6.

MATERIALE UTILIZATE ÎN PROTETICA

DENTARǍ
Protetica dentară este o ramură a medicinii dentare care se ocupă cu
terapia unor stări patologice caracterizate prin defecte, deformaţii, pierderi de
substanţă ce interesează dinţii, arcadele dentare .
Prin terapia protetică urmărim obţinerea unor lucrări protetice (proteze
dentare) la realizarea cărora contribuie atât specialistul clinician (medicul
dentist) cât şi specialistul de laborator (tehnicianul dentar).
Pentru realizarea protezelor dentare sunt parcurse o o serie de faze clinice
şi faze de laborator, faze în care sunt folosite anumite tehnici de lucru, dar şi
anumite materiale corespunzătoare.
Pentru uşurinţa studiului materialele utilizate în realizarea protezelor
dentare le împărţim astfel:
-Materiale de amprentare
-Materiale pentru realizarea modelelor
- Materiale utilizate pentru realizarea machetelor
- Materiale pentru realizarea tiparelor
- Materiale pentru realizarea protezelor

6.1 MATERIALE DE AMPRENTĂ

Câmpul protetic este reprezentat de totalitatea ţesuturilor care vor avea

contact cu viitoarea proteză.
Amprenta reprezintă înregistrarea şi reproducerea cu exactitate a arcadelor
dentare, a părţilor moi ale cavităţii bucale, a rapoartelor dintre ele, deci copia
negativă şi fidelă a câmpului protetic în scopul realizării diferitelor proteze
dentare.
Marea diversitate a câmpului protetic (dinţi cu anumite forme şi poziţii,
creste edentete cu variate grade de atrofie, mucoasă cu diferite aspecte în ce
priveşte forma, rezilienţa, mobilitatea), explică marea varietate a materialelor de
amprentare şi a tehnicilor de amprentă.
Amprenta se efectuează pentru următoatrele situaţii:
-Arcade dentare integre sau parţial integre fără preparaţia dinţilor în
vederea unei analize preterapeutice pe model (în caz de protezare sau realizare
de aparate ortodontice)
-Arcadele dentare cu preparaţii coronare în vederea terapiei cu proteze
unidentare, punţi
-Arcade dentare edentate parţial pregătite în vederea protezării
mobilizabile
-Maxilare edentale total: superioare, inferioare, sau ambele pentru
realizarea protezelor totale
 -Pentru realizarea de atele chirurcicale sau în vederea realizării de
implante.
-Amprenta în vederea realizării modelului document pentru a evidenţia
condiţiile câmpului protetic şi diferite etape de tratament.
Pentru amprentare este necesară o tehnică adecvată cu o portamprentă o
lingură sau alt suport rigid nedeformabil pentru materialul utilizat, şi un material
de amprentare căruia să i se cunoască proprietăţile.
Materialele de amprentare trebuie să îndeplinească anumite condiţii
impuse de tehnica de amprentare şi de particularităţile câmpului protetic:
-esenţiale: -plasticitatea
-fidelitate
-elasticitate şi rezistenţă mecanică
-stabilitate dimensională
- timp de priză
-compatibilitate cu materialul de confecţionat modele
-secundare: -absenţa unor componenţi: -iritanţi toxici
-miros şi gust plăcut
-posibilitatea de stocare
-îndepărtarea cu uşurinţă după priză
-să fie uşor de preparat
-preţ de cost scăzut
Esenţiale
Plasticitatea- capacitatea materialului de amprentă de a fi deformat şi
modelat sub acţiunea unei presiuni minime, cu înregistrarea reliefurilor
câmpului protetic, fără a deforma reliefurile acestuia.
În momentul aplicării pe câmpul protetic trebuie să prezinte o fază
plastică variabilă de la o stare semifluidă la o stare chitoasă. Această stare
plastică este caracterizată de o deformabilitate reversibilă, înlocuită apoi cu o
fază, rigidă, semirigidă sau elastică ireversibilă.
Pentru materialele termoplastice, plasticitatea nu trebuie să se producă la
o temperatură mai mare de 50 0 . Temperaturile mai ridicate produc leziuni la
nivelul ţesuturilor cavităţii bucale. În unele situaţii faza de plasticitate poate fi
scurtată sau prelungită dacă necesităţile clinice o cer.
Fidelitatea- reprezintă exactitatea cu care materialele de amprentă reuşesc
să reproducă cele mai fine detalii ale câmpului protetic. Ea depinde de: mărimea
particulelor, consistenţa şi proprietăţile hidrofile ale materialului de amprentă.
Elasticitatea şi rezistenţa mecanică
Materialele de amprentă trebuie să prezinte un grad de elasticitate, care să
permită îndepărtarea amprentei de pe câmpuri protetice cu grade variabile de
retentivitate.
Materialul de amprentă trebuie să fie suficient de rezistent pentru a nu se
rupe în momentul dezinserţiei de pe câmpul protetic sau a operaţiunilor
ulterioare (transport, depozitare, turnare a modelului).

2
 Stabilitate dimensională- trebuie să asigure păstrarea fidelă a imaginei
câmpului protetic din momentul dezinserţiei amprentei din cavitatea bucală până
la întărirea finală a materialului de model.
În timpul transportului păstrării ei, realizării modelului să nu apară
modificări de volum: dilataţii sau contracţii.
Timpul de priză trebuie să satisfacă cerinţele clinice şi să poată fi
modificat de către practician în funcţie de particularităţile fiecărei tehnici de
amprentare.
Compatibilitatea cu materialele de modele
Nu se va îndesa amalgam sau aliaje uşor fuzibile în amprenta din alginat.
Materialele depuse pe cale galvanică sunt compatibile cu orice tip de
material de amprentă, mai puţin hidrocoloizi. Alginatele care conţin fosfat
trisodic inhibă reacţia de priză a ghipsurilor.
Clasificarea materialelor de amprentă
Criteriile de care se ţine cont în clasificarea materialelor de amprentă sunt:
1.Starea fizică a materialului din faza finală- ireversibilă
2.Gradul de vâscozitate în stare de plasticitate.
3.Ordinea folosirii intensive a acestora.
1.Starea fizică a materialului din faza finală- ireversibilă
Pogiolli împarte materialele de amprentă după consistenţa pe care o au la
sfârşitul fazei de amprentare în:
-Materiale rigide (gips, polimetil metacrilat)
-Materiale semirigide:-termoplastice
-bucoplastice
-ceruri
-pastă oxid de zinc eugenol
- Materiale elastice:-hidrocoloizi:-ireversibili
-reversibili
-elastomeri de sinteză.
El înglobează în grupa semirigidelor un număr foarte mare de materiale
diferite ca: structură, comportament, mod de utilizare.
2.Gradul de vâscozitate în stare de plasticitate
L.Ene le clasifică după gradul de vâscozitate pe care-l au în stare de
plasticitate astfel:
-Materiale cu vâscozitate redusă:- gips
-oxid de zinc-eugenol
-alginate
-elastomeri de sinteză cu vâscozitate redusă
-Materiale cu vâscozitate medie:-bucoplastice
- elastomeri de sinteză cu vâscozitate medie
-Materiale cu vâscozitate crescută:-mase termoplastice
- elastomeri de sinteză cu vâscozitate crescută
-Materiale cu vâscozitate lent progresivă- acrilate cu priză retard.

3
 3.Ordinea folosirii intensive a acestora
După ordinea folosirii intensive a lor:
-frecvent utilizate: -hidrocoloizi şi elastomeri de sinteză
-mai puţin utilizate: - Zn OE, materiale termoplastice,gipsul

6.1.1 MATERIALE RIGIDE

În faza finală sunt ireversibile, rigide, casante. Dacă se fracturează
prezintă o linie de fractură netă, care permite coaptarea fragmentelor.
Sunt reprezentate de: - gips
-răşini acrilice

Gipsul- reprezintă cel mai vechi material de amprentă, astăzi este mai
puţin folosit datorită apariţiei materialelor moderne .
Se prezintă sub formă de pulbere albă cu granulaţie foarte fină care se
amestecă cu apă. Denumirea corectă a materiei prime este de ipsos. Pulberea
care se amestecă cu apa se numeşte semihidratul sulfatului de calciu. Gipsul este
produsul final ce rezultă în urma hidratării semihidratului de sulfat de calciu.
Normele internaţionale clasifică gipsurile dentare în 5 clase. Pentru
amprente se foloseşte gipsul din clasa I.
Indicaţiile gipsurilor pentru amprentǎ
 amprentǎ preliminarǎ la edentarul total
 amprentǎ funcţionalǎ la edentatul total maxilar
 amprenta câmpului protetic cu elementele de agregare
(coroanele de acoperire) adaptate şi fixate pe bonturi pentru obţinerea punţilor
clasice din elementele separate
 supraamprenta la punţile în 2 timpi.
Avantajele gipsului de amprentǎ
 mare fidelitate tradusǎ printr-o redare exactǎ a detaliilor câmpului protetic
 expansiune de prizǎ 0,2% care poate fi controlatǎ şi redusǎ la 0,06%
 timp de prizǎ convenabil 3-5 minute
 bunǎ fluiditate – ce conferǎ materialului posibilitatea de a pǎtrunde în
toate detaliile câmpului protetic
 capacitate de absorţie a filmului salivar, ce reduce riscurile de erori
 lipsit de toxicitate
 preţ de cost redus.
Dezavantaje
 manipularea greoaie
 îndepǎrtarea dificilǎ de pe câmpurile protetice retentive.
 apariţia în timp a fenomenului de îmbǎtrânire a materialului.

4
 Rǎşini acrilice ( polimetacrilatul de metil)
Se prezintǎ în sistem bicomponent: pulbere, lichid.
Pulberea: granule sferice de polimetacrilat în care este înglobat şi
iniţiatorul de polimerizare.
Lichidul monomer incolor, volatil, inflamabil în care se gǎseşte
catalizatorul de polimerizare. Proporţia polimer/monomer = 2/1.
Timpul de prizǎ 2 minute.
Datorită dezavantajelor pe care le prezintǎ (coeficient mare de contracţie
la polimerizare, monomerul produce leziuni la nivelul ţesuturilor moi) şi odatǎ
cu apariţia noilor materiale utilizarea sa a fost abandonatǎ.
Indicaţii: amprentarea în vederea realizarii de proteze unidentare,
incrustaţii, dispozitive corono-radiculare
Denumiri comerciale: - DURACRYL 7 culori

6.1.2 MATERIALE SEMIRIGIDE

Sunt materiale cu o compoziţie foarte diferitǎ datoritǎ elementelor pe care
le conţin, sunt mai puţin casante decât materialele rigide. Odatǎ rupte liniile de
fracturǎ nu sunt nete, fapt ce nu permite refacerea amprentei prin coaptarea
fragmentelor.
Acestea sunt reprezentate de cǎtre:
 pasta oxid de zinc eugenol
 materiale termoplastice
 materiale semirigide speciale

Paste oxid de zinc – eugenol

Mod de prezentare – 2 paste ambalate în 2 tuburi:
 1 tub cu pastǎ A de culoare brunǎ care conţine în special eugenol
 1 tub cu pastǎ B de culoare albǎ care conţine oxid de zinc, uleiuri
minerale, aditivi
Atât tubul A cât şi tubul B, sau ambele mai conţin colofoniu, costituit care
dǎ pastei coreziune omogenitate şi permite demularea amprentei în apǎ caldǎ.

Fig. 33 Pastă oxid de zinc-

eugenol prezentată în
sistem pastă-pastă

Preparare
Pe hârtie cerată impermeabilă pentru uleiuri cu ajutorul unei spatule rigide
se amestecǎ de obicei lungimi egale de pastǎ albǎ şi pastǎ brunǎ pânǎ când se

5
obţine un amestec uniform, omogen. În urma amestecului cele 2 culori trebuie sǎ
se uniformizeze. După o spatulare de 20-40 secunde, amestecul se depune în
port-amprentă ( de obicei o lingură individuală).
Timpul de priză este de 3-5 minute, dar poate fi scurtat prin utilizarea de
acceleratori (acid acetic glacial, clorurǎ de magneziu) sau crescut prin folosirea
glicerinei.
Prezenţa apei este indispensabilǎ prizei. Dacǎ oxidul de zinc este
deshidratat, pasta nu face prizǎ.

Caracteristici
 aceste paste prezintǎ o plasticitate idealǎ ce le permite insinuarea în
toate detaliile câmpului proteic.
 timpul de prizǎ este suficient pentru efectuarea manevrelor de
amprentare în vederea înregistrǎrii tuturor detaliilor. Acesta poate fi modificat
prin adǎugarea diferiţilor acceleratori sau inhibitori.
 amprentelele obţinute sunt folosite fidele.
 atunci când se constatǎ mici lipsuri, aceasta pot fi corectate prin
adǎugarea unei noi cantitǎţi de pastǎ în zonele neamprentate şi reinserţia
amprentei în cavitatea bucalǎ, fǎrǎ ca amprenta sǎ se deformeze.
 prezintǎ stabilitate dimensionalǎ.
 sunt aderente la portamprentǎ.
 sunt foarte aderente de ţesuturi şi pot produce iritaţii datoritǎ
eugenolului, motiv pentru care se indicǎ o vaselinare prealabilǎ a ţesuturilor.
 amprenta nu necesitǎ izolare înainte de turnarea modelului.

Indicaţiile pastelor oxid de zinc – eugenol:

 amprentarea câmpului protetic edental total: maxilar şi mandibular,
în linguri bine adaptate din plǎci bazǎ sau rǎşini
 amprenta în edentaţii terminale
 amprenta pentru căptuşiri indirecte în edentaţia totalǎ
 stabilizarea bazei şablonlui de ocluzie în timpul determinǎrii relaţiei
intermaxilare
 fixarea provizorie a coroanelor şi punţilor.
Produse comerciale
 REPIN – Cehoslovacia
 SS-White – Anglia – IMPRESSION PASTE
 MOMAX – Olanda
 KELLY’S IMPRESION – PASTE – S.U.A.

6
 Materiale termoplastice
Aceste materiale la temperaturǎ normalǎ sunt rigide, dar sub influenţa
cǎldurii uscate sau umede, devin plastice fǎrǎ a suferi modificǎri atât timp cât
încǎlzirea se face în limitele prescrise de fabricant.
Dupǎ temperatura de plastificare se împart în:
1. Ceruri şi mase termoplastice care se plastifiazǎ la 50  600 C
2. Mase bucoplastice care se plastifiazǎ la temperatra de 36  370 C -
temperatura cavitǎţii bucale.
1. Cerurile – s-au folosit ca material de amprentǎ încǎ de la începutul
secolului XVIII, apoi au fost abandonate. Redevin actuale odatǎ cu tehnicile de
amprentǎ descrise de Herbst, Dewin, Lejoyeux şi datoritǎ faptului cǎ intrǎ în
compoziţia materialelor de amprentǎ.
Se prezintǎ sub formǎ de batoane sau conuri ambalate în cutii.
Cerurile conţin: cearǎ de albine, parafinǎ, ozocheritǎ, colofoniu, cearǎ
vegetalǎ (Carnauba).
Caracteristici
 sǎ fie rigide, nedeformabile la temperatura cavitǎţii bucale
 sǎ poatǎ fi modelate cu instrumente tǎioase fǎrǎ sǎ se deformeze
 sǎ nu prezinte modificǎri de volum
 sǎ reproducǎ cele mai fine detalii
 încǎlzite sǎ nu provoace durere sau leziuni pulpo-dentinare.
Plastifierea se realizeazǎ astfel:
 La flacǎrǎ – Se impune o ramolire uniformǎ, evitând astfel arderea
unor componente prin supraîncǎlzire. Ramolirea treptatǎ a cerii este urmatǎ de:
picurare şi rǎcire sau fulare în cavitatea şi rǎcire.
Aceastǎ metodǎ poate conduce la acumularea de tensiuni interne ce va
avea drept urmare realizarea unor proteze mai puţin precise, sau lezarea
organului pulpo-dentinar, metoda fiind contraindicatǎ la dinţii vitali.
 La baia de apǎ la temperaturǎ constantǎ ( 40  500 C ).
Se evitǎ astfel dizolvarea unor elemente componente ale cerii şi se realizeazǎ o
încǎlzire uniformǎ.
 La cuptor termostat – care permite o plastifiere uniformǎ la
temperatura doritǎ.
Indicaţii: - amprentarea cavitǎţilor pentru incrustaţii
- amprentarea pentru coroane de substituţie
- amprentarea unor preparaţii dificile – în trepte.
Produse comerciale: - BLUE – INLAY (Casting)
- WAX – SILBRON KERR

7
 2. Masele termoplastice
Compoziţie: –rǎşinǎ termoplasticǎ naturalǎ tip – Copal, Schelack, Kauri
 rǎşini sintetice derivate de la acidul cumaric
 acizi graşi, palmitic, stearic, oleic care dau fluiditate
 talc şi mase anorganice pentru a mǎri volumul.
Mod de prezentare: – batoane – verzi, gri, brun – cutii 20-50 bucǎţi
– plǎcuţe colorate – cutii 10-20 bucǎţi.

Fig.34 Mase termoplastice

prezentate sub formă de
batoane verzi şi plăcuţe roşii

Proprietǎţi:
 sunt rigide pânǎ la aproximativ 400 C
 devin plastice la 55  650 C
 vâscozitate crescutǎ
 plastifierea se obţine prin:
 cǎldura umedǎ: - bǎi cu apǎ caldǎ la 700 C
- bǎi cu termostat
– plastifierea la flacǎrǎ în cazul batoanelor la 700 C
Plastifierea la temperaturi mari este contraindicatǎ deoarece devin
lipiciose, se manipuleazǎ foarte greu, li se modificǎ structura, pot produce arsuri
la nivelul ţesuturilor cavitǎţii bucale. Temperaturile mai mici nu asigurǎ
plastifierea corespunzǎtoare.
Înainte de a fi îndepǎrtate din cavitatea bucalǎ se rǎcesc foarte bine pentru
a nu se deforma.
 sunt uşor de preparat
 au posibilitatea de refolosire la acelaşi pacient în cazul unei
amprente incorecte; este contraindicată reutilizarea lor la alţi pacienţi deoarece
nu existǎ posibilitatea sterilizǎrii.
-pot fi păstrate mai mult timp dupǎ amprentare. Nu necesitǎ
turnarea imediatǎ a modelului.
Conservare – la temperatura mediului ambiant fǎrǎ a-şi modifica
proprietǎţile.
Indicaţii:
 amprentarea cu inel de cupru în vederea realizǎrii protezelor unidentare
 amprenta antagoniştilor
 amprentă preliminarǎ care serveşte drept portamprentǎ pentru o
amprentǎ cu siliconi (rigidǎ-elasticǎ)

8
  amprentǎ preliminarǎ a câmpurilor protetice dure la endentatul total
 închiderea marginalǎ a lingurii individuale
Denumiri comerciale: STENT’S, IMPRESION COMPOUND (KERR),
CEROFORM (Spofa), EXACT COMPOUND (S.S. WHITE) REPRODENT,
XANTIGEN

3. Masele bucoplastice
Sunt materiale cu vâscozitate medie care devin plastice la temperatura
cavitǎţii bucale.
Compoziţie: - cearǎ de albine
- parafinǎ
- colofoniu
- schelack
- cerezinǎ – pentru a mǎri fluiditatea
- umputuri care mǎresc masa produsului
- coloranţi.

Proprietǎţi:
 plasticitate uniformǎ la temperaturǎ mai mare de 460 C
 fidelitate, stabilitate dimensionalǎ la temperatura mediului ambiant
posibilitatea de optimizare şi corecţie a amprentei prin adǎugiri de material.
Prezentare
Se livreazǎ în: tuburi sau recipiente metalice care permit încǎlzirea
repetatǎ la flacǎra unei lampi.

Tehnica de lucru
Materialul încǎlzit la flacǎrǎ se aplicǎ prin pensulare în lingurǎ într-un
strat de 2 mm. Portamprenta se introduce în cavitatea bucalǎ. La temperatura
cavitǎţii bucale el se replastifiazǎ.
Dupǎ realizarea manevrelor de amprentare (pe o duratǎ nelimitatǎ) lingura
şi materialul se rǎcesc cu un jet de apǎ, apoi se scot din cavitatea bucalǎ.
Se verificǎ amprenta. În caz de inexactitate a amprentei sunt posibile
corecturi prin adaos de material şi reintroducerea în cavitatea bucalǎ urmatǎ de
repetarea manevrelor de amprentare. Dupǎ îndepǎrtarea amprentei aceasta se
transportǎ la laborator în vase cu apǎ şi gheaţǎ pentru a evita deformarea.
Turnarea modelului trebuie făcută imediat.

Indicaţii:
 amprente funcţionale
 amprenta funcţionalǎ a câmpului protetic edentat total mandibular cu atrofie pronunţatǎ
 ampretarea în vederea realizǎrii şeilor protezelor scheletizate
 ca material de corecţie a marginilor amprentelor luate cu materiale rigide

9
 Conservarea
Materialele se pot coserva timp îndelungat cu precauţie de a evita
supraîncǎlzirea. Depǎşirea temperaturii de 600 modificǎ compoziţia acestora prin
volatizarea unor componente.
Denumiri comerciale:
 ADHESEAL roşu sau verde
 DENTIPLAST (SPOFA Dental)
 KERR KORECTA WAX
 E-X 3N – Gold

Materiale semirigide speciale

Materiale de amprentǎ cu vâscozitate lent progresivǎ
Se mai numesc şi materiale de condiţionare a ţesuturilor. Proprietatea lor
cea mai importantǎ este de a rǎmâne plastice un timp mai îndelungat (cǎteva
zile) şi de a se redemola în cavitatea bucalǎ sub acţiunea presiunilor masticatorii
şi a deplasǎrilor formaţiunilor mobile (limbǎ, buze, obraj etc.).
Prezentare – sistem bicomponent:
Pulbere + lichid uleios: Hidrocast, Coe Comfort
Pulbere + lichid: Ivoseal, Exaprent
Pastǎ + lichid: Kerr Fitt
2 tuburi cu pastǎ: Cero-Plus
Compoziţie: - rǎşini sintetice
- rǎşini naturale
- coloranţi
- aromatizanţi
- ceruri
Preparare
Cele 2 componente se amestecǎ conform indicaţiilor date de fabricant în
proporţie 1/1 sau 2/1 pe o hârtie ceratǎ, 25-30 secunde şi se obţine o pastǎ, care
se aplicǎ pe faţa internǎ a protezei vechi. Proteza este reintrodusǎ în cavitatea
bucalǎ. Pacientul va mima mişcările apărute în timpul masticaţiei timp de 4-5
minute. Dupǎ 7-8 minute de la începutul malaxǎrii se controleazǎ amprenta în
afara cavitǎţi bucale, eventualele lipsuri putând fi corectate prin adǎugarea de
nou material fluid.
Pasta rǎmâne mult timp plasticǎ (se întǎreşte lent) iar consistenţǎ finalǎ
are un anumit grad de elasticitate care faciliteazǎ amprentarea cât mai
funcţionalǎ a marginilor şi repoziţionarea ţesuturilor (condiţionarea lor).
Indicaţii:
 amprentǎ funcţionalǎ la edentatul total
 amprenta funcţionalǎ în scopul rebazǎrii protezelor. Dupǎ spǎlarea
protezei se îndepǎrteazǎ prin şlefuire un strat de 1 mm de pe suprafaţa mucozalǎ
şi se practicǎ în protezǎ câteva orificii. Se aplicǎ apoi materialul, dupǎ care se
amprenteazǎ câmpul protetic. Se scoate proteza, se îndepǎrteazǎ excesul şi se

10
reintroduce în cavitatea bucalǎ pentru 24-48 ore timp în care se va realiza
modelarea funcţionalǎ a bazei şi a marginilor protezei. Dupǎ 48 ore se toarnǎ
modelul funcţional în vederea rebazǎrii prin înlocuirea materialului de amprentǎ
cu acrilat termopolimerizabil.
 pentru remodelarea marginilor protezei mobile în scopul extinderii
acestora şi perfectǎrii marginale
 pentru condiţionarea ţesuturilor dupǎ tratamente protetice
concepute greşit urmate de realizarea unei noi proteze.
 în caz de stomatopatii protetice deoarece în masele de ampretare se
pot adǎuga: substanţe antifungice, antibiotice, antiseptice.
Produse comerciale: VISCO – gel, FITT – KERR, HYDROCAST,
IVOSEAL, COE – comfort.

6.1.3. MATERIALE DE AMPRENTARE ELASTICE

Sunt materiale cu mare diversitate structuralǎ şi cu o largǎ utilizare
clinicǎ.
Materiale din aceastǎ grupǎ prezintǎ urmǎtoarele caracteristici:
 în faza finalǎ, fazǎ în care s-a realizat priza şi care este ireversibilǎ,
au o consistenţǎ elasticǎ.
 faza intermediarǎ a acestor materiale este plasticǎ, fazǎ în care
materialul este deformabil şi aceastǎ fazǎ este de scurtǎ duratǎ.
 fidelitatea acestor materiale variazǎ în limite foarte largi în funcţie
de consistenţă astfel: materialele de consistenţǎ fluidǎ realizeazǎ o bunǎ
fidelitate comparativ cu cele de consistenţǎ chitoasǎ care dau o fidelitate redusǎ.
Manevrele de amprentare şi modelare marginalǎ sunt permise doar în faza
plasticǎ, deformabilǎ.
Clasificare
1. Hidrocoloizi
2. Elastomeri de sintezǎ

6.1.3.1 HIDROCOLOIZII

Hidrocoloizii sunt formaţi din suspensii de molecule sau grupuri de

molecule, într-un anumit mediu de dispersie, având două componente:
particulele dispersate şi mediul care conţine aceste particule.
Soluţia coloidală este numită sol coloidal.
Calităţi:
- capacitatea solulilor hidrocoloide de a se transforma în geluri (stări
semisolide) sub influenţa unei anumite temperaturi (temperatura de gelaţie);
- capacitatea de a-şi păstra starea de gelaţie la o anumită temperatură
- sunt elastice în stare de gel.

11
 Componenta principală a hidrocoloizilor folosiţi în stomatologie pentru
amprentare, agar-agarul este extras din alge marine. El intră în compoziţia
acestor materiale în proporţie de 8-15%.
În stomatologie pentru amprentare se folosesc două tipuri de hidrocoloizi:
reversibili şi ireversibili.
Din categoria hidrocoloizilor reversibili face parte agar-agarul.
Ca material de amprentare, acesta se foloseşte în special în laboratorul de
tehnică dentară pentru duplicarea modelelor.
Ca material de amprentare a preparaţiilor în cavitatea bucală, hidrocoloizii
reversibili nu se mai folosesc în prezent decât în mod excepţional, din cauza
condiţiilor de amprentare complicate, cum sunt:
- utilizarea a 3 băi termostatice pentru prepararea materialului
- folosirea unor portamprente speciale prevăzute cu tuburi de irigaţie
- folosirea seringilor speciale termoizolatoare pentru injectarea
materialului de amprentare.
Dezavantaje:
- necesită o instalaţie specială de încălzire a materialului;
- tehnica de amprentare este dificilă atât pentru medic cât şi pentru
pacient
- modelele trebuie turnate imediat;
- amprentele au o rezistenţă redusă.
După apariţia materialelor de amprentare elastice, de tipul elastomerilor,
folosirea hidrocoloizilor reversibili şi-a pierdut valoarea.
La ora actuală există puţini specialişti care mai folosesc această metodă,
cu toate că prezintă unele avantaje de necontestat: permit obţinerea unor
amprente de mare precizie şi au un preţ de cost foarte scăzut.
Prezentare şi preparare
Hidrocoloizii pentru amprentare sunt livraţi în tuburi din material plastic,
sub formă de gel, care se pot încălzi în baie de apă. Materialul lichefiat prin
căldură este injectat în zona preparaţiilor. Portamprentele standard metalice
prevăzute cu canale de răcire, se umplu cu material pregătit pentru completarea
amprentării.
Portamprentele se aplică peste întreaga arcadă, apoi se introduce apă la o
temperatură de 18ºC, prin canalele de răcire, care are rolul de a produce gelaţia
materialului.
Denumiri comerciale:
DUBLAGA (Cehoslovacia), VIDERIT, DUBLINET

12
 Hidrocoloizii ireversibili (Alginatele)
Alginatele sunt materiale de amprentă folosite în special pentru obţinerea
rapidă a unor amprente mai puţin pretenţioase în vederea realizării modelelor de
studiu, în ortodonţie pentru obţinerea modelelor de lucru, pentru obţinerea
modelelor pe care vor fi realizate portamprente individuale în vederea
amprentării finale în edentaţii parţiale sau totale.
Compoziţia pulberii:
- alginat de sodiu şi potasiu (12-15%)
- sulfat de calciu (8-12%)
- fosfat trisodic (2%) – inhibitor de priză. Conţinutul este ajustat de
producător în funcţie de tipul alginatului : cu priză rapidă sau normală
- adaos mineral inert care reduce acţiunea lipicioasă şi-i dă o anumită
vâscozitate (70%). Acest adaos poate fi talc sau carbonat de magneziu.
- sulfat de potasiu sau fluorură de zinc alcalină (10%)
- substanţe colorante şi aromatizante
- indicatori care fac să vireze culoarea amprentei, indicând momentul
scoaterii amprentei de pe câmp.
Clasificare:
- după timpul de priză:
 clasa I - rapide;
 clasa II - normale.
- dupa utilizare:
 clasa A - amprentare în vederea realizării de incrustaţii sau coroane;
 clasa B - amprente preliminare (edentatia partiala, edentatia totala);
 clasa C - amprentă anatomică, de studiu.
Prezentare
Aceste materiale se livrează sub formă de pulbere de diferite culori în
cutii sau pungi sigilate.
Deoarece pulberea este higroscopică, ea trebuie păstrată într-o atmosferă
uscată şi rece, în recipiente închise ermetic.
Perioada maximă de păstrare este de un an.

Fig. 35 Modalităţi de prezentare a alginatelor

13
 Preparare
Pasta pentru amprentare se obţine prin amestecul unei cantităţi de pulbere
cu apă rece, în proporţiile stabilite de producător. În general raportul este de 15g
pulbere pentru 50cm3 apă. Înainte de preparare se recomandă agitarea pulberii
pentru omogenizarea ei.
Pentru mixare se foloseşte un bol de cauciuc şi o spatulă din material
plastic. În bol se pune întâi pulberea apoi se adaugă treptat apa demineralizată
sau apă distilată la temperatura de 21ºC. Timpul de mixare este în medie de 45
secunde pentru alginatele cu priză rapidă şi 1 minut pentru cele cu priză
normală.
La finalul mixării trebuie să obţinem o pastă omogenă, cremoasă, aderentă
de spatulă. Prin mixarea viguroasă, se evită includerea bulelor de aer.
Pentru mixare există şi aparate de mixare cu ajutorul cărora se obţine o
mixare uniformă, constantă şi rapidă.

Fig.36 Amprentă în lingură standard realizată cu alginat

Priza materialului se realizează în 3 faze:

 faza plasticǎ dureazǎ 60 secunde şi este urmarea dizolvǎrii
celor 2 substanţe chimice. În aceastǎ fazǎ materialul se aplicǎ în portamprentă în
vederea modelǎrii şi amprentǎrii.
Materialul preparat este depus în portamprenta prevǎzutǎ cu sisteme de
retenţie sau în linguri individuale prevǎzute cu perforaţii. Grosimea stratului de
alginat trebuie sǎ fie aproximativ 8 mm.
Dupǎ încǎrcarea materialului în portamprentǎ, suprafaţa acestuia se
netezeşte cu degetele umecate în apǎ, în timp ce pacientul îşi clǎteşte gura pentru
îndepǎrtarea salivei vâscoase, aderente.
Portamprenta se introduce în cavitatea bucalǎ, se centreazǎ corect şi se
menţine sub o presiune uniformǎ pentru a nu genera tensiuni interne.
 faza intermediarǎ materialul este parţial deformat în funcţie
de intensitatea gelificǎrii. În aceastǎ fazǎ sunt contraindicate mişcǎri ale
amprentei pe câmpul protetic.
 faza finalǎ – când s-a realizat priza datoritǎ gelificǎrii, iar
amprenta reproduce cu fidelitate elementele câmpului protetic.

14
 Atunci când suprafaţa materialului nu mai este lipicioasǎ, este momentul
optim de îndepǎrtare a amprentei. Îndepǎrtarea se face printr-o singurǎ mişcare,
fermǎ pentru ca materialul sǎ nu se deformeze.
Timpul de priză este de 3 minute pentru alginatele cu priză rapidă şi 3-5
minute pentru cele cu priză normală. Timpul de priză este influenţat de
temperatură, apă, tehnica de spatulare, mediul ambiant.
Înainte de turnarea materialului amprenta se igenizeazǎ prin spǎlare cu
apǎ şi cu soluţie de hipoclorit de sodiu 1% sau glutaraldehidǎ 2%.
Folosirea hidrocolizilor ireversibili ca materiale de amprentare prezintă un
inconvenient important. Boraxul şi coloizii din compoziţia lor au un efect de
retardare a timpului de priză a gipsului folosit pentru turnarea modelelor.
Stratul superficial al modelelor în contact cu alginatele se alterează, din
cauza formării unei pelicule de pulbere de gips. Acest fapt deteriorează detaliile
cele mai fine ale modelelor.
Pentru eliminarea acestor neajunsuri, există două posibilităţi: imersia
amprentelor înainte de turnarea modelelor într-o soluţie de sulfat de potasiu 2%
sau adaosul unui accelerator al timpului de priză al gipsului de către producătorii
de alginate.
Din cauza conţinutului mare de apă al hidrocolizilor ireversibili, modelele
trebuie turnate imediat, pentru ca amprentele să nu se deformeze în urma
pierderii apei prin evaporare.
În cazurile în care această operaţiune nu se poate realiza imediat,
amprentele se trec sub jet de apă rece, apoi se învelesc într-un prosop îmbibat
cu apă rece şi se păstrează într-un recipient închis ermetic.
După turnarea modelelor şi priza gipsului, amprentele se vor îndepărta de
pe modele. Păstrarea acestora mai mult de 3-4 ore, favorizează apariţia stratului
cretos de gips pe suprafaţa modelului.
Avantajele hidrocoloizilor ireversibili:
- preţ de cost relativ redus;
- nu sunt materiale hidrofobe;
- nu au miros sau gust neplăcut;
- au fluiditate foarte bună;
- se manipulează uşor;
- nu necesită folosirea portamprentelor individuale pentru
amprentare
Dezavantajele hidrocolizilor ireversibili:
- modelele trebuie turnate imediat;
- limitele marginale ale preparaţiilor în cazul punţilor dentare sau
protezelor unidentare se identifică cu greutate
- amprentele au o rezistenţă redusă în secţiuni subţiri.
Denumiri comerciale
ELASTIC SPOFA, YPEN, SEPTALGIN, BLUEPRINT, ALGINOPLAST,
ORTHOPRINT, TROPICALGIN

15
 6.1.3.2 ELASTOMERII DE SINTEZĂ

Sunt materiale de amprentǎ cu largǎ utilizare clinicǎ la ora actuală pentru

că prezintă o plasticitate favorabilă şi o stabilitate dimensională bună, ceea ce le
conferă rezultate deosebite ca materiale de amprentare.
Spre deosebire de hidrocoloizi, elastomerii nu deteriorează suprafaţa
modelelor de gips.
Elastomerii au fost introduşi în practica stomatologică în jurul anului
1950 sub formă de polisulfizi, de către inginerii corporaţiei THIOKAL.
În urma amestecului celor două componente (masa reactoare sau bază şi
masa activatoare sau catalizator) se obţine, printr-o reacţie chimică, o masă
elastică solidă (polimer elastic) cunoscut sub denumirea generală de
„elastomer”.
Cele două componente se prezintă cel mai frecvent sub formă de paste,
dar uneori activatorul poate fi sub formă lichidă iar baza sau reactantul sub
formă de chit.
În practica stomatologică se folosesc elastomeri sub formă de mase mai
consistente sau mai vâscoase (chituri) şi sub formă de paste mai puţin
consistente, grupate în 3 categorii principale:
- elastomeri cu vâscozitate mare (chitoși) folosiţi pentru
obținerea unei amprente grosiere, dar rezistente
- elastomeri cu vâscozitate medie, folosiţi de obicei în
amprentarea finală pentru realizarea protezelor totale
- elastomeri cu vâscozitate redusă (fluizi), folosiţi pentru
obținerea unei amprente fidele, de obicei prin aplicarea lor în
amprentele grosiere obținute din elastomeri cu vâscozitate mare
În funcţie de substanţele din care sunt alcătuiţi elastomerii se clasifică în:
- elastomeri polisulfurici (polisulfizi)
- elastomeri siliconaţi (siliconi) obţinuţi prin condensare
(polisiloxani) sau prin adiţie (polivinilsiloxani)
- elastomeri polieterici (polieteri).

1.Polisulfizii
Cel mai frecvent se livrează sub formă de 2 paste ambalate în tuburi
separate:
 unul cu pastǎ – bazǎ, care conţine: polimerul polisulfidic79,72%, sulfat de
calciu 15,39% , oxid de zinc 4,89%
– al doilea tub cu pastǎ – accelerator care conţine: peroxid de plumb 17,65%,
sulf 3%, ulei de ricin, alte substanţe: plastifianţi, aromatizanţi, coloranţi.
Prin amestecul celor douǎ paste se produce oxidarea mercaptanilor,
urmatǎ de polimerizare. Reacţia de polimerizare este uşor exotermǎ cu o creştere
a temperaturii cu 3  40 C şi eliminare de apǎ. Aceastǎ reacţie cu eliminare de apǎ
conferǎ materialului o bunǎ stabilitate volumetricǎ.

16
 Dupǎ aproximativ 10-20 minute materialul capǎtǎ elasticitate, dar
polimerizarea totalǎ dureazǎ câteva ore.
Avantaje:
- nu necesită echipament special de amprentare
- limitele marginale sunt uşor vizibile
- rezistenţă bună în secţiuni subţiri (zona şanţurilor gingivale)
- modelele se pot realiza pe cale galvanică
- se pot obţine modele repetate după aceeaşi amprentă
Dezavantaje:
- sunt intens hidrofobe
- şanţul gingico-cervical trebuie uscat înainte de amprentare
- sensibilitate la căldură şi umiditate
- foarte aderente în zonele de retentivitate datorită rezistenţei mari
- miros neplăcut
- turnarea modelelor trebuie realizată in maxim o oră după luarea amprentei
Produse comerciale: PERMILASTIC (Kerr), UNILASTIC (Kerr),
COEFLEX (COE), NEOFLEX (Surgident), SUPER RUBBER

2. Siliconi de condensare (Polisiloxani)

Se livrează sub formă de pastă şi lichid în tuburi şi flacoane. Cele de
consistenţa chiturilor se livrează în cutii de ½ - 1 kg.
Siliconii de condensare au în compoziţie:
- o bazǎ : un silicon cu granule molecularǎ micǎ (polidimetil xiloxan), ce
rezultă în urma combinării unor substanţe organice cu siliciu.
- un catalizator: - lichid suspensie de octoat de staniu şi ortosilicat de etil
- pastǎ obţinutǎ prin adǎugarea unei mase de umpluturǎ solidǎ
Reacţia dintre bazǎ şi accelarator este o reacţie de condensare ce duce la
formarea de reţele tridimensionale de polimeri cu eliberare de alcool etilic.
Reacţia este uşor exotermǎ (creşte temperatura cu 10 C ). Evaporarea
alcoolului este responsabilǎ de contracţia amprentei de până la 0,6% şi
stabilitatea dimensionalǎ redusǎ ce impune turnarea modelului într-un timp
relativ scurt.

Fig. 37 Silicon de condensare

prezentat în 2 consistenţe:
chitoasă şi fluidă

Avantaje:
- limitele marginale se evidenţiază uşor
- rezistenţă moderată în secţiuni subţiri

17
 - cele de consistenţă vâscoasă nu au nevoie de linguri individuale
pentru folosire
- se manipulează cu uşurinţă
Dezavantaje:
- sunt hidrofobe
- modelele trebuie turnate într-un timp relativ scurt.
- modelele se toarnă mai greu pe cale galvanică
- stabilitate dimensională redusă comparativ cu siliconii de adiţie
sau polieterii
Produse comerciale
Siliconi fluizi: XANTOPREN albastru, SILASOFT, ORANWASH
Siliconi cu vâscozitate medie: STASEAL, STOMAFLEX pastǎ,
Siliconi cu vâscozitate crescutǎ: OPTOSIL, ZETAPLUS

3. Siliconi de adiţie
Din punct de vedere structural sunt tot polisiloxani. Baza este formatǎ din
polimeri cu greutate molecularǎ redusǎ (polivinil xiloxan). Acceleratorul conţine
polimeri cu grupǎri terminale vinil ( CH 2  CH  ) la care se adaugǎ masǎ de
umpluturǎ şi acid cloroplatinic.Se livrează sub formă de paste în două tuburi.
Reacţia de polimerizare este o reacţie de adiţie, rezultând o reţea
tridimensională fără eliminarea unui produs de condensare. Lipsa produşilor
secundari volatili determină o stabilitate dimensională după priză foarte bună.

Fig.38 Material de amprentare

din grupa siliconilor de adiţie în
diferite consistenţe şi moduri de
prezentare

Caracterul lor de bază este hidrofob, dar în ultimul timp au fost adăugaţi
diferiţi consistuenţi care le dau un caracter hidrofil, nu foarte pronunţat însă.
Această calitate permite o excelentă fidelitate în reproducerea detaliilor, dar şi
turnarea unor modele perfecte din gips
Avantaje:
- stabilitate dimensională foarte bună (modelele pot fi turnate cu
întârziere)
- nu necesită echipament special pentru amprentare
- pot fi turnate mai multe modele după o amprentă
- modelele se pot realiza şi pe cale galvanică.
Denumiri comerciale REFLECT (Kerr), PERMAGUM (Espe), ELITE
HD+ (Zhermack), EXPRESS XT( 3M ESPE)

18
 4.Polieteri
Se livrează sub formă de paste în tuburi. Baza – este reprezentatǎ de cǎtre
un polieter cu grupǎri etileniminice terminale sub formǎ de inele. Catalizatorul
conţine 2,5 diclor benzen sulfonat ca agent de polimerizare. Atât bazei cât şi
catalizatorului i se pot include coloranţi.
La amestecul bazei cu catalizatorul are loc reacţia de polimerizare care
este o reacţie exotermǎ cu creşterea temperaturii cu aproximativ 40 C .Reacţia de
polimerizare se produce rapid, polieterii oferind cel mai scurt timp de lucru
clinicianului dintre toţi elastomerii.
Avantaje:
- sunt materiale puternic hidrofile ceea ce le conferă o excelentă precizie
de suprafaţă: limita marginală a preparaţiei se pune în evidenţă foarte bine
- stabilitatea dimensională este bună, asemănătoare siliconilor de adiţie;
această stabilitate se păstrează în mediu uscat; amprentele cu polieteri nu trebuie
pǎstrate în apǎ deoarece prin absorbţie se modificǎ dimensional
- turnarea modelelor poate fi temporizată
- se pot obţine mai multe modele după aceeaşi amprentă
Dezavantaje:
- zonele retentive trebuie anulate din cauza rezistenţei mari a
materialului după priză
- preţ de cost foarte ridicat
- sunt potenţial alergene pentru persoanele cu hipersensibilitate.
Denumiri comerciale: IMPREGUM (3M ESPE), PERMADYN,
RAMITEC pentru înregistrarea relaţiilor ocluzale

Modul de preparare al elastomerilor de sintezǎ

Se folosesc douǎ metode pentru prepararea lor: metoda clasicǎ şi metoda
modernǎ.
Metoda clasicǎ
Se amestecă baza cu catalizatorul, dozarea substantelor de bazǎ şi a
catalizatorului făcându-se extemporaneu respectând indicaţiile fabricantului.
a) Pentru elastomerii de sintezǎ vâscoşi, dozarea se face cu o lingurǎ din
plastic cu care este prevǎzutǎ trusa.
Pentru o lingurǎ de mǎsurǎ se folosește cantitatea catalizator prevazută în
prospect de producător. Catalizatorul se poate prezenta sub formă de chit, gel
sau picături. Amestecul se face în mână pânǎ când pasta chitoasă devine
omogenǎ şi capǎtǎ o plasticitate crescutǎ. Unele tipuri de mănuşi pot împiedica
reacţia de priză a elastomerilor.
Controlul omogenitǎţii amestecului se face şi prin testul culorii, culoarea
trebuind sǎ fie omogenǎ deşi cele 2 materiale care se amestecǎ sunt de culori
diferite.

19
 b) Pentru elastomerii de sintezǎ fluizi şi cu vâscozitate medie amestecul se
face pe o plǎcuţǎ de sticlǎ sau de hârtie ceratǎ prevǎzutǎ cu o scarǎ dozimetricǎ
linearǎ ce permite o dozare exactǎ.
Se aplică cantitatea dorită de pastă de bază și cea de pastă ( sau picături)
catalizator în raportul indicat de producător în prospect . Cele 2 substanţe sunt
aşezate la o distanţǎ de 1 cm între ele.
Amestecul se realizeazǎ cu o spatulǎ din material inoxidabil prin mişcǎri
circulare. Durata spatulǎrii este de 30 secunde.
Metoda modernǎ
În ultimul timp, firmele producătoare livrează materialele de amprentare
sub formă de paste în tuburi special confecţionate. Evacuarea celor 2
componente baza şi activatorul se face prin apǎsarea unui piston într-o seringă
cu 2 compartimente realizând o dozare idealǎ a substanţelor componente. La
acest dispozitiv se ataşează un capăt mixator prevăzut cu o cale helicoidală de
mixare. Cele două componente, baza şi catalizatorul, sunt împinse sub presiune
în tubul mixator, care realizează amestecul lor în timpul parcurgerii căii de
mixare.Procedeul scurtează foarte mult timpul de amprentare.
Există si aparate mai complexe care realizează şi o malaxare mecanică şi
care pe lângǎ dozarea exactǎ dau posibilitatea obţinerii unor amprente fǎrǎ bule
de aer.
În general timpul de mixare nu trebuie să depăşească 45 secunde ,
deoarece majoritatea elastomerilor fac priză în 3 minute.

Materiale de amprentǎ fotopolimerizabile

Au fost lansate pe piaţǎ în 1988 de firma Caulk. Este vorba de o rǎşinǎ
(polieteruretan dimetacrilat) fotopolimerizabilǎ sub acţiunea luminii vizibile 480 nm.
Materialul monocomponent se livreazǎ în seringi (fluid) şi tuburi (chitos).
Pentru declanşarea reacţiei de polimerizare se folosesc lǎmpile de
fotopolimerizare din dotarea obişnuitǎ a cabinetelor stomatologice.
Proprietǎţi
 Au o bunǎ plasticitate şi stabilitate dimensionalǎ.
 Modelele se pot turna într-un interval de 2 sǎptǎmâni de la amprentare.
 Materialul prezintǎ proprietǎţi mecanice şi chimice foarte bune.
 Manipularea este foarte uşoarǎ, fǎrǎ a fi necesarǎ omogenizarea amestecului.
Polimerul de consistenţǎ fluidǎ se injecteazǎ în şanţul gingival peste
preparaţie şi dinţii vecini. Se încarcǎ în acelaşi timp o lingurǎ transparentǎ cu
material chitos. Dupǎ inserarea lingurii în cavitatea bucalǎ se fotopolimerizeazǎ
ambele consistenţe simultan. Durata de expunere este de 3 minute.
Dezavantaje
 Necesitatea unor linguri transparente
 Dificultatea polimerizǎrii în zone greu accesibile spotului luminos.
 Materialul nu se utilizeazǎ la cei cu alergie la: uretani, acrilaţi, metacrilaţi.

20
 De reținut!
Materialele de amprentă după consistenţa pe care o au la sfârşitul fazei
de amprentare se pot clasifica în:
-Materiale rigide: gips, polimetil metacrilat
-Materiale semirigide:termoplastice, bucoplastice, ceruri, pastă oxid de
zinc eugenol
- Materiale elastice: hidrocoloizi reversibili și ireversibili, elastomeri de
sinteză.
La ora actuală, cele mai utilizate materiale de amprentă sunt
hidrocoloizii ireversibili (alginatele) și elastomerii de sinteză.
Alginatele sunt materiale de amprentă folosite în special pentru
obţinerea rapidă a unor amprente mai puţin pretenţioase în vederea realizării
modelelor de studiu, în ortodonţie pentru obţinerea modelelor de lucru, pentru
obţinerea modelelor pe care vor fi realizate portamprente individuale în vederea
amprentării finale în edentaţii parţiale sau totale. Se livrează sub formă de
pulbere în recipiente sigiliate care se amestecă cu apa.
Elastomerii de sinteză pot fi clasificați în funcție de substanțele din care
sunt alcătuiți în polisulfizi, siliconi de condensare și siliconi de adiție, polieteri.
Dintre acestea cei mai utilizați la ora actuală sunt siliconii de condensare și cei
de adiție. Indiferent de compoziția chimică, produsele comerciale pe bază de
elastomeri de sinteză se prezintă în sistem bicomponent bază-catalizator. Baza
poate fi livrată în mai multe consistențe, existând 3 categorii principale:
- elastomeri cu vâscozitate mare (chitoși) folosiţi pentru
obținerea unei amprente grosiere, dar rezistente
- elastomeri cu vâscozitate medie, folosiţi de obicei în
amprentarea finală pentru realizarea protezelor totale.
- elastomeri cu vâscozitate redusă (fluizi), folosiţi pentru
obținerea unei amprente fidele, de obicei prin aplicarea lor în
amprentele grosiere obținute din elastomeri cu vâscozitate mare

Modul de preparare al elastomerilor de sintezǎ

Metoda clasicǎ
Se amestecă baza cu catalizatorul, dozarea substantelor de bazǎ şi a
catalizatorului făcându-se extemporaneu respectând indicaţiile fabricantului.
a) Pentru elastomerii de sintezǎ vâscoşi, dozarea se face cu o lingurǎ din
plastic cu care este prevǎzutǎ trusa.
Pentru o lingurǎ de mǎsurǎ se folosește cantitatea de catalizator
prevazută în prospect de producător. Catalizatorul se poate prezenta sub formă
de chit, gel sau picături. Amestecul se face în mână pânǎ când pasta chitoasă
obținută devine omogenǎ şi capǎtǎ o plasticitate crescutǎ. Unele tipuri de
mănuşi pot împiedica reacţia de priză a elastomerilor. Controlul omogenitǎţii
amestecului se face şi prin testul culorii, culoarea trebuind sǎ fie omogenǎ deşi
cele 2 materiale care se amestecǎ sunt de culori diferite.

21
 b) Pentru elastomerii de sintezǎ fluizi şi cu vâscozitate medie amestecul se
face pe o plǎcuţǎ de sticlǎ sau de hârtie ceratǎ prevǎzutǎ cu o scarǎ dozimetricǎ
linearǎ ce permite o dozare exactǎ.
Se aplică cantitatea dorită de pastă de bază și cea de pastă ( sau picături)
catalizator în raportul indicat de producător în prospect . Cele 2 substanţe sunt
aşezate la o distanţǎ de 1 cm între ele.
Amestecul se realizeazǎ cu o spatulǎ din material inoxidabil prin mişcǎri
circulare. Durata spatulǎrii este de 30 secunde.
Metoda modernǎ
În ultimul timp, firmele producătoare livrează materialele de amprentare
sub formă de paste în tuburi special confecţionate. Evacuarea celor 2
componente baza şi activatorul se face prin apǎsarea unui piston într-o seringă
cu 2 compartimente realizând o dozare idealǎ a substanţelor componente. La
acest dispozitiv se ataşează un capăt mixator prevăzut cu o cale helicoidală de
mixare. Cele două componente, baza şi catalizatorul, sunt împinse sub presiune
în tubul mixator, care realizează amestecul lor în timpul parcurgerii căii de
mixare.Procedeul scurtează foarte mult timpul de amprentare.
Există si aparate mai complexe care realizează şi o malaxare mecanică şi
care pe lângǎ dozarea exactǎ dau posibilitatea obţinerii unor amprente fǎrǎ
bule de aer.
În general timpul de mixare nu trebuie să depăşească 45 secunde ,
deoarece majoritatea elastomerilor fac priză în 3 minute.
Indicații
Elastomerii de sinteză sunt materiale de amprentǎ cu largǎ utilizare
clinicǎ la ora actuală fiind utilizați pentru:
 amprente în vederea realizării oricărui tip de proteze fixe:
incrustaţii, coroane, punţi; se utilizează de obicei tehnici care folosesc 2
consistenţe una chitoasă şi una fluidă. Consistenţa chitoasă este utilizată cu rol
de portamprentă, datorită durităţii sale după priză şi a contracţiei volumetrice
reduse, fără a avea o fidelitate deosebită. Consistenţa chitoasă reprezintă
suportul rigid pentru consistenţa fluidă care prezintă avantajul pătrunderii în
toate detaliile câmpului protetic oferind fidelitate amprentei, dar şi dezavantajul
unei rezistenţe mecanice mai scăzute şi a unei contracţii volumetrice mai
importante.
 amprentă finală în lingură inviduală pentru protezele mobilizabile.
Se folosesc de obicei consistenţe fluide pentru a reproduce cu fidelitate detaliile
câmpului protetic şi a facilita obţinerea fenomenului de adeziune al protezei.
Consistenţele medii se utilizează frecvent pentru modelarea marginală a
amprentei
 înregistrarea relaţiilor intermaxilare
 amprente în vederea realizării de proteze pe implanturi

22