Avantajele inlay compozit versus inlay ceramică

Rezident: Verdeș Igor

Protetică dentară
An II
Inlay-urile sunt proteze fixe unidentare realizate în laborator și cimentate ulterior în
cavități special preparate în prealabil, reconstituind astfel morfologia afectată de unele leziuni ale
coroanelor dentare, în special carii, în condiții superioare obturațiilor.
La acest tip de restaurare intracoronară retenţia se realizează prin încastrarea într-o
cavitate preparată astfel încât ea să fie autoretentivă. Cimentul perfectează coaptarea dintre
suprafeţele cavităţii şi a incrustaţiei, îmbunătaţind astfel retenţia, dar mai ales împiedicând
percolarea fluidelor.

Avantajele inlay-urilor:
 refac corect morfologia ocluzală;
 refac corect proximal: punctul de contact, ambrazura ocluzală și cea parodontală;
 protejează smalțul prin acoperirea zonelor bizotate cavo-superficiale;
 pot proteja unii cuspizi periclitați, prin acoperirea acestora (inlay-onlay);
 sunt rezistente, fiabile;
 sunt neutre chimic și biologic.

Dezavantaje:
– sunt exigente privind execuția clinică și tehnică;
– au un anumit grad de periclitare a dintelui respectiv, mai ales la premolarii cu pereți restanți
subțiri.

Indicații:
 reconstituire morfo-funcțională a dinților afectați de carii mai puțin extinse sau puțin
profunde;
 retentori pentru punți de întindere mică, în cavități ocluzo-proximale, fie clasic ca inlay în
inlay, fie prin fixare modernă cu tehnica adezivă;
 imobilizarea dinților parodontotici;
 sprijin pentru proteze scheletate;
 refacerea ocluziei funcționale sau prevenirea disfuncțiilor ocluzale: oprirea abraziunei,
prevenirea „plonjarii” unui cuspid antagonist în carie sau a migrării orizontale a dintelui
adiacent cariei proximale.

Contraindicațiile relative ale inlay-urilor:

o procese carioase prea extinse sau profunde;
o predispoziție marcată la carii;
o pe dinți devitali, care sunt mai friabili;

1
 o igiena bucală deficitară;
o retentori pe stâlpi terminali sau intermediari în edentații intercalate întinse;
o tineri sub 18 ani, când prepararea poate periclita camera pulpară;
o ocluzii nefavorabile.

Clasificarea inlay-urilor:
1. După materialul din care se confecționează
 Metalice
 Ceramice
 Compozite
 Combinate
2. După aspect (fizionomice, nefizionomice);
3. După complexitate (simple, compuse);
4. După acces (acces simplu, acces dificil);
5. După clasificarea cavităților elaborată de Black;
6. După clasificarea lui Hess a cariilor;
7. Clasificarea inlay-urilor după topografie.

Inlay compozit
Realizarea de inlay compozit, tehnica inlay-onlay adeziv reprezentând o optimizare a
modului de utilizare a materialului compozit în zona laterală a arcadelor dentare.
Sistemele actuale de inlay-uri din compozit prezintă două calităţi majore:
1. Utilizarea sistemelor adezive de generaţia IV, V, VI cu performanţe superioare în
ceea ce priveşte adeziunea (prin crearea stratului hibrid);
2. Ameliorarea caracteristicilor compozitelor actuale prin:
 îmbunătăţirea structurii şi compoziţiei RDC (structura microhibridă cu 70%
încărcătură de dimensiuni submicronice, în special sticla, 30% matrice
organică, ceea cepermite creşterea rezistenţei, rigidităţii şi rezistenţei la
flexiune);
 perfectarea modului de polimerizare (fotopolimerizare urmată de
postpolimerizare termică) sau dublă polimerizare în atmosferă de vid şi
presiune de azot;
 încorporări de fibre de sticlâ, carbon, aramide-Kevlar, sau polietilenă, ce permit
creşterea rezistenţei mecanice şi asigurarea biocompatibilităţii.
Spre deosebire de realizarea unui inlay ceramic prin tehnica de depunere strat cu strat, în
cazul inlay-ului din compozit nu este necesară turnarea unui model duplicat în masă refractară,
eliminând astfel o sursă importantă de apariţie a inexactităţilor.

Inlay ceramic
Conceptul de inlay ceramic datează de la sfârşitul secolului trecut, când au fost fabricate
primele restaurări de acest tip. Datorită rezistenţei scăzute a materialului şi a absenţei unui mediu

2
de fixare adecvat nu au avut succesul terapeutic scontat. Dezvoltarea recentă a sistemelor integral
ceramice asociate cu posibilitatea de a grava porţelanul şi de a obţine o adeziune micromecanică
între ceramică şi structurile dentare subiacente a permis ca inlay-urile din ceramică să devină
parte integrantă a arsenalului terapeutic modem.

Inlay-urile ceramice oferă trei avantaje distincte comparativ cu alte tipuri de restauraţii:
1. sunt mai estetice;
2. oferă rezistență sructurilor dentare subiacente;
3. repreintă o metodă conservativă;

Indicaţiile inlay-urilor ceramice

1. Leziuni carioase mici sau moderate (adâncimea cavităţii trebuie să fie cel puţin 2mm,
dacă e mai mică se preferă inlay-urile din compozit);
2. Leziuni carioase mari, cu margini de smalţ nesusţinute;
3. Dinţi cu tratament endodontic, la care cavitatea de acces a compromis rezistenţa şi
prognosticul dintelui;
4. În situaţia când dinţii antagonişti sunt restauraţi cu ceramică;
5. În cavităţile în care nu se poate obţine o formă retentivă şi există imperative estetice
deosebite;

Avantajele inlay-urilor ceramice:

 estetica deosebită;
 menţinerea sănătăţii parodontale;
 rezistenţa la uzură;
 radioopacitatea;
 adaptarea marginală bună;

Dezavantajele inlay-urilor ceramice:

 timp de lucru îndelungat;
 necesitatea unor echipamente speciale;
 preţul de cost ridicat;
 posibilitatea fracturării în timpul fazelor de laborator;
 posibilitatea uzurii arcadei antagoniste;
 corecturile ocluzale după cimentare pot duce la pierderea culorii și translucidităţii
iniţiale.

Avantajele inlay compozit versus inlay ceramică:

1. Preț de cost mai mic.
2. Sunt indicate și în cavitățile cu adâncime mai mică de 2mm.
3. Reprezintă o metodă mai conservativă.

3
 4. Nu este necesară turnarea unui model duplicat în masă refractară, eliminând astfel o
sursă importantă de apariţie a inexactităţilor.
5. Sunt necesare mai puține echipamente speciale și costisitoare.
6. În fazele de laborator risc mai mic de fracturare a compozitului.
7. Nu uzează arcada antagonistă.
8. Finisare foarte bună.

Bibliografie:
1. Bratu Dorin, Robert Nussbaum – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe.
2. Norina Forna – Protetică dentară
3. Rosenstiel, Land, Fujimoto – Contemporary fixed prosthodontics