Rezistența la fractură a dinților restaurati cu inlay-uri si onlay-

uri ceramice: un studiu in vitro

În practica clinică, deoarece metodele de preparare a dinților evolueaza odată cu tehnicile

onlay vs. inlay, rezistența la rupere a dinților poate scădea în funcție de materialul de restaurare
utilizat.
Obiectivul acestui studiu in vitro a fost acela de a determina și de a compara rezistența la
fractură a inlay-ului ceramic din sticlă-ceramică litiu-disilicat și ceramică pe bază de zirconiu și a
restaurărilor onlay. Ipotezele testate au fost: 1) tipul de preparatie nu afectează rezistența la
fractură a complexului de restaurare a dinților și 2) tipul de material de restaurare nu afectează
rezistența la rupere a complexului de restaurare a dinților. Rezistența la fractura a inlay-urilor si
onlay-urilor fiind influențată de cantitatea de structură dentară eliminată și de materialele de
reparație utilizate
Cincizeci de molari de minte mandibulari prelevați proaspăt, sănătoși, fără carii carora li s-a
indepartat tartrul și depozitele de țesuturi moi cu ajutorul unui instrument manual.
Rădăcinile au fost acoperite cu un strat de 0,2 mm din material impregnat cu polieter pentru
simularea ligamentului parodontal și încorporat într-o rășină acrilică autopolimerizantă până la
2 mm sub joncțiunea smalt-cement. Mobilitatea dentară artificială a fost evaluată pe direcțiile
orizontale și verticale prin utilizarea unui instrument Periotest.
Dintii au fost împărțiți aleatoriu în următoarele cinci grupe:
grupa 1: dinți intacți (control);
grupa 2: preparate inlay, sticla ceramica litiu-disilicat (IPS e.max Press, Ivoclar Vivadent AG,
Schaan, Liechtenstein);
grupa 3: preparate inlay, zirconiu ceramica (ICE Zirkon, Zirkonzahn SRL, Gais, Italia);
grupa 4: preparate onlay, sticla ceramica litiu-disilicat (IPS e.max Press);
grupa 5: preparate pe bază de zirconiu ceramică (ICE Zirkon).
După ciclurile termice (5 ° până la 55 ° C × 5000 cicluri) specimenele au fost supuse unei
sarcini compresive până la rupere la o viteză a capului încrucișat de 0,5 mm / min.. Valorile
rezistenței la rupere au fost semnificativ mai mari în grupul de inlay restabilit cu sticlă ceramică
litiu-disilicat decât cele din grupul onlay restaurat cu sticlă ceramică litiu disilicat. Valorile
rezistenței la rupere a dinților restabiliti cu inserții folosind zirconia ceramică și onlay-urilor cu
zirconiu ceramic au fost similare cu cele ale dinților intacți .În grupurile de presă IPS e.max,
deoarece cantitatea de preparat a fost crescută (de la inlay la preparat onlay), rezistența la
fractură a scăzut.

Rezultate
Studiul a arătat că lotul 4(dinți cu restaurare onlay cu sticlă ceramică litiu-disilicat) a prezentat
valori ale rezistenței la fractură semnificativ mai mici decât celelalte grupuri, nu au fost
observate diferențe semnificative între valorile de rezistență la rupere a grupelor inlay(grupa 2:
dinți cu restaurări de inlay cu sticlă ceramică litiu-disilicat si grupa 3: dinți cu restaurare inlay cu
zirconia ceramic) si grupul de control.
Valoarea medie a rezistenței la fractură a grupului O-Zirkon a fost la fel de ridicată ca cea a
grupului martor. Se pare că rezistența ridicată a materialului de zirconiu poate compensa
pierderea de rezistență a dintelui care rezultă din prepararea cavității onlay. Complexul de
restaurare dinte pe bază de litiu-disilicat nu a rezistat încărcăturilor compresive la fel de mari ca
onlay-urile pe bază de zirconiu.
Pregătirea cavității ar trebui să se bazeze în primul rând pe conservarea structurii dentare și
pe proprietățile fizice ale materialelor de restaurare.
Adâncimea preparatului a fost cel mai important factor în fractura dentară, în timp ce lățimea
istmului a fost cea mai puțin critică. În studiul actual, inserțiile ceramice au întărit structura
dentară a dinților care au fost pregătite cu o jumătate din lățimea intercapsală, obținând valori
de rigiditate care erau similare cu cele ale dinților intacți. Valorile cele mai scăzute ale
rezistenței la rupere au fost înregistrate în grupurile onlay de sticlă-ceramică litiu-disilicat.
Folosind acest material de restaurare, preparatele care duc la o pierdere mai mare a structurii
dentare par să diminueze rezistența la rupere a complexului de restaurare a dinților.
Un alt factor important: Cimentul folosit în restaurările adezive este elastic și tinde să se
deformeze sub stres, rezultând o rezistență mai mare la fractură. Prin urmare, succesul
inserțiilor ceramice este absolut dependent de crearea unei interfețe lipsite de compromis între
adezivul și dintele ceramice. Cubas și alții 34 au constatat că agenții de lustruire cu un modul de
elasticitate mai mare au crescut valorile rezistenței la rupere a restaurărilor ceramice parțiale.

CONCLUZII
În limitele acestui studiu, au fost trase următoarele concluzii:
Acoperirea cuspală a redus rezistența la fractură a complexului de restaurare din sticlă-
ceramică dintelui posterior și complexului litiu-disilicat.
Dinții restabiliți cu inserții ceramice din zirconiu sau onlay-urile au demonstrat rezistență la
fractură similară cu aceea a dinților intacți.
 Modurile de fractură în probele de sticlă ceramică litiu-disilicat s-au limitat în general la
restabilirea însăși. Dimpotrivă, modurile de fractură ale probelor de zirconiu implică, în general,
atât restaurarea, cât și dintele.