14 Mortarul

MORTARUL
Mortarul este un element fundamental al lucrariilor de zidarie, de a carui compozitie si mod de lucru
depinde in mare parte rezultatul final. Mortarul este un amestec de apa, liant si materiale inerte, utilizat
la punerea in opera a caramizilor si la rostuire. Materialul inert este reprezentat de catre nisip, iar
cimentul si varul constituie liantul. Pentru restaurarea zidurilor antice se foloseste, de obicei, ca liant,
varul, pentru a obtine un mortar similar cu cel preparat in antichitate.
• PRINCIPALELE CARACTERISTICI NECESARE ALE MORTARULUI

Exista un tip adecvat de mortar pentru fiecare gen de lucrare. Proiectantul specifica caracteristicile si
compozitia mortarului, tinand cont de exigentele de rezistenta, aspectul exterior, precum si de
prelucrabilitatea materialului – in scopul usurarii procesului de punere in opera.
Rezistenta si aspectul estetic

Mortarul trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
- Rezistenta suficienta la compresie
- Forta suficienta de a face priza cu caramida
- Durata suficienta de viata
- Rezistenta la patrunderea ploii
- Aspect placut
- Absorbtie a apei similara cu cea a caramizilor
Mortarul cel mai adecvat pentru o pozitionare corecta a caramizilor este cel de tip pastos; daca mortarul
contine prea multa apa sau aditivi plastifianti, el apare umed, impiedicand realizarea unei lucrari curate
si provocand usoare bavuri ale peretelui. Zidarul, impreuna cu directorul de lucrari, evalueaza
consistenta si adecvanta la lucru a mortarului, tinand cont de conditiile de lucru: temperatura,
umiditate, tipul caramizii etc. Odata definita consistenta, ea trebuie mentinuta constanta, deoarece
chiar si o mica variatie a cantitatii de apa introduse poate provoca modificari de culoare; mai mult,
modificarile in cantitatea de ciment, nisip si var nu se pot realiza decat cu acordul directorului de lucrari,
pentru a nu influenta in mod negativ rezistenta si durata mortarului.
1
! Prelucrabilitatea
Mortarul se aplica manual intre doua siruri de caramizi, pe o suprafata relativ redusa; astfel el nu trebuie
sa fie foarte fluid, deoarece ar cadea pe peretlii laterali, dar nici foarte dens, fiindca ar deveni foarte
dificil de intins; zidarii prefera un mortar usor de intins si care nu se solidifica nici prea repede nici prea
lent. Comportamentul mortarului depinde fie de materialele prescrise de catre proiectant, fie de modul
de lucru al zidarilor, precum si de protectia impotriva intemperiilor, atat inainte cat si dupa procedura de
aplicare.
• TIPURI DE CARAMIZI
Consistenta si prelucrabilitatea mortarului sunt definite in functie de tipul de caramida utilizata.
! Caramizi cu absorbtie ridicata

Nefiind umezite excesiv in momentul intinderii mortarului, aceste caramizi (in general cele din pasta
moale sau cele produse de mana) absorb imediat o anumita cantitate de apa, reducand astfel riscul ca
mortarul sa curga de-a lungul fatadei. Daca ele sunt aplicate in stare prea uscata, mai ales in timpul verii,
pot sa absoarba apa foarte rapid; in acest caz, se recomanda reducerea procesului de absorbtie prin
umezirea caramizilor.
! Caramizi cu absorbtie redusa

Aceste caramizi (in general cele extrudate) absorb foarte putina apa din mortarul aplicat. Asadar ele vor
fi umezite intr-o masura limitata, pentru a evita alunecarea lor deasupra mortarului.
! Caramizi cu suprafata rugoasa

Caramizile cu suprafata rugoasa tind, in timpul aplicarii lor, sa retina mortarul mult mai usor decat alte
tipuri cu suprafata neteda. Pentru a reduce acest risc, in faza de pozitionare a caramizii, se va inlatura cu
atentie mortarul in exces, cu ajutorul mistriei.
• MORTAR CU VAR NESTINS

Mortarul cu var stins, sau mortarul comun, poate face priza doar in prezenta aerului; in prezent, acest
tip mortar se foloseste aproape exclusiv la tencuieli si lucrari de restaurare. Solidificarea intervine
datorita anhidridei carbonice prezenta in aer si are loc din exterior catre interior, proces ce ar putea fi
mai lent in cazul zidurilor cu grosime mare. Rezistenta mecanica redusa a acestui tip de mortar,
sensibilitatea lui ridicata la inghet, solidificarea lenta si toleranta infima la agenti chimici agresivi (saruri
si compusi organici) fac ca, in zilele noastre, sa se prefere un tipul de mortar descris mai jos:
• MORTAR CU VAR DESHIDRATAT

Utilizarea ca material de legatura a varului deshidratat sau a cimentului, confera acestui tip de mortar
posibilitatea de a se solidifica chiar si daca este introdus in apa. Mortarul cu car deshidratat are foarte
mare putere adeziva la suport, plasticitate si coeziune, ceea ce il face compatibil cu lucrarile in material
ceramic. Odata solidificat, mortarul capata o structura usor poroasa permeabila la aer, ce reduce insa
rezistenta la inghet si impermeabilitatea la apa; mortarul in discutie este asadar recomandat in cazul
unor cladiri putin solicitate climatic. Rezistenta mecanica este totusi suficienta pentru lucrarile de
placare si cu mult superioare celei a mortarului cu var nestins.
• MORTAR DE CIMENT
Caracteristica fundamentala a acestuia este aceea de a dobandi, in timp relativ scurt, valori superioare
de rezistenta mecanica, de impermeabilitate si durata de viata. Intervalul in care acest tip de mortar
face priza este foarte redus , ceea ce se opune oarecum ritmului lent de punere in opera caracteristic
lucrarilor in caramida aparenta. Un mortar cu o priza mai lenta permite, printr-o serie de miscari ale
mistriei, remedierea unor mici erori de aliniere, de pozitionare sau de rostuire.
Cimentul de obicei utilizat este cel tip 325. Cu cat este mai mare cantitatea de ciment prezenta in
mortar, cu atat mai mare va fi riscul de aparitie a fisurilor; e nevoie deci de mare atentie in utilizarea
acestui mortar, evitand evaporarile rapide si umezind in permanenta partile aflate in executie.
Atunci cand, datorita unor exigente de rezistenta si impermeabilitate, e absolut necesara folosirea
mortarului de ciment, echipei de lucru i se va face un instructaj special cu privire la rigorile acestui
material, prevederile instructajului urmand a fi respectate intrutotul.
De asemenea, mortarul in discutie prezinta si un risc substantial de formare a eflorescentelor.
• MORTAR MIXT
Mortarul mixt este prepartat cu doua sau mai multe tipuri de liant, pentru a se pune in comun
proprietatile tuturor elementelor si a se obtine un compus optim pentru lucrarea in cauza. Mortarul
mixt este preferta in cadrul lucrarilor in caramida aparenta; cele mai frecvent intalnite sunt:
! Mortar de var dehidratat si ciment

Acesta imbunatateste rezistenta mortarului cu var deshidratat.
! Mortar de ciment cu var
Varul nestins adaugat la ciment in cantitati mici (mai putin de 20% din greutatea cimentului), contribuie
la ameliorarea prelucrabilitatii mortarului si reduce riscul aparitiei fisurilor.
! Mortar de var nestins, var deshidrarat si ciment
Prin acest amestec, se amelioreaza plasticitatea mortarului, aderenta la caramida, rezistenta mecanica si
impermeabilitatea la apa.
In concluzie, reiese cum compozitia mortarului poate varia in functie de exigentele operei ce se vrea
realizata sau de diversele conditii de lucru. Precizam ca dozarea componentelor, pentru a obtine un
amestec plastic si adecvat lucrului, se leaga de granulatia materialului inert: cu cat e mai mare granulatia
nisipului, cu atat mai mica va fi cantitatea de liant necesara.
• AMESTECURI GATA DE FOLOSIT SI MORTAR PRECONFECTIONAT

Aceste produse ridica usor costul lucrarii, dar au avantajul unei garantii majore a calitatii (culoare,
granulatie etc). Avantajul produselor este si unul de ordin organizatoric, in sensul anularii necesitatii de
mai prepara mortarul pe un santier limitat ca spatiu. Deoarece aceste amestecuri pot contine aditivi
chimicii, proiectantul sau directorul de lucrari va citi cu atentie compozitia lor si va evalua atent
utilizarea acestora in relatie cu caracteristicile lucrarii
! Amestecuri gata de folosit

Componentele, dozate corect, se gasesc in comert sub forma de amestecuri uscate; acestea pot fi livrate
pe santier in saci de hartie impermeabila. Ele pot contine plastifianti sau/si pigmenti. In faza de
adaugare a apei peste amestecul uscat, se vor urma strict indicatiile producatorului. Ca si componentele
neamestecate, si amestecurile se vor proteja de contactul daunator cu alte materiale, de muradrie si de
vehiculele de pe santier, de diferentele de temperatura si de intemperii.
! Mortar preconfectionat
Acesta este livrat pe santier in stare umeda, de obicei in recipiente inchise, de dimensiuni pana intr-un
metru cub. Mortarul poate fi utilizat fara alte adaosuri si, daca deja contine aditivii adecvati pentru
amanarea prizei, nu va fi nevoie sa se amestece in el timp de 36 de ore. Utlizarea mortarului
preconfectionat presupune si o atentie deosebita acordata urmatoarelor aspecte:
- Acoperirea recipientelor pentru a reduce la minim efectul agentilor atmosferici.
- Curatarea recipientelor inainte de a-i umple cu mortar proaspat.
- Evitarea dizolvarii mortarului prin adaugarea de apa, odata ce acesta a inceput sa se
solidifice.
• MORTARUL COLORAT
Mortarul colorat se obtine prin adaugarea de oxizi, in cantitati pana la 5% din greutatea liantului. Pentru
a alege culoarea exacta, se vor realiza esantioane de proba cu mortar de diferite coloraturi. In timpul
executiei acestor esantioane trebuie, inainte de toate, se vor dispune corect caramizile si, odata
indeplinit acest pas, se vor executa si finisa rosturile; controlarea culorii se va face doar dupa ce
mortarul din rosturi s-a uscat complet. Productia repetata pe santier a mortarului de culoare constanta
poate fi dificila; orice variatie in amestec, fie ca deriva dintr-o greseala de masurare a cantitatii
pigmentului, nisipului, varului sau cimentului, fie din modificare tipului de material introdus in amestec,
pot cauza schimbari semnificative a culorii mortarului si a intregii lucrarii. In cazul in care mortarul e
preparat pe santier, responsabilitatea revine zidarului (de preferabil va fi unul singur insarcinat cu
amestecul, si mereu aceeasi persoana). De asemenea, e necesar ca metodele de realizare a rosturilor sa
fie mereu aceleasi. Mortarul gata de folosit permit o mai mare constanta a culorii. Daca e prevazuta
utilizarea de mortar de culori diverse, se recomanda realizarea tuturor rosturilor cu acelasi mortar; apoi,
pentru zonele unde e prevazuta alte culoare, se vor razui rosturile pana la 10-15mm adancime si se vor
finisa cu culoarea ceruta. Utilizare simultana de doua tipuri diferite de mortar este o sarcina complexa si
necesita doua mistrii distincte.
• MATERIALE
Proiectantul si directorul de lucrari sunt responsabili de selectarea tipului si calitatii componentelor
pentru mortar, iar echipei de lucru ii revine aprovizionarea cu acele materiale, inmagazinarea lor si
amestecarea atenta si riguroasa a componentelor.
! Varul si cimentul
Cele mai utilizate liante sunt cimentul, varul deshidratat si var stins. Varul, adaugat in amestec sub forma
de lapte de var, ajuta la intarzierea uscarii mortarului in timpul utilizarii acestuia; mai mult, el
imbunatateste coeziunea, aderentza si reduce riscul de scurgere a mortarului de-a lungul fatadei.
Laptele de var e o componenta fundamentala a mortarului cu var nestins si se obtine prin stingerea
varului cu apa.
Cimentul este un material ce contribuie substantial la obtinerea unui mortar cu o majora rezistenta la
compresiune; cimentul recomandat in cazul lucrarilor cu caramida aparenta este cimentul normal
Portland, care: reduce riscul formarii eflorescentelor si anuleaza necesitatea utilizarii unor alte tipuri de
ciment, cum ar fi cel puzzolanic – cu o cantitate apreciabila de sulfat de sodiu. Prin urmare pe santier se
vor avea in vedere urmatoarele aspecte:
- Se vor folosi doar liantele indicate de catre proiectant, in rapoartele cantitative prescrise si
mereu de la aceeasi firma producatoare; materialele de provenienta diferita pot genera
coloraturi variate ale mortarului, ceea ce va afecta aspectul intregii lucrari.
- Sacii cu liant nu se vor depozita direct pe sol si vor fi feriti in permanenta de ploaie.
- Nu se utilizeaza materiale ca au fost expuse la ploaie, deaorece s-ar obtine astfel un mortar
mai slab si de durata redusa.
! Nisipul
Nisipul este produsul dezagregarii pietrelor mai mari, proces datorat fenomenelor naturale sau unor
lucrari speciale. Mortarul trebuie sa contina nisip de granulatie corecta, cu granule fine, medii si mari.
Utilizarea nisipului adecvat ajuta la retinerea apei pentru suficient timp, ceea ce ii permite mortarului sa
dezvolte maxima rezistenta, durata si aderenta. Nisipul din comert, in functie de granulatie, este
clasificat astfel:
- Nisip grosier: granule pana la 7 mm
- Nisip mediu: granule pana la 5 mm
- Nisip fin: granule pana la 3 mm
Pentru lucrarile cu caramida aparenta, nisipul grosier nu este indicat. Cel mediu genereaza un aspect
usor rustic si deci este recomandat doar pentru caramizile din pasta moale. In mod normal, se foloseste
nisipul fin, mai ales pentru caramizile extrudate ale caror muchii sunt taiate precis.
Un nisip bun trebuie sa fie silicos si cu o granulatie corecta; nisipul reprezinta de obicei 60-70% din masa
mortarului si are functia de a mari volumul amestecului si de a facilita trecerea anhidridei carbonice in
faza de priza si solifificare. Nisipul cu particule de aceeasi dimensiune contin mari cantitati de aer si
necesita mai mult liant care sa umple interstitiile si sa formeze astfel un mortar acceptabil; acesta va fi
totusi mai slab, incapabil sa retina particulele mai fine, va avea tendinta sa se retraga cauzand, formarea
de crapaturi ce favorizeaza patrunderea apei de ploaie.
Nisipul nu trebuie sa contina cantitati excesive de particule foarte fine, mai mici de 3 microni, ce nu e
indicat se reprezinte mai mult de 4% din masa totala. Nisipul de mare contine saruri ce influenteaza
negativ calitataea mortarului, chiar daca este spalat inainte; de aceea, se recomanda evitarea lui in toate
situatiile!
Pentru a obtine un rezultata estetic, aprovizionarea cu nisip pentru intreaga lucrare si de la aacelasi
furnizor, ceea ce ajuta la evitarea modificarilor de culoare ce pot surveni ulterior prin folosirea de nisip
diferit.
Nisipul se depoziteaza intr-un loc ferit de ploaie, de vehicule si NU in contact cu alte materiale de
constructie; nisipul murdar formeaza un mortar mai putin rezistent si cu o culoare alterata.
! Apa
Apa, utilizata pentru a amesteca liantul cu materialul inert, nu trebuie sa contina nici impuritati, nici
saruri ce ar putea compromite rezistenta sau aspectul estetic al mortarului. Regula spune ca apa ar
trebui sa fie intr-atat de curata incat sa poate fi bauta. In cazul in care santierul nu este legat la
conducta, apa va fi transportata in recipiente curate, fara reziduuri. In cazul in care apa din conducta
este de tip dur, adica bogata in carbonat de calciu si magneziu, se va tine cont ca acest factor poate
constitui un risc de formare a eflorescentelor.
• UTILIZAREA ADITIVILOR CHIMICI SI NATURALI

Aditivii, chimici sau naturali, pot fi utilizati din diferite motive de ordin executiv (plastifianti si antigel) sau
de ordin estetic (pigmenti colorati). Utilizarea lor este in general nerecomandata datorita riscului de
formare a eflorescentelor; in particular, se vor evita aditivii ce intarzie priza, pe cand aditivii antigel sunt
realmente inutili, deoarece masa mortarului e cu mult mai mica decat cea a caramizilor. Aditivii
hidrofobi, adaugati in amestec pentru a ameliora rezistenta la patrunderea apei de ploaie in rosturi,
necesita o evaluare atenta si o sfatuire cu proiectantul inainte de utilizarea lor propriu-zisa. Trebuie sa se
acorde o atentie speciala chiar si utilizarii aditivilor naturali ce dau culoare mortarului fiindca, si in acest
caz, ar putea aparea efecte secundare nedorite. E eroare de evitat, de exemplu, o reprezinta utilizarea
(ca material inert) pulberii de marmura triturata adaugata impreuna cu nisipul, cu scopul de a obtine un
mortar alb, actiune ce poate duce la formarea de eflorescente foarte vizibile si greu de indepartat
(datorate prezentei masive de carbonat de calciu in pulberea de marmura).
! Plastifiantii
Cimentul, nisipul si apa adesea formeaza un mortar aspru si dificil de folosit; adaugand lapte de var sau
alti plastifianti specifici in compozitie, acestia inglobeaza particulele de aer si faciliteaza utilizarea
amestecului. Plastifiantii pot fi folositi doar cu acordul proiectantului sau al directorului de lucrari si se va
selecta exclusiv plastifiantul adecvat lucrarilor in caramida aparenta.
! Incompatibilitatea intre liant si celelalte materiale

Persoanele care lucreaza cu mortarul si componentele sale ar trebui sa cunoasca faptul ca liantul este un
material ce poate sa compromita alte elemente, mai ales din cele metalice. Varul nestins si mortarul
derivat din el pot dauna tuturor celorlalte materiale care reactioneaza cu hidroxidul de calciu, cum ar fi
tuburile de plumb si otel zincat. Elementele metalice trebuie deci protejate de contactul cu aceste
materiale.
• ASPECTUL MORTARULUI
Varul utilizat in mortar tinde sa formeze o suprafata mai compacta in cazul in care nu sunt adaugati
plastifianti. Nisipul cu granulatie fina confera o suprafata mai netada si mai compacta decat cea
conferita de un material mai grosier.din punct de vedere estetic, selectarea nisipului trebuie sa tina cont
de tipul de caramida folosita. Caramizile din pasta moale, avand un finisaj mai neregulat al muchiilor si al
fetelor, nu necesita o granulatie specifica a nisipului. In schimb, caramizile extrudate, cu muchii regulate,
presupun utilizarea unui nisip fin deoarece, un nisip grosier ar duce la formarea unor rosturi rustice ce
contrasteaza cu regularitatea geometrica a caramizilor. Elementul cel mai important este ca aspectul
mortarului sa fie constant in toate zonele lucrarii, de aceea este esential sa se utilizeze mereu acelasi tip
de nisip si de liant, precum si aceeasi dozare a componentelor din amestec.
• RECOMANDARI CU CARACTER GENERAL
Pentru a obtine un rezultat bun, nu e suficienta o tehnica adecvata in manuirea mistriei. Astfel,
caramizile vor fi in permanenta protejate de umezeala; daca acele caramizi cu un factor de absorbtie
mediu sau scazut se umezesc puternic, mortarul va face mai dificil priza si se va prelinge de-a lungul
fatadei. De asemenea, se vor indeparta orice pete de mortar de pe suprafata zidului; totusi, pe cat
posibil, se va incerca evitarea murdaririi acestuia chiar din timpul punerii in opera.
• DOZAREA SI AMESTECAREA
Regularitatea dozajului compenentelor reprezinta un element fundamental si are consecinte asupra
rezistentei mecanice si la intemperii, precum si asupra aspectului estetic al lucrarii (deoarece variatiile in
dozaj pot induce modificari de culoare). O masurare atenta a cantitatilor inainte de introducerea
componenetelor in amestec este o etapa esentiala in obtinerea unui rezultat optim din punct de vedere
al rezistentei, duratei si al conistentei culorii. Masurarea greutatii este tehnica cea mai precisa, dar e
foarte rar folosita (cu exceptia lucrarilor de amploare) din ratiuni economice. Masurarea volumului, daca
se realizeaza atent, este suficient de precisa in majoritatea cazurilor. Utilizarea unei cazmale pentru a
proporziona materialele este nerecomandata fiindca o cazma plina cu nisip umed are un volum mai
mare decat o cazma plina de nisip uscat.
Mortarul preparat in acest mod contine adesea prea putin ciment, ceea ce va dauna lucrarii; un amestec
mai bun se poate obtine astfel: un recipient se aseaza pe o suprafata neteda si curata; alternativ, se
poate utiliza un bidon mic sau o galeata, recipientele avand mereu dimensiuni egale, atat pentru
materialele inerte, cat si pentru lianti. Daca se foloseste var nestins, atunci se va adauga apa peste
acesta, amestecand foarte bine si adaugand apoi cantitatea prevazuta de nisip si amestecand din nou;
amestecul rezultat se lasa in repaos timp de cateva ore. Daca, in schimb, se foloseste var dehidratat,
atunci liantul se amesteca direct cu cantitatea stabilita de nisip, pana se obtine o compozitie omogena;
apoi se adauga treptat apa necesara pentru a obtine gradul de plasticitate dorit.
! Amestecarea realizata manual

Acest procedeu este destul de rar intalnit in zilele noastre deoarece, chiar si in cazul unei lucrari limitate
ca amploare, sunt disponibile betoniere mici cu motor electric. Totusi, amestecarea manuala poate fi
necesara in cazul unor renovari restranse (ex. un singur apartament, un perete etc); amestecul se va
realiza plasand o bucata de lemn sau o panza groasa sub recipientul in care se lucreaza, pentru a evita
murdarirea pardoselilor sau asfaltului. Componentele, dozate corect, se varsa una peste cealalta, iar
apoi se amesteca totul cu cazmaua, formandu-se un crater in mijlocul gramezii reiesite; in acest crater se
adauga apa, putin cate putin, incorporand-o in amestec pana cand consistenta mortarului devine
satisfacatoare.
! Amestecarea realizata de betoniera

Inainte de toate, se curata bine betoniera, mai ales daca inainte s-au utilizat si pigmenti. E important sa
se foloseasca o cantitate corecta de apa, fiindca excesul ar putea forma un mortar slab in consistenta si
de o culoare mai deschisa. Exista varii metode de preparare a mortarului, dar ele difera foarte putin.
Este totusi total nerecomandat sa se amestece cimentul, varul si nisipul in betoniera inainte de a adauga
apa, intrucat s-a demonstrat ca mare parte a cimentului ramane lipita de pereti, iar mortarul nu va fi
destul de consistent.
Prezentam asadar doua metode de lucru; prima metoda este bazata pe recomandarile Codului de
Practica englez pentru lucrarile de zidarie:
- Utilizati ¾ din apa necesara si din cantitatea de nisip; amestecati si adugati treptat cimentul.
- La final, adaugati si restul de nisip si apa; daca cimentul NU este adaugat treptat si cu
atentie, atunci se formeaza cocoloase ce impiedica omogenizarea amestecului cauzand, pe
termen lung, formarea de pete pe suprafata zidului.
Pentru a evita fenomenul de mai sus, prezentam a doua metoda:

- Utilizati ¾ din apa necesara si adaugati treptat si atent cimentul, astfel incat sa obtineti un
amestec fara cocoloase.
- Adaugati celelalte componente si restul de apa.
! Utilizarea amestecurilor gata de folosit

In acest caz, e bine sa se respecte instructiunile producatorului si, mai ales, sa se acorde atentie
cantitatii de apa ce trebuie adaugata – dozarea este specificata in instructiuni
• PUNEREA IN OPERA
Mortarul nu e doar un amestec cu scopul de a lipi caramizile; acesta este un element indispensabil
pentru construirea unui zid solid, durabil si cu aspect placut. Mortarul reprezinta circa 1/5 din suprafata
si astfel, omogenitatea si calitatea estetica a lucrarii depinde de finisarea acestuia. E important ca tot
membrii echipei de lucru sa foloseasca aceleasi tehnici, altminteri rezultatul ar fi unul eterogen.
Zidul va fi protejat pana cand mortarul a facut priza, deoarece ploaia poate spala particulele mai mici de
ciment, nisip si pigmenti, murdarind astfel permanent zidul. In caz de inghet, zidul se va proteja in timpul
noptii cu ajutorul unui covor izolant si o prelata impermeabila. Inghetul compromite ireversibil mortarul
ca inca nu a facut priza la caramida. Cum s-a mentionat deja, nu se recomanda adaugarea de aditivi
antigel: desi ei sunt utili in cazul betonului armat, folosirea lor nu se recomanda in situatia de fata
deoarece, volumul crescut al caramizilor, in raport cu stratul subtire de mortar – in timpul punerii in
opera – fac ca temperatura mortarului (crescuta artificial cu ajutorul antigelului) sa scada, anuland
efectul. Amestecurile antigel pot provoca eflorescente notabile ce dauneaza aspectului estetic al lucrarii.
Nu se recomanda de asemenea sa se lucreze in caz de temperaturi mai mici de 5 grade C, precum nici
daca temperatura prezenta de 3 grade C se afla in scadere (de exemplu, in timpul dupa-amiezei), in timp
ce se poate lucra daca temperatura prezenta este de 1 grad C si se anticipeaza cresteri (cum ar fi in
timpul diminetii).
IIpreciso aggiustamento della posizione del mattone puO essere consegutio dando almattone dei
piccoli colpi con Ia lama della cazzuola.
La testa dl clascun mattone, prima della posa,va ac:curatamente ricoperta dl malta, in modo da r empire
completamente ilgiunto verticale.
II mattone va posato l)l'emendolo verso il basso e farendolo scorrere sulletto di malta fin contra al
mattooe precedente,faceodo fooriuscire ailatiIa malta,in modo da avere garanzie diun completo riempimento
sia delgiunto olizzontale,sia di quelo verticale.
Ulteriori aggillstameoti della posizione delmattone possooo essere otteoutipic:chiettandolo

conil manico della cazzuola.
La malta ineccesso deve essere rimossa tagliandola con movimento ortzzontale medai nte Ia
cazzuola tenuta leggennente distaccata dalm.Jro,in modo da non raschiarlo.
SFATURI
D Protejati materialele de intemperii si nu le plasati direct pe sol!
D Utilizati doar materialele indicate in proiect.
D Curatati betoniera inainte de a amesteca mortarul nou.
D Umeziti peretele si lasati sa absoarba apa inainte de a incepe lucrul.
D Nu amestecati mortarul prea lent sau prea rapid.
D Utilizati nisip cu granulatie fina.
D Nu modificati compozitia mortarului in timpul lucrarilor.
D Dozati materialele utilizand recipiente de capacitate medie, fie pentru nisip, fie pentru
liante.
ERORI
D Utilizarea unui mortar prea lichid ce ar putea curge de-a lungul zidului, murdarindu-l.
D Amestecarea unei cantitati excesive de mortar ce nu poate fi utilizata pe o durata
inferioara celei de realizare a prizei
D Schimbarea tipului de nisip si liant in timpul lucrarilor, ceea ce poate induce modificari de
culoare a rosturilor.
D Utilizarea de aditivi chimici ce pot provoca eflorescente.
D Adaugarea de apa in mortar, cand acesta a inceput deja sa se solidifice in interiorul
betonierei.
D Utilizarea exclusiva a cazmalei pentru a doza “la ochi” componentele.
Toate drepturile rezervate. Este interzisa publicarea sau reproducerea sub orice forma (electronica, mecanica, fotocopiere), precum si transmiterea
oricaror parti din acest text fara acordul autorului.
Mortar pentru zidarie si tencuieli
Mortar pentru zidarie si tencuieli. Ce este si cum se face pe santier.

Mortarul se foloseste atat in procesul de zidire a peretilor cat si pentru tencuirea lor. Functie de aceste doua utilizari si alti
factori exista retete diferite.
Mortarul este un amestec in proportii variabile al urmatoarelor elemete:
- Lianti
- Agregate
- Apa
- Aditivi

Lianti pentru mortare

Liantii care se folosesc in prepararea mortarelor sunt:
- var hidratat pentru constructii (pulbere)
- var pasta
- ipsos pentru constructii
- ciment
- argila
- cenusa de termocentrala

Uzual se folosesc mortarele pe baza de var-ciment sau ciment-var (functie de raportul dintre ele)

Pentru a simplifica discutia trebuie spus ca cimentul are in principal rolul de rezistenta iar varul de lucrabilitate, desi nu este intru
tocmai exact.

In retete, cu scopul economiei, varul poate fi inlocuit cu slam de carbid, filler de calcar sau diversi aditivi.

Agregatele

Agregatele, cele care compun peste 50% din masa mortarelor sunt diverse tipuri de nisipuri.
Preponderent este nisipul natural de cariera sau rau, care in anumite conditii poate fi completat cu nisip de mare sau cu nisip
provenit din concasarea rocilor. Este de retinut faptul ca nisipul de mare se poate folosi doar pentru retete de mortar inferioare.

Apa

Se foloseste apa de la reteau de alimentare sau din alte surse, cu mentiunea ca trebuie sa fie cat mai curata. Vezi STAS 790-73.

Tabel reteta mortar de zidarie

Tabel reteta mortar tencuiala

RETETE DE MORTAR PENTRU ZIDARIE

In toate lucrarile de zidarie se foloseste mortar,preparat din nisip amestecat cu liant si apa.Ca liant se
foloseste var,ciment,ipsos sau argila.Daca se foloseste doar un liant mortarul este simplu si daca se
folosesc doi lianti(var-ciment sau ipsos-var)mortarul este mixt.In functie de natura lucrarii,elementele
consistente se dozeaza diferit pentru a se obtine un mortar mai flui sau mai vascos.
Mortarul pe baza de var:se amesteca o cantitate pasta de var gros cu apa pana se obtine un lichid
albicios,subtire.Se toarna nisip in cantitate de 3 ori mai maredecat cantitatea de var gros.Se
amesteca pana se obtine o pasta cat mai omogena.Daca nu gasiti var pasta,puteti folosi si var
bulgari care trebuie insa stins.Pentru asta,se toarna putina apa in vasul in care se prepara si apoi se
adauga bulgarii.Cand vasul incepe sa fiarba,se torana apa in cantitate de 3 ori mai mare decat cea a
varului bulgari si se amesteca pana se obtine un lichid laptos, numit lapte de var.
Mortarul pe baza de ciment:se amesteca o parte ciment cu patru p[arti nisip uscat pana devine un
amestec omogen.Apoi se adauga cantitatea necesara pana se obtine vascozitatea dorita.
Mortarul pe baza de var-ciment:se prepara din o parte var gros,diluat cu apa,la care se aduaga 10
parti nisip si o parte ciment.Se amesteca bine si se aplica in locul dorit in cel mult 4 ore.Acest tip de
mortar se poate prepara si din parti egale de nisip si ciment peste care se adauga lapte de var.O alta
reteta prevede amestecarea unei parti de ciment cu 1/2 parti pasta de var si 5 parti nisip si peste
acestea se toarna apa.
Mortarul pe baza de ipsos-var:se amesteca 1/2 parte var gros cu apa pana se obtine lapte de var.Se
adauga apoi 3 parti de nisip si o parte ipsos.
5.3. Pereti
5.3.1. Definitia si rolul peretilor.

1. Definitie.
Peretii sunt subsisteme ale sistemului cladire, principale sau secundare,
structurale sau nestructurale, plane sau curbe, verticale sau usor înclinate.
2. Rol.
2.1. În sistemul cladire peretii îndeplinesc doua categorii de roluri:
a. structurale
b. functionale
2.2. Din punct de vedere structural peretii pot fi:
a.1. portanti
a.2. autoportanti
a.3. neportanti
2.3. În sens structural, peretii îndeplinesc functiuni de rezistenta, stabilitate si deformabilitate. Astfel, peretii contribuie esential la
raspunsul sistemului cladire la toate tipurile de actiuni la care este solicitat. Prin acest rol peretii asigura comportarea
sistemului cladire corespunzator destinatiei si importantei sale.
2.4. Din punct de vedere functional peretii pot îndeplini mai multe roluri:
b.1. compartimenteaza în plan orizontal spatiul interior al sistemului cladire;
b.2. delimiteaza spatiul interior de mediul exterior sistemului cladire;
b.3. izoleaza mediul interior al sistemului cladire de mediul exterior, corespunzator cerintelor determinate de destinatia si
importanta sistemului cladire: termic, fonic etc.;
b.4. asigura iluminarea si ventilarea naturala a spatiului interior al sistemului cladire corespunzator cerintelor determinate de
destinatia si importanta sa;
b.5. raspunde cerintelor estetice determinate de amplasamentul, destinatia si importanta sistemului cladire.
5.3.2. Particularitati ale subsistemului perete.

1. Subsistemul perete este un ansamblu complex de elemente si componente, principale si secundare, care îndeplinesc
local functiuni diferite, dar toate împreuna asigura rolul principal al peretelui în ansamblu, în pozitia sa determinata în care
este amplasat în sistemul cladire.
2. Majoritatea peretilor sunt alcatuiti din parti pline si parti goale. Partea plina a peretilor este mai extinsa decât partea
rezultata prin însumarea golurilor. Totusi, exista si pereti alcatuiti numai din parte plina. Golurile, care pot fi de usi, de
ferestre sau tehnologice, îndeplinesc rol 646w2215g uri determinate de destinatia si functiunile sistemului cladire.
3. În mod uzual partea principala a unui perete este considerata partea plina. Aceasta parte poate fi realizata din diferite
materiale: pamânt, lemn, sticla, metal, materiale plastice, blocuri de zidarie, beton simplu, beton armat, mixt.
4. Grosimea peretilor depinde de functia peretelui, de tipul peretelui, de pozitia în sistemul cladire, de materialul din care este
alcatuit.
5. În ansamblul sistemului cladire peretii trebuie sa raspunda la cerinte diferite determinate de orientarea lor în raport cu
punctele cardinale, cu zona climatica, regimul pluviometric, însorirea excesiva, vânturile dominante.
6. Peretii mai au în componenta lor si alte elemente accesorii care îndeplinesc diferite roluri functionale sau estetice. Aceste
elemente sunt:
- ancadramentele golurilor de usi si ferestre;
- brâiele orizontale care separa planurile fatadelor în registre;
- profilaturile verticale în interiorul registrelor;
- cornisele;
- glafurile si solbancurile.
5.3.3. Exigentele peretilor.

Principalele exigente cunoscute în literatura de specialitate la care trebuie sa
raspunda subsistemul perete sunt:
a. exigente tehnice;

b. exigente functionale;
c. exigente estetice;
d. exigente economice.
a. Exigente tehnice.
Aceasta grupa de exigente se refera mai ales la asigurarea sigurantei în

exploatare a peretilor. Esentiale sunt urmatoarele exigente:
a.1. rezistenta si stabilitate structurala;
a.2. durabilitatea tuturor componentelor si elementelor peretelui sub actiunea

factorilor chimici, fizici, biologici sau climatici. Acesti factori pot actiona izolat sau
combinat;
a.3. rezistenta la foc în cazul izbucnirii unui cutremur;
a.4. asigurarea tuturor etanseizarilor la apa si aer.

b. Exigente functionale.
Exigentele functionale la care trebuie sa raspunda subsistemul perete se refera la

asigurarea confortului interior. Acest scop poate fi atins prin îndeplinirea
urmatoarelor aspecte:
b.1. distributia geometrica a peretilor în plan astfel încât sa raspunda functiunilor

determinate de destinatia si importanta sistemului cladire;
b.2. crearea unui subsistem functional care sa asigure izolarea fonica;
b.3. crearea unui subsistem functional care sa asigure izolarea împotriva apei;
b.4. crearea unui subsistem functional care sa asigure protectia chimica si biologica;
b.5. crearea unui subsistem functional care sa asigure protectia termica;
b.6. asigurarea functiunilor de întrebuintare de catre utilizatorul, uman sau

tehnologic, corespunzator amplasamentului, destinatiei si importantei
considerate local sau pe ansamblul întregului sistem cladire.
c. Exigente estetice.
c.1. Aceste exigente trebuie îndeplinite îndeosebi de subsistemul peretilor exteriori. În

acest sens, exigentele estetice ale peretilor exteriori coincid cu exigentele pe care
trebuie sa le îndeplineasca anvelopa sistemului cladire.
c.2. Anvelopa cladirilor monumentale, a edificiilor care adapostesc functii social-

culturale importante trebuie sa raspunda unor exigente estetice deosebite,
corespunzatoare mediului de amplasament, tipului de cladire, traditiilor locale
etc.
d. Exigente economice.
Costurile materialelor folosite, costul manoperei necesare la realizarea

obiectivului, costul transportului fortei de munca, atunci când este cazul, precum
si al materialelor puse în opera, fac parte dintre exigentele economice. Tot în
aceasta categorie se încadreaza si costurile tehnologiilor folosite la executarea
sistemului cladire.
5.3.4. Tipuri principale de pereti.

Principalele tipuri de pereti se definesc în raport cu:
a. mediul exterior:
a.1. pereti exteriori;
a.2. pereti interiori.
b. apartenenta la sistemul structural:
b.1. pereti structurali, portanti;
b.2. pereti de contravântuire sau autoportanti;
b.3. pereti nestructurali de compartimentari interioare.
5.3.5. Subsistemul perete în raport mediul exterior.

Raportarea la mediul exterior al subsistemului perete determina doua tipuri principale de
pereti:
a.1. Pereti exteriori. Acesti pereti separa mediul interior al sistemului cladire de
mediul exterior. Peretii exteriori intra în componenta anvelopei. Prin situarea în
aceasta pozitie, peretii exteriori protejeaza mediul interior al sistemului cladire.
Mediul interior, în acest caz, are un caracter complex deoarece este compus din
mai multe parti:
- utilizatorul uman sau tehnologic;

- spatiul functional din interiorul sistemului cladire;
- elemente si subsisteme structurale;
- componente si elemente nestructurale;
- subansambluri de izolatii;
- subansambluri de finisaje;
- sisteme, subsisteme si elemente de instalatii.
Peretii exteriori pot face parte din sistemul structural de rezistenta al sistemului
cladire asigurând rezistenta si stabilitatea acestuia.
a.2. Pereti interiori. Acesti pereti apartin mediului interior înteles în acceptiunea de
mai sus. Pot face parte din sistemul structural de rezistenta sau din sistemul
nestructural al compartimentarilor.
5.3.6. Subsistemul perete din punct de vedere structural.

Apartenenta subsistemului perete la sistemul structural al cladirii determina
urmatoarele tipuri principale de pereti:
b.1. pereti structurali sau portanti;
b.2. pereti de contravântuire sau autoportanti ;
b.3. pereti nestructurali de compartimentari interioare.

b.1. Pereti structurali, portanti.
1. Peretii structurali portanti sunt subsisteme cu continuitate verticala. Grosimea

acestor pereti, în cazul când sunt executati din zidarie de caramida, este de minim
25 cm.
2. Caracteristica esentiala a peretilor structurali este aceea ca apartin structurii de

rezistenta. Aceasta înseamna ca sistemul structural al cladirii este de tip pereti
structurali. Se mai poate spune ca sistemul cladire are structura de rezistenta
realizata din pereti structurali.
3. Un subsistem de tip perete structural poate sa preia de pe întreaga sa înaltime si sa transmita bazei sale, considerata în
sectiunea de contact cu subsistemul fundatie, toate încarcarile verticale si orizontale provenite din elementele structurale
adiacente care reazema pe perete - placi, grinzi, elemente de acoperis - precum si din greutatea sa proprie.
4. În mod uzual, sectiunea de contact dintre subsistemul perete si subsistemul fundatie desparte sistemul cladire în doua parti
mari: suprastructura si infrastructura. Aceasta sectiune de contact între suprastructura si infrastructura, o putem nota
SCSI. Cota pe înaltime a acestei sectiuni depinde de grosimea tuturor straturilor componente care alcatuiesc stratul complex
de finisaj al pardoselii. În monografia Constructii si mediu, capitolul Descompunerea ierarhica a sistemului cladire, s-au
precizat principalele notiuni legate de stabilirea cotelor sistemului cladire pe înaltime. Astfel, în mod uzual, cota pardoselii de
la parter este considerata cota ± 0.00, care este reperul de baza în stabilirea cotelor pozitive si negative pe înaltime pentru
întregul sistem cladire. Cota sectiunii de contact SCSI va avea întotdeauna o valoare negativa, deoarece se afla sub planul
finisat al pardoselii, situat la cota ± 0.00.
5. Aceasta alegere de cote si descompunere în raport cu sectiunea de contact SCSI are un caracter conventional în raport cu
raspunsul structural al ansamblului format de subsistemul perete si subsistemul fundatie. Transmiterea încarcarilor verticale
si orizontale se face succesiv prin toate sectiunile ansamblului perete-fundatie.
6. În fig. 5.3.1. este reprezentata o vedere spatiala a unei zone curente apartinând unui perete structural, portant. Peretele
situat între axele modulare verticale i si i+1 preia încarcari transmise prin intermediul centurii de placa fiecarui planseu situat
la nivelurile n-1, n, n+1. În fig. 5.3.2. este prezentata schema spatiala de transmitere a încarcarilor la nivelul fiecarui
planseu, precum si din fiecare portiune de perete pe fiecare nivel. În fig. 5.3.3. sunt reprezentate doua sectiuni: A-A si B-B.
Sectiunea A-A reprezinta aceeasi zona curenta de perete structural situata la nivelurile n-1, n, n+1. În sectiunea B-B.a. sunt
reprezentate încarcarile atât din plansee, cât si din perete pe fiecare nivel. În sectiunea B-B.b. este reprezentata însumarea
încarcarilor la fiecare nivel n-1, n, n+1. Conform notatiilor precizate în figura valoarea sumei tuturor încarcarilor pâna la
nivelul n este:
(1)
Fig. 5.3.1. Perete portant. Vedere spatiala.
Fig. 5.3.2. Perete portant. Transmiterea încarcarilor din plansee si perete
Fig. 5.3.3. Perete portant. Transmiterea încarcarilor gravitationale.
b.2. Pereti de contravântuire sau autoportanti.

1. Peretii de contravântuire sunt subsisteme structurale cu continuitate verticala care au rolul de a rigidiza sistemul structural
spatial prin conlucrarea cu peretii structurali portanti.
2. Grosimea acestor pereti, în cazul când sunt executati din zidarie de caramida, este
de minim 25cm.
3. Peretii de contravântuire nu preiau încarcari din planseu si de aceea transmit
ansamblului fundatiilor numai încarcari din greutatea proprie.
4. În fig.5.3.4. este reprezentata o vedere spatiala a unei zone curente apartinând
unui perete structural de contravântuire autoportant. Au fost alese conditii
geometrice similare cu cele în care a fost pozitionat peretele structural. Peretele
de contravântuire este situat între axele modulare verticale i si i+1. Placile de
planseu situate la nivelurile n-1, n, n+1 sunt nerezemate pe peretele de
contravântuire, fiind separate printr-un rost de acesta. Acest mod de alcatuire
este posibil în cazul planseelor realizate din elemente prefabricate liniare. Între
placa planseului si centura nu exista continuitate.
5. În fig. 5.3.5. este reprezentata schema de transmitere a încarcarilor verticale în
cazul peretelui de contravântuire. Sunt reprezentate numai încarcarile uniform
distribuite din greutatea proprie a peretelui pe fiecare nivel. Planseele nu
transmit încarcari.
6. În fig. 5.3.6. sunt reprezentate sectiunile A-A si B-B. Pentru peretele autoportant din sectiunea A-A este pusa în evidenta
absenta continuitatii dintre placa si centura planseului prin prezenta unui rost. În sectiunea B-B.a. este reprezentata
transmiterea încarcarii gravitationale pe fiecare nivel, iar în fig. B-B.b. este reprezentata însumarea încarcarilor în peretele
autoportant la fiecare nivel n-1, n, n+1. Folosind notatiile precizate în fig. B-B.b. valoarea sumei tuturor încarcarilor pâna la
nivelul n este:
(2)
deoarece planseul nu transmite încarcari:

(3)
Fig. 5.3.4. Perete autoportant
Fig. 5.3.5. Perete autoportant. Transmiterea încarcarilor din perete.
Fig. 5.3.6. Perete autoportant. Transmiterea încarcarilor gravitationale.
b.3. Pereti nestructurali sau de compartimentari interioare.
1. Acest tip de pereti se mai numesc uneori pereti purtati sau neportanti. Este o denumire sugestiva deoarece peretii de
compartimentare sunt asezati pe placa planseului si nu au continuitate pe verticala.
2. Peretii de compartimentare au grosimi reduse, în general maxim 15 cm. Pot fi realizati din diferite materiale: lemn, metal,
beton celular autoclavizat, blocuri de zidarie, materiale plastice, rigips etc.
3. Tehnologia de executie poate fi umeda sau uscata. În prezent este preferata tehnologia de executie uscata.
4. Peretii de compartimentare constituie încarcari pentru placa de planseu.
5.3.7. Pereti din zidarie de caramida.

5.3.7.1. Caramida plina P, caramida cu goluri verticale GV, blocuri de beton
celular autoclavizat BCA.
1. Peretii din zidarie se pot alcatui din mai multe tipuri de caramizi sau blocuri. În continuare sunt prezentate caramizile pline P,
caramizile cu goluri verticale GV, blocurile de beton celular autoclavizat BCA.
2. În monografia Constructii si mediu, capitolul Materiale de constructii sunt

precizate principalele caracteristici ale caramizilor pline si caramizilor cu goluri:
dimensiuni, calitati, conditii de admisibilitate, rezistenta medie la compresiune.
3. În fig.5.3.7. sunt detaliate cu dimensiunile corespunzatoare cele trei tipuri de blocuri:
- caramizi pline P: 240×115×63 mm;

- caramizi cu goluri verticale GV:
240×115×88 mm; 240×115×88 mm;
290×115×138 mm; 290×115×138 mm.

- beton celular autoclavizat BCA:
600 (500)×240×200 mm pentru interior;
600 (500)×290×240 mm pentru exterior.

4. Procedeul prin care se realizeaza peretii din zidarie de caramida sau blocuri de BCA se numeste teserea zidariei.
Fig. 5.3.7. Blocuri de zidarie
5.3.7.2. Realizarea în câmp curent a peretilor structurali si nestructurali din zidarie

simpla de caramida plina P.
1. Zidaria de caramida plina se realizeaza din caramizi asezate pe lat sau pe cant.
2. În fig. 5.3.8. ÷ 5.3.11. sunt prezentate mai multe tipuri de teseri de zidarie din
caramida plina întâlnite curent în practica:
a. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de un sfert de

caramida (1/4C), 63 mm, fig. 5.3.8.
b. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de o jumatate de

caramida (1/2C), 115 mm, fig. 5.3.9.
c. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de o caramida (1C),

240 mm, fig. 5.3.10.
d. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de o caramida si

jumatate (1 si 1/2C), 365 mm, fig. 5.3.11.
3. Asezarea caramizilor se face în rânduri succesive orizontale si paralele având rosturile verticale nesuprapuse, fara
continuitate verticala. Nu se admit sparturi de caramida la teserea zidariei. La realizarea colturilor, ramificatiilor si
intersectiilor sunt admise fractiuni de o jumatate de caramida (1/2C) sau trei sferturi de caramida (3/4C).
4. Rândurile, notate R1 si R2, au rosturi orizontale între ele umplute cu un material de legatura, denumit mortar. În monografia
Constructii si mediu în capitolul Materiale de constructii, mortarul a fost prezentat în detaliu.
5. Rosturile orizontale au grosimea de 12 mm. Rosturile verticale au grosimea de 10 mm. Rosturile verticale se tes alternativ.
Este obligatorie, conform Normativului P2-85, ca suprapunerea caramizilor din doua rânduri succesive pe înaltime sa se
faca pe minimum 1/4 C în lungul peretelui si minimum 1/2C pe grosime. (P2-85 "Normativ privind alcatuirea si executarea
structurilor din zidarie".)
6. Conform aceluiasi normativ, P2-85, se recomanda ca înaltimile zidurilor sa fie un multiplu de înaltime a caramizii.
7. Un perete structural portant trebuie sa fie alcatuit din acelasi tip de caramizi care au aceeasi înaltime.
8. În figurile mentionate mai sus, fig.5.3.8. ÷ 5.3.11. sunt specificate în detaliu toate cotele de executie ale peretilor din zidarie
de caramida plina pentru situatiile curente întâlnite în practica. Sunt detaliate pentru toate cazurile modalitatile de tesere pe
fiecare din rândurile R1 si R2. Fiecare tip de perete 1/2C, 1/4C, 1C, 1 si 1/2C este reprezentat si în sectiune, astfel încât sa
fie pusa în evidenta suprapunerea caramizilor pe o jumatate de caramida, 1/2C.
Fig. 5.3.8. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de un sfert de
caramida (1/4C)
Fig. 5.3.9. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de o jumatate
de caramida (1/2C)
Fig. 5.3.10. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de o caramida
(1C)
Fig. 5.3.11. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de o caramida
si jumatate (1½C)
5.3.7.3. Realizarea în câmp curent a peretilor structurali din zidarie de caramida cu

goluri GV.
1. În fig. 5.3.12. ÷ 5.3.13. sunt prezentate cele mai frecvente tipuri de alcatuire a
peretilor din zidarie de caramida cu goluri verticale GV :
a. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida cu goluri verticale GV cu grosimea de

o jumatate de caramida (1/2C), 140 mm, fig. 5.3.12.
b. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida cu goluri verticale GV cu grosimea de

o caramida (1C), 290 mm, fig. 5.3.13.
c. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida cu goluri verticale GV cu grosimea de

o caramida si jumatate (1 si 1/2C), 440 mm, fig. 5.3.14.
2. Zidaria din caramizi cu goluri verticale se alcatuieste din caramizi asezate numai
pe lat. Este interzisa asezarea caramizilor cu goluri verticale pe cant.
3. Toate recomandarile facute pentru peretii de zidarie de caramida plina, descrise la punctul anterior, 5.3.7.2., sunt valabile si
pentru peretii realizati din zidarie cu goluri verticale.
Fig. 5.3.12. Alcatuirea zidariei din caramida cu goluri GV cu grosimea de o jumatate
de caramida (1/2C)
Fig. 5.3.13. Alcatuirea zidariei din caramida cu goluri GV cu grosimea de o caramida
(1C)
Fig. 5.3.14. Alcatuirea zidariei din caramida cu goluri GV cu grosimea de o caramida si
jumatate (1½C)
5.3.7.4. Realizarea la colturi, a ramificatiilor si intersectiilor la peretii structurali si

nestructurali din zidarie de caramida plina P.
1. În figurile fig. 5.3.15. ÷ 5.3.21. sunt reprezentate mai multe situatii curente
întâlnite în practica de realizare a îmbinarilor la colturi, la ramificatii si la
intersectii. Grosimile peretilor care se întâlnesc în situatiile amintite mai sus sunt
fie aceleasi, fie diferite.
2. Cazurile analizate în fig. 5.3.15. ÷ 5.3.21. sunt:
a. Legatura la colturi între pereti structurali de caramida plina cu grosimea de 1 si
1/2C, fig. 5.3.15.
b. Legatura la ramificatie între pereti structurali de caramida plina cu grosimea de 1
si 1/2C, fig. 5.3.16.
c. Legatura la ramificatie între pereti structurali de caramida plina cu grosimi
diferite: la exterior caramida de 1 si 1/2C la interior caramida de 1 C , fig. 5.3.17.
d. Legatura la ramificatie între un perete structural de caramida plina cu grosimea
de 1 si 1/2C si un perete de compartimentare de 1/4C, fig. 5.3.18.
e. Intersectia între doi pereti structurali din zidarie de caramida plina având
grosimea de o caramida, 1 C, fig. 5.3.19.
f. Intersectia între doi pereti structurali din zidarie de caramida plina având grosimi
diferite: de o caramida si jumatate 1½ C si de o caramida 1 C, fig.5.3.20.
g. Intersectia între doi pereti nestructurali din zidarie de caramida plina având
aceeasi grosime: 1/2C, fig. 5.3.21.
3. În paragraful precedent s-a mentionat ca la teserea colturilor, ramificatiilor si
intersectiilor se admit fractiuni definite de caramida: 1/2C si 3/4C. Astfel, în fig.
5.3.15. unde este reprezentata legatura la colturi între pereti structurali de
caramida plina cu grosimea de 1½ C, se admite folosirea unei fractiuni de
caramida de trei sferturi de caramida 3/4C. Apoi, în fig. 5.3.16., unde este
reprezentata legatura la ramificatie între pereti structurali de caramida plina cu
grosimea de 1½ C, se admite folosirea pe lânga fractiunea de 3/4C si a fractiunii
de o jumatate de caramida 1/2C. O situatie similara se întâlneste în cazul legaturii
de ramificatie dintre doi pereti structurali din caramida plina de grosimi diferite:
1½ C si 1C. În aceasta situatie este necesara fractiunea de trei sferturi de
caramida, 3/4C.
Fig. 5.3.15. Legatura la colturi pentru zidaria din caramida plina de 1½C
Fig. 5.3.16. Legatura la ramificatii pentru zidaria din caramida plina de 1½C
Fig. 5.3.17. Legatura la ramificatii pentru zidaria din caramida plina. Perete exterior de
1½C si perete interior de 1C.
Fig. 5.3.18. Legatura la ramificatii pentru zidaria de caramida plina. Perete exterior de
1½C si perete interior de compartimentare 1/4C
Fig. 5.3.19. Intersectie pereti structurali din zidarie de o caramida 1C
Fig. 5.3.20. Intersectie pereti structurali din zidarie de caramida plina de
1½C si 1C
Fig. 5.3.21. Intersectie pereti nestructurali de compartimentare din zidarie de caramida
plina 1/4C
5.3.8. Alte moduri de alcatuire a peretilor de zidarie.

În afara de zidaria simpla mai exista urmatoarele moduri de alcatuire a zidariilor:
a. zidarie de umplutura;
b. zidarie armata;
c. zidarie complexa;
d. zidarie mixta.
a. Zidaria de umplutura se foloseste la închiderea spatiilor libere dintre elementele structurale în cazul constructiilor realizate cu sisteme
structurale din beton armat. Se recomanda ca zidaria sa fie ancorata de structura de rezistenta cu armaturi dispuse echidistant pe înaltime.
Distanta dintre barele de ancoraj este de 60 ÷ 80 cm. Zidaria de umplutura se împaneaza la partea superioara, în general, cu mortar si
fragmente de caramida. Prin folosirea mortarului de marca superioara minim M50 se realizeaza protectia împotriva coroziunii a barelor
de ancoraj.
b. Zidaria armata consta în prevederea mai îndesita a barelor de ancoraj, adica la maxim 5 (cinci) rânduri de caramida plina. Se foloseste
mortar de marca superioara, minim M50.
c. Zidaria complexa sau zidaria întarita. La realizarea acestei zidarii se folosesc stâlpi
înglobati în zidarie, care astfel au dimensiuni mai mici decât în cazul stâlpilor de
cadru. Intervalele la care se prevad acesti stâlpi trebuie sa respecte prevederile
constructive si datele rezultate din calcul.
d. Zidaria mixta este realizata dintr-un strat de beton si un strat de zidarie de

caramida plina. Grosimea stratului de beton se determina în functie de pozitia
peretelui, înaltimea sa etc. Un aspect important în cazul zidariei mixte este
asigurarea conlucrarii dintre stratul de beton si stratul de caramida. O posibilitate
uzuala consta în asezarea transversala a câte unei caramizi la distante orizontale
de maximum un metru. Pe înaltime aceste caramizi transversale sunt asezate
alternativ.
5.3.9. Pereti structurali din beton armat monolit.

5.3.9.1. Alcatuirea peretilor structurali din beton armat monolit.
1. Peretii din beton armat monolit se realizeaza prin turnarea betonului proaspat în cofraje direct pe santier spre deosebire de
peretii prefabricati care se executa în cofraje metalice pe platforme industriale special amenajate.
2. Cofrajele în se executa peretii monolit pot fi de mai multe tipuri:
a. cofraje de inventar;
b. cofraje metalice plane;
c. cofraje metalice spatiale;
d. cofraje metalice glisante.
3. Peretii din beton armat monolit sunt pereti structurali, portanti. Pot fi:
3.1. Pereti exteriori;

3.2. Pereti interiori.
3.1. Peretii exteriori se pot realiza din doua sau trei straturi. Peretii exteriori se realizeaza în straturi, compusi, din necesitatea
de a fi termoizolati.
Peretii realizati în doua straturi au în componenta:
a. un strat portant realizat din beton armat monolit;

b. un strat termoizolator.
Peretii alcatuiti din trei straturi se mai numesc pereti tristrat sau pereti sandvis. Acesti pereti sunt alcatuiti astfel:
a. Stratul portant care este chiar peretele exterior din beton armat monolit.
Grosimea acestui strat se determina din calcul din conditii de rezistenta, din conditii de rezemare a planseelor, din conditii
tehnologice etc. Grosimea frecventa a stratului portant se încadreaza în intervalul 14 ÷ 25 cm. În cazuri deosebite, se pot
adopta grosimi mai mari, spre exemplu în cazul adaposturilor de protectie civila. La executarea acestor pereti se folosesc
clase superioare de beton: minim Bc20. Pentru barele de rezistenta se foloseste otel beton tip PC52.
b. Stratul termoizolator care poate fi realizat din diferite materiale termoizolatoare: granulit, polistiren expandat, BCA, diferite
alte tipuri de blocuri sau placi termoizolante. Acest strat se executa la exterior peste stratul de beton armat monolit. În
functie de tipul termoizolatiei sunt necesare agrafe de prindere a acesteia.
c. Stratul de protectie al termoizolatiei fata de diferiti agenti climatici, exteriori etc.: ploi, vânt, coroziune, ciclurile de înghet-
dezghet, însorire excesiva. Protectia termoizolatiei se poate executa prin aplicarea unui strat relativ subtire din beton greu.
Acest strat, desi poate fi din beton simplu, este recomandabil sa fie realizat din beton armat.
3.2. Peretii interiori se realizeaza monostrat si anume stratul portant din beton armat monolit. Toate prevederile referitoare la
peretii exteriori sunt valabile si la peretii interiori, cu exceptia stratului termoizolator, care nu mai este necesar, si a protectiei
sale.
4. În fig. 5.3.22. sunt reprezentate în sectiune verticala cele doua tipuri de pereti: exteriori si interiori. Pentru peretele exterior s-
a ales un caz concret întâlnit în practica curenta: perete exterior cu termoizolatie din BCA.
Fig. 5.3.22. Pereti din beton armat monolit.
5.3.9.2. Prevederi constructive la alcatuirea peretilor structurali din b.a.m. Armarea locala a peretilor structurali din beton armat
monolit: capat liber lamelar, capat liber evazat cu bulb, bordarea golurilor.
1. În fig. 5.3.23. sunt reprezentate principalele cazuri întâlnite în practica curenta referitoare la alcatuirea sectiunilor de beton si
armare locala a peretilor structurali din beton armat:
a. perete structural plin cu un capat lamelar;
b. perete structural plin cu un capat evazat sau cu bulb;
c. perete structural cu un gol.
2. Grosimea minima, notata cu t, a inimii si a talpilor trebuie sa fie:
mm si , unde este înaltimea unui nivel.
3. În zonele seismice capetele lamelare ale peretilor structurali trebuie evazate sub forma de bulbi. Dimensiunile constructive,
a si b, ale acestora sunt:
mm si
4. În fig. 5.3.23. sunt hasurate zonele de armare locala în care se prevad, în afara de armarea curenta din câmpul peretelui
structural, carcase de armatura.
5. Notatiile folosite sunt:
= înaltimea sectiunii montantului;
si = înaltimile sectiunii montantilor de o parte si de alta a golului.
= lungimea golului din diafragma.
6. Conform Codului pentru proiectarea constructiilor cu pereti structurali din beton armat, P85-1996: se admite
înglobarea în peretii structurali a tuburilor de instalatii electrice, respectând conditia ca în aceeasi sectiune transversala a
peretelui sa nu se afle mai mult de un tub, iar distanta minima între doua tuburi sa fie 200 mm. Tuburile vor avea diametrul
de maximum 1/8 din grosimea peretelui si se vor poza între cele doua plase de armare curenta.
Fig. 5.3.23. Armare locala a peretilor structurali din beton armat monolit (diafragme). Zonele de dispunere a carcaselor.
5.3.9.3. Armarea peretilor structurali din b.a.m. Tipuri de carcase folosite la armarea capatului liber, armarea bulbului, bordarea
golurilor, la ramificatii si intersectii.
1. Armarea peretilor structurali, conform Normativului P85-1996 se compune în principal din:
a. armaturi de rezistenta;

b. armaturi constructive.
a. Armaturile de rezistenta rezulta din calculul la eforturile produse de actiunea încarcarilor verticale si orizontale. Armaturile
de rezistenta sunt de urmatoarele tipuri:
a.1. armaturi longitudinale sau verticale care asigura capacitatea de rezistenta la încovoiere;
a.2. armaturi transversale sau orizontale care asigura preluarea fortelor taietoare;
a.3. armaturi longitudinale de conectare în lungul rosturilor de turnare;
a.4. armaturi de confinare a betonului în zona comprimata;
a.5. armaturi transversale pentru evitarea flambajului armaturilor longitudinale comprimate.
b. Armaturile constructive nu rezulta în mod curent din calcul, însa rezulta din asigurarea la unele fenomene si solicitari
constatate mai ales experimental în practica curenta: contractia betonului, variatii de temperatura etc. Armaturile
constructive se mai prevad si din conditii tehnologice de executie posibila, pozitionarea armaturilor de rezistenta,
ancorarea subansamblurilor izolatoare, alte situatii locale si particulare.
2. În fig. 5.3.24. sunt prezentate situatiile frecvente în practica curenta de armare locala cu carcase de armatura:
a. Armarea cu carcasa în capatul liber;
b. Armarea bulbului;
c. Bordarea cu carcase a golurilor;
d. Armarea cu carcase la ramificatii;
e. Armarea cu carcase la intersectii.
3. Cantitatea de armatura longitudinala rezulta din calcul. Nu se vor folosi pentru alcatuirea carcaselor bare cu diametre mai
mici de Φ10 mm PC52. Etrierii folositi au diametrul minim Φ8 mm.
4. Dimensiunile carcaselor în sectiune sunt date la punctul anterior 5.3.9.2., Armarea locala a peretilor structurali.
Fig. 5.3.24. Armarea locala a peretilor din beton armat monolit. Tipuri de carcase
folosite la goluri, ramificatii si intersectii.
Document Info
Accesari: 2161
Apreciat:
Comenteaza documentul:
Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta
Creaza cont nou
Teserea zidariei
 Blocurile de zidărie trebuiesc ţesute împreună, cu mortar, în concordanţă cu practica curentă.
 Zidăria din cărămizi cu goluri verticale se alcătuieşte din cărămizi aşezate numai pe lat.
 Este interzisă aşezarea cărămizilor cu goluri verticale pe cant.
 Blocurile de zidărie dintr-un perete de zidărie trebuiesc suprapuse pe rândurile alternante în aşa fel
încât peretele să lucreze ca un singur element structural.
 Blocurile de zidărie trebuie ţesute prin suprapunerea pe o lungime de 1/2 bloc utilizand pentru
aceasta blocuri “jumatati” sau prin tăierea numai cu un fierăstrău mecanic.
 La intersectiile de pereti unde se prevad stalpisori din beton armat teserea se va face fara strepi;
 Este necesar ca in proiecte sa se prevada obligativitatea aprovizionarii la santiere a blocurilor de
zidarie “jumatati”, sau a unui utilaj cu disc diamantat pentru taierea blocurilor intregi la
dimensiunile necesare;
 Este interzis a se executa zidaria cu blocuri ceramice cu fractiuni de blocuri rezultate din spargerea
cu ciocanul sau cu blocuri deteriorate – sparte sau crapate prin manipularea necorespunzatoare. Nu
se vor utiliza pentru completari la marginile de goluri de usi sau ferestre fractiuni de blocuri taiate
sau sparte, sau caramizi de alte tipuri. In cazurile in care dimensiunile plinurilor de zidarie nu sunt
modulate conform celor aratate mai sus, pentru diverse completari se va utiliza numai beton de
aceeasi clasa ca si betonul din stalpisori – dar nu mai putin de C12/15.
 Rosturile orizontale realizate cu mortare de uz curent trebuie să aibă grosimea de 12 mm cu abateri

de ± 2 mm. Aceasta grosime poate fi marita in cazurile in care este necesara armarea zidariei cu
bare de otel in rosturile orizontale, in functie de diametrele barelor rezultate din calcule, tinand cont
de prevederile de mai jos.
Prevederi tehnologice privind executia
 Executia va fi realizata numai de muncitori calificati si sub controlul direct al responsabilului tehnic
cu execuţia;
 Locasurile si amprentele verticale din rosturile verticale vor fi umplute complet cu mortar, fie prin
dispunerea mortarului cu mistria in aceste amprente, in exces si apoi montarea blocului si presarea
laterala langa blocul montat anterior; fie prin umplerea dupa montarea a doua blocuri alaturate, prin
indesarea in locas a unui mortar de consistenta mai fluida ;
 Pentru realizarea grosimii din proiect a rosturilor orizontale se pot folosi fie martori nerecuperabili
din mortar, fie dreptare din scandura (fixate pe fetele laterale ale zidului cu agrafe elastice din otel),
intre care se “intinde” cu mistria mortarul pentru rostul orizontale
 Nivelul laturilor superioare ale dreptarelor se poate verifica la 2-3 randuri de zidarie cu un sablon
vertical pe care sunt marcate semne la distante modulate corespunzator inaltimii de referinta a
blocurilor;
 Inainte de montare blocurile se vor curata de impuritati si se vor uda corespunzator, pentru ca
blocurile sa nu extraga apa din mortar; udarea se poate face, cu furtunul, direct pe paletii pentru
manipulare dupa indepartarea foliei protectoare din polietilena; se poate utiliza de asemenea si
imersarea blocurilor, inainte de montare, intr-un vas cu apa cu dimensiuni corespunzatoare;
 Este interzisa udarea blocurilor dupa montarea in perete;
 Pentru a se realiza o buna aderenta intre zidaria din blocuri si stalpisorii din beton armat monolit
suprafata de contact a zidariei cu betonul va fi bine curatata de resturi de mortar si udata;
 Nu se vor prevedea strepi ;
 Nu se vor utiliza pentru zidarie blocuri cu defecte, sparte, sau cu abateri dimensionale ce depasesc
pe cele admise;
 Operatia de zidire se va incepe de regula de la colturi; blocurile, umezite in prealabil, vor fi asezate
pe un pat de mortar nivelat cu putin timp inainte;
 Se va acorda o atentie deosebita ca mortarul sa acopere intreaga suprafata a blocurilor, pana la
muchii; pentru asezarea finala a blocurilor si ajustarea pozitiei acestora, in locul ciocanului de zidar
folosit la zidariile traditionale se va folosi un ciocan din cauciuc;
 Blocurile din prima asiza de jos se aseaza pe un strat de mortar;
 Asternerea unui strat de mortar peste ultima asiza de blocuri este facultativa in functie de inaltimea
disponibila pentru centura;
 La peretii nestructurali peste ultimul rand de blocuri se va realiza un rost cu mortar matat;
 Nu se admite realizarea in pereti a sliturilor a santurilor si a golurilor pentru trecerea conductelor de
instalatii, decat in conditiile precizate in proiectul de executie ;
 Gaurile pentru fixarea diblurilor, ghermelelor, si suportilor pentru rezemarea instalatiilor se vor
executa numai dupa detaliile proiectantului.
Tehnologia de realizare a lucrarilor pe timp friguros
 Priza şi întărirea mortarului se realizează încet la temperaturi de 0 grade C… + 5 grade C iar de la –
10 grade C ….- 15 grade C mortarul îngheaţă după cca. 2-3 ore de la punerea în operă.
 În condiţiile de îngheţare timpurie, rezistenţa finală a mortarului scade cu 50 – 70%, iar aderenţa sa
la blocul de zidărie se reduce foarte mult.
 Nu se admit lucrari de zidarie executate la temperaturi sub + 5 grade C.
 La lucrările de zidărie ce se execută pe timp friguros este interzisa utilizarea blocurilor de zidărie
ude sau acoperite cu gheaţă si folosirea sării de bucătărie pentru accelerarea prizei.
CARAMIDA 240X115X88 - ELEMENT PENTRU ZIDARIE DIN ARGILA ARSA CU

GOLURI VERTICALE ,CLASA I, HD 240X115X88
PRODUSELE COMPANIEI - Condor Constanta
DETALII DE CONTACT
CONTACT - Condor Constanta
CARAMIDA 240x115x88
Rezistenta termica R: 0,557 m² K/W (SR EN 1745-2003)
Absorbtia de apa: 16,3% (SR EN 771/1-2003 Anexa)
Densitatea aparenta: 1,32 Kg/dm³ (SR EN 772/13-2001)
Rezistenta la compresiune: 14,5 N/mm² (SR EN 772/1-2001)
Rezistenta la înghet-dezghet: 25 Cicluri (nu prezinta degradari si nici pierderi de masa)
Necesar la mp de zidarie cu latimea de 240mm : 82 buc.
Necesar la mc de zidarie : 327 buc.
Livrarea se face pe paleti tip Euro cu 356 buc/palet

DETALII DE CONTACT
CARAMIDA 290x140x88
Rezistenta la compresiune: 13,5 N/mm² (SR EN 772/1-2001)
Necesar la mp de zidarie cu latime de 290mm : 68 buc.
Livrarea se face pe paleti tip Euro cu 232 buc/palet

DETALII DE CONTACT
CARAMIDA 290x240x138
Rezistenta la compresiune: 11 N/mm² (SR EN 772/1-2001)
MORTARE CU LIANŢI MINERALI

I. Definitie
Mortarele sunt amestecuri bine omogenizate de liant, apa si nisip, care se întaresc aerian sau
hidraulic în functie de natura liantului utilizat. La prepararea mortarelor se pot utiliza si diferite adaosuri
ca: plastifianti, coloranti, substante impermeabilizatoare, substante care regleaza priza, substante active
hidraulic, etc. Mortarele servesc la legarea între ele a pietrelor naturale sau artificiale, caz în care se
numesc mortare de zidarie, la înfrumusetarea elementelor de constructii - mortare de tencuieli - sau au
întrebuintari speciale cum ar fi: decorarea peretilor constructiilor - mortare colorate, izolare fonica -
mortare pentru izolare termica, impermeabilizare la apa - mortare impermeabile, rezistenta la acizi -
mortare antiacide, sape de panta.
II. Normative în domeniu
- SR EN 998-1/2004-AC/2006 Mortare pentru tencuire si gletuire
- SR EN 998-2/2004 Specificatii ale mortarelor pentru zidarie. Partea 2. Mortare pentru înzidire
- SR EN 13914-1/2006 Tencuieli exterioare
- SR EN 480-4, 5, 6, 11, 12/2006 Aditivi pentru betoane, mortare si paste
- SR EN 934-4/2002 Aditivi pentru betoane, mortare si paste
- SR EN 934-2, 3/2005 Aditivi pentru betoane, mortare si paste
- SR EN 1015-17, 19/2006 Metode de încercare a mortarelor de zidarie
- EN 13139/2003 Agregate pentru mortare
III. Clasificare
Mortarelor obisnuite se calsifica dupa mai multe criterii în:
a) dupa domeniul de folosire:
- mortare de zidarie;
- mortare de tencuiala;
- alte utilizari;
b) dupa natura liantilor:
- mortare pe baza de var: de var, de var-ciment, de var-ipsos;
- mortare pe baza de ciment: de ciment, de ciment-var, de ciment-argila;
- mortare pe baza de ipsos: de ipsos, de ipsos-var;

- mortare pe baza de pamânturi argiloase;
c) dupa rezistenta la compresiune: M4, M10, M25, M50, M100 (daN/cm2)
Rezistentele la compresiune ale mortarelor determinate la 28 de zile reprezinta marca mortarului

(daN/cm2) si se noteaza cu M urmat de rezistenta respectiva.
În afara de aceasta clasificare, mortarele mai pot fi clasificate si dupa urmatoarele criterii:
d) dupa densitatea aparenta:
- mortare grele: ρa > 1800 kg/m3;
- mortare semigrele: ρa = 1500-1800 kg/m3;
- mortare usoare: ρa = 1000-1500 kg/m3;
- mortare foarte usoare: ρa < 1000 kg/m3;
e) dupa consistenta:
- mortare fluide;
- mortare plastice;
- mortare vârtoase.
IV. Constituientii principali ai mortarelor
Constituientii principali ai mortarelor sunt: liantii, agregatele si apa si eventual aditivi, adaosuri.
IV. 1 Liantii
Varul (gras) este un liant de baza a prepararea mortarelor folosindu-se pentru partile aeriene si mai
putin solicitate ale constructiilor. În amestec cu cimentul se poate folosi si la elemente mai solicitate sau
zidarii de fundatii care au umiditate mare. Se poate folosi varul stins în pasta sau în praf sau varul nestins
macinat.
Cimentul se foloseste singur sau în amestec cu var sau argila la prepararea mortarelor utilizate la
elemente de zidarie care preiau sarcini importante sau functioneaza în apa sau în medii cu umiditate foarte
mare (în care caz se utilizeaza adaosuri - zgura metalurgica sau adaosuri hidraulice). La mortarele de
ciment adaosul de var sau argila are drept scop îmbunatatirea plasticitatii mortarului. La prepararea
mortarelor se foloseste ciment tip Portland unitar sau Portland cu adaosuri.
Ipsosul se utilizeaza ca atare sau împreuna cu varul pentru prepararea mortarelor care se gasesc
permanent în mediu uscat (aerian). Prezenta ipsosului în mortarele de var-ipsos le mareste rezistenta si
scurteaza timpul de întarire.
Argila se foloseste la prepararea mortarelor pentru elemente aerine slab solicitate (maxim trei
nivele) si alcatuite din pietre poroase (caramizi, chirpici, ...).
IV. 2 Apa
Normativul avut în vedere este SR EN 1008/2003.
La prepararea mortarelor apa trebuie sa fie din surse de apa potabila.
Apele minerale corodeaza piesele metalice. Apele cu continut de substante organice corozive
(zahar, diversi acizi, resturi de celuloza, etc.) împiedica desfasurarea prizei în mortarele de ciment.
IV. 3 Nisipul
Nisipul este agregatul cu granule mici pâna la 7 mm (0/1; 0/2; 0/4; 0/8 mm).
Clasificarea nisipurilor folosite la prepararea mortarelor se face dupa mai multe criterii:
a) dupa provenienta:
- naturale - de cariera, de râu, din lacuri, dune, de mare;
- artificiale - obtinute prin concasare;
b) dupa forma si natura suprafetei:
- granule rotunde;
- granule colturoase;
c) dupa granulozitate:
- nisipuri monogranulare;
- nisipuri poligranulare.
Granulozitatea nisipurilor influenteaza mult caracteristicile mortarelor:
- când curba granulometrica se înscrie sub curba limita data de standarde nisipul respectiv este
sarac în fractiuni fine si deci golurile dintre granulele mari nu sunt bine umplute; mortarul
confectionat cu un asemenea nisip este putin lucrabil si cu rezistente mici;
- când curba granulometrica se înscrie deasupra curbelor limita granulele fine sunt în cantitati
foarte ridicate, cantitatea de liant este mai mare (pentru a caoperi suprafata tuturor granulelor);
- în cazul unui dozal limitat de ciment trebuie o cantitate mai mare de apa ceea ce duce la
scaderea rezistentelor.
Înfoierea este o caracteristica importanta a nisipului care influenteaza proprietatile mortarelor.
Cunoasterea înfoierii este necesara la dozarea volumetrica a componentilor mortarelor care se raporteaza
la constructia uscata.
V. Stabilirea compozitiei mortarelor si prepararea lor
V.1 Stabilirea compozitiei
Compozitia unui mortar reprezinta cantitatea volumetrica sau gravimetrica a constituientilor

mortarului respectiv si se exprima prin raportul liant:nisip sau prin cantitatile de constituienti necesare la
1 m3 de mortar.
Dozajele de materiale componente se stabilesc:
- pe baza unor normative orientative, în functie de natura liantului folosit si de tipul mortarului;
- pe baza unor relatii de calcul.
Pentru mortarele de ciment destinate zidariilor dozajul de ciment C se deduce din relatia:
[kg/m3]
unde: Mm = marca mortarului (daN/cm2)
Mc = calsa cimentului (daN/cm2)
K = coeficient de corectie; pentru mortare normale K = 0,7
Pentru mortarele de tencuiala dozajul de ciment se deduce din relatia:
[kg/m3]
Pentru mortare cu lianti ciment-var, ciment-argila se pot utiliza relatiile de mai sus pentru stabilirea
dozajului de ciment, în cazul unor mortare de marca superioara lui M25, iar dozajele de var sau argila Dp
se calculeaza cu relatiile:
- pentru mortare de zidarie:
[l/m3]
- pentru mortare de tencuiala:
[l/m3]
unde: Dp = dozaj de var pasta cu consistenta 12 cm sau pasta de argila cu consistenta 13-15 cm.
V. 2 Prepararea mortarelor
Prepararea mortarelor se face în malaxoare sau betoniere cu amestec fortat (malaxare 1,5-2 min.) sau
manual pentru mortare de var în lada în care se pune mai întâi varul si apa apoi se adauga treptat nisipul,
omogenizând.Mortarele de ciment se prepara pe platforme de beton prin amestecarea nisipului si cimentului dupa
care se pune apa.
VI.Caracteristici ( proprietati ) ale mortarelor
VI.1.Mortare proaspete
1. Consistenta-mobilitatea mortarului sub actiunea propriei greutati sau a unor forte exterioare ce actioneaza asupra lui. Se exprima prin
adâncimea de patrundere aconului etalon,în cm,masurata pe generatoare.Valorile sunt stabilite în standard, astfel pentru acelasi
domeniu de utilizare,mortarele aplicate pe suport poros (caramida) sunt mai fluide decât cele aplicate pe suport compact (piatra).
2. Tendinta de segregare-reprezinta caracteristica mortarelor de s-si modifica consistenta sub influenta unor socuri sau aunui repaos mai
îndelungat:
Se stabileste prin determinarea consistentelor din treimea superioara Cs si inferioara Ci a unui mortar care se
introduce într-un vas cilindric (h=30cm si Φ=12.3cm).
Tendinta de segregare S este data de relatia:
(cm3)
Pentru mortare de zidarie: S≤50cm3
Pentru mortarele de tencuiala: S≤3.
3.Capacitatea de retinere a apei se determina prin :
a) vacuumare-se stabileste consistenta initiala Cin si consistenta finala Cf dupa vacuumare, csre se creeaza cu
ajutorul unei instalatii în care se creeaza o depresiune de 50mm col Hg.Indicele de retinere apei prin
vacuumare este:
b) metoda cu strat absorbant-se introduce mortarul într-un inel care are la partea superioara o hârtie de filtru,
se aseaza apoi inelul deasupra unui material absorbant,lasându-se o ora pentru ca apa din mortar sa fie
absorbita.
Indicele de retinere a apei este:
in care: m-masa mortar,

Δm-diferenta dintre masa mortarului înainte si dupa absorbtia de apa.
Capacitatea de retinere aapei este de minim 70% la vacuumare si de minim 90% la stratul absorbant.
VI.2.Mortare întarite
Caracterizarea proprietatilor mortarelor în timpul exploatarii se poate face prin:
a)Rezistente mecanice (compresiune si întindere prin încovoiere)
-Încercarile se fac pe epruvete prismatice de 40*40*100 a caror parte inferioara este înlocuita cu un suport
poros pentru cazul mortarelor pe baza de var.
-Conditiile de pastrare a epruvetelo, pâna la încercare, depind de natura liantului:
-pentru lianti hidraulici:6 zile în mediu umed si apoi în aer pâna la Rc
-pentru lianti nehidraulici:tot timpul în mediu uscat.
-Termenul de încercare este de 28 de zile sau 90 de zilen
Rezistenta la compresiune care ne indica marca mortarului se determina pe resturi de prisme ramase de la
încercarea la încovoiere.
b) Rezistenta la înghet-dezghet-se determina pe mortare dupa 15 cicluri de inghet-dezghet.
Pierderea de masa trebuie sa fie de maxim 5% iar scaderea de rezistenta de maxim 25%.
c) adeziunea la stratul suport se face pe cilindrul de mortar de dimensiuni d=8cm si h=2cm. Se determina
forta F de smulgere a epruvetei de pe stratul suport,adeziunea la suport Rs (daN) stabilindu-se cu relatia:
(daN/cm2)
in care:A-aria suprefetei de contact mortar-suport (cm2)
d) Contractia la uscare reprezinta micsorarea dimensiunilor epruvetelor ca urmare a proceselor fizico-
chimice, din timpul întaririi si mai ales datorita evaporarii apei.
VII. Tipuri de mortare
VII.1. Mortare de zidarie
Pentru zidarie, în mod curent se folosesc mortarele de var, datorita caracterului hidraulic al varului, zidariile
trebuie sa se gaseasca în mediu uscat.
În cazul folosirii unor materiale compacte de zidarie si al funtionarii în medii umede (fundatii, socluri) ,se
utilizeaza mortare cu lianti amestecati (var si ciment sau adaosuri hidraulice).
Nisipul folosit la zidariile de caramida este conform EN 13139/2003 de 0-8 mm.
Capacitatea de deformare sub încarcari a mortarului din rosturi este cu mult mai mare decât a caramizii astfel
ca acesta se deformeaza si are tendinta sa refuleze din rosturile zidariei, în directia sagetilor laterale. Datorita
aderentei dintre mortar si caramizi, acestea vor fi solicitate la întindere de fortele F.
Caramida ca si alte materiale (de tipul pioetrelor) au o rezistenta la întindere cu mult mai mica decât la
compresiune ( Ri=1/5...1/10 Rc ) si la o anumita valoare a încarcarii P ,începe sa fisureze dupa directia V-V;
în aceasta sectiune caramizile lungi au cea mai mare valoare a efortului la întindere dat de refularea
mortarului.
Acest început al degradarii, fisurarea dupa mdirectia V-V ,începe pentru mortarul de var gras la 30% din
încarcarea la rupere a stâlpului. Limita de fisurare (încarcarea la care apar fisuri) poate fi apropiata de cea de
rupere prin marirea rezistentei mortarului. Astfel, se poate ca fisurarea sa apara la 75% din încarcarea la
rupere a elementului de zidarie, când se folosestev un mortar de rezistenta 7N/mm2. prin îmbunatatirea marcii
mortarului peste aceasta valoare, limita de fisurare nu mai creste în mod sensibil.
VII.2. Mortare de tencuieli
Tencuielile obisnuite sunt alcatuite în general, din mai multe straturi care sunt:
-spritul -necesat pentru îmbunatatirea aderentei dintre stratul suport ( baza ) si straturile urmatoare ale tencuielii.( 2-3 mm );se executa
dintr-un mortar fluid;
-grundul-strat intermediar de 8-15mm grosime, executat din mortar vârtos-lpastic cu nisip 0.4 mm;
-tinciul- (sau stratul vizibil) de maxim 5 mm grosime, executat din mortar vârtos cu nisip fin 0.1 mm, care
asigura o buna planitate tencuielilor;
-smirul- primul strat la tencuielile pe rabit (rabit=plasa din împletitura de sârma subtire sau mase plastice)
alcatuit din mortar de ipsos care la marirea de volum din timpul prizei se ancoreaza bine în ochiurile plasei de
rabit.
Mortarele pentru tencuieli exterioare, supuse la actiunea intemperiilor (umiditate, vânt,etc) trebuie sa aiba o
buna rezistenta si ca atare se executa folosind un liant care este ciment+varul.
Mortarele pentru tencuieli interioare trebuie sa aiba o aderenta buna la suport, tendinta de fisurare redusa,
lucrabilitate buna. Se folosesc mortare pe baza de var, var-ciment sau var-ipsos.
În functie de elementul de constructie care se tencuieste si de conditiile de functionare, exista mai multe tipuri
de tencuieli:
1)-tencuiala bruta este folosita ca tencuiala pe elemente cum sunt: podurile sau constructiile agrozootehnice;
se executa într-un singiur strat de circa 2 cm grosime, cu mortar cu nisip 0.8 mm;
2)-tencuiala sclivisita si gletuita se aplica pe elsemente de zidarie si se executa cu 2 straturi: grundul si

tinciul;asigura o buna compactitate si impermeabilitate si da suprafete netede. La tencuielile sclivisite stratul
vizibil este netezit cu "drisca" de otel.
Stratul vizibil de la tencuielile gletuite se executa cu un strat subtire de ipsos pasta sau de var si se netezesc
cu "drisca" de glet. Gletul se aplica pe acele tencuieli ce urneaza sa fie tratate mai deosebit sau care urmeaza a fi
vopsite în ulei. În mod obisnuit în pasta de ipsos se adauga clei pentru o rezistenta mai buna.
3)-tencuiala pe beton se aplica în trei straturi :spit, grund, tinci.
4)-tencuiala pe rabit se aplica atunci când se doreste obtinerea unor suprafete plane, cum sunt tavanele la
planseele cu nervuri din beton armat sau în cazurile când se tencuiesc suprafete din materiale diferite
( exemplu:stâlpi de lemn si zidarie de caramida); se executa în trei straturi: smirul, grundul, tinciul.
NOTĂ:Se aplica tsi tehnologia tavanelor suspendate din placi de ipsos armat sau ghips-carton sau placarea cu
aceste materiale a peretilor (uneori peretii sunt doar din aceste placi si atunci se numesc pereti de
compartimentare).
5)-tencuiala impermeabila se foloseste la protectia suprafetei elementelor de constructii care vin în contact
permanent sau îndelungat cu umiditatea mediului ambiant, cum ar fi: zidurile subsolurilor, socluri, peretii
canalelor sau tuburilor de scurgere, interiorul rezervoarelor sau bazilelor de apa, etc. Se folosesc ca
lianti:cimentul Portland, cimentul cu zgura , cu cenusa, tras.
Se folosesc mortare grase cu dozaj 1:2 (3). Marirea impermeabilitatii se poate realiza prin folosirea unor
adaosuri tensioactive sau hidrofolizante(sapunuri de calciu sau aluminiu)
6)-tencuielile decorative se executa cu var gras stins în praf, cimrnturi albe sau colorate si cu agregate din
roci colorate (deseuri de marmura, cenusa etc).Cele mai obisnuite tencuieli decorative sunt:
a)-cu praf de piatra obtinute prin aplicarea peste grund a unui strat drisuit sau stropit din mortar de var gras cu
praf de piatra si adaos de pigmenti colorati;
b)-din piatra artificiala executate pe un grund din mortar de ciment. Stratul vizibil, din mortar de ciment cu
piatra marunta (gris de piatra) si eventual pigmenti. Se aplica peste grundul stropit cu apa înainte de întarirea
completa a acestuia.
c)-tencuielile cu terasit se executa pe un grund din mortar de var cu adaos de ciment, pe suprafata caruia se
fac striuri crestate cu mistria în doua directii sau prin periere. Amestecul pentru stratul vizibil se aduce pe santier
gata preparat, în stare uscata,în sac.
d)-alte amestecuri în stare uscata, în saci, inclusiv cu granule din polimeri si adaosuri.
VII.3. Defecte în tencuieli
În tencuieli pot sa apara defecte datorita folosirii necorespunzatoare a materialelor componente sau datorita
punerii gresite în opera.
a) Defecte datorate folosirii necorespunzatoare a materialelor de constructie:
-împuscaturile sunt produse de granule de var nestinse si se manifesta prin aparitia de crapaturi initiale dupa care se produce
desprinderea bucatilor de tencuiala în jurul granulelor de var care se sting în apa prin expansiune.
-petele si eflorescentele se produc daca nisipul contine multa argila, pirita sau saruri solubile.
b) Defecte datorate unei puneri gresite în opera
-Tencuirea zidariilor înainte ca mortarul din rosturi sa se fi uscat-în dreptul rosturilor apar pete, deoarece umiditatea migreaza prin
tencuiala.
Rezulta ca elementele de constructii nu se tencuiesc decât dupa ce mortarul din rosturi s-a uscat.
În plus tencuielele pe baza de ciment fisureaza datorita contractiilor, fiind necesar a se mentine umede în primele sapte zile de la
confectionare.
Tencuielele trebuie ferite de scurgerile de ape din precipitatii si de cele care patrund prin capilarele din terenul de fundatie. Aceste
ape pateaza tencuielile facându-le inestetice.
LUCRǍRI DE TENCUIELI
Notiuni generale,alcǎtuire,clasificǎri.
Prin lucrǎri de tencuieli se intelege acoperirea suprafetelor elementelor de

constructie "de rosu",executate din lemn,piatra,cǎrǎmida si beton cu un mortar,care
dupǎ un anumit interval de timp se intǎreste formând un strat rezistent.
La clǎdiri,peste acest strat se aplicǎ de cele mai
multe ori si in special în interiorul clǎdirii,spoieli,zugrǎveli si in anumite incǎperi,vopsitorii
în ulei.În alte cazuri,stratul de tencuialǎ se prelucreazǎ în mod special sau se acoperǎ cu
substante speciale avǎnd un anumit scop functional.
Alcǎtuirea tencuielilor.
Tencuielile,cu exceptia celor brute,se alcǎtuiesc din cel putin douǎ straturi:
-primul strat,stratul de
bazǎ (grundul) are grosimea de 8..15mm si se executǎ din mortar obisnuit;
-al doilea strat (fata vǎzuta) are grosimea de
5..30mm,dupǎ felul prelucrǎrii si al materialului folosit si se executǎ cu mortar obisnuit
sau cu materiale speciale.
Pentru ca grundul sǎ adere bine la suprafetele de beton,zidǎrie de piatrǎ sau la cele
din sipci si trestie,suprafetele se vor amorsa cu un un strat de sprit.În acelasi scop pe
plasele de rabit se aplicǎ un strat de suport (smir),care umple ochiurile plasei.
Grundul se executǎ,în general,pentru orice fel de
tencuialǎ,diferenta constând numai în felul materialelor din care se preparǎ mortarul.În
mod exceptional el poate lipsi la tencuielile pe suprafetele de beton la care fata vazutǎ se
aplica direct peste sprit si la tencuielile pe suprafetele de rabit la care fata vǎzutǎ se
executǎ direct peste smir. Fata vǎzuta se poate
finisa,conform prevederilor proiectului,în urmǎtoarele moduri:
-închiderea porilor cu un strat subtire de var si adaos de
ipsos(100kg ipsos\ 1 m cub var pasta),denumit glet de var; -
acoperirea cu un strat subtire de pastǎ de ipsos fin netezit,denumit glet de ipsos;
-tratarea in scopuri decorative:frecare
cu peria de sǎrmǎ,rostuire,buciardare,sprituire,pieptǎnare etc.
Clasificarea Tencuielilor.
Dupǎ natura suprafetei pe care se aplicǎ tencuielile pot fi: -

tencuieli pe suprafete de cǎrǎmidǎ;se executǎ în douǎ straturi(grund si strat vizibil);
-tencuieli pe suprafete de
beton si pe suprafete de zidǎrii de piatrǎ;se execu 929l1123j tǎ din sprit,grund si strat
vizibil. La tavane cu suprafete plane,pe
plansee de beton armat monolit fǎrǎ grinzi,din fǎsii prefabricate de beton
armat,tencuielile pot fi aplicate în douǎ straturi (sprit si strat vizibil);
-tencuieli pe suprafete de sipci si trestie (tavane si pereti)
care se executǎ în trei straturi (sprit,grund si strat vizibil),stratul sprit având rolul de
amorsaj; -
tencuieli de pe suprafete de rabit (tavane) care se executǎ în trei straturi (smir,grund si
strat vizibil).
Dupǎ modul de finisare
tencuielile pot fi:
-tencuieli brute,constituite dintr-un singur strat executat din mortar de var gras
cu sau fǎrǎ adaos de ciment; -tencuieli
obisnuite driscuite,din tinci de var aplicat pe un grund din mortar de var gras,cu sau fǎrǎ
adaos de ciment; -tencuieli sclivisite alcǎtuite din douǎ
straturi din mortar de ciment; -tencuieli gletuite,pentru acoperirea fetei vǎzute a
tencuielii; -tencuieli decorative ,cu fata prelucratǎ în mod decorativ.
Dupǎ materialul din care se preparǎ mortarul,tencuielile pot fi:
-tencuieli cu mortar de var gras (mortar preparat numai cu var),atǎt pentru

grund,cât si pentru fata vǎzutǎ; -
tencuieli cu mortar de var ciment (mortar preparat cu var gras,cǎruia i se adaugǎ o
cantitate de ciment potrivitǎ cu rezistenta cerutǎ pentru tencuialǎ).Aceste tencuieli se
executǎ obisnuit pe suprafetele de beton,pe suprafetele exterioare ale clǎdirilor,precum
si în interior acolo unde tencuielile sunt expuse degradǎrilor sau loviturilor;
-tencuieli cu mortar de var si ipsos (mortar alcǎtuit din nisip amestecat
cu ciment).Se folosesc mai ales la soclurile exterioare ale clǎdirilior,la tencuieli sclivisite,la
peretii expusi la umezeala permanentǎ sau la actiuni mecanice;
-tencuieli cu mortar de var si ipsos
(mortar alcǎtuit dintr-un amestec de nisip cu var pastǎ si cu adaos de ipsos).Acest mortar
se întrebuinteazǎ mai ales la tencuirea plafoanelor din sipci si trestie;
-tencuieli cu mortar de ipsos,cu fata vǎzutǎ executatǎ numai din ipsos pe un
grund de mortar de var ipsos.Se executǎ atât la pereti,cât si la tavane; -
tencuieli cu materiale speciale.În aceastǎ categorie se cuprind tencuielile exterioare
executate cu materiale speciale ca:dolomit,terasit sau similipiatrǎ.
Dupǎ destinatiile speciale tencuielile pot fi:

-tencuieli impermeabile,care se obtin fie prin sclivisirea fetei vǎzute a tencuielilor
executate cu mortar de ciment sau prin introducerea în mortarul de ciment a unor
substante speciale,care fac tencuiala mai impermeabilǎ,fie prin modul de executare a
tencuielilor ca de exemplu prin torcretare,în care caz ele se numesc tencuieli torcretate;
-tencuieli antiacide,care rezistǎ la actiunea
substantelor chimice si care se obtin cu materiale având caracteristici speciale;
-tencuieli acustice,care se realizeazǎ în scopul de a absorbi sunetele în
sǎlile de spectacole si se executǎ cu agregat poros (piatrǎ ponce,zgurǎ mǎcinatǎ etc.).
Pregǎtirea constructiei si a
suprafetelor în vederea executǎrii tencuielilor
Înainte de începerea lucrǎrilor de tencuieli,trebuie terminate toate lucrǎrile care ar

putea împiedica executarea tencuielilor sau prin lipsǎ,ori executarea lor ulterioarǎ,ar
putea sǎ le deterioreze. Pentru începerea tencuielilor
interioare trebuie terminate urmǎtoarele lucrǎri:
-zidǎria peretilor despǎrtitori sǎ fie complet
terminatǎ,precum si eventualele spargeri fǎcute pentru lucrǎrile de instalatii;
-instalatiile electrice,de apǎ,de incǎlzire centralǎ si de gaze care sunt
prevǎzute sǎ rǎmânǎ îngropate sub tencuialǎ,sa fie complet executate,iar cele de apǎ si
de încǎlzire centralǎ sǎ fie si probate; -montarea
rabitului la tavane,arce,bolti etc. prevǎzut în proiect,precum si a rabitului pentru
acoperirea conductelor de scurgere etc.; -baterea sipcilor si a
trestiei la tavane si pereti de lemn; -montarea tâmplǎriei si
protejarea ei cu hârtie (saci vechi,ziare etc.); Tencuielile interioare se pot
începe numai dupǎ excutarea învelitorii sau terasei; pe timp de varǎ se pot începe
lucrǎrile de tencuieli interioare dacǎ deasupra incǎperii respective sunt executate cel
putin douǎ plansee de beton armat si dacǎ scurgerea apei de ploaie de pe ultimul
planseu este asiguratǎ.
De asemenea,lucrǎrile de tencuieli se pot începe numai dupǎ un anumit termen în
care trebuie sǎ se producǎ tasarea zidǎriei,deoarece aceastǎ tasare duce la fisurarea si
coscovirea tencuielii.Peretii de cǎrǎmida executati cu mortar de ciment se pot tencui
imediat dupa terminarea etajului respectiv,iar cei de zidǎrie cu mortar de var sau cu un
mic adaos de ciment,se pot tencui numai dupǎ terminarea zidariei etajului imediat
urmǎtor. La
clǎdirile cu parter si la ultimul etaj,tencuielile se pot executa imediat dupǎ terminarea
zidǎriei peretilor,indiferent de mortarul utilizat. Este interzisǎ executarea
tencuielilor pe zidǎrie înghetatǎ. Pentru executarea lucrǎrilor de
tencuieli exterioare este necesar sǎ fie terminatǎ streasina,montate jgheaburile si sǎ fie
asiguratǎ îndepǎrtarea apelor de ploaie de pe acoperis prin montarea la jgheaburi a unor
stuturi (aruncǎtori de apǎ) provizorii.
Pregǎtirea suprafetelor de constructie pentru a fi tencuite.
Pentru asigurarea unei aderente cât mai mari a mortarului pe suprafetele pe care se
poate aplica tencuiala si a unei cât mai bune comparǎri a acesteia în timp,trebuie ca
suprafetele de tencuit sǎ fie cât mai rigide,curate si rugoase.În acest scop se iau
urmǎtoarele mǎsuri:Suprafetele elementelor de tencuitdin cǎrǎmidǎ sau beton trebuie
verificate din punctul de vedere al abateriloradmisibile.Când existǎ abateri importante
verticale sau orizontale sau neregularitǎti locale mari,ele se vor repara.Iesindurile locale
sunt cioplite cu dalta sau cu ciocanul de zidǎrie,iar intrândurile care necesitǎ grosimi mari
ale stratului de tencuialǎ (peste 40mm),se acoperǎ cu o plasǎ de rabit fixatǎ pe suprafata
de tencuit sau cu o împletiturǎ de sârmǎ pe cuie bǎtute în rosturile zidǎriei,peste care se
executǎ tencuiala.Intrândurile mari,peste 70mm,pe suprafetele exterioare ale
clǎdirilor,nu se rectificǎ cu rabit,ci cu completǎri de cǎrǎmidǎ sau prin îngrosarea stratului
de mortar,pe cuie bǎtute în pereti cu împletitura de sârmǎ între aceste cuie pentru
armarea mortarului.Dacǎ abaterile nu depasesc limitele admisibile se curǎtǎ doar
suprafetele respective de praf,noroi,pete de grǎsime etc..Curǎtirea se executǎ,de la caz la
caz,prin spǎlare cu apa,cu periide sârmǎ etc..Dacǎ suprafetele de tencuit sunt netede,ele
trebuie innǎsprite prin cioplire,spituire etc..În cazul zidǎriilor de cǎrǎmidǎ executate cu
rosturile pline,rosturile zidǎriei se curǎtǎ pe adâncimea de 1cm,pentru a asigura o
legǎturǎ bunǎ cu zidǎria.Peretii interiori si tavanele din beton ce s-au realizat în cofraje de
inventar (metalice,placaj etc.),având suprafetele netede,nu se tencuiesc.Suprafetele
lor trebuie pregǎtite pentru o finisare cu compozitie de zugrǎveli sau cu
tapete.Eventualele chituiri se executǎ cu mortar de ciment si nisip fin.Suprafetele
peretilor exteriori,realizati ca si cei interiori în cofraje de inventar,se pregǎtesc pentru o
finisare directǎ cu compozitii de vopsit.Înainte de aplicarea mortarului,suprafetele de
tencuit trebuie sǎ fie stropite cu apǎ, pentru a nu se produce absorbirea excesivǎ a apei
din mortarul de tencuialǎ,ceea ce ar dǎuna adeziunii mortarului. Pentru
a preîntâmpina aparitia fisurilor la rosturile dintre suporturile din materiale cu contractii
diferite,aceste rosturi vor fi acoperite cu fǎsii de rabit de circa 15cm lǎtime.
Toate suprafetele de lemn sau de metal care apar în
zidǎrie (ghermele,grinzi,buiandrugi,stǎlpi etc.),nu se tencuiesc decât dupa ce au fost
acoperite cu o plasǎ de rabit;cele de lemn vor fi acoperite sub plasa de rabit cu carton
bitumat,pentru a evita umflarea lemnului în contact direct cu tencuiala.
Toate lucrǎrile de rabit ale
diferitelor elemente cerute de necesitǎti arhitecturale trebuie terminate.
La tencuielile de plasǎ de rabit trebuie sǎ se verifice în
primul rând ca plasa sǎ fie bine legatǎ cu sârmǎ la distanta de 20..25cm,de reteaua de
bare de otel-beton.Barele de otel-beton au diametrul de cel putin 6mm,iar ochiurile
retelei au dimensiunile de 25#25cm.Reteaua trebuie bine legatǎ de constructia
tavanului,la fiecare 25..30cm,cu mustǎti din sârmǎ zincatǎ de 2..2,5mm grosime si fixatǎ
cu distantiere de lemn.Plasa trebuie sǎ fie bine întinsǎ,sǎ nu aibǎ pǎrti care sǎ atârne si sǎ
nu se lase sub greutatea tencuielii. Pentru tencuielile exterioare se executǎ
aceleasi lucrǎri pregǎtitoare ale suprafetelor de tencuit ca si pentru tencuielile interioare.
Se interzice folosirea ipsosului la aceste lucrǎri,având în vedere
cǎ se degradeazǎ la umiditate.
Tehnologia
de executie a tencuielilor simple.
Tencuielile simple sunt acelea la care suprafata tencuitǎ trebuie sǎ fie

planǎ,verticalǎ ,respectiv orizontalǎ,iar fata vǎzutǎ,driscuitǎ.Aceste tencuieli numite si
tencuieli driscuite,sunt cele mai des întrebuintate si se folosesc atât în interior cât si la
exterior. Tencuielile simple sunt
alcǎtuite din trei straturi:sprit,grund si stratul vizibil.Principalele operatii ce se executǎ la
aceste tencuieli sunt legate tocmai de realizarea celor 3 straturi precedatǎ de trasarea
suprafetelor.
Trasarea suprafetelor
.În scopul de a stabili verticalitatea (orizontalitatea) si planeitatea suprafetei

tencuite,precum si în vederea obtinerii unei grosimi cât mai reduse a acestuia,se executǎ
trasarea suprafetelor de tencuit. Trasarea cuprinde douǎ
operatii:punctarea si executarea stâlpisorilor (sau fixarea reperelor).
Punctarea- constǎ în aplicarea pe suprafata de
tencuit a unui numǎr de martori realizati din mortar,astfel ca fata acestor martori sǎ
corespundǎ cu fata grundului care urmeazǎ sǎ se aplice.Între martori se executǎ stâlpisori
care servesc pentru nivelarea grundului. Pentru
executarea acestor operatii la pereti interiori,în partea de sus a acestora,la o distanta de
20 cm de la tavan si 20 cm de la peretele vecin,se bate în rostul de zidǎrie un cui,astfel ca
floarea lui sǎ rǎmânǎ în afara peretelui cu 1.1,5 cm.Pe floarea acestui cui se tine lipitǎ
sfoara firului cu plumb,lǎsând greutatea cumpenei sǎ atârne aproape de
pardosealǎ.Alǎturi de sfoarǎ,la 20 cm de pardosealǎ, se bate un al doilea cui,pânǎ ce
floarea lui atinge sfoara.Dupǎ baterea celor douǎ cuie,se controleazǎ grosimea tencuielii
de-a lungul sforii.Dacǎ,din cauza neregularitǎtii zidului,grosimea obtinutǎ depaseste în
multe locuri pe cea normalǎ de 2 cm,se bate atât cuiul de sus cât si cel de jos,astfel ca sǎ
se obtinǎ o grosime de tencuialǎ cât mai micǎ ,mergând în unele locuri chiar pânǎ la 0,5
cm.Între aceste douǎ cuie,se mai bate în acelasi mod încǎ un cui la mijlocul distantei.Se
repetǎ operatiile si la cealaltǎ margine a peretelui.
Între cuiele de lângǎ tavane se tine întinsǎ o sfoarǎ de floarea cuiului si se
bate în lungul sforii,la 1.2 m,câte un cui pânǎ ce floarea acestuia atinge sfoara.În acelasi
mod se procedeazǎ si între cuiele intermediare , precum si între cuiele de lângǎ
pardosealǎ. În jurul tuturor acestor cuie se aplicǎ
turte de mortar,nivelându-se pânǎ la floarea cuiului,formând astfel asa numitii
martori.Martorii se mai pot face lipind cu mortar lângǎ cui,în pozitie orizontalǎ,o bucatǎ
de sipcǎ la nivelul florii lui.
Între martorii astfel executati se aplicǎ fâsii verticale de mortar de 8.12 cm
lǎtime,nivelate cu un dreptar,prin miscarea succesivǎ a acestuia în sus si în jos,rezemat
pe martori.Pe portiunile de fâsie care formeazǎ goluri sub dreptar,se aplicǎ mortar si se
niveleazǎ din nou.Fâsiile astfel axecutate se numesc stâlpisori sau repere de mortar.Este
bine ca marginile stâlpisorilor sǎ fie neregulate,pentru ca sǎ se facǎ o mai bunǎ legǎturǎ
cu grundul. Pentru a usura munca tencuitorului,este mai bine ca dreptarul
pentru nivelarea mortarului sa fie tinut în pozitie verticalǎ,în care scop la incǎperi cu
înaltimi si în cazul aplicǎrii mecanizate a tencuielilor,în loc de stǎlpisori verticali se
executǎ fâsii orizontale .Pentru aceasta,în mod descris mai înainte,se executǎ douǎ
rânduri orizontale de martori,la distante de 50.60 cm de la tavan si de la pardosealǎ.Între
martorii astfel fixati se realizeazǎ fâsii orizontale din mortar.
La pereti exteriori,trasarea se executǎ la fel ca la peretii
interiori,însa pe toatǎ înǎltimea clǎdirii si nu separat pe fiecare etaj în parte,deoarece
altfel nu se poate asigura o suprafata planǎ a fatadei. Când fatada
este prevǎzuta cu elemente orizontale iesite din planul peretelui,de exemplu brâuri
executate de rosu si care împiedicǎ tinerea firului cu plumb la o distantǎ de zid cât
grosimea tencuielii,firul cu plumb se tine depǎrtat de zid,astfel ca sǎ nu fie împiedicat de
aceste elemente orizontale.
Apoi se mǎsoarǎ distanta dintre firul cu plumb si zid din 3 in 3 m si se stabileste
distanta de la fir la fata tencuielii,astfel ca sǎ rezulte o grosime minimǎ a acesteia.
Dupa aceasta,se bat cuiele-martori,astfel ca
floarea lor sǎ fie la aceeasi distantǎ de firul cu plumb pe toatǎ înǎltimea clǎdirii.Mai
departe se procedeazǎ ca la tencuielile pe pereti interiori.
La trasarea tavanului,în centrul lui se fixeazǎ un martor de ipsos gros de 1.1,5
cm.Pe acest martor se tine paralel cu unul din pereti un dreptar lung,în general cât latura
micǎ a încǎperii,si cu ajutorul unui boloboc aplicat pe acesta,se aseaza dreptarul în
pozitie orizontalǎ;la capetele lui se fixeazǎ câte un martor de ipsos prin umplerea cu
mortar a spatiului dintre dreptar si tavan.Se întoarce apoi dreptarul în pozitia
perpendicularǎ si se procedeazǎ la fel,fixându-se alti doi martori la capetele dreptarului în
noua pozitie. Folosind martorii astfel fixati se puncteaza în mod analog
linii lângǎ pereti.Dacǎ suprafata tavanului este mare,se mai puncteazǎ si alte linii
paralele,fixând martori în prelungirea liniilor stabilite prin martorii executati anterior si
tinând dreptarul pe doi martori alǎturati.Între martorii fixati se executǎ fâsii de mortar de
grund paralele cu una din laturi,la fel ca la trasarea pe pereti.La fixarea martorilor se
urmǎreste sǎ nu se depǎseascǎ grosimea normalǎ a grundului.
Aplicarea spritului
sau amorsajului
spritul sau amorsajul este primul strat al tencuielii si are ca scop sǎ asigure o
bunǎ legǎturǎ a acesteia cu suprafata de tencuit.Pentru aceasta el trebuie sǎ fie
continuu,ceea ce se obtine prin alegerea consistentei mai fluide a mortarului de sprit
(consistenta de 11.12 cm). Peretii din zidǎrie de
cǎrǎmidǎ se stropesc cu apǎ si se amorseazǎ prin stropire cu un mortar fluid,care va avea
aceeasi compozitie ca a mortarului pentru stratul de grund.La suprafetele de beton si la
zidǎrie de piatrǎ,pentru sprit se foloseste lapte de ciment (ciment cu apa),uneori cu un
mic ados de nisip.La suprafetele de beton care urmeazǎ sǎ fie tencuite,mortarul pentru
sprit se preparǎ din ciment cu adaos de var.Stratul de sprit se aplicǎ fie manual,fie
mecanizat.Aplicarea mecanizatǎ se relizeazǎ cu masinile de tencuit.Manual,stratul de
sprit se aplicǎ cu ajutorul unei mǎturi scurte,astfel încât sǎ formeze un strat cât mai
subtire (cca 3 mm),numai cât este necesar sǎ acopere toatǎ suprafata cu un strat
continuu. Stratul de sprit nu se niveleazǎ,ci
trebuie sǎ rǎmânǎ asa cum a rezultat din aruncarea mortarului.
` Pe suprafetele de rabit nu se aplicǎ sprit,cu
un strat-suport pentru grund,care se numeste smir.Acest strat se executǎ din mortar de
var cu ipsos sau de var cu ciment,dupǎ cum este si mortarul grundului.smirul se aplicǎ
apǎsându-l cu dosul mistriei pe plasa de rabit,astfel ca sǎ intre bine în ochiurile
plasei.Suprafata smirului trebuie sǎ rǎmânǎ cât mai asprǎ,pentru ca sǎ asigure o bunǎ
legǎturǎ cu grundul.
Aplicarea grundului
Grundul este stratul cel mai gros al tencuielii si serveste pentru acoperirea
neregularitǎtilor suprafetelor de tencuit.Grosimea totalǎ normalǎ a grundului trebuie sǎ
fie de circa 20 mm la tencuielile pe suprafete din cǎrǎmidǎ,piatrǎ si beton.La suprafetele
de beton care urmeazǎ sǎ fie tencuite si care au rezultat din executie destul de
ingrijite,fǎrǎ abateri însemnate (de la verticala la pereti si de la orizontalǎ la tavane),se
aplicǎ direct stratul vizibil peste spritul netezit în prealabil dupǎ o oarecare zvântare a
lui,fǎrǎ sǎ se mai execute grundul.
Mortarele folosite pentru stratul de grund trebuie sǎ aibǎ consistenta de 7.8 cm în
cazul aplicǎrii manuale si 9.13 cm la aplicarea mecanizata.
Grundul se aplicǎ numai dupǎ
ce spritul s-a intǎrit,dar nu mai devreme de 24 de ore de la aplicarea acestuia în cazul
suprafetelor de beton si de o orǎ în cazul suprafetelor de cǎrǎmidǎ.
Grundul se aplicǎ manual sau mecanizat cu masini de tencuit.Aplicarea manualǎ se

realizeazǎ într-una sau în douǎ reprize,prin aruncarea mortarului cu canciocul,cu mistria
sau cu fǎrasul pe suprafetele de tencuit.Mortarul se întinde între stâlpisori,în fâsii
orizontale,într-un strat cât mai uniform si de grosimea acestora,începând de jos în
sus.Apoi,cu ajutorul dreptarului,tinându-l în pozitie orizontalǎ si sprijinit pe doi
stâlpisori,se niveleazǎ mortarul prin miscǎri orizontale de du-te-vino si deplasându-l
treptat de jos în sus,pentru ca astfel surplusul de mortar sǎ se adune pe dreptar;acest
mortar se aruncǎ înapoi în targa de mortar direct cu dreptarul,tinându-l în pozitie
verticalǎ. Dupǎ prima nivelare se
completeazǎ golurile rǎmase si se niveleazǎ din nou.În cazul executǎrii tencuielilor la
pereti,folosind fâsii orizontale,dreptarul se tine în pozitia verticalǎ,lipit pe douǎ fâsii
orizontale de ghidare si se deplaseazǎ pe aceste fâsii cu miscǎri scurte în sus si în
jos.Suprafata grundului astfel obtinutǎ nu se netezeste;ea trebuie sǎ rǎmânǎ
asprǎ,pentru ca sǎ asigure buna aderentǎ a stratului vizibil.Dacǎ dupǎ nivelare suprafata
grundului a iesit prea neteda,sau atunci când stratul vizibil urmeazǎ sǎ fie aplicat dupa
uscarea completǎ a grundului,fata acestuia se cresteazǎ cu mistria pe o margine de 2.3
mm,trǎgându-se linii înclinate în douǎ sensuri,la distante de 5.6 mm una de alta.O
aderenta si mai bunǎ se obtine brǎzdând suprafata grundului cu linii orizontale ondulate.
Dacǎ grundul se aplicǎ în mai multe straturi,la mortare pe
bazǎ de ciment sau de ipsos,fiecare strat trebuie asternut numai dupǎ întǎrirea celui
aplicat anterior,iar în cazul mortarelor de var,numai dupǎ ce acesta a început sǎ se
albeascǎ.Intervalele de timp între straturile de tencuialǎ aplicate separat variazǎ de la 1
ora pânǎ la 48 de ore,în functie de natura mortarului.
La executarea grundului pe peretii exteriori,pe timp cǎlduros trebuie
luate mǎsuri pentru a proteja suprafata de razele solare si de vânt,prin acoperirea cu
rogojini umede sau prevǎzând paravane pe schela exterioarǎ. La executarea
spaletilor,la usi,ferestre si nise,la colturi se fixeazǎ dreptare puse la cumpǎnǎ sau la
boloboc,pentru ca acestia sǎ rezulte drepti si verticali,respectiv orizontali.Pe
tavane,mortarul de grund se aplicǎ prin aruncarea lui (începând de la unul din colturi)
între fâsiile de ghidaj,pânǎ la grosimea acestora.Mortarul pentru tavane trebuie sǎ fie
mai vârtos decât cel pentru pereti (consistenta 6.7cm).Grundul se niveleazǎ întâi cu
mahalaua apoi cu dreptarul,care se tine aplicat pe douǎ fâsii si se miscǎ în drepta si în
stânga,mergând prin retragere;dreptarul se tine putin înclinat fatǎ de tavan,pentru a
strânge pe el surplusul de mortar,care apoi se aruncǎ în ladǎ.Racordarea dintre tavan si
pereti se executǎ fie în colt drept (viu),formând o linie dreaptǎ fie cu o scafǎ rotundǎ
simplǎ,fie cu un anumit profil.Racordarea în colt viu trebuie sǎ dea o linie perfect
dreapta,care,dupǎ aplicarea grundului,se verificǎ cu dreptarul.
Pentru formarea scafei rotunde simple,în coltul respectiv se aruncǎ mortar în
cantitate mai mare si în mai multe straturi,nivelându-l apoi cu drisca specialǎ profilatǎ si
îndreptându-l apoi cu un dreptar de 1.2m.
Aplicarea stratului vizibil
Stratul vizibil este ultimul strat al tencuielii simple si are ca scop sǎ dea
acesteia forma si aspectul definitive.Grosimea acestui strat este de 2.4 mm la
aplicare.Mortarul pentru stratul vizibil,denumit si tinci,se preparǎ cu nisip cu granule de
pânǎ la 1 mm diametru si are consistenta de 9.11 cm;înainte de aplicare,mortarul se
trece printr-un ciur cu ochiuri având diametrul de 1,5 mm.
Dupǎ aplicarea stratului vizibil,acesta se prelucreazǎ
pentru a-i da o suprafatǎ perfect dreaptǎ si cu aspect uniform (fǎrǎ zgârieturi,urme de
înnǎdiri etc.). Stratul
vizibil se aplicǎ dupǎ uscarea grundului (sau albirea lui la tencuieli cu mortar de bazǎ de
var),începând cu tavanul .Dacǎ grundul este complet uscat,se stropeste cu apa înainte
de aplicarea stratului vizibil.La tencuieli exterioare,înainte de aplicarea stratului vizibil
se executǎ toate profilurile fatadei. Tinciul
se aplicǎ cu canciocul sau cu mistria,pe portiuni reduse si imediat se întinde cu drisca-
dreptar într-un strat uniform si cât mai subtire,cǎutându-se sǎ se obtinǎ o suprafatǎ cât
mai regulatǎ.Dupǎ zvântarea acestui strat,se procedeazǎ la netezirea lui,stropindu-l cu
apǎ cu ajutorul bidinelei si frecându-l cu drisca de lemn,cu miscǎri circulare,pânǎ la
obtinerea unei suprafete cât mai netede si uniforme.Suprafata netezitǎ se verificǎ cu un
dreptar,iar neregularitǎtile se completeazǎ cu tinci si se niveleazǎ din nou,frecând pânǎ
ce se obtine acelasi aspect ca al suprafetei frecate anterior.
La netezirea colturilor vii intrânde si iesinde (la
colturile încǎperii,la racordarea cu tavanul,la golurile pentru usi,ferestre,nise tencuite) se
întrebuinteazǎ dreptare speciale de colt,din lemn sau metal. Pentru
a preîntampina uscarea prea rapidǎ si aparitia fisurilor,stratul vizibil se protejeazǎ de
vânt si de soare cu rogojini saci etc.
Tencuielile la spaleti si glafurile golurilor se executǎ o datǎ cu
tencuirea peretilor si în acelasi mod. În cazul
suprafetelor mari,lucrǎrile de tencuieli se executǎ mecanizat,folosind diferite
masini.Aceste masini pot executa urmǎtoarele operatii:transportul mortarului prin
furtunuri pe orizontalǎ si verticalǎ pǎna la locul de punere în operǎ;injectarea laptelui de
ciment (spritul);aplicarea pe pereti si tavane a mortarului pentru grund si stratul vizibil.
Tehnologia de executie a tencuielilor gletuite

Tencuielile gletuite
se pot executa cu glet de var cu adaos de ipsos. Gletul de var este un strat subtire
realizat din pastǎ de var simplu sau cu adaos de ipsos.
Gletul de var se aplicǎ pe tencuieli driscuite de uscarea
completǎ a acestora.
În acest scop se pune o cantitate de var pastǎ pe o drisca de otel si se întinde
aceastǎ pastǎ,apǎsând cu o muchie pe suprafata driscuitǎ,astfel ca sǎ se acopere toate
neregularitǎtile si asperitǎtile rezultate din driscuialǎ. Netezirea cu drisca
de otel se executǎ pânǎ se obtine o suprafatǎ perfect netedǎ la pipǎit,fǎrǎ zgârieturi,fǎrǎ
urme de driscǎ,fǎrǎ sǎ se observe liniile de innǎdire ale portiunilor de suprafatǎ lucrate în
perioade diferite. Dacǎ tencuielile driscuite s-au uscat complet,pentru aplicarea
gletului se foloseste var cu adaos de ipsos.
Acest glet se aplicǎ în acelasi mod ca si cel de var însǎ,înainte de aplicare,tencuiala
trebuie udatǎ,iar grosimea stratului poate ajunge la 1.2 mm.Gletul se aplicǎ pe portiuni
mici (de 0,50.0,75 m cubi),pentru ca sǎ se poatǎ netezi suprafata înainte de întǎrirea
mortarului de glet.Pentru netezire,drisca se tine aproape perpendicular pe suprafata de
prelucrat si se miscǎ în sus si în jos,în drepta si în stânga,pânǎ se obtine o suprafatǎ
perfect netedǎ.
La aceste tencuieli se cere o mare exactitate, de aceea ele se verificǎ cu un dreptar
metalic si se controleazǎ la lumina unui bec electric apropiat de suprafata gletuitǎ,pentru
ca sǎ se punǎ în evidentǎ cele mai mici denivelǎri.
Suprafata obtinutǎ trebuie sǎ fie perfect netedǎ la pipǎit si
eventualele asperitǎti trebuie curǎtite cu hârtie sticlatǎ.De asemenea,si racordurile cu
portiunile executate anterior se curǎtǎ cu muchia dristei si cu hârtie sticlatǎ,pânǎ când nu
se mai simte nici o asperitate la frecarea cu dosul palmei.
Tehnologia de executie a tencuielilor decorative
Tencuielile decorative sunt acele tencuieli care dau constructiei un finisaj si aspect
arhitectural definitiv numai prin tencuialǎ,fara a mai fi necesarǎ o spoialǎ ulterioarǎ.
Aspectul arhitectural al tencuielii
decorative se obtine prin:compozitia mortarului,modul de aplicare si modul de prelucrare
a fetei vizibile. Fata vizibilǎ se prelucreazǎ cu diferite unelte când
mortarul stratului vizibil se gǎseste în stare plasticǎ,la început de întǎrire,întǎrit partial
sau întǎrit total.
La aplicarea fetei vǎzute la tencuielile decorative trebuie respectate urmǎtoarele
reguli: -mortarul
pentru acest strat trebuie sǎ aibǎ o compozitie corespunzǎtoare prelucrǎrii
fatadei.Amestecul uscat se pregǎteste anticipat pentru întreaga suprafatǎ sau pentru
întreaga încǎpere. Eventualele întreruperi în executie trebuie
bine gândite si aranjate,pe cât posibil,la limitele profilurilor,ornamentatiilor sau
rezalitelor,pentru a evita aparitia rosturilor de lucru,care pot compromite finisajul;
-se lasǎ un spatiu suficient între schelele exterioare si perete,pentru ca
executarea tencuielii sǎ fie continuǎ;nu se folosesc schele lǎsate în consolǎ din zidǎrie sau
schele rezemate de constructie,care necesitǎ completǎri ulterioare ale tencuielii;
-fata vǎzutǎ se aplicǎ numai dupǎ
montarea glafurilor,grilelor,diblurilor,profilulior etc;
-se iau mǎsuri speciale pentru mǎrirea aderentei stratului vizibil de grund,precum si
pentru protectie împotriva arsitei,având în vedere ca imperfectiunile în executie nu se
pot repara în viitor fǎrǎ a dǎuna aspectului lucrǎrii; `
-fata vǎzuta trebuie sǎ rezulte uniforma ca aspect
(granulatie,desen,culoare) pe toatǎ suprafata,dar în special pe panourile limitate de
profile sau linii de tonalitate diferitǎ.La tencuielile exterioare este necesar ca ultimul
strat,mai ales la tencuielile stropite,sǎ fie executat de acelasi muncitor,pe suprafetele
limitate de profile sau alte elemente. Dupǎ modul de alcǎtuire,tencuielile
decorative sunt:tencuieli decorative simple;tencuieli stropite;tencuieli de terasit si
dolomit;tencuieli de piatrǎ artificialǎ.
Dozaje uzuale pentru mortare de tencuialǎ cu var si ciment
Observatie: La mortarul de marcǎ se pot adǎuga 0,1..0,2 pǎrti ipsos pentru o parte
var, în scopul accelerǎrii întǎririi.
Marca Materiale pentru 1m cub mortar

mortarului ciment VAR Var Nisip
Tipul F 25kg M30kg HIDRATAT, pasta M cub Kg
si notatia mortarului sau
VAR PASTA slam de
SAU SLAM carbid
DE CARBID kg
M
M 4 -T Var __ __ 0,375 500 1,25 1.550
M 10 -T Var- ciment 145 138 0,250 325 1,20 1.500
M 25 -T Var- ciment 180 171 0,200 260 1,20 1.500
M 50- T Ciment- var 290 275 0,085 110 1,18 1.450
M 100-T Ciment-var __ 370 0,045 60 1,10 1.350
M 100-T Ciment __ 385 ___ __ 1,25 1.550
Prepararea mortarelor
Prepararea
mortarelor pe bazǎ de ciment si var hidratat se face numai prin procedee
mecanice,asigurându-se urmǎtoarele conditii: -dozarea
gravimetricǎ a componentelor solide ale mortarului cu tolerante de +-2% pentru lianti si
+-3%pentru agregate; -amestecarea îngrijitǎ a mortarului
pânǎ la omogenizarea completǎ.
În cazul utilizǎrii varului hidratat nu mai este necesarǎ operatia de stingere a

varului.
Consistenta mortarelor
Consistenta cm
Tipul mortarului si felul lucrǎrii

8..13
Mortare de zidǎrie 7....8
4....7
a.pentru zidǎrie de cǎrǎmizi pline sau din blocuri de beton usor cu

agregate
9
naturale sau artificiale
7...8
b.pentru zidarie de cǎrǎmida cu gǎuri sau blocuri ceramice cu gǎuri 9..12
c.pentru zidǎrie de piatrǎ sau blocuri de beton compact 7....8
Mortare de tencuiala 12
a.mortare de tencuiala aplicate manual: 10...12
-pentru sprit
-pentru grund
-penntru stratul vizibil executat din mortar care contine ipsos
-pentru stratul vizibil executat din mortar fǎrǎ ipsos
b.mortare pentru tencuialǎ aplicate mecanizat
-pentru sprit
-pentru grund
Mortare impermeabile si antiacide

Mortare
impermeabile
Mortarele impermeabile sunt
mortarele de ciment preparate cu aditivul impermeabilizator-APASTOP P.
Apastop P este un adidiv impermeabilizator pentru mortare de
ciment si se prezintǎ sub formǎ de pulbere de culoare albǎ sau gri.
Mortarul cu adaos de Apastop P aplicat în mai multe straturi constituie o
hidroizolatie rigidǎ care poate fi adoptatǎ la lucrǎrile de constructii în cazurile în care în
timpul exploatǎrii nu existǎ posibilitatea aparitiei de fisuri cu deschideri mai mari de 0,1
mm. Produsul Apastop P se ambaleazǎ în saci de hârtie de 25
kg si se depoziteaza în locuri acoperite si uscate.
Cantitatea de Apastop P care este diferitǎ pentru fiecare strat de tencuialǎ în
parte,dar nu mai mare de 3% din cantitatea de ciment,se amestecǎ în prealabil cu
cimentul pânǎ la obtinerea unui material omogen.Acest material se introduce împreunǎ
cu nisipul necesar în malaxor si se amestecǎ timp de 1 min,dupǎ care se adaogǎ
cantitatea de apǎ necesarǎ obtinerii consistentei dorite si se continuǎ amestecarea înca 3
min. Nisipul utilizat este de naturǎ silicioasǎ provenit din cariere sau
balastiere.
Mortarele se vor prepara în apropierea locului de aplicare si în cantitǎti astfel
stabilite,încât sǎ se punǎ în lucrare într-un interval de maximum 45 minute de la
preparare.La fiecare amestec de mortar se verificǎ consistenta cu conul etalon.
Adaosul de Apastop P se utilizeazǎ la
prepararea mortarelor aplicate la:
-protejarea elementelor de constructii contra umiditǎtii
(tencuieli exterioare la pereti în subteran,tencuieli la socluri de clǎdiri,stratul orizontal de
rupere a capilaritǎtii la zidǎrii,tencuieli interioare în încǎperi cu umiditate ridicatǎ);
-etansarea
constructiilor care vin în contact direct cu apa (cuve,bazine,rezervoare,castele de
apǎ),fǎrǎ însǎ ca presiunea apei sǎ depǎseascǎ 2 at.
Mortare antiacide
Pentru
realizarea sapelor de egalizare si a celor suport sau a tencuielilor incluse în structura
izolatiilor anticorosive se folosesc mortare antiacide alcǎtuite din:ciment de furnal (de
preferintǎ);nisip cuartos de Vǎleni sau Arghires si apǎ.
Pentru anumite cazuri speciale se foloseste si cimentul aluminos.
De asemenea,în componenta unor mortare se introduce si solutie apoasǎ de Aracet
E 50 (50% apǎ).
Mǎsuri de protectie a muncii
Accesul muncitorilor sub cupa betonierei malaxorului este interzis când ea este
ridicatǎ si nefixatǎ în aceastǎ pozitie.Curǎtirea tobei betonierei,întretinerea sau repararea
acesteia este permisǎ numai dupǎ completa oprire a masinii de deconectarea ei de la
sursa de curent electric. Terenul din raza zonei de lucru a malaxoarelor,inclusiv
cǎile de acces,trebuie mentinute în stare de curǎtenie si sǎ nu fie blocate.

14 Mortarul

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

14 Mortarul

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MORTARUL

• PRINCIPALELE CARACTERISTICI NECESARE ALE MORTARULUI

Rezistenta si aspectul estetic

! Caramizi cu absorbtie ridicata

! Caramizi cu absorbtie redusa

! Caramizi cu suprafata rugoasa

• MORTAR CU VAR NESTINS

• MORTAR CU VAR DESHIDRATAT

! Mortar de var dehidratat si ciment

• AMESTECURI GATA DE FOLOSIT SI MORTAR PRECONFECTIONAT

! Amestecuri gata de folosit

• UTILIZAREA ADITIVILOR CHIMICI SI NATURALI

! Incompatibilitatea intre liant si celelalte materiale

! Amestecarea realizata manual

! Amestecarea realizata de betoniera

Pentru a evita fenomenul de mai sus, prezentam a doua metoda:

! Utilizarea amestecurilor gata de folosit

Ulteriori aggillstameoti della posizione delmattone possooo essere otteoutipic:chiettandolo

Lianti pentru mortare

Tabel reteta mortar de zidarie

Tabel reteta mortar tencuiala

RETETE DE MORTAR PENTRU ZIDARIE

5.3.1. Definitia si rolul peretilor.

2.1. În sistemul cladire peretii îndeplinesc doua categorii de roluri:

2.2. Din punct de vedere structural peretii pot fi:

b.1. compartimenteaza în plan orizontal spatiul interior al sistemului cladire;

b.2. delimiteaza spatiul interior de mediul exterior sistemului cladire;

5.3.2. Particularitati ale subsistemului perete.

- ancadramentele golurilor de usi si ferestre;

- brâiele orizontale care separa planurile fatadelor în registre;

- profilaturile verticale în interiorul registrelor;

- glafurile si solbancurile.

5.3.3. Exigentele peretilor.

a. exigente tehnice;

Aceasta grupa de exigente se refera mai ales la asigurarea sigurantei în

a.1. rezistenta si stabilitate structurala;

a.2. durabilitatea tuturor componentelor si elementelor peretelui sub actiunea

a.3. rezistenta la foc în cazul izbucnirii unui cutremur;

a.4. asigurarea tuturor etanseizarilor la apa si aer.

Exigentele functionale la care trebuie sa raspunda subsistemul perete se refera la

b.1. distributia geometrica a peretilor în plan astfel încât sa raspunda functiunilor

b.2. crearea unui subsistem functional care sa asigure izolarea fonica;

b.5. crearea unui subsistem functional care sa asigure protectia termica;

b.6. asigurarea functiunilor de întrebuintare de catre utilizatorul, uman sau

c.1. Aceste exigente trebuie îndeplinite îndeosebi de subsistemul peretilor exteriori. În

c.2. Anvelopa cladirilor monumentale, a edificiilor care adapostesc functii social-

Costurile materialelor folosite, costul manoperei necesare la realizarea

5.3.4. Tipuri principale de pereti.

a. mediul exterior:

a.1. pereti exteriori;

a.2. pereti interiori.

b. apartenenta la sistemul structural:

b.1. pereti structurali, portanti;

b.2. pereti de contravântuire sau autoportanti;

b.3. pereti nestructurali de compartimentari interioare.

5.3.5. Subsistemul perete în raport mediul exterior.

- utilizatorul uman sau tehnologic;

5.3.6. Subsistemul perete din punct de vedere structural.

b.1. pereti structurali sau portanti;

b.2. pereti de contravântuire sau autoportanti ;

b.3. pereti nestructurali de compartimentari interioare.

1. Peretii structurali portanti sunt subsisteme cu continuitate verticala. Grosimea

2. Caracteristica esentiala a peretilor structurali este aceea ca apartin structurii de