4.

MATERIALE PENTRU RESTAURĂRI CORONARE

ŞI FIXAREA PROTEZELOR DENTARE
Refacerea morfo-funcţionalǎ a coroanelor dentare,consecutivǎ leziunilor
carioase, abraziei, traumatismelor, hipoplaziilor etc., se realizeazǎ prin inserţia
în cavitǎţi preparate a unui material care prin calitǎţile sale sǎ corespundǎ
ţesuturilor în care este integrat, denumit material de obturaţie, operaţia cǎpǎtând
denumirea de obturaţie coronarǎ sau prin cimentarea în cavitatea coronarǎ sau
pe dintele preparat sub formă de bont a unei lucrǎri protetice. Lucrarea protetică
este realizatǎ de cǎtre tehnician pe baza unei amprente, fiind reprezentată de o
incrustaţie sau de o coroană de acoperire.
De obicei, obturaţia coronarǎ finalizeazǎ un act terapeutic şi se numeşte
obturaţie de duratǎ.
Pentru a corespunde exigenţelor impuse de structurile dentare, materialele
de obturaţie de duratǎ trebuie sǎ îndeplineascǎ urmǎtoarele condiţii:
 sǎ nu fie iritante pentru pulpa dentarǎ sau pentru parodonţiul marginal.
 sǎ fie aderente la smalţ şi dentinǎ.
 sǎ reziste la forţe de masticaţie şi uzurǎ.
 sǎ nu sufere modificǎri volumetrice în timpul reacţiei de prizǎ.
 sǎ aibǎ stabilitate chimicǎ şi volumetricǎ dupǎ prizǎ.
 sǎ prezinte o rezistenţǎ mecanicǎ asemǎnǎtoare dintelui.
 sǎ aibǎ o culoare apropiatǎ de cea a dintelui.
 sǎ se poatǎ prepara, aplica şi finisa cu uşurinţǎ.
 sǎ aibǎ o conductibilitate termicǎ şi electricǎ apropiatǎ de ţesuturile
dentare dure.

Obturaţia poate sǎ aibǎ un caracter temporar, reprezentând numai o etapǎ

intermediarǎ de protejare a plǎgii dentinare între douǎ şedinţe de tratament, a
pansamentelor medicamentoase, a spaţiului endodontic, obturaţia fiind denumitǎ
provizorie.
Materialele de obturaţie coronarǎ provizorie trebuie sǎ prezinte
urmǎtoarele calitǎţi:
 prepararea lor, aplicarea în cavitate şi modelarea sǎ fie simplǎ, iar
îndepǎrtarea sǎ se facǎ uşor.
 dupǎ introducerea în cavitate sǎ se întǎreascǎ pentru a rezista
acţiunii salivare şi actului de masticaţie (aproximativ 20-30 zile).
 sǎ asigure închiderea ermeticǎ a cavitǎţii.
 sǎ nu intre în combinaţie chimicǎ cu medicamentele întrebuinţate ca
pansamente endodontice.
 pe cât posibil sǎ fie fizionomice pentru a nu atrage atenţia asupra
leziunilor existente.
 sǎ nu fie nocive pentru ţesuturile dentare şi parodontale.
  sǎ aibǎ un timp de prizǎ convenabil.
 sǎ fie bune izolatoare termice şi electrice.
 sǎ acţioneze stimulator asupra pulpei.
 sǎ prezinte un gust agreabil şi sǎ nu coloreze dinţii.

Ultimul act al terapiei prin proteze fixe este reprezentat de cǎtre cimentare,
operaţiune care constǎ în închiderea cât mai etanşǎ a spaţiului dintre preparaţia
dentarǎ şi protezǎ cu ajutorul unor materiale care iniţial sunt fluide iar ulterior se
întǎresc.
Cimentarea poate sǎ fie provizorie sau definitivǎ.
Cimentarea provizorie este necesarǎ pentru a controla adaptarea lucrǎrii la
elementele câmpului protetic şi se realizeazǎ pentru o perioadǎ scurtǎ de timp
24-48 ore pânǎ la câteva zile, materialul de cimentare provizorie realizând şi o
protecţie a plǎgii dentare.
Dupǎ câteva zile se realizeazǎ cimentarea definitivǎ, folosind în acest scop
diferite cimenturi de fixare care pot fi minerale, minerale cu liant organic sau
materiale organice (rǎşini).
Materialele folosite pentru cimentare trebuie sǎ prezinte anumite
caracteristici:
 sǎ aibǎ o bunǎ plasticitate dupǎ preparare pentru a permite introducerea
lor în interiorul coroanelor.
 sǎ prezinte o granulaţie finǎ, care sǎ le confere o bunǎ fluiditate
deoarece e necesarǎ obţinerea unei pelicule fine de ciment între bontul
coronar şi coroana protetică.
 sǎ aibǎ o bunǎ aderenţǎ la nivelul ţesuturilor dentare şi al protezei
pentru a realiza o fixare solidǎ.
 sǎ aibǎ pH - neutru pentru a nu avea o acţiune nocivǎ asupra pulpei
dentare.
 priza cimenturilor sǎ nu fie însoţitǎ de reacţii exoterme cu degajare
mare de temperaturǎ, acestea fiind nocive pentru pulpǎ.
 sǎ fie rele conducǎtoare de cǎldurǎ pentru a nu transmite bontului dentar
variaţiile termice.
 sǎ aibǎ un efect carioprofilactic.
 dupǎ prizǎ sǎ devinǎ rezistente la rupere şi deformare.
 sǎ nu se dizolve în contact cu saliva.
 timpul de prizǎ sǎ fie relativ scurt 4-8 minute.
Nici unul din materialele de obturaţie provizorie, de duratǎ sau de
cimentare nu îndeplineşte toate condiţiile enumerate mai sus, care sǎ-i permitǎ
utilizarea pentru situaţiile clinice amintite, fapt ce a fǎcut sǎ aparǎ numeroase
tipuri de astfel de materiale.
 În cursul activitǎţii curente desfǎşuraţǎ în cabinet medicul foloseşte în
vederea cimentǎrilor şi a realizǎrii obturaţiilor o gamǎ largǎ de materiale, care în
scop didactic au fost împărţite în 4 mari categorii :
A. Cimenturile dentare.
B. Materiale de protecţie pulpo-dentinarǎ.
C. Materiale restaurative pe bazǎ de rǎşini.
D. Materiale metalice folosite în restaurarea coroanelor dentare.

4.1 CIMENTURI DENTARE

Cimenturile sunt pulberi care se amestecă cu un lichid formând o pastă

care prin întărire asigură fixarea a două suprafeţe sau corpuri. Existǎ mai multe
clasificǎri ale cimenturilor dentare, criteriile de clasificare fiind:
a) destinaţie clinicǎ: – cimenturi pentru fixare
– cimenturi pentru restaurare
–cimenturi pentru protecţie pulpo – dentinarǎ
–cimenturi pentru obturaţia de bazǎ
–cimenturi pentru obturaţii provizorii

a) compoziţia chimicǎ:
 cimenturi minerale: - fosfat de zinc
- silico-fosfat
- ciment silicat
 cimenturi minerale cu liant organic:
-cimenturi: zinc oxid eugenol
zinc oxid eugenol armate
-cimenturi EBA, policarboxilat de zinc

 cimenturi pe bazǎ de rǎşini:

-autopolimerizabile
-diacrilice
c) natura componentei lichide:
 fenoli la cimenturile: - zinc oxid eugenol
 cimenturile EBA
 acid fosforic la cimenturile: - fosfat de zinc
- silico-fosfat
- ciment silicat
 acizi policarboxilici: - policarboxilat de zinc
-cimenturi ionomere de sticlǎ
Prezentǎm în cele ce urmeazǎ principalele categorii de cimenturi dentare
utilizate frecvent în practica stomatologicǎ.
 4.1.1 CIMENTURI ZINC OXID – EUGENOL (ZOE)

Sunt denumite eugenate sau eugenolate şi rezultă din combinaţia

eugenolului cu oxidul de zinc. Dezvoltate de Pierce şi Flagg in 1875, aceste
cimenturi au fost folosite extensiv încă de la sfârşitul secolului 19. Combinaţia
simplă a acestor materiale nu are o duritate foarte mare în comparaţie cu
cimenturile fosfat de zinc, folosirea lor fiind limitată la situaţiile în care duritatea
nu este o cerinţă. S-a descoperit rapid apoi că cimenturile ZOE au un efect
sedativ pe dentina expusă. Timp de mulţi ani, cimenturile ZOE au fost folosite
ca material de restaurare provizoriu şi ca ciment pentru obturaţii de canal.
Compoziţie
– pulbere: - ZnO, MgO
- colofoniu – creşte rezistenţa
- acetat, clorurǎ de zinc – acceleratori
- stearat de zinc – plastifiant
– lichid – eugenol pur sau esenţǎ de cuişoare (eugenol 85%)

Mod de prezentare. Cel mai frecvent aceste cimenturi se întâlnesc în

sistem bicomponent pulbere – lichid. Există însă şi preparate comerciale care se
prezintă sub formă de pastă – pastă utilizate în special pentru cimentarea
provizorie. Pentru cimentările provizorii la pacienţii cu sensibilitate la eugenol
sunt folosite şi cimenturi ZOE la care eugenolul este înlocuit de uleiuri
aromatice.

Clasificare. Norma ISO 3107 şi norma ADA nr.30 împart cimenturile

ZOE în funcţie de indicaţia clinică şi modul de prezentare în 4 tipuri:
Tipul 1: pentru cimentări provizorii
Clasa 1: Pulbere/lichid .
Clasa 2A: Pastă/pastă care se întăreşte şi conţine eugenol
Clasa 2B: Pastă/pastă care se întăreşte şi nu conţine eugenol
Clasa 3: Pastă/pastă care nu se întăreşte.
Tipul II: pentru cimentări definitive
Clasa I: Pulbere/lichid
Tipul III pentru obturaţii de bază şi obturaţii provizorii
Clasa I: Pulbere/lichid
Clasa II: Pastă/pastă care se întăreşte
Tipul IV: ca liner pentru protecţia plăgii pulpo-dentinare
Clasa I: Pulbere/lichid
Clasa II: Pastă/pastă care se întăreşte.

Reacţia de prizǎ este o reacţie de chelatare între ZnO şi eugenol cu

formarea eugenatului – două molecule de eugenol reacţionează cu oxidul de zinc
în prezenţa apei formând chelatul, eugenolatul de zinc. Oxidul de zinc în exces
este folosit întotdeauna, materialul de priză fiind reprezentat de o matrice amorfă
de eugenolat de zinc care leagă particulele de oxid de zinc împreună. Timpul de
priză este reprezentat de intervalul de timp care separă momentul de finalizare a
amestecului de cel în care un ac Gilmore nu lasă nici o urmă vizibilă pe
suprafaţa amestecului de pulbere cu lichid. Timpul de priză este de 7-9 minute şi
depinde de mai mulţi factori, cum ar fi:
- mărimea particulelor; o pulbere fină expune o suprafaţă mai mare
eugenolului, reducând timpul de priză;
- cantitatea aditivilor şi acceleratorilor;
- tehnica de preparare;
- raportul pulbere/lichid – o consistenţă mai crescută este urmată de
o priză mai scurtă;
- expunerea într-o atmosferă umedă în timpul preparării
accelerează timpul de priză dar este şi necesară în acelaşi timp
pentru ca priza să aibă loc;
- creşterea temperaturii produce o scurtare a timpului de priză.

Proprietǎţi – antiseptice, biostimulatoare, cu acţiune neodentinogeneticǎ

– rele conducǎtoare de cǎldurǎ şi electricitate
– pH-ul 7 – 8
– rezistenţǎ mecanicǎ micǎ
– au o bunǎ aderenţǎ mecanică, datorită tensiunii superficiale
mici a eugenolului ceea ce asigură o bună etanşare
– sunt uşor de aplicat, dar se îndepǎrteazǎ cu greutate de pe
pereţii cavitǎţii.

Indicaţii: – obturaţii de bazǎ

– coafaj indirect
– acoperirea de pansamente
– cimentǎri provizorii
– obturaţii de canal în adaos cu alte substanţe (antiseptice,
antiinflamatoare, radioopace)
Contraindicaţii:
 obturaţie de bazǎ în cavitǎţile ce urmeazǎ a fi obturate cu rǎşini
compozite. Este posibilǎ utilizarea în aceste situaţii, dacǎ o permite
cavitatea, prin acoperirea eugenatului cu ciment fosfat de zinc.
– acoperirea pansamentelor arsenicale din vecinǎtatea parodonţiului
marginal.

Tehnică de lucru
Cimenturile ZOE se prepară prin încorporarea pulberii în lichid în cantităţi
mici, până se obţine o pastă de consistenţă chitoasă. Dacă sunt folosite pentru
obturaţii de canal, amestecul va fi de consistenţă cremoasă, iar pentru cimentări
de consistenţă moale. De obicei se realizează un raport pulbere/lichid de 4/1
până la 6/1, care asigură materialului proprietăţile impuse. Amestecul se face
prin spatulare cu spatule de metal, cel puţin 90 de secunde. Pentru sistemele
pastă – pastă, se dispersează pentru preparare lungimi egale din fiecare pastă şi
apoi se amestecă până la uniformizarea culorii.
Produse comerciale:
 KALSOGEN – pentru obturaţii de bază
 TEMP BOND – pentru cimentări provizorii
 CAVITEC – pentru coafaje indirecte, obturaţii temporare
 CARYOSAN

Fig. 15. Caryosan, ciment oxid de zinc-eugenol de la firma SpofaDental.

Cimenturi ZOE modificate

Sunt cimenturi cu rezistenţǎ mecanică crescutǎ, folosite în special pentru
cimentarea de duratǎ a protezelor unidentare şi a punţilor.
Cimenturi ZOE modificate cu polimeri sunt cimenturi armate care conţin
adaosuri de polimeri ce le mǎresc rezistenţa. Sunt tolerate de cǎtre pulpa dentarǎ
mai bine decât cimentul fosfat de zinc. Se descompun electrolitic mai uşor în
mediul bucal comparativ cu cimenturile ZOE clasice. Pot colora coroanele
acrilice şi genera alergii şi reacţii inflamatorii în ţesuturile moi.
Cimenturi EBA ( Ethoxy-Benzoic-Acid)
Se prezintǎ în sistem biocomponent:
- pulbere - ZnO
- Al 2O3
- polimeri
- lichid, lichidul fiind un amestec de eugenol cu acid orto-etoxy-benzoic.
 Au un timp de prizǎ 7 – 13 minute, o rezistenţǎ mai mare la
compresiune şi o foarte bunǎ adeziune. Sunt bine tolerate. In ciuda solubilităţii
scăzute în apă, se dezintegrează şi prezintă o uzură mare în cavitatea bucală.
Sunt indicate pentru obturaţii de bazǎ, baze intermediare, cimentǎri
de duratǎ, reconstituiri de bonturi coronare de micǎ amploare.
Cimenturi cu esteri vanilaţi
Pulberea este reprezentatǎ de cǎtre oxidul de zinc, iar lichidul este
reprezentat de cǎtre un amestec de hexil-vanilat cu acid orto-etoxy-benzoic.
Aceste cimenturi au o solubilitate mai micǎ şi o rezistenţǎ mai mare.
Cimenturi oxid de zinc eugenol cu alte destinaţii
Adǎugarea la produsele pe bazǎ de eugenat de zinc a unor substanţe
antibiotice (tetraciclinǎ) antiinflamatoare (hidrocortizon, prednison,
triamcinolon, dexametazonǎ), a unor substanţe radio – opace (sulfat de bariu,
pulbere de argint, iodoform) face posibilǎ utilizarea lor ca materiale de
protecţie pulpo – dentarǎ sau de obturaţie de canal.

4.1.2. CIMENTURI FOSFAT DE ZINC (FOZ)

Cunoscute de aproape 200 de ani aceste cimenturi sunt prezente încă în
toate cabinetele de medicină dentară fiind cunoscute şi sub denumirea de
cimenturi oxifosfat.

Compoziţie
-pulbere: - oxid de zinc, oxid de magneziu, dioxid de siliciu şi trioxid de Bi.
-lichid: - acid ortofosforic, apǎ + aluminiu şi zinc.

Mod de prezentare
Cimenturile FOZ se prezintă în mod clasic în sistem bicomponent
pulbere/lichid. Existǎ şi cimenturi predozate în capsule, care prezintǎ
compartimente separate pentru pulberi şi lichid. Prin presare cele 2
compartimente sunt puse în contact, pasta rezultând dupǎ malaxarea mecanicǎ
cu ajutorul unor aparate. Existǎ şi sisteme de prezentare în seringi cu
compartimente separate.

Clasificare
Cimenturile FOZ sunt de 2 tipuri, în funcţie de granulaţia pulberii şi de
indicaţia clinică:
 cu granulaţie foarte fină pentru cimentare
 cu granulaţie medie pentru restul utilizărilor.
Fiecare variantă se prezintă în două clase: clasa I cu priză rapidă şi clasa
a-II-a cu priză normală.
 Reacţia de prizǎ
Are loc prin amestecul pulberii cu lichidul; suprafeţele particulelor de oxid
de zinc reacţionează cu acidul fosforic rezultând cristale insolubile de hidraţi de
orto-fosfat de zinc. Reacţiile nu sunt totale, astfel încât după priză cea mai mare
parte din masa cimentului este formată dintr-o matrice de fosfat de zinc, care
conţine particule de oxid de zinc nereacţionate. În cursul reacţiei de priză are loc
o reacţie exotermă concomitent cu contracţia materialului, cimentul rezultat
fiind foarte poros. Nu exista dovezi care sa ateste ca oxidul de magneziu
reactioneaza cu acidul fosforic. Timpul de priză este de 2 minute şi 30 secunde
pentru cimenturile cu priză rapidă, şi variază între 4 minute şi 30 de secunde
pentru cimenturile cu priză normală utilizate pentru cimentare şi 8 minute şi 30
de secunde pentru cimenturile cu priză normală cu alte utilizări. El este
influenţat de cǎtre temperaturǎ, dimensiunea particulelor raportul pulbere/lichid,
viteza şi timpul de spatulare.

Proprietǎţi
 Rezistenţa la compresiune este bună. Ea creşte în timp ( la sfârşitul primei
ore atinge 75% din valoarea atinsă în ziua a şaptea). Ea creşte de asemenea
proporţional cu cantitatea de pulbere încorporată în amestec.
 Duritatea Knoop este de 40 la 24 de ore şi de 60 la 7 zile ( dentina are o
duritate Knoop de 65, smalţul de 300).
 Amestecul proaspăt este foarte acid (pH= 1,5-1,6). La 3 minute de la
debutul malaxării pH-ul este de 3,5, la 60 de minute între 4 şi 6, pentru ca după
24 de ore să se stabilizeze în jur de 6,9. Această aciditate iniţială are efect iritant
asupra pulpei dentare, şi impune protejarea ei în cazul obturaţiilor profunde.
 În timpul prizei are loc o contracţie de 5-7 μm/cm. După priză, cimentul
prezintă o contracţie mult mai mică dacă este în mediu apos (0,05%) decât în aer
(0,3%).
 conductivitate termică scăzută; conductivitate electrică scăzută în mediu
uscat, dar creşte în mediul umed. Eficacitatea izolării termice și electrice este
proporţională cu grosimea stratului de ciment.
 Grosimea peliculei de ciment nu trebuie să depăşească 25 μm pentru cele
utilizate la cimentare şi 40 μm pentru restul utilizărilor.
 Nu aderă chimic la ţesuturile dentare şi nici la materialele protetice.
Cimentul completează, etanşează spaţiul dintre bontul dentar şi proteză.
 sunt opace

Indicaţii
- obturaţii de bază în cavităţi medii.
- obturaţii de bazǎ în cavităţi profunde, dar cu protecţie pulpo-dentinară.
- obturaţii de durată la dinţii temporari.
- căptuşirea pereţilor subţiri şi nesusţinuţi
- refacerea fundului cavităţii la dinţii devitali pentru a reduce volumul
obturaţiilor de amalgam.
- pentru fixarea definitivă a protezelor unidentare, punţilor, aparatelor
ortodontice
- obturaţii de canal în amestec cu substanţǎ de adaos (iodoform, timol).

Mod de utilizare
Prepararea se face prin metoda saturaţiei progresive adǎugând o anumitǎ
cantitate de pulbere la un anumit numǎr de picǎturi de lichid.
Prepararea cimenturilor predozate evitǎ erorile de dozare, realizeazǎ o
omogenizare mai bunǎ, reduce timpul de lucru, evitǎ contaminarea pulberii şi
expunerea la aer a lichidului, reduce timpul de prizǎ.
Pe o plǎcuţǎ de sticlǎ se depun 4 – 5 grǎmǎjoare de pulbere dupǎ ce în
prealabil flaconul a fost agitat. Se adaugǎ apoi lichidul 3 picǎturi pentru
obturaţia de bazǎ sau 4 – 5 picǎturi pentru fixarea unei proteze unidentare (în
funcţie şi de mărimea acestora).
Cu ajutorul unei spatule de inox, se adaugǎ pulbere la lichid şi nu invers,
amestecând prin mişcǎri circulare. Se adiţionează succesiv câte o grămăjoară de
pulbere. Timpul de manipulare este de aproximativ 2 minute. Când amestecul
este omogen, cimentul se trage în fir între placǎ şi spatulǎ. Dacǎ cimentul se
desprinde uşor, înseamnǎ cǎ a fost preparat prea subţire.
Când lichidul cimentului fosfat de zinc este expus la o atmosferă umedă,
acesta tinde să absoarbă apa, iar expunerea la o atmosferă uscată tinde să
producă deshidratarea lichidului. Adiţia apei determină o mai rapidă reacţie de
priză, situaţia inversă fiind si ea valabilă. Din acest motiv recipientul cu lichid
trebuie ţinut închis când nu este folosit .
În cazul cimentării unei punţi totale cu multe elemente de agregare sau a
cimentării benzilor ortodontice avem nevoie de un timp de lucru prelungit.
Pentru aceasta se utilizează metoda plăcuţei răcite, în care plăcuţa de lucru a fost
răcită în prealabil la frigider sau chiar la congelator. Plăcuţa de sticlă rece are
rolul de a disipa căldura rezultată în urma reacţiei exoterme.

Produse comerciale: - ADHESOR

- HARVARD CEMENT
- HOFFMANN CEMENT, CROWN AND BRIDGE
- DRALA PHOSPHAT
 Fig. 16 Adhesor – ciment
fosfat de zinc de la firma
SpofaDental.

4.1.3. CIMENTURI SILICAT (CS)

Au făcut parte din clasa materialelor de obturaţie coronarǎ de duratǎ,
nefiind utilizate pentru fixarea lucrărilor protetice. Până în anii 1960 au fost
materiale de elecţie pentru obturaţiile fizionomice ale dinţilor frontali.

Compoziţie
Pulberea conţine: oxizi de siliciu, oxizi de aluminiu, oxizi de calciu, oxizi
de sodiu, oxizi de zinc, fluoruri.
Lichidul are drept constituent principal acidul ortofosforic.

Mod de prezentare
- sistem bicomponent în flacoane care conţin pulbere în diferite nuanţe de
culori, şi flaconul cu lichidul incolor care este prevǎzut cu picurǎtor.
- sistem bicomponent capsulat în care se gǎsesc cantitǎţi predozate de
pulbere şi lichid separate printr-o diafragmǎ de staniol.
-
Reacţia de prizǎ
Se realizeazǎ prin amestecul pulberii cu lichidul în raport 1,6g /0,4 ml şi
rezultǎ un material cu structurǎ stratificatǎ. Priza cimentului silicat este însoţitǎ
de o reacţie exotermǎ şi o contracţie a materialului de 3%. Timpul de prizǎ este
de 3 – 5 minute, dar priza este completă abia după 24 de ore. El este influenţat
de compoziţia materialului, de dimensiunile particulelor, raportul pulbere/lichid
şi de modul de preparare.
 Proprietǎţi
- culoarea apropiatǎ de cea a dinţilor conferind efect fizionomic bun
iniţial. La contactul prelungit cu aerul la persoanele cu respiraţie bucalǎ devin
opace: apare fenomenul de separaţie marginalǎ.
- sunt anticariogene datoritǎ fluorurilor, dar toxice pulpare, motiv pentru
care se impune protecţia pulpei cu obturaţie de bazǎ.
-au duritate apropiatǎ de cea a dentinei, rezistenţǎ la compresiune destul
de mare.
-nu realizeazǎ adeziune chimicǎ.
-suferǎ contracţii de volum la prizǎ (3 – 3,5%).
- au o conductibilitate termicǎ micǎ.
Indicaţii
 obturarea cavitǎţilor de clasa III-a la dinţii frontali
 obturarea cavitǎţilor de clasa I-a pe feţele orale ale frontalilor
Mod de utilizare
Pentru preparare sunt necesare o plǎcuţǎ de sticlǎ, o spatulǎ din agat sau
mase plastice.
Pe plǎcuţa de sticlǎ se depune o linguriţǎ de pulbere şi lichid sub formǎ de
picǎturǎ la distanţǎ de pulbere. Raportul pulbere/lichid este foarte important 1,6g
(pulbere)/0,4ml (lichid).
Prepararea se face pe faţa lucioasǎ a plǎcuţei de sticlǎ prin metoda
saturaţiei progresive. Spatularea se realizeazǎ prin mişcǎri circulare timp de 1
minut, rezultând o pastǎ de consistenţǎ chitoasǎ. Momentul optim pentru
inserarea în cavitate, apare atunci când suprafata amestecului şi-a pierdut luciul.
Produse comerciale: - FRITEX
- SILICAP

Fig. 17 Fritex,
ciment silicat de la
SpofaDental.
 4.1.4. CIMENTURI POLICARBOXILAT DE ZINC (PCZ)
Numite si cimenturi poliacrilat de zinc ele au fost dezvoltate începând din
1968 cu scopul obţinerii unor cimenturi adezive care să combine rezistenţa
mecanicǎ mare a cimentului FOZ cu biocompatibilitatea cimentului ZOE. Ele
sunt marginalizate astăzi de către cimenturile ionomere de sticlă.
Compoziţie
-pulbere: - oxid de zinc, oxid de magneziu, diverşi aditivi
-lichid: - soluţie apoasǎ concentrată de acid poliacrilic sau copolimeri ai
acidului acrilic cu alţi acizi carboxilici nesaturaţi. Cele mai multe lichide aflate
pe piaţă sunt sub formă de solutie de acid poliacrilic. Producătorul controlează
vâscozitatea lichidului prin modificarea greutătii moleculare sau prin ajustarea
pH-ului prin adiţia hidroxidului de sodiu. Acizii itaconic sau tartric pot fi
prezenţi pentru a stabiliza lichidul, care se poate gelifica dacă este depozitat o
perioadă indelungată
Mod de prezentare
Prezentarea uzuală este cea bicomponentă sub formă de pulbere şi lichid.
Există şi sisteme anhidre care sunt alcǎtuite din pulbere care conţine oxidul de
zinc cât şi poliacidul, lichidul fiind apa distilatǎ.
Clasificare
- tip I – pentru fixarea protezelor dentare
- tip II – pentru obturaţii.
Reacţia de prizǎ
Se bazează pe reacţia acid-bază care se produce la amestecarea pulberii de
oxid de zinc cu soluţia apoasă de poliacid ce duce la formarea unei structuri de
polimeri ionici (polisare). Timpul de priză este de aproximativ 5 minute pentru
tipul II(obturaţii) şi 9 minute pentru tipul I (de fixare).
Proprietǎţi
- sunt primele cimenturi care aderă chimic la ţesuturile dentare,
diferite metale sau alte suporturi. Adeziunea este consecinţa numărului mare de
grupări -COOH puternic polare din catenele poliacidului care formează legături
chimice cu ionii de calciu din smalţ şi dentină. Rezistenţa adeziunii la smalţ are
valori între 3.4-13Mpa iar la dentină este de cca 2.1Mpa. Adeziunea optimă se
realizează atunci când suprafaţa dentară este curăţată atent. Adeziunea creşte
prin mineralizarea dentinei, dar scade la gravajul acid.
- Rezistenţa la compresiune este mai mică decât a cimenturilor FOZ
– testul de rezistenţă la compresiune per 24h arată valori între 57-99Mpa,
semnificativ mai mici decât cele ale cimentului fosfat de zinc ale cărui valori
sunt de 98-133Mpa la acelasi test, dar rezistenţa la tracţiune este cu cca 40% mai
mare faţă de acesta din urmă. Creşterea raportului pulbere/lichid precum şi
timpul scurs de la prepararea pastei cresc rezistenţa mecanică, dar mai lent decât
la cimenturile FOZ.
 - sunt relativ instabile în mediul bucal, în special datorită dizolvării în
salivă. Scăderea cantităţii de oxid de magneziu din pulbere creşte rezistenţa în
mediul bucal.
- Biocompatilitatea este în general bună. La începutul amestecului pH-ul
este uşor acid dar creşte rapid spre un pH neutru. Prin dizolvarea lor se elimină
ioni de fluor cu efect anticariogen.
Indicaţii
- tipul I: - fixarea incrustaţiilor şi coroanelor de înveliş
- lipirea unor atele de imobilizare.
- tipul II: - obturaţii de bazǎ
- obturaţii pe dinţii temporari.
Mod de utilizare
Pe o plǎcuţǎ de sticlǎ sau hârtie ceratǎ se aplicǎ o mǎsurǎ de pulbere
şi apoi cantitatea de lichid recomandatǎ în prospect. Pulberea se încorporeazǎ
dintr-o datǎ în lichid cu ajutorul unei spatule metalice în 30 secunde. Amestecul
va fi lucios şi mai vâscos, comparativ cu cimentul FOZ. La manipularea sub
presiune va avea însă acelaşi grad de curgere, de aceea este importantă
respectarea raportului pulbere/lichid. Timpul de lucru: 2,5 -3,5 minute . El poate
fi prelungit prin rǎcirea plǎcuţei de sticlǎ.
Produse comerciale: - CARBOXYLATE – CEMENT
- DRALA-CARBOXILAT

4.1.5. CIMENTURI IONOMERE DE STICLĂ (CIS)

Sunt realizate pentru prima oară în anul 1972 de către Alan Wilson şi
colaboratorii la Londra, prin combinarea proprietǎţilor cimentului silicat şi a
cimentului policarboxilat în dorinţa de a obţine un material de obturaţie
fizionomic şi adeziv, pentru tratamentul leziunilor coronare ale dinţilor frontali.
Cimenturile ionomere sau glassionomerii sunt din punct de vedere chimic
poliacrilaţi complecşi sau polialchenolaţi de sticlǎ rezultaţi din interacţiunea
unei soluţii apoase de acid poliacrilic sau copolimeri ai acidului acrilic cu un
fluoroaluminosilicat de calciu.
Compoziţie şi mod de prezentare

Fig. 18
Mod clasic de prezentare a unui
ciment ionomer de sticlă în sistem
bicomponent pulbere - lichid
 - sistem bicomponent : pulbere – lichid cu dozare manualǎ sau predozare în
capsule. Pulberea are drept component de bază fluoroaluminosilicatul de calciu.
Dimensiunile particulelor pulberii variază în funcţie de indicaţiile materialului
de obicei între 13-19µm. Pentru ionomerii de sticlă utilizaţi pentru cimentare sau
drept linerii, pulberea prezintă particule mici, în timp ce materialele pentru
obturaţie prezintă particule mari. Mărimea particulelor influenţează proprietăţile
fizice finale ale materialului. Pulberea este descrisă ca fiind o sticlă ion-solubilă
susceptibilă la atacul acid când raportul atomic Si/Al este mai mic de 2:1 .
Pentru a creşte radioopacitatea se adaugă în pulbere bariu, stronţiu sau lantan.
Fluorul este de asemenea un component esenţial el stimulând remineralizarea în
structura dentară adiacentă.Lichidul a fost reprezentat iniţial de o soluţie apoasă
de acid poliacrilic, dar în ultimul timp se utilizează copolimeri acid acrilic-acid
itaconic sau acid maleic-acid acrilic. Pentru a controla manipularea şi reacţia de
priză se adaugă în lichid mici cantităţi de acid tartric
- sisteme anhidre în care acidul este liofilizat şi încorporat în pulbere.
Pulberea se amestecǎ cu apǎ distilatǎ.
Clasificare
În anul 1988 Wilson şi Mc Lean clasificǎ cimenturile ionomere de sticlǎ astfel:
- Tipul I – chituri adezive ( ionomeri de cimentare)
- Tipul II – cimenturi de restaurare
- Tipul III – cimenturi pentru obturaţii de bazǎ.
Reacţia de prizǎ
Este în principal o reacţie acid-bază între acidul din lichid şi silicat. Reacţia de
priză parcurge 3 etape şi durează cel puţin o lună după inserarea materialului în
cavitate.
1. Etapa 1 - dizolvarea – are loc atunci când pulberea şi lichidul sunt
amestecate. Soluţia apoasă de copolimer poliacid şi acceleratori ai acidului
tartric atacă pulberea de alumino-fluoro-silicat descompunând stratul exterior al
particulelor de sticlă. Ionii de hidrogen proveniţi din poliacizi şi acidul tartric
determină eliberarea cationilor metalici ca Al³+ si Ca²+. Aceştia reacţionează
iniţial cu ionii de fluor formând şi fluorură de calciu şi fluorură de aluminiu. Pe
măsură ce aciditatea creşte, fluorura de calciu, instabilă, se descompune
reacţionând cu copolimerul acrilic pentru a forma o legatură mai stabilă. Reacţia
chimică are loc cu eliberare de căldură (3-7ºC) ce depinde de raportul
pulbere/lichid. Cu cât raportul este mai mare, cu atât reacţia este mai viguroasă
şi o cantitate mai mare de căldură este eliberată . Adeziunea realizată se bazează
pe difuziunea între particulele de sticlă şi matrice.
2. Etapa 2 – precipitarea sărurilor, gelificarea şi solidificarea – se
datorează legării ionilor de calciu şi aluminiu de polianioni prin grupările
policarboxilat. Într-o primă subetapă se leagă ionii de calciu, ducând la formarea
unui ciment care poate fi considerat întărit din punct de vedere clinic, la 5-10
minute din momentul amestecării. Reacţia continuă însă şi după întărirea
cimentului cu legarea de matrice şi a ionilor de aluminiu. Maturarea cimentului
este foarte rapidă la început, astfel că după 24 de ore, materialul atinge o mare
parte din rezistenţa sa finală, dar continuă apoi lent timp de câteva luni. În
etapele iniţiale ale prizei cimentul este predispus la contaminarea cu apă.
Aborbţia apei va duce la pierderea translucidităţii şi va predispune cimentul la
eroziune. Pe de altă parte,deshidratarea va duce la apariţia fisurilor în ciment,
înmuierea suprafeţei şi pierderea ionilor ce compun matricea. De aceea, dacă
este folosit ca material de restaurare, cimentul trebuie protejat în primele 24 ore
cu ajutorul unei soluţii răşinice fluide.
3. Etapa 3 – hidratarea sărurilor- este asociată cu faza de maturare şi
duce la o îmbunătăţire semnificativă a proprietăţilor fizice. In această etapă are
loc priza finală a materialului, etapă care poate dura până la câteva luni.
Viteza reacţiei de priză depinde de compoziţia pulberii, mărimea
particulelor,compoziţia lichidului, concentraţia acidului tartric, dar şi de o serie
de alţi factori controlaţi de clinician cum ar fi temperatura de amestecare,
raportul pulbere/lichid, caracteristicile manipulării.
Proprietǎţi
Cimenturile ionomere aderǎ chimic la smalţ, dentinǎ,metale acoperite
de un strat superficial de oxizi, ghips, dar nu aderǎ la ceramicǎ, metale
nobile. Mecanismul adeziunii se bazează atât pe fenomenul de difuziune cât şi
pe cel de absorbţie. Importanţa acestui tip de adeziune între structurile dentare şi
cimenturile ionomere constă în apariţia unei adeziuni foarte puternice între cele
două substraturi. Acest aspect a fost confirmat de observaţiile clinice care au
evidenţiat că în cazul eşecului unei restaurări cu un ionomer, rezultatul este
fisurarea obturaţiei, dar menţinerea unui strat de ciment aderent de dinte.
Adeziunea se realizează mai bine pe medii curate. De aceea se recomandă
condiţionarea suprafeţelor dentare înainte de aplicarea cimentului cu o soluţie
apoasă de acid poliacrilic.
Cimenturile ionomere prezintă o foarte bună biocompatibilitate datorată
în special prezenţei fluorului în compoziţia lor. Prin efectul bacteriostatic şi
bactericid al eliberării de fluor este inhibată formarea plăcii bacteriene si este
realizată protecţia la carie a structurilor dentare adiacente. Răspunsul pulpei la
cimenturile ionomere este de asemenea favorabil, chiar şi în cazul unor cavităţi
profunde. În cazul existenţei unor deschideri ale camerei pulpare este totuşi
recomandată aplicarea unui strat protector de hidroxid de calciu.
Ionomerii de sticlă prezintă o contracţie volumetrică de priză de 3%, care
apare progresiv în timpul procesului de priză. În prezenţa adeziunii prin schimb
ionic cu structura dentară, contracţia este controlată, iar percolarea marginală
redusă.
Rezistenţa lor mecanică variază între 90 si 230 Mpa (per 24h) si este mai
mare decât a cimenturilor fosfat de zinc şi policarboxilat de zinc. Duritatea
creşte cu proporţia pulberii, dar şi pe măsură ce se maturizează. Totuşi rezistenţa
la fracturare este scăzută comparativ cu cea a răşinilor compozite sau a
amalgamelor ceea ce contraindică amplasarea lor în zone de stress ocluzal.
 Aceste cimenturi prezintă o culoare şi o transluciditate asemănătoare
structurilor dentare. În cazul expunerii premature la apă, stratul superficial îşi
modificǎ culoarea, de aceea este importantă sigilarea restaurării imediat după
priză şi realizarea modelării finale după cel puţin 24 de ore. Dacă aspectul
estetic nu este satisfăcător, restaurarea poate fi menţinută ca o obturaţie de bază
şi laminată cu răşini compozite.
Majoritatea cimenturilor ionomere au o radioopacitate mai mare decât a
dentinei. Anumite produse indicate pentru restaurări fizionomice sunt
radiotransparente, pentru că includerea unui radioopacifiant le-ar altera
transluciditatea.
Sunt bune izolatoare termice.
Indicaţii
- fixarea protezelor unidentare şi a punţilor
- obturaţii de bazǎ sub compozite (tehnica sandwich)
- obturaţii de duratǎ în cavităţile de clasa a V-a şi în eroziuni cervicale
- obturaţii de durată în zone lipsite de stress ocluzal
- obturaţii provizorii de lungă durată
- obturaţii la dinţii temporari
- sigilarea şanţurilor şi fosetelor
- mai rar, obturații de canal în special pe cale retrogradă.

Fig. 19 Obturaţie
ocluzală realizată dintr-
un ciment ionomer de
sticlă

Tehnică de lucru
- preparea cavităţii şi apoi curăţarea ei
- aplicarea de acid poliacrilic 10% pentru 10 secunde.
- spălarea cu apă 10 secunde
- uscarea atentă a cavităţii pentru a nu deshidrata suprafaţa dentinară.
- prepararea cimentului: - prin metoda clasicǎ din pulbere şi lichid pe o
plǎcuţǎ de sticlǎ sau hârtie ceratǎ folosind o spatulǎ de metal sau material plastic
şi respectând raportul indicat de fabricant. Spatularea trebuie sǎ fie rapidǎ 15-30
secunde, pe o suprafaţǎ cât mai micǎ, aproximativ 3 cm pentru a evita
evaporarea apei şi a asigura omogenizarea amestecului.
 - prin metodă modernǎ care se utilizeazǎ în cazul
sistemelor capsulate predozate, fiind necesare aparate de mixat şi diferite
dispozitive de activare şi aplicare pe care firmele le livreazǎ pentru produsele
lor.
- inserarea cimentului se poate face cu o seringă în cazul materialelor cu
o vâscozitate scăzută; se folosesc matrici pentru o adaptare perfectă la dentină şi
smalţ.
- după priză, restaurarea trebuie să fie protejată prin aplicarea unei răşini
cu vâscozitate scăzută, care are rolul de a o izola de mediul bucal şi de a asigura
stabilitatea hidrică pentru primele 24 de ore.
Produse comerciale
- FUJI: - TYPE I (cimentări)
- TYPE II ( restaurări)
- TYPE VII (sigilări)
- TYPE IX (obturaţii de bază)
- KETAC BOND
- KETAC – FIL – capsulat
- AQUACEM
- KETAC CEM
- KAVITAN

Cimenturi ionomere de sticlǎ cu adaos de răşini

Sunt materiale hibride apărute din dorinţa de a îmbunătăţi proprietăţile
cimenturilor ionomere clasice şi care se întăresc prin combinarea reacţiei acid-
bazǎ cu polimerizare fotochimicǎ sau numai prin fotopolimerizare. Faţă de
compoziţia cimenturilor ionomere clasice, cimenturile ionomere de sticla cu
adaos de rasini conţin în structura lichidului 15-25% răşini sub formă de 2-
hidroxi-meta-acrilat (HEMA). De asemenea în pulbere se mai încorporează un
catalizator activat de lumină.
Prezentare: - sistem bicomponent: - pulbere -lichid
- pastǎ – lichid
- pastǎ – pastǎ
- sistem monocomponent: - o singură pastǎ

Reacţia de priză la acest tip de ciment ionomer cuprinde pe lângă reacţia

de neutralizare acid-bază şi o reacţie de polimerizare. După amestecarea şi
inserarea materialului, aplicarea luminii, va duce la o întărire rapidă prin legarea
încrucişată a lanţurilor de polimeri, iar restaurarea poate fi considerat clinic că a
făcut priză. Reacţia continuă însă câteva zile, timp în care reacţiile acid-bază
continuă, dar la o rată mai scăzută comparativ cu cimenturile ionomere clasice.
Proprietăţi
Adaosul de răşini conferă acestor produse rezistenţă imediată la absorbţia
apei şi o anumită protecţie împotriva deshidratării. Totuşi este indicată şi în
cazul lor sigilarea suprafeţei cu o răşină cu vâscozitate redusă, mai în cazul celor
cu polimerizare fotochimică.
Rezistenţa la fractură este aproape dublă, fiind aproape la fel de rezistente
ca răşinile compozite cu microumplutură.
Transluciditatea şi aspectul coloristic sunt excelente imediat după
fotopolimerizare.
Cantitatea de răşină fiind sub 5%, contracţia în cursul fotopolimerizării este
scăzută. Mai mult, contracţia ulterioară datorată reacţiei acid-bază va avea loc
mai lent comparativ cu CIS clasice, permiţând un control mai bun al contracţiei
finale prin schimburile ionice de la marginea obturaţiei.
Indicaţii: - cimentări de durată
- obturaţii de bazǎ şi de duratǎ
Produse comerciale: - 3M VITREMER
- FUJI II LC
- GERISTORE

Fig 20 Fuji II LC de la GC – capsule si dispozitivul de aplicare.

Cimenturi ionomere metalice

Sunt materiale care tind sǎ înlocuiascǎ amalgamele şi au luat naştere prin
adǎugarea de aliaje metalice la pulberi de sticlǎ în scopul îmbunătăţirii
proprietăţilor mecanice. Spre deosebire de cimenturile ionomere metalice
convenţionale unde pulberea reprezintǎ un amestec fizic dintre particulele de
sticlǎ şi metal, cimenturile metalice “CERMET” prezintă o pulbere care se
obţine prin sinterizare la temperaturi înalte ( 8000 ). Granulele obţinute sunt
presate, sinterizate şi mǎcinate. Procedeul asigurǎ legarea chimicǎ a metalului de
sticlǎ, atomii de metal pǎtruzând în structura sticlei. In 1987 a apărut primul
cermet, Ketac Silver (ESPE) cu ajutorul cercetătorilor McLean si Gasser. Prin
folosirea unui strat impregnat cu argint în jurul pudrei de sticlă aluminosilicat ei
au reuşit să scadă coeficientul de frecare, crescând în acest fel rezistenţa la
abraziune. Existǎ mai multe tipuri de cimenturi ionomere metalice în funcţie de
metalele folosite: aur, paladiu, argint şi aliajele sale. Se poate adăuga în pulbere
până la 5% oxid de titan pentru a obţine o culoare acceptabilă din punct de
vedere clinic asa cum prezintă şi Ketac Silver. Conţinutul în argint al pudrei este
de 50% însă acest conţinut crescut produce o modificare a culorii structurilor
dentare învecinate determinând o serioasă problemă clinică. Această modificare
de culoare rezultă din migrarea particulelor libere de pilitură de argint (cca
3.5um marime) din material în structurile dentare înconjurătoare. După o
perioadă aceste particule formează oxizi de argint care înnegresc suprafaţa
dentară. Cermetul cu particule de aur se comportă din punct de vedere clinic, la
fel ca şi cel de argint cu menţiunea că preţul de cost este mult mai mare iar
formarea oxizilor nu se realizează, suprafaţa dentară restaurată apărând ca fiind
acoperită de o folie de aur.
Proprietǎţi
Rezistenţa la abraziune este crescută comparativ cu cimenturile
ionomere, fiind apropiată de cea a răşinilor compozite cu microumplutură.
Totuşi ea este inferioară amalgamelor sau a compozitelor pentru zona
posterioară. Deşi includerea metalelor duce la creşterea rezistenţei la abraziune,
rezistenţa la fracturare rămâne scăzută, pentru că modulul de elasiticitate al
cimentului rămâne scăzut. Radioopacitatea este apropiată de cea a
amalgamului.
Indicaţii
Proprietăţile specifice fac ca acest ciment să fie indicat în anumite situaţii
în care cimenturile ionomere clasice au dat rezultate mai slabe cum ar fi:
- sigilări lărgite,
- reconstituiri de bonturi,
- obturaţii definitive la dinţi permanenţi din zona de sprijin,
fără necesităţi fizionomice, unde este necesar un material cu priză rapidă, cu
prudenţă în zonele de stress ocluzal maxim.
Produse comerciale : KETAC SILVER
HI DENSE SHOFU
 4.1.6. CIMENTURI OXISULFAT DE ZINC
Sunt materiale de obturaţie provizorie cunoscute şi sub numele de
FLETCHER.
Prezentare
- sistem bicomponent: - pulbere: oxid de zinc, sulfat de zinc, mastix
-lichid: apǎ distilatǎ, gumǎ arabicǎ, alcool, soluţie
concentratǎ de acid fenic
- sistem monocomponent: - sub formǎ de pulbere care conţine ingrediente
din lichid (guma arabicǎ). Lichidul este apa.
- sub formǎ de pastǎ care se întâlneşte dupǎ
inserarea în cavitatea bucalǎ prin absorbţia apei din mediul bucal.( cea mai
frecvent întâlnită formă de prezentare la ora actuală).
Proprietǎţi
- rǎu conducǎtor de cǎldurǎ şi electricitate
- rezistenţǎ redusǎ în mediul bucal
- culoarea lasǎ de dorit.
Indicaţii: obturaţii provizorii.
Contraindicaţii: în acoperirea pansamentelor arsenicale datoritǎ
posibilitǎţilor de difuzare a arsenicului.
Produse comerciale: - FLETCHER
- FERMIN
- CAVIDUR
- CIMPATCOLOR

De reținut!
Cimenturile sunt pulberi care se amestecă cu un lichid.

Cimenturile zinc oxid – eugenol (ZOE) se întâlnesc cel mai frecvent în

sistem bicomponent: pulbere pe bază de oxid de zinc și lichid reprezentat de
eugenol.
Proprietǎţi
- antiseptice, biostimulatoare, cu acţiune neodentinogeneticǎ
- rele conducǎtoare de cǎldurǎ şi electricitate
- pH-ul 7 – 8
- rezistenţǎ mecanicǎ micǎ
- au o bunǎ aderenţǎ mecanică, datorită tensiunii superficiale mici a
eugenolului ceea ce asigură o bună etanşare
- sunt uşor de aplicat, dar se îndepǎrteazǎ cu greutate de pe pereţii
cavitǎţii.
Indicaţii: – obturaţii de bazǎ
– coafaj indirect
 – acoperirea de pansamente
– cimentǎri provizorii
– obturaţii de canal în adaos cu alte substanţe (antiseptice,
antiinflamatoare, radioopace)
Tehnică de lucru
Cimenturile ZOE se prepară prin încorporarea pulberii în lichid în
cantităţi mici, până se obţine o pastă de consistenţă chitoasă. Dacă sunt folosite
pentru obturaţii de canal, amestecul va fi de consistenţă cremoasă, iar pentru
cimentări de consistenţă moale. De obicei se realizează un raport pulbere/lichid
de 4/1 până la 6/1, care asigură materialului proprietăţile impuse. Amestecul se
face prin spatulare cu spatule de metal, cel puţin 90 de secunde. Pentru
sistemele pastă – pastă, se dispersează pentru preparare lungimi egale din
fiecare pastă şi apoi se amestecă până la uniformizarea culorii.

Cimenturile fosfat de zinc (FOZ) se prezintă în mod clasic în sistem

bicomponent pulbere pe bază de oxid de zinc și lichid pe bază de acid
ortofosforic
Proprietǎţi
 Rezistenţa la compresiune este superioară cimentului ZOE
 Duritatea Knoop este de 40 la 24 de ore şi de 60 la 7 zile ( dentina are o
duritate Knoop de 65, smalţul de 300).
 Amestecul proaspăt este foarte acid (pH= 1,5-1,6). La 3 minute de la
debutul malaxării pH-ul este de 3,5, la 60 de minute între 4 şi 6, pentru ca după
24 de ore să se stabilizeze în jur de 6,9. Această aciditate iniţială are efect
iritant asupra pulpei dentare, şi impune protejarea ei în cazul obturaţiilor
profunde.
 În timpul prizei are loc o contracţie de 5-7 μm/cm.
 conductivitate termică scăzută; conductivitate electrică scăzută în mediu
uscat, dar creşte în mediul umed. Eficacitatea izolării termice și electrice este
proporţională cu grosimea stratului de ciment.
 Grosimea peliculei de ciment nu trebuie să depăşească 25 μm pentru cele
utilizate la cimentare şi 40 μm pentru restul utilizărilor.
 Nu aderă chimic la ţesuturile dentare şi nici la materialele protetice.
Cimentul completează, etanşează spaţiul dintre bontul dentar şi proteză.
 sunt opace
Indicaţii
- obturaţii de bază în cavităţi medii.
- obturaţii de bazǎ în cavităţi profunde, dar cu protecţie pulpo-dentinară.
- obturaţii de durată la dinţii temporari.
- căptuşirea pereţilor subţiri şi nesusţinuţi
- refacerea fundului cavităţii la dinţii devitali pentru a reduce volumul
obturaţiilor de amalgam.
- pentru fixarea definitivă a protezelor unidentare, punţilor, aparatelor
ortodontice
- obturaţii de canal în amestec cu substanţǎ de adaos (iodoform, timol).
Tehnică de lucru
Prepararea se face prin metoda saturaţiei progresive adǎugând o anumitǎ
cantitate de pulbere la un anumit numǎr de picǎturi de lichid.
Prepararea cimenturilor predozate evitǎ erorile de dozare, realizeazǎ o
omogenizare mai bunǎ, reduce timpul de lucru, evitǎ contaminarea pulberii şi
expunerea la aer a lichidului, reduce timpul de prizǎ.
Pe o plǎcuţǎ de sticlǎ se depun 4 – 5 grǎmǎjoare de pulbere dupǎ ce în
prealabil flaconul a fost agitat. Se adaugǎ apoi lichidul 3 picǎturi pentru
obturaţia de bazǎ sau 4 – 5 picǎturi pentru fixarea unei proteze unidentare (în
funcţie şi de mărimea acestora).
Cu ajutorul unei spatule de inox, se adaugǎ pulbere la lichid şi nu invers,
amestecând prin mişcǎri circulare. Se adiţionează succesiv câte o grămăjoară
de pulbere. Timpul de manipulare este de aproximativ 2 minute. Când amestecul
este omogen, cimentul se trage în fir între placǎ şi spatulǎ. În cazul cimentării
unei punţi totale cu multe elemente de agregare sau a cimentării benzilor
ortodontice avem nevoie de un timp de lucru prelungit. Pentru aceasta se
utilizează metoda plăcuţei răcite, în care plăcuţa de lucru a fost răcită în
prealabil la frigider sau chiar la congelator.

Cimenturile silicat (CS)au făcut parte din clasa materialelor de obturaţie

coronarǎ de duratǎ, nefiind utilizate pentru fixarea lucrărilor protetice.

Cimenturile policarboxilat de zinc (PCZ) au fost dezvoltate începând din

1968 cu scopul obţinerii unor cimenturi adezive care să combine rezistenţa
mecanicǎ mare a cimentului FOZ cu biocompatibilitatea cimentului ZOE. Ele
sunt marginalizate astăzi de către cimenturile ionomere de sticlă.

Cimenturile ionomere de sticlă (CIS) se prezintă în sistem bicomponent :

pulbere – lichid cu dozare manualǎ sau predozare în capsule. Pulberea are
drept component de bază fluoroaluminosilicatul de calciu. Lichidul a fost
reprezentat iniţial de o soluţie apoasă de acid poliacrilic, dar în ultimul timp se
utilizează copolimeri acid acrilic-acid itaconic sau acid maleic-acid acrilic.
Proprietăți:
- Cimenturile ionomere aderǎ chimic la smalţ, dentinǎ,metale acoperite de
un strat superficial de oxizi, ghips, dar nu aderǎ la ceramicǎ, metale nobile.
Mecanismul adeziunii se bazează atât pe fenomenul de difuziune cât şi
- prezintă o foarte bună biocompatibilitate datorată în
special prezenţei fluorului în compoziţia lor.
 - prezintă o contracţie volumetrică de priză de 3%, care
apare progresiv în timpul procesului de priză. În prezenţa adeziunii prin schimb
ionic cu structura dentară, contracţia este controlată
- rezistenţa lor mecanică variază între 90 si 230 Mpa (per
24h) si este mai mare decât a cimenturilor fosfat de zinc şi policarboxilat de
zinc. Totuşi rezistenţa la fracturare este scăzută comparativ cu cea a răşinilor
compozite sau a amalgamelor ceea ce contraindică amplasarea lor în zone de
stress ocluzal.
- prezintă o culoare şi o transluciditate asemănătoare
structurilor dentare.
- au o radioopacitate mai mare decât a dentinei.
- sunt bune izolatoare termice.
Indicaţii
- fixarea protezelor unidentare şi a punţilor
- obturaţii de bazǎ sub compozite (tehnica sandwich)
- obturaţii de duratǎ în cavităţile de clasa a V-a şi în eroziuni cervicale
- obturaţii de durată în zone lipsite de stress ocluzal
- obturaţii provizorii de lungă durată
- obturaţii la dinţii temporari
- sigilarea şanţurilor şi fosetelor
- mai rar, obturații de canal în special pe cale retrogradă.
Tehnică de lucru
- preparea cavităţii şi apoi curăţarea ei
- aplicarea de acid poliacrilic 10% pentru 10 secunde.
- spălarea cu apă 10 secunde
- uscarea atentă a cavităţii pentru a nu deshidrata suprafaţa dentinară.
- prepararea cimentului: - prin metoda clasicǎ din pulbere şi lichid pe o
plǎcuţǎ de sticlǎ sau hârtie ceratǎ folosind o spatulǎ de metal sau material
plastic şi respectând raportul indicat de fabricant. Spatularea trebuie sǎ fie
rapidǎ 15-30 secunde, pe o suprafaţǎ cât mai micǎ, aproximativ 3 cm pentru a
evita evaporarea apei şi a asigura omogenizarea amestecului.
- prin metodă modernǎ care se utilizeazǎ în cazul sistemelor capsulate
predozate, fiind necesare aparate de mixat şi diferite dispozitive de activare şi
aplicare pe care firmele le livreazǎ pentru produsele lor.
- după priză, restaurarea trebuie să fie protejată prin aplicarea unei
răşini cu vâscozitate scăzută, care are rolul de a o izola de mediul bucal şi de a
asigura stabilitatea hidrică pentru primele 24 de ore.

Cimenturile oxisulfat de zinc sunt materiale de obturaţie provizorie.

4.2. MATERIALE PENTRU PROTECŢIA ŞI TRATAMENTUL
PLĂGII PULPO-DENTINARE
Plaga dentinarǎ rezultǎ în urma pregǎtirii cavitǎţilor în vederea realizǎrii
obturaţiilor, sau a bonturilor dentare în vederea protezării şi prezintǎ urmǎtoarele
particularitǎţi:
- nesângerândǎ – deci fǎrǎ posibilitatea de apǎrare
- expusǎ direct factorilor excitanţi din mediul bucal
- infectatǎ cu germeni la suprafaţa ei şi în interiorul canaliculelor dentinare.
Prin terapia plǎgii dentinare se urmǎreşte înlǎturarea factorilor nocivi de la
acest nivel, protecţia suprafeţei dentinare şi a pulpei faţǎ de excitanţii din mediul
bucal şi stimularea mecanismelor neodentinogenetice pulpare.
Calitǎţile substanţelor şi materialelor de protecţie pulpo-dentinarǎ
- sǎ nu costituie o sursǎ de iritaţie pulparǎ
- sǎ aibǎ o acţiune antitoxicǎ şi antibacterianǎ
- sǎ realizeze un pansament protector al fibrelor Thomes şi a fibrelor
nervoase lezate
- sǎ obstrueze canaliculele dentinare dechise
- sǎ constituie un mediu izolant pentru pulpǎ faţǎ de agenţii nocivi din
materialul de obturaţie şi faţǎ de excitaţiile transmisie din cavitatea bucalǎ prin
intermediul obturaţiei definitive.
- sǎ nu fie neutralizate de unele componente ale materialelor de obturaţie
de duratǎ
- sǎ stimuleze mecanismele de neodontinogenezǎ
În acest capitol vom studia 4 grupe de materiale utilizate pentru protecţia şi
tratamentul plǎgii pulpo-dentinare: linerii, lacurile, cimenturile pe bazǎ de
hidroxid de calciu, cimenturile pe bazǎ de oxid de zinc eugenol.

4.2.1 LINERI

Linerii sunt folosiţi ca obturaţie de bază acţionând ca o barieră împotriva

substanţelor iritante din compoziţia cimenturilor şi a altor materiale de restaurare
şi pentru a reduce sensibilitatea dentinei după o preparaţie recentă. Se folosesc
cel mai des sub obturaţii de amalgam sau răşini compozite şi pentru stimularea
neodentinegenezei.
Clasificare :
- lineri pe bazǎ de hidroxid de calciu
- lineri pe bazǎ de cimenturi ionomere de sticlǎ:
- lineri ionomeri
- lineri ionomeri fotopolimerizabili
Mod de prezentare – sistem bicomponent care conţine:
- pulbere de hidroxid de calciu, lichid – solvent organic volatil (metil-etil-
cetona, alcool etilic sau solutie apoasa de metil celuloza).
 - pastǎ – pastǎ
- sistem monocomponent – pastǎ
Proprietǎţi:
a) cei pe bazǎ de hidrohid de calciu prezintǎ urmǎtoarele propietǎţi:
- pH 11
- stimuleazǎ dentinogeneza prin difuziunea ionilor de calciu.
- izolatori electrici, slab izolator termic, datorită stratului subţire în
care se aplică
- duritate şi rezistenţǎ micǎ
- solubili în apǎ, este necesară îndepărtarea lor de pe marginea
cavităţii pentru că ulterior poate apare pierderea etanşeitǎţii
b) cei pe bazǎ de cimenturi ionomere:
- asigurǎ o adeziune mai bunǎ între dentinǎ şi rǎşina compozitǎ
- reduc separarea marginalǎ apǎrutǎ în urma contracţiei rǎşinii
compozite
- au efect carioprofilactic prin eliberarea ionilor de fluor
- nu dau reacţii pulpare
Mod de utilizare
Linerii au o consistenţă fluidă, fiind aplicați sau pensulaţi pe suprafaţa
dentinei.Se aplicǎ în film subţire pe dentinǎ dupǎ care se usucǎ cu jet de aer 15-
30 secunde.
Solventul se evaporǎ şi rǎmâne un film de material, care protejeazǎ pulpa
subiacentă. Nu se aplicǎ pe smalţ şi pe pereţii cavitǎţii.
Produse comerciale
Pe bazǎ de hidroxid de calciu: - PULPADENT, HYPOCAL, CONTRASIL,
HDROXILINE
Pe bazǎ de cimenturi ionomere de sticlǎ: - IONOSEAL, VITRABOND,
BASE LINE

4.2.2 LACURI
Lacurile sunt soluţii de rǎşini naturale (copal, colofoniu, nitrocelulozǎ) sau
sintetice dizolvate în solvenţi organici (cloroform, alcool, acetonă, benzen,
toluen, acetat de etil, acetat de amil). Mai pot conţine agenţi medicinali cum ar fi
clorbutamol, timol sau eugenol. Solvenţii volatili se evaporă rapid când lacul
este aplicat pe suprafaţa dentară preparată sau pe pereţii cavitaţii, ceea ce rămâne
fiind un film subţire, o membrana semipermeabilă care asigurǎ protecţia
organului pulpar, obliterând canaliculele dentinare deschise şi realizeazǎ o
izolare chimicǎ împiedicând penetraţia acizilor din ciment şi a monomerilor din
rǎşinǎ cǎtre pulpǎ.
Indicații
- protecția dentinei expuse în cavitățile medii ca profunzime, dar de
volum mic, care nu permit aplicarea mai multor materiale restaurative
 Mod de utilizare
Se aplicǎ cu ajutorul unui aplicator sau a unei bulete de vată aşezată în vârful
unui ac reamer. Aplicarea se face în strat subţire şi apoi se usucă cu un jet uşor
de aer. Un nou strat se aplică numai după ce stratul anterior este uscat. Două
straturi subţiri sunt mai eficiente din punct de vedere clinic decât unul depus
într-un strat mai gros. Capacul recipientului trebuie închis imediat pentru a
preveni pierderea solventului prin evaporare. Există şi sisteme care se prezintă
sub formă de lac şi solvent, separat, care poate fi folosit pentru a dilua lacul în
cazul în care consistenţa acestuia creşte sau pentru a elimina lacul de pe
suprafeţele externe ale dintelui.
Produse comerciale: - COPALIT
- CAULK-VARNISH
- AMALGAM-LINER utilizat sub obturaţiile de
amalgam deoarece prin conţinutul în particule de argint asigurǎ o legǎturǎ
strânsǎ cu obturaţia de amalgam, legând în acelaşi timp mercurul în exces.

4.2.3. CIMENTURI PE BAZǍ DE HIDROXID DE CALCIU

Cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu folosite pentru protecţia pulpo-
dentinarǎ sunt izolatoare termice în cavitǎţile profunde, dar în acelaşi timp prin
produsele medicamentoase pe care le conţin au un rol neodentinogenetic şi
antalgic.
Primul ciment pe bazǎ de hidroxid de calciu a fost lansat de cǎtre HERMAN
în anul 1930, se numea CALXIL şi avea urmǎtoarea formulǎ:
- hidroxid de calciu – 1,5 g
- clorurǎ de calciu – 1,5 g
- clorurǎ de sodiu – 2 g
- clorurǎ de potasiu – 3,5 g
- bicarbonat de potasiu – 1,5 g
- apǎ distilatǎ
Compoziţie şi mod de prezentare
Cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu se prezintǎ în sistem
bicomponent:
- pastǎ – pastǎ
- sisteme incapsulate.
Pasta A – conţine pulbere de hidroxid de calciu dispersatǎ în particule de
oxid zinc şi stearat de zinc.
Pasta B – conţine silicilat de glicol, dioxid de titan şi tungstanat de calciu
(radioopacifiant).
Cimentul hidroxid de calciu fotopolimerizabil se prezintă în sistem
monocomponent şi este compus din hidroxid de calciu şi sulfat de bariu
dispersat în di-meta-acrilat-uretan (UDMA).
 Fig. 21 Moduri de prezentare a cimenturilor pe bază de hidoxid de calciu
Reacţia de prizǎ
Se bazeazǎ pe reacţia chimicǎ dintre ionii de calciu şi salicilat cu formarea
sǎrurilor de metil salicilat. Reacţia are loc în mediul umed, iar priza cimentului
se face dinspre suprafaţǎ spre profunzime.
Proprietǎţi:
- pH – 11 -12 neutralizeazǎ aciditatea leziunii carioase;
- neutralizazǎ excesul de acid fosforic din cimentul fosfat de zinc folosit ca
obturaţie de bazǎ peste aceste cimenturi;
- acţiune antibacteriană
- asigură condiţii pentru remineralizarea dentinei cariate din leziunile
profunde
- actiune neodentinogenetică
- conductibilitate termicǎ redusǎ;
- rezistenţǎ la compresiune de 12 ori mai micǎ decât cimenturile fosfat de zinc;
Indicaţii: - coafaje directe
- coafaje indirecte
- cimentări provizorii
Prepararea se face amestecând în pǎrţi egale pasta A în care se gǎseşte baza
şi pasta B care conţine catalizatorul. Priza se realizeazǎ rapid în aproximativ 1
minut.
Pentru a diminua alcalinilitatea ridicatǎ a preparatelor pe bazǎ de hidroxid de
calciu s-a înlocuit din compoziţie apa cu ser fiziologic, care datoritǎ
concentraţiei mari în ioni minerali frâneazǎ solubilitatea sǎrurilor ce compun
preparatul.
A devenit curentǎ folosirea substanţelor cu rol analgetic, antiinflamator,
hemostatic, vitamine, sǎruri minerale incluse în compoziţia preparatelor.
În ultima perioadǎ mai frecvent se folosesc cimenturile pe bazǎ de hidroxid
de calciu cu matrice organicǎ fotopolimerizabilǎ,care au o solubilitate mai
scǎzutǎ şi o rezistenţǎ mecanicǎ crescutǎ (SEPTOCAL -LC şi CALCIMOL LC).
Rezultatele bune obţinute din punct de vedere clinic şi confirmate prin
examene morfopatologice, fac ca şi azi dupǎ aproape 70 de ani de la prima
apariţie, preparatele pe bazǎ de hidroxid de calciu sǎ rǎmânǎ de actualitate în
tratamentul pulpei dentare.
Produse comerciale: - KERR LIFE
- CALXYD
- PULPADENT
- CALCIDOR
- REOCAP
- DYCAL
Cimenturile pe bazǎ de oxid de zinc – eugenol – au fost prezentate anterior.

De reținut!

Linerii sunt folosiţi ca obturaţie de bază acţionând ca o barieră împotriva

substanţelor iritante din compoziţia cimenturilor şi a altor materiale de
restaurare şi pentru a reduce sensibilitatea dentinei după o preparaţie recentă.
Clasificare :
- lineri pe bazǎ de hidroxid de calciu
- lineri pe bazǎ de cimenturi ionomere de sticlǎ:
- lineri ionomeri
- lineri ionomeri fotopolimerizabili

Lacurile sunt soluţii de rǎşini naturale (copal, colofoniu, nitrocelulozǎ)

sau sintetice dizolvate în solvenţi organici.
Sunt indicate pentru protecția dentinei expuse în cavitățile medii ca
profunzime, dar de volum mic, care nu permit aplicarea mai multor materiale
restaurative.

Cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu folosite pentru protecţia pulpo-

dentinarǎ sunt izolatoare termice în cavitǎţile profunde, dar în acelaşi timp prin
produsele medicamentoase pe care le conţin au un rol neodentinogenetic şi
antalgic.
Cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu se pot prezenta în sistem
bicomponent pastǎ – pastǎ, dar în ultima perioadǎ mai frecvent se folosesc
cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu cu matrice organicǎ
fotopolimerizabilǎ compus din hidroxid de calciu şi sulfat de bariu dispersat în
di-meta-acrilat-uretan (UDMA), care au o solubilitate mai scǎzutǎ şi o
rezistenţǎ mecanicǎ crescutǎ.
Proprietǎţi:
- pH – 11 -12 neutralizeazǎ aciditatea leziunii carioase;
- neutralizazǎ excesul de acid fosforic din cimentul fosfat de zinc folosit
ca obturaţie de bazǎ peste aceste cimenturi;
- acţiune antibacteriană
- asigură condiţii pentru remineralizarea dentinei cariate din leziunile
profunde
 - actiune neodentinogenetică
- conductibilitate termicǎ redusǎ;
- rezistenţǎ la compresiune de 12 ori mai micǎ decât cimenturile fosfat de
zinc;
Indicaţii:
- coafaje directe
- coafaje indirecte
- cimentări provizorii