolimerizabile şi care astfel permit formarea unor
porozităŃi slabe în masa stratului de răşină, pot contribui la mecanismul de amortizare
elastică. Utilizarea unui ciment ionomer de sticlă intermediar sub restaurarea de compozit
reduce rigiditatea totală a restauraŃiei şi măreşte capacitatea ei de amortizare elastică.
Cimenturile cu ionomeri de sticlă modificate prin adaugare de răşină ar fi de preferat
cimenturilor ionomere convenŃionale pentru că ele pot copolimeriza chimic cu răşina
compozită de restaurare plasată pe fundul cavităŃii. Această tehnică numită <sandwich>
efectuată cu un ionomer de sticlă cu adaos de răşină, aplicat ca strat intermediar pe
podeaua cavităŃii, a dovedit o diminuare semnificativă a procentului de pierdere a
restauraŃiei.
Pentru agenŃii de colaj fotopolimerizabili, răşina adezivă trebuie polimerizată
întotdeauna înainte de aplicarea compozitului de restaurare, astfel răşina adezivă nu va
putea fi deplasată când se aplică restaurarea. Polimerizarea răşinii adezive stabileşte
joncŃiunea răşină/ dinte şi activează, în consecinŃă, mecanismele de amortizare elastică. O
subŃiere extremă a stratului de răşină adezivă provoacă o permeabilizare incompletă a
răşinii şi reducerea capacităŃii de amortizare elastică eficientă a adeziunii.

Procedeul de restaurare finală

În scopul realizării unei interfeŃe flexibile dinte/restaurare, compozitul de restaurare

trebuie plasat de aşa manieră încât contracŃia de polimerizare să fie redusă la minimum.
O legătură puternică între dentină şi răşina de polimerizare nu va permite formarea
de breşe care să poată atenua stresul realizat de contracŃia de polimerizare şi, în aceste
situaŃii, doar suprafaŃa răşinii compozite va fi cea care se va putea deplasa în raport cu
suprafeŃele legate de pereŃii preparaŃiei. PotenŃialul de deformare al materialului compozit
depinde de configuraŃia spaŃială a cavităŃii şi, în acest sens, au fost sugerate o serie de

15
tehnici clinice care să aibă drept consecinŃă diminuarea efectului negativ al contracŃiei de
polimerizare. Cea mai utilizată este tehnica de aplicare în straturi, care diminuă contracŃia
totală de polimerizare şi reduce masa de compozit polimerizat în fiecare etapă, el
reducând, astfel, raportul dintre suprafaŃa colată şi suprafaŃa liberă. Stratul mai subŃire de
răşină compozită asigură o polimerizare completă a compozitului în zonele profunde ale
cavităŃii.

La o cavitate de clasa I-a, în scopul limitării contracŃiei de priză sunt indicate

următoarele:
- realizarea unei preparaŃii cu unghiuri interne rotunjite;
- aplicarea unei obturaŃii de bază cu ciment ionomer de sticlă într-un strat gros cu
scopul de a limita cantitatea de material compozit necesară pentru realizarea restaurării
ştiut fiind că, cu cât cantitatea de compozit va fi mai mică cu atât şi contracŃia sa de priză
va fi mai mică;
- aplicarea în straturi succesive a materialului compozit astfel încât fiecare strat să
vină în contact cu un număr mai mic de pereŃi ai cavităŃii. Straturile nu trebuie să
depăşească grosimea de 2-2,5mm pentru a se putea realiza o bună polimerizare.
Spotul luminos e de preferat să fie direcŃionat, Ńinând seama că direcŃia de contracŃie
este orientată spre acesta.

La cavităŃile de clasa I-a mici şi superficiale, materialul compozit poate fi aplicat într-un
singur strat care va fi polimerizat, iar şanŃurile şi fosetele pot fi sigilate cu o răşină compozită.

Dacă avem de restaurat cavităŃi mai întinse în suprafaŃă şi profunzime, se va obtura

în mai mulŃi timpi:
- primul strat de material compozit se plasează pe peretele vestibular şi se întinde
spre podeaua cavităŃii oblic; se fotopolimerizează dinspre vestibular şi apoi ocluzal;
- stratul al doilea se aplică oral, oblic şi se polimerizează dinspre oral şi apoi ocluzal;
- stratul final, al treilea, va fi ocluzal

Modul de realizare a restaurărilor la cavităŃile ocluzale mari:

Compozitele autopolimerizabile sunt recomandate pentru restaurări posterioare

pentru că ele induc o contracŃie de polimerizare mai mică decât cele fotopolimerizabile şi
cu direcŃionarea acesteia spre centrul restauraŃiei, pe când răşinile fotopolimerizabile au
tendinŃa de contracŃie spre sursa de lumină, slăbind legătura dintre restauraŃie şi pereŃii

16
laterali şi pulpar al cavităŃii. Acest fapt este atribuit procesului de polimerizare mai lent
care măreşte potenŃialul de amortizare prin deformări plastice. O răşină compozită de
restaurare cu macroparticule, reduce masa de compozit şi contracŃia de polimerizare
rezultată .

Autopolimerizabile fotopolimerizabile
DirecŃia de contracŃie a răşinilor compozite.

Pentru leziunile carioase proximale, se pot pregăti cavităŃi de clasa a II-a mai
economicoase, pe o singură faŃă, în galerie sau tunel, în funcŃie de mărimea procesului
carios. La aceste tipuri de cavităŃi fotopolimerizarea materialului compozit se poate face
într-o singură etapă. La cavităŃile proximale cu sau fără retenŃie ocluzală, aplicarea
fotopolimerizării se face în straturi succesive folosindu-se o matrice transparentă
autocolantă sau o bandă simplă, fixată cu ajutorul unei pene de lemn. Se pot utiliza şi pene
reflectorizante transparente care, prin reflecŃia luminii către pragul gingival al preparaŃiei,
potenŃează fotopolimerizarea. Atunci când cavitatea este mare, se aplică materialul
compozit în mai multe straturi astfel:
- primul strat se aplică la nivelul pragului gingival şi se face fotopolimerizarea
aplicând spotul luminos pe pana reflectorizantă dinspre lingual, apoi vestibular, şi, în final
se completează dinspre ocluzal;
- stratul următor se aplică oblic oral, fără să ajungă la peretele vestibular, se
polimerizează dinspre oral spre ocluzal; se mută pana vestibular, se aplică un nou strat
vestibular oblic şi se repetă fotopolimerizarea întâi vestibular, apoi ocluzal.

Tehnica de aplicare şi fotopolimerizare a obturaŃiei

de compozit la cavităŃile proximo-ocluzale.

17