22. Asigurarea rezistenței protezelor parțiale fixe.

Rezistența elementelor de agregare

Pretinde alegerea variatelor proteze unidentare în funcție de criterii morfofuncționale, mecanice, biologice și clinic.

CRITERII MORFOFUNCȚIONALE
Principalele functii ale sistemului orofacial - masticațial și fonația - sunt favorizate in principiu de orice fel de proteză unidentară
care este correct realizată.

In functie de exigentele fizionomice, principiul rezistenței elementelor de agregare reclama utilizarea unor coronae care sa
îmbine calitățile estetice cu cele de rezistenta:

➢ coroane de substituție,
➢ coroane mixte metalo-ceramice,
➢ coroane parțiale

Coroanele de înveliș acrilice, desi fizionomice, datorita rezitentei foarte scazute au un caracter provizoriu.

CRITERII MECANICE
1. Retentivitatea este cea mai importantă calitate mecanică, în funcție de întinderea breşei sau breşelor edentate,
elementele de agregare trebuind să fie mai mult sau mai puțin retentive.

Cele mai retentive proteze unidentare sunt în ordine descrescândă:

coroanele de înveliş total turnate fără grosime dirijată

coroanele cu grosime dirijată
coroana ştanțată
coroana de substituție
coroanele mixte
coroanele parțiale
Incrustațile.

În condițiile preparării corecte geometrice a dinților. La ora actuală, performanțele adezive ale unor cimenturi de fixare
(ionomere de sticlă și cele răşinoase), contribuie esențial la ameliorarea calitaților retentive ale lucrărilor protetice conjuncte.

2. Rezistența, depinde de:

✓ aliajul utilizat,
✓ forțele funcționale şi parafuncționale la care proteza este supusă,
✓ topografia edentației și
✓ tipul tehnologic de microproteză.

Coroanele de înveliş totale sunt cele mai rezistente elemente de agregare.

Paralelismul preparațiilor dentare este extrem de important pentru posibilitatea de inserare corectă a lucrării și pentru
asigurarea rezistenței acesteia. În funcție de protezele unidentare folosite ca elemente de agregare, preparațile vor avea o
toleranța diferitä față de lipsa de paralelism.

Astfel dacă o coroană de înveliș total metalică, fără grosime dirijată, necesită o pregătire foarte exigentă, paralelă a preparațiilor,
alte tipuri de elemente de agregare tolerează anumite grade de lipsă a paralelismului.
C. CRITERIILE BIOLOGICE
Impun să se ofere prioritate acelor elemente de agregare care, întrunind calitățile de rezistență suficientă, sunt mai
conservatoare în privința pastrării vitalității organului pulpar, previn apariția cariilor secundare marginale și nu
constituie factori iritativi pentru parodonțiul marginal.

D. CRITERIILE CLINICE
Care impun alegerea unor elemente de suprastructură cât mai rezistente, vizează considerarea următoarelor
elemente:

✓ topografia edentației
✓ întinderea edentațiilor
✓ starea pulpei (dinți vitali sau obturați radicular)
✓ malpozițiile dinților stâlpi de punte (recurgerea la coroane parțiale mixte sau dispozitive corono-radiculare
angulate)
✓ anomalile de formă și culoare ale dinților pilieri
✓ tendința la carie a dinților stâlpi de punte (plasarea elementelor de agregare subgingival, juxtagingival sau
supragingival)
✓ starea parodonțiului marginal
✓ ocluzia dentară și caracterul dințior antagonişti, sau a lucrărilor protetice antagoniste
✓ igiena bucală a pacientului
✓ vârsta pacientului
✓ profesia pacientului
✓ starea generală a pacientului
✓ condițiile tehnice, materiale și profesionale ale echipei medic- tehnician-asistentă.
✓

REZISTENȚA FUNCȚIONALĂ DENTO-PARODONTALĂ

Rezistența funcțională dento-parodontală a dinților considerați ca stâlpi de punte depinde în principal de doi factori:
1) forma clinică a edentației parțiale
2) valoarea funcțională a dinților stâlpi de punte.
Primul din aceşti factori este cel care determină alegerea numărului de dinți stâlpi.
Cu cât valoarea funcțională a dinților absenți este mai importantă, cu atât apare necesitatea extinderii sprijinului
parodontal al viitoarei punți dentare, prin cooptarea mai multor dinți ca stâlpi de punte.
În ceea ce privește al doilea factor, respectiv valoarea funcțională a dinților stâlpi de punte, trebuie avute în vedere mai
multe aspecte, hotărâtoare în alegerea pilierilor:
Morfologia radiculară: cu cât aceasta este mai complexă, cu atât dintele respectiv are o valoare funcțională mai mare

IMPLANTAREA DINTELUI

➢ Concretizată prin raportul coroană/rădăcină, care în mod normal trebuie să fie de 1/3: cu cât acest raport tinde spre
egalizare, sau chiar spre inversare, valoarea protetică a dintelui respectv se micşorează, impunându-se recurgerea la
pregătiri preprotetice adecvate.

REACTIVITATEA PARODONTALĂ A DINTELUI

Dinții al căror parodonțiu marginal, sau de susținere este afectat pot fi utilizați ca stâlpi de punte numai după
efectuarea tratamentului preprotetic de amendare a manifestărilor parodontale, întrucât pe fondul reactivității
parodontale diminuate, dintele devine mai susceptibil la acțiunea forțelor lacare este supusă lucrarea protetică.
Practic, la aprecierea reactivității parodontale un rol esențial îl are evaluarea suprafeței parodontale utile, adică
porțiunea din rădăcină inclusă în os sănătos.
 Mobilitatea dentară de gradul I, sau chiar II nu constituie întotdeauna o contraindicație de utilizare ca stâlpi de punte,
din contră, anumite construcții protetice având chiar menirea de a diminua mobilitatea patologică a dinților.
❖ Dinții depulpați au o valoare biologică mai mică luați ca atare, însă valoarea lor poate fi îmbunătățită prin valorificarea
potențialului de retenție intraradiculară a viitoarelor elemente de agregare.
❖ Direcția de implantare a dinților stâlpi de punte, respectiv înscrierea suprafeței ocluzale în aria delimitată de rădăcini,
este de asemenea extrem de importantă.
❖ Ocluzia dentară - statică și dinamică - ocluziile echilibrate permit utilizarea unui număr mai redus de dinți ca stâlpi de
punte, în timp ce ocluziile patologice necesită uneori chiar cuprinderea tuturor dinților unei arcade în lucrarea protetică
conjunctă.
❖ Profesia pacientului, sexul acestuia și exigențele fizionomice pe care le pretinde, sunt de asemenea criterii importante
de care medicul trebuie să țină seama în conceperea planului terapeutic, inclusiv la alegerea dinților stâlpi de punte.