Prezentarea erorilor tehnice de confecţionare posibile ale

punților dentare
SL.Dr.MLE
Erorile semnalate în tehnologia punţilor dentare reprezintă, o realitate, fiind fapte de
observaţie, nu pretextul unor discuţii la nivel teoretic.
Apariţia erorilor constituie întotdeauna un moment deosebit de dificil, fiind marcat,
de cele mai multe ori, de imposibilitatea remedierii lor.
Erorile reprezintă uneori consecinţa unei cauze izolate sau dimpotrivă a unora
însumate, avind la origine următorii factori:
- insuficienta cunoaştere de către specialist, a noţiunilor generale care orientează să
aleagă cea mai bună soluţie de tratament protetic.
- preparaţia campului protetic în mod necorespunzător cerintelor tehnice, urmată de
amprentare inexacta.
- execuţii tehnologice însoţite de neglijenţe si tolerabilitate inadmisibilă.
- utilizarea în fazele tehnologice a materialelor cu calităţi inferioare.
- cedarea în faţa influenţei pacientului, cu consecinţe asupra elaborării planului de
tratament ce sînt materializate prin soluţii de compromis.
O descriere sistematică a erorilor este posibilă dacă se urmăreşte ordinea
cronologică a factorilor cauzali generatori.
Astfel sînt:
1.Erori din momentul conceperii planului de tratament determinate de:
-întinderea spaţiului edentat;
- morfologia /morfotipul dentar şi poziţia dinţilor stîlpi;
- tipul elementelor de agregare;
- forma şi direcţia corpului de punte:
- raportul corpului de punte cu creasta alveolară;
- aliajul prescris pentru a fi realizată puntea.
2.Erori din etapele clinico - tehnice de execuţie propriu-zisă a:
- elementelor de agregare;
- corpului de punte;
- solidarizării:
- confecţionării componentei fizionomice.
 1. ERORI DE CONCEPŢIE
Întinderea spaţiului edentat. Edentaţiile întinse cu patru dinţi lipsă sunt în general
contraindicate să fie restaurate cu ajutorul punţilor. Totuşi daca anumite
imperative o impun ca soluţie de restaurare protetică, dinţii stîlpi sînt intens
solicitaţi. Lungimea exagerata, a corpului de punte favorizează apariţia
deformărilor elastice si uneori ruperea acestui sau avulsionarea stalpilor.
Morfologia şi poziţia dinţilor stâlpi Dinţii stîlpi care prezintă coroană clinică
cu volum redus şi sînt în vestibulo-poziţie, nu se pot prepara pentru acoperire cu
coroane mixte, cu aspect fizionomic sau parţial fizionomic, deoarece nu este posibil
să se asigure o agregare durabilă şi aspect fizionomic corespunzător.

Fig. Migrarea orizontală a dinţilor restanţi cu înclinare.

De asemenea, pe dinţii stîlpi scurţi nu se pot realiza elemente de agregare
reprezentate de: coroane turnate cu grosime dirijata, coroane stanţate sau coroane
din două bucăţi.
Este cunoscut că aceste coroane, sînt în contact intim cu feţele laterale ale bontului
dentar numai în zona coletului.
Sînt indicate ca elemente de agregare numai coroanele turnate cu grosime totală.
Dinţii vor avea preparaţii speciale (şanţuri, trepte, puţuri) pentru a spori
dimensiunile suprafeţelor de fricţiune.
Minimalizarea conştientă sau inconştientă a acestor noţiuni elementare se
manifestă prin decimentarea punţilor după o perioadă scurtă de timp.
Tipul elementelor de agregare.
Elementele de agregare la punţile din zona frontală sînt parţial fizionomice sau
fizionomice. Elementele de agregare parţial fizionomice sînt preferate pentru
participare la stabilizarea ocluziei funcţionale. Coroanele mixte, pe dinţi stîlpi cu
reconstituiri armate, reprezintă elementele de agregare frecvent folosite pentru
multiplele avantaje pe care le prezintă. Preparaţia dinţilor stîlpi trebuie efectuată
specific microprotezei, pentru a se obţine efectul fizionomic şi durabilitatea.
Coroanele parţiale, sînt indicate numai dacă sînt îndeplinite următoarele condiţii:
absenţa tendinţei la carie, dinţi cu morfologie corespunzătoare şi posibilităţi tehnico-
materiale.
Elementul de agregare trebuie să fie rezistent la rupere, calitate ce rezultă din
compoziţia fizico-chimică a materialului şi din tipul de microproteză. Coroanele din
două bucăţi nu pot fi utilizate ca elemente de agregare în edentaţiile laterale întinse,
fiindcă prezintă feţele laterale foarte subţiri, puţin rezistente.
Direcţia si forma corpului de punte. Corpul de punte trebuie să prezinte o morfologie
care sa exprime materializarea cunoştinţelor de gnatologie clinica.
Orice abatere de la criteriile ocluziei funcţionale sînt considerate erori grave.
în regiunea laterală la maxilar şi la mandibulă dacă se realizează corpul de punte
îngust în sens vestibulo-oral, are efecte negative asupra procesului de masticaţie şi
asupra morfo-fiziologiei ţesuturilor dento-parodontale prin deformările elastice.
Corpurile de punte cu relieful suprafeţei ocluzale aproape plan nu realizează contacte
dento-dentare stabile în ocluzie şi nu are eficienţă masticatorie mulţumitoare.
Direcţia corpului de punte. În regiunea frontală corpul de punte trebuie să restaureze
aspectul arcadei, constituind un element de conducere în dinamica mandibulară şi
un element de stabilizare în relaţia centrică. Corpul de punte în
regiunea laterală se înscrie în configuraţia generală a arcadei respective şi a celei
antagoniste pentru restaurarea multiplelor contacte dento-dentare ocluzale din
poziţia de ocluzie cu intercuspidare maximă.
Raportul corpului de punte cu creasta alveolară. Deoarece punţile, în general,
retenţionează resturi alimentare, au fost imaginate mai multe tipuri de rapoarte ale
corpului de punte cu creasta alveolară care sînt utilizate diferenţiat, în dorinţa de a
menţine o igienă bucală corespunzătoare.
Se alege un anumit tip de raport în funcţie de următoarele elemente: de zona unde
este situată edentaţia, frontal sau lateral, la maxilar sau la mandibulă, şi de forma şi
înălţimea crestei alveolare. Corpul de punte cu raport în_sa este total înlăturat din
activitatea practică stomatologică, cu excepţia zonei frontale la maxilar cînd este
impus de anumite cerinţe.
Sînt considerate erori următoarele:
Corpul de punte cu contact tangenţial în edentaţiile laterale la maxilar cand creasta
alveolară este lata şi dinţii stîlpi sînt cu înălţime redusă. În aceasta
situaţie morfoclinică sînt preferate corpuri de punte cu raport în semişa.
Corpul de punte suspendat în edentaţiile laterale mandibulare cînd dinţii stîlpi au
înălţime redusă, între creastă şi planul de ocluzie existînd un spaţiu mic de numai
5—6 mm.
În asemenea situaţii daca este realizat suspendat, între suprafaţa inferioară mucozală
a corpului de punte şi creasta alveolară rezultă un spaţiu redus care nu creează
condiţii favorabile pentru autocurăţire.
Dacă totuşi se măreşte dimensiunea spaţiului, însemnează că se obţine în detrimentul
corpului de punte prin reducerea dimensiunilor acestuia în sens cervico-ocluzal,
scăzîndu-i rezistenţa la deformările elastice şi la rupere.

Fig. nr. Contacte ocluzale incorecte – elemente de agregare în ocluzie

 Fig.nr.

Contacte ocluzale incorecte - corpul de punte are

contacte reduse
Aliajul folosit. Materialele folosite pentru confecţionarea corpurilor de punte sînt
reprezentate de aliajele nobile, seminobile şi inoxidabile (Cr-Co-Ni). Dependent de
structura fizico-chimica, au comportament diferit la abraziune, la deformarea
elastică, la rupere şi la coroziune. Rezistenţa la abraziune este direct proporţională
cu gradul de duritate al aliajului.
Din punct de vedere al rezistenţei la abraziune, sînt preferate pentru confecţionarea
corpurilor de punte aliajele care au rezistenţă la abraziune aproape echivalentă cu
a ţesuturilor de smalţ dentar.
Rezistenţa la deformările elastice şi la rupere, depinde, în afară de structura fizico-
chimică a aliajului, de forma în secţiune transversală, de mărimea diametrului
secţiunii pe direcţia de acţionare a forţelor şi de lungimea corpului de punte.
Sînt considerate erori cînd sînt confecţionate corpuri de punte sub formă de casetă
în edentaţia de 3—4 dinţi şi spaţiul dintre creasta şi planul de ocluzie este redus. în
asemenea situaţii, nu se pot realiza casete cu pereţi suficienţi de groşi şi nici
componente fizionomice cu dimensiuni satisfăcătoare, în aceste situaţii trebuie
conceput şi realizat corpul de punte total metalic. Corpurile de punte lungi,
reprezentate de casete şi faţete cu antagonisti robuşti, trebuie, în mod obligatoriu, sa
fie realizate astfel: pereţi mai groşi, nervuri de rezistenţă între pereţii casetei şi aliaj
rezistent.
Rezistenţa la coroziune este o calitate specifică aliajelor dar poate fi modificată în
timpul operaţiei de turnare-răcire, fiind consecinţa unei alte repartizări a atomilor
din molecula aliajului sau a introducerii de noi elemente în compoziţie, de exemplu,
la aliajele de Aur, sulful iar la cele de Crom-Cobalt, carbonul.
2. ERORI DIN ETAPELE CLINICO-TEHNICE DE EXECUŢIE
În execuţia microprotezelor de agregare. Elementele de agregare prin exactitatea
execuţiei lor sînt adaptate cervical şi ocluzal pe dinţii stîlpi. De precizia execuţiei
poate să depindă longevitatea punţii dentare.
Sînt considerate erori următoarele: coroanele scurte, largi, subţiri pe suprafaţa
ocluzală, în supra sau subocluzie şi cu porozităţi. Aceste erori reprezintă factori
majori care participă, alături de alţii, la decimentare, fracturare şi oxidarea punţilor
dentare.
Coroanele prezintă marginea cervicală neadaptată, scurtă şi largă datorită
următoarelor cauze:
- amprenta nu a înregistrat corespunzător zona de colet, pe model nu apare în mod
real dimensiunile bontului dentar în această zonă;
- marginea machetei nu a fost modelată, strict adaptată la modelul bontului.
- coroanele cu margini cervicale lungi se pot adapta în mod corespunzător prin
şlefuirea de adaptare. Suprafaţa ocluzală este subţire şi fără modelaj funcţional
datorită spaţiului redus dintre bontul dentar şi dinţii antagonişti sau a unei prelucrări
intense la acest nivel. Porozităţile au cauze multiple care au fost analizate cu ocazia
ambalării şi turnării.
- elementele de agregare reprezentate de coroanele mixte pot prezenta erori grave,
în realizarea sistemului de retenţie pentru componenta fizionomică.
- el poate să fie insuficient, faţeta să rămînă fixată o perioadă scurtă de timp şi apoi
să se desprindă. Sistemul de retenţie să fie realizat cu dimensiuni mari şi plasat mult
vestibular să apară prin transparenţa acrilatului. Componenta metalică să fie realizată
fără prag vestibulo-cervical. Marginea cervicală a componentei acrilice să fie la
acelaşi nivel cu marginea cervicală a componentei metalice.
Corpul de punte. Erorilor de concepţie semnalate mai înainte li se pot adăuga erori
generate de execuţia tehnică. Astfel pot să apară:
Corpuri de punte modelate cu unghiuri, trepte sau convexităţi exagerate,
care să producă leziuni ale părţilor moi (obraji, limbă) sau să favorizeze retenţia
resturilor alimentare. Margini ascuţite tăioase pot să prezinte corpurile de punte din
regiunea laterală la maxilar, rezultate din unirea suprafeţei ocluzale cu cea palato-
mucozala. La mandibulă rezultă din unirea suprafeţei linguale cu cea ocluzala.
Spaţiu sub formă de unghi poate să rezulte la locul de joncţiune dintre elementul de
agregare şi corpul de punte, în zona proximo-cervicală.
Contactul corpului de punte cu mucoasa crestei alveolare trebuie să fie lejer, dacă
exercită presiuni, apar dureri şi leziuni inflamatorii. La intenţia obţinerii unui aspect
cît mai natural al corpului de punte, se realizează un contact strîns cu mucoasa
crestei, obţinut prin gravarea modelului în această zonă.
În zona frontală la maxilar corpul de punte trebuie să prezinte pe suprafaţa palatina
un modelaj morfo-funcţional fiind redate: cingulum, crestele marginale şi relieful
convex-concav, să fie reprezentate stopurile ocluzale de gradul II sau grupa B, să se
restaureze determinantul anterior pentru dinamica mandibulară
şi stopurile ocluzale pentru poziţia de intercuspidare maximă.
Sînt considerate erori: lipsa de contact cu dinţii antagonişti (inocluzie) şi modelajul
necorespunzător
al feţei palatinale.
Porozităţile multiple cu efecte nefavorabile asupra aspectului şi a rezistenţei la
rupere, abraziune şi coroziune.
Suprafaţă cu aspect mat, cauzată de neprelucrarea corespunzătoare, în special
lustruire, fie a combinării, în cazul aliajelor de aur, cu sulful din tipar cînd acesta a
fost supraîncălzit.
Zona de unire dintre corpul de punte şi elementele de agregare reprezintă sediul
unor erori deoarece poate:
- să comprime papila dentară din spaţiul edentat;
- să nu rămînă spaţiu pentru îndepărtarea resturilor alimentare;
- să prezinte porozităţi aliajul de lipit;
- să fie reprezentate de suprafeţe cu dimensiuni foarte reduse pentru
solidarizarea celor două părţi componente.
Dacă lotul de lipit (in cazul puntilor din 2 bucati) a fost depus în exces şi a curs
anarhic pe suprafaţa vestibular-mucozală şi ocluzală se produc următoarele
defecţiuni:
- pe suprafaţa vestibulară se produce schimbarea culorii;
- pe suprafaţa mucozală micşorează spaţiul pentru papila interdentară;
 - pe suprafaţa ocluzală modifică raportul cu dinţii antagonisti.
Corpul de punte cu casetă. Fiecare casetă are în interior un sistem de retenţie pentru
acrilat, care trebuie să fie rezistent şi invizibil.
Referitor la relaţia dintre aliaj şi acrilat pot apărea următoarele erori:
- Sistemul de retenţie a casetei să fie aşezat aproape de faţa vestibulară,
- să apară prin transparenţa acrilatului;
- Sistemul de retenţie să nu fie suficient de rezistent, reprezentat de anse subţiri,
sau să fie ineficient cînd este reprezentat de anse metalice aşezate mult spre
peretele oral al casetei, sau sub formă de solzi şi emisfere;
- Joncţiunea componentei metalice cu cea acrilică să fie situată pe vârful crestei
alveolare, o zonă, unde nu se poate efectua autocurăţirea şi curăţirea. Aceasta
joncţiune trebuie să fie plasată într-o zonă unde se poate menţine o igienă
corespunzătoare, cum este jumătatea înălţimii feţei orale, a casetei sau 1/3
cervicală a feţei vestibulare.
Dezoxidarea după dezambalare şi după solidarizare
• Aceasta este o operaţie efectuată la toate lucrările protetice din aliaje nobile şi
seminobile, însoţita adesea de comiterea următoarelor erori:
• Se foloseşte de mulţe ori aceeaşi substanţă în acelaşi vas, pentru aliajele
metalelor nobile şi seminobile
• Se încălzeşte la flacăra becului Bunsen piesa protetică şi se introduce în acidul
rece, în ioc să fie încălzit acidul în care este cufundată piesa. Această operaţie
efectuata greşit produce distorsionări şi contracţii sau chiar dezlipirea
elementelor.
• Se prinde piesa protetică în timpul manevrei de dezoxidare cu pense metalice,
care în contact cu acidul îl impurifică.
• Sînt folosite soluţii de acid vechi care prezintă colorări intense, ce influenţează
structura de suprafaţă a piesei protetice, tradusă prin schimbarea culorii.
La probă puntea poate să prezinte următoarele erori:
• Poziţia modificată a corpului de punte faţă de "elementele de agregare,
evidenţiată pe model prin mişcarea de basculare, iar pe cîmpul protetic este
marcată de imposibilitatea inserţiei pe dinţii stâlpi.
Eroarea este generată de următoarele:
• neaşezarea elementelor de agregare în poziţie corectă în amprentă,
• de modificarea poziţiei elementelor de agregare pe model, cînd s-a produs
solidarizarea provizorie, datorită contracţiei cerii sau la îndepărtarea de pe
model după solidarizarea provizorie, prin deformarea cerii.
În relaţia centrică cu intercuspidare maximă să nu existe contacte dento-dentare
între toate elementele punţii şi dinţii antagonişti. Este posibilă la punţile realizate
dintr-o bucată fiind determinata de o înregistrare inexactă a relaţiei intermaxilare
(a ocluziei) şi de un modelaj şi prelucrare necorespunzătoare.
La punţile din două bucăţi pot fi diferite contactele dento-dentare la nivelul
elementelor de agregare şi la nivelul corpului de punte. Astfel: elementele de
agregare să fie în inocluzie, să existe contacte dentare la nivelul corpului de
punte, ceea ce înseamnă că elementele de agregare au fost confecţionate cu
adaptare ocluzală necorespunzătoare şi nu s-a observat la proba lor, situaţie
nefavorabilă pentru stomatolog. Corpul de punte a fost realizat corect fără să se
remedieze defecţiunea elementelor de agregare deşi pe model era vizibilă
defecţiunea.
- Să fie în supraocluzie, intercuspidarea se realizează numai la nivelul punţii
dentare, cauza erorii este înregistrarea şi transmiterea unei relaţii intermaxilare
greşite, iar în laborator, modelele au fost aşezate într-o poziţie diferită faţă de cea
reală.
Erori la nivelul componentei fizionomice
Faţetele din acrilat pot prezenta următoarele erori:
-De culoare, aspectul cromatic este altul decît al dinţilor vecini şi antagonişti
datorită transparenţei metalului, a neizolarii pereţilor casetei, a nerepartizării
nuanţelor de culoare.
- De formă, nu se încadrează în armonia dento-dentară. În modelaj nu s-a orientat
după dinţii vecini ai modelului.
- De volum în sens vestibulo-oral, cervico-ocluzal şi mezio-distal când sînt mai
mari sau mai mici comparativ cu dinţii vecini şi nu se înscrie în configuraţia,
generală a arcadelor dentare.
- De structură, au suprafeţe poroase, luciul fiind cu intensitate redusă, fie datorită
porozităţilor, fie unei prelucrări insuficiente. Structura poroasă îşi are originea
în nerespectarea proporţiei polimer-monomer şi a regimului termic de
polimerizare.