Campia Amazonului- caracterizare geografica

1.Caracteristici geologice si geomorfologice:

Campia Amazonului este o campie aluvionara, fiind cunoscuta ca cea mai intinsa de pe Glob.Este
situata intre lantul Anzilor, Podisul Guianelor si al Braziliei. In partea de sud, in dreptul raului
Madeira, Campia Amazonului patrunde adanc intre Podisul Braziliei si Anzi.
In urma miscarilor orogenice andine, regiunea a fost ocupata de un imens lac, spre care se
scurgeau toate apele, fiind colmatata.In neogen s-a restabilit legatura cu marea dupa care a fost total
exondata, in urma colmatarii formandu-se o campie neteda, cu altitudini de 25-100 m ( cu altitudini
mai mari la poalele Anzilor unde are caracter piemontan).
In partea de nord-vest ( intre anzi si Rio Negro) se intinde o zona piemontana, care se exprima in
relief sub forma unor platforme dezvoltate pe gresii si brazdate de valea Amazonului.In regiunea de
varsare, valea Amazonului se largeste mult, fluviul cladindu-si o delta enorma, in curs de destramare si
in parte transformata in estuare ale bratelor datorita scufundarilor si mareelor.
In Campia Amazonului se deosebesc mai multe nivele dispuse in trepte astfel:
nivelul inferior ( terra ferme) este alcatuit din sedimente tertiare si pleistocene, fiind ferit de
revarsarile Amazonului
nivelul intermediar (varzea) reprezinta zona inundabila, cu maluri, nisipuri, argile aluviale, ea
depasind 200km latime in zona de confluenta cu Madeira
nivelul inferior (igapo), care este inundat si in timpul apelor medii, neeliberandu-se de apa decat
in timpul apelor mici.
Delta estuarica a Amazonului s-a instalat intr-o depresiune a soclului cu directia est-vest,
delimitata de falii nor-nord est si care se gaseste pana la o adancime de 2500-4000 m.

2.Caracteristici hidrografice:
Bazinul Amazonului prezinta o forma de para, largindu-se catre amonte unde se formeaza
campia piemontana andina.Afluentii de pe partea stanga sunt mai putin dezvoltati decat cei de pe
malul drept, deoarce acestia din urma urmeaza panta lina a Amazonului, in timp ce primii sunt limitati
prin inaltarea brusca a podisului Guyanei.
Amazonul reprezintă fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume, considerat la vărsare
în estuarul său (219,000 m³/s), respectiv fluviul cu cel mai extins bazin hidrografic din lume
(6,915,000 km²), care acoperă cinci ţări ale Americii de Sud, Brazilia (62.4%), Peru (16.3%), Bolivia
(12.0%), Columbia (6.3%) şi Ecuador (2.1%). Fluviul Amazon, la fel ca Dunărea, curge de la vest spre
est, paralel cu Ecuatorul.
Izvoarele Amazonului pe Ucayali şi pe afluentul acestuia Apurimac au fost stabilite în 1971 de
către expediţia condusă de Loren McIntyre, la o distanţă în timp de 471 ani de când spaniolul Vicente
Yanez Pinzon descoperă, în 1500, gura fluviului ale cărui ape transformau porţiunea alăturată
Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce). Amazonul propriu-zis începe de la confluenţa
celor doi mari afluenţi Ucayali şi Maranon, care se unesc în amonte de localitatea Iquitos; până la
unirea cu apele celui mai mare afluent de pe stânga - Rio Negro, care se produce la Manaus,
Amazonul se numeşte Solimoes. În limitele bazinului intră versanţii estici ai Anzilor, o parte din
Podişul Guianei, partea nordică şi centrală Podişului Braziliei şi Amazonia, cea mai mare câmpie din
lume. Cea mai mare parte a cursului se desfăşoară între Ecuator şi 5º latitudine sudică, cu consecinţe
foarte importante în clima regiunii şi pentru regimul de scurgere fluviului.
Cursul superior, reprezentat prin Ucayali şi Maranon, se înscrie în regiunea muntoasă, andină,
cu văi înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu ţărmul Pacificului pe o vale de natură
tectonică, cu pante mari, ceea ce conferă râurilor viteze de scurgere mari în comparaţie cu cele din
Câmpia Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4 380 km, o pantă extrem de
mică - 0,003 % (la vest 160 m. alt. şi la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenţă în care s-a
1
acumulat un volum enorm de sedimente (circa 4 000 m grosime). Râurile afluente, la ieşirea din
podişurile vecine, constituite din roci dure, formează numeroase cascade şi repezişuri care le conferă
un potenţial hidroenergetic ridicat.

HARTA BAZINULUI FLUVIULUI AMAZON

Cu toate că forma bazinului se poate asemăna cu o frunză în care nervura principală

(Amazonul) colectează numeroşi afluenţi pe ambele părţi, se poate remarca o disimetrie evidentă - în
sensul că pe partea dreaptă (din sud) vin mai mulţi afluenţi şi destul de mari (de la vest la est Jur,
Purus, Madeira, Tapajos, Xingu şi, discutabil, Tocantins), în comparaţie cu partea stângă (Napo, Ica-
Putimayo, Jupura, Rio Negro). Se estimează că Amazonul colectează circa 1000 afluenţi mai
importanţi, dintre care 20 au peste 1500 km lungime fiecare. Între Manaus şi Anzi, Amazonia are
forma unei pâlnii largi de 2 000 km, limitată la sud de Madeira şi la nord de Rio Negro. Panta foarte
scăzută în această parte favorizează divagarea apelor, formând un păienjeniş de meandre, braţe moarte,
grinduri instabile. Lăţimea apelor Amazonului propriu-zis are 2 km la Iquitos şi 5 km către Manaus,
iar adâncimea apei între 20 şi 50 m. În aval de Manaus, datorită apropierii podişurilor Guianei şi
Braziliei, lăţimea Câmpiei Amazonia se restrânge în unele locuri la 200-300 km, determinând şi un
proces de eroziune pe verticală mai mare, fapt ce conduce la o adâncime maximă a apei în albie, la
Obidos, de circa 80 m.
În sectorul inferior, către Oceanul Atlantic, la circa 400 kilometri după confluenţa cu Xingu,
râul se împarte în mai multe braţe (furos), separând insule care se constituie într-o deltă de un tip
aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 km2). Această deltă este limitată la nord-vest de
braţul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de braţul Para în care se varsă apele râului
Tocantins. Dintre insulele cele mai importante incluse în aşa-zisa deltă menţionăm: Grande de Gurupa,
2
Caviana, Janaucu, Mexiana şi Marajo, cea mai mare (40 154 km2). Apele braţului Para cu cele ale lui
Tocantins formează estuarul numit Bahia de Marajo, pe malul căruia se găseşte portul Belem, fondat
în 1616, cel mai important pentru navigaţia de pe Amazon. Lăţimea albiei, în cursul inferior, variază
între 15 şi 20 km, iar înainte de deltă între 80 şi 150 km, adâncimea apelor scade la 20-25 m, dar
suficientă pentru navigaţia vaselor de tonaj maritim.
Situat în zona ecuatorială, cu afluenţi în ambele emisfere, regimul de scurgere este uniform tot
timpul anului. În timpul verii boreale aduc ape bogate râurile de pe partea stângă, iar în vara australă
cele de pe dreapta. Totuşi, datorită numărului mare de afluenţi din emisfera australă, în august -
septembrie, când râurile de aici au apă mai puţină, se înregistrează ape scăzute pe Amazon. Sunt şi
situaţii, cu totul excepţionale, când apele mari din cele două emisfere se suprapun producând inundaţii
catastrofale.
Informaţiile provenind din surse autorizate despre cantitatea de apă e care o transportă
Amazonul sunt, totuşi, destul de diferite. Cu circa 309 ani în urmă, debitul mediu al râului era estimat
la 70 000 m3/s: Ulterior, prin efectuarea altor măsurători, cifra s-a ridicat la 120 000 m3/s, iar după
calculele Serviciului geologic al Statelor Unite, aceasta ar ajunge la valoarea colosală de 190 000 m3/s
după confluenţa cu râul Xingu, corespunzând unui debit specific de 30,9 l/s·km2. În lucrarea „World
water balance and water resources of the Earth”, 1978, debitul mediu împreună cu Tocantins este
estimat la 220 000 m3/s. Debitul maxim ar fi de aproximativ 300 000 m3/s, iar cel minim de 70 000 -
80 000 m3/s. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar deţine 17-19 % din scurgerea medie a
râurilor Terrei.
Corespunzător acestei cantităţi de apă este şi cea de aluviuni, care se apreciază la un miliard de
tone pe an. Această cantitate enormă de aluviuni este împrăştiată în Oceanul Atlantic sub forma unui
uriaş evantai, în faţa gurilor Amazonului, până la circa 300 km în larg. În interiorul bazinului sunt
afluenţi care aduc ape încărcate cu aluviuni galbene, numiţi şi brancos şi râuri cu ape negre drenate din
mlaştini, numite rios negros. Cel mai tipic este afluentul cel mai mare de pe stânga, numit Rio Negro.
După confluenţa acestuia cu Amazonul la Manaus, apele negre curg alături de cele gălbui-roşcate fără
să se amestece pe multe zeci de kilometri. În timpul apelor mari, nivelurile fluviului şi ale afluenţilor
cresc cu 15 - 20 m, rupând maluri, smulgând arborii şi locuinţele indienilor, purtându-le încet spre
ocean. Datorită pantei mici şi a revărsării laterale, deplasarea apelor se face extrem de încet, încât de la
Tabatinga la Obidos cei 1 400 km sunt parcurşi în două luni, această imensă masă de apă fiind, pe
drept cuvânt, numit o adevărată "mare în mers". Un fenomen cu totul deosebit care se produce pe
Amazon, numit de localnici pororoca este efectul fluxului marin care pătrunde în sus pe fluviu,
provocând valuri puternice ce ajung uneori până la Santarem, la 1 000 km în interior. În estuarul larg
de peste 200 km şi lung de 350 km pororoca are efecte distrugătoare asupra ţărmului, îngreuiază
navigaţia spre ocean şi chiar descărcarea apelor. Pororoca, alături de inundaţii, sunt două fenomene
care schimbă continuu configuraţia malurilor şi a tuturor gurilor de vărsare ale afluenţilor până la
Manaus.
Potenţialul hidroenergetic al Amazonului, cu toţi afluenţii, apreciat la 280 mil. kW, este foarte
puţin folosit până în prezent.
Navigaţia pe Amazon şi afluenţii săi însumează circa 50 000 km, pe fluviu aceasta practicându-
se cu vase de tonaj maritim până la Manaus şi cu vase mai mici, pe 4 200 km, până la cascada Pongu
de Manscriche, situată pe Maranon, la ieşirea acestuia din Anzi.

3.Caracteristici climatice:
Campia Amazonului se caracterizeaza printr-un climat ecuatorial umed, unde temperaturile
medii anuale au valori ridicate (22-25 C), amplitudinile anuale sunt reduse, iar precipitatiile sunt foarte
ambundente ( peste 2000mm/an), se produc zilnic . In partea orientala a bazinului, in aval de Manaus,
dar si pe coasta atlantica anotimpul secetos dureaza trei luni ( august-octombrie).Diminuarea
precipitatiilor se datoreaza transgresiunii alizeului meridional subsident care trece de Ecuator fara sa-si

3
schimbe directia, pentru ca forta Coriolis este contrabalansata de existenta centrilor de presiune
maxima cvasipermanenti din interiorul continentului.
Temperaturile ridicate si umezeala abundenta determina puternice miscari termoconvective ale
aerului, care asigura permanenta unor minime de presiune.Este zona calmelor ecuatoriale, in care
vanturile dominante de suprafata lipsesc.
Pe coasta pacifica a Americii de Sud, cantitatile medii de precipitatii inregistreaza, in cuprinsul
zonei ecuatoriale, scaderi considerabile de la nord spre sud, sub influenta curentului rece al Perului; ele
totalizeaza 7155mm la Buenaventura in Columbia , 988 mm la Guayaquil in Ecuador si numai 27 mm
la Callao in Peru.
Clima bazinului Amazon este caldă şi umedă în cea mai mare parte şi mai uscată în Anzi, cu
temperaturi între 23 şi 28°C, în medie (variaţii mici în timpul anului şi ceva mai mari de la zi la
noapte), precipitaţii bogate (1 500-3 000 mm/an), cu remarcarea unui sezon ploios şi unul mai uscat
(care se accentuează către nord şi sud în regiunea podişurilor), creează condiţiile cele mai favorabile
dezvoltării unei vegetaţii luxuriante, de tip ecuatorial care se suprapune Câmpiei Amazoniei, formând
un adevărat "ocean verde” - cel mai mare din lume - cu un rol foarte important în reglarea condiţiilor
de circulaţie ale maselor de aer şi, respectiv, a umezelii pentru continentul sud-american şi chiar pentru
Terra. Singurele perturbări în desfăşurarea regulată a circulaţiei aerului şi temperaturii sunt valurile de
aer rece (friagens), care pătrund din sud, producând scăderi bruşte de temperatură.

4.Caracteristici biogeografice:
Arealul padurii tropicale umede sud-americane ( denumita local selvas, hyleas sau bosanes) are
cea mai mare extensiune in Podisul Guyanelor si Bazinul Amazonului, extinzandu-se pana pe
versantul occidental al Anzilor columbieni si ecuadorieni.
Selvasul se dezvolta pe soluri cu varste foarte mari, uneori tertiare.Solurile sunt acide, sarace in
substante nutritive necesare padurii se afla stocata in fitomasa supraterana.Circuitul rapid al
substantelor nutritive permite mentinerea si perpetuarea padurii virgine pe aceleasi sol, timp de
milenii.Luxurianta si exuberanta caracterizeaza aceasta padure inalta, cu o liziera adesea transanta si
cu un model arhitectural complex.
Biodiversitatea ridicata a selvasului amazonian este determinata de existenta a peste 2500 de
specii de arbori, modelul arhitectural fiind caracterizat de prezenta urmatoarelor strturi de vegetatie:
stratul ierbaceu, cel mai slab dezvoltat, discontinuu, edificat de asociatii vegetale ombrofile, din
familia Graminee, rubiacee sau Ciperaceae
stratul arbustiv, format din specii de arbusti ombrofili de talie mica, cu frunze putine
stratul arborescent inferior, edificat de arbori cu inaltimi de 8-10m, ombrofili si cu crestere lenta
stratul arborescent mediu, alcatuit din arbori cu inaltimi de 10-30m, cu coronament fusiform, rezultat
al competitiei pentru lumina cu arborii din stratul superior
stratul arborescent superior, edificat de arbori cu inaltimi cuprinse intre 40-50m , cu trunchiuri drepte
si un diametru care poate depasi adesea 2m.Baza trunchiurilor este intarita de contraforturi, uneori
prelungite prin asa-numite radacini- palete, care serpuiesc la suprafata solului, pe distante de cativa
metri.Arborii sunt invadati de numeroase specii de liane, epifite din familia Bromeliaceae si
Orhidaceae( Nidularium innocenti, Cattleja citrina, Vanda Sanderina), care creaza adevarate gradini
suspendate.Unele epifite heliofile si xerofile dispun de dispozitive prin care isi procura apa din picaturi
de roua( de exemplu, specii din familia Bromeliaceaelor, ale caror teci constituie medii de viata pentru
o bogata fauna de nevertebrate- larve de insecte, crustacee, planarii si vertebrate: salamandre, mici
batracieni etc)
Elementele floristice pentru padurea amazoniana apartin urmatoarelor familii:
Palmae( palmierul de vin, palmierul de fibre textile, palmierul de cocos etc), Euphorbiaceae ( arborele
de cauciuc), Sterculiaceae( arborele de cacao). Cei mai multi arbori prezinta importanta economica

4
deosebita: castanul de Para, nuca paradisului, arborele capoc( utilizat la confectionarea butoaielor),
mahagonul, arborasul de coca, palmierul de vin, cocotierul etc.

PALMIERUL DE COCOS CASTANUL DE PARA

5
 ARBORELE CAPOC MAHAGONUL

In functie de gradul de inundabilitate, in cadrul selvasului amazonian au fost individualizate

trei faciesuri:

6
1.Padurea constant inundata (igapo) este specifica zonelor depresionare, fiind edificata de palmieri
de talie mica( Iriatea), cu radacini sub forma de arcuri de sustinere.In Amazonia, padurile inundate
insotesc cursurile de apa, in principal pe cel al Amazonului, dincolo de confluenta sa cu Madeira; ele
reprezentand circa 2% din suprafata totala a Amazoniei.

PADUREA IGAPO

2.Padurea temporal inundata (varzea) de revarsarile fluviului si ale afluentilor acestuia este
edificata de specii de palmieri, dicotiledonate ianlte, liane, epifite, ferigi etc.Varzea corespunde
suprafetelor mlastinoase, in care preponderenta este sedimentarea organica.

PADUREA VARZEA

3.Padurea neinundata( terra ferme) se desfasoara pe terenurile bine drenate si pe versantii, pana la
900- 1300m altitudine.Elementele floristice sunt foarte diversificate, principalele specii de arbori cu
valoare economica fiind adaptate acestui tip de habitat.

7
 Lumea animala este diferentiata pe cele doua tipuri principale de habitat: arboricol si tericol.
Fauna arboricola este reprezentata de: specii de maimute inferioare din genurile Mycetes,
Alouatta, Hapale; lenesi: Bradypus didactylus, Bradypus tridactylus), furnicari arboricoli, specii de
lilieci etc.Lumea pasarilor cuprinde harpii(pasare rapace, care se hraneste cu maimute, lenesi etc.),
tucani, papagali, pasari colibri etc.

MYCETES

TUCAN

Fauna tericola este mai redusa, incluzand cateva specii de ierbivore si carnivore: tapirul
american, cerbul virginian, porcul pecari, tatu-ul mare, sobolanul marsupial, jaguarul, puma, tigrul
gato, skonksul sud-american sau zorrino, ursul spalator, ursul cu nas sau coati.parterul padurii
reprezinta loc de habitat pentru o herpetofauna reprezentata prin specii de serpi uriasi constrictori:
sarpele boa, sarpele regal idol, sarpele anaconda sau kamuti.

8
TAPIRUL SKONKSUL

9
 TIGRUL GATO URSUL CU NAS

5.Caracteristici pedologice:
Vegetatia forestiera vasta a Amazoniei are un aspect destul de luxuriant, conducand la concluzia
eronata ca solurile trebuie sa fie extrem de fertile.In realitate, nutrientii din sistem sunt blocati in
vegetatie, inclusiv radacini si litiera, finnd continuu reciclati prin caderea frunzelor.
Solurile de deasupra nivelului de inundatie sunt bine drenate, poroase si cu o structura
variabila.Deseori sunt nisipoase si cu o fertilitate naturala scazuta, datorita saraciei in fosfati, nitrogen,
potasiu si aciditati mari specifice fiind ferosolurile.Mici suprafete au in baza roci bazaltice si diabaze
cu soluri rosietice terra-rossa, cu o fertilitate naturala ridicata.

10
 Potentialul agricol al arealului varzea supus anual inundatiilor este mare.Solurile lor nu duc lipsa
de nutrienti datorita faptului ca sunt reinnoite in fiecare an de catre depozite de maluri fertile, pe care
le lasa apele in urma retragerilor.

11