Curs 15

Erori in conceperea puntilor

Apariţia erorilor în confecţionarea RPFP (punţilor dentare) constituie întotdeauna un moment

deosebit de dificil prin greutatea remedierii lor. Erorile sunt consecinţa unor cauze izolate sau
însumate, având la bază următorii factori generali:
- necunoaşterea de către specialişti a soluţiei de tratament cea mai indicată, imperfecta
pregătire şi amprentarea incorectă a dinţilor stâlpi,
- neglijenţe şi inexactităţi în execuţia tehnică a lucrărilor,
- materiale necorespunzătoare folosite în clinică şi în laborator,
- admiterea de către medic şi tehnician a doleanţelor neântemeiate propuse de pacienţi,
- reactivitatea nefavorabilă a bolnavului; igienă bucală defectuoasă.
Pentru a fi mai uşor înţeles acest capitol, cauzele care generează erorile sunt
schematizate astfel:
1) ERORI ÎN CONCEPEREA PUNTILOR. Sunt semnalate greşeli privitoare la:
- întinderea spaţiului edentat;
- tipul elementelor de agregare;
- forma şi direcţia corpului de punte;
- raportul corpului de punte cu creasta alveolară;
- aliajul prescris pentru a fi folosit.
2) ERORI CE APAR ÎN EXECUŢIA TEHNICĂ PROPRIU-ZISĂ A:
- elementelor de agregare;
- corpului de punte;
- solidarizării (lipirii);
- confecţionării componentei fizionomice.

1) ERORI ÎN CONCEPEREA PUNŢILOR

1. Întinderea spaţiului edentat. Edentaţiile mari (cu patru dinţi lipsă) sunt în general
contraindicate a fi restaurate prin punţi. Totuşi dacă anumite imperative o impun, dinţii stâlpi
vor fi intens solicitaţi, iar lungimea mare a corpului de punte favorizează apariţia deformărilor
elastice şi chiar ruperea.
2. Morfologia şi poziţia dinţilor stâlpi. Dinţii stâlpi cu coroană clinică scurtă, uşor
vestibularizaţi, nu pot fi pregătiţi pentru coroane mixte cu aspect fizionomic, deoarece nu se
pot realiza elemente de agregare reprezentate de: coroane turnate cu grosime dirijată, coroane
ştanţate sau coroane din două bucăţi.
Sunt indicate numai coroane turnate cu grosime totală. În acest caz trebuie să se
efectueze pregătiri speciale (şanţuri, trepte, puţuri) pentru mărirea suprafeţei de fricţiune.
Încălcarea conştientă sau inconştientă a acestor elementare noţiuni, are ca rezultat
decimentarea la scurt timp a punţilor.
3. Tipul elementelor de agregare. Migrările dinţilor stâlpi în plan orizontal îngreunează
atât realizarea punţii în laborator, dar şi inserţia pe câmpul protetic. În astfel de situaţii analiza
modelului de studiu urmată de o pregătire corespunzătoare a dinţilor stâlpi a impus
îndepărtarea unei mari cantităţi din ţesuturile dentare, elementul de agregare poate să fie
coroana turnată, dar cu condiţia să se devitalizeze dinţii pentru a nu fi transmise variaţiile de
temperatură organului pulpar.
4. Direcţia şi forma corpului de punte. Însuşirile morfologice ale corpului de punte
rezultă în urma aplicării cunoştinţelor de gnatologie clinică. Astfel în prezent este o greşeală
să se mai realizeze:
- în regiunea laterală la maxilar sau la mandibulă corpuri de punte înguste în sens
vestibulo-oral, deoarece aduc prejudicii eficienţei masticatorii şi rezistenţei la rupere;
- corpuri de punte cu modelajul suprafeţei oluzale plate, deoarece din punct de vedere
masticator sunt ineficiente;
- direcţia corpului de punte în linie dreaptă este noţiunea care necesită unele explicaţii
în sensul că în regiunea frontală corpul de punte trebuie să restaureze prin forma sa, aspectul
arcadei, iar în regiunea laterală să se înscrie în morfologia generală atât a arcadei respective,
cât şi a celei antagoniste.
5. Raportul corpului de punte cu creasta edentată. S-au imaginat diferite rapoarte ale
corpului de punte cu creasta alveolară având drept scop menţinerea unei igiene bucale
corespunzătoare.
Alegerea unui anumit tip de raport, se efectuează în funcţie de următoarele elemente: -
de zona unde este situată edentaţia, frontal sau lateral la maxilar sau la mandibulă; - de forma
şi înălţimea crestei alveolare.
 Corpul de punte cu raport în şa este total înlăturat din activitatea practică
stomatologică.
Sunt considerate erori următoarele:
- corpul de punte cu contact tangenţial în edentaţiile laterale, la maxilar, când
creasta alveolară este lată şi dinţii stâlpi sunt cu înălţime redusă. În aceste situaţii
este preferabilă realizarea corpului de punte cu raport în semi-şa.
- corpul de punte suspendat în edentaţiile laterale mandibulare când dinţii stâlpi sunt
scurţi, între creastă şi planul de ocluzie existând un spaţiu mic de numai 5-6mm. În
asemenea situaţii, corpul de punte realizându-se suspendat, poate să rezulte un
spaţiu între faţa mucozală a corpului de punte şi creastă foarte redus, care nu
asigură autocurăţirea sau poate să rezulte un corp de punte cu dimensiune cervico-
ocluzală mică, ce nu conferă rezistenţă corespunzătoare la rupere şi îndoire,

Spaţiul redus ; retentiv. Grosime redusă = nerezistent

ALIAJUL FOLOSIT
Materialele folosite pentru confecţionarea corpurilor de punte sunt aliajele nobile
seminobile şi inoxidabile (Co-Cr sau Ni-Cr), care asigură în mod diferit rezistenţa la
abraziune, la încovoiere, la rupere şi la coroziune. Rezistenţa la abraziune este o caracteristică
ce depinde de calităţile fizico-chimice ale fiecărui aliaj aşa cum este cunoscut.
Rezistenţa la încovoiere şi la rupere depinde în afară de caracteristicile fiecărui aliaj,
de forma în secţiune transversală, de mărimea diametrului secţiunii pe direcţia de acţiune a
forţelor şi de lungimea corpului de punte.
Corpurile de punte lungi, cu antagonişti robuşti, reprezentate de casete şi faţete, trebuie
însoţite de unele măsuri de precauţie cum ar fi: pereţi mai groşi şi aliaj mai rezistent la rupere
şi încovoiere. Lipsa acestor măsuri reprezintă o eroare. Corpurile de punte formate din 3-4
elemente în general trebuie să fie rezistente la forţele de rupere şi încovoiere.
Rezistenţa la coroziune este tot o calitate specifică fiecărui aliaj, dar poate fi
modificată în timpul operaţiei de turnare-răcire, prin modificarea repartizării diferiţilor atomi
în molecula aliajului sau a introducerii unor noi elemente în compoziţie la aliajele de aur,
sulful, iar la cele din Co-Cr, carbonul.
 2) ERORI CE APAR ÎN EXECUŢIA TEHNICĂ

Erorile în execuţia tehnică a elementelor de agregare, au ca rezultat obţinerea unor

proteze unidentare scurte, largi, subţiri şi poroase. Toate aceste erori reprezintă factori
majori, care participă alături de alţii la decimentare, fracturare şi oxidarea punţilor dentare.
Elementele de agregare (coroane de acoperire) sunt lungi şi largi datorită următoarelor
cauze:

- tiparul a fost confecţionat din mase de ambalat cu un coeficient de dilatare mai

mare decât coeficientul de contracţie al aliajului;

- tehnicianul a gravat bonturile pe model;

- suprafaţa ocuzală este subţire, dacă spaţiul dintre bont şi suprafaţa ocluzală a
dinţilor antagonişti este foarte mică sau dacă suprafaţa ocluzală a coroanei s-a prelucrat mai
insistent cu instrumente abrazive.

Porozităţile sunt determinate de următoarele cauze:

1. Canalele pentru curgerea aliajului lichid au fost subţiri, deoarece tija aplicată pe
machetă a avut diametrul sub 1,7mm. În general este de preferat să fie de 2-2,5mm

Tije cu diametrul subdimensionat.

2. Rezervorul de aliaj lichid din care este absorbit aliajul în timpul răcirii piesei, fie a
lipsit, fie a fost plasat în altă parte a chiuvetei decât central
 Poziţia excentrică a bilei de contracţie.

Corpul de punte în afară de erorile pe care le prezintă datorită concepţiei

necorespunzătoare, mai poate prezenta următoarele erori generate de execuţia tehnică:

- Corpurile de punte modelate cu unghiuri, trepte sau convexităţi exagerate sunt

nebiologice, favorizează acumularea resturilor alimentare, cu formarea plăcii
bacteriene microbiene, a depozitelor de tartru şi lezează chiar părţile moi (limba
şi mucoasa obrazului)

Unghiuri exprimate, retentive. Efect traumatic asupra părţilor moi.

- De multe ori în practica curentă tehnicienii dentari gravează modelul în zona crestei
alveolare, crezând că numai aşa se obţine un contact intim cu mucoasa, dar rezultatul este
compresiunea ţesuturilor, însoţită de leziuni inflamatorii şi necrotice.

- Modelarea feţelor orale ale corpului de punte din zona frontală, fără să fie redată
morfologia naturală a dintelui (cingulum, creste marginale, relief concav-convex), ce
reprezintă stopurile ocluzale de gradul II ale regiunii anterioare
 Lipsa stopurilor ocluzale clasa a II-a.

În această situaţie nu au loc contacte ocluzale stabile, iar funcţiile de ghidare şi cea
fonetică vor fi perturbate.

- Porozităţi multiple ce determină atât aspectul caracteristic marcat de numeroase

micro-orificii, cât şi rezistenţă scăzută la rupere, abraziune şi coroziune.

- Suprafeţe cu aspect mat, rezultate fie datorită neprelucrării corespunzătoare, în

special nelustruite, fie în cazul aliajului de aur, combinaţia acestuia cu sulful din tipar, când a
fost supraâncălzit tiparul.

Zona de unire dintre corpul de punte şi elementul de agregare este aceea careia
tehnicianul trebuie să-i acorde maximum de atenţie. Lipirea după o tehnică riguroasă,
asigură o perfectă inserţie a punţii, protejează papila interdentară şi un spaţiu pentru
curăţirea resturilor alimentare.

Lipsa de experienţă sau graba tehnicianului, fac posibilă apariţia următoarelor erori:

- pori în zona de lipire, determinaţi de supraîncălzirea lotului;

- spaţiu între elementele de agregare şi corpul de punte. Solidarizarea este realizată

pe o suprafaţă redusă. Această lipire insuficientă se produce când aliajul folosit pentru lipire
nu este suficient încălzit până la curgere, când aliajul nu are calităţi corespunzătoare (nu are
o fluiditate mare) sau când nu s-a aplicat decapant pe zona de lipire;
 - modificarea poziţiei corpului de punte faţă de elementele de agregare, urmată de
imposibilitatea inserţiei. Această modificare de poziţie este cauzată de: incorecta poziţionare
a elementelor de agregare pe model, când se efectuează solidarizarea provizorie cu ceară
sau datorită contracţiei cerii, care a fost folosită pentru solidarizare;

- lotul a fost depus în exces şi a curs pe suprafaţa vestibulară, mucozală şi ocluzală. La

aliajele de aur, prin caratajul inferior, pe suprafaţa vestibulară se produc schimbări de culoare.
Pe suprafaţa mucozală micşorează spaţiul pentru papila interdentară, pe suprafaţa ocluzală
modifică raportul cu dinţii antagonişti.
Corpul de punte cu casete. Pentru a menţine acrilatul casetele sunt prevăzute cu
sisteme retentive. Lipsa acestora şi a ramei metalice de protecţie a acrilatului sunt factori ce
îndepărtează faţeta acrilică de pe structura metalică. Se pot constata următoarele erori:
- sistemul de retenţie (care poate fi sub formă de ansă, ciupercuţe, perle, solzi de peşte)
prin plasarea lui prea vestibulară compromite fizionomia, trădând protezarea, a
- sistemul de retenţie nu este corespunzător: fie este cu rezistenţă scăzută, când este
reprezentat de anse subţiri sau care nu favorizează retenţia mecanică a faţetei acrilice (solzi
mici sau anse plasate mult spre peretele oral al casetei

Retenţie vestibularizată efect inestetic Retenţie oralizată ineficientă

Corpurile de punte semifizionomice reprezentate de casete şi faţete, uneori au

marginea liberă a peretelui metalic situată pe creastă

Joncţiunea metal – acrilat în zona lipsită de autocurăţire

 În asemenea situaţii joncţiunea dintre acrilat şi metal rămâne într-o zonă unde nu se
poate efectua autocurăţirea şi curăţirea. Această joncţiune trebuie să fie plasată într-o zonă
unde se menţine o igienă corespunzătoare. Zona este reprezentată de jumătatea feţei orale a
casetei (fig. 68) sau de treimea cervicală a feţei vestibulare (fig. 69)

Joncţiunea metal – acrilat plasată corect Joncţiunea metal – acrilat plasată corect

Dezoxidarea după dezambalare şi după lipire este realizată incorect deoarece:

- la dezoxidarea pieselor protetice se foloseşte adesea aceeaşi substanţă, acidul
clorhidric, atât la cele din aliaje nobile, cât şi la cele din aliaje seminobile;
- piesa protetică este încălzită la flacăra becului bunsen şi introdusă în acidul rece, în
loc să fie încălzit acidul în care este cufundată piesa. Se produc distorsionări şi
contracţii sau chiar dezlipirea piesei;
- piesa protetică este prinsă îm timpul manevrelor de dezoxidare cu pense metalice
care în contact cu acidul îl impurifică;
- sunt folosite soluţii de acid vechi, care prezintă colorări intense, ce influenţează
structura de suprafaţă a piesei protetice, tradusă prin schimbarea culorii.
Puntea la proba pe câmpul protetic, în poziţie de intercuspidare maximă, poate să
prezinte următoarele erori:
- să fie în infraocluzie, intercuspidarea realizându-se numai la nivelul celorlalţi dinţi
restanţi de pe arcadă. Puntea nu are contacte cu antagoniştii. Situaţia poate să apară
şi dacă au existat erori de modelaj şi prelucrare.
 Contacte ocluzale anormale.
- intercuspidarea se realizează numai la nivelul punţii dentare. Această eroare are
cauze multiple, clinice şi tehnice. Cele de laborator sunt reperezentate de aşezarea
modelelor în altă poziţie decât cea înregistrată de medic. (fig. 71)

Corp de punte în supraocluzie.

Componenta fizionomică
Faţetele din acrilat au altă culoare decât cea indicată de medic sau cea stabilită de
comun acord cu tehnicianul dentar. Cauzele sunt multiple:
- repartizarea culorii în tipar se face greşit,
- parametrii tehnici pentru polimerizare nu sunt respectaţi,
- substructura metalică nu este izolată cu lac special, care atenuează tenta metalică.
Faţetele din acrilat poroase, nerezistente şi cel mai adesea nefizionomice sunt cele
realizate manufactural. Defectele apar, deoarece nu se respectă proporţia monomer-polimer
sau nu se efectuează polimerizarea după regimul termic recomandat. Sunt indicate faţete
realizate în fabrică, adaptate şi solidarizate pe metal, pentru calităţile fizionomice şi rezistenţa
mecanică.