REZERVAȚIA NATURALĂ

“DELTA DUNĂRII”

1. INTRODUCERE

În această lucrare am făcut o sinteză de analiză a rezervației naturale Delta

Dunarii. Este unica deltă din lume, declarată rezervație a biosferei. A fost construită in
anul 1990, având o suprafața de 580000 ha- 2,5 % din suprafaţa României (Locul 22
între deltele lumii şi locul 3 în Europa, după Volga şi Kuban). Una dintre cele mai
mari zone umede din lume - ca habitat al păsărilor de apă. Este ca un muzeu viu al
biodiversităţii, 30 tipuri de ecosisteme. O bancă de gene naturală, de valoare
inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.

Valoarea universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea acesteia în

reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului "Omul si
Biosfera" (MAB), lansat de UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării îndeplineste
principalele caracteristici ale unei rezervaţii a biosferei:

a) conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate,

zone de utilizare tradiţională a resurselor, cum sunt, de exemplu resursele
piscicole sau stuficole şi zone tampon pentru a reduce impactul activităţilor
umane;
b) este un teritoriu sau o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o
componentă integrală şi care este administrată pentru obiective mergând de la
protecţia completă până la producţia intensivă dar durabilă;
c) este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra
ecosistemelor naturale şi administrate;
 d) este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă, alţi
factori de decizie şi populaţia locală cooperează în dezvoltarea unui program
model pentru administrarea teritoriului şi apei, pentru rezolvarea necesităţilor
umane împreună cu conservarea proceselor naturale şi a resurselor biologice;
e) serveşte ca simbol al cooperării voluntare pentru conservarea şi utilizarea
resurselor pentru binele oamenilor de pretutindeni.

Delta Dunarii este cea mai reprezentativă delta din Europa şi una dintre cele mai
complexe din lume. Aceasta reprezintă un obiectiv de mare atracţie prin prezenţa în
cadrul ei a unei variate vegetaţii şi faune – piscicole si ornitologice. Aici există cea
mai bogată şi mai variată faună ornitologică din Europa si anume peste 300 de specii
de pasări, unele dintre ele declarate monumente ale naturii si ocrotite de lege. Un
paradis natural se întinde la varsarea Dunarii în Marea Neagra, acolo unde fluviul îsi
încheie calatoria de 2 860 km.Secole de-a randul, suprafata Deltei s-a extins datorita
malului adus de fluviu, formandu-se astfel o retea de canale, de lacuri, de insule
acoperite cu stuf, de paduri tropicale, de pasuni si de dune de nisip.

După parerea noastră, această rezervație prezintă o importanță deosebită pentru

teritoriul României și am considerat-o un subiect interesant pentru analiză.

Prin alegerea acestei teme am considerat ca putem sistematiza o serie de

informatii teoretice si practice privind fenomenul de poluare a apei fluviului Dunarea,
prezentand si implicatiile biologice si medicale ale cresterii nivelului poluantilor
anorganici si organici peste limitele admise.

Delta Dunării (imagine din rezervație)

 2. ASEZAREA GEOGRAFICA ȘI CONDIȚII PEDOCLIMATICE

2.1. Geografie
Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial
în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel

al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată
de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La
nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună
cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei,
Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată
de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva
zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse
de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m².

Din septembrie 1990, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută ca

zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă,
fiind inclusă între cele peste 600 astfel de zone dar situându-se printre cele mai întinse
dintre acestea.

2.2. Geologie

Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a
scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma
Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean,
prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul Sfântu
Gheorghe.

Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste

care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune
de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate
prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă
Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt
alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri
vitroclastice.

Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază,

din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire
feldspatice, diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite,
marne ș.a., ce conțin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.),
foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.), conodonde (Gondolella
navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică (epocile
Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la
bază), argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea
superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.),
dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.)
etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian (121-65
milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu
intercalații de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă
cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.

Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane

de ani) sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite
și argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri
fine cenușii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna
orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin specimene deViviparus
bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc. Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite
deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt
alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de
strate de pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se
dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L,
1994).
 2.3. Geomorfologia

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N –
platforma Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord
Dobrogean, respectiv 29˚40’50” long. E – platforma Mării Neagre), reprezintă din
punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de vărsare a
Dunării în Marea Neagră.

Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993), Delta Dunării

este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite
aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.

Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și
forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În
prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰,
străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și
japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona
grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. Teritoriul Deltei Dunării se
împarte în două subregiuni geografice și anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o
suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele fluviului,și zona complexului Razim, cu o
suprafață de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte
transversal pe brațele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta
maritimă.

Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la
ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava
(pe brațul Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) –
Crasnicol – Perișor. Această subregiune a Deltei Dunării este împărțită în mai multe
unități naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa, Depresiunea Șontea-Furtuna,
Depresiunea Pardina, Depresiunea Matița-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc,
Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea Litcov,
Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și
Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.
 Harta Deltei Dunării

Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la răsărit
de linia Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în
cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și negativ dar, spre deosebire de
prima subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri.

2.4. Clima

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific

stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu
vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o
suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a
stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații
din România.

Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de

circulația generală a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală
variază între un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de
17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali
se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul
baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează
anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii
tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când interacționează aerul din bazinul
mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).

Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore,
dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie
neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la
vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este
de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05
C, iar în largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.

Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței

active : la Gorgova variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în
decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria
între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale
temperaturilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului
înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativă a
aerului variază iarna între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu
Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și 77 - 80%, la Sulina și Sfântu
Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită
efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în
Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor
de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si
400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.

Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în

iernile mai aspre. Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954,
1941-1942, 1984-1985, când apele mării lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile.
Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai
intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele
sunt distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la
Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar
primăverile au durata aproape egala cu toamnele. La Sulina aceleași medii
multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai
lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

2.5. Biodiversitatea

Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a

Dobrogei și prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată,
exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestreși acvatice.

2.5.1. Habitate

În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar;

astfel:
 Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea
uniflorae și/sau Isoëto-Nanojuncetea;
 Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara;
 Bancuri de nisip acoperite permanent de un strat mic de apă de mare,
 Comunități cu salicornia și alte specii anuale care colonizează terenurile umede și
nisipoase;
 Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel
montan și alpin;
 Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație
din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion;
 Dune cu Hippophae rhamnoides;
 Depresiuni umede intradunale;
 Dune mobile embrionare (în formare);
 Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri);
 Galerii ripariene și tufrișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae);
 Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition;
 Lacuri distrofice și iazuri, Lagune costiere;
 Lagune costiere;
 Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus;
 Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion
caeruleae);
 Pajiști mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion;
 Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis);
 Pajiști aluviale din Cnidion dubii;
 Pajiști sărăturate de tip mediteranean (Juncetalia maritimi);
 Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice;
 Pajiști xerice pe substrat calcaros;
 Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus
excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);
 Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention;
 Stepe ponto-sarmatice;
 Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice;
 Vegetație anuală de-a lungul liniei țărmului;
 Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar pufos și Zvoaie cu Salix alba și
Populus alba.

2.5.2. Floră

Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor

umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul
suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri
de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate,
iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2%
din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea Letea și Pădurea
Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop
tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).

Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de
mediul acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile,
eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantă o dau stuful, papura, sălciile, plantele
plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). In deltă îsi găsesc refugiul o serie de specii rare,
cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus
persicus.

Alior de baltă (Euphorbia palustris)

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale

și xero-mezofile) din specii rare printre care unele protejate la nivel european
prin Directiva 92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor
naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: centaurea (Centaurea
jankae aflată pe lista roșie a IUCN Centaurea pontica și Centaurea tenuiflora), capul-
șarpelui (Echium russicum), otrățelul bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-
baltă (Marsilea quadrifolia), ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanum), orhideea
piramidă (Anacamptis pyramidalis), sânziană (Galium humifusum), garofiță (Dianthus
pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium),
nebunariță (Hyoscyamus niger), nufăr galben (Nuphar lutea), nufăr alb (Nymphaea
alba), obligeană (Acorus calamus), ferigă de baltă (Thelypteris palustris), piciorul
cocoșului (Ranunculus repens), vitrigon (Eryngium maritimum), alior (Euphorbia
peplis), alior de baltă (Euphorbia palustris, Euphorbia seguieriana), cârcel (Ephedra
distachia), pelin (Artemisia tschernieviana), bărbișoară (Allysum hirsutum), volbură
(Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima), pătlăgină (Plantago
cornuti), ață de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera),
garofiță (Dianthus pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc(din
specia Helichrysum arenarium), grășătoare (Sagina maritima), chimionul porcului
(Peucedanum arenarium), valentiță (Tanacetum milefolium), vanilie sălbatică
(Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă (Hottonia palustris), otrățel (Onosma
arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp. fragrans), bujori (Orchis laxiflora ssp.
elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie (Petunia parviflora), ferigă
plutitoare (Salvinia natans), otrățel de baltă (Utricularia vulgaris), plutică
(Nymphoides peltata), troscot de apă (Polygonum amphibium), săgeata apei (Sagitaria
sagitifolia), pipirig (Juncus gerardii), rogoz (Carex ligerica) sau pir de mare (Elymus
sabulosus).

In Delta Dunării predomină vegetatia de mlastină stuficolă, care ocupă cca.

78% din suprafata totală. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu
salcia pitică si numeroase alte specii. Vegetatia de sărături ocupă 6% din total,
dezvoltându-se pe soluri saliniazte si solonceacuri marine.

Specificul este dat de prezenta speciilor: Salicornia patula, Juncus marinus,

Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop,
care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvoltă pe 6% din
totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristică
peisajului. Intâlnim patru tipuri de zăvoaie: zăvoaiele care cresc pe grindurile
fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a anului si sunt formate mai ales din
Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc zăvoaile formate din Salix
alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc
zăvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se
adaugă speciile plantate: plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de
Pensilvania; un tip de zăvoi mai rar este arinisul (predomină Alnus glutinosa) care
apare pe grindurile fluviatile din delta marină. Vegetatia pajistilor de stepă nisipoasă
este extinsă pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine
Letea, Caraorman si Sărăturile.Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale
sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.

Vegetatia pajistilor mesofile de grind se dezvoltă pe cca. 3% din totalul

suprafetei deltei, în special pe pe grindurile fluviale supuse inundării periodice.
Predomină Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetatia acvatică din ghioluri, bălti si
japse ocupă 2% din totalul deltei. Pentru vegetatia submersă sunt specifice speciile
Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea
canadensis.Vegetatia plutitoare este mai variată. Predomină Lemna minor, Salvinia
natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum,
Trapa natans. Vegetatia emersă este dominată de stuf (Phragmites australis), papură
(Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris). Vegetatia
tufisurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe tărmurile
marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafetei deltei si sunt dominate de
Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pădurile de
câmpurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepă, numite local
hasmace, cu stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur),
frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurător (Populus tremula), ulm (Ulmus
foliacea), si cu plantele agătătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix.
Reprezintă nmai 0,8% din totalul suprafetei Deltei Dunării.

2.5.3. Faună

Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de

pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde milioane
de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia,Africa, Marea Mediterană)
vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării
sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și variată în specii de mamifere,
păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci,moluște și insecte; dintre care unele
protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind
conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe
lista roșie a IUCN.

2.5.3.1. Mamifere

Mistreț (Sus scofa), vidră de râu (Lutra lutra) , bizam (Ondatra

zibethicus), nurcă europeană (Mustela lutreola), hermină mică (Mustela erminea
aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor pătat (Vormela peregusna),șacal
auriu (Canis aureus), iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău
european (Spermophilus citellus), dihorul de stepă (Mustela
eversmannii), arici (Erinaceus concolor), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan
mic de apă (Neomys anomalus), șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus), șoarece pitic
(Micromys minutus).

2.5.3.2. Păsări

Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor

păsări migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european și enumerate în
anexa I-a a Directivei CE 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea
păsărilor sălbatice.

Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul
secolului ca un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii pe care le
putem întâlni în deltă si care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea
cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltă si rămânând diferite
perioade de timp toamna, iarna si primăvara.
Păsările acvatice sunt cele mai numeroase : cuibărersc 81 specii si trec prin deltă 60
specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană.
Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi,
bine adaptate la mediul acvatic, la care se adăugă, speciile accesorii si speciile
cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a căror viată este legată de
prezenta apei. Acestea se grupează în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns
legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani,
unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de
tărmuri (stârci, lopătari, tigănusi, unele anatide), specii de pajisti hidrofile cu vegetatie
bogată continuate cu stufării (ralide), specii de tărmuri marine (unele laride).
Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescărusi, apar frecvent în diferiti biotopi.
Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind
din ce în ce mai numeroase pe măsura transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele
sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi, cinteze, la care se adaugă, în timpul
cuibăritului, rate, cormorani si stârci. In pădurile de pe câmpurile marine Letea si
Caraorman cuibăresc 64 specii tipice avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle,
ciocănitori, măcăleandru, pitigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia
brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus
prin colonizare populatia dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepă nisipoasă sunt
specifice potârnichea, prepelita, cicârliile, pasărea ogorului (Burchinus oedicnemus).
In satele deltei, pe lângă gospodării, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casă,
rândunica, barza, lăstunul.

Pelicani din Delta Dunării

2.5.3.3. Pești

Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia),

porcușor-de-nisip (Gobio albipinnatus), răspăr (Gymnocephalus
schraetzer), țipar (Misgurnus fossilis), sabiță (Pelecus cultratus), boarță (Rhodeus
sericeus amarus), dunăriță (Sabanejewia aurata bulgarica), fusar (Zingel
streber, Zingel zingel), petroc (Gobio kessleri), țigănuș (Umbra krameri), ghiborț de
râu (Gymnocephalus baloni), scrumbie de Dunăre (Alosa
immaculata), morunaș (Vimba vimba), o specie de somn (Silurus soldatovi) din
familia Siluride, șalău (Sander lucioperca), șalău vărgat (Sander
volgensis), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), cernușcă (Leuciscus
borysthenicus), știucă de Amur (Esox reichertii), caracudă (Carassius
carassius), lin (Tinca tinca), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus
idus), plătică (Abramis brama), caracudă argintie (Carassius auratus auratus).

2.5.3.4. Reptile și amfibieni

Vipera de stepă (Vipera ursinii), șarpele de alun (Coronella austriaca), șopârla

multicoloră (Eremias arguta), șopârla de câmp (Podarcis taurica), șopârla cenușie
(Lacerta agilis), țestoasa de baltă (Emys orbicularis), țestoasa dobrogeană de uscat
(Testudo graeca), tritonul cu creastă danubian (Triturus dobrogicus), tritonul comun
transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis), buhaiul de baltă cu burtă roșie (Bombina
bombina), brotacul verde de copac (Hyla arborea).

2.5.3.5. Nevertebrate

În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci,

gândaci, libelule, fluturi); printre care: melcul acvatic dungat (Theodoxus
transversalis), melcul cu cârlig (Anisus vorticulus), gândacul de apă (Graphoderus
bilineatus), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo), două libelule din
speciile Ophiogomphus cecilia și Arytrura musculus; și cinci fluturi: Colias
myrmidone, Leptidea morsei (fluturele de muștar), Lycaena dispar (fluturele
purpuriu), Catopta thrips (fluturele de stepă) și Coenagrion ornatum (albilița
portocalie).

2.5.4. Populația

Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând

densități importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul
de turiști triplează populația, care la recensământul din 2002 se menținea la 14.583
locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni
diverși alții (1%). Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial
grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior
românești (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste
populații s-au amestecat, lucru dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă,
îndeosebi termenii pescărești.
 3. SELECTIVITATEA ANTROPICA. POLUAREA

3.1. Poluarea. Tipuri de poluare

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care

interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor
(organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului
înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice, cea
mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.
Ca rezultat al progreselor din industrie, agricultura si tehnologie, se creeaza
cantitati tot mai mari de noi deseuri. Gazele, lichidele, deseurile solide, deseurile
menajere si apele reziduale polueaza mediul si in unele locuri nivelele de poluare sunt
periculos de ridicate. Intr-un mediu ecologic echilibrat, deseurile putrezesc producand
materiale noi, utile: frunzele cazute creeaza un ingrasamant natural care imbogateste
solul; excrementele animalelor sunt descompuse de insecte si organisme mai mici,
eliminand din nou in aer si in sol elemente importante.

Daca reziduurilor li se permite sa domine mediul, echilibrul natural este pierdut

si acest dezechilibru poate avea efecte dezastruoase- asupra animalelor, vegetatiei si
chiar a vremii. Poluarea are diferite cauze si efecte: pe uscat, in rauri si mari, si in
atmosfera. Chiar si zgomotul este un tip de poluare care ar trebui limitat. Studiul si
impiedicarea poluarii a devenit o ramura importanta a stiintei.

Poluarea poate fi de 2 tipuri:

 poluare naturala

 poluare artificial

Poluarea artificiala a aparut odata cu dezvoltarea primelor asezarii urbane, sub

influenta factorului antropic.Initial produsele poluante erau putine, de natura organica
si usor degradabile de catre microorganismele mediului (bacterii si ciuperci).
Pe masura dezvoltarii industriei, a cresterii demografice si a modernizarii
tehnicii, poluarea s-a extins, poluantii s-au inmultit si au aparut deseuri greu
biodegradabile, ca de exemplu detergentii, pesticidele de sinteza,
deseurileradioactive.Cand cantitatea de poluanti depaseste capacitatea de neutralizare
a mediului, ecosistemele sufera un proces de alterare si distrugere a lor, rezultand
zone lipsite total de viata.

Poluarea in functie de natura poluantului poate fi:

* fizica - produsa de zgomot(poluare sonora) poate fi: produsa de substante

radioactive(poluare radioactiva); produsa de apa calda, praf, particule de carbune.

* chimica - produsa de compusi gazosi din industrie: ionii unor metale grele;
pesticidele folosite in agricultura; detergentii.

* biologica - rezultata din infestarea mediului cu agenti patogeni si germeni proveniti

din fermentatii, eutrofizarea apelor. Poluarea dupa mediul in care actioneaza
poluantii, poate fi:
- Poluarea aerului
- Poluarea solului
- Poluarea apei
- Poluarea aerului
Sursele naturale principale ale poluării sunt erupţiile vulcanice, furtunile de praf,
incendiile naturale ale pădurilor şi altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor
substanţe organice.

3.2. Surse de poluare in Delta Dunării

3.2.1. Transportul fluvial
Transportul fluvial ce se desfasoara pe Dunare este una din sursele cu impact
negativ asupra calitatii apelor fluviului si a aerului.
Determinarile efectuate in ultimii ani au scos in evidenta ca prin gazele de ardere
evacuate de numarul mare de mijloace de transport naval ce tranziteaza anual
rezervatia, se descarca in atmosfera rezervatiei oxizi de carbon (CO2 si CO ), in
proportie de circa 1,8 - 1,7 %, hidrocarburi, oxizi ai azotului ( 20 - 1050 p.p.m.), oxizi
ai sulfului si alti compusi ai sulfului, plumbului, fierului, vanadiului.
 Cenusa obtinuta din combustibili se regaseste in gazele de ardere reprezentand
circa 0,06 % din masa combustibilului si este eliminata pe caile de navigatie a
rezervatiei.
Acesti poluanti emisi de navele fluviale si maritime sunt apele din santina
navelor atunci cand acestea sunt deversate direct in Dunare, accidental sau intentionat
si care contin hidrocarburi, apele de racire care polueaza termic(au t=80-900C), apele
menajere ale navelor prin continutul lor de substante organice, detergenti.
Circulatia navala pe canale produce si alte efecte negative asupra
ecosistemelor deltaice prin:
- eroziunea si spalarea malurilor datorita valurilor generate de circulatia cu
ambarcatiuni si viteze neadecvate; rascolirea si antrenarea sedimentelor proaspat
aduse provocand cresterea cantitatilor de suspensii in apa;
- deranjarea zonelor de cuibarit sau hranire a faunei ca urmare a valurilor ce au
provocat producerea zgomotului si vibratiilor;
- distrugerea florei si faunei prin antrenarea directa in instalatiile de propulsie.

3.2.2. Activitatile industriale

Au un impact important asupra mediului deltaic, dar acesta se manifesta mai
putin din interiorul rezervatiei, cat mai ales din exterior. Diferite tipuri de noxe sunt
transferate pe teritoriul rezervatiei prin vectorii cei mai dinamici ai mediului de aer si
apa.
Sursele industriale impurifica atmosfera mai ales prin procesul de
combustie.Se constata ca 30% din pulberile de suspensie si 80% din gaze provin din
procese de combustie, diferenta provenind din alte procese industriale (elaborare
feroaliaje, pregatire materii prime, elaborare alumina).
Fumul, partea vizibila a eliminarii in atmosfera a produsilor de combustie,este
alcatuit din CO2, CO, oxizi de sulf, oxizi de azot, aldehide, amoniac, cenusa, praf de
carbune nears si funingine, gudroane, hidrocarburi, fluoruri, cloruri, sulfati, acizi
organici, etc.
Particolele mai sufera fenomenul de sedimentare pe raza de circa 1,8 km de
punctul de emisie, concentratia acestora variind invers proportional cu distanta.
Unitatile industriale cu potential ridicat de risc si poluare asupra RBDD, sunt
amplasate in municipiul Tulcea, zona industriala de nord-vest avand implicatii mult
mai insemnate in poluare datorita specificului activitatii industriale din zona.
 Societatile Comerciale FEROM S.A., ALUM S.A. sunt surse cu potentialul cel
mai ridicat de poluare cu pulberi rezultate din procese tehnologice pe perioada
functionarii lor. Acest lucru se datoreste lipsei instalatiilor de epurare la cuptoarele de
producerea siliciului metalic si feromanganului afanat, functionarii in regim
neoptimizat a instalatiilor de epurare existente, lipsa sistemelor AMC de conducere a
arderii combustibililorsi supravegherea emisiilor.
Un alt impact negativ asupra rezervatiilor il constituie volumul mare de ape
uzate provenite din reteaua de colectare a apelor pluviale de pe platforma acestor
societati si care sunt deversate in lacul Casla. De asemenea, pulberile de pe haldele de
zgura sunt imprastiate de vant sau prin siroirea si scurgerea apei de precipitatii pe
versanti, ajungand in apele din jur.
Societatea Comerciala ALUM S.A., producatoare de alumina calcinata
reprezinta un potential foarte ridicat de poluare a apelor si a aerului in conditiile unor
imperfectiuni in aplicarea procesului tehnologic de fabricatie sau in functionarea
instalatiilor de productie. In procesul de fabricatie a aluminei calcinate prin procesul
BAYER folosind bauxita, unitatea consuma apa foarte multa, in medie 12.960 m.c.
/zi. Debitul mediu restituit este de 10-360 m.c./zi. Nerespectarea intocmai a
procesului tehnologic (lipsa acidului sulfuric si acumularea suspensiilor in baza de
epurare) au determinat evacuarea de ape chimic impure cu potential ridicat de
poluare.
R.A.A.C.E.T. Tulcea este cel mai mare consumator de apa din municipiu,
73.440 m.c./zi din care restituie 51.840 m.c./zi. Cu toate acestea nu dispune de statie
de epurare, ceea ce duce la depasiri constante ale substantelor extractibile inregistrate
in reteaua de canalizari.
Santierul Naval Tulcea, este de asemenea o sursa potentiala de poluare datorita
pericolului pe care il reprezinta deversarile accidentale de produse petroliere si
deseuri grosiere in apa bazinelor din acvatoriul portuar.
S.C. CAMPOFRIO , S.C. FRIGORIFER si S.C CARNIPROD sunt potentiali
poluanti datorita centralelor frigorifice din dotarile care functioneaza pe baza de
amoniac, datorita pierderilor de agent frigorific ce pot aparea accidental in
functionarea acestor instalatii.
3.2.3. Activitățile agricole
Activitatile agricole pot constitui de asemenea surse de poluare a mediului
inconjurator prin folosirea in exces a ingrasamintelor chimice dar mai ales a
pesticidelor care se descompun foarte greu in sol si se acumuleaza in verigile
superioare ale lantului trofic.
Cercetarile intreprinse in ultimii ani arata persistenta poluarii solului cu
pesticide organo-clorurate (HCH si DDT), care se mentine peste concentratiile maxim
admise desi folosinta lor a fost interzisa de mai bine de 10 ani. Nivelul crescut de
HCH si DDT se regaseste si in apa de Dunare chiar de la intrarea in RBDD si denota
faptul ca exista inca surse care aduc permanent aport de poluare in apele fluviului.
O alta activitate cu impact negativ asupra rezervatiei este activitatea de pompare a
apei pentru irigatii. Agricultura este reprezentata ca activitate cu potential ridicat de
impact negativ si datorita sectorului zootehnic, in special in zonele limitrofe
rezervatiei.

3.2.4. Așezările umane

Teritoriul RBDD este supus si impactului produs de asezarile umane din
teritoriu si zonele limitrofe prin apele uzate evacuate in reteaua hidrografica a Deltei
si prin deseurile menajere.

3.3. Poluantii si factorii poluanti ai apei

Dupa definitia data de O.N.U., poluarea apei reprezinta modificarea in mod
direct sau indirect a compozitiei normale a acesteia, ca urmare a activitatilor omului,
intr-o astfel de masura incat impieteaza asupra tuturor proceselor la care apa ar putea
fi folosita in starea sa naturala.
Data fiind multitudinea si varietatea poluantilor,a aparut necesitatea impartirii
lor:
a) dupa provenienta si caracterele comune se disting urmatoarele categorii de
poluanti:
- substante organice: hidrocarburi, detergenti, pesticide etc.;
- substante anorganice: metale grele,compusi ai N, P;
- suspensii continand substante rezultate in urma exploatarilor miniere sau din cariere,
fibre de lemn si celuloza, par, deseuri de carne etc.
- substante radioactive provenite din atmosfera, in urma exploziilor nucleare, de la
reactoarele uzinelor nuclearo-electrice, din laboratoarele de cercetari cu izotopi
radioactivi.
- produse petroliere: de la foraj-extractie, din rafinarii, din uzinele petrochimice, de la
transportul naval, auto, prin conducte.
- ape fierbinti din industrie sau centrale termoelectrice;
- microorganisme patogene provenite din spitale , crescatorii de animale,stranduri,
locuinte.

b) dupa natura lor, poluantii de provenienta artificiala pot fi:

- fizici: substante radioactive, ape termale;
- chimici: Pb, Hg, Zn, N, P, hidrocarburi, detergenti, pesticide;
- biologici: microorganisme.

c) dupa modificarile pe care le produc apei, poluantii sunt:

- substante care modifica proprietatile chimice si/sau biologice ale apei: compusi
toxici anorganici (Hg, Pb, Cu, Zn, Cr, cianuri), compusi organici greu sau
nedegradabili (pesticide, detergenti), saruri organice provenite din mine sau exploatari
petroliere, substante fertilizatoare (pe baza de N, P), microorganisme (bacterii,
virusuri)
- substante care modifica proprietatile fizice, organoleptice ale apei: uleiuri, coloranti,
substante degradabile care consuma oxigenul din apa, substante solide (suspensii).

Lucrarea de fata se refera numai la poluantii chimici.

3.3.1. Factorii ce conduc la poluarea apei

Acesti factori sunt variati si numerosi, totusi ei pot fi grupati astfel:
- factori demografici, reprezentati de numarul indivizilor dintr-o anumita zona,
observandu-se ca poluarea este direct proportionala cu densitatea populatiei;
- factori urbanistici, corespunzatori dezvoltarii asezarilor umane, care utilizeaza
cantitati mari de apa pe care le intorc in natura sub forma de ape uzate intens poluate.
- factori industriali sau economici reprezentati de nivelul de dezvoltare economica si
industriala al unei regiuni, in sensul cresterii poluarii paralel cu cresterea industriei.
Fiecare substanta, insa, luata separat are anumite efecte asupra mediului
inconjurator.
 3.3.2. Substantele organice
- substantele organice de origine naturala (vegetala) - consuma oxigenul din apa, atat
pentru dezvoltare, cat si dupa moarte. Lipsa oxigenului din apa are ca efect oprirea
proceselor aerobe, printre care si autoepurarea. Aceasta consta in dilutia poluantilor in
masa apei, precum si in degradarea substantelor organice si transformarea lor in
produsi minerali cu ajutorul microorganismelor din apa;
- hidrocarburile - ajung in apa mai ales din scurgerile de titei , din produsele de
prelucrare a petrolului, la care se adauga cantitatile de petrol provenite din accidente
ale vaselor petroliere.
Primele care sufera de pe urma poluarii cu petrol sunt pasarile, care traversand
pelicula superficiala isi murdaresc penele cu petrol si penajul isi pierde, astfel
proprietatile calorifuge si hidrofuge. Pasarile mor curand din cauza unor congestii si a
unor tulburari de termoreglare, prin distrugerea stratului de aer izolator din penaj.
Dupa evaporarea fractiunilor puternic volatile, petrolul raspandit la suprafata marii
este supus fenomenului de biodegradare. Numeroase bacterii aerobe si ciuperci ataca
si descompun produsele petroliere in substante a caror natura si toxicitate sunt putin
cunoscute in prezent. Asupra omului hidrocarburile au efect cancerigen;
- fenolul - este un toxic nervos pentru pesti ,imprimand un gust si miros neplacut
carnii pestilor;
- detergentii - se plaseaza la suprafata apei sub forma de spuma si impiedica
autoepurarea apei si folosirea ei pentru irigatii. Detergentii duc si la disparitia totala a
molustelor, crustaceelor libere si sedentare (crabi, creveti) si a pestilor litorali. Asupra
omului efectele lor toxice se manifesta numai in concentratii ridicate .
- pesticidele - constituie o grava amenintare pentru hidrosfera datorita deversarii de
reziduuri de la fabricile de produse antiparazitare sau datorita spalarii acestor
substante de apele de ploaie de pe terenurile agricole tratate. O alta sursa majora de
poluare a apelor continentale si litorale cu pesticide isi are originea in pulverizarile
aeriene din avioane cu insecticide, pe suprafete foarte mari. Poluarea prin pesticide se
traduce printr-o influenta negativa asupra biocenozelor limnice si litorale.
Folosirea insecticidelor organoclorurate contra insectelor vectoare de diverse
boli s-a soldat, de cele mai multe ori, cu distrugerea unui numar mare de nevertebrate
dulcicole sau de fauna litorala.
Efectele cele mai dezastruoase ale contaminarii apelor cu pesticide rezulta in
concentrarea lor de-a lungul lanturilor trofice.
 La om, pesticidele pot produce boli foarte grave: cancer, tulburari neurologice,
afectiuni ale glandelor endocrine, tulburari enzimatice, afectiuni hepatice.

3.3.3. Substantele anorganice

- sarurile minerale pot provoca cresterea duritatii apei, cu efecte importante asupra
organismelor vii. Astfel, afectiunile cardio-vasculare sunt considerate ca fiind
influentate de mineralizarea apei. Modul de interventie al duritatii in protectia
organismului fata de afectiunile cardio-vasculare nu este, inca, bine cunoscut. Se pare
ca rolul Ca este mai evident decat cel al Mg, constituentii principali ai duritatii. De
altfel, rolul Ca in automatismul cardiac este bine cunoscut, iar carenta de Ca se
traduce prin aparitia de aritmii si tulburari ale EKG;
- clorurile, peste anumite limite, fac apa improprie pentru alimentatie si irigatii;
- iodul poate duce la aparitia gusei endemice daca are o concentratie mai mica de
5gama iod/ dm3 apa.
- fluorul poate produce caria dentara daca scade sub 0,5 mg/dm3.
La o concentratie mai mica de 0,3 mg/dm3 afectiunile dentare imbraca un
caracter grav. In caz invers, cand concentratia F creste peste 1,5 mg/dm3 apare
fluoroza endemica sau maladia patata a dintilor, care consta in aparitia unor pete de
marime si intensitate variata, intovarasita de cresterea friabilitatii dintilor. La
concentratii de peste 5 mg/dm3 pot aparea anchiloze articulare, luxatii, fracturi,
curbarea oaselor lungi.
- metalele grele au actiune toxica asupra organismelor acvatice, inhiband in acelasi
timp si procesele de autoepurare. Metalele grele produc intoxicatii grave ale
organismului uman.
Plumbul ajunge in apa mai ales din evacuarile intreprinderilor industriale,
unde poluarea se produce prin diverse procedee tehnologice dintre care unele au loc in
mediu lichid (flotatii, galvanizari, raciri), precum si prin apele reziduale lichide care
spala terenurile intreprinderilor.
O sursa importanta de poluare o reprezinta plumbul depus, provenit din gazele
de esapament si ajuns in apa. Atat plumbul din sedimente, cat si cel din masa apei
poate trece in lanturile si retelele trofice, fiind acumulat cu intensitati variabile de
diferite specii in functie de concentratia lui in mediu si de alti factori. Intoxicatiile cu
plumb duc la anemie, insomnie, iritabilitate crescuta, greata, gust metalic. Copiii sunt
mai sensibili la intoxicatia cu plumb, putand prezenta manifestari de arieratie mintala.
 Mercurul eliminat in apa sub forma organica sau minerala se transforma in
metil-mercur foarte greu degradabil. Intoxicatia cu Hg este foarte rar intalnita, in
apele naturale Hg fiind absent sau se gaseste in concentratii foarte reduse. Cresterea
concentratiei de Hg in apa se datoreaza atat poluarii industriale, cat si agricole
(derivati minerali si organo-mercurici). Principalele leziuni ale intoxicatiei cu Hg apar
in sistemul nervos, organele de simt (analizatorul vizual), aparatul renal si digestiv
(ficatul). In concentratii mici pot aparea fenomene necaracteristice cum ar fi:
anorexie, iritabilitate, anxietate, dureri de cap, insomnie, greata, tulburari de memorie.
Mercurul se acumuleaza cu precadere in rinichi si creier, globulele rosii si in
par.
- intoxicatia cu cadmiu - se manifesta prin afectiuni ale rinichilor, ficatului, inimii;
- intoxicatia cu arsen - produce cefalee, ameteli, oboseala, dureri abdominale, reactii
cutanate. Arsenul retinut de organism se concentreaza in piele, ficat, rinichi, plamani
si splina; in majoritatea cazurilor arsenul provine din poluari industriale si agricole,
fiind utilizat ca antidaunator;
- intoxicatia cu cianuri - este una dintre cele mai grave si consta in blocarea oxidarilor
celulare, in primul rand prin actiunea asupra enzimelor respiratorii. Se caracterizeaza
prin fenomene de asfixie interna si tulburari nervoase.
- azotatii sunt deversati in mediu de diverse surse (industrie alimentara, agricultura).
S-a constatat ca, la adulti, intoxicatia cu azotati se intalneste foarte rar.
Cand continutul de azotati este excesiv si apa este consumata un timp
indelungat, pot aparea o serie de tulburari caracterizate prin cefalee, greata, diaree,
fenomene cunoscute sub numele de “boala apei”, corespunzand unei intoxicatii
cronice cu azotati. Intoxicatia cronica cu azotati, in general fara forme clinice, are
rasfrangeri puternice asupra organismului infantil, influentand negativ dezvoltarea
fizica, atat ponderala, cat si staturala si scazand evident rezistenta organismului la
diferite agresiuni biologice din mediu (infectii digestive, respiratorii )
- fosfatii reprezinta un factor limitat in mediul limnic sau oceanic.
Contaminarea apei cu fosfati este destul de ingrijoratoare in tarile
industrializate. In civilizatia actuala a crescut viteza de circulatie a fosforului datorita
utilizarii lui in cantitati mari in agricultura.
Apele uzate, la iesirea din statiile de epurare, contin in medie 9 mg P/l. Acesta
provine de la mineralizarea substantelor organice la care se adauga fosforul continut
in detergentii biodegradabili.
 Cresterile concentratiei de fosfati produc dezvoltarea rapida a algelor la
suprafata apei.
- suspensiile: atat cele organice, cat si cele anorganice se depun, formand bancuri care
impiedica navigatia sau consuma oxigenul din apa. Daca substantele in suspensie sunt
numai de natura organica, ele conduc la formarea de gaze rau mirositoare.

3.4. Determinarea caracteristicilor fízico-chimice ale apei

Materiile in suspensie se separa prin filtrare sau centrifugare, urmata de
uscarea si cantarirea reziduului pana la masa constanta.
Determinarea pH-ului se efectueaza in mod principal prin doua tipuri de
metode: colorimetrica si electrochimica.
Pentru determinarea clorurilor se aplica metode volumetrice, clorurile sunt
precipitate prin titrare cu solutie de AgNO3 in prezenta K2Cr2O4 ca indicator.
Finalul titrarii este dat de aparitia precipitatului galben-caramiziu de Ag 2CrO4.
Sulfatii sunt precipitati sub forma de sulfat de bariu si sunt mentinuti in suspensie.
Concentratia minima determinata este de 1 mg/L de ioni sulfat.
Azotatii reactioneaza cu salicilatul de sodiu, in mediu acid si, dupa tratarea cu
NaOH si sare Seignette (tartrat dublu de Na si K) formeaza saruri colorate.
Fenolii sunt compusi organici nebiodegradabili, ca si compusii halogenati ai
hidrocarburilor saturate si nesaturate ciclice si aciclice, esterii si eterii acidului ftalic si
compusi fluorurati ai fenil - benzenului.
Toti acestia sunt compusi cu caracter toxic, cancerigen sau mutagen.
Dintre compusii nebiodegradabili evidentiem fenolul, o substanta cu efecte
grave asupra organismelor,des intalnit in principalele tipuri de industrie prezente in
Tulcea.
Apele industriale contin substante toxice care distrug microorganismele din
apa astfel incat consumul chimic de oxigen va constitui singurul indicator asupra
prezentei substantelor organice.
Determinarea CCO (consumul chimic de oxigen) se efectueaza cu
permanganat de potasiu iar pentru apele intens poluate cu bicromat de potasiu.
Permanganatul de potasiu neconsumat se titreaza cu o solutie de acid oxalic.
Analizand rezultatele determinarilor concentratiilor diferitilor poluanti prezenti in
apele Dunarii, efectuate de catre laboratoarele de specialitate din Tulcea,constatam
urmatoarele:
 In perioada efectuarii determinarilor, s-a remarcat o variatie evidenta a
continutului de suspensii in apa fluviului Dunarea, zona Tulcea .Valorile obtinute in
urma determinarilor efectuate incadreaza apa fluviului Dunarea in zona Tulcea in
clasele IV-V de calitate din punct de vedere al materiilor solide in suspensie, deci a
apelor degradate.
Determinarile de pH efectuate arata faptul ca pH-ul apei fluviului Dunarea
variaza intre 7,4 si 8,4, ceea ce arata o apa usor alcalina.
Din punct de vedere al rezidiului filtrabil uscat, apa fluviului Dunarea in zona
Tulcea se incadreaza in clasa I de calitate, cu valori cuprinse intre 240 si 385 mg/l,
In ceea ce priveste concentratia de cloruri se constata ca valorile sunt cuprinse intre
20-40 mg/l, ceea ce incadreaza apa fluviului Dunarea din acest punct de vedere in
clasa I de calitate.
Spre deosebire de cloruri, concentratia sulfatilor din fluviul Dunarea, zona
orasului Tulcea, inregistreaza valori mai mari deoarece acestia provin atat din apele
fecaloid-menajere, cat si din procesele industriale.
Analizele efectuate apei fluviului Dunarea, in zona Tulcea ,arata ca valorile
pentru azotati sunt medii, depasind usor limita admisa, 5-12 mg/l.
Analizele probelor recoltate arata o slaba impurificare a apei fluviului
Dunarea, in zona Tulcea cu fenoli. S-au semnalat valori mari (0,008-0,016 mg/l)
pentru aceasta categorie de substante incadrand apa fluviului in aceasta zona in clasa
a-III-a de calitate
Consumul chimic de oxigen (CCO-Mn) este cel mai important parametru care
ofera informatii privind prezenta in apa a materiilor organice (si nu numai)
nebiodegradabile. Astfel, se pot constata valori ridicate ale CCO-Mn, depasind
limitele admise pentru apele de suprafata: 2,5 mg/l si 3 mg/l (valoare admisa
exceptional). Parametrul CCO-Mn a depasit cu mult valorile admise atingand un
maximum de 7,3 mg
Se poate observa gradul ridicat de impurificare a apei cu substante
nebiodegradabile, astfel ca din acest punct de vedere, apa fluviului Dunarea in zona
Tulcea se incadreaza in clasele II-III de calitate.
Se poate desprinde concluzia ca, din punct de vedere al chimismului apei,
fluviul Dunarea se incadreaza in zona Tulcea in clasele I-II de calitate, conform
prevederilor Ordinului Ministerului Apelor si Protectiei mediului Nr. 1146/10
dec.2002.
 Asadar, parametrii de calitate a apei studiati in aceasta lucrare se mentin in
limite normale, neafectand in mod direct viata in aval de Tulcea.
Valorile mari inregistrate pentru suspensii, fenoli si CCO-Mn arata ca
aglomerarile urbane (Braila, Galati si Tulcea) exercita o presiune datorata aportului de
ape uzate provenite din industrie si retele de canalizare a apelor menajere insuficient
epurate sau chiar neepurate.
Consider ca studierea si aprofundarea notiunilor privind poluarea si protectia
mediului inconjurator reprezinta obiective esentiale pentru oricare dintre noi,
obiective care, odata realizate, pot duce la o amplificare considerabila a
responsabilitatii oamenilor fata de natura, de resursele sale, fata de sanatatea proprie si
implicit si a celorlalti.
In urma analizei rezultatelor experimentale, se poate desprinde concluzia ca,
din punct de vedere al chimismului apei, parametrii de calitate se mentin in limite
normale, fluviul Dunarea incadrandu-se in zona Tulcea in clasele I-II de calitate,
conform prevederilor Ordinului Ministerului Apelor si Protectiei mediului Nr.
1146/10 dec.2002 neafectand in mod direct viata in aval de Tulcea.
Doar pentru suspensii, fenoli si CCO-Mn valorile inregistrate includ apa
fluviului din aceasta zona in clasele II-III de calitate, ceea ce denota aportul mare de
ape uzate deversate in apele Dunarii.
Desi fluviul Dunarea colecteaza apele de pe cuprinsul a mai multor tari,
determinarile parametrilor chimici arata ca nivelul acestora din zona Tulcea nu
afecteaza in mod direct viata in aval. Nivelul relativ scazut al acestora se poate
explica prin fenomene de autopurificare.
 4. DEPOLUAREA
4.1. Acţiuni pentru protejarea faunei din Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării
În perioada îngheţului şi a iernilor grele, unele specii din fauna Rezervaţiei
Biosferei Delta Dunării (RBDD) care iernează aici întâmpină o serie de probleme, în
principal de procurare a hranei, fapt pentru care sunt necesare unele acţiuni de hrănire
suplimentară. Speciile care iernează în Delta Dunării sunt adaptate la iernile din
această zonă şi de-a lungul timpului nu au fost semnalate mortalităţi în masă din cauza
îngheţului şi a lipsei hranei.
În perioadele de iarnă grea, când bălţile şi canalele sunt îngheţate, speciile de
păsări se concentrează în zonele de pe coasta litorală a Mării Negre, pe braţele
Dunării care nu sunt acoperite de sloiuri şi braţele vechi ale Dunării care nu sunt
îngheţate. Speciile de mamifere sunt cantonate în această perioadă în zonele înalte din
Delta Dunării, pe grindurile fluviale sau maritime şi în zona pădurilor Letea şi
Caraorman.
De menţionat este faptul că în această iarnă nu au fost semnalate mortalităţi în
masă ale faunei sălbatice din RBDD. Cu toate că acţiunile de hrănire nu sunt măsuri
de conservare a faunei sălbatice acestea de multe ori ajută speciile de animale să
treacă peste perioadele grele de iarnă. In condiţiile grele ale acestei ierni
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) face un apel către
societatea civilă, societăţi comerciale, ONG-uri de mediu şi către toţi cei interesaţi,
pentru sprijin în vederea unor acţiuni de hrănire a faunei din RBDD.

4.2. Protectia Deltei Dunarii

Conservarea conditiilor naturale si a monumentelor culturale si istorice se
inscrie intre preocuparile de baza ale statului nostru: “Este necesar sa luam masuri
riguroase pentru combatarea noxelor industriale, preintimpinarea poluarii apei si
aerului, protectia padurilor, lacurilor, raurilor, muntilor, a lacurilor considerate
monumente ale naturii.”
Pornindu-se de la caracterul de unicat al Deltei Dunarii s-au accentuat
preocuparile privind protejarea mediului inconjurator, utilizarea rationala a resurselor
si pastrarea echilibrului sau ecologic.
 In privinta deltei, cercetarile tehnico-stiintifice au pus in evidenta doua relatii
fundamentale din punct de vedere ecologic, relatii care afecteaza unareal ce
depasestecu mult limitele geografice proprii, si anume:
- pozitia cheie pentru ecologia faunei piscicole din Lunca Dunarii si zona litorala a
Marii Negre;
- pozitia cheie in viata avifaunei migratoare din Europa, delta aflandu-se la
incrucisarea principalelor trasee de migrare a pasarilor.
In scopul mentinerii cadrului natural al Deltei Dunarii s-a stabilit prin mai
multe acte normative, ca intraga activitate de cercetare si exploatare economica a
acesteia sase faca prin respectarea cu strictete a echilibrului sau ecologic. Un prim pas
pe aceasta linie s-a facut prin delimitarea in cadrul teritoriului deltei a trei mari
rezervatii naturale, care ocupa circa o zecime din suprafata deltei, cuprinzand
formatiuni geologice si geografice, asociatii vegetale caracteristice, precum si a unor
refugii si locuri de ciubarit sai de popas pentru pasarile migratoare. Rezervatiile
naturale, in suprafata de 41500 ha, au fost delimitate in cele trei biotopuri diferite ale
deltei, si anume: in delta fluviala, in delta maritima, si in complexul lagunar Razim-
Sinoe.
Zonele de popas sau refugiile sunt teritoriile mai mici, in afara rezervatiilor
naturale, in suprafata de aproape 8000 ha si alcatuiesc locurile permanente pentru
cuibaritul pasarilor migratoare. Cea mai importanta dintre ele este insula Popina, care
are statutul unei rezervatii naturale si este situata in partea de nord a lacului Razim, pe
care cuibaresc califarul rosu si alte pasari migratoare, mai ales in timpul pasajului de
toamna.
Protejarea acestor teritorii ale deltei, a unor specii de animale si pasari a facut
ca aici sa se mentina in mare masura echilibrul natural. Cu toate acestea, viata in
rezervatie este influientata de orice modificare importanta survenita in intregul sistem
ecologic deltaic.
Modificarile, in sens negative, asupra cadrului natural al deltei pot provoca si
constructiile, transporturile, agricultura si chiar turismul. In unele cazuri, aceste
consecinte sunt rezultatul anumitor dificultati de ordin ethnic, dar cel mai adesea se
datoresc nepasarii, indiferentei sau comoditatii in gandire. Daca ne referim la turism,
consecintele sale negativeasupra propriei “substante de existenta” se fac simtite in
forme variate: aruncarea resturilor menajere si a ambalajelor produselor de catre
turisti, la intamplare, distrugerea de puiet sau de plante, instalarea de corturi si
patrunderea cu autoturismele in locuri neindicate, spalarea acestora in garlele,
canalele si lacurile din delta, suprasolicitarea unor locuri, cu efecte dezastruoase
pentru vegetatie.
Impotriva “poluarii turistice”, generalizarea sentimentului de respect fata de
natura reprezinta directia principala de actiune si pentru aceasta merita o deosebita
atentie utilizarea sistematica si intensiva a tuturor mijloacelor educative.
Este de datoria fiecarui turist sa nu uite ca natura, tot ce are aceasta zona de la gurile
Dunarii, trebuie sa incante nu numai generatiile actuale, ci si pe celelalte ce vor urma.
 5. CONCLUZII
Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi
reprezintă efectul interferenţelor componentelor naturale - sol, aer, apă, climă,
biosferă - cu activitatea umană. Toate acestea influenţează starea naturii
înconjurătoare, şi din acest “meci” între om şi natură, din păcate, natura pierde.
De-a lungul timpului, resursele naturale şi ecosistemele Deltei Dunării au fost
grav afectate de neglijenţa şi intervenţia distructivăa oamenilor, fie că era vorba de
construirea unor canale noi pentru navigaţie, de poluarea Dunării cu ape reziduale,
pesticide şi substanţe otrăvitoare, deşeuri industriale, reducerea zonelor inundabile
(care erau crescătorii naturale de peşti) prin baraje, fie de exploatarea iraţionalăa
resurselor Dunării prin agricultură, pescuit, vânătoare, turism, cultivarea stufului şi
defrişarea acestuia, extragerea nisipului - care s-au făcut simţite în anii 1960-1980.
Delta Dunării reprezintă un habitat unic în felul lui datorită celor peste 300 de
specii de păsări (multe dintre ele nu se mai găsesc nicăieri în altă parte a Europei) şi
unei ample şi variate faune. Delta Dunării este peisajul cel mai tânăr şi mai variat din
Europa. Cuprinzând spaţiul dintre braţele fluviale Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe,
Delta este în prezent o câmpie plană, joasă, în plin proces aluvionar de formare, un
peisaj încă în schimbare, un “laborator viu” cu o excepţională dinamică la nivelul
tuturor componentelor sale naturale. Delta Dunării are suprafeţe uscate care ocupă
aproximativ 13-16% din suprafaţa sa totală şi zone temporar sau permanent acoperite
de apă (incluzând braţele Dunării, pâraie, canale, lacuri mlăştinoase), care reprezintă o
proporţie copleşitoare din suprafaţa totală. “Paradis al păsărilor”, Delta Dunării este
locul de întâlnire al păsărilor migratoare din Egipt şi din Caucaz, de dincolo de
Crimeea sau din Europa Centrală şi de Nord. Unele specii, ca pelicanii, egreta mică şi
cea mare, porumbeii albi şi roşii şi altele, au fost declarate monumente ale naturii.
Delta Dunării găzduieşte cele mai mari colonii de pelicani din Europa. Delta Dunării
are mult mai multe specii de păsări clocitoare decât oricare altă deltă sudică; acestea
includ un procent major al populaţiei mondiale de cormoran pitic, jumătate din
populaţia palearctică a pelicanului alb şi 5% din populaţia mondială a pelicanului creţ.
Se pare că Delta Dunării este unul din ultimele refugii de pe continent al nurcii
europene şi mai există, de asemenea, un mare număr de carnivore mici. Un număr de
18 arii strict protejate au fost delimitate în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării,
acoperind o suprafaţă de 50.600 de hectare. Această rezervaţie este unica arie
protejată din România care beneficiază de o lege proprie, o structură administrativă
proprie şi de un plan de management.
Pentru noi, turiştii, este foarte important să încercăm să menţinem un nivel de
civilitate ridicat, responsabil, măcar prin respectarea normelor de igienă normale. Se
ştie că, în urma sezoanelor turistice, malurile Deltei sunt pline de sticle PET, reziduuri
menajere, gunoaie. Fără hotărârea noastră de a respecta natura, fără iniţiativa de a
strânge gunoaiele pe care le producem, ca turişti, nu se va reuşi niciodată, cu oricâte
resurse ar fi mobilizate, să se păstreze curăţenia în Deltă.
 6. BIBLIOGRAFIE

 Biodiversitate.mmediu.ro - Delta Dunării (sit de importanță comunitară);

 Catoalogueoflife.org - Catalogue of Life - Alyssum borzaeanum;

 Coteț, P. (1973). Geomorfologia României. Editura Tehnică, București

 Delta Dunării - sit de importanță comunitară;

 Delta Dunării (zona maritimă) - sit de importanță comunitară;

 Delta Dunării și Complexul Razim - Sinoie (arie de protecție specială

avifaunistică);

 Dev.adworks.ro - Natura 2000 - Albilița portocalie (lepidopter din specia

Colias myrmidone;

 Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind

conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică;

 Directiva Consiliului Europen 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind

conservarea păsărilor sălbatice;

 Eea.europa.eu - Natura 2000 Delta Dunării (sit de importanță comunitară);

 Eugen panighiant- delta dunarii
 http://salvatidelta.ro/actiuni-pentru-protejarea-faunei-din-rezervatia-biosferei-
delta-dunarii

 http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/ecologie-mediu/Surse-de-
poluare-in-Delta-Duna244.php
 http://www.ddbra.ro/rezervatia
 http://www.deltadunarii.ro/fauna.html
 http://www.deltadunarii.ro/flora.html
 http://www.qreferat.com/referate/geografie/PROTECTIA-DELTEI-
DUNARII527.php
 http://www.referatele.com/referate/biologie/online11/Bogatie-a-Romaniei---
DELTA-DUNARII-referatele-com.php
https://poluarea.wordpress.com/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare

 Info-delta.ro - Complexul lagunar Razim - Sinoe;

 Info-delta.ro Arii protejate incluse în Rezervația Biosferei Delta Dunării -

Capul Doloșman;

 Institutul Național de Statistică - Direcția Județeană de Statistică Tulcea -

Delta Dunării - Geografie;

 Ionesi, L. (1994). Geologia unităților de platformă și a orogenului NORD –

DOBROGEAN. Editura Tehnică, București
 Mutihac, V. (1990). Strucura geologică a teritoriului României. Editura
Tehnică, București.

 Natura2000.mmediu.ro - Delta Dunării (sit de importanță comunitară);

 Natura2000.mmediu.ro - Delta Dunării și Complexul Razim Sinoe (arie de

protecție specială avifaunistică);

 Petre Gâștescu, Romulus Știucă: Delta Dunării, CD-Press 2008,

 Protectedplanet.net - Delta Dunării Site of Community Importance (Habitats

Directive);

 Radu dimitrie- pasarile din delta dunarii 1979
 Romanescu, Gh. (1995). Delta Dunării – privire geografică. Editura „Glasul
Bucovinei”, Iași.

 The IUCN Red List of Threatened Species - Aquila pomarina; accesat la 3

septembrie 2014

 The Ramsar Convention on Wetlands - Romania - Danube Delta.

 UNIVERSITATEA “VALAHIA” din TÂRGOVIȘTE
Facultatea: Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Ingineria și Protecția Mediului în Agricultură

REFERAT
REZERVATIA BIOSFEREI

DELTA DUNARII

Studenți:
Arsene Andreea
Popescu Diana

Târgoviște, 2015-2016