Igiena personală şi importanţa ei pentru sănătate

Orice om cult trebuie să respecte regulile igienice şi normele respective de

comportament.

Igiena reprezintă ştiinţa care se preocupă de elaborarea unui ansamblu de reguli şi măsuri
pentrumenţinerea stării de sănătate, fiind deosebit de importante în viaţa fiecărei persoane.

Igiena include mai multe aspecte care încep cu igiena personală (deprinderi pentru un
mod de viaţă sănătos, curăţenia corpului şi a hainelor, alimentaţie sanatoasă, un regim echilibrat
de muncă, odihnă şi mişcare), continuă cu igiena gospodăriei (pregătirea în condiţii igienice a
alimentelor, curăţenia, iluminarea şi aerisirea casei) şi finalizează cu igiena muncii (măsuri care
au ca scop eliminarea riscurilor apariţiei bolilor profesionale şi a accidentelor), sănătatea publică
(supravegherea aprovizionării cu apă şi alimente, prevenirea răspândirii bolilor infecţioase,
eliminarea deşeurilor menajere şi a apelor reziduale, controlul poluării aerului, apei şi a solului)
şi igiena mentală – acţiunea factorilor psihologici şi emoţionali care contribuie la o viaţă
sănătoasă.

Igiena personală este parte componentă a modului sănătos de viaţă. Crezi că dacă cineva
nu face duş zilnic, nu-şi spală mâinile des, nu-şi îngrijeşte unghiile, urechile, cea mai rea
consecinţă poate fi mirosul neplăcut şi un exterior neîngrijit? Te înşeli, pentru că nerespectarea
regulilor de igienă personală poate cauza multe boli.Respectarea igienei personale este doar în
folosul fiecaruia, de aceea trebuie să ne obişnuim cu respectarea regulilor de igienă a corpului, a
vestimentaţiei, a încălţămintei, a locuinţei, care par a fi foarte simple, însă cu dificultăţi în a le
respecta sistematic.

Atenţie! Dacă veţi reuşi să respectaţi regulile citate, veţi resimţi rezultatul favorabil
pentru organismul propriu!

• Igiena personală presupune respectarea unor reguli foarte importante pentru sănătate:

• corpul – spălarea zilnică cu apă şi săpun

• mâinile – spălarea înainte de fiecare masă, după vizitarea camerei de baie

• părul – se spală de 1-2 ori pe săptămână

• faţa – spălarea obligatorie cel puţin de 2 ori pe zi

• dinţii – spălarea de 2 ori pe zi, la necesitate se clăteşte gura cu apă

• zona intimă – de 2 ori pe zi, sub apă curgătoare, lenjeria se schimbă zilnic
 O viaţă sănătoasă în aer liber, o alimentaţie corectă şi igienă respectată ajută la prevenirea
bolilor.

Aşa cum este important ca aerul pe care îl respirăm să fie de calitate pentru a nu ne
îmbolnăvi, totaşa este important să ţinem cont de respectarea unor norme igienice ce ţin de
vestimentaţie, încălţăminte, încăperi.

Activitatea normală a organismului e posibilă doar la temperatura corporală între 36 – 37

grade.

Dacă temperatura mediului înconjurător variază brusc spre scădere, sau creştere, atunci
organismulnu-şi poate păstra temperatura normală. Nerespectarea regimului de temperatură
poate duce la stăripericuloase a organismului: hipotermie (suprarăcire) sau la hipertermie
(supraîncălzire). De aceea omul îşi amenajează locuinţa, poartă haine, încălţăminte, adică îşi
creează condiţii, care ar preveni oscilaţiile bruşte ale temperaturii corporale.

Pe noi ne încalzeşte nu atât haina, cât stratul de aer ce se menţine între corp şi haină şi
între diferite straturi ale hainelor, precum şi în porii ţesăturii. De aceea e foarte important, ca
porii hainei sa nu fie astupaţi nici cu umezeală, nici cu murdărie, nici cu praf. Pentru aceasta,
haina trebuie regulat spălată şi curăţită. Pentru copil, dar şi pentru adult, este de preferat iarna o
îmbrăcăminte formată din mai multe straturi de veşminte, decât una formată dintr-un singur strat,
dar foarte gros; este cazul hainelor din stofă de lână, căptuşite cu vatelină, în locul hainelor
groase din blană care încălzesc excesiv unele zone ale corpului.

Încălţămintea apără picioarele nu doar de oscilaţiile de temperatură, ci şi de loviturile

mecaniceexterne, etc. Încălţămintea trebuie să asigure o libertate totală în mişcare. De aceea
trebuie ca ea să corespundă cu forma piciorului. Încalţămintea incorect concepută (ingustă,
strâmtă, înaltă) şi purtarea ei îndelungată, dereglează mai întâi parţile moi ale piciorului, apoi
scheletul tălpii. În afară de aceasta, incălţămintea strâmtă duce la răcirea picoarelor pe timp de
iarnă, şi uneori poate duce chiar şi la degerături.

Cea mai mare parte din murdăria de afară se aduce în locuinţă prin intermediul
încălţămintei. De aceea, intrând în casă, trebuie să curăţim foarte bine încălţămintea de noroiul şi
praful strânse pe acestea.

Un rol important în menţinerea sănătăţii îl constituie aerisirea încăperilor, care se va

asigura petimpul verii prin deschiderea largă a geamurilor, iar în timpul iernii se vor deschide
zilnic, doar oberlihturile pentru câteva minute. Este foarte necesar să se şteargă în permanenţă
praful cu o cârpă umedă.
 Boli cauzate de lipsa de igienă

1. Diareile acute infecţioase

Sunt foarte frecvent întâlnite în patologia umană în toate ţările lumii. Pentru copii, bolile
diareice se situaeză pe primul loc iar pentru adulţi ocupă locul secund după afecţiunile
cardiovasculare. Diareea se defineşte ca fiind emisiunea zilnică de mai mult de 3 scaune cu un
conţinut de apă de peste 300g pe zi, cu aspect patologic (apos, mucos, purulent sau grunjos,
muco-pio-sanguinolent). De regulă,se asociază şi alte manifestări clinice digestive sau
extradigestive (dureri abdominale, borborisme, tensiune, febră, etc).

Diareea trebuie deosebită de pseudodiaree, caracterizată prin mai multe eliminări de

scaune pe zi, dar cantitatea lor nu depăşeşte 200g, de defecaţia fracţionată (scaune de consistenţă
normală şi de incontinenţă anală, corespunzând pierderilor involuntare de materii fecale).

Diareea reprezintă o creştere a debitului zilnic al componentelor normale din fecale, ca

rezultat al intervenţiei unor multipli factori patogenici şi anume:

- acţiunea enterotoxinelor

- leziuni distructive ale mucoasei intestinale

- penetrarea microorganismelor prin mucoasa intestinală intactă către sistemul

reticuloendotelial şi limfatic,unde se multiplică.

Mecanismele de apărare antiinfecţioasă ale intestinului includ: pH-ul acid gastric,

efectele secreţiilor digestive (biliară, pancreatică, intestinală) ca şi peristaltica cu efect final
eliminarea resturilor digestiei; a celulelor descuamate şi a microorganismelor patogene.

Microflora tubului digestiv constituie modalitatea de protecţie, alături de sistemul

imunitar.

Etiologie

Spectrul etiologic al BDAI este extrem de larg şi divers:

- bacterii: slugella, salmonella, E-coli, vibrio choleral, Yersinia enterocolitica, clostridium

perfringeus, proteus klebsiella, etc.;

- virusuri: rotavirusuri, calicivirusuri, adenovirusuri, enterovirusuri;

- fungi: candida
 - paraziţi: Entamoeba, giardia, trichinella

Diagosticul BDAI - clinic

Diagnosticul infecţiilor enterale necesită stabilirea localizărilor (gastroenterita,

enterocolita) caracterele formelor clinice cu stabilirea severităţii simptomatologiei, a gradului de
deshidratare şi a dezechilibrelor metabolice, ca şi a stării de nutriţie şi de rezistenţă a bolnavilor,
în contextul altor maladii asociate sau al tratamentelor antiinfecţioase administrate.

Diagosticul BDAI - epidemiologic

Sursa de infecţie, căile de transmitere şi modalitatea infectării sunt elemente

epidemiologice de bază pentru diagnosticul BDAI. Sursa de infecţie poate fi umană sau
extraumană. Sursa de infecţie umană poate fi bolnavul, convalescentul sau purtătorul sănătos de
microorganisme. Purtătorii sănătoşi de bacterii sunt deosebit de periculoşi pentru unele sectoare
de activitate (alimentar, surse de apă, colectivităţi de copii şi adulţi) fiind necesară nu numai
depistarea dar şi tratarea lor. Sursa de infecţie extraumană cuprinde animalele domestice,
rozătoarele. Furnizoare de carne (bovine, porcine, ovine, păsări, peşte) lapte sau ouă, aceste surse
de infecţie cu bacterii sunt cele mai frecvent întâlnite. Apa potabilă alimentară din pânze freatice
de suprafaţă sau adâncime, contaminată cu diferite microorganisme (salmonelle, paraziţi)
generează epidemii hidrice, cu debut rapid şi masiv, prin afectarea celor care consumă apa din
aceste surse.

Căile de transmitere

Infecţiile enterale se transmit majoritar pe cale digestivă, indirectă, prin consum de apă
sau alimente contaminate, cel mai frecvent de origine animală (carne, ouă, produse lactate) şi
mai rar vegetală. În unele situaţii, alimentele sunt contaminate în timpul transportului sau
prelucrărilor de către purtători umani (intestinal, cutanat, respirator).

Transmiterea directă interumană a infecţiilor enterale se face prin folosirea în comun a

unor obiecte, prin mâini murdare sau de la mamă la copil. Un rol important în transmitere îl au
vectorii (muşte, gândaci, rozătoare), lipsa de igienă personală sau alimentară, nerespectarea
normelor de valabilitate a alimentelor.

Anamneza este deosebit de importantă pentru diagnostic. Apariţia unor îmbolnăviri

similare la persoane consumatoare al aceluiaşi aliment confirmă diagnosticul de toxinfecţie
alimentară. Călătoria în zone cu climat cald şi standard igienicosanitar scăzut, ca şi consumul
unor produse alinentare neobişnuite (produse marine, legume şi fructe insuficient spălate)
pledează pentru "diareea turiştilor".

Modalitatea de debut şi timpul scurs de la consumul alimentului incriminat până la

declanşarea bolii, ca şi stabilirea gradului de deshidratare sunt absolut necesare. Este necesar un
examen clinic cât mai complet, măsurarea tensiunii arteriale, pulsului, greutăţii corporale, a
diurezei.

Simptomatologia clinică este corelată cu gradul de deshidratare şi prezintă caracteristici

în funcţie de vârsta pacientului. În primele 4 luni de viaţă, sugarii alimentaţi la sân au câte 2 până
la 7 scaune pe zi galben-aurii şi acide pH 5. Cei alimentaţi artificial cu lapte de vacă au 2 până la
4 scaune pe zi păstoase pH alcalin 7. După 4 luni până la 1 an scaunele devin mai consistente iar
ulterior asemănătoare cu ale adulţilor. Unii sugari prezintă intoleranţă la proteinele laptelui de
vacă: au diaree, vomă, paloare, apatie, cu evoluţie spre malabsorbţie. La copii scăderea ......... şi
uscăciunea pielii, deprimarea fontanelei, tahicardia sunt strâns corelate cu pierderile de lichide.
Febra poate lipsi în multe infecţii enterale.

Diagnostic de laborator

Diagnosticul diareilor infecţioase necesită identificarea agenţilor patogeni din fecale.

Aspectul macroscopic al fecalelor permite o apreciere cauzală a sindromului diareic.

Aspectul lichid, volumul mare, fetiditate, definesc "scaunul enterocolitic", frecvent întâlnit în
diareile infecţioase şi în special în toxinfecţiile alimentare. Scaunul lichid, tulbure, albicios,
afecaloid, fără miros şi emis repetat şi în cantitate mare este considerat scaun holeriform.
"Scaunele dizenterice" deşi emise repetat, fiind însoţite de tensiuni rectale, au un aspect destul de
caracteristic, fiind muco-pio-sanguinolente şi afecaloide. Ele sunt emise în cantităţi mici, dar în
număr foarte mare, în funcţie de severitatea bolii. Coprocultura rămâne esenţială în diagnosticul
BDAI. Indicaţiile coproculturii: prezenţa sindromului dizenteriform, diaree febrilă care depăşeşte
3 zile; în contextul unei izbucniri epidemice, în cazul bolnavilor recent întorşi din străinătate,
bolnavi cu diaree aflaţi în/după tratament cu antibiotice, diareea apărută la bolnavi cu apărare
compromisă. Recoltarea probelor trebuie făcută înainte de iniţierea tratamentului cu antibiotice,
în recipiente corespunzătoare, transportate şi supuse rapid procesării în laborator. Coproculturile
negative nu exclud etiologia infecţioasă a unei BDAI. În astfel de situaţii trebuie avute în vedere
o serie de aspecte: microbul cauzal a fost deja eliminat din organism prin mecanismele locale de
apărare; agentul etiologic necesită medii de cultură speciale, bolnavul a primit anterior tratament
antibiotic, recoltarea şi transportul probelor s-au făcut incorect, etc. Hemocultura este utilă în
cazul febrei tifoide. Culturi din vărsături şi alimente se practică în cazul toxiinfecţiilor
alimentare. În cazul parazitozelor se efectuează examenul coproparazitar.

Tratament

Tratamentul BDAI se bazează pe: regimul igieno-dietetic, aportul substitutiv de apă,

electroliţi şi substanţe nutritive, combaterea simptomelor supărătoare, administrarea de agenţi
antimicrobieni.

Regimul igieno-dietetic Bolnavul se poate trata la domiciliu, dar formele severe de

BDAI, ca şi unele boli cu potenţial epidemic ridicat (dizenteria, holera, febra tifoidă) se
internează obligatoriu în spital. Dacă toleranţa gastrică permite, alimentaţia va fi continuată în
timpul diareei. Iniţial se administrază o alimentaţie lichidă: ceaiuri, supe de orez, de cereale, de
zarzavat cu adaos de sare şi glucoză, apă minerală, orez sau macaroane fierte; se administrază
cantităţi mici şi repetate. Cât mai curând se introduc carnea şi legumele bine fierte, pâinea
prăjită, brânza nefermentată. Se exclud temporar: laptele, legumele bogate în celuloză, sosurile,
rântaşurile, tocăturile şi alte alimente greu digerabile.

Reechilibrarea hidroelectrolitică este o etapă esenţială în tratamentul BDAI. În formele

uşoare şi medii,în absenţa vărsăturilor, rehidratarea orală este eficientă. În cazurile cu
deshidratare severă se foloseşte calea parenterală. Se folosesc soluţii cu electroliţi din preparate
standardizate (toate conţin săruri de sodiu, potasiu, bicarbonat de sodiu, glucoză).

Tratament simptomatic: debridat, smecta.

Tratament etiologic antiinfecţios: colimicină, clortrimoxazol, fluorochinolom.

Toxinfecţiile alimentare (TIA)

Sunt suferinţe digestive acute produse în urma consumului de alimente contaminate cu

diverse bacterii sau cu toxinele lor. La definirea unui focar de toxiinfecţie alimentară trebuie
îndeplinite 2 criterii: două sau mai multe persoane acuzând aceiaşi simptomatologie, după un
interval de până la 72 de ore de la consumul unui aliment comun sau ancheta epidemiologică să
confirme implicarea alimentului ca sursă a îmbolnăvirii.

Există o excepţie de la această definiţie în care focarul este individual fiind constituit
dintr-un singur caz (botulismul).

TIA se produc prin 3 mecanisme principale:

- ingestia, odată cu alimentul, a unei cantităţi mari de germeni;

- ingestia de toxină preformată în aliment;

- elaborarea de toxine la nivelul tubului digestiv de către bacteriile ingerate.

Epidemiologie

TIA se diferenţiază de celelalte gastroenterite acute infecţioase, printr-o trăsătură

caracteristică şi anume apariţia bruscă a manifestărilor digestive la toate persoanele care au
consumat alimentul contaminat. Sursele de infecţie sunt numeroase, fiind reprezentate atât de
animale cât şi de om. Calea de transmitere o constituie alimentele care pot fi contaminate încă de
la origine (carnea animalelor cu salmonella), se pot contamina în timpul manipulării şi procesării
(de către purtătorii de germeni sau prin folosirea apei contaminate la preparare), în timpul
depozitării (muşte, gândaci, rozătoare) sau consumării (veselă contaminată). Receptivitatea este
generală, iar boala nu lasă imunitate. Incidenţa TIA este mai mare în sezonul cald, când există
condiţii favorabile de multiplicare a germenilor.

Aspecte clinice

TIA stafilococică - fenomenele clinice apar la 30 min. până la 6 ore de la ingestia

alimentului care conţine toxina preformată. Alimente mai frecvent incriminate: laptele,
brânzeturi sărate, preparate cu smântână, carne incorect refrigerată. Alimentele se contaminează
adesea în timpul manipulării de către persoane care prezintă infecţii cu stafilococi. Debutul este
brusc, cu afebrilitate, iar tabloul clinic este dominat de greţuri şi vărsături. În formele comune
evoluţia este autolimitată (24-36 ore).

TIA cu salmonele - surse: carne de pui, ouă, derivate sau produse bazate pe ouă. Debut
brusc după 8-48 ore de la ingestia dozei infectante cu: colici abdominale, greţuri, vărsături,
scaune diareice apoase. Febra poate fi prezentă. Evoluţia este autolimitată (2-5 zile).

TIA cu B cereus - se produce prin ingestie de toxină preformată în alimente, mai ales
cereale (orez fiert păstrat la temperatura camerei), lapte şi derivate. Se prezintă sub două forme,
cu afebrilitate, sindrom ... .. sau sindrom diareic.

TIA cu Cl. perfringeus - se produce prin alimente contaminate, germenul se multiplică în

intestinul subţire şi elimină toxina. Tabloul clinic este marcat de diaree apoasă,mai puţin greţuri
sau vărsături, cu afebrilitate.

Tratament TIA

Cea mai importantă măsură terapeutică este rehidratarea bolnavului şi menţinerea

echilibrului hidroelectrolitic. Tratamentul vărsăturilor persistente se face cu produse administrate
parenteral. Administrarea de antibiotice este, în principiu, contraindicată.

Profilaxie

Prevenirea TIA este, până la urmă, legată de respectarea regulilor de igienă alimentară şi
individuală. În acest sens s-a elaborat un decalog pe care corpul medical trebuie sa-l transmită
populaţiei:

1. Alege numai alimente preparate în condiţii de siguranţă.

2. Prepară alimentele corect.

3. Consumă imediat alimentele preparate.

4. Depozitează corect alimentele.

5. Reîncălzeşte complet alimentele.

6. Evită contactul între alimentele crude şi cele preparate.

7. Spală-te în mod repetat pe mîini.

8. În bucătărie, păstrază toate suprafeţele riguros curate.

9. Protejează alimentele de insecte, rozătoare şi animale.

10. Foloseşte numai apă sigur potabilă

 2. Hepatitele virale
Termenul de hepatită corespunde unei inflamaţii a parenchimului hepatic care survine în
urma unei agresiuni şi evoluează cu necroza hepatocitară. Termenul de hepatită virală este
rezervat hepatitelor provocate de virusuri cu tropism hepatic.

Etiologie

Virusul hepatitei A (VHA) este un virus ARN, detectabil în sânge cu 2 săptămâni înainte
şi o săptămână după debutul icterului şi induce formarea de anticorpi protectori (AC-anti VHA).

Virusul hepatitei B (VHB) conţine:

- un genom: ADN şi enzima de replicare ADN - polimerază

- nucleocapsida: Ag H Bc şi Ag H Be

- anvelopa Ag H Bs

VHB infectează hepatocitele unde se replică. Virusul infestează mai multe secreţii, în
special secreţile vaginale, saliva, laptele.

VHC conţine un genom ARN. VHD conţine un genom ARN, o capsidă cu Ag H D şi o

anvelopăcu Ag H Bs. VHD este un virus defectiv, replicarea sa impune prezenţa unui alt virus, şi
anume VHB.

Epidemiologie

Hepatita A are o transmitere fecală-orală. Transmiterea sanguină este excepţională în

cazul unui donator aflat în fază de ............

Nu există transmitere sexuală sau maternofetală.

Hepatita B are 3 modalităţi de transmitere:

- sexual

- parenteral: sânge şi derivate de sânge contaminate, manevre medicale cu instrumentar

nesterilizat (recoltări, hemodializă, intervenţii chirurgicale sau stomatologice), manevre
nemedicale cu instrumentar contaminat (manichiură, bărbierit, tatuaje), contactul sângelui,
plasmei sau serului cu soluţii de continuitate, toxicomani (droguri intravenoase);

- materno-fetal: în timpul travaliului, alăptării.

Hepatita C (VHC) este pricipalul agent al hepatitelor posttransfuzionale. Din acest motiv
s-a introdus testarea obligatorie pentru anti VHC la donatorii de sânge. O incidenţă crescută se
observă la toxicomanii care folosesc droguri pe cale intravenoasă, hemofilici, pacienţi cu
hemodializă cronică. Transmiterea sexuală este posibilă dar mai rară decât în cazul VHB.
Transmiterea materno-fetală este rară.

Hepatita D are un mod de transmitere identic cu cel al hepatitei B.

Hepatita E are transmitere fecal-orală prin apa contaminată. Apare mai frecvent în Africa,
Asia, America de Sud.

Forme clinice

Hepatitele acute asociază o perioadă de invazie scurtă, marcată de un sindrom

pseudogripal, alterarea stării generale, tulburări digestive, icter sclerotegumentar. Pe plan bilogic
există o citoliză hepatică marcată asociată cu o colestază moderată. Prognosticul depinde de
prezenţa sau nu a insuficienţei hepato-celulare. Hepatitele fulminante se caracterizează prin
prezenţa semnelor clinice şi biologice ale insuficienţei hepato-celulare.

Hepatitele cronice sunt adesea asimptomatice sau .................... (astenie, hepatalgii) în

absenţa complicaţiilor evolutive. Alterarea stării generale, prezenţa semnelor de insuficienţă
hepatocelulară şi/sau de hipertensiune portală dovedesc prezenţa complicaţiilor (puseu evolutiv
activ al unei hepatite cronice, ciroza hepatică sau hepatom.

Hepatita A. Incubaţia este cuprinsă între 2-6 săptămâni (medie 3 săptămâni). La copii
sunt frecvente formele asimptomatice. Pot fi forme icterice sau anicterice, formele fulminante
sunt foarte rare. Există şi forme prelungite, cu evoluţie ondulantă, pe o perioadă de mai multe
săptămâni, dar nu se cronicizează.

Hepatita B. Incubaţia este de 60-120 zile, cu predominanţa formelor asimptomatice

(90%). Formele fulminante sunt rare, dar în unele cazuri se pot croniciza (persistenţa Ag H Bs
peste 6 luni).

Hepatita C. Incubaţia este de 50-70 zile, asimptomatică. Evoluează spre cronicizare, cu o

citoliză fluctuantă.

Hepatita D. Este o formă particulară de hepatită acută virală, produsă de un virus defectiv
(VHD) care necesită pentru exercitarea acţiunii sale patogene prezenţa VHB. Incubaţia este de 6-
8 săptămâni. Se disting 2 situaţii: coinfecţia şi suprainfecţia. Coinfecţia (infecţia concomitentă cu
cele 2 virusuri) se exprimă clinic ca o hepatită acută virală gravă. Suprainfecţia (VHD se
grefează pe o infecţie cronică cu VHB) determină o hepatită acută virală D care evoluează spre
cronicizare.

Hepatita E. Incubaţia este de 20-60 zile, iar evoluţia clinică este asemănătoare cu hepatita
A. Forme severe pot să apară la gravide, mai ales în ultimul trimestru. Nu se cronicizează.

Diagnostic
 Hepatita A - prezenţa anticorpilor anti-VHA care pot fi de tip Ig M specifici pentru
infecţia recentă şi Ig G pentru o infecţie anterioară.

Hepatita B

- Ag H Bs - infecţie acută sau cronică

- Ac anti-H Bs - vindecarea unei infecţii vechi sau eficienţa vaccinării

- Ag H Bc - nu este decelabil în ser

- Ac anti-H Bc - infecţie recentă (Ig M +) sau veche (Ig M-)

- Ag H Be , ADN viral - markeri de replicare virală activă

- Ac anti-H Be - absenţa replicării virale

Hepatita C - genomul viral prin amplificare genică

- Ac anti-VHC - infecţie cronică

Hepatita D - Ag δ , ARN - VHD

- Ac anti-VHD - Ig M - infecţie acută

- Ig G - infecţie anterioară

Hepatita E - Ac anti-VHE

Tratament

În principiu orice hepatită acută virală trebuie supravegheată în spital 2-3 săptămâni. Se
indică repaus, regim igieno-dietetic, evitarea substanţelor hepato-toxice. În formele fulminante se
susţin funcţiile vitale şi se face tratamentul complicaţiilor. În hepatitele cronice se poate
administra interferon, vidaralginală.

Virusul hepatitei B (VHB) conţine:

- un genom: ADN şi enzima de replicare ADN - polimerază

- nucleocapsida: Ag H Bc şi Ag H Be

- anvelopa Ag H Bs

VHB infectează hepatocitele unde se replică. Virusul infestează mai multe secreţii, în
special secreţile vaginale, saliva, laptele.
 VHC conţine un genom ARN. VHD conţine un genom ARN, o capsidă cu Ag H D şi o
anvelopăcu Ag H Bs. VHD este un virus defectiv, replicarea sa impune prezenţa unui alt virus, şi
anume VHB.

Epidemiologie

Hepatita A are o transmitere fecală-orală. Transmiterea sanguină este excepţională în

cazul unui donator aflat în fază de ............

Nu există transmitere sexuală sau maternofetală.

Hepatita B are 3 modalităţi de transmitere:

- sexual

- parenteral: sânge şi derivate de sânge contaminate, manevre medicale cu instrumentar

nesterilizat (recoltări, hemodializă, intervenţii chirurgicale sau stomatologice), manevre
nemedicale cu instrumentar contaminat (manichiură, bărbierit, tatuaje), contactul sângelui,
plasmei sau serului cu soluţii de continuitate, toxicomani (droguri intravenoase);

- materno-fetal: în timpul travaliului, alăptării.

Hepatita C (VHC) este pricipalul agent al hepatitelor posttransfuzionale. Din acest motiv
s-a introdus testarea obligatorie pentru anti VHC la donatorii de sânge. O incidenţă crescută se
observă la toxicomanii care folosesc droguri pe cale intravenoasă, hemofilici, pacienţi cu
hemodializă cronică. Transmiterea sexuală este posibilă dar mai rară decât în cazul VHB.
Transmiterea materno-fetală este rară.

Hepatita D are un mod de transmitere identic cu cel al hepatitei B.

Hepatita E are transmitere fecal-orală prin apa contaminată. Apare mai frecvent în Africa,
Asia, America de Sud.

Forme clinice. Hepatitele acute asociază o perioadă de invazie scurtă, marcată de un

sindrom pseudogripal, alterarea stării generale, tulburări digestive, icter sclerotegumentar. Pe
plan bilogic există o citoliză hepatică marcată asociată cu o colestază moderată. Prognosticul
depinde de prezenţa sau nu a insuficienţei hepato-celulare. Hepatitele fulminante se
caracterizează prin prezenţa semnelor clinice şi biologice ale insuficienţei hepato-celulare.

Hepatitele cronice sunt adesea asimptomatice sau .................... (astenie, hepatalgii) în

absenţa complicaţiilor evolutive. Alterarea stării generale, prezenţa semnelor de insuficienţă
hepatocelulară şi/sau de hipertensiune portală dovedesc prezenţa complicaţiilor (puseu evolutiv
activ al unei hepatite cronice, ciroza hepatică sau hepatom.
 Hepatita A. Incubaţia este cuprinsă între 2-6 săptămâni (medie 3 săptămâni). La copii
sunt frecvente formele asimptomatice. Pot fi forme icterice sau anicterice, formele fulminante
sunt foarte rare. Există şi forme prelungite, cu evoluţie ondulantă, pe o perioadă de mai multe
săptămâni, dar nu se cronicizează.

Hepatita B. Incubaţia este de 60-120 zile, cu predominanţa formelor asimptomatice

(90%). Formele fulminante sunt rare, dar în unele cazuri se pot croniciza (persistenţa Ag H Bs
peste 6 luni).

Hepatita C. Incubaţia este de 50-70 zile, asimptomatică. Evoluează spre cronicizare, cu o

citoliză fluctuantă.

Hepatita D. Este o formă particulară de hepatită acută virală, produsă de un virus defectiv
(VHD) care necesită pentru exercitarea acţiunii sale patogene prezenţa VHB. Incubaţia este de 6-
8 săptămâni. Se disting 2 situaţii: coinfecţia şi suprainfecţia. Coinfecţia (infecţia concomitentă cu
cele 2 virusuri) se exprimă clinic ca o hepatită acută virală gravă. Suprainfecţia (VHD se
grefează pe o infecţie cronică cu VHB) determină o hepatită acută virală D care evoluează spre
cronicizare.

Hepatita E. Incubaţia este de 20-60 zile, iar evoluţia clinică este asemănătoare cu hepatita
A. Forme severe pot să apară la gravide, mai ales în ultimul trimestru. Nu se cronicizează.

Diagnostic

Hepatita A - prezenţa anticorpilor anti-VHA care pot fi de tip Ig M specifici pentru

infecţia recentă şi Ig G pentru o infecţie anterioară.

Hepatita B

- Ag H Bs - infecţie acută sau cronică

- Ac anti-H Bs - vindecarea unei infecţii vechi sau eficienţa vaccinării

- Ag H Bc - nu este decelabil în ser

- Ac anti-H Bc - infecţie recentă (Ig M +) sau veche (Ig M-)

- Ag H Be , ADN viral - markeri de replicare virală activă

- Ac anti-H Be - absenţa replicării virale

Hepatita C - genomul viral prin amplificare genică

- Ac anti-VHC - infecţie cronică

Hepatita D - Ag δ , ARN - VHD

 - Ac anti-VHD - Ig M - infecţie acută

- Ig G - infecţie anterioară

Hepatita E - Ac anti-VHE

Tratament

În principiu orice hepatită acută virală trebuie supravegheată în spital 2-3 săptămâni. Se
indică repaus, regim igieno-dietetic, evitarea substanţelor hepato-toxice. În formele fulminante se
susţin funcţiile vitale şi se face tratamentul complicaţiilor. În hepatitele cronice se poate
administra interferon, vidaralgină.
 4. Virozele respiratorii - cauze, simptome, tratament, cum le putem
combate
Durere in gat, rinoree (secretie nazala), nas infundat si tuse. Sunt cateva dintre
manifestarile clinice care ar putea fi indiciile unei infectii a tractului respirator superior sau
inferior. Virozele respiratorii sunt cauzate de diverse tipuri de virusuri, iar printre cele mai
intalnite forme pe care le pot lua sunt raceala si gripa.

Cum putem face diferenta intre raceala si gripa? Care sunt cele mai intalnite tipuri de
viroze respiratorii, cum sunt diagnosticate si cum le putem combate? Sunt cateva dintre
intrebarile la care incercam sa raspundem in cele ce urmeaza.

Ce sunt virozele respiratorii

Cauzele virozelor respiratorii si factorii de risc

Cum se manifesta virozele respiratorii

Transmiterea virozelor respiratorii

Cele mai importante tipuri de viroze respiratorii

Diagnosticarea virozei respiratorii

Cum putem ameliora manifestarile virozelor respiratorii

Ce facem ca sa combatem aparitia virozelor respiratorii

CE SUNT VIROZELE RESPIRATORII

Virozele sunt infectii ale cailor respiratorii superioare (nasul, cavitatea bucala, faringele,
laringele) sau inferioare (trahee, bronhii, bronhiole). Infectiile respiratorii sunt frecvente si, de
obicei, duc la manifestari care dispar de la sine, in sensul ca orice tratament medicamentos sau de
alt tip poate ameliora simptomele, dar nu vindeca viroza in sine.

Virusurile duc la dezvoltarea celor mai multe dintre formele de viroze, insa, sunt si cazuri
in care pe langa infectia virala poate sa apara si una bacteriana (Bordetella pertussis,
Chlamydophila pneumoniae, Mycoplasma pneumoniae). In aceste situatii, de cele mai multe ori
este nevoie de un antibiotic. Altfel, nicio forma de viroza respiratorie nu se trateaza cu antibiotic,
dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza.

De obicei, virozele respiratorii nu reprezinta un pericol pentru viata, insa, pe fondul unui
sistem imunitar slabit, cum este in cazul pacientilor care au suferit un transplant de organe sau
care au si alte probleme medicale cum sunt cele cardiace, ele pot duce la complicatii si, in unele
cazuri, la deces.

Virusurile gripale (de tip A si B) si virusul respirator sincitial sunt doua dintre cele mai
frecvente cauze ale infectiilor respiratorii, a caror incidenta creste, de regula, iarna si in lunile de
primavara. Ambele virusuri pot duce la simptome precum febra, tuse, cefalee (durere de cap) si
stare generala de disconfort. Virusul respirator sincitial este prezent in special la copii.

Diagnosticarea timpurie este foarte importanta pentru a putea tine sub control
manifestarile virozelor, mai ales in cazurile in care este necesara spitalizarea, si pentru a putea
urma o schema de tratament adecvata formei de viroza (ex.: raceala, gripa, bronsiolita, faringita,
laringita).

CAUZELE VIROZELOR RESPIRATORII SI FACTORII DE RISC

Sunt doua categorii de factori care duc la aparitia si la dezvoltarea virozelor respiratorii:

factori etiologici - cei care cauzeaza aparitia infectiei respiratorii, adica virusurile;

factori de risc - cei care favorizeaza dezvoltarea virozelor respiratorii.

CAUZELE VIROZELOR RESPIRATORII - FACTORI ETIOLOGICI

Potrivit Asociatiei Spaniole de Pediatrie (AEPED) infectiile cailor respiratorii superioare

sunt printre cele mai frecvente probleme medicale care se manifesta atat in cazul adultilor, cat
mai ales in cazul copiilor. Acestia din urma pot prezenta semne de viroza respiratorie de la sase
pana la opt ori pe an (fata de un adult, care poate avea 2-3 astfel de infectii pe an), in special in
primii doi ani de viata. In cazul copiilor cu varsta de pana in doi ani, este una dintre cele mai
intalnite motive de spitalizare.

Conform AEPED, principalii factori etiologici care sunt asociati cu virozele respiratorii
sunt:

 virusurile sincitiale - A si B;
 rhinovirusurile;
 virusurile paragripale;
 virusurile gripale A, B si C;
 adenovirusurile;
 metapneumovirusul uman;
 bocavirusul uman;
 coronavirusurile;
 enterovirusurile.
 Specialistii precizeaza ca sunt peste 200 de virusuri care pot provoca virozele respiratorii,
dar in 20-30% dintre cazuri nu se cunoaste cauza exacta. Apoi, intre 15-20% dintre astfel de
infectii sunt provocate de virusuri care sunt responsabile de manifestari respiratorii mult mai
grave. Rhinovirusurile, active mai ales la inceput de toamna, primavara si vara, sunt cele mai
raspandite cauze ale virozelor respiratorii (10-40% dintre cazuri). Coronavirusurile, prezente mai
ales toamna si la inceput de primavara, sunt responsabile de aparitia a 20% dintre cazurile de
viroza, la fel ca virusurile paragripale3.

Este foarte important sa stim ca nu exista dovezi stiintifice clare care sa ateste faptul ca
daca ne expunem temperaturilor scazute sau daca organismul se supraincalzeste putem dezvolta
o infectie a cailor respiratorii. De asemenea, acestia precizeaza ca este un mit faptul ca dieta ar fi
una dintre cauze sau ca amigdalele si polipii mariti ar fi factori agravanti sau favorizanti. Pe de
alta parte, studiile realizate pana acum sugereaza faptul ca stresul si alergiile care implica zona
nasului sau a gatului pot creste riscul de viroze respiratorii4.

Este bine sa retinem ca peste infectiile virale se pot suprapune cele de natura bacteriana
(Bordetella pertussis, Chlamydophila pneumoniae, Mycoplasma pneumoniae). In aceste situatii
pot sa apara complicatii care pot fi tinute sub control. Este indicat sa apelam la consultul unui
medic care sa puna diagnosticul si sa ne recomande o schema de tratament adecvata.

FACTORII DE RISC

Pe langa factorii etiologici, virozele respiratorii sunt favorizate si de cei numiti in

literatura de specialitate „factori de risc”5. Acestia se refera fie la anumite categorii de persoane,
fie la deprinderi pe care ni le-am format de-a lungul vietii. Potrivit Mayo Clinic, este vorba
despre:

 copiii cu varsta pana la doi ani (sunt predispusi infectiilor cu virusul respirator sincitial,
mai ales daca au frati sau surori care merg la gradinita sau la scoala; riscul de infectie este
mai mare incepand de toamna pana la sfarsitul primaverii);
 bebelusii nascuti prematur;
 copiii care au malformatii congenitale ale inimii sau care au probleme pulmonare;
 un sistem imunitar slabit, cum este cazul pacientilor care sunt supusi chimioterapiei sau
unui transplant de organe, de exemplu;
 adultii cu varsta inaintata;
 persoanele care au astm, probleme cardiace sau pulmonare sau care au infectia cu virusul
HIV.

CUM SE MANIFESTA VIROZELE RESPIRATORII

Virozele respiratorii se manifesta diferit in functie de tipul virusului care le provoaca si

de istoricul medical al fiecarui pacient. Pot exista cazuri in care sa se manifeste o dubla infectie
virala sau in care pe langa infectia virala sa apara si una bacteriana. Mai jos, sunt cateva dintre
simptomele si complicatiile generale care pot fi observate in cazul virozelor respiratorii.

SIMPTOMELE VIROZELOR RESPIRATORII

Cum se manifesta virozele respiratorii

Printre manifestarile generale ale virozelor respiratorii pot fi mentionate:

 febra;
 tuse;
 rinoree (secretie nazala fluida sau vascoasa, anterioara - spre nas sau posterioara -
in spatele foselor nazale);
 stranut;
 dureri in gat;
 cefalee (dureri de cap);
 dureri musculare;
 stare de oboseala;
 stare generala de disconfort.

Formele usoare de viroze respiratorii, cum sunt racelile comune, de exemplu, dureaza
intre 7 si 10 zile.

CAND MERGEM LA MEDIC

In momentul in care observam ca simptomele se agraveaza sau ca pe langa manifestarile

initiale apar si unele dintre cele de mai jos, este recomandat sa mergem la un consult medical:

 dificultati de respiratie;
 febra foarte mare (39-40 de grade);
 febra persistenta care nu cedeaza la antitermice;
 stari de confuzie;
 semne de deshidratare (ameteala atunci cand ne ridicam sau urinam mai putin
decat este normal);
 stari de voma.

COMPLICATIILE VIROZELOR RESPIRATORII

Uneori, virozele respiratorii pot manifesta complicatii. Acestea din urma difera in functie
de specificul fiecarui virus, dar, in general, se refera la:
  pneumonie (infectie sau inflamatie la nivelul plamanilor);
 bronsiolite (inflamarea la nivelul bronhiolelor);
 laringita;
 crup;
 sinuzita;
 meningita;
 otita;
 encefalita.

TRANSMITEREA VIROZELOR RESPIRATORII

Virozele respiratorii se pot transmite celor din jur prin contact direct sau indirect cu
persoana contaminata si pe calea aerului. Atunci cand tusim sau stranutam necorespunzator (nu
folosim batista sau nu indoim bratul ca sa stranutam in zona cotului, ci utilizam palmele, de
exemplu), raspandim in aer agenti infectiosi care ajung sa fie inspirati de cei care sunt in
apropierea noastra.

In momentul in care nu ne spalam pe maini si suntem purtatorii virusului putem

contamina clantele, suprafata telefonului. Daca cineva vine in contact cu acestea, poate contracta
virusul (contact indirect). Daca se spala pe maini, poate evita infectarea, dar daca va duce mana
la ochi sau la nas inainte de a face acest lucru, atunci se poate contamina.

Contactul direct se refera inclusiv la actiunea de a da mana cu cineva care a contractat

virusul (atunci cand stranutam sau tusim in palme si nu ne spalam pe maini, virusul ramane pe
suprafata pielii).

Atentie! Este de retinut faptul ca virusurile cauta, de fapt, o gazda pentru a se putea
dezvolta si multiplica. Nu supravietuiesc in afara gazdei decat cateva ore, timp suficient, insa,
pentru a gasi mediul propice.

CAND SUNTEM CONTAGIOSI

De obicei, perioada de incubare (intervalul dintre momentul contractarii virusului si

aparitia primelor semne ale infectiei) este de 1-10 zile, dar poate varia, in functie de tipul
virusului. Virozele respiratorii sunt, in general, contagioase.

Perioada in care suntem contagiosi se refera, in general, la primele cinci zile de la debutul
primelor manifestari clinice. In unele cazuri, putem ramane purtatori ai virusului care a provocat
viroza respiratorie (si deci putem transmite virusul in continuare) chiar si dupa ce simptomele
infectiei au disparut7.

CELE MAI IMPORTANTE TIPURI DE VIROZE RESPIRATORII

 In functie de virusul care provoaca infectia respiratorie si de localizarea acesteia, exista
mai multe tipuri de viroze respiratorii. Cele mai intalnite sunt raceala comuna si gripa. Pe langa
acestea, insa, mai pot fi mentionate faringitele, laringitele, laringo-faringitele sau bronsiolitele.
Unele dintre simptome pot fi asemanatoare, prin urmare, este recomandat sa recurgem la
consultul medicului care sa puna un diagnostic corect si sa ne indice modalitatea adecvata pentru
a tine sub control manifestarile, uneori acute.

DIFERENTA DINTRE RACEALA SI GRIPA

Raceala comuna si gripa sunt viroze respiratorii, dar cauzate de virusuri diferite. Este
foarte dificila diferentierea intre cele doua, pentru ca manifestarile lor sunt aproape similiare.
Totusi, specialistii de la Centers for Disease Control and Prevention mentioneaza cateva indicii
prin care putem facem diferenta intre cele doua. De asemenea, este foarte important de mentionat
ca, daca in cazul racelilor nu exista un vaccin anume pentru a putea evita aparitia infectiei, in
cazul gripei exista si este indicat sa tinem cont de recomandarile medicilor in ceea ce priveste
utilizarea lor.

Pentru a se pune un diagnostic corect sunt necesare anumite teste care sunt recomandate
in primele zile de la aparitia simptomelor. In general, racelile comune nu prezinta complicatii si
nici nu provoaca probleme medicale grave. In schimb, gripa, in anumite conditii, poate duce
chiar si la deces.

Simptome Raceala comuna Gripa debut gradualbrusc febra foarte rar frecvent si foarte
mare (peste 38 de grade) dureri musculare foarte rar si usoare frecvent si severe cefalee (dureri
de cap) rar frecvent frisoane de obicei, nu frecvent stare de oboseala uneori in mod obisnuit
(poate dura de la doua, la trei saptamani) stranut frecvent uneori congestie nazala (nas infundat)
frecvent uneori dureri in gat frecvent uneori durere in piept, tuse usoara pana la moderata
frecvent complicatii congestia sinusurilor, infectii ale urechii interne sinuzita, otita, pneumonie,
bronsita, poate duce la deces

ALTE FORME DE VIROZE RESPIRATORII

Rinovirusurile si coronavirusurile duc, de cele mai multe ori, la aparitia racelilor comune
(infectii ale tractului respirator superior), cu simptome care pot include secretiile nazale, durerile
in gat sau starea generala de disconfort. Acest tip de viroza respiratorie este cel mai intalnit,
pentru ca exista un numar foarte mare de serotipuri ale rinovisurilor si ale coronavirusurilor. Cele
mai multe infectii sunt usoare si trec de la sine. Medicul poate recomanda un tratament pentru
ameliorarea simptomelor. Pe fondul unui sistem imunitar slabit, pot sa apara infectii ale cailor
respiratorii inferioare.
 Virusurile paragripale si adenovirusurile sunt prezente in mod special in timpul
primaverii, al verii si toamna. De obicei, manifestarile clinice implica febra, secretie nazala si
tuse. Virusurile paragripale pot duce la complicatii ca pneumonia sau crupul.

Infectiile respiratorii pot sa fie cauzate si de bacterii, cum sunt Bordetella pertussis,
Chlamydophila pneumoniae si Mycoplasma pneumoniae. Bordetella pertussis poate provoca
tusea convulsiva, caracterizata de tuse prelungita si insotita de starea de voma. Mycoplasma
penumoniae este cauza infectiilor respiratorii ale tractului superior cum sunt faringitele sau
traheobronsitele si poate cauza pneumonie. Chlamydophila pneumoniae este foarte rar cauza
pneumoniilor.

DIAGNOSTICAREA VIROZEI RESPIRATORII

Pentru ca manifestarile virozei respiratorii pot fi confundate foarte usor cu cele ale altor
probleme medicale, cum sunt alergiile, de exemplu, este indicat sa recurgem la recomandarile
medicului. Acesta va stabili diagnosticul exact pe baza consultului medical si a perioadei din an
in care apar manifestarile. In timpul consultului, medicul va examina felul in care functioneaza
plamanii (ne va asculta cu un stetoscop), pentru a identifica sunete neobisnuite. De obicei, un
simplu astfel de consult este suficient pentru diagnostic. Insa, sunt situatii in care medicul poate
recomanda teste de laborator sau imagistice care sa elimine sau sa confirme prezenta unui tip de
virus.

Printre aceste teste suplimentare pe care medicul ni le poate recomanda, se pot mentiona
urmatoarele, potrivit Mayo Clinic:

 teste de sange care sa evidentieze numarul celulelor albe sau prezenta unor
virusuri, a unor bacterii sau a altor germeni;
 radiografii pulmonare;
 exudat nazal, faringian, lingual;
 teste pentru determinarea cantitatii de oxigen din hemoglobina (oximetrie).

CUM PUTEM AMELIORA MANIFESTARILE VIROZELOR RESPIRATORII

Fiind vorba despre infectii virale, ele nu se trateaza cu antibiotice, decat in masura in care
sunt insotite si de infectii bacteriene. Este bine sa retinem ca, in general, este vorba despre
manifestari care trec de la sine, nu datorita terapiei pe care am urmat-o. Terapia in sine poate
contribui la ameliorarea simptomelor. Este foarte important sa nu incercam sa gasim metode de
tratament pe cont propriu, ci sa recurgem la recomandarile medicilor. Aceasta, pentru a evita
agravarea manifestarilor sau aparitia complicatiilor. In unele cazuri, cum sunt infectiile cu
virusuri gripale, este posibil sa fie nevoie chiar de spitalizare.

TRATAMENT MEDICAMENTOS
 Nu exista un tratament specific pentru virozele respiratorii. In infectiile respiratorii acute
este posibil ca medicul sa recomande spitalizarea, pentru monitorizarea problemelor respiratorii
si pentru a se putea administra fluide intravenos. In functie de fiecare caz in parte, medicul poate
recomanda:

 antipireice si analgazice - pot fi recomandate pentru a reduce febra sau pentru a

ameliorara durerile de gat;
 decongestionante - pot fi recomandate pentru a decongestiona caile nazale;
 antitusive sau expectorante - pot fi utilizate pentru a ameliora tusea sau pentru a
fluidifica secretiile de la nivelul sistemului respirator.

METODE CARE SUSTIN ACTIUNEA TRATAMENTULUI MEDICAMENTOS

Specialistii recomanda cateva metode care pot sustine actiunea tratamentului

medicamentos.

 pastrarea umiditatii in aer - este recomandat sa mentinem o temperatura optima in

camera in care stam; daca aerul este uscat, este bine sa folosim un umidificator
sau un vaporizator; este important sa facem acest lucru pentru a decongestiona
caile respiratorii si a contribui la ameliorarea tusei; nivelul optim de umiditate
dintr-un spatiu inchis este in jur de 50%;
 hidratarea - lichidele calde, cum sunt supele, pot contribui la fluidizarea secretiilor
nazale; de asemenea, ne ajuta sa evitam deshidratarea;
 picaturile cu solutie salina - putem utiliza picaturile cu solutie salina pentru a
decongestiona caile nazale; este recomandat sa facem acest lucru mai ales inainte
de culcare;
 evitarea fumului de tigara - fumul de tigara poate agrava simptomele unei viroze
respiratorii si este recomandat sa-l evitam;
 repausul la pat - in toate cazurile de viroza respiratorie este recomandat repausul
la pat, pentru a permite organismului sa se refaca.

CE FACEM CA SA COMBATEM APARITIA VIROZELOR RESPIRATORII

Daca in cazul gripei exista vaccinuri care sunt recomandate anual, in functie de tulpinile
noi pe care virusurile le dezvolta, in nicio alta forma de viroza respiratorie nu exista posibilitatea
de a combate aparitia infectiilor prin utilizarea vaccinurilor. Exista, insa, anumite reguli pe care
le mentioneaza si expertii de la Mayo Clinic si care se refera la urmatoarele aspecte:

 spalarea frecventa a mainilor - este foarte important sa ne spalam des pe maini,

dar mai ales corect; virusurile nu pot rezista in afara unei gazde decat cateva ore,
insa, putem contracta un tip de virus prin contactul direct sau indirect cu o
 persoana contaminata; prin urmare, daca ne spalam pe maini temeinic, putem
reduce riscul contractarii virusurilor;
 evitarea expunerii la factori de risc - aglomeratiile sunt un factor de risc in aparitia
virozelor respiratorii; mastile de protectie ne pot proteja, chiar daca nu 100%;
 mentinerea curateniei - ca sa evitam raspandirea virusurilor si a bacteriilor este
recomandat sa mentinem curatenia, mai ales in bucatarie si in baie;
 mentinerea unui sistem imunitar puternic - este foarte important sa avem o dieta
echilibrata, sa facem sport, sa utilizam suplimente alimentare, la recomandarea
medicilor, astfel incat sistemul imunitar sa poata fi sustinut eficient.

Asadar, virozele respiratorii sunt infectii virale care se manifesta la nivelul tractului
respirator superior si inferior. In cele mai multe cazuri, nu apar complicatii, insa, exista situatii in
care este nevoie chiar de spitalizare. Pentru ca simptomele pot fi similare cu ale altor probleme
medicale, este indicat sa recurgem la recomandarile medicilor, chiar de la primele semne.
 5. Gripa
Gripa este o boala respiratorie contagioasa cauzata de virusi care infecteaza nasul, gatul si
plamanii. Boala se confunda usor cu o raceala comuna datorita simptomelor asemanatoare:
scurgeri nazale, durere in gat si tuse. Insa gripa prezinta simptome mai severe, cum ar fi dureri de
cap si febra, transpiratii reci si frisoane, dureri musculare si chiar varsaturi.

Gripa este extrem de contagioasa si se raspandeste in mod normal prin tusea si stranutul
unei persoane infectate. De asemenea, puteti prinde gripa prin atingerea unei persoane infectate.
Adultii sunt contagiosi de la 1-2 zile inainte de a obtine simptomele si pana la 7 zile dupa ce se
imbolnavesc. Aceasta inseamna ca puteti raspandi virusul gripal inainte de a sti chiar ca sunteti
infectat.

Ce este raceala?

Raceala este o infectie virala a nasului si a gatului (tractul respirator superior) cauzata de
un virus. Mai mult de 200 de tipuri conduc la raceala, insa cel mai frecvent este rinovirusul,
considerat a fi responsabil pentru cel putin 50% dintre raceli. Boala este contagioasa si se poate
raspandi prin picaturi de aer din tuse si stranut sau prin atingerea suprafetelor infectate, cum ar fi
o tastatura pentru computer, o usa sau o lingura, iar apoi va atingeti nasul sau gura. Este
contagioasa de la 1-2 zile inainte ca simptomele sa inceapa si pana cand simptomele se opresc.
Deoarece exista numerosi virusi care cauzeaza raceala comuna, corpul uman nu poate niciodata
sa reziste la toate. Acesta este motivul pentru care racelile sunt atat de frecvente si se intorc
adesea. Potrivit statisticilor, adultii au 2-3 raceli pe an, iar copiii pot avea pana la 12 raceli pe an.
Majoritatea oamenilor se recupereaza dintr-o raceala comuna intr-o saptamana sau 10 zile.

Cum deosebim o infectie usoara de o gripa?

Atat banala raceala, cat si gripa, sunt cauzate de virusi. Simptomele celor doua boli sunt
similare de aceea este important sa cunoasteti diferenta dintre gripa si raceala. O raceala este o
boala respiratorie mai usoara decat gripa. In timp ce simptomele reci, cum sunt numite semnele
racelii, va pot face sa va simtiti rau pentru cateva zile, simptomele de gripa va pot face sa va
simtiti rau chiar si cateva saptamani. Gripa poate provoca, de asemenea, probleme grave de
sanatate, cum ar fi pneumonia. Simptomele racelii incep de obicei cu o durere in gat care dispare
dupa o zi sau doua. Scurgerile nazale, impreuna cu o tuse apar in a patra si a cincea zi. Febra este
mai putin frecventa la adulti, dar este posibila o usoara febra. Copiii au mai multe sanse de a
avea febra. In primele zile de raceala, secretiile nazale sunt apoase iar apoi acestea devin mai
groase si mai intunecate. Mucusul intunecat este natural si nu inseamna, de obicei, ca ati
dezvoltat o infectie bacteriana, cum ar fi o infectie a sinusurilor. Simptomele racelii dureaza, de
obicei, aproximativ o saptamana. Daca acestea nu par sa se imbunatateasca dupa o saptamana,
este posibil sa aveti o infectie bacteriana, ceea ce inseamna ca este posibil sa aveti nevoie de
antibiotice. Simptomele de gripa sunt de obicei mai grave decat simptomele racelii si se dezvolta
rapid. Acestea includ dureri in gat, febra, cefalee, dureri musculare si articulare, congestie si tuse.
O alta caracteristica a gripei este ca simptomele nu dispar dupa cateva zile, ci persista chiar si
cateva saptamni.

Asadar, daca simptomele sunt usoare - nas infundat, tuse nu foarte suparatoare, fara
dureri toracice, fara febra, putem sa ne gandim in acest caz la o viroza banala. Cand apare febra,
durerile musculare si celelalte, trebuie sa ne adresam unui specialist pentru a confirma daca avem
sau nu gripa. Important de stiut ca virusul gripal este printre putinele virusuri care poate sa dea
febra de peste 38 grade cel putin 3-5 zile.

Cum deosebim o raceala de o alergie?

Tusiti, stranutati si poate chiar va curge nasul? Va incearca o raceala sau aveti o alergie?
Uneori puteti confunda simptomele racelii cu rinita alergica (febra fanului) sau o infectie a
sinusurilor. Daca simptomele racelii incep rapid si se imbunatatesc dupa o saptamana, atunci
putem spune ca e doar o raceala, nu alergie. Insa daca simptomele nu par sa se imbunatateasca
dupa o saptamana, cel mai bine este sa va adresati medicului dumneavoastra pentru a vedea daca
ati dezvoltat o alergie sau sinuzita. In continuare, va prezentam o serie de semne care va pot ajuta
sa faceti diferenta intre raceala si alergie.

Este posibil sa aveti o alergie in urmatoarele situatii:

 simptome precum scurgerile nazale nu se amelioreaza in mai putin de zece zile si

sunt mai severe intr-un anumit loc sau anotimp, in special primavara;
 simptomele se instaleaza treptat;
 scurgerile nazale si secretiile mucoasei sunt clare si abundente;
 stranutul si tusea sunt insotite de senzatia de mancarime in zona nasului si a
ochilor, racelile necauzand mancarime.

Cum actioneaza gripa in corp si de ce te simti asa rau?

Virusul gripal provoaca o infectie in tractul respirator, nas, gat si plamani. Virusul este
inhalat sau transmis, de obicei de pe degete, catre gura, nas sau ochi, apoi calatoreste in jos pe
tractul respirator si se leaga de celulele epiteliale care alcatuiesc caile respiratorii pulmonare prin
intermediul unor molecule specifice pe suprafata celulara. Odata ce se afla in interiorul celulelor,
virusul distruge mecanismele de fabricare a proteinelor din celula pentru a-si genera propriile
proteine virale si pentru a crea mai multe particule virale. Odata ce particulele virale mature sunt
produse, ele sunt eliberate din celula si pot continua apoi sa invadeze celulele adiacente. In timp
ce acest proces provoaca unele leziuni pulmonare, cele mai multe simptome ale gripei sunt de
fapt cauzate de raspunsul imun la virus. Prin urmare, atunci cand va simtiti groaznic din cauza
gripei, puteti fi siguri ca aceasta stare se datoreaza luptei organismului cu infectia si cu
combaterea raspandirii virusului in plamani si uciderea celulelor infectate. Raspunsul imun
primar implica celule ale sistemului imunitar innascut al organismului, cum ar fi macrofagele si
neutrofilele. Aceste celule au receptori care sunt capabili sa simta prezenta virusului si dau
alarma prin producerea de mici molecule numite citokine si chemokine. Acestea avertizeaza
organismul ca are loc o infectie. Citokinele orchestreaza alte componente ale sistemului imunitar
pentru a lupta in mod corespunzator cu virusul invadator, in timp ce chemokinele directioneaza
aceste componente catre locul infectiei. Unul dintre tipurile de celule chemate in actiune sunt
limfocitele T, un tip de celule albe din sange care lupta impotriva infectiilor si sunt chiar numite
celule "soldati". Cand celulele T recunosc in mod specific proteinele virusului gripal, ele incep
apoi sa se prolifereze in ganglionii limfatici, in jurul plamanilor si gatului si determina umflarea
si durerea in ganglionii limfatici. Dupa cateva zile, aceste celule T se deplaseaza in plamani si
incep sa omoare celulele infectate cu virusul. Acest proces creeaza o mare parte a leziunilor
pulmonare similare cu bronsita, care poate agrava o boala pulmonara existenta si face dificila
respiratia. In plus, acumularea de secretii in plamani, ca rezultat al acestui raspuns imun la
infectie, induce tusea ca reflex pentru a incerca curatarea cailor respiratorii. In mod normal,
aceasta leziune declansata de sosirea celulelor T in plamani este reversibila la o persoana
sanatoasa, dar cand avanseaza, poate duce la moarte. Functionarea adecvata a celulelor T
specifice gripei este esentiala pentru eliminarea eficienta a virusului din plamani.

De ce te doare capul?

In timp ce virusul gripal este complet continut in plamani in conditii normale, mai multe
simptome ale gripei sunt sistemice, incluzand febra, cefalee, oboseala si dureri musculare. Pentru
a combate in mod corespunzator infectia cu gripa, citokinele si chemokinele produse de celulele
imune innascute din plamani devin sistemice - adica intra in sange si contribuie la aceste
simptome sistemice. Cand se intampla acest lucru, apare o cascada de complicatii. Unul dintre
lucrurile care se intampla este ca Interleukina-1, un tip inflamator de citokina, este activata.
Interleukina-1 este importanta pentru dezvoltarea raspunsului celular impotriva virusului, dar
afecteaza si partea creierului din hipotalamus care regleaza temperatura corpului, rezultand febra
si dureri de cap. O alta citokina importanta care lupta impotriva infectiei gripale este cea numita
"factor de necroza tumorala alfa". Aceasta citokina poate avea efecte antivirale directe in
plamani si asta e bine. Dar poate provoca, de asemenea, febra si pierderea apetitului, oboseala si
slabiciune in timpul gripei si a altor tipuri de infectii.

De ce ai dureri musculare?

Durerile musculare si slabiciunea sunt simptome proeminente ale infectiei gripale.

Studiul pe un model animal a constatat ca infectia cu gripa conduce la o crestere a expresiei
genelor de degradare a muschilor si la scaderea expresiei genelor de constructie a muschilor in
muschii scheletici ai picioarelor. Functional, infectia cu gripa impiedica, de asemenea, mersul pe
jos si forta piciorului. La persoanele tinere aceste efecte sunt tranzitorii si revin la normal odata
ce infectia a fost eliminata. In schimb, aceste efecte pot persista mai mult la persoanele in varsta.
Acest lucru este important, deoarece o scadere a stabilitatii piciorului si a rezistentei ar putea
avea drept consecinta faptul ca persoanele mai in varsta sunt mai predispuse la caderi in timpul
recuperarii de la infectia cu gripa. De asemenea, ar putea sa duca la invaliditate pe termen lung si
la necesitatea utilizarii unui baston, limitand mobilitatea si independenta. Acest impact al
infectiei gripale asupra muschilor este o alta consecinta neintentionata a raspunsului imun la
virus.

Tot ce trebuie sa stii despre gripa la copii:

Ce este gripa la copii ● Care sunt cauzele gripei la copii ● Diagnosticul gripei la copii ●
Simptomele gripei la copii ● Tratamentul gripei la copii ▶

Specialistii spun ca persoanele infectate cu virusul gripal pot sa-l raspandeasca lejer prin
picaturile de saliva pe care le emana, stranutand sau vorbind, pe o raza de aproape 2 metri in
jurul lor. Aceste picaturi intra in organism prin gura, nas, ochi sau sunt inhalate in plamani. Insa
puteti lua gripa si daca atingeti o suprafata sau un obiect folosit de un bolnav si apoi va duceti
mana la nas sau la gura. Adultii infectati pot sa transmita virusul si cu o zi inainte de aparitia
primelor simptome, insa si la o saptamana dupa ce se declanseaza boala. Copiii, in schimb, pot
transmite virusul chiar si dupa o saptamana de la debutul bolii. Simptomele gripei apar, de
regula, la 1-4 zile dupa ce virusul intra in organism. Nu in ultimul rand, unii oameni pot fi
infectati fara sa aiba simptome.

Cat timp esti contagios cand ai o raceala?

Raceala este una dintre cele mai frecvente boli respiratorii. Simptomele sunt cauzate de
raspunsul organismului la virus, mai degraba decat de virusul in sine. Se transmite prin stranut,
tuse si prin atingerea suprafetelor contaminate, astfel ca atunci cand apar simptomele persoana
infectata este foarte contagioasa. Pe masura ce simptomele dispar, riscul de raspandire a bolii se
reduce, desi inca exista. O raceala dureaza de la 3 la 10 zile, astfel incat oamenii trebuie sa se
astepte sa fie contagiosi in acesta perioada.
 Exista doua motive pentru care raceala este foarte raspandita. Simptomele sunt cauzate de
un numar mare de diferite tulpini virale, cum ar fi rinovirusuri, adenovirusuri si coronavirusuri.
Este aproape imposibil ca organismul sa devina rezistent la toate aceste tulpini virale dintr-o
data. In acelasi timp, tulpinile virale se adapteaza la mediu si au invatat sa faca acest lucru pentru
a supravietui sistemului imunitar uman.

Cat timp esti contagios daca ai gripa?

Virusul gripal este un virus respirator foarte contagios care afecteaza toate grupele de
varsta. Virusul are un efecte diferite asupra fiecarei persoane, iar simptomele pot varia de la
usoare pana la grave, care pun viata in pericol. Intr-un studiu publicat in The Journal of
Infectious Disease se arata ca virusul se raspandeste cel mai mult la 2-3 zile dupa aparitia
simptomelor. Principala diferenta dintre gripa si raceala este legata de simptome. Simptomele
gripei sunt mai severe decat cele cauzate de o raceala si afecteaza intregul corp. Raceala
obisnuita afecteaza de obicei doar caile aeriene superioare. Virusul se raspandeste cat timp
simptomele gripei sunt prezente. Cele mai multe simptome de gripa dureaza intre 2-10 zile.
Oamenii se pot astepta sa fie contagiosi in acesta perioada.

Un alt motiv pentru gripa este atat de contagioasa este legat de faptul ca evolueaza in
mod continuu. In mod normal, atunci cand organismul a scapat de o infectie, isi aminteste cum
sa lupte impotriva acestui virus special si pe viitor. Deoarece virusul gripal este in continua
evolutie, organismul intalneste rareori acelasi virus gripal de doua ori, asa ca ca poti avea gripa
in fiecare an.

Cum poti opri raspandirea racelii si a gripei

 Bea apa, dormi si mananaca sanataos si atunci cand simptomele apar poti face
anumite lucruri pentru a nu ii imbolnavi si pe ceilalti din jur:

 acopera nasul si gura. Cand tusesti sau stranuti, este important sa iti acoperi gura
si nasul cu un servetel.
 scapa de servetele imediat dupa utilizare. Folosirea unui servetel nou de fiecare
data scade contactul cu virusul.
 spala-te frecvent. Reducerea raspandirii virusurilor se face si prin spalarea
mainilor frecvent, mai ales dupa ce intri in contact cu fluide corporale. In cazul in
 care este imposibil sa te speli pe maini in mod frecvent, evita contactul direct cu
alte persoane sau obiecte publice, cum ar fi manerele usilor

Semnele si simptomele comune ale gripei includ:

 Febra peste 38 grade C;

 Durere musculara;
 Frisoane si transpiratii;
 Durere de cap;
 Tuse uscata, persistenta;
 Oboseala si slabiciune;
 Congestie nazala;
 Durere de gat.

Tratamentul cu antibiotice pentru gripa si raceala

Racelile si gripa sunt cauzate de virusuri si nu de bacterii. Prin urmare, antibioticele nu

vor elimina simptomele asociate acestor boli. Mai mult, utilizarea de antibiotice atunci cand aveti
un virus poate face mai mult rau decat bine si poate creste riscul de a obtine o infectie mai tarziu,
care pot rezista la tratamentul cu antibiotice.

Antibioticele sunt folosite pentru a trata infectiile cauzate de bacterii. Bacteriile sunt
organisme foarte mici, iar miliarde dintre ele traiesc in si pe corpul tau. De cele mai multe ori,
aceste bacterii sunt inofensive sau chiar utile pentru corpul vostru, cum ar fi cele care va ajuta sa
digerati alimente, dar unele bacterii pot provoca boli. Virusii sunt diferiti de bacterii; au o
structura diferita si un mod diferit de supravietuire.

Virusii nu au pereti celulari care pot fi atacati de antibiotice. In schimb, acestea sunt
inconjurate de un strat proteic de protectie. Spre deosebire de bacteriile care ataca celulele
corpului din afara, virusii se muta, traiesc si fac copii in celulele corpului.

Virusii nu se pot reproduce pe cont propriu, ca bacteriile, in schimb se ataseaza la

celulele sanatoase si reprogrameaza celulele respective pentru a face virusi noi. Din cauza tuturor
acestor diferente, antibioticele nu functioneaza pe virusi. Sondajele efectuate de medicii de
familie in ultimii ani arata ca si perceptia populatiei asupra administrarii de antibiotice in cazul
bolilor cauzate de virusuri s-a schimbat.

Concret, in 2010, un studiu a aratat ca 71% dintre persoanele intervievate considerau ca

antibioticele sunt eficiente impotriva virusurilor, iar 59% considera, in mod eronat, ca
"antibioticele sunt eficiente impotriva gripei si racelii". In prezent, un studiu recent al Societatii
Nationale de Medicina Familiei arata ca oamenii au inceput sa se informeze din surse de
incredere si 72% dintre persoanele chestionate au spus ca nu mai apeleaza la antibiotice atunci
cand sunt raciti.

Guturaiul ar putea avea in sfarsit un tratament?

Pentru majoritatea oamenilor tratamentul tratamentul racelii este simplu: „asteptam sa

treaca”. Asta in conditiile in care se stie ca medicamentele existente nu pot lupta impotriva
guturaiului, ci actioneaza mai degraba asupra simptomelor.

Odihna si lichidele sunt utile pentru prevenirea eventualelor complicatii, antibioticele s-

au dovedit ineficiente si reduc capacitatea organismului de a lupta cu virusurile, medicamentele
cu efect antiinflamator nu reusesc decat sa reduca febra si durerile musculare.

Asadar, singurul care poate anihila virusul este propriul nostru sistem imunitar, care
ataca si distruge celulele infectate. In urma cu cativa ani, oamenii de stiinta au reusit sa
demonstreze pentru prima data ca sistemul imunitar poate distruge virusul racelii comune chiar si
dupa ce aceasta a patruns in interiorul celulei umane, lucru considerat imposibil pana in prezent.
Descoperirea ar putea deschide drumul catre o noua clasa de medicamente antivirale, care sa
consolideze mecanismul natural de protectie a celulelor.

Cercetatorii sunt de parere ca aceste medicamente ar putea intra in faza de testare clinica
in urmatorii doi cinci ani, potrivit The Independent. Aceasta noua abordare ar putea fi folosita si
in combaterea altor categorii de virusuri, precum norovirusul, responsabil de gastroenterita virala
(gripa stomacului) sau rotavirusul, care ucide mii de oameni in statele in curs de dezvoltare.
Virusurile sunt in continuare cel mai mare inamic al omului ucid de doua ori mai multi oameni
decat cancerul, in special datorita capacitatii lor de a patrunde in interiorul celulei, unde se pot
ascunde de actiunea sistemului imunitar natural al organismului.

O echipa de cercetatori de la Laboratorul de biologie moleculara din Cambridge a

demonstrat ca anticorpii antivirali pot patrunde in interiorul celulei odata cu virusul si sunt
capabili sa il distruga. Inainte se credea ca anticorpii produsi de sistemul imunitar actioneaza
exclusiv in afara celulelor, in sange si in celelalte fluide extracelulare. Acum oamenii de stiinta
au descoperit ca exista si un alt nivel de aparare intracelular, unde poate fi posibila stimularea
sistemul natural de protectie impotriva virusurilor.

Tratament naturist pentru gripa

Dincolo de medicamente, unii oameni cred ca alimentele condimentate, cum ar fi ardeiul

iute, hreanul sau usturoiul, pot ajuta la ameliorarea simptomelor de gripa.

Ardeiul iute
 Medicina traditionala a folosit capsaicina, ingredientul activ din ardei iute, ca
medicament pentru durere, probleme digestive si pentru apetit scazut. Desi nici o cercetare nu a
examinat alimentele care contin ardei iute si simptomele de gripa, s-a constatat ca spray-urile
nazale care contin capsaicina pot reduce congestia. Un studiu publicat in 2011 in Annals of
Allergy, Asthma & Immunology a constatat ca subiectii care au folosit spray nazal cu capsaicina
pe o perioada de doua saptamani au avut mai putine congestii.

Hreanul

Hreanul are o serie de beneficii potentiale pentru sanatate, inclusiv proprietati antibiotice.
Potrivit Life Extension, sucul din radacina de hrean poate trata in mod eficient sinuzita, care
poate fi prezenta cand avem gripa. Medicina traditionala recomanda persoanelor care au
probleme cu sinusurile sa ia o jumatate de lingurita de hrean ras dimineata si dupa-amiaza.

Usturoiul

Multe culturi au folosit usturoiul ca un medicament. Acesta contine antioxidanti si pot

proteja organismul dumneavoastra. Fiind picant, actioneaza si ca un decongestionant. Desi nici o
cercetare nu a examinat legatura dintre usturoi si gripa in mod special, usturoiul poate preveni
raceala. Cu toate acestea, medicul dumneavoastra este cel mai in masura sa va ofere recomandari
specifice in ceea ce priveste alimentele pe care ar trebui sa le mancati in timp ce aveti gripa.
 6. Tuberculoza (TBC)
Tuberculoza

Tuberculoza continua sa faca ravagii la nivel mondial, in ciuda tratamentelor tot mai
intensive care au ca scop lupta cu acest flagel. Formele active sunt doar varful aisbergului, cele
mai multe infectii sunt latente, inaparente, iar statisticile apreciaza ca pana la o treime din
populatia planetei a fost infectata. Considerata o boala a saraciei, forma activa a TBC este
favorizata de scaderea capacitatii imune de aparare si, tot mai des, medicii semnaleaza forme de
boala rezistenta la tratament, cu prognostic rezervat.

Despre

Tuberculoza este o afectiune contagioasa, potential fatala daca este netratata, care
afecteaza de obicei plamanii, desi poate afecta aproape orice organ din organism. In fiecare
secunda, pe glob se produce o noua infectie TBC. Se crede ca aproximativ o treime din toti
oamenii din lume sunt infectati, dar din fericire, majoritatea au o infectie latenta. Doar un mic
procent din aceste infectii progreseaza la tuberculoza activa (5-10%).

TBC pare sa fie una dintre cele mai vechi boli, fiind semnalata inca din perioada
Egiptului Antic. Hipocrate credea in jurul anului 460 i.Hr., ca ftizia, asa cum a fost numita o
buna perioada de timp, era cea mai raspandita boala din zona Greciei.

Potrivit OMS, cele mai multe cazuri sunt inregistrate la barbati (57%), dar sunt afectati si
copiii sub 15 ani (11%). Odata cu aparitia antibioticelor antituberculoase la sfarsitul anilor 1940,
lupta impotriva tuberculozei parea sa fie castigata. Cu toate acestea, din cauza unor factori
precum resursele inadecvate de sanatate publica, raspunsul imunitar scazut din SIDA,
dezvoltarea rezistentei la medicamente si saracia extrema in multe zone, tuberculoza continua sa
fie o boala mortala. TBC este o cauza comuna de deces in randul persoanelor infectate cu HIV,
cauzand aproximativ 40% din decesele acestora.

In Romania, TBC este intalnita mai frecvent decat in alte tari ale UE, se estimeaza ca
apar in medie 130 de cazuri la 100 000 de locuitori, fata de media europeana de circa 30 bolnavi
la suta de mii de locuitori. Se considera ca sunt aproximativ 30 000 bolnavi in toata tara.

Cauze

In 1882, Dr. Robert Koch anunta, in sfarsit, descoperirea Mycobacterium tuberculosis,

bacilul care provoaca tuberculoza (TBC). Alte bacterii inrudite (numite micobacterii), cum ar fi
Mycobacterium bovis identificat in laptele de vaca nepasteurizat sau Mycobacterium africanum,
provoaca ocazional o boala similara.
 Micobacteriile sunt bacili aerobi mici, cu crestere lenta. Ele se disting printr-un invelis
bogat in lipide, responsabil pentru caracteristica lor binecunoscuta de acido-rezistenta (adica,
sunt rezistente la decolorarea prin acid dupa colorarea cu fucsina).

Mod de transmitere:

Boala se transmite pe cale aeriana, prin inhalarea unor particule infime, sub 5 μ in
diametru, numite nuclee de picatura (rezultate din deshidratarea picaturilor lui Pflugge) care
contin bacili tuberculosi si pot ramane suspendate in curentii de aer din camera timp de cateva
ore, crescand sansa de raspandire. Aceste particule sunt eliminate de pacientii cu TBC activa prin
tuse, cantat, vorbire, stranut.

Contactul cu fomite (de exemplu, suprafete contaminate, haine, alimente si aparate

respiratorii ale pacientilor) nu pare sa faciliteze raspandirea, iar picaturile lui Pflugge par sa fie
mult prea mari pentru a ajunge in alveolele profunde ale plamanului.

Bacilul se transmite mai usor in spatii inchise supraaglomerate, slab ventilate; in

consecinta, persoanele care traiesc in saracie sau in institutii sunt expuse unui risc deosebit.
Practicienii din domeniul sanatatii care au contact strans cu cazuri active au un risc crescut.

OMS estimeaza ca fiecare pacient activ, netratat poate infecta 10 pana la 15 persoane pe
an. Pacientii cu infectii primare sau latente nu sunt contagiosi.

Studiile epidemiologice au aratat ca transmisibilitatea se termina in 2 saptamani de la

inceperea tratamentului eficient al pacientilor.

Tipuri de TBC si stadializare

Tuberculoza are doua forme- pulmonara si extrapulmonara.

Tuberculoza pulmonara este cel mai frecvent intalnita forma a bolii si evolueaza in trei
etape.

TBC extrapulmonara apare prin diseminarea prin sange (hematogena) la distanta si se

poate manifesta uneori fara dovezi de implicare pulmonara. Limfadenopatia (afectarea
ganglionara) este cea mai frecventa manifestare extrapulmonara; cu toate acestea, meningita este
cea mai de temut din cauza mortalitatii ridicate la cei foarte tineri si foarte batrani. Alte
manifestari sunt TB osteo-articulara, TB uro-genitala, pericardita TB, TB peritoneala si ascita
TB, TB gastro-intestinala, laringita TB, TB oculara, TB otica, TB endocrina, TB cutanata.

Din punct de vedere al rezistentei la tratament, TBC se clasifica in TBC chimiosensibila,

TBC mult drog-rezistenta (MDR-TB) sau cu rezistenta extinsa la tratament (XDR-TB).

Tuberculoza poate evolua in 3 etape :

  Infectie activa
 Infectie primara
 Infectie latenta

Bacilul tuberculozei provoaca initial o infectie primara. Cele mai multe infectii primare
(aproximativ 95%) sunt asimptomatice si sunt urmate de faza latenta. Un procent variabil de
infectii latente se reactiveaza ulterior cu simptome si semne de boala (boala activa). Infectia nu
este, de obicei, transmisibila in stadiul primar si nu este niciodata contagioasa in stadiul latent.

Infectie primara

Pentru a face infectia este necesar sa inhalezi particule suficient de mici care sa patrunda
adanc in plaman si sa se depuna, de obicei, in spatiile aeriene subpleurale ale lobilor mijlocii sau
inferiori pulmonari. Infectia incepe de obicei de la un singur nucleu de picatura, care poarta de
obicei putine organisme.

Bacilii tuberculosi sunt ingerati de macrofagele alveolare, dar pe care le ucid cu ajutorul
celulelor T. Celulele inflamatorii sunt atrase de zona, provocand o pneumonita focala (inflamatie
a alvelolelor). In jur de 90–95% dintre primoinfectii nu prezinta simptome.

Infectia latenta

Apare dupa majoritatea infectiilor primare. In 95% dintre cazuri, dupa aproximativ 3
saptamani de multiplicare neinhibata, sistemul imunitar reuseste sa suprime replicarea bacililor
tuberculosi, de obicei inainte de aparitia simptomelor sau semnelor. Focarele de bacili din
plamani se transforma in granuloame care pot avea centri cu aspect de branza (cazeosi) din cauza
reactiilor de inflamatie si distrugere celulara.

Bacilii tuberculosi pot supravietui in acest material ani de zile; echilibrul dintre rezistenta
gazdei si virulenta microbiana determina daca infectia se rezolva in cele din urma fara tratament,
ramane latenta sau devine activa.

Infectia activa

Persoanele sanatoase infectate cu tuberculoza au un risc de aproximativ 5 pana la 10% in

viata de a dezvolta o boala activa, cel mai frecvent in primii 2 ani de la primoinfectie, dar
reactivarea poate aparea si zeci de ani mai tarziu, fiind facilitata de unii factori favorizanti care
perturba sistemul imun.

Potrivit Centrului de Control pentru Preventia Bolilor din SUA (CDC) se estimeaza ca 2
miliarde de persoane au TBC latenta, iar potrivit OMS se estimeaza ca in ultimii ani 10 milioane
de persoane s-au simtit rau ca urmare a TBC active, cifra care s-a mentinut stabila.
 In cazul multor persoane afectate, infectia este initial puternica si apoi scade in
intensitate. Inflamatia si distrugerea tesutului data de boala activa sunt balansate de procesele de
vindecare sii fibroza. Tesutul afectat este inlocuit de cicatrici si cavitati umplute cu material
necrotic de cazeificare. Pe durata bolii, unele cavitati comunica prin fistule cu caile respiratorii
(bronhii) ceea ce duce la expulzarea bacililor activi in mediu prin tuse si la contaminarea altor
persoane. Tratamentul cu antibioticele adecvate ucide bacteriile si permite vindecarea, zonele
afectate fiind inlocuite cu tesut de cicatrizare.

Tuberculoza miliara (diseminata)

Se dezvolta daca un numar mare de bacterii migreaza prin fluxul sanguin si se raspandesc
in tot organismul. Apar focare ca niste boabe de orez la nivelul tesuturilor. Acest tip de
tuberculoza poate pune viata in pericol, apare mai ales la copii si bolnavi de SIDA.

Factori de risc

Conditiile care afecteaza imunitatea celulara, esentiala pentru apararea impotriva TBC,
faciliteaza semnificativ reactivarea bolii.

Astfel pacientii coinfectati cu HIV si care nu primesc tratament adecvat au un risc anual
de aproximativ 10% de a dezvolta boala activa.

Alte conditii care favorizeaza reactivarea:

 Diabet
 Nutritia deficitara
 Cancere, boli autoimune
 Gastrectomie
 Chirurgie bypass jejunoileal
 Insuficienta renala cronica dependenta de dializa
 Pierdere in greutate semnificativa

Tratamentul imunosupresor, de exemplu dupa transplant de organe solide constituie cel

mai mare risc, dar si alte imunosupresoare, cum ar fi corticosteroizii si inhibitorii de TNF,
provoaca de obicei reactivarea TBC. Consumul de tutun, droguri, promiscuitatea, aglomerarile
de persoane, vacantele in zone de focar, pot constitui, de asemenea, un factor de risc pentru
infectare si reactivarea bolii.

Simptome

Simptome generale si pulmonare

 Tusea care dureaza mai mult de 3 luni - este cel mai frecvent simptom al bolii
  Tuse cu sputa verde sau galbena, mai ales dimineata sau cu striatii de sange
(hemoptoica)
 Durere toracica sau durere care apare la respiratie ori tuse
 Dificultati de respiratie
 Scadere ponderala
 Fatigabilitate
 Inapetenta
 Febra sau stare subfebrila (37-38 grade) prelungita sau intermitenta, mai ales
seara
 Transpiratii nocturne profuze, reci, bolnavul se trezeste acoperit de o sudoare
excesiva

Simptome extrapulmonare

In cazul TBC extrapulmonare, simptomele tin de organul unde s-a raspandit infectia. De
exemplu:

 Rinichi - dureri si urina cu sange (hematurie), progresie spre cistita TBC

 Ganglionii se pot mari in volum, comprima structurile invecinate daca se afla in
interior (hilari, mediastinali) sau pot abceda eliminand continutul cazeos.
 Organele genitale - La barbati, tuberculoza genitala determina marirea scrotului.
La femei, provoaca dureri pelvine si nereguli menstruale si creste riscul unei
sarcini extrauterine.
 Meninge - Meningita tuberculoasa provoaca febra, dureri de cap, rigiditate a
gatului, greata, confuzie, convulsii si somnolenta, simptome care pot duce la
coma.
 Pericard (invelisul inimii) - Infectia TBC limiteaza capacitatea inimii de a pompa
si provoaca febra, dureri in piept, vene marite ale gatului si dificultati de
respiratie.

Diagnostic

Screening

Uneori, primul indiciu al tuberculozei este un test de screening pozitiv. Testele de

screening pentru tuberculoza sunt efectuate de rutina pentru persoanele care prezinta risc de
tuberculoza si constau, de regula, in testul cutanat de sensibilitate la tuberculina si testul IGRA.

Diagnostic

Medicii pot suspecta tuberculoza pe baza unor simptome precum febra prelungita cu
transpiratii profuze, tuse care dureaza mai mult de 3 saptamani, tuse cu striuri de sange, dureri in
piept si dificultati de respiratie. Examenul clinic completeaza datele anamnezei.
 Cand medicii suspecteaza tuberculoza, primele analize pe care le cer sunt:

Radiografia pulmonara

Examinarea microscopica si cultura unei probe de sputa

Teste rapide pentru verificarea materialului genetic (ADN) al Mycobacterium

tuberculosis in probele de sputa

Daca diagnosticul este inca neclar, se pot face urmatoarele:

Test cutanat la tuberculina

Analize de sange pentru tuberculoza

Daca tuberculoza este diagnosticata, pot fi efectuate teste de sange pentru a verifica
infectia cu HIV (un factor de risc pentru tuberculoza).

Radiografia pulmonara

La adulti, un infiltrat multinodular deasupra sau in spatele claviculei este cel mai
caracteristic semn al tuberculozei active; sugereaza reactivarea bolii. Dar, in functie de evolutia
bolii, se pot evidentia adenopatii hilare sau mediastinale, condensari de tip pneumonic sau
bronhopneumonic, miliara TB, pleurezie sau atelectazii (in tuberculoza primara la copii) si
leziuni infiltrative, cavitare, fibrotice (in tuberculoza secundara a adultului).

Infiltratele pulmonare medii si inferioare sunt nespecifice, dau suspiciunea de TB primara

la pacientii (de obicei tineri) suspectati de infectie recenta, in special daca exista revarsat pleural.

Examinarea sputei, cultura si testare

Testarea sputei este principalul mijloc de diagnostic al tuberculozei pulmonare. Pentru

acest test este necesar sa aduci pentru analiza 2 produse de sputa care vor fi recoltate in
recipiente sterile printr-un efort de tuse, dupa clatirea prealabila a gurii. Recipientele vor ajunge
la laboratorul de microbacteriologie unde se vor face mai multe analize:

 examen microscopic pentru a verifica daca exista bacili acido-rezistenti

 cultivarea microbului pe medii lichide (MGIT 960 cu rezultat final in max 21 zile)
si pe medii solide (Lowenstein-Jenssen cu rezultat final la 60 zile)

Un test suplimentar care asigura un diagnostic corect este identificarea genetica de

material ADN specific M. Tuberculosis (genotipare), precum si testarea sensibilitatii la
medicamente.

Testarea bacilului acido-rapid (AFB)

 Testele care maresc cantitatea de material genetic al bacteriilor (numite teste de
amplificare a acidului nucleic) pot confirma prezenta Mycobacterium tuberculosis in 24 pana la
48 de ore.

Teste de sensibilitate la medicamente

Testele de susceptibilitate la medicamente (DST) ar trebui efectuate pe izolatele initiale

de la toti pacientii pentru a identifica un regim eficient anti-TB. DST moleculare (genetice) noi
pot detecta rezistenta medicamentului la rifampina sau la rifampina si izoniazida intr-o proba de
sputa in cateva ore, pe cand testele clasice necesita cateva saptamani pana la eliberarea
diagnosticului.

Testarea cutanata la tuberculina (TST)

TST (Mantoux sau PPD) este pozitiva atat in infectia latenta, cat si in cea activa si, prin
urmare, nu poate face distinctia intre cele doua. Doza standard de tuberculina este injectata
intradermic in antebrat. Diametrul transversal al induratiei este masurat la 48 pana la 72 de ore
dupa injectare.

IGRA

IGRA este un test de sange de eliberare de interferon-gamma de catre limfocitele expuse

la antigene specifice TB. Desi rezultatele IGRA nu sunt intotdeauna in concordanta cu TST,
aceste teste par a fi la fel de sensibile si mai specifice decat TST in investigatiile de contact.

Tratament

In primul rand este necesara izolarea pacientilor pentru a opri raspandirea bolii.
Tratamentul se poate face atat la domiciliu in cazuri usoare, cat si in conditii de spital, in functie
de stadiul bolii si starea pacientului.

In tratamentul tuberculozei sunt prescrise antibiotice pentru distrugerea bacteriilor.

In cazul tuberculozei latente, se administreaza de regula un singur tip de antibiotic. Acesti

pacienti sunt tratati pentru a preveni aparitia ulterioara a tuberculozei active.

In cazurile de tuberculoza activa cele mai eficiente sunt combinatiile de mai multe
antibiotice pentru a reduce riscul ca bacteriile sa dezvolte o rezistenta.

OMS recomanda terapia sub observare directa (DOT), prin care un cadru medical
observa in mod direct luarea medicamentelor de catre pacient.

Medicamente de prima linie

Medicamentele de prima linie izoniazida (INH), rifampina (RIF), pirazinamida (PZA) si

etambutol (EMB) sunt utilizate impreuna in tratamentul initial.
 Medicamente de linia a doua

Alte antibiotice sunt folosite pentru TB rezistenta la medicamente (DR-TB) sau cand nu
sunt tolerate medicamentele de prima linie.

Cele mai importante doua clase sunt aminoglicozidele (si medicamentul inrudit,
capreomicina) si fluorochinolonele.

Noile medicamente anti-TB, bedaquilina, delamanid si sutezolid sunt active impotriva

tulpinilor rezistente si pot ajuta la controlul TB rezistente la medicamente.

Rezistenta la medicamente

Rezistenta la medicamente a bacilului tuberculos se dezvolta prin mutatie genetica

spontana, mai ales daca terapia este incompleta, neregulata sau cu un singur medicament.
Multirezistenta la medicamente afecteaza controlul bolii si creste rata de mortalitate.

Din punct de vedere al rezistentei la tratament, TBC se clasifica in TBC sensibila la

tratament, TBC multidrog-rezistenta (MDR-TB) sau cu rezistenta extinsa la tratament (XDR-
TB).

Regimuri terapeutice

Regimul 1 se adreseaza tuturor pacientilor cu tuberculoza noua, netratata anterior,

dureaza 6-9 luni si ar trebui sa includa:

Faza intensiva initiala de 2 luni

Faza de continuare de la 4 la 7 luni

Terapia initiala intensiva in prima faza contine 4 antibiotice:

Izoniazida (INH)

Rifampin (RIF)

Pirazinamida (PZA)

Etambutol (EMB )

Dupa 2 luni de tratament intensiv cu cele 4 medicamente, PZA si, de obicei, EMB sunt
oprite.

Terapia trebuie monitorizata permanent pentru depistarea efectelor toxice ale medicatiei.
 Regimul II de tratament este indicat pentru persoanele care au mai fost tratate anterior de
tuberculoza si sunt diagnosticate cu recidiva tuberculoasa, esec sau abandon terapeutic. Acest
regim dureaza 8 luni.

Regimul individualizat este recomandat pacientilor cu reactii adverse severe la tratament

si celor cu tuberculoza rezistenta la medicamentele de linia I. In aceste situatii, se folosesc
medicamente de linia II, timp de 18 luni si uneori este nevoie de rezectia chirurgicala a zonei
pulmonare afectate.

Tratament chirurgical

Interventia chirurgicala pentru indepartarea zonelor localizate de tesut pulmonar necrotic

este importanta in tratamentul cazurilor complicate si avansate de TB-MDR sau XDR-TB.
Tehnicile chirurgicale folosite in cazuri grave de boala sunt preumotoraxul - introducerea de aer
intre foitele pleurale pentru ca plamanul sa colabeze si sa se repauzeze, toracoplastia
(indepartarea uneia sau mai multor coaste) sau indepartarea unui lob pulmonar sau chiar a
intregului plaman afectat.

Complicatii

Hemoptizie: tusea cu sange. Frecvent este modesta, sangerarea este minora, dar exista
cazuri foarte rare in care hemoptizia este grava si poate necesita interventie chirurgicala.

Pneumotorax: consta in patrunderea aerului in spatiul dintre foitele pleurale care invelesc
plamanul si colabarea plamanului cu senzatie de respiratie dificila. Pneumotoraxul este o
consecinta a deschiderii unei cavitati TBC periferice in spatiul interpleural, urmata de
patrunderea aerului in pleura si, uneori, a materialului cazeos (puroi) din cavitate cu producerea
de empiem (puroi in pleura).

Distructie pulmonara extinsa: se caracterizeaza prin afectarea progresiva si extensiva a

plamanilor, consta in cavitati mari asociate cu zone extinse de fibroza. Este mai frecventa cand
tratamentul este inadecvat sau la copii.

Prognostic

Pacientii cu un sistem imun competent care au o forma de tuberculoza pulmonara

sensibila la terapie, se vindeca la finalizarea programului medicamentos, inclusiv in cazurile cu
forme cavitare avansate.

TBC provoaca sau contribuie la deces in aproximativ 10% dintre cazuri, adesea la
pacientii care sunt debilitati din alte motive.

TBC diseminata si meningita tuberculoasa pot fi fatale in pana la 25% dintre cazuri, in
ciuda tratamentului optim.
 TBC este mult mai agresiva la pacientii imunocompromisi si daca nu este tratata in mod
adecvat si intens, poate fi fatala in doar 2 luni de la prezentarea initiala a pacientului, in special la
cei cu forme multidrog-rezistente.

Cu toate acestea, cu o terapie antiretrovirala eficienta (si un tratament anti-TB adecvat),

prognosticul pentru pacientii cu infectie HIV, chiar si pentru cei cu MDR-TB, se poate apropia
de cel al pacientilor imunocompetenti.

Rezultatele sunt mai rezervate la pacientii cu XDR-TB, deoarece exista atat de putine
medicamente eficiente.

Preventie

Preventia generala consta in masuri de sustinere a sistemului imun, evitarea zonelor

aglomerate, a zonelor endemice sau de focar.

Izolarea bolnavilor. Se face prin respectarea masurilor generale de prevenire (de

exemplu, ramanerea acasa, evitarea vizitatorilor, distantare la mai mult de 3 m de pacient,
purtarea mastilor de protectie NK95, in cazul asistentei bolnavului, utilizarea de servetel, mana
pentru a opri tusea, stranutul). Masurile sunt necesare mai ales in primele 2 saptamani de la
initierea tratamentului, in care contagiozitatea este crescuta.

Vaccinarea este o metoda utila de preventie. Vaccinul BCG, realizat dintr-o tulpina
atenuata de M. bovis este administrat la > 80% dintre copiii lumii, in primul rand in tarile cu o
prevalenta crescuta a TBC. Eficacitatea medie generala este probabil de doar 50%. BCG reduce
in mod clar rata TB extratoracica la copii, in special meningita TB si poate preveni infectia TB.
 7. SIDA

Alte denumiri: Sindromul Imunodeficientei Umane Dobandite

SIDA (sindromul imunodeficientei umane dobandite) este o afectiune provocata de

virusul imunodeficientei umane, HIV, care ataca si distruge progresiv sistemul imunitar al
organismului. Virusul Imunodeficientei Umane (virusul HIV) este cel care, in urma infectiei,
declanseaza Sindromul Imunodeficientei Umane (SIDA). Este important de retinut ca nu toate
persoanele infectate cu virusul HIV manifesta si SIDA. Aceasta afectiune apare in cazul
persoanelor infectate cu HIV si conduce la o expunere marita catre infectii sau catre anumite
forme de cancer.

Cauzele infectiei cu SIDA

Principala cazuza a contaminarii cu virusul HIV/SIDA este interactiunea cu o persoana

seropozitiva la HIV care, insa, nu prezinta in mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi
purtatoare de virus si deci susceptibila sa il transmita. Transmiterea virusului SIDA se face in trei
modalitati principale:

 pe cale sexuala (la nivelul mucoaselor genitale, fie ca este vorba de sperma, de
lichid prostatic sau de secretii vaginale);
 pe cale sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine contaminate,
utilizarea de seringi infectate);
 pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la copil, in timpul sarcinii) si in
cursul alaptarii materne.

Virusul fiind, de asemenea, prezent in lacrimi si in saliva, este deci posibila o

contaminare prin muscatura, precum si o contaminare in cazul unui sarut profund, in caz de
leziuni ale mucoaselor bucale. Totusi, n-a fost raportat niciun caz de transmisie de acest tip.

Calea sangvina - Este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la
90%, fie ca este vorba de transfuzii, fie ca se intampla prin injectarea de droguri pe cale venoasa.
Reutilizarea materialului medical (seringi de plastic, ace) fara sterilizarea lui, un act legat de
penuria de material, este un factor subestimat de contaminare, a carui importanta ramane de
evaluat si care justifica cea mai mare atentie, cel putin individuala. Transmisia prin acele de
acupunctura sau prin cele de tatuaj si prin lamele de ras este posibila din punct de vedere teoretic.
 Calea sexuala - Este calea de contaminare cea mai raspandita, toate practicile sexuale
putand fi contaminante in diferite grade. Transmisia infectiei este favorizata de
microtraumatismele mucoaselor si de bolile transmisibile sexual care antreneaza ulceratii la
nivelul organelor sexuale, prin raporturile sexuale in perioada menstrei (perioada cea mai
contaminanta la femeia seropozitiva) si prin sodomie (coit anal), din cauza fragilitatii mucoasei
rectale. Este suficient si un singur raport sexual ca sa se produca contaminarea.

SIDA - transmiterea de la mama la fat

Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere, deoarece ei poarta
anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei devin seronegativi. Se poate incerca
totusi sa se verifice daca este prezent chiar virusul incepand cu varsta de 3 luni, multumita
tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo zece ani) la aproximativ 75%
dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ 20% din cazuri. Exista un risc
de transmisie a HIV prin laptele matern. Desi n-a fost inca posibil sa se masoare cu precizie,
Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca la copiii hraniti la san de mamele seropozitive
pana la 15% dintre infectile cu HIV ar putea fi ocazionate de alaptare.

Simptomele infectiei cu SIDA

Tabloul clinic al acestei infectii prezinta o variabilitate foarte mare, de la perioade lungi
asimptomatice, pana la o evolutie fulminanta. Din momentul infectarii exista o serie de etape
evolutive.

Infectia acuta - Simptomatologie nespecifica ce poate aparea pe parcursul primei luni de

la contactul infectat. Infectia HIV este rareori diagnosticata in aceasta perioada. Aceasta primo-
infectie ia aspectul unei mononucleoze infectioase:

 febra care poate dura si o luna;

 tumefactie a ganglionilor limfatici;
 curbaturi, dureri articulare;
 eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie;
 disfagie (greutate la inghitit) dureroasa.

In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza mucoasele,
ca si ulceratii bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita acuta limfocitara,
paralizie faciala, mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare
spontan in aproximativ o luna.

Etapa asimptomatica a infectiei cu SIDA

Aceasta dureaza de la 1 la 10 ani (sau mai mult) si corespunde unei faze de multiplicare a
virusului. Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin niciun simptom. In 20% pana la 50% din
cazuri aceasta se manifesta prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate si
persistente. Acestea sunt, in general, simetrice si afecteaza mai frecvent regiunile cervicala,
maxilara, submaxilara si occipitala.

Etapa simptomatica a infectiei cu SIDA

Progresia infectiei continua. Apare simptomatologia patologia infectilor HIV.

Etapa SIDA- Este definita prin scaderea celuleor CD4 sub 200 celule/mmc, sau de
aparitia unei patologii definitorii SIDA.

Pe masura ce virusul se multiplica si degradeaza sistemul imunitar al organismului pot

aparea frecvent simptome si manifestari ale HIV precum:

Senzatie de oboseala cronica;

 Inflamarea nodulilor limfatici;

 Probleme de respiratie;
 Febra si frisoane;
 Scadere in greutate;
 Tuse uscata.

In stadii avansate ale infectiei, apare si SIDA, manifestata prin simptome precum:

 Diaree cronica;
 Aparitia de limfoame si infectii recurente;
 Iritatii ale pielii;
 Aparitia herpesurilor genitale;
 Dureri de cap constante;
 Lipsa energiei asociata cu aparitia oboselii la cel mai mic efort;
 Paloare;
 Transpiratii nocturne.

Diagnosticarea infectiei cu SIDA

Initial, se efectueaza un test ELISA. Daca testul este pozitiv, se efectueaza un test
Western Blot de confirmare. Daca ELISA este negativ insa exista suspiciune clinica sau
epidemiologica de infectie HIV recenta, fie se efectueaza incarcatura virala, fie se repeta testul
ELISA.

Testee ELISA si Western Blot pot fi negative in primele luni (maxim 6 luni), cat timp
organismul nu a inceput sa produca anticorpi (fereastra serologica), motiv pentru care o serologie
negativa trebuie repetata la 6 luni.
 Diagnosticarea HIV este foarte importanta deoarece inceperea unui tratament inainte de
instalarea complicatiilor creste speranta de viata.

Tratamentul infectiei cu SIDA

Tratamentul consta in administrarea de medicamente antiretrovirale care actioneaza in

diferite etape ale replicarii virale. Tratamentul infectiei HIV este intotdeauna combinat (bazat pe
asocieri medicamentoase), administrandu-se mai multe antiretrovirale pentru a se asigura
blocarea mai multor mecanisme de replicare virala.

Odata inceput, tratamentul trebuie continuat pe viata deoarece intreruperea tratamentului

duce la pierderea avantajelor obtinute in cursul terapiei (cresterea sau mentinerea celulelor CD4)
si este asociat cu un risc crescut de dezvoltare a rezistentei la medicamentele utilizate.

In absenta tratamentului, speranta la viata in infectia HIV este mult mai redusa,
mortalitatea fiind in principal pusa pe seama progresiei SIDA si asocierei infectilor oportuniste.
Sub tratament eficace speranta de viata creste, ajungand la valori similare cu ale populatiei fara
HIV.