CIMENTURILE DENTARE

Cimenturile dentare
definitie
scop
 Clasificare

Cimenturile clasice, sunt cele care nu conţin

polimeri, precum:
 -cimentul de oxisulfat de zinc (Fletcher)

 -cimentul fosfat de zinc (FOZ)

 -cimentul Fouco

 -cimenturi de silicat (CS)

 -cimenturi silico-fosfat (CSF)

 -cimenturi zinc oxid/eugenol (ZOE).

Cimenturile moderne, sunt cele care conţin
polimeri şi sunt polielectrolitice, precum:
 -cimenturi policarboxilat de zinc (PCZ)

 -cimenturi ionomere de sticlă (CIS)

 -cimenturi hibride ionomer/compozit.

Diferenta - retenţia de natură mecanică a

cimenturilor clasice se transforma într-o
aderenţă superioară cu formarea unor legături
infrastructurale chimice in cele moderne.
Destinaţia clinică a cimentului:
 -fixare

 -restaurare

 -protecţie pulpo-dentinară

 -obturaţie de bază.
După durata în timp se pot diferenţia:
 -cimenturi temporare

 -cimenturi de durată

Din punct de vedere chimic se disting:

 -cimenturi minerale (CSF, CS)

 -cimenturi cu liant organic (CP, CIS).

După criteriul reacţiei acid-bază, care determină
întărirea cimenturilor cu formă de prezentare
pulbere/lichid se disting 5 tipuri principale de
cimenturi:
 1.-pe bază de oxid de zinc/eugenol (ZOE)

 2.-de fosfat de zinc (FOZ)

 3.-de policarboxilat de zinc (CPZ)

 4.-de silicat (CS)

 5.-de ionomeri de sticlă (CIS).

 Condiţii impuse cimenturilor

Cimenturile pentru protecţia pulpo-dentinară,

trebuie să fie:
 -ne toxice

 -ne iritante

 -să protejeze pulpa de efectele materialelor de

reconstituire
 -să asigure izolarea termică, chimică şi electrică

 -să prezinte efect antibacterian

 -insolubile în lichidul bucal şi cele ingerate.

Cimenturile de fixare, pe lângă cerinţele de mai
sus trebuie să aibă:
 -o bună aderenţă chimică la ţesuturile dure

dentare dar şi la materialul din care se

confecţionează piesa protetică fixă
 -coeficientul de dilatare termică apropiat de cel

al ţesuturilor dure dentare

 -proprietăţi mecanice adecvate

 -vâscozitatea optimă cimentării

 -timpul optim de lucru.

Cimenturile de reconstituire, trebuie să fie:
 -ne iritante pulpare şi gingivale
 -cu toxicitate sistemică mică
 -cu efect cariostatic manifest în timp
 -bine aderente chimic la smalţ şi dentină
 -ne dizolvabile
 -rezistente la presiunile masticatorii şi la abrazie
 -cu aspect fizionomic corespunzător ca transluciditate,
culoare
 -cu modificări dimensionale minime în timpul prizei
 -uşor de finisat şi lustruit
 -cu proprietăţi radiopace
 -cu timp optim de lucru.
Tipuri de cimenturi de reconstituire temporară

Formă de prezentare în sistem bicomponent,

pulbere/lichid. Dintre ele mai cunoscute sunt:
 -cimentul de oxisulfat de zinc (Fletcher)

 -cimentul fosfat de zinc

 -cimentul Fouco

 -cimenturile policarboxilate (policarbonate)

 Cimentul fosfat de zinc (FOZ)

Prezentarea lui comercială este reprezentată de

două flacoane închise ermetic, în care se găsesc
cele două componente:
 -pulberea – care are ca element de bază oxidul

de zinc
 -lichidul – care este format din acizi fosforici.
Compoziţie
1.Pulberea – ca substanţă bazică conţine:
 -oxid de zinc ars 75-92%
 -oxid de magneziu 1-15%
 -diverşi oxizi metalici cu rol în redarea
nuanţelor culorilor.
2.Lichidul – este o soluţie de acid fosforic reprezentată
de un amestec de:
 -acid orto-fosforic, în cea mai mare parte
 -un adaos minim de acid meta- şi piro-fosforic.
 Această soluţie este neutralizată de compuşi de
aluminiu şi zinc.
Reguli în utilizarea produsului
1.Schimbarea raportului cantitativ reprezentat de nr.
picături de lichid, faţă de nr. linguriţe pre -dozate
de pulbere, influenţează calităţile de rezistenţă ale
cimentului.
2.Având caracter higroscopic, atât pulberea cât şi
lichidul se vor manipula evitând contactul
prelungit cu aerul şi vaporii de apă, pentru a nu se
modifica proprietăţile cimentului. Flacoanele
trebuie închise bine imediat după utilizare.
3.Apariţia unor precipitate în masa lichidului, denotă
expirarea produsului, ca urmare a unor reacţii cu
formare de fosfaţi metalici.
Reacţia de priză a cimentului
Din acest punct de vedere produsul are două
forme de prezentare comercială:
 -cu priză normală estimată la 8-10 minute

 -cu priză rapidă de 4 minute.

Ambele forme au aceeaşi reacţie de neutralizare

cu formare de săruri fosforice hidratate între
baza reprezentată de pulbere şi acidul
reprezentat de lichid.
Timpul de priză al cimentului depinde de:
 -compoziţia chimică

 -diluţia acidului

 -temperatura şi tehnica de preparare

1.-dacă se încorporează întreaga cantitate de
pulbere în lichid de la început, priza este
accelerată, iar dacă se adaugă progresiv priza
este încetinită
2.-temperatura ridicată a mediului ambiant
accelerează priza
3.-la un ciment preparat cu o consistenţă crescută
datorită încorporării unei cantităţi mari de
pulbere, reacţia de priză este grăbită, iar
materialul devine poros.
Calităţi şi defecte
Sub acest aspect, cimentul prezintă:
 -aderenţa bună faţă de dentină, suprafeţe

metalice, ceramice, acrilate, este de natură

mecanică
 -este rău conducător de căldură şi electricitate

 -duritatea este medie, dar mai mare decât a

celorlalte materiale de obturaţie provizorie

 -rezistenţa la uzură este relativă, cimentul

poate rezista presiunilor masticatorii pe timp

de maxim 1 an
 -solubilizarea lui este mai rapidă, la cei cu o
igienă precară, datorită proceselor fermentative
intense ce au loc în aceste situaţii
 -culoarea lui este ne satisfăcătoare
 -transluciditatea lipseşte
 -după întărire cimentul prezintă un oarecare
grad de porozitate.

Indicaţii clinice
Deşi este un ciment clasic, a rezistat timpului, căci
în practica uzuală se foloseşte în:
 -obturaţiile provizorii când cavitatea nu a fost

terminată şi/sau nu prezintă retenţii

satisfăcătoare
 -ca şi obturaţii de durată: pe dinţii temporari

care urmează să se schimbe, pe dinţii mobili,

sau la persoanele în vârstă
 -ca obturaţii de bază în cavităţile simple

rezolvate în prima şedinţă prin obturaţii de

durată cu materiale de durată acrilice, silicate
sau compozite
 -în cavităţile de clasa a I-a şi a II-a pentru căptuşirea
cupolelor de smalţ nesusţinute de dentină sănătoasă
 -la tapetarea planşeului camerei pulpare la dinţii cu
tratament endodontic, pentru nivelarea acestuia şi
pentru a reduce cantitatea de material de obturaţie
de durată necesară obturării coronare la dinţii
devitali
 -cimentarea unor lucrări protetice sau inele
ortodontice
 -pentru obturarea canalelor radiculare, numai la
monoradiculari şi obligatoriu cu con de gutapercă,
pentru a facilita eventuala dezobturare
ulterioară (istorie…..astazi rar in rezectii apicale)
Contraindicaţii - Se referă la situaţii clinice precum:
1.-refacerile de unghiuri incizale la cavităţile de clasa a
IV-a, întrucât rezistenţa cimentului la presiunile
masticatorii este mică
2.-în cavităţile de colet de clasa a V-a, pentru că
cimentul este dizolvat de salivă în timp
3.-la cavităţile dinţilor frontali datorită aspectului ne
fizionomic al cimentului
4.-în cavităţile profunde nu se poate aplica pentru
efectul nociv pe care îl are faţă de pulpa dentară
5.-în acoperirea pastelor de coafaj pulpar nu se
foloseşte pentru că fiind acid poate neutraliza
potenţialul alcalin al preparatelor pe bază de
hidroxid de calciu
Prepararea cimentului
Ca timp de lucru, aceasta trebuie să dureze între 30-
90 de secunde, fiind diferită, în funcţie de
consistenţa necesară realizării scopului dorit,
astfel:
1.-pentru obturaţia provizorie, consistenţa cimentului
trebuind să fie chitoasă, se realizează în 30-40 de
secunde
2.-pentru obturarea canalelor radiculare sau pentru
cimentarea unor lucrări protetice, consistenţa
trebuind să fie smântânoasă, necesită o preparare
riguroasă de 1-2 minute, conform tehnicii de
lucru
3.-dacă după preparare se obţine o consistenţă
mai mare decât cea dorită, nu este permis a se
adăuga lichid, ci se reia prepararea de la
început, pe o altă plăcuţă curată.
Ţinând cont de caracterul higroscopic al
cimentului, prepararea lui se va face după ce
cavitatea a fost pregătită, izolată, degresată şi
bine uscată, în vederea inserţiei materialului.
Prepararea lui necesită respectarea riguroasă a
următoarelor aspecte:
1.-pe placa de sticlă uscată şi degresată se pun 2-3
picături de lichid, în funcţie de mărimea cavităţii,
sau scopul pentru care se prepară
2.-la distanţă de acestea, se depune pulberea de
ciment cu ajutorul linguriţelor pre-dozate din
cofrajul de prezentare, care ca număr trebuie să
corespundă numărului de picături de lichid
utilizate, pentru a respecta raportul pulbere/lichid
prevăzut de către firma producătoare
3.-se închid repede flacoanele cu pulberea şi
lichidul cimentului
4.-dacă cimentul are priză rapidă, prima porţie de
pulbere ce se încorporează lichidului va fi cât
mai mică, astfel ca după spatulare să obţinem un
lichid lăptos, omogen, pe care prin adaos repetat
de porţii de pulbere din ce în ce mai mici, să îl
îngroşăm, până la obţinerea consistenţei dorite:
 -chitoasă, pentru obturaţii
 -smântânoasă, pentru cimentări sau
obturaţii radiculare.
5.-dacă cimentul are priză lentă, prima porţie de
pulbere ce se încorporează lichidului, va fi mai
mare, următoarele fiind din ce în ce mai mici.
ATENŢIE
1.Dacă în timpul încorporării pulberii în lichid se produce
efervescenţă cu degajare de bule de gaz şi se formează
grunji, înseamnă că pulberea este alterată (carbonatată) şi
deci, cimentul nu se mai poate folosi.
2.Se ştie că priza cimentului este grăbită, accelerată în
situaţii precum:
 -temperatura ridicată a mediului ambiental grăbeşte priza
(mai ales vara, se răceşte plăcuţa înainte de a începe
prepararea cimentului)
 -înglobarea prea rapidă a pulberii în lichid sau
 -cantitatea prea mare de pulbere înglobată în lichid.
3.Totdeauna consistenţa dorită a cimentului trebuie obţinută
prin spatularea corespunzătoare şi nu prin aşteptarea
declanşării prizei materialului.
Tehnica inserării cimentului în cavitate

1.Pentru obturaţii provizorii, inserarea cimentului se

face respectând următorii timpi obligatorii de
lucru:
 -se încarcă pe o spatulă bucală cimentul de
consistenţă chitoasă
 -se depune apoi în cavitatea respectivă, care a fost
în prealabil izolată, uscată, degresată şi apoi iar
uscată
 -se descarcă spatula printr-o mişcare de retragere
şi răzuire a ei pe o margine a cavităţii, astfel ca
cimentul să rămână în interiorul cavităţii
 -se adaptează cimentul pe fundul şi pe pereţii
cavităţii, cu ajutorul fuluoarului neted
 -se aplică apoi alte straturi succesive de ciment
cu spatula, până la umplerea cavităţii,
condensându-se fiecare strat cu fuluoarul
 -inserarea cimentului se face repede înainte de
a începe priza şi cu multă atenţie pentru a nu
îngloba bule de aer
 -se înlătură excesul de ciment
 -se modelează suprafaţa obturaţiei
 -netezirea ei se face cu un fuluoar neted vaselinat
condus pe suprafaţa obturaţiei dinspre mijloc
spre margini
 -ocluzia se controlează înainte de întărirea
cimentului, la adăpostul umidităţii prin
vaselinarea suprafeţei ocluzale a obturaţiei
 -în timpul întăririi cimentului nu este permisă
atingerea obturaţiei
 -eventualele retuşuri de îndepărtare a exceselor
ocluzale se vor face după 4-10 minute de la priza
primară (rapidă sau lentă), cu ajutorul pietrelor
montate vaselinate, utilizate prin mişcări
întrerupte pentru a evita încălzirea.
Întrucât priza secundară a cimentului durează 12
ore, în cazul obturaţiilor de durată, finisarea şi
lustruirea lor se va face într-o altă şedinţă,
folosind discuri de hârtie abrazivă, pietre
montate, aplicate cu intermitenţă pentru a evita
încălzirea.
2.Pentru obturaţii de bază, aplicarea cimentului în cavitate
se va face astfel:
 -cu ajutorul spatulei bucale, fuluoarului neted sau a unei
sonde dentare (când spaţiul nu ne permite), care trebuie
trecute prin pulberea rămasă pe plăcuţă după spatularea
cimentului, se încarcă o cantitate mică de ciment
 -în acest fel cimentul nu va adera de instrument ci de
peretele pulpar sau parapulpar pe care se depune
 -la acest nivel cimentul se întinde în strat subţire fără a
atinge retenţiile viitoarei obturaţii de durată, sau
marginile cavităţii, care trebuie să rămână libere pentru
a stabili contact intim cu materialul de obturaţie de
durată ce se va aplica ulterior, peste obturaţia de bază.
3.Pentru obturarea canalelor radiculare, inserarea
cimentului se va face cu ajutorul acelor Lentullo,
respectând următorii timpi de lucru:
 -se face izolarea, uscarea, degresarea şi iar uscarea
canalului
 -se prepară cimentul de consistenţă smântânoasă cu
care se încarcă un ac Lentullo adecvat mărimii
canalului
 -se umectează canalul cu o meşă sau filament de
vată sterilă îmbibată în lichidul cimentului
 -se descarcă cimentul în interiorul canalului până la
umplerea lui, prin mişcarea de rotaţie a acului
Lentullo
 -în canalul obturat se aplică un con de
gutapercă, ales şi măsurat conform lungimii
canalului, cu vârful amputat înainte de
începerea pregătirii canalului
 -după instalarea prizei cimentului se secţionează
capătul terminal liber al conului de gutapercă
din camera pulpară, folosind o spatulă bucală
încălzită
 -cavitatea coronară a dintelui se obturează
provizoriu cu plastobtur, până la realizarea
obturaţiei de durată.
Produse comerciale pe bază de ciment fosfat de
zinc
Cele mai cunoscute şi utilizate până în prezent
sunt:
 -Adehsor

 -Argil

 -Harward.
Cimenturile policarboxilate (policarbonate)

Cimenturile policarboxilate au fost introduse în

practica stomatologică în 1968, având drept
caracteristică principală adezivitatea
remarcabilă faţă de smalţ şi dentină.
Acest fapt se datorează acidului poliacrilic din
compoziţia lui, care are acţiune chelantă asupra
ionilor de calciu din smalţ şi dentină.
Compoziţie
Asemenea oricărui ciment, compoziţia lor este
reprezentată de:
1.-o pudră formată dintr-un amestec de:
 -oxid de zinc modificat
 -oxid de magneziu
 -oxid de calciu
 -fluorură de calciu
2.-lichidul – care este o soluţie apoasă de 40% a
acidului poliacrilic.
Amestecul acestor două componente se face în
proporţie de 1/2 sau 2/1.
Avantaje
Cele mai importante avantaje ale cimenturilor
policarboxilate se referă la faptul că:
 1.-nu sunt nocive pentru pulpa dentară
 2.-pot adera pe suprafaţa dintelui chiar
şi atunci când aceasta este umedă.
Indicaţii
Cimenturile policarboxilate pot fi utilizate ca:
 1.-obturaţii provizorii
 2.-obturaţii de bază
 3.-cimentarea lucrărilor protetice
conjuncte.
Preparate comerciale
Cimenturile policarboxilate mai cunoscute în
practica aplicativă sunt:
 -Adhesor carboxy ( Spofa – Ch )

 -Bondalcap tip C ( Vivadent – Liechtenstein )

 -Poly – C ( Elveţia )
 Materialele biologic active*
 Aceste materiale sunt neodentinogenetice şi au efecte
antimicrobiene şi sedative variabile. Se aplică în cavită ți
profunde, în straturi cu grosime variabilă. Ele pot fi pe bază
de hidroxid de calciu sau silicați de calciu.
 Aceste materiale se diferenţiază prin:
 -proprietăţile fizico-chimice: rezistenţă mecanică
scăzută/crescută, capacitate de sigilare scăzută/crescută,
capacitate de umectare scăzută/crescută, timp de priză
scurt/lung şi grad de dizolvare în timp,
 - proprietățile biologice: calitate a dentinei terţiare produse,
timpide producere al acesteia. capacitate de dezinfectare şi
efect sedativ.
 Pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii. În func ție de
rezistența lor mecanică și tipul de priză pot fi:
 - autopolimerizabile
 A- cu rezistenţă mecanică scăzută. Acestea sunt produse pe bază de
hidroxid de calciu care sigilează slab plaga dentinară, trebuie
aplicate în strat foarte subţire, au solubilitate crescută, au efecte
biologice crescute (dentina terțiară este destul de poroasă), cost
scăzut și timp de priză redus:
 -suspensii de hidroxid de calciu - strat de 0,2-1 mm (variante
bicomponente- nu se mai utilizează și monocomponente);
 -cimenturi cu hidroxid de calciu - strat de 0,2-1 mm.
 B-cu rezistenţă mecanică crescută. Acestea sunt produse pe bază de
silicați de calciu care sigilează foarte bine plaga dentinară, pot fi
aplicate în straturi mai groase, au solubilitate scăzută, au efecte
biologice crescute (dentina terţiară este mai puţin poroasă), cost
crescut şi timp de priză crescut.
 -fotopolimerizabile
 Aceste produse prezintă capacitate de sigilare a
plăgii dentinare crescută (datorită componentei
răşinice) şi efecte biologice reduse față de omoloagele
lor autopolimerizabile. Ele sunt produse cu hidroxid
de calciu modificate cu răşini şi produse cu silicat de
calciu modificate cu răşini.