Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MATERIALELOR

Sticle ceramice

Profesor: Ș. L. Dr.ing. Diana Vranceanu Student: Andrei Dinescu


Grupa: 1042B

Bucuresti 2018
Sticle ceramice

Cuprins
1. Introducere…………………………………………………………………………3
2. Ceramici bioactive…………………………………………………………………5
3. Ceramici biodegradabile…………………………………………………………...7
4. Ceramica dentara……………………………………………………………..……8
5. Rigiditatea si fisurarea…………………………………………………………….10
6. Concluzii…………..………………………………………………………………11
7. Bibliografie…………………………………………………..……………………12

2
Sticle ceramice

1.Introducere

Sticlele ceramice sunt materiale policristaline obtinute in urma cristalizarii sticlelor


vitroase in stare solida. Prin topirea acestora in prezenta unor fondanti sub forma de carbonat de
sodiu, carbonat de calciu si borat de sodiu, formand o masa lichida multicomponenta. Dacă sticla
solidificată vitroasă este încălzită în domeniul de temperatură cuprins între 573 şi 870oC şi apoi
este răcită controlat, în masa sticloasă se vor forma nuclee de microcristale, care vor creşte rapid,
având o puternică tendinţă de devitrificare, rezultând aşa numita sticlă ceramica.

Pentru a intensifica procesul de cristalizare a sticlelor in stare solida, sunt introdusi in


materia prima anumiti oxizi complecsi (2Li2O.Al2O3.4SiO2 si 2MgO.Al2O3.5SiO2) cat si agenti
de nucleere (TiO2, P2O5). Acestia vor constitui nuclee de cristalizare si crestere a particulelor
ceramice in urma dizolvarii lor in topitura de sticla.

Principalele avantaje ale sticlelor ceramice fata de sticele obisnuite si materialele


ceramice sunt:

 -coeficientul de dilatare termică este foarte scăzut, acesta fiind cuprins între 10-6 ÷ 10-7
/°C;
 -rezistenţa mecanică la rupere poate atinge valori de 200 MPa prin controlul mărimii
cristalelor;
 -dizolvarea de ioni în medii umede constituie o caracteristică esenţială a reacţiei dintre
aceste materiale şi ţesuturile tari, aşa cum se prezintă în graficul de mai jos.

3
Sticle ceramice

Principalul dezavantaj al sticlelor ceramic il reprezinta fragilitatea lor ridicata, lucru care
impiedica folosirea lor in procesarea componentelor solicitate mecanic. Cu toate acestea, ele pot
fi utilizate cu real success in matricea cimenturilor osoase, in componente dentare restaurative cat
si coating pentru diverse alte componente protetice.

Tab 1.1 Proprietati, compozitia chimica si utilizarea sticlelor vitroase si ceramice

4
Sticle ceramice

2.Ceramici bioactive

Sunt materiale ceramice constituite din sticle ceramice sau fosfati de calciu densi,
caracterizate printr-o anumita solubilitate in tesuturile vii (muschi, oase), acestea formand
legaturi stranse si directe tesut – implant.

Aceste legaturi sunt in avantajul implantului, fiind capabile sa transfere solicitarile de


intindere si forfecare de-a lungul acestuia, reducand astfel stresul care in mod normal se
concentreaza in zonele extreme ale osului.

Legatura tesut-implant se realizeaza prin fixare biologica, insemnand ca materialul


bioactive reactioneaza chimic cu fluidele corpului intr-un mod compatibil cu refacerea tesutului,
iar mecanismul acstei legaturi cuprinde 11 etape, insa doar 5 dintre acestea sunt bine cunoscute si
aplicate practice.

1. – 2. Formarea legăturilor de tip SiOH;

3. Policondensarea acestor legături conform reacţiei:

SiOH + SiOH ⎯→ ⎯ Si – O – Si + H2O

4. Depunerea şi cristalizarea de hidrocarboxiapatită – HCA;

5.Adsorbţia ionilor de calciu, fosfat şi carbonat la suprafaţa ţesutului;

6.Adsorbţia celulelor pe stratul de hidroxiapatită;

7.Acţiunea macrofagelor;

8-9.Ataşarea şi diferenţierea celulelor „mamă”;

10. Germinarea matricei interfazice;

11. Cristalizarea matricei.

Unul din primele materiale ceramice bioactive cercetat a fost Bioglass-ul 46S5,2 , acesta
avand in componenta 46% SiO2; 28% CaO; 24% Na2O; 2% P2O.. Drept urmare, stratul de os
mineral în creştere se leagă de colagenul produs de celulele osului şi astfel se formează legătura
interfacială între implantul anorganic şi ţesuturile vii.

Principalul dezavantaj al ceramicelor bioactive constă în slaba rezistenţă mecanică, motiv


pentru care pot fi utilizate numai pentru procesarea componentelor expuse la sarcini reduse.
5
Sticle ceramice

Aceste materiale au fost încercate cu succes ca acoperiri superficiale pe componente protetice


utilizate în ortopedie şi dentistică precum şi ca adaosuri sub formă de particule în compoziţia
cimenturilor osoase.

Fig. 2.1 Micrografii (SEM) ale unui material bioactive tratat la diferite temperaturi:
(a) 7700C (b) 10000C (c) 11000C (d) 12000C

6
Sticle ceramice

3.Ceramici biodegradabile

Sunt materiale ceramice care au ca principal component fosfaţii de calciu sub diferite
modificări structurale. Acestea diferă de ceramicile bioactive prin gradul ridicat de solubilitate,
care asigură degradarea ionică controlată şi adsorbţia ionilor de către ţesuturi, stimulând creşterea
oaselor pe material şi în porii săi; în anumite cazuri generează transformări totale în structura
oaselor. Deci aceste ceramici pot oferi noi posibilităţi în chirurgia reconstructivă prin umplerea şi
corectarea defectelor osoase. Datorită proprietăţilor mecanice scăzute pe care le au şi aceste
materiale ceramice, aplicaţiile în domeniul medical sunt limitate la unele implante dentare şi în
chirurgia maxilo-facială. Cea mai complexă problemă în utilizarea ceramicii biodegradabile
constă în corelarea vitezei de dizolvare a componenţilor săi cu viteza de asimilare şi creştere a
ţesutului osos din vecinătatea implantului.

Hidroxiapatita poate fi găsita în dinți și oase în corpul uman. Astfel, este de obicei folosita ca
material de umplutură pentru înlocuirea osului amputat sau ca o acoperire pentru a stimula
cresterilor de tesut osos în implanturi protetice. Cu toate că există multe alte faze cu structura
chimica similara sau chiar identica, organismul raspunde la ele foarte diferit.

Multe implanturi moderne, de exemplu, inlocuiri de sold, implanturile dentare și implanturile


osoase, sunt acoperite cu hidroxilapatită Acesta este de asemenea folosit pentru a repara leziunile
timpurii din smalțul dinților. În ciuda proprietăților attractive din punct de vedere biologic,
hidroxiapatita și materialele bazate pe aceasta, au anumite dezavantaje, cum ar fi rata de
bioresorbție scăzută in vivo, efect de stimulare slabă asupra creșterii țesuturilor osoase noi, o
rezistență scăzută și o durabilitate scazuta la oboseală în mediul fiziologic. Aplicarea
hidroxiapatitei modificate deschide posibilitățile de preparare a substanțelor osoase artificiale
pentru implanturi și o mare varietate de medicamente pentru tratarea diferitelor leziuni ale
oaselor, țesuturilor moi și mucoase ale corpului uman.

O metodă promițătoare de modificare este introducerea de fluor sau siliciu în structura


primară cu formarea hidroxiapatitei fluorine- sau substituiți cu siliciu. Introducerea fluorului
crește rezistența la biodegradare și îmbunătățește absorbția proteinelor și aderența acoperirii pe
substratul de metal.

7
Sticle ceramice

4.Ceramica Dentara

Materialele dentare utilizate ca înlocuitori ai ţesuturilor naturale trebuie să corespundă unor


ridicate cerinţe din punct de vedere chimic, fizic şi al caracteristicilor biologice. Aceste materiale
trebuie să fie biocompatibile cu ţesuturile biologice şi să nu producă reacţii de respingere.
Materialele dentare trebuie să fie capabile să r ăspundă la solicitările care sunt induse din
procesul de masticaţie şi să reziste la mediul coroziv al cavităţii bucale. În plus, materialele
dentare trebuie să aibă culoarea şi transluciditatea ţesuturilor naturale tari.

Materialele ceramice sunt utilizate în dentistică sub formă de coroane dentare, sub formă de
placări ale danturii şi ca legături metalice dentare. În ultimii ani, porţelanul dentar este utilizat şi
ca strat de placare a dinţilor frontali şi pentru refacerea emailului dentar. Ceramica dentară are
proprietăţi superioare faţă de alte materiale ca: densitate ridicată, o înaltă rezistenţă la abraziune,
şi capacitatea de a imita culoarea naturală a emailului dentar.

Porţelanul dentar este în esenţă o sticlă ceramică pe bază de borosilicaţi şi feldspaţi, care
conţine componente cristaline disperse în masa ei, având o structură cu ordine mai depărtată a
atomilor. Structura ceramicii suferă mai multe transformări pe durata procesării, prin încălzire şi
sinterizare. În dentistica modernă se cunosc cinci tipuri principale de aplicaţii ale ceramicii
dentare:

 -porţelanul aluminos sinterizat utilizat pentru producerea coroanelor dentare total


ceramice;
 -porţelan sinterizat pentru placări dentare legate direct la emailul dentar;
 -porţelan pentru coroane şi legături (punţi) dentare fixate pe substrat metalic;
 -ceramică turnată pentru producerea de coroane şi placări ceramice;
 -porţelan utilizat la producerea dinţilor comerciali din porţelan;

Porţelanul dentar conţine între 55 şi 70 % SiO2 şi este obţinut prin ardere la temperaturi
de 850-1300oC. Raportul dintre SiO2 şi alte substanţe adăugate în compoziţia porţelanului dentar
poate varia de la 1,22/1 la 2,7/1.

Materialele ceramice sunt caracterizate prin rezistenţă ridicată la compresiune şi forfecare,


în schimb au valori scăzute la rupere şi la solicitări dinamice. Rezistenţa ceramicii dentare este

8
Sticle ceramice

limitată de prezenţa defectelor apărute în procesul de fabricaţie. Utilizarea materialelor total


ceramice pentru producerea de coroane dentare se limitează la porţelanul aluminos care se
caracterizează prin valori ridicate ale modulului de elasticitate, ale rezistenţei şi tenacităţii, aspect
ce se datorează prezenţei aluminei cristaline, dispersată în masa ceramică, care împiedică
propagarea fisurilor.

9
Sticle ceramice

5.Rigiditatea si fisurarea

Datorită legăturilor parţial covalente, parţial ionice materialele ceramice sunt extrem de
dure şi de rezistente la coroziune fapt ce conduce la o rezistenţă foarte bună atât la temperatura
camerei cât şi la temperaturi înalte. Un factor de limitare important rămâne însă rigiditatea şi
susceptibilitatea la fisurare. Rigiditatea ridicată, duritatea ridicată şi automat fragilitatea ridicată
au la bază capacitatea redusă de deformare a reţelei cristaline faţă de proprietăţile metalelor şi a
polimerilor. La temperaturi joase energia eforturilor în aproprierea unei fisuri nu poate fi
amortizată prin mişcarea dislocaţiilor sau prin fluaj. În comparaţie cu materialele metalice energia
de activare pentru deplasarea dislocaţiilor este atât de mare astfel încât rezistenţa maximă la
fisurare este cu mult depăşită.

De aceea deformabilitatea plastică rămâne slabă ceea ce conduce încă la o fragilitate


ridicată şi o densitate ridicată chiar şi la temperaturi mari. Discutând în termeni de relaţii între
tensiune şi de deformare, domeniul liniar de deformare elastică este urmat imediat de o distrugere
totală şi instantă a materialului cu o eliberare a întregii cantităţi de energie elastică a tensiunii.
Acesta este în particular cazul în care energia înmagazinată a energiei tensiunilor depăşeşte lucrul
mecanic la fisurare necesar formării unei noi fisuri la suprafaţă sau la vârful unei fisuri
preexistente sau a unor zone de neomogenitate microstructurală o dată cu acumularea tensiunilor
de întindere.

Curba tensiune-deformaţie pentru materialele ceramice şi materialele metalice

10
Sticle ceramice

6.Concluzii

Desi sticlele ceramice prezinta intradevar numeroase dezavantaje privind rigiditatea si


fragilitatea lor, acestea raman in continuare o piatra de temelie in domeniul medical, cu aplicatii
extrem de numeroase in diferite domenii datorita proprietatilor lor superioare altor materiale.

Se incearca deasemenea combinarea acestora cu diversi polimeri, materiale metalice etc,


in vederea obtinerii unor compozite cu rezistente mult mai mari si proprietati superioare, iar
domeniul de cercetare a facut pasi uriasi in indeplinirea acestor obiective.

Ne putem astepta ca in viitor, aria de aplicabilitate a sticlelor ceramice sa creasca


substantial si acestea sa joace un rol si mai important in domeniul biomedical.

11
Sticle ceramice

Bibliografie:

[1] BROOK, R. J., Processing of Ceramics – part 1, Ed. V.C.H, New-York, 1999

[2] GH. T. POP, M. CHIRIŢĂ, Materiale Bioceramice, Ed. TEHNOPRES, Iasi, 2003

[3] Nicanor Cimpoesu, Ramona Cimpoesu, Materiale Nemetalice, Ed PIM, Iasi, 2015

12