UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MATERIALELOR

ÎNLOCUIREA VALVELOR CARDIACE

Profesor: Ș. L. Dr.ing. Diana Vranceanu Student: Stroe Cristina

Grupa: 1042B

București 2017
 Înlocuirea valvelor cardiace

Cuprins
1. Introducere..............................................................................................................................3
2. Istoric......................................................................................................................................3
3. Clasificarea valvelor inimii.....................................................................................................4
4. Clasificare valvelor artificiale.................................................................................................4
5. Valvele mecanice....................................................................................................................5
6. Valvele biologice (de țesut).....................................................................................................6
7. Afectiunile cardiovasculare.....................................................................................................7
8. Complicatii ale valvelor artificiale..........................................................................................8
9. Caracteristici ideale...............................................................................................................11
10. Bioprintingul valvelor cardiace...........................................................................................13
10.1 Valva aortica..................................................................................................................13
10.2. Bioprintingul valvelor aortice—rapoarte de caz..........................................................14
10.3. Limitări și direcții viitoare............................................................................................15
11.Concluzii..............................................................................................................................15
12. Bibliografie.........................................................................................................................16

2
 Înlocuirea valvelor cardiace

ÎNLOCUIREA VALVELOR CARDIACE

1. Introducere
Bolile cardiovasculare (CVD) sunt principalele cauze ale decesului în lume.
Insuficiența cardiacă reprezintă 30% din decesele prenatale, iar incidența defectelor cardiace
la nașterile vii variază de la 0,4% la 5% în diferite studii, în funcție de gravitatea defectelor
incluse în statistici. În plus, încă 2% dintre nou-născuții au supape aortice bicuspidice (BAV)
sau alte defecte ale valvei, ceea ce poate duce la o morbiditate și o mortalitate semnificativă
mai târziu în viață. Malformațiile congenitale ale valvei cardiace reprezintă, prin urmare, o
importantă problemă medicală care provoacă societatea noastră.
Valvele inimii sunt structuri cardiace membranoase ce permit circulația dirijată a
sângelui între cavitațile inimii. Poziția și funcționarea celor patru valve în inima mamiferelor
și omului determină calea de circulație a sângelui prin inimă. Fiecare valvă a inimii se
deschide și se închide în funcție de diferențele de presiuniune sangvină existente între cele
două cavități pe care aceasta le separă.
Tehnicile de bioprinting sunt din ce în ce mai utilizate în multe aplicații biomedicale,
inclusiv ingineria tisulară. Crearea supapei cardiace este o zonă în curs de dezvoltare în
bioprinting și aduce speranță de succes pentru producerea unei valve fabricate.

2. Istoric
Proiectarea valvelor cardiace artificiale dateaza inca din 1950 existand mai mult de 80
de variante constructive.
Charles Hufnagel, în anul 1952, a implantat o valvă constând dintr-un tub de polimetil
metacrilat și o minge de nailon într-o inimă pulsând. Aceasta a fost o operație eroică, nereușită
însă, dar această operație a inspirat chirurgii cardiaci să considere că valvele protezice ar fi
posibile.
În 1960 a avut loc înlocuirea unei valve mitrale de către chirurgul Albert Starr,
folosind un proiect de valvă constând dintr-o bilă de silicon și o cușcă din polimetil metacrilat
(mai târziu înlocuită de o cușcă din oțel inoxidabil). Valva a fost inventată de către inginerul
Lowell Eduards.Proiectarea valvei a plecat de la modelul unui dop de sticlă din 1858.
3
 Înlocuirea valvelor cardiace

Valva lui Starr- Edwards permitea o bună rată de supraviețuire a pacienților.

Problemele majore în dezvoltarea valvelor în acea epocă erau tromboza și durabilitatea.
Warren Hancock a început dezvoltarea primei valve de țesut în anul 1969.
Astăzi mai mult de 80.000 de valve de înlocuire valvulară (a supapelor) sunt realizate
în SUA și mai mult de 275,000 /an în lume.

3. Clasificarea valvelor inimii:

1. Valva bicuspidă sau mitrală: care împiedică reîntoarcerea sângelui ventricular stâng
(regurgitarea) în atriul stâng. Este format din două membrane.
2. Valva tricuspidă: care împiedică reîntoarcerea sângelui ventricular drept (regurgitarea)
în atriul drept. Este format din trei membrane ancorate de pereții ventriculului drept.
3. Valva aortica- se află între ventriculul stâng și aortă si are trei cuspide.
4. Valva pulmonara- situată la oarecare distanță de celelalte trei valve cardiace între
ventriculul drept și artera pulmonară și are trei cuspe.

4. Clasificare valvelor artificiale:

Exista doua tipuri generale de inlocuiri de valve:

 Mecanice: –Caged-ball - folosesc o sfera din polimer(silicon) constransa intr-o cusca

metalica din otel inoxidabil;

–Single-tilting-disc - au un disc central din silicon care ocluzeaza un inel

–bileaflet – au doua semidiscuri realizate din carbon pirolitic.

 Biologice - obtinute din tesut pericardial de la porcine sau bovine asezate pe o

structura suport sau chiar de la cadavre

Inelul de la baza valvelor este realizat din teflon sau dacron, ambele asigurand o buna
biocompatibilitate, facandu-le usor de tolerat in interiorul organismului, dar si rezistenta
ridicata la degradare, astfel rezistand o lunga perioada de timp.

Tabel 1.4. Avantaje si dezavantaje generele ale valvelor cardiace

4
 Înlocuirea valvelor cardiace

AVANTAJE DEZAVANTAJE
-durata de viata cuprina intre 20-30 -administrarea de anticoagulante pe
ani; tot parcursul vietii pt. a preveni
Valve -implantabile pacientilor de orice tromboza;
mecanice varsta. -se aude un zgomot permanent de
„click”
-material natural; -durata de viata limitata intre 15-20
Valve -fara medicatie prelungita de ani;
biologice anticoagulante. -apare calcifierea;
-pacienti cu varsta de peste 40 ani.

5. Valvele mecanice
Înlocuitorii mecanici ai supapelor de inima au, în general, trei componente esențiale:
(1) una sau mai multe părți rigide, dar mobile, fiecare dintre acestea fiind denumită occluder,
de obicei o bilă sau o foaie de articulație de formă circulară sau semicirculară , (2) o
suprastructură sau o carcasă asemănătoare unei cuști care ghidează și restricționează mișcarea
ocluzorului și (3) un corp sau o bază de supapă care asigură suport pentru carcasă sau cușcă.
Orificiul intern al carcasei supapei definește zona efectivă prin care poate curge sângele. În
faza închisă, un occluder intră în contact cu inelul sau scaunul și umple sau suprapune
lumenul protezei.

În primele decenii de înlocuire a supapelor s-au utilizat mai multe tipuri de supape
caged-disk și alte supape tilting-disk, însă obstrucția, durabilitatea scăzută și vulnerabilitatea
la tromboembolism au determinat scoaterea de pe piață.

În prezent, supapele mecanice bileaflet tilting-disk sunt cele mai frecvent implantate
tipuri de supape mecanice la nivel mondial.

Suprastructurile și inelele supapelor mecanice au fost formate anterior din aliaj de

metal - fie din crom si cobalt (de exemplu, supapele Starr-Edwards și Bjork-Shiley) sau titan
(de exemplu, supapa Medtronic-Hall), iar occluderii au fost inițial din plastic (de exemplu
supapa Starr-Edwards avea o talpă siliconică) și mai târziu carbon pirolitic.

Inițial dezvoltat ca o acoperire pentru particulele de combustibil nuclear în anii 1960,

carbonul pirolitic este rigid, puternic și foarte rezistent la uzură, oboseală și formare a
trombilor. Cele mai multe vane mecanice disponibile în comerț contemporan au toate părțile
supapei compuse din carbon pirolitic. Deoarece fluxul de sânge printr-o proteză mecanică a
5
 Înlocuirea valvelor cardiace

supapei trebuie să se separe, să curgă în jurul ocluzorilor și să se reconstituie distal, supapele

mecanice au de obicei zone de stază, predominant distal de orificiu și ocluzor. Combinația
dintre stază și suprafețe nefiziologice potențează formarea trombilor. Astfel, practic toți
pacienții cu supape mecanice primesc terapie anticoagulantă pe toată durata vieții pentru a
diminua riscul de tromboză și complicații tromboembolice. Cu toate acestea, după cum este
prezentat mai jos, terapia anticoagulantă induce un risc semnificativ de hemoragie.

6. Valvele biologice (de țesut)

Supapele de țesut imită anatomia naturală și au cuspele compuse din țesuturi animale
sau umane. Supapele de țesut cuprind xenografele (numite și heterografe și care includ
valvule derivate din țesuturi animale, în special aortice porcine sau pericardice bovine),
alografele (numite si homografe și includ supape aortice [sau pulmonare], în special din
cadavre umane, de obicei cu un manșon asociat aortic [sau pulmonar] ca o conductă) sau
autografe (de exemplu, compuse din pericard sau valva pulmonară a pacientului transplantată
la rădăcina aortică).

Xenografele biologice, introduse pentru prima dată clinic în anii 1970 și utilizate acum
pe scară largă, sunt conservate prin reticularea chimică a colagenului cu aldehide. Alografele
și autografele au fost utilizate fie proaspete, adesea tratate cu antibiotice, fie păstrate în alt
mod.

Avantajele supapelor de țesut includ un model central al fluxului care seamănă cu cel
al supapelor cardiace native și trombogenitatea scăzută (adică vulnerabilitatea la tromboză).
În consecință, majoritatea pacienților cu supape bioprotetice și practic toți cei cu alografe sau
autografe nu necesită anticoagulare pe termen lung. Astfel, dacă nu există alte indicații pentru
anticoagulare (de exemplu, fibrilație atrială, tromboembolism anterior, disfuncție ventriculară
stângă severă sau stare hipercoagulabilă), supapele de țesut pot fi o alegere atractivă pentru
pacienții la care anticoagularea este contraindicată sau nedorită.

Cu toate acestea, limitările de durabilitate constituie impedimentul major pentru

succesul pe termen lung al bioprotezelor disponibile în comerț și al celor mai mulți
substituenți ai supapelor țesuturilor.

6
 Înlocuirea valvelor cardiace

7. Afectiunile cardiovasculare sunt una din principalele cauze de deces.

Dereglări ale acestor valve pot cauza stenoza (obstrucționarea fluxului sanguin),
regurgitare (voma = flux inversat de-a lungul supapei) sau o combinație între stenoză și
regurgitare. Unele procese ale bolii precum endocardita infecțioasă (infecția unei
supape/valve a inimii) pot cauza distrugerea rapidă a valvei afectate și pot conduce la
insuficiența cardiacă bruscă și moarte; alte procese, precum stenoza aortică degenerativă, pot
dura mai multe decenii pentru a se dezvolta (timp în care boala nu este evidentă) înainte de
apariția manifestărilor clinice.
Cea mai obișnuită indicație pentru înlocuirea generală a valvelor este stenoza
calcificată aortică - obstrucționarea la valva aortică (după uzarea indusa de calcifiere a
vârfurilor tricuspidei. Calcifierea vârfurilor valvelor nu le permite să se deschidă în întregime,
cauzând suprasarcina prin presiune, prin urmare, rezultând hipertrofiere (mărirea volumului
ventricolului stâng).
Bolile valvelor tricuspide și pulmonare sunt mult mai puțin întâlnite și adesea nu
necesită intervenție chirurgicală.
Complicația majoră a bolii cardiace valvulare este insuficiența cardiacă (regurgitarea
aortica) după schimbări în miocard induse de presiunea supraincărcării volumului camerelor
din susul sau din josul fluxului sanguin sau valvei îmbolnăvite. Regurgitarea aortica este cel
mai adesea cauzată de dilatarea rădăcinii aortei, împiedicând închiderea vârfurilor supapelor
și permițând fluxul reversibil peste supapă.
Stenoza mitrală este cel mai adesea cauzată de boala reumatică cardiacă cronică.
Aceasta duce la avarierea și înțepenirea foilor mitrale, de obicei, la mulți ani după o criză de
febră reumatică acută suferită în copilărie.

8. Complicatii ale valvelor artificiale:

Sunt 4 categorii de complicații ale valvelor cardiace: tromboza și tromboembolism,
infecție, disfuncție structurală (căderea sau degenerarea materialelor care alcătuiesc proteza),
disfuncție nonstructurală.
Complicațiile tromboembolice reprezintă cauza majoră a mortalității și morbidității
după înlocuirea valvelor cardiace cu valve mecanice. Pacienții cu aceste valve(mecanice)
necesită terapie anticoagulantă cronică cu derivați de warfarină. Depozitele trombotice care se
formează pe protezele valvare pot imobiliza închizătorul sau provoca embolie. Valvele de
țesut sunt mai puțin trombogenice decât cele mecanice, majoritatea pacienților necerând

7
 Înlocuirea valvelor cardiace

tratament anticoagulant pe termen lung, decât în cazul în care au fibrilație atrială ori o altă
predispoziție spre tromboza valvei.
Cu toate acestea, rata tromboembolismului la pacienții cu valve mecanice pe
tratament de anticoagualare nu este foarte diferită de cea a pacienților cu valve bioprotezice
fără tratament anticoagulant (de la 2-4 % pe an).

Figura 1.8. Troboza si tromboembolismul valvelor artificiale

Infecția valvelor protezice (endocardita) se petrece la 3-6% dintre recipienții valvelor

de înlocuire cu o rata a mortalitatii intre 25-60%. Implică adesea joncțiunea țesut-proteză la
inelul de coasere, cu probleme de distrugere a țesutului în această zonă. Această complicație
poate apărea în orice moment ulterior implantului valvei.
Ratele de infecție ale bioprotezelor și ale valvelor mecanice sunt similare, dar
endocardita anterioară crește riscul reapariției asupra pacientului în cauză.

Figura 2.8. Endocardita valvei mecanice

8
 Înlocuirea valvelor cardiace

Disfuncția valvelor protezice datorate degradării materialelor poate necesita reoperația,

putând conduce chiar la decesul pacientului în cauză. Considerațiile asupra durabilității
valvelor mecanice sau bioprotezelor variază în funcție de tipuri, modele, materialele folosite
și chiar între valve de același model în funcție de locul implantului: în aorta sau în valva
mitrală. Fracturi ale componentelor metalice sau din carbon ale valvelor se petrec destul de
rar, dar sunt catastrofale și pun în pericol viața.

Figura 3.8. Limitele durabilitatii valvelor mecanice. a) distorsionarea si craparea bilei de

silicon; b) fractura hemidiscului unei valve de tip bileaflet tilting-disk

Disfuncția structurală este cauza majoră a insuficienței cardiace în cazul bioprotezelor

folosite pe scară largă. Din cauza deteriorării simptomatice progresive este adesea necesară
reoperația.
În perioada de 15 ani de după implant, 30-50 % dintre valvele aortice porcine
implantate ca înlocuitori valvari mitrali sau aortici necesită înlocuire din cauza insuficienței
tisulare (a țesutului). Mineralizarea cuspidei este principalul proces patologic responsabil cu
regurgitarea prin rupere, cel mai frecvent mod de insuficiență la valvele porcine. Calcifierea
este vădit mai accelerată la pacienții mai tineri, copii și adolescenții având un curs mai
accelerat al procesului. Valvele pericardice bovine suferă rupere datorată proiectării lor;
calcifierea este întâlnită dar mai puțin limitativă.

9
 Înlocuirea valvelor cardiace

Figura 4.8. Complicatii structurale alea valvelor biologice. a) Defecțiunea cuspală

necalcibilă (săgeată) determinând regurgitarea valvei aortice porcine; b) Calcificare (săgeată) ce
conduce la regurgitare severă a valvei pericardice bovine.

Defectele nonstructurale. Acest grup de complicații cuprinde interacțiunile unei

proteze altfel structurale intacte cu mediul său. Scurgere paravalvulară, supraaglomerare
tisulară, interferența extrinsecă și hemoliza sunt cele mai frecvente probleme din acest grup.
Trombograful sau țesutul fibros (pannus) organizat, derivat din și învecinat cu peretele
miocardic sau peretele aortic adiacent, va acoperi, în cele din urmă, suprafața de țesătură aspră
a inelului de la bază. Cantități mici de tromb sunt, probabil, inițial benefice pentru a stimula
vindecarea, dar depunerile excesive ar putea potența ocluzia trombotică sau embolii.
Defectele paravalvulare, cauzate adesea de vindecare neadecvată, pot fi inconsecvente
clinic sau pot agrava hemoliza (distrugerea celulelor roșii din sânge) sau pot cauza
insuficiență cardiacă prin regurgitare. Hemoliza datorată fluxului sanguin turbulent și
interacțiunilor chimice de la suprafața sângelui reprezintă un risc atotprezent.

10
 Înlocuirea valvelor cardiace

Figura 5.8. Defecte nonstructurale. a) Scurgerea paravalvulară cu defect la marginea

inelului a protezei mecanice (săgeata); b) Excesul de pannus masiv de la suprafața de ieșire a
bioprotezei porcine, care duce la retragerea și imobilizarea cuspidelor, provocând regurgitare
centrală

9. Caracteristici ideale
Abordări pentru a oferi valve îmbunătățite includ modificări ale design-
ului/proiectului stentului valvelor bioprotezice pentru reducerea stresului cuspidic, tratament
al țesutului modificat sau alternativ pretratamentului glutaraldehidic convențional pentru a
spori durabilitatea și biocompatibilitatea post-implant, valve porcine fără stent, valve
pericardiale corelate cu autolog, proteze polimerice cu trei foițe flexibile și valve mecanice și
de țesut cu noi caracteristici ale proiectării spre a îmbunătăți hemodinamic, durabilitatea și să
reducă tromboembolismul. Unii cercetători proiectează valve care pot fi inserate în siguranță
printr-un cateter decât printr-o operație chirurgicală majoră.

Tabel 2. Caracteristicile unui înlocuitor ideal al supapei cardiace

Nu oferă rezistență la fluxul sanguin fiziologic
Are flux sanguin central și nu are un gradient transvalvular
Se închide rapid și în faza corespunzătoare a ciclului cardiac, fără incompetență
11
 Înlocuirea valvelor cardiace

Este nontrombogenic și nu necesită anticoagulare

Nu creează tromboembolii
Este durabil
Este tehnic simplu de implantat și menținut fixat la locul anatomic adecvat
Este inert chimic și netoxic
Nu afectează fizic elementele sangvine
Nu este zgomotos sau altfel enervant
Costul este rezonabil

Nu există nici un model de valve de inimă disponibile în prezent perfect satisfăcute de

aceste criterii.
În ciuda dezvoltării și cercetării numeroaselor modele de supape de înlocuire și a
îmbunătățirii progresive a tehnologiei designului, materialelor și fabricării lor în ultimul timp,
doar un număr mic de modelele de valvă cardiacă au obținut o utilizare clinică largă, iar
dispozitivele și tehnologiile de înlocuire a valvei mecanice și a țesutului cardiac disponibile
astăzi rămân imperfecte. Într-adevăr, complicațiile asociate cu proteza continuă să apară
frecvent și au un impact considerabil asupra prognosticului după intervenția chirurgicală de
înlocuire a valvei.

Figura 1. Aspectul si fluxul sangelui ale principalelor categorii de supape de inimă protetice:
caged-ball, caged-disk, tilting-disk, bileaflet tilting-disk, biologice (țesut).

În timp ce fluxul în supapele mecanice trebuie să curgă de-a lungul ambelor laturi ale
ocluzorului, valvele bilologice au un model de curgere central.

Valva de inimă substituită răspunde pasiv la stimulii hemodinamici manifestați ca

gradienți de presiune și schimbări ale fluxului în inimă. Competența (adică abilitatea de a
preveni intoarcerea sângelui atunci când este închisă) a unui înlocuitor de supapă, în general,
12
 Înlocuirea valvelor cardiace

derivă din structura sa intrinsecă (fie așezarea unui ocluzor mobil, fie apoziția clapetelor de
țesut). Datorită combinării funcției pasive, a cadrului rigid și a inelului de coasere, cele mai
multe tipuri de vane mecanice și bioprotetice pot fi utilizate pentru a înlocui o supapă bolnavă
la orice locație. Inlocuitorii supapei de inima sunt fabricati in o gamă largă de dimensiuni,
pentru a se potrivi cu mărimea orificiului rămas după ce supapa bolnavă a pacientului este
excizată. Dimensiunile sunt exprimate ca un diametru, de obicei 19-25 mm pentru valve
aortice și 25-35 mm pentru valve mitrale.

10. Bioprintingul valvelor cardiace

Ingineria tisulară a valvei inimii ar putea reprezenta o posibilă soluție pentru limitările
protezelor mecanice și biologice, care sunt utilizate în mod obișnuit pentru înlocuirea valvei
cardiace. În ingineria țesuturilor, celulele sunt însămânțate într-o platformă tridimensională,
denumită schelă, pentru a realiza construcția de țesut.
Bioprintingul este o tehnică emergentă care poate produce produse biologice care
conțin matrice și celule, împreună sau separat cu diversitate morfologică, structurală și
mecanică. Acest avans mărește posibilitatea fabricării structurii unei valve a inimii in vitro și
utilizarea acesteia ca construcție de țesut funcțional pentru implantare.

10.1 Valva aortica

Valva aortică este implicată în majoritatea bolilor cardiace, în principal stenoză și
regurgitare. Astfel, ingineria tisulară a supapelor cardiace este în general concentrată asupra
regenerării valvei aortice. Este posibil ca bioprintingul să fie utilizat pentru fabricarea unei
supape aortice. Cunoașterea structurii valvei aortice, dezvoltarea acesteia, fiziologia și
biomecanica poate ajuta la evaluarea potențialelor utilizări ale tehnologiei bioprinting în
regenerarea valvei cardiace.

În ingineria tisulară, există două preocupări principale: fabricarea schelelor cu

morfologie și proprietăți mecanice adecvate pentru sustinere temporara și însămânțarea
celulelor autologe pe / în schele. Ingineria tisulară a valvelor aortice nu are excepție. Cu toate
acestea, după aproape două decenii de cercetare, ingineria tisulara pentru supapa de inimă nu
are încă un succes, deoarece este dificil să se reproduca diversitatea spațială și mecanică a
pliantelor valvei aortice. În construirea supapei aortice, preocupările principale ca
durabilitatea pe termen lung a structurii în presiune transvalvulară nativă, inhibare de
regurgitare, si capabilitatea continua de a se remodela si regenera ar trebui abordate.

Schelele construite artificial ar putea fi polimerice solide 3D poroase, fibroase sau

hidrogel. Spre deosebire de schelele decelularizate, schemele artificiale nu se confruntă cu
13
 Înlocuirea valvelor cardiace

probleme imunogene și au mai puțină trombogenitate; cu toate acestea, este dificil de a imita
pe deplin structura valvei cardiace morfologic și mecanic.

Polimeri cum ar fi polihidroxialcanoații, polihidroxiactanoații, acidul poliglicolic

(PGA), acidul polilactic, chitosanul și colagenul sunt utilizați pentru a produce 3D schelele
poroase solide, prin diferite metode de fabricare precum filtrarea particulelor; Sebacatul de
poliglicerol (PGS) a fost găsit foarte compatibil pentru ingineria tisulară a valvelor inimii
pentru excelentele sale proprietăți elastomerice.

10.2. Bioprintingul valvelor aortice—rapoarte de caz

Deși bioprintingul a atras interesul în cercetarea biomedicală, doar câțiva anchetatori
au urmărit ingineria țesuturilor cardiace in proiectarea valvelor de inima . Pentru a obține o
funcționalitate optimă în supapele imprimate, un set de parametri de proiectare si probleme ar
trebui luate în considerare.

A fost utilizat un bioprinter pe bază de extrudare 3D (Fab @ Home Model 1) pentru a

imprima o structură de supapă aortică din hidrogel PEGDA suplimentat cu alginat. În acest
scop, cercetătorii au folosit un fișier STL al unei imagini scanate micro-CT a unei supape
aorte porcine.

Sarea (NaCl) a fost folosită pentru a menține pH-ul hidrogelului similar cu soluția
tampon fosfat. Pentru reticulare, a fost folosit un precursor (Igracure). Proprietățile mecanice
ale hidrogelul depind de greutatea moleculară a componentelor (700-8000 MW), concentrația
agentului de reticulare (0,2-2% greutate / volum) și reticularea (17-1140 secunde) și astfel, a
fost posibilă imprimarea supapei cu variate proprietăți mecanice (rigiditate: 5,3-74,6 kPa).
Supape cu diferite marimi au fost tipărite din fișierul STL (intervalul interior al diametrului,
12-22 mm); Rezoluția depinde de viteza de extrudare și diametrul acului. Celule interstițiale
valvulare de la porcine au fost însămânțate pe schelele imprimate prin însămânțare rotativă
(20 x 106 celule în 40 ml mediu) și a demonstrat o viabilitate bună (~ 100%) pentru mai mult
de 21 de zile. Acest studiu a raportat abilitatea de a face bioprint a schelei pe bază de hidrogel
cu geometriea valvei și variate proprietati mecanice.

De asemenea, au fost tipărite celulele interstițiale valvulare aortice umane în amestec

de hidrogel bazat pe acid hialuronic metacrilat (4%) și metacrilat de gelatină (10%) sub forma
unei supape cu trei pliuri.Similar imprimării anterioare, pentru extrudarea 3D a fost utilizată o
imprimantă Fab @ Home Model 1 si un fișier STL al unei valve simplificata de inima cu
rădăcină și pliuri. Rădăcina aortică a fost tipărită cu hidrogel acelulular în timp ce pliurile au
fost tipărite cu hidrogel încapsulat în celulă. Concentrația în gelatina metacrilată (6-12%) din
14
 Înlocuirea valvelor cardiace

amestecul de hidrogel controlează rigiditatea a structurii (13-4,2 kPa) și, prin urmare, a adus
variația în proprietatile mecanice ale structurii valvei cardiace. După 7 zile de cultură, celulele
au o sustenabilitate ridicată (~ 92%) și au produs unele proteine cum ar fi colagenul și
glicozaminoglicanii.Acest studiu este un pic mai promițător pentru generatia de valve
implantabile viitoare în comparație cu efortul anterior.

10.3. Limitări și direcții viitoare

Scopul principal al bioprintingului in ingineria tesutului inimii este să construiască o
construcție a valvei inimii cu geometrie, heterogenitate spatiala si mecanica care există în
supapa nativă. Cu sistemele actuale de bioprinting și bioink, este încă imposibil să tipăriți un
buzunar aortic care poate fi implantat rapid sau după cultivarea in vitro. În primul rând,
biomaterialele actuale sau materialele biologice utilizate pentru a tipări o supapă de inimă
încapsulată în celule sunt în cea mai mare parte hidrogeluri, care sunt prea moi pentru a
rezista condițiilor fiziologice. Dacă materialele rigide sunt utilizate pentru imprimarea
biografică sau structura este rigidizată mai departe după imprimare, celulele din interiorul
structurii pot să nu supraviețuiască sau să crească. Prin urmare, sunt necesare biomateriale noi
pentru imprimare, care trebuie să poată rezista presiunii fiziologice, oferind în același timp un
micromediu care promovează supraviețuirea și creșterea celulelor însămânțate.

În timpul bioprintingului, viabilitatea celulară a fost găsită mai bună în agregatele

celulare în comparație cu hidrogelurile încărcate cu celulă sau cu celule individuale
imprimate. Totuși, supraviețuirea după tipărire a agregatelor celulare este suboptimală.
Cercetătorii au încercat să reducă apoptoza și necroza prin includerea factorilor de creștere
adecvați și a citokinelor în agregatele celulare înainte de imprimare.

În ansamblu, se pare că există o cerință în dezvoltarea unui nou biomaterial

elastomeric elastic, rezistent la presiunea fiziologică, sub forma unei structuri imprimate
poroase. Ar trebui să aibă capacități biodegradabile adecvate fără nici o toxicitate. Pe de altă
parte, o strategie ar trebui să evolueze pentru a utiliza biomaterialele existente în participarea
la tehnologiile actuale de fabricare a materialelor, împreună cu tehnica bioprinting. Se speră
că conceptele sau inovațiile superioare pentru supapele biometrice pot apărea cu timpul.

11.Concluzii
Boala cardiaca este o cauză semnificativă a morbidității și a mortalității la nivel
mondial. Spectrul său variază de la tulburări congenitale, în care supapele cardiace sunt fie
absente, fie malformate, la supapele cardiace disfuncționale datorate infecțiilor sau

15
 Înlocuirea valvelor cardiace

schimbărilor structurale legate de vârstă. Opțiunile actuale de înlocuire a valvei cardiace

chirurgicale sunt asociate cu mai multe dezavantaje.

Ventilele mecanice necesită terapie anticoagulantă pe toată durata vieții, deoarece

acestea sunt asociate cu un risc semnificativ de tromboembolism. Xeno- sau homografiile
biologice fixe suferă de disfuncții structurale datorate deteriorării progresive a țesutului,
cauzând durabilitate limitată. Protezele de supapă disponibile contemporan clinic reprezintă,
în principiu, structuri neviabile și nu au potențialul de a crește, repara și remodela. Ingineria
tisulară a supapei inimii reprezintă un concept științific promițător pentru depășirea acestor
limitări care vizează fabricarea supapelor cardiace autologe vii cu o suprafață tromboizolantă
și un interstițiu viabil, care dezvăluie capacitățile de reparare și remodelare. Conform
conceptului de inginerie tisulară in vitro, celulele autologe sunt recoltate și însămânțate pe
matrice tridimensionale urmate de condiționarea biomimetică, permițând dezvoltarea țesutului
valvei.

12. Bibliografie

[1] Soumen Jana, Amir Lerman, “Biotechnology Advances”, Elsevier 2015, pg.1504-1517

[2] F.J. Schoen, J. Butany, “Cardiac Valve Replacement and Related Interventions”, cap. 13,
pg. 533-550

[3] Buddy D. Ratner, Allan S. Hoffman, Frederick J. Schoen, Jack E. Lemons, „Biomaterials Science-
An Introduction to Materials in Medicine”, Second edition, Elsevier 2004,cap. 7, pg. 470-506

16