C5: RESTAURAREA CORONARĂ CU INCRUSTAŢII CONTRAINDICAȚII

 În leziuni întinse
 Microproteze folosite în restaurări morfologice şi funcţionale ale coroanelor dentare afectate de
procese carioase sau traumatice.  Dinți devitali
 Microprotezele cu dimensiunile cele mai reduse → confecţionate în scopul restabilirii morfologiei  Pacienți ce au cariorezistență scăzută și igienă deficitară
coronare sau utilizate ca elemente de agregare în restaurări protetice conjuncte.
 Dinți rotați
 Reprezintă o alternativă la obturaţii
 În edentații întinse ca elemente de agregare

 În ocluzii nefuncționale
INDICAŢII:
 La adolescenți (risc de deschidere a camerei pulpare)
1. În zonele laterale se realizează din aliaje metalice prin turnare, după o prealabilă amprentare:

 aliaje de aur dentar de 24 K prin aurificaţie;

 aliaje de aur 916 ‰ pentru cavităţi de clasa a III-a şi a V-a;
 aliaje de aur 833 ‰ pentru leziuni mai întinse coronare;
 aliaje seminobile Palliag, Pallidor; AVANTAJELE INC RUSTAȚIILOR
 aliaje de Ni-Cr-Co care dau precizie la turnare şi rezistă la solicitări, dar au adaptabilitate
 Permite o economie de substanță dentară
marginală mai deficitară.
 Permite refacerea morfologiei și funcției dentare
2. În zona frontală se realizează din ceramică / compozit sau acrilat (şi-au pierdut valoarea)  Nu colorează țesuturile
 Uzură și deformare minimă
 Protecția cuspizilor periclitați.

INDICA TII DEZAVANTAJ

 în leziuni coronare reduse care nu impun acoperire coronară  Exigența în execuția clinico-tehnică

 la indivizi cariorezistenți și igienă buco-dentară

 pe dinții laterali CLASIFICARE INCRUSTAȚIILOR

 pe dinții vitali cu coroane de înălțime medie 1. După materialul din care sunt confecționate:

 în tratamentul disfuncției ocluzale  Metalice

 Șine de imobilizare în parodontopatii  Acrilice

 Sprijin pentru protezele scheletate  Ceramice

 Elemente de agregare (retentori) – inlay în inlay  Compozite

 Pentru fixare în tehnica adezivă.  Combinate

2. După aspect:

 Fizionomice
 Semifizionomice
 Nefizionomice
DIFERI TE TIPURI DE INCRUSTAŢI I TIMPI ÎN PREGĂTIREA AI CAVITĂŢII

1. Inlay sau incrustaţia intracoronară 1. Deschiderea cavităţii şi lărgirea orificiului cu freze diamantate cilindrice sau globulare;

 Retenţia se realizează prin încastrarea într-o cavitate preparată astfel încât ea să fie autoretentivă. 2. Exereza dentinei alterate (ramolite) până la dentină sănătoasă – „strigătul dentinar”;
Cimentul perfectează cooptarea dintre suprafeţele cavităţii şi a incrustaţiei, îmbunătăţind astfel
retenţia, dar mai ales împiedicând percolarea fluidelor. 3. Extensia preventivă – înglobarea fisurilor şi fosetelor învecinate, ce intră în categoria zonelor de risc;
întinderea până pe pantele cuspidiene supuse autocurăţirii şi curăţirii artificiale;
2. Onlay sau incrustaţie extratisulară
4. Asigurarea retenţiei;
 În situaţia când restaurarea trebuie să asigure protecţia ţesuturilor restante, prin acoperirea
suprafeţei ocluzale, se realizează aşa numita incrustaţie extratisulară sau onlay. Cea mai frecventă 5. Asigurarea rezistenţei – să nu rămână pereţi subţiri, prisme nesusţinute;
indicaţie o constituie leziunile MOD.
6. Finisarea marginilor cavităţii – bizotarea cu freze cilindrice fisură în unghi de 45 (incrustaţii) sau 35 (la
obturaţii);

Inlay-onlay : Este o restaurare în care se combină în proporţii diferite trăsături ale celor două tipuri de 7. Verificarea cavităţii;
incrustaţii.
8. Uscare si degresare.
Pinledge-urile :Sunt incrustaţii cu crampoane, utilizate ca elemente suplimentare de retenţie.

Prepararea cavităţilor pentru inlay:

OBIECTIVE ŞI PRINCIPII ÎN PREPARAREA CAVITĂŢI LOR PENTRU INCRUS TAŢI I

Cavitatea de clasa I
 oprirea evoluţiei afecţiunii;
 pereţii se preapară uşor divergenţi (2-6°), cu o lungime corespunzătoare a pereţilor cavităţii
 realizarea unei cavităţi care să permită inserţia si dezinserţia piesei protetice;

 incrustaţia să fie stabilă faţă de forţele de masticaţie;  axa de inserţie trebuie să fie perpendiculară pe planşeul cavităţii,

 să nu pericliteze integritatea ţesuturilor dentare şi a dinţilor vecini;  planşeul cavităţii să fie plan, orizontal şi paralel cu suprafaţa ocluzală

 cavitatea să fie neretentivă în axul de inserţie şi retentivă în toate celelalte;  marginile se bizotează în unghi de 45°

 cavitatea se prepară cu pereţii uşor divergenţi 2-6 grade;

 cu cât divergenţa e mai mare, pereţii să fie mai lungi pentru că relaţia e data de fricţiunea dintre Cavitatea de clasa V
peretele cavităţii şi incrustaţie;
 la incrustaţii: formă reniformă, iar baza cavităţii este convexă, cu un unghi uşor obtuz
 axa de inserţie a incrustaţiei să fie perpendiculară pe planul cavităţii care la rândul lui să fie paralel cu
planul de ocluzie;  pereţii ocluzali şi marginali să fie paraleli,

 pragul gingival să fie orizontal şi paralel cu planul de ocluzie;  pentru retenţie să fie cât mai adâncă şi divergenţă cât mai mică a pereţilor ocluzal şi cervical,

 toate muchiile marginale trebuie bizotate  puţuri parapulpare la extremităţi.

Cavitatea de clasa a II-a
 Cavitate compusă: cea mai frecventă, cu o porţiune verticală proximală şi o porţiune ocluzală
orizontală:

 Cavitatea orizontală se prepară ca cele de clasa I;

 Forma retenţiei ocluzale este dată de desenul ocluzal – Y, T, F, coadă de rîndunică;

 Cavitatea orizontală este legată de cea verticală prin istm, care trebuie să fie 1/3 din diametrul
ocluzal;

 Cavitatea verticală este delimitată de doi pereţi verticali (Vestibular şi Oral), care sunt divergenţi spre
ocluzal şi spre proximal;

 Dimensiunea cavităţii verticale este dată de dimensiunea cariei;

 Peretele gingival al cavitaţii trebuie să fie orizontal sau uşor înclinat spre peretele parapulpar;

 Se bizotează unghiul de întâlnire dintre peretele pulpar şi cel parapulpar.