Dezvoltarea motricitatii si repere ale cresterii copilului prescolar

Ca si pentru celelalte domenii ale dezvoltarii, literatura de specialitate ofera variate modele ale dezvoltarii stadiale a
capacitatilor psihomotorii. Vom lua ca reper pentru descrierea dezvoltarii copilului in aceasta arie scala descrisa de D.
Gallahue (1982), care identifica patru stadii de dezvoltare a psihomotricitatii, de la nastere la maturitate: stadiul miscarilor
reflexe (0-4 luni), stadiul motricitatii rudimentare (4 luni - 2 ani), stadiul miscarilor fundamentale (2-7 ani), stadiul
abilitatilor sportive (7 ani - varsta maturitatii). Conform acestei stadialitati, varstei prescolare ii corespunde stadiul
miscarilor fundamentale, pe care autorul acestui model il imparte in trei etape: initiala, elementara si a maturizarii, etape
ce pot
fi atribuite
celor
trei substadii
ale
varstei prescolare:
mica, mijlocie si mare.
Stadiul miscarilor fundamentale este o perioada de activare si exersare a capacitatilor de miscare, dar si de
achizitie a unor noi deprinderi, pe baza celor deja acumulate si considerate fundamentale: mersul, alergarea, aruncarea,
manipularea obiectelor. Totusi, cel putin in prima subetapa a stadiului, deprinderile raman in forme initiale si nu pot fi
integrate in scheme motrice complexe, cum sunt cele cerute de activitatea sportiva. In aceasta prima subetapa (2-4
ani) sunt exersate si performate cu succes deprinderi motorii simple: urcatul si coboratul scarilor, saritura de pe un picior
pe altul si peste un obstacul mic, aruncarea mingii la tinte apropiate si largi, prinderea mingii, lovirea mingii si
rostogolirea acesteia, mersul pe varfuri, alergarea si mersul pe tricicleta. Tot acum incepe achizitia unor elemente primare
de stil al miscarii, caracteristic feminin sau masculin. Deprinderile complexe, cum sunt cele legate de inot, raman inca
inaccesibile. Totusi, este pentru prima data cand copiii sunt capabili sa-si formuleze finalitati ale unor miscari si sa
actioneze pentru indeplinirea lor. Actiunile complexe intreprinse in acest sens sunt inca necoordonate, fara un ritm sau
structurare
anume.
Substadiul urmator, elementar, (4-5 ani) se caracterizeaza prin achizitii suplimentare, in special in privinta
coordonarii ritmice si a controlului miscarilor. Copilul de 4-5 ani achizitioneaza noi deprinderi care presupun aceasta mai
buna coordonare: rostogolirea peste cap (de obicei, doar inainte si pe suprafete largi), saritura intr-un picior, lovirea unei
mingi aflate in miscare, mersul pe patine cu rotile, mersul cu bicicleta, manuirea foarfecelor, utilizarea corecta a
instrumentelor de scris, desenarea unor figuri geometrice dupa model (dreptunghi, triunghi si patrat). Este o etapa de
fundamentare a miscarilor complexe. Acum este momentul inceperii practicarii unor sporturi precum gimnastica sau a
unor
activitati
de
dans
si
balet.
Calitatea achizitiilor acestei subetape tine de nivelul maturizarii generale a psihicului, depasirea ei presupunand adesea o
instruire speciala, exercitiu si motivare suplimentara. Este poate surprinzator, dar fara aceste elemente multi adulti nu
reusesc
sa
depaseasca
niciodata
aceasta
subetapa.
A treia subetapa de dezvoltare a motricitatii generale si fine (5-7 ani) este etapa maturizarii achizitiilor
fundamentale in toate domeniile activitatii motorii: a) manipularea obiectelor (motricitate generala si fina), b) stabilitatea
si
echilibrul
corporal
(in
miscare
si
repaus),
c)
deplasarea
(in
mers
si
alergare).
Miscarile castiga in agilitate, eleganta, precizie (mai ales in miscarile muschilor mici ai mainii), complexitate (legarea
spontana si facila a miscarilor). Echilibrul corporal se imbunatateste. In ceea ce priveste cresterea corporala, in perioada
prescolara diferentele dintre fete si baieti sunt minime. Copiii castiga in medie 6 cm pe an in inaltime si 2 kg in greutate.
La fel ca in celelalte domenii ale dezvoltarii psihofizice, un rol esential pentru calitatea achizitiilor motorii il are medierea
lor de catre adulti si context. Sprijinul, incurajarea, cultivarea increderii in fortele proprii, crearea de spatii si oportunitati
de miscare si exersare a deprinderilor motorii sunt elemente ce vor stimula dezvoltarea psihomotorie si motivarea pentru
miscare.
In literatura de specialitate sunt numeroase teorii care incearca sa surprinda geneza unor structuri psihice si totodata
sa diferentieze stadiile parcurse de copil in perioada de crestere si maturizare. Intelegerea cat mai corecta a prescolaritatii
este posibila numai in cazul in care ea este integrata in intreg ansamblul de stadii ale dezvoltarii ale caror caracteristici
specifice constituie tendinte centrale care lasa loc pentru evolutii individuale care sa devanseze media. Din acest motiv am
prezentat nivelele dezvoltarii morale, descrise de L. Kohlberg (1976), stadialitatea dezvoltarii psihosociale a lui E. Erikson
(1963) si etapizarea dezvoltarii motricitatii oferita de D. Gallahue(1982).