Managementul clasei

• 1. Conducerea empirică/conducerea
ştiinţifică
• 2. Vizibilitatea conceptului de
management
• 3.Prolegomenă la abordarea managerială
a praxisului didactic
Conducerea empirică-conducerea ştiinţifică
Elena Joiţa - “Managementul educaţional”
• În lipsa managementului, conducerea empirică conduce
la rezolvarea problemelor fără analize specifice”, fără a
se formula ipoteze şi fără a se verifica validitatea
acestora:

– Căi ocolitoare şi nesigure, cu eforturi sporite

– Pe baza unui cuantum informaţional redus
– Lipsa unor obiective clare
– Spontaneitate, improvizaţie, rutină
– Lipsa de perspectivă
– Lipsa unor criterii de evaluare
 Conducerea ştiinţifică
• Raţionalitate de la pregătire pană la analiza finală şi
chiar optimizarea demersului
• Afirmarea creativităţii pentru adaptare la situaţii concrete
• Obiectivitate în concepere şi realizare
• Participare activă, comunicativă şi cooperantă
• Utilizarea unui vast sistem informaţional
• Fundamentarea unor obiective clare
• Utilizarea unui ansamblu metodologic eficient
• Demersuri constante şi continue de coordonare,
stimulare şi îndrumare
• Respectarea ţinutei ştiinţifice
 2. “Vizibilitatea” conceptului de management
a) Etimologie - termenul provine din latinescul
“manus” = mână,
manevră,
conducere,
strunirea cailor
• “Manus“– franceză “manège” – a reuşi, a conduce, a
rezolva
• – italiană “maneggio” – a face, a izbuti
• – engleză “to manage” – a se pricepe, a cârmui,
a duce la bun sfârşit
• Toate acestea desemnează arta activităţii de a
conduce, organiza, de a asigura reuşita în
atingerea obiectivelor.
 Conceptul de management

b) Definiţia – două accepţiuni

• – Prima în sens larg, prin care managementul

desemnează activitatea umană complexă de pregătire,
concepere, organizare, coordonare şi administrare a
resurselor pentru atingerea obiectivelor.

• – A doua, în sens restrâns, desemnează conducerea

operativă, curentă, bazată pe principiul eficienţei.
 Conceptul de management

De aici au apărut:

• manager = conducător
• management = conducere
Termenul s-a impus în sfera economică
datorită lucrării lui James Burnham,
“The Managerial Revolution”, New
York,1941
 MANAGEMENT

Resurse Resurse Resurse Resurse

materiale umane financiare informaţionale

OBIECTIVELE ORGANIZAŢIEI
 Managementul

• Managementul reprezintă procesul

de coordonare a resurselor
materiale, umane, financiare şi
informaţionale ale unei organizaţii în
scopul relizării obiectivelor esenţiale
ale acesteia.
 Managementul
• “Este o practică şi nu o ştiinţă”
• “Este funcţia prin care lucrurile pot fi
realizate prin intermediul altora”
• “Este procesul întreprins de una sau mai
multe persoane în vederea coordonării
activităţilor altor persoane spre a obţine
rezultate pe care nu le-ar avea dacă ar
acţiona individual”
 Managementul
Frederick Winslow Taylor considerat unul
dintre părinţii managementului ştiinţific:
• “ Cunoştinţele exacte formează ştiinţa, iar
aplicarea lor în practică, pentru atingerea
unui scop anumit, constituie o artă ”
• “Managementul este arta artelor, întrucat
are în vedere dirijarea talentului altora”
• “Managementul modern reprezintă sinteza
dintre ştiinţă, practică şi artă”
 Managementul educaţional

G. De Landsheere:
disciplină pedagogică interdisciplinară care studiază “
evenimentele ce intervin în decizia organizării unei
activităţi pedagogice determinate şi în gestiunea
programelor educative”
Elena Joiţa:
“ teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării,
coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii
educative ( nu numai a resurselor), ca activitate de
dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualităţii
umane pentru afirmarea autonomă şi creativă a
personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul
politicii educaţionale”
 Conceptul de management
Romiţă Iucu –”Managementul clasei de
elevi”
• Doar calitatea de bun metodician nu garantează cadrului
didactic şi succesul pedagogic.
• Chiar dacă am ignora paradigme depășite de tipul “
profesorul – “munte de știință” ori paradigma “omului de
știintă capabil să facă și instrucție și educație” , ne
vedem nevoiti sa manifestam o atentie amplificată
riscului de a considera că dacă profesorul e un bun
tehnician îi asigură reușita acțională.
 Conceptul de management
• Pentru succesul muncii didactice, dincolo de cunoștinte științifice și
metodice mai este nevoie de ceva.
• Activitatea unui cadru didactic, calitățile și erorile pe care le comite
nu pot fi analizate decît ca elemente ale unui ansamblu în care
intervin factori foarte diferiți precum:
• clasa de elevi
• conditiile socio – materiale
• relatiile cu colegii, directorul si administratia
Statutul cadrului didactic  de autoritate epistemică
(reprezentant si posesor al ştiintei)
•  de mediator în construirea relaţiei
elev-ştiinţă
•  de agent al acţiunii educative cu
caracter informativ si formativ, nu mai este suficient.
 Rolurile şi comportamentele
fundamentale ale cadrului didactic
Pentru a asigura eficienţa acţiunilor pedagogice

D Hainaut:
• receptor şi emiţător de divese mesaje
• participant la activităţi specifice
• realizator, organizator, responsabil al acţiunilor
• agent de soluţionare (consilier, mediator)
• agent al progresului (cercetător, creator, inovator)
• utilizator, practician in aplicarea ideilor sau a modelelor teoretice
• decident
• sursa de informaţii
• model de comportament
• purtător de valori
• filtru al obiectivelor, conţinuturilor, resurselor
 Rolurile şi comportamentele
fundamentale ale cadrului didactic

Dan Potolea:

• organizator şi conducător pentru clasa ca grup

social
• consilier, inclusiv orientare profesională
• îndrumător al activităţilor extraşcolare
• perfecţionare profesională
• cercetare pedagogică
• participare la viaţa socio-culturală
 Rolurile şi comportamentele
fundamentale ale cadrului didactic

E. Woolfolk:
• - expert al acţiunii de predare-învăţare
• - agent motivator
• - lider
• - consilier
• - model
• - profesionist reflexiv
 CONCLUZIE

• Majoritatea rolurilor sunt de natură

managerială.
• Procesul instructiv-educativ implică o
puternică dimensiune managerială, atât sub
raportul funcţiilor manageriale fundamentale,
cât şi din perspectiva managementului
implicat de structura clasei ca organizaţie.
 Rolurile manageriale ale cadrului didactic
• Planificare
• Organizare
• Comunicare
• Conducere
• Coordonare
• Îndrumare
• Motivare
• Consiliere
• Control
• Evaluare
 Romiţă Iucu – ”Managementul clasei de elevi”

• Romiţă Iucu considera că problema de

maximă importanţă care diferenţiază
procesul managerial din învăţământ faţă
de procesele din alte sectoare ale vieţii
(industrie) e următoarea:
 Romiţă Iucu – ”Managementul clasei de
elevi”
• În procesul de învăţământ conducerea se
realizează nemijlocit asupra personalităţilor aflate
în formare, iar dacă în industrie există posibilitatea
ca rebuturile să poată fi recondiţionate şi
reintroduse în circuitul economic, în educaţie
eşecurile pot avea consecinţe ireparabile, atât
individuale cat şi sociale
(analfabetism, incompetenţă, inadaptare)
 Managementul clasei

• Se impune astfel abordarea praxisului în

clasa de elevi într-o formulă nouă, aceea
de management al clasei. Această nouă
perspectivă operează cu set de principii
specifice unui management raţional şi
creativ (E. Joiţa) care sunt:
 Managementul clasei

• principiul eficienţei
• principiul utilizării cu randament maxim a întregului
sistem de resurse, relaţii, procese, efecte
• principiul eficacităţii
• principiul rolului central al obiectivelor
• principiul participării specifice şi responsabile a tuturor
factorilor
• principiul asigurării dinamismului conducerii şi
promovarea unor norme de conduită participativă
• principiul adaptarii sistemului de management la
caracteristicile concrete ale organizaţiei
• principiul motivării tuturor celor implicaţi.
 Definiții

• În sens larg, managementul este activitatea

complexă de concepere, pregătire, organizare,
coordonare și administrare a elementelor implicate
în atingerea unor obiective.
• Managementul reprezintă un proces conștient de
conducere și coordonare a acțiunilor și activităților
individuale și de grup, precum și de mobilizare și
alocare a resurselor unei organizații (umane,
materiale, de spațiu și de timp) în vederea
îndeplinirii obiectivelor acesteia în concordanță cu
misiunea, finalitățile și responsabilitățile sale
economice și sociale.
 Definiții

• „Managementul este procesul în care

managerul operează cu trei elemente
fundamentale – idei, lucruri și oameni –
realizând prin alţii obiectivele propuse”
(A.Mackensie,1969)
 Definiții

• Managementul educaţional se referă la

teoria şi practica managementului general,
aplicate sistemului şi procesului de
învăţământ, organizaţiilor şcolare şi
claselor de elevi.
 Definiţii

• În această viziune, educația este un fel de companie

condusă de unul sau mai mulți manageri. Date fiind însă
finalitățile sistemului de învățământ, complexitatea
procesului educațional, varietatea și amploarea
resurselor implicate și specificitatea produsului final care
nu este unul concret și palpabil, managementul
educațional are un specific aparte pronunțat, evidențiat,
în principal, prin ceea ce teoreticienii numesc
componenta umană a procesului și o plasează în centrul
și la baza „companiei educaționale” .
• Drept consecință, managementul educațional trebuie să
fie într-o mai mare măsură artă decât știință, pentru că
nu este numai un serviciu oferit oamenilor (ca subiecți
exteriori ai procesului), ci pătrunde în ființa lor internă,
provocând o schimbare a ființei lor psiho-intelectuale.
 Managementul clasei de elevi

• “Domeniu de cercetare în ştiinţele educaţiei care

studiază atât perspectivele teoretice de
abordare ale clasei de elevi, cât şi structurile
dimensional-practice ale acesteia (ergonomic,
psihologică, psihosocială, normativă, relaţională,
operaţională şi creativă), în scopul facilitării
intrevenţiilor cadrelor didactice în situaţii
educaţionale concrete, prin exerciţiul
microdeciziilor educaţionale”
• (Dan Potolea, Ioan Neacşu,Romiţă Iucu, Ion
Ovidiu Pânişoară)
 Niveluri
Managementul educațional se manifestă la diferite
niveluri:
• macro - managementul sistemului de învăţământ şi al
procesului de învăţământ, pe ţări şi pe niveluri:
european, naţional, local;
• intermediar - managementul organizaţiilor şcolare, care
se referă la coordonarea structurilor educaționale de
către managerii de vârf din învăţământ, de la ministru la
director de şcoală;
• micro - managementul claselor de elevi care analizează
modurile de organizare a lecţiilor şi a claselor de către
managerii operaţionali din învăţământ (profesorii).
 Niveluri
Cadrele didactice pot exercita funcţii de conducere la următoarele
niveluri:
• în conducerea activităţii didactice la nivelul unui colectiv
(educatoare, învățător, profesor);
• în conducerea activităţii educative la nivelul unei clase - profesorul-
diriginte
• în conducerea procesului de asistenţă psihopedagogică (profesor
logoped, profesor consilier şcolar)
• în conducerea activităţii metodice (profesor-metodist în şcoli, în
CCD, ISJ)
• în conducerea unităţii de învăţământ (profesorul-director)
• în conducerea inspecţiei şcolare (inspector şcolar)
• în conducerea activităţii de cercetare pedagogică (profesor-
cercetător)
• în conducerea globală a sistemului de învăţământ (profesor-
demnitar).
 Niveluri

• După nivelul ierarhic la care se

exercită, managementul educaţional
se clasifică:
• 1. strategic, la nivel naţional (minister)
• 2. tactic, la nivel teritorial (ISJ);
• 3. operativ, specific instituţiilor de
învăţământ de diferite tipuri.
 Funcţii
• Romiţă Iucu admite pentru conducerea clasei aceleaşi funcţii cu ale
managementului general:
• planificare,
• organizare,
• decizie,
• evaluare,
• control,
• îndrumare ,
• consiliere, dar cu adaptări specifice:

• spre deosebire de alte domenii, profesorul conduce un aspect deosebit:

procesul de dezvoltare a personalităţii elevilor unde domină
calitatea, rebuturile având consecinţe asupra individualităii elevilor;

• accentul cade pe orientarea şi dirijarea resurselor umane, materiale şi

didactice, pentru realizarea eficientă a obiectivelor, a procesului instructiv-
educativ
 Funcţii
Acţiunile principale de conducere vizează:
1. informarea managerială (colectarea informaţiei,
stocarea ei, procesarea ei, accesibilizarea, dirijarea ei
pentru proiectarea şi realizarea conducerii)

2. evaluarea managerială (măsurarea informaţiei,

aprecierea ei, luarea deciziei în baza diagnozei făcute,
pentru corectare-ameliorare-reformare)

3. comunicarea managerială (prelungeşte decizia la

nivelul acţiunii practice).
 Funcţii

• Funcţiile managementului pedagogic evidenţiază

rolurile conducerii şcolii în realizarea obiectivelor
sistemului de învăţământ:

• funcţia de planificare-organizare,
• funcţia de orientare-îndrumare metodologică,
• funcţia de reglare-autoreglare a sistemului,
procesului.
 Funcţii

Managementul constă într-un şir de activităţi reglate ciclic, care

definesc tipurile de acţiuni specifice ale managerilor, numite funcţii
ale conducerii:

1. Prevederea evaluează viitorul, surprinde

tendinţele probabile de evoluţie a organizaţiei.
Ea poate fi:
pe termen lung (prognoza),
pe termen mediu (planificarea)
pe termen scurt (programarea);
 Funcţii

• Decizia constă în alegerea unei modalităţi de acţiune

din mai multe posibile. Este un proces cu etapele:
1. identificarea problemei,
2. obţinerea informaţiilor necesare,
3. prelucrarea şi organizarea lor,
4. elaborarea de variante de acţiune,
5. alcătuirea unor proiecte de rezolvare,
6. adoptarea deciziei prin alegerea variantei optime,
7. comunicarea deciziei,
8. explicarea şi argumentarea ei,
9. organizarea practicii, controlul şi reglarea acţiunii;
 Funcţii

Organizarea cuprinde sistemul de activităţi necesare

îndeplinirii sarcinilor

Organizarea cuprinde:
• repartizarea sarcinilor, gruparea acestora în
departamente funcționale;
• alocarea resurselor pe departamente;
• stabilirea modului de colaborare dintre grupuri sau
persoane.
 Funcţii

Controlul constă în:

• verificarea,
• monitorizarea,
• aprecierea,
• analiza acţiunilor,
• etapelor,
• factorilor
în relaţie cu obiectivele, cu standardele stabilite.
 Strategii de interventie

• strategia de dominare
• negocierea
• fraternizarea
• strategia bazată pe ritual şi rutină
• terapia ocupaţională
• strategia de susţinere morală
 Strategia de dominare

• structuri relaţionale asimetrice şi

comportamente profesorale de prestigiu şi
de autoritate.
 Negocierea

• poate fi definită ca „formă de întâlnire între două părţi:

Noi şi Ceilalţi,
în scopul realizării unei înţelegeri.

• Din perspectiva managementului clasei, negocierea

îmbracă două forme: explicită (consensuală, deschisă)
şi implicită (ascunsă, cu elevi care vor încerca să
exploreze şi să exploateze limitele de toleranţă ale
culturii normative explicite, determinându-l pe profesor
să accepte anumite lucruri care depăşesc structura
normativă a clasei).
 Fraternizarea

• Fraternizarea are în vedere neputinţa de

dominare a cadrului didactic, convertită într-o
formă de „alint pedagogic";
• Observându-şi neputinţa de intervenţie, cadrul
didactic se aliază cu elevii, dând naştere unui
univers interacţional foarte ciudat.
 Strategia bazată pe ritual şi rutină

• Strategia bazată pe ritual şi

rutină creează aşa-numitul „profesor
predictibil”, care-şi fundamenteză
intervenţiile pe standardizare şi
uniformizare.
 Terapia ocupaţională

• Terapia ocupaţională sporeşte dinamica

clasei cu precădere la nivel fizic, cultivând
mişcarea ca formă supremă de tratament
şi intervenţie în situaţii de abateri liniare,
dar şi grave.
 Strategia de susţinere morală

• Strategia de susţinere morală pune pe

prim plan funcţia moralizatoare a discuţiei
directe, asociind reuşita şcolară a elevului
cu reuşita sa socială.
 Strategii de intervenţie

• Toate cele şase tehnici au cadre

operaţionale specifice în funcţie de
caracteristicile situaţiei de intervenţie
(situaţii de criză normativă).
• Soluţionarea problemelor de conflict
normativ poate fi realizată cu un grad
mare de eficienţă prin negociere.
 Strategii de intervenţie

• toate cele şase strategii sunt egale din

punctul de vedere al funcţionalităţii, dar
inegale din punctul de vedere al
productivităţii în relaţie cu o situaţie
educaţională.
• Experienţa şi măiestria didactică sunt
singurele criterii disponibile pentru selecţia
şi utilizarea cu şanse de succes a fiecărei
strategii în parte.
 Metode şi tehnici de cunoaştere şi caracterizare
psihopedagogică a elevilor
Cunoaşterea personalităţii elevilor presupune o activitate
complexă care constă:
• în culegerea datelor despre elev din diverse medii,
• în realizarea unor interviuri
• utilizarea unor metode specifice de investigare a
personalităţii.
Această activitate constituie o condiţie fundamentală
a organizării şi desfăşurării eficiente a procesului de
educaţie şi o componentă esenţială a procesului de
consiliere şi orientare şcolară.
 Metode şi tehnici de cunoaştere şi caracterizare
psihopedagogică a elevilor
• Metode şi tehnici de cunoaştere a individualităţii elevilor
• Metode de investigare a grupurilor şcolare

Metode clasice de cunoaştere a individualităţii elevilor:

• Observaţia
• Analiza rezultatelor activităţii elevilor
• Convorbirea
• Chestionarul
• Analiza datelor biografice
• Autocaracterizarea
 Metode şi tehnici de cunoaştere a individualităţii
elevilor

Observaţia este metoda fundamentală de cunoaştere a

personalităţii elevilor. Ea îmbracă două forme:
• Observaţia spontană se referă la datele sesizate de
profesor în mod curent la actvităţile şcolare şi
extraşcolare.
• Observaţia sistematică presupune formularea unei
ipoteze şi a unui plan de acţiune. De exemplu
observarea comportamentului în timpul efectuării unor
teme, sarcini. Profesorul va fi interesat să surprindă
aspecte ce ţin de conduita şi comportamentul elevului în
timpul efectuării sarcinilor: modul de lucru,
perseverenţa,
îndemânarea, interesul, iniţiativa, conştiinciozitatea.
 Metoda aprecierii sau evaluării

• Poate fi aplicată de către diriginte făcând

apel la toţi profesorii clasei
• Stabileşte criterii de evaluare
(perseverenţă, perspicacitate, originalitate,
creativitate) şi solicită să evalueze elevii
sub aceste aspecte, încadrându-i într-una
din gradaţiile unei unei scări de evaluare.
 Obsevaţia

• Eficienţa metodei observaţiei este în

funcţie de personalitatea profesorului
• Obiectivitatea datelor obţinute poate fi
verificată prin repetarea acţiunilor de
observare sau prin corelarea lor cu
rezultatele obţinute prin alte metode.
 Analiza rezultatelor activităţii elevilor

Analiza:
• Randamentului şcolar
• Produse ale activităţii elevilor
• Randamentul şcolar, formă de exprimare a
succesului la învăţătură, este influenţat de factori
subiectivi şi obiectivi:
1.Trăsăturile de personalitate ale elevilor
(nivelul de dezvoltare intelectuală, aptitudinile,
atitudinile, trăsăturile temperamentale, volitiv-
caracteriale, interesele, motivaţia, rezistenţa la
efort)
 Analiza rezultatelor activităţii elevilor
Randamentul şcolar

2.condiţiile mediului şcolar

3. condiţiile mediului familial
4.valoarea personalităţii profesorului
Randamentul şcolar este oglindit din media
anuală, rangul (poziţia elevului în clasă),
mediile pe obiecte  locul ocupat de
elev în ierarhia clasei
 Analiza rezultatelor activităţii elevilor
Randamentul şcolar

Analiza randamentului şcolar surprinde:

• imaginea actuală a elevului (volum de
cunoştinţe, abilităţi, deprinderi de muncă
intelectuală şi practică, înclinaţii, interese,
gradul de socializare)
• predicţie asupra dezvoltării viitoare a
elevului
 Analiza rezultatelor activităţii elevilor
Analiza produselor activităţii

• Produse ale activităţii:

Teme pentru acasă, lucrările de control,
compunerile, compoziţiile literare,
rezolavrea de probleme şi exerciţii, lucrări
efectuate la cercuri, ateliere, desene,
construcţii etc.
 Analiza rezultatelor activităţii elevilor
Analiza produselor activităţii
Analiza produselor activităţii oferă indicii referitoare la
• Capacitatea de concentrare
• Capacitatea de înţelegere
• Capacitatea de elaborare mintală
• Spiritul de indepenenţă şi iniţiativă
• Volumul şi precizia cunoştinţelor
• Capacitatea de aplicare a acestora în practică
• Aptitudini
• Bogăţia imaginaţiei
• Creativitate
• Trăsăturile temperamentale şi de caracter
• Stilul de muncă
Informaţiile obţinute prin analiza produselor activităţii trebuie completate cu datele
culese prin alte metode de cunoaştere a elevilor.
 Chestionarul

Este un instrument prin care profesorul poate obţine o

serie de date privind:
• aspiraţiile, preferinţele, interesele, opiniile, motivaţia

- constă într-o suită de întrebări – răspuns scris

- întrebările: clare, concise, succesiune logică, adecvate
la specificul problemei şi la particularităţile populaţiei
investigate
- chestionar cu întrebări închise
- chestionar cu întrebări deschise
- chestionar cu întrebări mixte
 Analiza datelor biografice

Profesorul poate obţine o serie de informaţii privind:

• Dezvoltare fizică şi starea de sănătate
• Evoluţia preocupărilor şi intereselor, înclinaţiile elevilor
• Disciplina în familie, atitudinea faţă de şcoala, atitudinea
faţă de cei din jur
• Manifestările emotive, rezistenţa la oboseală

Trebuie avute în vedere:

• evitarea unor aspecte prea discrete, păstrarea
confidenţialităţii
• tendinţele de idealizare şi denaturare subiectivă a
faptelor legate de propriul copil
 Metode de investigare a grupurilor şcolare

• Sunt destinate studierii relaţiilor şi structurilor

interpersonale din cadrul grupuruilor mici, permit
cunoaşterea anumitor aspecte ale ale personalităţii
elevilor şi au evidente valenţe educativ-formative.
• - metoda aprecierii obiective a
personalităţii
• - proba “Ghici cine ?”
• - tehnicile sociometrice
 Metoda aprecierii obiective a personalităţii
• A fost elaborată de psihologul român Gheoghe Zapan
• Se aplică pe o clasă de elevi, studenţi sau adulţi care
“lucrează împreună, se cunosc, au condiţii să se observe
între ei “
• Obiectivul principal: de a surprinde gradul de
intercunoaştere dintre membrii unui microgrup şi de a
educa abilitatea de intercunoaştere obiectivă a acestora
 Metoda aprecierii obiective
a personalităţii

• Se oferă elevilor o anumită probă (matematică).

• Se cere elevilor să noteze, în ordine ierarhică, primii 30%

dintre colegii care consideră că vor lua notele cele mai bune
şi ultimii 30% care consideră că vor lua notele cele mai
slabe. Fiecare elev se va aprecia şi pe sine, fie între primii
30%, fie între ultimii 30%, sau se va lăsa nescris, adică va
figura printre cei de valoare medie.
 Metoda aprecierii obiective
a personalităţii

• profesorul va aprecia pe primii 30% şi pe

ultimii 30%
• dirigintele poate utiliza această metodă,
luând drept criteriu de referinţă diverse
aptitudini şi trăsături de personalitate
 Metoda aprecierii obiective
a personalităţii
• Valorificarea rezultatelor obţinute de elevi
se face prin clasificarea pe baza
rezultatelor reale.
• Din compararea clasificărilor date prin
apreciere cu clasificarea reală se poate
examina gradul de obiectivitate al fiecărui
elev în apreciere
 Metoda aprecierii obiective
a personalităţii

Aplicarea curentă prezintă câteva avantaje:

• permite o diagnoză rapidă a unor capacităţi
intelectuale sau trăsături caracteriale;
• educarea capacităţii de apreciere şi
autoapreciere obiectivă la elevi;
• cunoaşterea elevilor de către profesor cu
ajutorul clasei
• dezvoltarea la elevi a responsabilităţii propriilor
aprecieri şi decizii.
 Tehnicile sociometrice

• Ansamblu de instrumente şi procedee

menite să înregistreze şi să măsoare
configuraţia şi intensitatea relaţiilor
interpersonale din interiorul colectivului de
elevi, cât şi aspecte privitoare la dinamica
acestora
 Tehnicile sociometrice
• Testul sociometric
• Matricea sociometrică
• Sociograma