\

1
 MATERIALELE DE RESTAURARE CORONARĂ

Ultimul timp în tratamentul cariei simple îl reprezintă timpul restaurator (ortopedic), care
constă în refacerea integrităţii morfo-funcţionale a coroanei dintelui. În acest scop se utilizează
materialele de restaurare coronară, care se inseră într-o preparaţie efectuată într-un ţesut (dentina)
strâns legat funcţional de organul pulpar, cu care are permanente schimburi metabolice, de unde
necesitatea ca aceste materiale să fie biocompatibile cu acesta.
Alegerea materialului de restaurare coronară se face în funcţie de mai multe criterii
esenţiale: biologic, mecanic, chimic şi estetic.
Criteriul biologic cere ca în alegere să se ţină seama de textura ţesuturilor dure dentare,
precum şi de starea organului pulpar; materialul trebuie să fie bine tolerat de către complexul pulpo-
dentinar, precum şi de către ţesuturile moi.
Criteriul mecanic presupune luarea în consideraţie a proprietăţilor fizice ale materialului
ales, care să asigure o bună comportare a acestuia în raport cu factorii ce intervin asupra sa (presiuni
masticatorii, temperatură).
Criteriul chimic necesită luarea în consideraţie a compoziţiei chimice a materialului
respectiv, astfel încât acesta să fie compatibil cu alte materiale dentare cu care vine în contact.
Criteriul estetic cere ca materialul ales să redea aspectul cât mai natural al dintelui, mai ales
acolo unde acest lucru se impune cu necesitate.
Un bun material de restaurare trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
1.- din punct de vedere fizic:
1.1.- să fie dur, cu o rezistenţă asemănătoare cu cea a ţesuturilor dure dentare şi cu
abraziune moderată;
1.2.- să sufere modificări volumetrice minime (prin dilatare/contracţie) într-un interval
de temperatură situat între 00C şi 500C;
1.3.- să fie în stare plastică în momentul introducerii în cavitate şi să devină ulterior rigid
şi cât mai rezistent la presiunile masticatorii şi ocluzale;
1.4.- să poată fi adaptat cu uşurinţă la pereţii preparaţiei coronare;
1.5.- să prezinte o aderenţă bună, realizând o închidere marginală cât mai etanşă;
1.6.- să fie un bun izolator termic şi electric;
1.7.- să fie impermeabil pentru lichidul bucal şi pentru lichidele ingerate;
2.- din punct de vedere chimic:
2.1.- să fie stabil în mediul bucal;
2.2.- să nu sufere alterări în contact cu saliva, cu alimentele sau medicamentele ingerate,
cu produşii eliminaţi prin mucoasa bucală;
2.3.- să aibă efect uşor antiseptic (antimicrobian);
2.4.- să nu se combine cu materialele utilizate în tratamentele odontale;
3.- din punct de vedere biologic:
3.1.- să fie bine tolerat de organul pulpar, parodonţiul marginal, părţile moi adiacente;
3.2.- să nu fie nociv pentru organism;
3.3.- să fie carioprotector (carioprofilactic);
4.- din punct de vedere estetic (fizionomic):
4.1.- să prezinte culoare, transluciditate şi textură de suprafaţă cât mai apropiate de cele
ale structurii dure dentare pe care o reconstituie.
Fiecare material de restaurare cunoscut actualmente satisface doar o parte dintre aceste
cerinţe, neexistând în momentul de faţă un material de restaurare ideal. Acest fapt presupune ca, în
alegerea unuia sau altuia dintre materialele utilizabile într-o situaţie dată, să cântărim foarte corect
căror proprietăţi (calităţi) le vom acorda prioritate în alegere.

Clasificarea materialelor de restaurare coronară

Această clasificare este făcută folosind 4 criterii importante (principale), astfel:

2
 1.- Materialele de restaurare coronară se împart în 2 mari categorii, în funcţie de
starea lor fizică (de agregare) în momentul utilizării:
- materiale plastice: se introduc în stare moale (modelabilă) în cavitate şi se întăresc
ulterior (obturaţii);
- materiale neplastice: se introduc sub formă rigidă (nemodelabilă) în cavitate şi se
fixează prin cimentare, ca piesă solidă (incrustaţii);
2.- Materialele plastice (de obturaţie) se împart la rândul lor, după timpul de menţinere
în cavitate:
- materiale de obturaţie provizorie: utilizate în etapele intermediare ale tratamentului
restaurator şi/sau conservator endodontic;
- materiale de obturaţie de durată: utilizate în faza finală de restaurare coronară
morfo-funcţională;
3.- După gradul de aderenţă la structurile dure dentare (substrat), materialele de
obturaţie de durată pot fi:
- materiale aderente: compozite, cimenturi cu ionomeri de sticlă (CIS), compomeri,
ormoceri, giomeri;
- materiale neaderente: amalgame dentare, RDA ş.a. (toate materialele de obturaţie
clasice: cimenturile silicat, răşinile acrilice autopolimerizabile, etc., care nu mai sunt,
practic, utilizate la ora actuală);
[În raport cu acest criteriu, materialele de obturaţie provizorie se comportă variabil;
aspectul va fi discutat la capitolul respectiv];
4.- După gradul de refacere a funcţiei estetice (fizionomice), materialele de obturaţie
de durată pot fi:
- materiale estetice (fizionomice): compozite, unele cimenturi cu ionomeri de sticlă
(CIS modificate prin adaos de răşini), compomeri, ormoceri, giomeri;
[Aici sunt incluse şi unele materiale de obturaţie clasice: cimenturile silicat, răşinile
acrilice autopolimerizabile, care nu mai sunt, practic, utilizate la ora actuală];
- materiale neestetice (nefizionomice): amalgame dentare, RDA, unele cimenturi cu
ionomeri de sticlă (CIS cu adaos de pulberi metalice – tip Cermet);
[În raport cu acest criteriu, aici pot fi incluse şi materialele de obturaţie provizorie;
aspectul va fi discutat la capitolul respectiv];
- materiale parţial estetice (semifizionomice): unele cimenturi cu ionomeri de sticlă
(CIS convenţionale).
[Aici sunt incluse şi unele materiale de obturaţie clasice: cimenturile silico–fosfatice,
care nu mai sunt, practic, utilizate la ora actuală].

MATERIALELE DE OBTURAŢIE CORONARĂ PROVIZORIE

Sunt materiale de obturaţie utilizate pentru restaurarea temporară a coroanei dintelui, în

intervalul dintre şedinţele de tratament, pentru acoperirea diferitelor substanţe terapeutice
(pansamente medicamentoase, etc.) şi/sau pentru tratamentul plăgii dentinare şi protecţia dentino-
pulpară.
Aceste materiale trebuie să întrunească, la rândul lor, anumite cerinţe:
1.- să se aplice uşor şi să se îndepărteze uşor din cavitate;
2.- să se modeleze simplu şi rapid;
3.- să se conserve timp îndelungat, în condiţiile uzuale din cabinetul stomatologic;
4.- să aibă o aderenţă bună, cu o închidere cât mai etanşă a cavităţii;
5.- să aibă un timp de priză convenabil (5 – 20 min.);
6.- să reziste la forţele ocluzale masticatorii, în intervalul de timp necesar;
7.- să confere o bună izolare d.p.d.v. fizic (mecanic – presiune, termic – rece/cald,
electric – diferenţe de potenţial);
8.- să nu fie solubilizate şi să nu se degradeze în mediul bucal;
9.- să nu reacţioneze chimic cu substanţele terapeutice pe care le acoperă sau cu
3
 alte materiale de obturaţie provizorie ori de durată, cu care vin în contact;
10.- să fie biocompatibile (fără factori nocivi d.p.d.v. fizic/chimic pentru complexul
dentino-pulpar);
11.- să fie biostimulatoare pentru organul pulpar, atunci când este necesar;
12.- să nu coloreze structurile dure dentare (discromii) sau materialele de obturaţie
de durată (discolorări marginale/totale);
13.- să nu prezinte gust/miros dezagreabil;
14.- să aibă un preţ de cost accesibil, datorită consumului lor în cantităţi mari.
Nici unul dintre materialele de obturaţie provizorie cunoscute la ora actuală nu poate acoperi
în totalitate această gamă de cerinţe. De aceea, în practică, alegerea lor se face în raport cu situaţia
clinică dată: fie se optează pentru materialul care prezintă proprietatea (calitatea) principală
necesară în cazul respectiv, fie se asociază între ele două (sau chiar mai multe) materiale, care
conferă fiecare câte una (sau mai multe) dintre proprietăţile sale (calităţi) pentru ansamblul final, cu
condiţia ca acestea să fie compatibile în asociere.
Nici unul dintre materialele de obturaţie provizorie cunoscute la ora actuală nu are un
aspect propriu corespunzător din punct de vedere estetic (fizionomic).
Materialele de obturaţie provizorie utilizate în practică sunt foarte numeroase, cu denumiri
comerciale diverse, în funcţie de producător. În principiu, însă, cele mai uzuale grupe (categorii) de
astfel de materiale sunt: gutaperca, preparatele pe baza amestecului oxid de zinc – eugenol (eugenat
de zinc), cimentul fosfat de zinc, cimentul policarboxilic, plastobturul (în diversele sale variante).

Gutaperca

Este un material de obturaţie provizorie cu largă utilizare în practica stomatologică; se

prezintă sub formă rigidă, în culori diferite şi este termoplastic.
Compoziţie chimică: este un preparat realizat din latexul natural al arborelui Isonandra
gutta, în amestec cu oxid de zinc în diferite proporţii. În funcţie de raportul dintre gutta şi oxidul de
zinc, temperatura de ramolire (termoplastifiere) şi duritatea amestecului diferă. Se cunosc şi se
utilizează curent următoarele proporţii ale acestui amestec:
- 1 parte gutta + 4 părţi oxid de zinc = material cu duritate mică şi cu temperatura de
ramolire < 940C;
- 1 parte gutta + 7 părţi oxid de zinc = material cu duritate medie şi cu temperatura de
ramolire între 94 – 1000C;
- gutta + oxid de zinc în amestec saturat = material cu duritate maximă şi cu temperatura
de ramolire între 100 – 1040C.
Pentru a deosebi aceste tipuri de gutapercă, ele pot avea culori diferite: alb, roz, galben, etc.
Mod de prezentare:
- batoane convenţionale (pentru obturaţii coronare);
- conuri standardizate/nestandardizate (pentru obturaţii radiculare prin tehnici
convenţionale clasice tip pastă/con, prin tehnici de condensare/compactare
laterală sau verticală la rece şi/sau la cald, prin condensare termomecanică sau
termocompactare tip McSpadden);
- forme speciale: conuri cu suport transportor axial (“carrier”); forme preambalate
şi/sau capsulate (carpule cu canule aplicatoare) – pentru anumite tehnici de
obturaţie radiculară (inserare/injectare de gutapercă termoplastifiată în prealabil).
Calităţi:
1.- aplicare (inserare şi modelare) uşoară în cavităţi;
2.- îndepărtare uşoară din cavităţi (se realizează cu instrumente acţionate manual;
pereţii rămân curaţi şi nu se modifică detaliile preparaţiei);
3.- bună izolare termică şi electrică;
4.- neiritantă pentru ţesuturile moi (parodonţiu marginal de înveliş, mucoase);
5.- insolubilă în condiţii uzuale în mediul bucal.
Defecte:
4
 1.- duritate relativă, mediocră (rezistenţă limitată la uzură ocluzală/masticatorie);
2.- protecţie mecanică redusă (transmite presiunile – uşoară elasticitate);
3.- neaderentă la structurile dure dentare;
4.- contracţie volumetrică semnificativă prin răcire (după termoplastifiere);
5.- închidere marginală/parietală neetanşă (permite microinfiltraţia);
6.- pentru aplicare necesită cavităţi retentive, perfect izolate şi uscate;
7.- poate suferi o degradare (descompunere) a stratului superficial în mediul bucal
(datorită acidităţii – ac. lactic);
8.- efect termic nociv pentru pulpa dentară (datorită termoplastifierii la temperaturi
de peste 940C);
9.- poate suferi un proces de vulcanizare – devine casantă (datorită compuşilor
sulfuraţi rezultaţi din procesele de putrefacţie a resturilor organice în cavităţi
bucale cu igienă defectuoasă);
10.- aspect estetic necorespunzător (culoare albă–opacă evidentă).
Indicaţii:
1.- obturarea provizorie a unor cavităţi (preparaţii finalizate), în condiţiile amânării
(temporizării) restaurării de durată – necesită izolare, degresare, uscare şi
retentivitate optime;
2.- obturarea provizorie în exces a unor cavităţi cervicale, în scopul îndepărtării
gingiei hiperplaziate;
3.- izolarea faţă de mediul bucal a unor bonturi şlefuite în scop protetic;
4.- obturarea provizorie a preparaţiilor canalare radiculare, efectuate în vederea
realizării RCR sau a coroanelor de substituţie;
5.- obturarea provizorie a dinţilor temporari în perioada lor de înlocuire, precum şi
a dinţilor cu mobilitate mare (cavităţi cervicale sau proximale – în lipsa altor
materiale);
6.- cimentarea provizorie a unor lucrări protetice (izolare termică: eficientă; lipsa
aderenţei: îndepărtare facilă);
7.- obturarea canalelor radiculare – prin diverse tehnici.
Contraindicaţii:
1.- acoperirea pansamentelor calmante (aplicarea necesită presiune şi ramolire la
temperatură ridicată, care determină dureri şi/sau agravarea complicaţiilor
pulpare);
2.- acoperirea pansamentelor devitalizante (în special arsenicale) sau a celor
medicamentoase volatile (închiderea neetanşă, defectuoasă, prezintă pericolul
difuziunii sau al evaporării acestor substanţe);
3.- în cavităţi neretentive, cu izolare şi/sau uscare deficitară.

Cimenturile oxid de zinc / eugenol (ZOE)

Preparatele ZOE sunt larg folosite în practica stomatologică începând din 1890; datorită
unor proprietăţi mecanice inferioare (rezistenţă slabă la compresiune), utilizările lor iniţiale au fost
mult limitate. După 1950, ele cunosc o dezvoltare şi o perfecţionare din ce în ce mai mare, în scopul
ameliorării rezistenţei, astfel încât să devină competitive cu cimentul FOZ. Ca rezultat, au apărut
cimenturi ZOE modificate şi la ora actuală există mai multe categorii de produse comerciale
disponibile:
1.- ciment ZOE convenţional (clasic: eugenolat sau “eugenat” de zinc);
2.- cimenturi ZOE modificate cu polimeri (cimenturi ZOE armate);
3.- cimenturi ZOE modificate cu acid orto-etoxibenzoic (cimenturi EBA);
4.- cimenturi non–eugenolat de zinc (modificate cu esteri vanilaţi: cimenturi HV–EBA).
Conform normelor ISO şi specificaţiilor ANSI/ADA, există 4 tipuri de cimenturi ZOE (după
prezentare şi utilizare: tip I – IV):
- tip I: pentru cimentări provizorii;
5
 - tip II: pentru cimentări de durată;
- tip III: pentru obturaţii coronare provizorii şi obturaţii de bază;
- tip IV: pentru căptuşirea pereţilor preparaţiilor.
După timpul de priză, ele pot fi: - cu priză normală;
- cu priză rapidă.

1.- Cimentul ZOE convenţional (clasic: eugenolat sau “eugenat” de zinc)

Mod de prezentare:
Este un sistem bicomponent, produsul fiind rezultatul amestecării unei pulberi cu un lichid.
Pulberea:
- este reprezentată de oxid de zinc purificat;
- mai poate conţine: - colofoniu (până la 28%): pentru creşterea rezistenţei la
compresiune;
- acetat, clorură sau sulfat de zinc (1%): pentru accelerarea
prizei;
- stearat de zinc (1%): pentru plastifiere;
- oxid de magneziu (cantităţi minime).
Lichidul:
- este reprezentat de eugenol chimic pur (2–metoxi–4–alil–fenol: C10H12O2);
- uneori se folosesc compuşi naturali: ulei de cuişoare (70 – 90% eugenol,
5 – 15% acetil–eugenol, cariofilen) sau ulei de garoafe (96% eugenol), care
conferă un efect mai histofil preparatului final;
- unele reţete propun 85% eugenol şi 15% ulei vegetal (de măsline sau de
bumbac), pentru controlul vâscozităţii (plastifiere);
- mai poate conţine: etanol (1%), acid acetic (1%), apă (cantităţi minime) – sunt
necesare pentru controlul prizei.
Reacţia de priză:
Nu se desfăşoară în absenţa apei (prezenţa ei este esenţială pentru reacţia de priză) şi este
accelerată de ionii Zn2+. Priza presupune o reacţie de complexare între eugenol şi oxidul de zinc, cu
formarea eugenolatului de zinc. Preparatul întărit prezintă în matricea sa particule de oxid de zinc
nereacţionate şi molecule de eugenol liber rezidual; acestea din urmă se elimină lent (timp îndelungat
după priză).
Reacţia de priză este reversibilă: în mediu umed, preparatul întărit poate fi hidrolizat,
formând hidroxid de zinc şi eliberând eugenolul, ceea ce influenţează comportamentul său clinic; de
aceea, cimentul ZOE convenţional (eugenatul de zinc) este sensibil la condiţiile din mediul bucal.
Timpul de priză:
Este variabil, începând de la 20 – 30 min., până la câteva ore; depinde de:
- dimensiunea particulelor de pulbere (particule fine = timp de priză redus);
- raportul pulbere/lichid (consistenţă crescută = timp de priză redus);
- prezenţa şi concentraţia acceleratorilor şi aditivilor;
- tehnica de preparare (malaxare energică, prelungită = timp de priză redus);
- temperatura ambiantă (temperatură crescută = timp de priză redus);
- cantitatea de apă asociată oxidului de zinc (hidratarea pulberii = timp de priză
redus: - 2% apă = priză în 2 ore;
- 4% apă = priză în 15 min).
Calităţi:
1.- efect antiseptic (bactericid);
2.- efect uşor sedativ asupra organului pulpar;
3.- efect biostimulator neodentinogenetic, datorită acţiunii slab iritante a excesului
de eugenol liber restant (care se eliberează lent);
4.- bun izolator termic şi electric;
5.- adaptare bună la pereţii cavităţii, realizând închidere marginală eficientă
(nu necesită preparaţii retentive geometric);
6
 6.- aplicare uşoară în cavitate (dar necesită izolarea câmpului operator);
7.- face priză în mediu umed;
8.- impermeabil faţă de acizi.
Defecte:
1.- priză lentă (timp de priză minim: 20 – 30 min., în condiţiile cavităţii bucale), care
impune temporizarea obturaţiilor de durată (se realizează într-o altă şedinţă);
2.- rezistenţă limitată la compresiune (calitate redusă a obturaţiei de bază obţinute
în cavităţi ocluzale sau ocluzo – proximale la dinţii laterali);
3.- duritate redusă (rezistenţă limitată la uzură ocluzală/masticatorie, în condiţiile
mediului bucal: 4 – 6 săptămâni);
4.- îndepărtarea din cavitate este laborioasă (necesită, de obicei, instrumentar
rotativ) datorită aderenţei şi produce modificarea pereţilor şi a marginilor sale,
deteriorând detaliile preparaţiei (nu se aplică în preparaţii finalizate);
5.- în contact direct, interferă (inhibă) reacţia de priză a materialelor pe bază de
răşini polimerizate şi alterează calităţile fizico – chimice ale acestora (datorită
prezenţei eugenolului liber restant);
6.- iritant pentru parodonţiul marginal de înveliş (necesită îndepărtarea excesului
şi evitarea aplicării în contact direct);
7.- miros aromatic puternic şi gust înţepător;
8.- aspect estetic necorespunzător (culoare albă–opacă evidentă);
Indicaţii:
- pentru consistenţa chitoasă (amestec saturat pulbere/lichid):
1.- obturaţii de bază (efectuate în doi timpi: obturaţia de durată într-o altă şedinţă);
2.- coafaje indirecte;
3.- obturaţii provizorii cu durată limitată (4 – 6 săptămâni);
4.- acoperirea pansamentelor calmante, devitalizante, medicamentoase volatile, în
cavităţi ocluzale;
- pentru consistenţa intermediară:
5.- acoperirea materialelor de coafaj direct;
6.- cimentarea provizorie a lucrărilor protetice conjuncte;
7.- amprentarea funcţională a unor câmpuri protetice edentate total;
8.- pansamente chirurgicale după anumite intervenţii (gingivectomii);
- pentru consistenţa fluidă (“smântânoasă”):
9.- obturarea canalelor radiculare (simplă sau mixtă, cu tehnici pastă/con gutapercă).
Contraindicaţii:
1.- protecţie dentino – pulpară sub restaurări din materiale pe bază de răşini
polimerizate (compozite, ş.a.m.d.), dacă stratul de ZOE nu poate fi acoperit şi
izolat cu un alt material compatibil (FOZ, PCZ, CIS – unele tipuri);
2.- acoperirea pansamentelor calmante, devitalizante, medicamentoase volatile, în
cavităţi proximale situate în vecinătatea parodonţiului marginal de înveliş;
3.- obturarea provizorie a cavităţilor care au rapoarte apropiate extinse cu
parodonţiul marginal de înveliş.
2.- Cimenturi ZOE modificate cu polimeri (cimenturi ZOE armate)
Sunt preparate bicomponente, formate din pulbere şi lichid; componentele sunt similare cu
cele din cimentul ZOE convenţional, la care se adaugă:
- polimeri organici rigizi: polimetilacrilat, polistiren, policarbonat (10% - 20% din
pulbere, dar pot fi incluşi şi în lichid, dizolvaţi în eugenol);
- acid acetic, clorură sau acetat de zinc (ca acceleratori de priză);
- agenţi antimicrobieni suplimentari: 8 – hidroxichinoleină, timol.
Calităţi şi Defecte: similare cu cele ale cimentului ZOE convenţional.
Proprietăţi specifice:
- au vâscozitate mai mare decât cimentul ZOE convenţional;
- proprietăţile mecanice sunt mai bune decât ale cimentului ZOE convenţional;
7
 - au proprietăţi biologice asemănătoare cu cele ale cimentului ZOE convenţional;
- toleranţa pulpară este mai bună decât la cimentul FOZ.
Dezavantaje specifice:
- suferă descompunere hidrolitică în mediul bucal;
- pot determina reacţii alergice;
- pot irita accentuat ţesuturile moi;
- pot produce modificarea culorii coroanelor de înveliş sau a faţetelor acrilice.
Indicaţii: similare cu cele ale cimentului ZOE convenţional; specifice pentru:
- cimentări provizorii şi de durată;
- obturaţii de bază în toate tipurile de cavităţi ( inclusiv în cavităţi ocluzale sau
ocluzo–proximale la dinţii laterali) medii sau profunde;
- reconstituiri coronare provizorii.
Contraindicaţii: similare cu cele ale cimentului ZOE convenţional.

3.- Cimenturi ZOE modificate cu acid orto-etoxibenzoic (cimenturi EBA)

Ele sunt considerate de unii autori cimenturi ZOE armate cu oxid de aluminiu; sunt denumite
după acidul orto-etoxibenzoic, conţinut în lichidul preparatului (alături de eugenol).
Pulberea: conţine: - 70 - 80% oxid de zinc;
- 20 - 30% armătură anorganică (SiO2, Al2O3);
- uneori, 6% polimeri organici (vezi mai sus, la cimenturi ZOE
modificate cu polimeri – armate).
Lichidul: conţine: - 37,5 - 50% eugenol;
- 50 - 62,5% acid orto-etoxibenzoic.
Caracteristici specifice:
- au priză mai lungă decât a preparatelor cu accelerator (7 -13 min);
- au cea mai mare rezistenţă la compresiune dintre toate cimenturile ZOE;
- îşi păstrează capacitatea antibacteriană şi cicatrizantă pentru plaga dentinară;
- au un grad de adeziune chimică, prin chelare, la nivelul structurilor dure dentare;
- variaţiile volumetrice din timpul prizei sunt mai reduse;
- au solubilitate mai redusă în mediul lichid bucal.
Indicaţii specifice:
- obturaţii de bază (acolo unde este necesară rezistenţă mecanică superioară);
- reconstituiri de bonturi în 1/3 ocluzală a feţei proximale şi pe faţa ocluzală;
- cimentarea unor proteze fixe unidentare;
- cimentarea unor punţi întinse (totale).

4.- Cimenturi non–eugenolat de zinc (modificate cu esteri vanilaţi: cimenturi HV–EBA)

La acest tip de cimenturi, eugenolul este înlocuit cu un amestec de n-hexil-vanilat şi acid
orto-etoxibenzoic (nu mai sunt preparate tip ZOE propriu-zise).
Pulberea: conţine: - 64 - 70% oxid de zinc;
- 30% oxid de aluminiu (Al2O3);
- uneori, 6% colofoniu hidrogenat.
Lichidul: conţine: - 12,5 – 32,5% n-hexil-vanilat;
- 67,5 – 87,5% acid orto-etoxibenzoic.
Caracteristici specifice:
- rezistenţă superioară la compresiune, comparativ cu toate preparatele conţinând
eugenol (cimenturi tip ZOE propriu-zise);
- solubilitate mai redusă în mediul bucal (idem);
- manipulare mai uşoară;
- d.p.d.v. fizico-chimic şi, mai ales, biologic nu mai prezintă dezavantajele, dar nici
avantajele date de prezenţa eugenolului.

Cimentul fosfat de zinc (FOZ)

8
 Apărut în 1832, formula sa chimică a fost modificată succesiv ulterior, fiind recunoscut şi
utilizat ca material de obturaţie abia din 1850. Mai este cunoscut şi sub denumirea de ciment
oxifosfat de zinc, deoarece în compoziţia sa intră oxidul de zinc şi acidul ortofosforic.
Mod de prezentare:
Este un preparat bicomponent pulbere/lichid.
Pulberea: compus bazic, alcătuit din: - oxid de Zn: 75 – 92% (anhidru);
- oxid de Mg: 7 – 15%;
- oxid de Na, Al, Si, Ca: 1 – 9%;
- alţi oxizi metalici (pigmenţi);
- este higroscopică (se hidratează în contact cu vaporii de apă);
- se carbonatează în contact cu CO2 atmosferic;
Lichidul: soluţie acidă, alcătuită din: - acid ortofosforic: 45 - 65% (cu mici adaosuri de
acid metafosforic şi acid pirofosforic);
- apă: 35 - 55%;
- săruri de Al (2 - 3%), Zn (1 - 9%), Bi
(au rol de neutralizare parţială a acidului şi
de dirijare a timpului de priză);
- este higroscopic;
- în timp, precipită fosfaţi metalici.
Reacţia de priză:
Reprezintă, de fapt, o reacţie de neutralizare între o bază (pulberea) şi un acid (lichidul), cu
formarea unor săruri fosforice hidratate. Această reacţie este exotermă, ceea ce conduce la creşterea
temperaturii locale cu 4 – 100C. După priză, materialul este heterogen, masa sa fiind alcătuită dintr-
o structură amorfă hidratată, sub forma unei matrice de fosfat de Zn şi Al, ce conţine particule
iniţiale de oxid de Zn necuprinse în reacţie (înglobate şi incomplet dizolvate).
Timp de priză:
Preparatul poate avea timp de priză:
- normal (6 – 10 min.);
- rapid (2 – 3 min.): are o cantitate mai mică de acid ortofosforic în compoziţie;
Timpul de priză poate fi redus prin:
- mărirea raportului pulbere/lichid;
- folosirea de pulbere cu particule de dimensiuni reduse: 25 µm (normal: 40 µm);
- încorporarea rapidă a pulberii în lichid;
- creşterea concentraţiei de apă în amestec (vezi: hidratarea componentelor);
- prelungirea timpului de malaxare/spatulare;
- creşterea temperaturii mediului ambiant în perioada timpului de manipulare
(preparare/inserare/modelare).
Priza nu are loc corect decât în condiţii de izolare riguroasă a câmpului operator,
de la inserare şi până la finalizarea timpului de priză.
Calităţi:
- rezistenţă mecanică superioară, mai ales la compresiune (similară cu a dentinei);
- elasticitate redusă (cea mai mică dintre materialele de obturaţie provizorie uzuale);
- solubilitate redusă în apă („in vitro”);
- aderenţă convenabilă la smalţ şi dentină (datorită anfractuozităţilor pereţilor şi
marginilor preparaţiilor – cu rol de microretenţii mecanice – şi nu prin adeziune
propriu-zisă: stabilirea de legături chimice; în consecinţă, nu necesită preparaţii
retentive geometric pentru aplicare), la aliaje metalice, răşini acrilice, mase ceramice;
- bună izolare termică şi electrică;
- duritate mai mare decât a celorlalte materiale de obturaţie provizorie;
- rezistenţă relativ bună la uzură (până la 1an în mediul bucal).
Defecte:
- friabil (rezistenţă redusă la tracţiune/torsiune/forfecare);
9
 - prezintă un grad marcat de porozitate;
- pH puternic acid (2 – 2,4) în momentul aplicării (după 1 oră ajunge la pH=6, iar după
48 de ore se apropie de pH neutru);
- neestetic: opac, alb-gălbui;
- nu are calităţile dorite, dacă nu se poate asigura izolarea optimă a câmpului operator;
- se alterează rapid în mediul bucal, în contact cu lichid bucal şi resturi alimentare
aflate în descompunere (solubilitate mai mare „in vivo”);
Indicaţii:
- obturarea temporară a unor cavităţi nefinalizate, care nu prezintă retenţii geometrice
satisfăcătoare (materialul are un grad de aderenţă);
- obturaţii de durată pentru dinţi mobili la vârstnici, pentru dinţi temporari cu timp scurt
de menţinere pe arcadă (în lipsa altor materiale);
- obturaţii de bază în cavităţi de adâncime medie;
- obturaţii de bază peste cimenturi (lineri) cu hidroxid de calciu în cavităţi profunde sau
peste cimenturi ZOE propriu-zise (conţinând eugenol), pentru restaurări de durată cu
materiale compozite;
- căptuşirea bolţilor cuspidiene nesusţinute (cavităţi de cls. a II-a), în vederea unor
restaurări coronare ulterioare cu amalgam;
- restaurarea coronară cu amalgam a dinţilor devitali (sub obturaţia de durată, pentru
refacerea planşeului cavităţii şi reducerea cantităţii de amalgam);
- cimentarea de durată a protezelor fixe, a inelelor ortodontice, ş.a.;
- obturarea mixtă, cu con de gutapercă, a canalelor radiculare (de elecţie pentru dinţi .
monoradiculari şi/sau rezecţii apicale cu obturaţie de canal directă).
Contraindicaţii:
- refaceri de unghiuri incizale în cavităţi de cls. a IV-a, sau de creste marginale în
cavităţi de cls. a II-a (friabil – se fracturează);
- cavităţi cervicale de cls. a V-a (mai uşor solubil în lichidul bucal);
- cavităţi vizibile, mai ales pe dinţii frontali (neestetic);
- cavităţi profunde (nociv pentru pulpă, datorită pH-ului acid imediat după aplicare);
- acoperirea pastelor sau suspensiilor cu hidroxid de calciu pentru coafaj direct
(neutralizează potenţialul alcalin al acestor preparate, care nu fac priză).
Cimenturi FOZ antiseptice
Aceste preparate conţin în plus adaosuri de:
- oxid de cupru (ex.: „Cupro Dur”, „Kupferzement”);
- săruri de argint (ex.: „Argil”, „Germicidal Kryptex”)
- săruri de mercur;
- fluor;
- oxalat de cobalt, sulfat de cupru, diiodură de cupru, oxalat de cupru.
Substanţele menţionate conferă cimenturilor FOZ respective proprietăţi bactericide; ele sunt utile la
dinţii temporari, dacă dentina alterată din cavităţi nu poate fi îndepărtată în totalitate.

Cimentul policarboxilat de zinc (PCZ)

A fost introdus în practica stomatologică în 1968 şi iniţial a fost folosit la cimentarea

protezelor fixe, iar ulterior şi ca obturaţie de bază.
Mod de prezentare:
Este un preparat bicomponent pulbere/lichid; pulberea este asemănătoare, în ceea ce priveşte
compoziţia, cu cea a cimentului FOZ.
Pulberea: compus bazic, alcătuit din: - oxid de Zn: 75 – 92% (anhidru);
- oxid de Mg: 7 – 15%;
- oxid de Al, Si: 2 – 5%;
- fluorură de Sn: cantităţi minime, strict pentru
ameliorarea consistenţei în timpul manipulării
10
 şi creşterea rezistenţei la compresiune;
- oxidul de Zn este sinterizat cu oxidul de Mg, care îi reduce activitatea în timpul prizei;
- este higroscopică (se hidratează în contact cu vaporii de apă);
- se carbonatează în contact cu CO2 atmosferic;
- uneori, armată cu fibre de titan, pulberi de oţel, safir, etc., pentru rezistenţă crescută
mecanică.
Lichidul: soluţie acidă, alcătuită din: - acizi policarboxilici: 32 – 42% (pentru controlul
vâscozităţii, ei nu trebuie să depăşească masa
moleculară de 25.000 – 50.000); se utilizează
polimeri şi copolimeri ai următorilor acizi:
- acid acrilic;
- acid maleic;
- acid buten-dicarboxilic;
- acid vinil-fosforic;
- apă: 58 – 68%;
- este higroscopic;
- prin păstrare îndelungată, se poate gelifica; pentru combaterea gelificării se adaugă
cantităţi minime de acid itaconic şi acid tartric.
Reacţia de priză:
Reprezintă, de asemenea, o reacţie de neutralizare între o bază (pulberea) şi un acid
(lichidul), cu formarea unor polimeri ionici. După priză, materialul constituie o matrice ionică
amorfă hidratată, ce conţine particule iniţiale de oxid de Zn necuprinse în reacţie (înglobate şi
incomplet dizolvate).
Timp de priză:
Priza preparatului se realizează în 7 – 9 minute (la temperatura mediului ambiant de 22 –
24 C); timpul de priză scade odată cu creşterea temperaturii (la temperatura corpului, el se reduce
0

cu 2 – 4 minute).
Proprietăţi specifice: (comparativ cu cimentul FOZ)
- elasticitate asemănătoare cu cea a dentinei;
- nu este casant (friabil) şi suportă solicitările masticatorii fără a se fractura;
- rezistenţă la compresiune şi tracţiune comparabilă cu cea a cimentului FOZ;
- rezistenţă la încovoiere cu 40% mai mare decât a cimentului FOZ;
- contracţie redusă de priză, mai mică decât cea a cimentului FOZ;
- prezintă un grad de tixotropie (se aseamănă cu CIS);
- adeziune chimică la smalţ şi dentină prin chelarea Ca2+ de către radicalii carboxilici
rămaşi liberi (necesită mici cantităţi de acid nereacţionat cu pulberea);
- aderă bine chimic la aliaje metalice inoxidabile (nenobile);
- aderă mai slab la aliajele de aur (dacă nu sunt sablate sau gravate electrolitic special,
în prealabil);
- aderă mediocru la răşinile acrilice;
- nu aderă la ceramică;
- are un pH acid până la terminarea reacţiei de priză (ceva mai redus faţă de FOZ),
dar potenţialul nociv dentino–pulpar este net inferior, deoarece pH-ul creşte foarte
rapid (ajunge la valoarea de pH=5 după 30 de minute de la începerea amestecării
componentelor), acizii policarboxilici sunt acizi slabi (disociază ionic foarte puţin),
iar mărimea moleculelor (vezi greutatea moleculară) nu facilitează penetrarea lor
prin canaliculele dentinare (biocompatibilitatea dentino–pulpară este similară cu cea
a cimenturilor ZOE);
- efect calmant asupra durerii dentinare, prin închiderea eficientă a canaliculelor;
- nu are activitate antibacteriană (prin efect bactericid direct).
Indicaţii:
Sunt corelate mai ales cu situaţiile de contraindicaţii ale cimenturilor FOZ sau ZOE (cu
excepţia celor legate de estetică – PCZ nu are aspect estetic), pentru efectuarea de:
11
 - obturaţii de bază (protecţie pulpo–dentinară);
- obturaţii coronare provizorii;
- cimentări de proteze fixe unitare (unidentare) sau de punţi dentare.

Plastobtur (Plastor)

Denumirea de mai sus defineşte, de fapt, la noi în ţară, o întreagă categorie de produse; acest
tip de material de obturaţie provizorie este foarte mult utilizat în activitatea curentă stomatologică,
sub diferite denumiri comerciale ale produselor respective.
Mod de prezentare:
Este un preparat monocomponent, de consistenţă chitoasă, preambalat în flacoane, tuburi,
cutii, ş.a. Constituenţii de bază sunt: sulfat de calciu anhidru sau semihidratat (gips), oxid de zinc şi
un vehicul gras (vaselină), la care se mai adaugă substanţe aromatizante, coloranţi, aditivi pentru
dirijarea reacţiei de priză, etc.
Reacţia de priză:
Este, practic, similară cu cea a gipsului şi se produce prin hidratare (prezenţa apei în timpul
prizei este indispensabilă).
Timp de priză:
În mediul umed al cavităţii bucale, timpul de priză este variabil: de la 30–40 de minute la 1–
2 ore; deoarece acest timp poate fi semnificativ diferit de la un produs la altul, este indicată
respectarea riguroasă a indicaţiilor date de către producător şi, eventual, testarea la începutul utilizării
unui produs nou.
Proprietăţi:
- uşor de manevrat (inserare / modelare / îndepărtare: rapidă şi relativ comodă);
- bun izolator termic şi electric;
- neiritant pentru ţesuturile moi (parodonţiu marginal de înveliş, mucoase);
- duritate medie;
- rezistenţă redusă la solicitările funcţionale din cavitatea bucală (doar câteva zile);
- neaderent la structurile dure dentare;
- neestetic (nefizionomic);
- prin păstrare îndelungată (învechire), uneori devine friabil (se hidratează şi pierde
plasticitatea); poate fi recondiţionat prin deshidratare (căldură uscată: 1000C, timp
de 60 de minute), urmată de malaxare cu vehiculul gras al produsului respectiv.
Indicaţii:
- închiderea pansamentelor medicamentoase: calmante, antiseptice, antibiotice;
- închiderea pansamentelor arsenicale: numai în cavităţi localizate ocluzal şi cu un
produs testat calitativ în prealabil (verificat prin utilizări anterioare);
- combaterea hiperesteziei dentinare: se încorporează în material trioximetilen 5%
şi se aplică în cavitate ca obturaţie provizorie, timp de max. 24 de ore), sau 2,5%
(idem, timp de 48 de ore).
Produse comerciale:
Acest tip de material de obturaţie provizorie coronară este foarte răspândit în practica
stomatologică sub diferite denumiri comerciale, produsele având aceeaşi structură de bază. Dintre
acestea, menţionăm:
- „Provimat”;
- „Cavidur”: de culoare roz, cu duritate mai mare, ambalat în flacoane;
- „Coltosol”: face priză mai rapidă în mediu umed, iar după 2 ore are duritatea maximă,
care conferă rezistenţă la masticaţie; este radioopac şi de culoare albă, prezentat în flacoane de
culoare închisă;
- „Fermin”: ambalat în flacoane, are culoare albă şi după priză (în mediu umed) are
rezistenţă bună la masticaţie;
- „Citodur”: prezentat în flacoane, are culoare alb-gri şi uşor efect antiseptic, face priză în
timp de 1oră; poate da reacţii alergice datorită colofoniului din compoziţie;
12
 - „Cavit”: realizează o adaptare foarte bună la dentina uscată sau umedă (permite închidere
ermetică), se întăreşte rapid şi are o rezistenţă bună la masticaţie (poate fi utilizat pentru acoperirea
pansamentelor arsenicale sau pentru închiderea unor pansamente medicamentoase timp mai
îndelungat); se prezintă în tuburi bine închise, întrucât prin absorbţie de apă se modifică ireversibil;
poate determina dureri pasagere ale dentinei, fără efect nociv pentru pulpa dentară (este inofensiv
pentru pulpă la dinţii vitali).

Alte materiale de obturaţie provizorie

O serie de materiale de obturaţie provizorie, mult folosite în practică în trecut, sunt scoase
din utilizare la ora actuală şi sunt amintite din punct de vedere istoric. Dintre acestea, menţionăm:

Cimentul oxisulfat de zinc (Fletcher)

Acest material a fost introdus în utilizare clinică de către FLETCHER (de aceea, preparatul
este cunoscut şi sub această denumire).
Mod de prezentare:
Este un preparat bicomponent pulbere/lichid.
Pulberea: alcătuită din: - oxid de Zn: 100 g.;
- sulfat de Zn: 12 g.;
- mastix: 7,5 g.;
Lichidul: alcătuit din: - apă distilată: 65%
- gumă arabică: 25%;
- alcool etilic: 10%;
- acid fenic (sol. concentr.): 1 picătură.
Timp de priză:
Priza preparatului se realizează în 45 – 75 de secunde de la începerea amestecării
componentelor (la temperatura mediului ambiant de 22 – 240C); timpul de priză scade odată cu
creşterea temperaturii (la temperatura corpului, el se reduce la 30 – 60 de secunde).
Caracteristici specifice:
- bun izolator termic şi electric;
- priză rapidă, la adăpost de salivă (necesită izolarea câmpului operator);
- adaptare foarte bună la pereţii preparaţiei (închidere foarte eficientă);
- rezistenţă limitată (mediocră) la solicitările funcţionale din cavitatea bucală;
- uşor iritant pentru ţesuturile moi (parodonţiu marginal de înveliş, mucoase).

Cimentul Fouco
Acest material face parte din categoria compuşilor de tip ZOE, fiind foarte apropiat ca
structură şi proprietăţi de cimentul ZOE convenţional (clasic: „eugenat” de zinc).
Mod de prezentare:
Este un preparat bicomponent pulbere/lichid.
Pulberea: alcătuită din: - oxid de Zn: 50%;
- hidroxid de Ca: 50%;
Lichidul: - alcătuit din 2 componente: A: - eugenol: 75%;
- timol: 25%;
B: - alcool etilic: 96%;
- colofoniu: 4%;
- pentru preparare, este necesar un amestec din cele 2 componente, în
proporţie de 2 părţi (compon. B) la 1 parte (compon. A).
Timp de priză – Caracteristici specifice:
- sunt similare cimentului ZOE convenţional (clasic);
- exercită o acţiune antibacteriană mai puternică (efect antiseptic – bactericid, prin
prezenţa timolului);
- utilizarea sa este legată de tehnicile clasice de tratament al plăgii dentinare în
în cavităţi medii / profunde, cu dentină dură, pigmentată.
13
14