CURS 7

Inflamația pulpară la dinții temporari – particularități, forme clinice,

elemente de diagnostic, diagnostic pozitiv și diferențial, evoluție, tratament

Consecinţele pierderii premature a dinților temporari sunt numeroase, printre care cele
mai des întâlnite sunt scurtarea arcadei şi reducerea consecutivă a spaţiului pentru erupţia
dinților permanenți (erupţii ectopice sau incluzii ale permanenților succesori), migrarea
dinţilor vecini, uneori deplasarea liniei mediane sau dezvoltarea unor posturi linguale
anormale în situația existenței unor breșe edentate.
Particularităţi morfo-structurale ale dinților temporari ce favorizează progresia mai
rapidă a proceselor patologice către camera pulpară:
 grosime mai redusă a structurilor dentare dure
 canalicule dentinare mai largi și cameră pulpară mai voluminoasă
 coarne pulpare superficiale (în special cornul pulpar mezio-vestibular)
 podeaua camerei pulpare este mai subţire și mai poroasă pe măsură ce se instalează
rizaliza
 fenomenele regresive pulpare care se accentuează odată cu evoluţia resorbției
radiculare fiziologice
 numărul fibrelor nervoase, a complexelor mecano-receptoare şi a axonilor mielinizaţi
este mai mic, iar plexurile nervoase subodontoblastice sunt incomplet dezvoltate
 înălţimea camerei pulpare este redusă, determinând un risc crescut de perforaţie
interadiculară în timpul tratamentului mecanic
 număr mare de comunicări pulpo-parodontale, astfel infecţia afectează rapid și spaţiul
interadicular
 canalele radiculare cu formă de panglică, aplatizate mezio-distal, și numărul crescut de
canale accesorii fac tratamentul de canal dificil
 apexul anatomic este plasat la 1-2 mm mai spre coronar faţă de apexul radiologic
astfel încât lungimea de lucru a canalului este mai redusă faţă de lungimea radiologică
Este cunoscut faptul că există diferenţe între molarul prim şi molarul secund temporar,
determinând astfel o interesare pulpară mai precoce a molarului prim. Molarul 1 temporar
prezintă o cameră pulpară proporţional mai voluminoasă față de molarul secund temporar
astfel că în cazul proceselor carioase proximale există în majoritatea cazurilor grade diferite
de inflamație pulpară. De asemenea, canalele radiculare mai înguste, dar și rădăcinile cu o
anatomie mai variabilă, mult mai complexă, precum și predispoziția crescută la resorbţii
interne fac ca tratamentul endodontic să fie dificil, uneori imposibil de realizat.
Formele clinice de inflamație pulpară prezintă de asemenea unele particularităţi în
raport cu dentiția permanentă:
₋ afectare precoce a pulpei
₋ evoluţie rapidă cu extindere nelimitată
₋ reducerea numerică a formelor clinice: (pulpite acute purulente totale la vârste mici şi
pulpite cronice la vârste mai mari)
₋ rizaliza avansează în acest timp
₋ amestecul de forme clinice ce coexistă în acelaşi organ pulpar.
În cazul cariei dentare, răspunsul complexului pulpo-dentinar al dinților temporari este
similar cu cel al dinților permanenți prin formarea dentinei de reparație, reducerea numărului
și dimensiunii odontoblaștilor, cu modificarea formei acestora, invazia de celule rotunde în
zona liberă celulară a lui Weil, invazia de capilare în cazul leziunilor carioase profunde și
creșterea numărului de celule inflamatorii la nivel pulpar numai sub procesele carioase foarte
profunde.
Clasificarea pulpitelor
Din punct de vedere al modificărilor histologice pulpare:
1. Pulpă normală, neinflamată
2. Stadiul de tranziție, în care pulpa este intactă, dar cu celule inflamatorii „împrăștiate”
3. Pulpită cronică parțială (în pulpa radiculară lipsesc celulele inflamatorii)
4. Pulpita cronică parțială cu necroză parțială sau formare de abces într-o zonă mică din
apropierea leziunii carioase sau pulpa descoperită
5. Pulpită cronică totală (procesul inflamator afectează pulpa coronară și radiculară)
6. Pulpită cronică totală cu necroză parțială sau formare de abces, cu modificări ca în
pulpita cronică parțială, dar și cu interesarea pulpei radiculare
7. Necroza pulpară totală în care întregul țesutul pulpar este necrotic

În funcție de potențialul pulpar de vindecare, aceste modificări histologice sunt

grupate astfel:
1. Modificări histologice tratabile (pulpa normală sau în stadiul de tranziție are
capacitatea de a se vindeca după ce s-a efectuat tratamentul cariei)
2. Modificări histologice netratabile (cuprind pulpita cronică totală cu/ fără necroză
parțială/ totală, iar tratamentul constă în terapie pulpară radicală – pulpectomie sau
extracție)
3. Modificări histologice chestionabile (cuprind pulpitele cronice parțiale cu necroză
parțială sau microabces, tratamentul constând în pulpotomie)

Se admite că în DT sunt mai frecvente pulpitele purulente din categoria pulpitelor

acute și toate formele de pulpite cronice (parțiale/ totale). Se întâlnesc și forme mixte de
îmbolnăvire, tabloul morfopatologic variind la același dinte în limite largi, de la pulpă
sănătoasă nemodificată până la filet pulpar radicular mortificat. Se consideră astfel utilă
clasificarea inflamației pulpare astfel:
1. Pulpite reversibile (asimptomatice)
2. Pulpite ireversibile (simptomatice)
Se consideră că pulpita reversibilă nu este o afecțiune, ci un simptom care dispare prin
îndepărtarea cauzei (carie, obturație fără protecție pulpară). Neîndepărtarea cauzei în timp util
duce la extinderea fenomenelor inflamatorii și evoluția către pulpita ireversibilă.
Pulpita reversibilă se caracterizează prin:
a. durere, numai provocată
b. durerea nu încetează după îndepărtarea excitantului
Pulpita ireversibilă se caracterizează prin:
a. durere provocată și spontană
b. durerea nu încetează după îndepărtarea excitantului
Clasificarea pulpitelor ireversibile:
a) În funcție de evoluție:
₋ acute
₋ subacute
₋ cronice
b) După gradul de interesare pulpară: parțiale/ totale
c) După gradul de infectare pulpară: cu pulpă sterilă/ pulpă infectată
A. Clasificare bazată pe criterii clinice şi histopatologice:
1. hiperemia preinflamatorie (predomină vasodilataţia)
 2. pulpita acută:
a) pulpită seroasă (predomină edemul pulpar):
- parţială
- totală
b) pulpită purulentă:
- parţială
- totală
3. pulpite cronice:
a) pulpite cronice deschise (polipoasă/ ulceroasă)
b) pulpite cronice închise (propriu-zisă/ granulom intern)

B. Clasificare bazată pe criterii clinice şi de răspuns la tratament:

1. pulpite reversibile (asimptomatice) – tratament conservator:
- hiperemia preinflamatorie
- pulpita seroasă parţială în stadiul incipient
2. pulpite ireversibile (simptomatice) - tratament conservator:
- pulpita seroasă parţială în stadiul avansat
- pulpitele seroase totale
- pulpitele purulente
- pulpitele cronice (deschise/ închise)

Diagnosticul
Diagnosticul este dificil datorită simptomatologiei şi a semnelor clinice şterse,
imprecise, inconstante, evoluţiei rapide cu afectarea întregii pulpe și a existenței formelor
clinice mixte de îmbolnăvire.
Diagnosticul se pune pe baza:
₋ anamnezei: la întrebări răspund părinţii/ aparținătorii
₋ examenului subiectiv şi obiectiv
₋ examenelor complementare

Examenul subiectiv
a) Intensitatea durerii: durerea poate fi absentă, redusă, instabilă (pulpite reversibile, pulpite
cronice) sau poate avea grade apreciabile (pulpite acute).
b) Caracterul durerii în pulpitele acute: durerile sunt spontane în cazul pulpitelor ireversibile,
provocate în pulpite reversibile. Se oservă o exacerbare la rece în situația pulpitelor seroase şi
la cald în pulpite purulente). De asemenea, caracterul lancinant al durerii este specific
pulpitelor seroase, în timp ce caracterul pulsatil este atribuit pulpitelor purulente; durerea este
de obicei localizată în pulpitele reversibile și iradiată în pulpitele ireversibile.
c) Durata durerii: dureri de scurtă durată în pulpite reversibile și maximum ½ oră - câteva ore
în pulpitele ireversibile.

Examen obiectiv
Inspecţia
Semnele obişnuite de carie cavitară cu evoluţie către inflamații pulpare acute pot fi
întâlnite în situația unor obturaţii fracturate și/ sau carie secundară (pulpite acute),
obturaţii vechi sau întinse în suprafaţă (pulpite cronice închise). În unele cazuri (pulipite
cronice deschise polipoase) se poate observa un polip pulpar de culoare roz (polip
epitelizat) sau roşie (polip neepitelizat); pulpa descoperită de culoare roşie, ulcerată
sângerândă se poate întâlni pulpitele cronice ulceroase.
Palparea. Percuţia
 Pe lângă semnele obişnuite de carie se observă deschideri ale camerei pulpare
(sensibilitate + sângerare, secreție purulentă).
Percuţia în ax indică sensibilitate doar în pulpitele acute totale.

Teste complementare (paraclinice)

Radiografia evidențiază deschideri ale camerei pulpare de către procesul carios,
absența modificărilor spaţiului periapical/ interadicular, aspecte ale structurilor dento-
parodontale: graul de rizaliză, germenul dintelui succesor, osul alveolar. De asemenea,
imaginea radiologică va semnala prezența unor obturaţii profunde, calcificări pulpare,
resorbţii radiculare patologice interne sau externe sau afectarea furcaţiei.
Răspunsul testelor de vitalitate (termice, electrice) este incert la dinții temporari.
Investigaţia pulpară directă se poate realiza cu sonda sau ace Kerr; se va observa
culoarea țesutului pulpar, sângerarea (cantitate şi culoare, consistenţă), prezența/ absența
secreției purulente. În pulpitele seroase țesutul pulpar este de culoare roşie, este prezentă
sângerarea redusă/ moderată care se opreşte în 2-3 minute cu mijloace obişnuite de
hemostază (presiuni cu bulete uscate, ser fiziologic). Pulpitele cronice se însoțesc de o
sângerare importantă, închisă la culoare și sensibilitate redusă. În pulpitele purulente se
observă inițial o secreție purulentă, apoi sângerare, închisă la culoare, în timp ce în
necroza/ gangrena pulpară resturile pulpare au o nuanță gri-cenușiu, nu se întâlnește
sensibilitate și sângerare.

METODE DE TRATAMENT
a) Terapia conservatoare:
 coafaje: indirect, natural, direct
 pulpotomia: vitală/ devitală
 pulpectomia: vitală/ devitală
b) Extracţia.

Criterii de selecţie a metodelor de tratament

Diagnosticul de certitudine este dificil de pus doar pe baze clinice, examinarea
histologică este dificilă, examinarea intraoperatorie directă fiind cea care poate preciza
diagnosticul. Opţiunea terapeutică se poate schimba intraoperator în funcţie de observaţiile
intraoperatorii.
În funcție de starea fiziologică a dintelui temporar se pot alege următoarele metode
terapeutice:
- dinte temporar imatur: coafaje, pulpotomie
- dinte temporar matur: orice metodă de tratament
- dinte temporar în stadiul de exfoliere: extracţie

Tehnicile vitale (anestezie) prezintă următoarele caracteristici:

₋ desensibilizarea este reversibilă
₋ şedinţe mai puţine
₋ nu modifică resorbţia radiculară fiziologică
₋ nu modifică aspectul pulpei dacă anestezia nu a fost efectuată cu VC
₋ este acceptată de copii
₋ şedinţe mai scurte

Tehnicile devitale prezintă următoarele caracteristici:

₋ şedinţe mai lungi
₋ anestezia nu este întotdeauna acceptată de copii
 ₋ desensibilizarea este ireversibilă
₋ şedinţe mai multe
₋ modifică semnificativ viteza rizalizei (↑↓)
₋ modifică aspectul pulpei

Diagnostic diferenţial
• Pulpite reversibile: caria simplă, gangrena pulpară simplă
• Pulpitele ireversibile: pulpita reversibilă, parodontita apicală acută, parodontita apicală
cronică acutizată, sindromul de sept.
• Pulpitele cronice închise: caria simplă, pulpita reversibilă, gangrena simplă,
parodontita apicală cronică.

Coafaj indirect/ natural

În coafajul indirect se îndepărtează stratul de dentină infectată, eliminând astfel
cantitatea cea mai mare de microorganisme. Prin aplicarea preparatelor biostimulatoare,
dentina afectată se poate remineraliza și odontoblaștii formează dentină de reparație,
evitând astfel deschiderea camerei pulpare.
Indicații:
₋ caria simplă profundă
₋ pulpite reversibile la prim puseu
₋ stadiul fiziologic 1 (dinte temporar imatur) și 2 (dinte temporar matur)
₋ fără patologie vizibilă pe radiografie
₋ dinţi vitali cu culoare şi mobilitate normală
Obiective:
1. păstrarea vitalităţii pulpare
2. oprirea evoluţiei cariei
3. reducerea permeabilităţii dentinei
4. stimularea formării dentinei de reparaţie
5. remineralizarea dentinei (în 8 -12 săpt)
Se cunoaște stratificarea în 3 straturi distincte în cazul cariei active:
– strat moale de dentină necrotică, puternic infectat microbian și nedureros la
stimuli (dentină infectată)
– strat de consistență ceva mai fermă, cu conținut mai redus de microorganisme
și dureros la stimuli (dentină afectată)
– strat de dentină dură sănătoasă, ușor modificată de culoare, cu conținut mic
microbian și dureroasă la diferiții stimuli

Coafajul direct
Indicații:
1. deschiderea a camerei pulpare traumatică
2. deschidere recentă, de mici dimensiuni
3. stadiul fiziologic 1,2 (dinte temporar imatur, matur)

Pulpotomia
Pulpotomia vitală
Constă în îndepărtarea pulpei coronare inflamate (inflamată ireversibil, desensibilizată
prin anestezie) și păstrarea pulpei coronare (parțial) sau radiculare sănătoase (vindecabilă
terapeutic).
Indicaţii:
1. Copil sănătos/ cooperant (acceptă anestezia)
 2. Pulpite reversibile
3. Deschideri traumatice/ prin carie a camerei pulpare
4. Eşec coafaj
5. Rizaliza interesează mai puțin de o treime din rădăcină
6. Dinţi vitali (fără semne de inflamaţie pulpară ireversibilă sau gangrenă)
7. Hemostaza obținută în 1-3 minute
8. Distrucție coronară restaurabilă

Contraindicaţii:
1. Afecțiuni generale
2. Pacient necooperant
3. Dinţi cu pulpite ireversibile (sângerare, secreție purulentă)
4. Dinţi cu resorbție radiculară patologică (internă/ externă)
4. Dinţi cu semne clinice şi radiologice de gangrenă pulpară:
₋ tumefacţie
₋ fistulă
₋ mobilitate patologică
₋ radiotransparenţă periapicală/ interradiculară
₋ calcificări pulpare
5. Dinți nerestaurabili
6. Afectarea dintelui succesor
7. Dinți în perioada de exfoliere

Materialele utilizate în tehnica pulpotomiei pot fi clasificate astfel:

₋ Fixative: formocrezol, glutaraldehidă
₋ Agenţi mineralizanţi ± bacteriostatici: Ca(OH)2, fosfat tricalcic, MTA, Biodentine
₋ Sigilante paliative: ZOE
₋ Hemostatice-coagulante: sulfat feric (Astringendent), clorură de Al
₋ Antibiotice/ Antimicrobiene: eritromicină, etc.
₋ Agenţi de vindecare tisulară: colagen
₋ Vitapex – iodoform, Ca(OH)2, silicon
₋ Pasta Maisto – soluție Walkoff, iodoform, ZnO, timol
₋ Endoflas – Ca(OH)2, ZnO, iodoform, sulfat de Ba, eugenol, pentaclorofenol
₋ Pulpdent – Ca(OH)2, metilceluloză
₋ Ledermix – dimetilclorotetraciclina + triamcinolon

Tehnică de lucru
1. Anestezie, de obicei plexală (fără vasoconstrictor)
2. Exereza parţială a dentinei alterate (reducerea încărcăturii bacteriene la deschiderea
camerei pulpare)
3. Izolare
4. Exereza dentinei alterate în totalitate
5. Îndepărtarea în totalitate a tavanului camerei pulpare cu instrumentar rotativ la turație
covențională cu freze clindrice/ sferice corespunzătoare
6. Controlul îndepărtării tavanului pulpar
7. Examinarea pulpei coronare (culoare, consistență, aspectul general)
8. Excizia și exereza pulpei coronare cu instrumentar rotativ/ linguri Black/ excavator
9. Spălarea cavității coronare de resturile de dentină
10. Verificarea diagnosticului prin examinarea aspectului sângerării din pulpa radiculară
11. Hemostaza realizată cu soluții nenocive și care să nu mascheze aspectul sângerării
 12. Aplicarea peste bontul radicular și pe podeaua camerei pulpare a unui pansament
medicamentos (hidroxid de calciu, eugenat de zinc, sulfat feric, MTA, Biodentine)
13. Aplicarea peste pansamentul medicamentos a obturației de bază și a celei definitive/
coroane de înveliș prefabricate sau doar a unei obturații corespunzătoare provizorii și
urmărirea dintelui în timp.
Succesul pulpotomiei depinde de (criterii):
1. Diagnosticul corect
2. Izolarea perfectă
3. Acces suficient la camera pulpară
4. Folosirea unui medicament suficient de puternic să distrugă toate formele de bacterii

Pulpotomia parțială
Numită și chiuretaj pulpar, a fost propusă și folosită cu succes de CWEK în
tratamentul fracturilor coronare penetrante la dinții permanenți cu rădăcina incomplet formată.
Metoda este recomandată în situațiile în care plaga pulpară este proaspătă și când la locul
deschiderii se observă modificări proliferative indiferent de dimensiunea leziunii, intervalul
dintre producerea traumatismului și momentul aplicării tratamentului sau de gradul de
maturitate radiculară. Metoda constă în excizia unei părți superficiale din pulpa coronară; de
regulă se îndepărtează 1-2 mm din țesutul pulpar din vecinătatea deschiderii camerei pulpare
și asigurarea protecției zonei respective cu hidroxid de calciu acoperit etanș cu material de
obturație
Avantajele pulpotomiei parțiale față de pulpotomia totală:
– Păstrarea unei porțiuni din pulpa coronară a cărei bogăție celulară oferă
posibilități mai bune de reparație
– Menținerea capacității de apoziție fiziologică dentinară în zona cervicală, ceea
ce oferă rezistență pereților dentinari
– Menținerea culorii și transparenței naturale a dintelui
– Posibilitatea efectuării testelor de vitalitate
– Nu necesită tratament endodontic ulterior

Tehnica de lucru
1. Anestezie
2. Izolare
3. EDA
4. Îndepărtarea unei porțiuni de 1-2 mm din pulpa coronară din dreptul orificiului de
deschidere al CP
5. Hemostaza (plaga pulpară se spală blând cu ser fiziologic; pentru hemostază se
folosesc bulete sterile, ușor umectate în soluția hemostatică. Dacă sângerarea
persistă se îndepărtează o porțiune mai mare de țesut pulpar, fie se reconsideră
atitudinea terapeutică)
6. Aplicarea preparatului medicamentos peste plaga pulpară
7. Realizarea obturației de bază și refacerea distrucției coronare

Tehnici alternative
• Laserul
Pulpotomia cu ajutorul laserului reprezintă o tehnică non-farmacologică de hemostază,
existând premizele unui potenţial de vindecare crescut (stimularea dentinogenezei şi păstrarea
vitalităţii pulpei).
Indicaţii:
1. decapuşonarea dinţilor în erupţie
 2. pulpotomia vitală
3. tratamentul leziunilor carioase dinților temporari/ dinților permanenți
4. tratamentul chistului de erupţie
5. incizia şi drenajul parulisurilor
6. tratamentul mucocelului
7. reparaţia intraorală a unor menţinătoare de spaţiu sau a altor aparate
ortodontice fixe

 Electrochirurgia
Constituie o metodă de hemostază (electrocoagulare) în care se folosesc curenţi
electrici de intensităţi reduse prin sonda chirurgicală în U (Ellman), intensitate 3 sau 4 (140
v).
Tehnică de lucru:
1. este suficientă o singură aplicare; se poate repeta după o pauză de 10 secunde
2. ţesutul pulpar va căpăta o nuanță maro închis
3. în caz de hemoragie incontrolabilă (se realizează pulpectomie)
4. aplicare ZOE cu priză rapidă peste bonturile radiculare
5. obturaţie definitivă

Pulpectomia vitală
Reprezintă o metodă terapeutică ce constă în îndepărtarea pulpei corono-radiculare
afectate, desensibilizată prin anestezie şi obturarea canalelor cu o pastă resorbabilă.
Obiective:
1. Păstrarea funcţională a dintelui temporar
2. Păstrarea spaţiului pentru dintele permanent
3. Prevenirea apariţiei infecţiei
4. Dezinfecția şi obturarea canalelor radiculare
5. Asigurarea desfăşurării resorbției radiculare fiziologice

Dificultăţi și precauţii:
₋ Există un nr. mare de de canale accesorii
₋ Porozitatea mare a podelei camerei pulpare creşte riscul perforaţiei interradiculare
₋ Canalele radiculare au formă de panglică
₋ Există un sistem pulpar fin, filamentos
₋ Debridarea canalelor este mai dificilă
₋ Extirparea completă a pulpei este aproape imposibilă - potenţial crescut de perforaţie
₋ Apexul clinic este mai coronar faţă de apexul radiologic

Indicații:
1. Inflamaţie pulpară ireversibilă (carie/ traumatism dento-parodontal)
2. Eşec după pulpotomie
3. Copil sănătos, cooperant (acceptă anestezia)
4. Resorbție radiculară redusă (1/3)
5. Dinţi vitali

Tehnică de lucru:
După îndepărtarea tavanului CP și a pulpei coronare se spală cavitatea cu ser
fiziologic, apă distilată, apoi se efectuează următorii timpi operatori:
1. Reperarea orificiilor pulpei radiculare cu ace tire-nerfs cu dimensiuni potrivite pentru
diametrul canalului. În cazul canalelor înguste, îndepărtarea pulpei radiculare se
realizează cu ace Kerr fine
2. Pregătirea canalului radicular în vederea realizării obturației de canal. Se realizează
TM astfel:
- manual: ace Kerr file/ Reamers subţiri 15-25 până la 1-2 mm de apex
- rotativ: ace Pedo reamers de 16 mm
3. Irigații endocanaliculare: H2O2, NaOCl 2%, ser fiziologic
4. Uscarea canalelor
5. Obturația radiculară cu pastă resorbabilă (≈ ritmului RR fiziologice)
6. Obturație provizorie
7. Refacerea de durată a distrucției coronare

Criterii de apreciere a lungimii canalului radicular:

1. Radiografia
2. Apexul clinic este plasat mai coronar faţă de apexul radiologic cu 1-2 mm
3. Vârsta copilului şi vârsta la care erup dinții permanenți
4. Rizaliza începe cu aproximativ 3-4 ani înaintea exfolierii
5. Diagnosticul: caria complicată modifică viteza (accelerează) şi tiparul resorbției
radiculare
6. Cunoașterea dimensiunilor rădăcinilor şi coroanelor dinților temporari

Tabel 1. Dimensiunile dinţilor temporari

Paste folosite pentru obturația de canal:

₋ Pasta Walkhoff iniţială (soluţie Walkoff, iodoform)
₋ Pasta Kri (resorbabilă, bactericidă-iodoform 80%, paraclorfenol 2%, camfor 5% şi
mentol 1%)
₋ Pasta Walkhoff iodoformată extemporanee
₋ Pastă cu hidroxid de calciu:
 Vitapex (hidroxid de calciu şi iodoform)
 Endoflas (hidroxid de calciu și ZOE iodoformat, sulfat de bariu,
pentaclorfenol)
 Pulpdent (hidroxid de calciu şi metilceluloză)
₋ Pastă eugenat de zinc iodoformat fără activator.
 Succes – criterii:
1. Folosirea dintelui în masticaţie
2. Lipsa complicaţiilor periapicale/ interradiculare
3. Neinfluenţarea RR
4. Neafectarea dintelui succesor

Tehnicile devitale
Indicaţii:
1. dinţi cu pulpă vitală inflamată
2. dinţi cu RR neîncepută sau incipientă
3. pacienţii necooperanţi
Contraindicaţii:
1. dinţi cu pulpă devitală
2. pulpite avansate: pulpite purulente şi cronice
3. pacienţii cooperanţi, sănătoşi (anestezie)
4. dinţi cu resorbție radiculară avansată

Preparate chimice de desensibilizare

Preparate arsenicale
Avantaje:
1. acţiune rapidă
2. difuzează prin canaliculele dentinare
3. nu lasă sensibilitate şi sângerare restantă
4. nu se repetă
Doza utilizată este ½ din cea de la adult. Durata menținerii pansamentului arsenical
este 1-3 zile.
Dezavantaje: difuzează dincolo de apex 1/150 din doză.

Preparate înlocuitoare de arsenic

₋ Paraformaldehidă (Novatrix, Toxavit, Caustinerf, soluţia Walkhoff, soluţia Bonain,
tricrezolformalina)
₋ Pastă mumifiantă: paraformaldehidă 1g, carbovax 1500 1,3g, lignocaina 0,06g,
propilenglicol 0,5 ml, carmin 10ml
₋ Pasta mumifiantă preparată extemporaneu
Avantaje: nu difuzează dincolo de apex.
Dezavantaje:
– acţiune lentă 7-10 zile
– nu difuzează prin canalicule (este necesar un contact larg cu țesutul pulpar)
– lasă sensibilitate şi sângerare restantă
– se inactivează după deschiderea flaconului (2 ani)

Pulpotomia devitală
Indicaţii:
1. inflamaţia pulpară reversibilă când nu există condiţii pentru efectuarea pulpotomiei
vitale
2. când este contraindicată anestezia (pacienți hemofilici)
3. cooperarea limitată a pacientului
Contraindicaţii:
1. dinţi cu resorbția radiculară avansată (arsenicul difuzează dincolo de apex)
2. inflamaţie pulpară ireversibilă
 3. când se poate efectua anestezia

Tehnica de lucru
Tehnica de lucru, efectuată în mai multe ședințe, constă în aplicarea în prima ședință,
sub izolare, a preparatului devitalizant. În a doua ședință, după o perioadă variabilă de timp în
raport cu materialul folosit, se efectuează pulpotomia propriu-zisă

Pulpectomia devitală
Indicații:
1. pulpite ireversibile
2. când nu se poate efectua pulpotomia vitală
3. dinte fără resorbţie radiculară sau cu resorbție radiculară mai mică de 2/3 din lungimea
rădăcinii

Tehnică de lucru:
Şedinţa I
1. Izolarea
2. Exereza dentinei alterate
3. Pregătirea cavităţii retentive
4. Aplicarea preparatului chimic de devitalizare
5. Aplicarea obturaţiei provizorii
Şedinţa II
1. Izolare și îndepărtarea obturației provizorii
2. Îndepărtarea în totalitate a tavanului CP
3. Îndepărtarea pulpei coronare
4. Reperarea orificiilor canalelor radiculare
5. Îndepărtarea pulpei radiculare conform tehnicii descrise în cazul pulpectomiei vitale
6. Pregătirea sumară a canalului radicular prin TM blând
7. Toaleta canalului
8. Obturația de canal
9. Refacerea distrucției coronare

Dacă în ședința a doua se constată că pulpa mai prezintă sensibilitate și sângerare, se

aplică din nou agent devitalizant, dar pentru o perioadă mai scurtă de timp, de regulă
înlocuitor de arsenic sau chiar soluție Walkhoff. Extirparea devitală are avantajul că poate fi
efectuată fracționat, în ședințe mai scurte de tratament, ceea ce este convenabil pentru
pacienții mai puțin cooperanți.