Materialele compozite

Proprietăţile biologice ale compozitelor

 Din punct de vedere biologic materialele compozite vizează 2 aspecte legate de:
 modificările de la nivelul pulpei dentare
 reacţia gingivală.
 La nivelul pulpei dentare modificările sunt moderate şi trebuie preîntâmpinate
prin aplicarea obturaţiei de bază ca protectoare pulpară, obligatorie din cimenturi.
 Lipsa acesteia determină creşterea sensibilităţii termice şi instalarea în timp a unor
leziuni pulpare ireversibile, cum ar fi necroza pulpară lentă, care se poate instala
în 3 ani.
În timpul gravajului acid prin atingerea din greşeală a straturilor dentinare are loc
deschiderea periferică a canaliculelor dentinare, ceea ce permite invazia
bacteriană şi inflamaţia pulpară consecutivă acesteia.
Protecţia canaliculelor dentinare prin coafaj pulpar indirect înlătură această
posibilitate, iar gravajul acid trebuie făcut cu multă rigurozitate numai la nivelul
smalţului dentar.
Reacţia gingivală, atunci când ea apare, se datorează plăcii dentare, care s-a
demonstrat că este reţinută de către compozite de 6 ori mai mult, decât
smalţul integru.
Cele mai bine tolerate sunt compozitele cu micro-umplutură care au un lustru
superior celorlalte compozite.
Ca indicaţie majoră este „a se evita greşelile” de obturaţie prin excese marginale
şi ne refacerea punctelor de contact inter-dentar.
Prezentarea compozitelor
Este diferită, pe sisteme, in funcţie de componentele care alcătuiesc fiecare sistem,
după cum urmează:
 -sistemul pastă-catalizator lichid
 -sistemul pastă –pastă
 -sistemul pulbere-lichid
 -sistemul cu o singură pastă
 -sistemul capsulat.
Cofreturile de ambalaj al fabricantului, indiferent de sistemul din care face parte
compozitul, mai conţin:
 -spatule din plastic
 -blocuri de hârtie pentru amestec
 -dozatoare
 -flacoane cu acizi demineralizanţi
 -cheie de culori.
Indicaţii ale compozitelor
Materialele compozite, materiale moderne la ora actuală, se utilizează în toate
domeniile medicinii dentare, având ca indicaţii majore în:
 -obturarea tuturor cavităţilor
 -tratamentul fracturilor coronare
 -al leziunilor distrofice cuneiforme
 -abraziunilor dentare patologice
 -reparaţia faţetelor unor lucrări metalo-acrilice şi metalo-ceramice
 -imobilizarea dinţilor mobili
 -cimentări de dispozitive ortodontice.
Contraindicaţii – nu au, dar se evită la pacientii cu un control redus al activitatii
carioase si in cavitatile profunde daca nu se realizeaza o buna protectie pulpo-
dentinara.
Avantajele principale ale utilizării
compozitelor*
 -permit realizarea de cavități cu sacrificiu minim de tesut dur (tehnici minim
invazive) și restaurarea tuturor tipurilor de cavități;
 - proprietăți mecanice bune/foarte bune (cu exceptia celor fluide clasice, fără
particule nanometrice);
 -solubilitate redusă;
 -fizionomie bună/foarte bună;
 -bune izolatoare termic.
Dezavantajele principale ale utilizării
compozitelor:*
 -au contracție de polimerizare mare. Aceasta nu poate fi compensată de absorbția
de apă dură. Aceasta depinde, printre altele, de: viteza de polimerizare, tipul de
aplicare, tipul de monomeri, tipul de umplutură anorganică și gradul de încărcare,
vascozitatea compozitului, rata de crestere a vascozităţii în timpul polimerizării,
gradul de opacitate, etc.
 -coeficient de expansiune termică liniară mult mai mare decât al ţesuturilor dure
dentare;
 - nu au aderență intrinsecă (ca CIS). Legătura cu structurile dure se realizează prin
adeziune.
 - aplicarea presupune pregătirea structurii dure cu sistem adeziv (acid
demineralizant, primer, adeziv) a cărui utilizare necesită etape multiple pe parcursul
cărora pot apărea numeroase erori tehnice.
 Prepararea compozitelor

 Este diferită în funcţie de modul de prezentare, astfel:

1.Sistemul pastă-catalizator lichid (exemplul Blendant) - este livrat cu:
 -o pastă în 4 culori de bază care prin combinare pot da un număr mare de nuanţe
 -un lichid volatil închis ermetic într-un flacon cu picurător
Cele două godeuri din cofret dozează cantitatea de pastă pentru obturaţii mari sau
mici, la care se adaugă lichidul, respectiv 1-2 picături. Amestecul se face cu o
spatulă de material plastic, pe o foaie de hârtie din blocul trusei.
Inserarea şi modelarea materialului în cavitate trebuie să se facă în 2 minute, iar timp
de 3 minute obturaţia trebuie să rămână sub protecţia benzii de contur.
2.Sistemul pastă-pastă (exemplul Concise) - este alcătuit dintr-o pastă catalizator
de culoare mai deschisă şi una universală de culoare mai închisă, care se amestecă
în părţi egale timp de 30 de secunde.
Trusa mai conţine ca mijloace suplimentare de retenţie:
 -un acid pentru demineralizarea smalţului
 -un liant silanic constituit din 2 flacoane, care conţin 2 lichide: unul cu răşina şi
celălalt cu un catalizator.
3.Sistemul pulbere – lichid (exemplul Evicrol) – are un dozator pentru pulbere şi
un picurător pentru lichid.
După amestecarea acestora, consistenţa prea fluidă poate fi întărită printr-un mic
adaos de pulbere.
Pe toată durata polimerizării obturaţia trebuie să fie acoperită cu o matrice sau un
conformator pentru a o feri de contactul cu aerul.
Exemple de compozite din această categorie sunt:
Palakav, Evicrol.
4.Sistemul cu o singură pastă (exemplul Opatov) – este alcătuit dintr-o pastă
universală şi un bloc de hârtie impregnat cu un catalizator, care prin spatulare se
încorporează în pastă controlând timpul de priză.
Exemple din această categorie de compozite sunt: Compound, Opatov.
5.Sistemul capsulat – oferă avantajul că permite depunerea amestecului direct în
cavitate printr-o canulă cu care este prevăzută fiecare capsulă, astfel încât se evită
formarea şi încorporarea bulelor de aer.
Exemple din această categorie de compozite sunt: Compocap, Policap, Addent.
 Compozitele fotopolimerizabile

Conform denumirii, la aceste materiale iniţierea polimerizării se face prin radiaţii

ultraviolete sau radiaţii vizibile (halogen).

Prezentarea materialelor fotopolimerizabile

De regulă prezentarea acestora este sub formă de:
 -pastă livrată în flacoane, carpule sau seringi speciale din plastic de culoare
neagra
 -acidul pentru gravarea smalţului periferic
 -liantul silanic, fiecare în câte un flacon separat.
Tehnică de lucru

 Utilizarea compozitelor fotopolimerizabile necesită pregătirea în prealabil a

câmpului operator prin realizarea următorilor timpi:
 -prepararea şi verificarea cavităţii
 -izolarea dintelui
 -aplicarea obturaţiei de bază cu un ciment pentru protecţia pulpară.
Apoi se prevalează o picătură de lichid sau gel de acid cu care se şterg marginile
cavităţii şi chiar suprafaţa de smalţ de 1-2 mm limitrofă marginilor.
Se aşteaptă 2-3 minute la adăpost de salivă, după care se spală abundent acidul.
Se izolează dintele, se reface toaleta cavităţii, se usucă bine. Se aplică liantul silanic
(rasina adeziva) cu o pensulă specială a trusei, atât pe suprafaţa smalţului
demineralizată, cât şi pe cea dentinară a cavităţii.
Întreaga zonă cavitară se supune radiaţiilor timp de 30-60 de secunde conform
indicaţiilor din prospectul fabricii producătoare.
După alegerea culorii cu ajutorul cheii de culori a trusei, se aplică pasta materialului
compozit, în straturi succesive cu fotopolimerizare concomitentă, pentru a obţine
o penetrare în profunzime a fotonilor ce iniţiază fotopolimerizarea.
Daca grosimea restauratiei este mai mare de 2,5 mm, se va recurge la tehnica
repetarii cu cantitati mici pentru a permite difuzarea luminii.
Prin tehnica fotopolimerizarii se elimina mixajul, reducandu-se cantitatea de aer
incorporata in material si porozitatea. Operatorul isi alege singur momentul
polimerizarii, ceea ce permite modelarea si conturarea restauratiei inainte de
polimerizare. Timpul afectat finisarii este mai redus si se poate efectua imediat
dupa polimerizare.
Dacă priza se prelungeşte dincolo de timpul prevăzut în prospect, înseamnă că
materialul este expirat şi nu mai poate fi folosit.
 Lămpile de fotopolimerizare

 Radiaţiile care iniţiază polimerizarea compozitelor fotopolimerizabile se obţin cu

ajutorul lămpilor de ultraviolete sau de halogen.
 Lămpile de ultraviolete au fost primele cu care s-a efectuat fotopolimerizarea,
având lungimea de undă de cuprinsă între 315-400 nanometri. Ele au fost
abandonate datorită tulburărilor dermatologice şi oculare pe care le producea
asupra medicului şi pacientului.
 Lămpile de halogen utilizează un filament de tungsten sau cuarţ care emite o
lumină bleu, cu o lungime de undă de 400-500 nanometri.
 Există 3 tipuri de conductori:
 -cu tub rigid de cuarţ, robust, în curbat
 -cu tub îngust, flexibil
 -cu tub subţire, de fibre optice.
 Indiferent de tipul conductorului cutia de prezentare conţine:
 -lampa
 -ventilatorul
 -avertizorul sonor la 10/20 de secunde interval.
Profunzimea acţiunii razelor depinde de:
 -timpul de expunere
 -distanţa tub-obturaţie
 -nuanţa materialului compozit
 -lungimea de undă a razelor.
Atunci când materialul compozit nu este polimerizat în profunzime, rezistenţa
acestuia scade iar decolorarea lui se instalează prematur. De aceea grosimea
stratului de compozit aplicat va fi de 2 mm, iar întărirea lui la expunerea lămpii
trebuie să se facă în 40 de secunde.
Distanţa de 60 de mm dintre tub şi obturaţie produce polimerizarea materialului în
mai puţin de 1 minut.
Datorită faptului că pigmenţii absorb energie şi o transmit în profunzime mai puţin,
se prelungeşte timpul de expunere la materialele mai întunecate sau opace.
Când lungimea de undă a razelor este de 350-600 nanometri, polimerizarea este
optimă, timpul de priză a compozitului fiind de 1-3 minute.
Viteza de reacţie este influenţată de temperatură şi de anotimp (vară, iarnă).
Dacă timpul de priză este prelungit, înseamnă că materialul este depăşit şi nu se mai
poate folosi.
 Prognosticul obturaţiilor cu materiale compozite

Pe baza datelor literaturii de specialitate referitoare la durabilitatea şi

comportamentul, mai ales în timp a obturaţiilor cu materiale compozite, acestea
impun analiza mai multor aspecte legate de:
 -uzura obturaţiilor
 -stabilitatea formei şi a închiderii marginale
 -stabilitatea coloristică
 -stabilitatea aspectului de suprafaţă
 -toleranţa biologică.
 Uzura obturaţiilor cu materiale compozite

În aprecierea gradului de uzură a obturaţiei cu material compozit trebuie să se ţină

cont de cele 5 mecanisme prin care ea se produce:

 a.)-uzura matricei de răşină organică – care are o rezistenţă foarte scăzută la

abrazie, iar prin aceasta particulele de macroumplutură ce rămân ne susţinute se
elimină, creând fisuri şi cavităţi în compozit.
 b.)-particulele anorganice - au o slabă adeziune la matricea organică, ceea ce
determină desprinderea lor în timpul masticaţiei sau chiar a finisării. Introducerea
silanului a rezolvat această problemă.

 c.)-particulele anorganice - au o rezistenţă scăzută şi se pot fractura uşor.

Introducerea de sticlă de metale foarte dure, a particulelor de silică, sau a
ceramicii, scade riscul fracturării.
 d.)-coeziunea matricei la particulele anorganice - este scăzută, acestea din
urmă desprinzându-se împreună cu bucăţi de răşină. Fabricile producătoare au
introdus micro-umpluturi în răşină (exemplul: Heliosit-Vivadent), sau macro-
umpluturi până la 1 micron, plus micro-umpluturi până la 0,04 microni (exemplu:
compozitele hibride).
 e.)-formarea bulelor de aer în timpul preparării – care determină creşterea
gradului de uzură. Prin folosirea compozitelor fotopolimerizabile acest neajuns
este îndepărtat.
 Toate aceste mecanisme sunt bine de ştiut în momentul alegerii şi achiziţionării
materialului compozit cel mai adecvat scopului propus, întrucât paleta lor de
prezentare şi ofertă este foarte diversă şi diferită.
 Stabilitatea formei şi a închiderii marginale

Sub acest aspect al materialelor compozite există şi la ora actuală numeroase

controverse.
Selon şi Holz consideră că fotopolimerizabilele pot prezenta închidere marginală
optimă chiar şi după 3 ani, dacă tehnica operatorie este riguros respectată.
 Stabilitatea coloristică

S-a constatat că aceasta este mai bună la obturaţiile cu fotopolimerizabile, decât la

cele cu auto-polimerizabile (chimic-polimerizabile).
S-au observat modificări de culoare la toate compozitele datorită coloranţilor din
ceai, cafea, tutun, sau la cei cu igienă orală precară.
Unele compozite se închid la culoare (Durfill, Silux), altele se deschid (Heliosit).
 Stabilitatea aspectului de suprafaţă

 Se pare că materialele compozite cu microumpluturi neomogene (tip Heliosit) îşi

păstrează mai bine aspectul suprafeţei decât cele omogene, care se uzează mai
repede, sau cele hibride care devin rugoase pe suprafaţă.
 Toleranţa biologică a compozitelor

Materialele compozite, faţă de gingia marginală şi faţă de pulpa dentară manifestă o

toleranţă biologică diferită, cu multiple aspecte precum:
A.-Este ştiut faptul că materialele compozite reţin de 6 ori mai multă placă
mucobacteriană decât smalţul.
Dintre toate compozitele, cele cu microumpluturi care se pot lustrui cel mai bine,
provoacă cele mai puţine iritaţii gingivale, dacă sunt corect executate (fără exces
marginal şi cu refacerea perfectă a punctului de contact).
B.-Reacţiile pulpare faţă de obturaţiile compozite pot fi de 2 feluri:
 a)-sindromul dentinar
 b)-necroza pulpară.
Sindromul dentinar - este descris ca fiind o sensibilitate termică, dureroasă,
discretă, mai ales la rece. Se datorează:
 -frezajului inadecvat din timpul preparării cavităţii
 -agresiunii chimice produse asupra odontoblaştilor de către diferiţi agenţi pentru
adeziune.
Se poate preveni prin temporizarea obturaţiei 10-14 zile după ce s-a produs
cicatrizarea plăgii dentinare.
Sindromul dentinar poate dispărea şi fără tratament în 3-4 săptămâni, sau poate chiar
să nu apară, atunci când pre-tratamentul dentinar s-a făcut.
Necroza pulpară – se poate datora:
 -unor greşeli de tehnică operatorie
 -penetrării microorganismelor prin lipsa de etanşietate marginală.
Timpul de producere este de la 3 luni până la câţiva ani.
Se poate evita apariţia necrozei pulpare prin:
 -realizarea protecţiei dentinare sistematice, mai ales în cariile cu evoluţie
rapidă, chiar şi atunci când sunt mai puţin profunde,
 -temporizarea obturării definitive, după ce s-a produs cicatrizarea dentinară.
Pe cât posibil, se recomandă realizarea obturaţiilor fără anestezie.
 Ormocerii*
 Sunt o variantă modificată chimic a rășinilor compozite prin încorporarea laor in matricea
organică.
 Componentele principale sunt matricea polisiloxanică, policondensată și umplutura sorganică
(cu dimensiuni variabile, inclusiv nanometrice). Se utilizează în asociere cu orice stem adeziv sau
cu cel dedicat (ormoceri adezivi).
 Ormocerii au proprietăți îmbunătățite față de compozitele clasice:
 -proprietăţi mecanice foarte bune;
 - contracție de polimerizare cu 50% mai redusă decât a RDC (datorită masei moleculare foarte
mari a unităţilor structurale, mult peste monomerii clasici);
 -expansiune termică asemănătoare structurilor dure;
 -fizionomie foarte bună;
 -prezintă variante fluide şi vâscoase;
 -au utilizări multiple lineri, baze, obturații de durată ale tuturor tipurilor de cavități